Plen
Ședința Camerei Deputaților din 23 septembrie 2003
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.118/03-10-2003

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
04-12-2019
27-11-2019
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2003 > 23-09-2003 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 23 septembrie 2003

4. Dezbateri asupra Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2003 pentru modificarea art. 40 din Legea nr. 41/1994 privind organizarea și funcționarea Societății Române de Radiodifuziune și Societății Române de Televiziune (amânarea votului final).
 
consultă fișa PL nr. 473/2003

Domnul Valer Dorneanu:

................................................

Trecem la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2003. Doamna deputat Mona Muscă.

Doamna Monica-Octavia Muscă:

Mulțumesc, domnule președinte.

Dacă vă aduceți aminte, stimați colegi, ieri s-au încheiat dezbaterile pe această ordonanță cu o propunere din partea unui coleg de al nostru, ca această ordonanță să fie retrimisă la Comisia pentru cultură. Cred că există o soluție ca această ordonanță să nu fie retrimisă la Comisia pentru cultură, și această soluție este acceptarea de către dumneavoastră a amendamentului propus de domnul deputat Ioan Onisei, și anume: "Persoanele juridice cu sediul în România, precum și reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine au obligația să plătească pentru sediul social o taxă lunară pentru serviciul public de radiodifuziune și o taxă pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii".

Deci, vedeți că intră în corelare cu amendamentul admis, care vizează plata doar de către beneficiarii acestor servicii continuu, cu excepția celor care declară pe proprie răspundere că nu dețin receptoare radio, respectiv receptoare TV. În felul acesta, suntem coerenți cu amendamentele deja acceptate, și anume acelea care impun plata unei taxe celor care beneficiază de servicii radio-TV, deci, cei care au aparate radio-TV, în felul acesta nu sunt discriminate persoanele fizice și persoanele juridice prin faptul că îi obligăm și pe cei care nu au aparate radio-TV să plătească o taxă, când ele sunt reprezentate de persoane juridice, cred că în felul acesta..., nu mai insist asupra întrebării: cum putem să cerem ceva în plus persoanelor juridice fără să avem nici un motiv pentru aceasta, drept urmare, neexistând nici un motiv pentru această discriminare, nu este cazul să o facem.

Dacă, atât Comisia pentru cultură, cât și dumneavoastră, acceptați acest amendament, lucrurile pot să meargă mai departe. Mulțumesc frumos.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul președinte Mihai Mălaimare.

Domnul Mihai Adrian Mălaimare:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor,

În primul rând, îmi fac o datorie din a-i semnala distinsei mele colege că nu pot fi de acord cu această formulare, nu o trimitem la comisie, dacă acceptați cumva un amendament. Pare un fel de relație de tip troc și nu putem accepta acest lucru, dar eu semnalez că un amendament cu acest text, este vorba de pct.4 la "Amendamente respinse", a fost respins încă o dată în plen ieri. Dacă doamna Mona Muscă face vorbire despre amendamentul de la pct.6, încă nu am ajuns în acel moment pentru a-l discuta.

Îmi fac însă o datorie din a vă semnala că noi, comisia, vă propunem să scoatem din alin.2 și 3 formularea "în calitate de beneficiari ai acestor servicii" pentru a lămuri mai bine lucrurile și pentru a nu lăsa loc unei interpretări speciale, noi înțelegând că la comisie am lămurit foarte clar ce înseamnă a fi beneficiar al acestor servicii, dar în plen se pare că se dă un alt tip de înțelegere. Vă mulțumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul deputat Onisei.

Domnul Ioan Onisei:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Trei precizări. Prima: ieri nu s-a votat nimic, s-au dezbătut amendamentele respinse, dar nu s-a dat vot nici la... (Vociferări.) Îmi pare rău, consultați stenograma!

Noi am cerut retrimiterea la comisie în condițiile în care din dezbaterile de ieri au rezultat o serie întreagă de alte propuneri decât cele conținute în amendamentele admise și respinse, și eu însumi am insistat asupra faptului că, în alineatul la care făcea referire și domnul deputat Mihai Mălaimare, este o contradicție în termeni, pentru că obligi persoanele juridice, filialele, sucursalele acestora să plătească taxa radio și respectiv taxa TV, indiferent dacă dețin sau nu receptoare și în același timp vorbești despre ele ca fiind beneficiare ale unui serviciu.

Iată că domnul Mihai Mălaimare vine astăzi și spune, nu suntem de acord să fie retrimis raportul la comisie, dar, într-adevăr, realizează și domnia sa și probabil și ceilalți colegi că în cadrul alineatului respectiv este o flagrantă contradicție în termeni, care poate să determine consecințe juridice deosebit de grave. După părerea mea, am spus-o și ieri, eu dacă aș fi managerul unei societăți cu capital privat și aș fi obligat la taxă, aș ataca-o în justiție și sunt convins că aș putea câștiga, pentru că aș demonstra că nu sunt beneficiarul unui serviciu, câtă vreme nu dețin receptor radio sau TV pe de o parte, invocând, pe de altă parte, faptul că, așa cum definește inclusiv Legea finanțelor publice, taxa este o contraprestație pecuniară la un serviciu ce este prestat celui care plătește taxa.

Ținând cont de ceea ce a spus și domnul Mihai Mălaimare, mi se pare rațională argumentația domniei sale, cred că o dată în plus se impune fie retrimiterea la comisie, fie acceptarea amendamentului despre care v-a vorbit și doamna deputat Mona Muscă. Mulțumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Doamna deputat Mona Muscă.

Doamna Monica Octavia Muscă:

Doar atât vreau să adaug la ce spunea domnul Onisei, că ceea ce dorește domnul președinte Mihai Mălaimare, cu toată stima și chiar prietenia, pot să-i spun că ar trebui întâi modificată Legea finanțelor publice, pentru că, chiar dacă noi scoatem din această ordonanță "beneficiar", rămâne în picioare faptul că o taxă, repet definiția din Legea finanțelor publice, înseamnă o sumă plătită de o persoană fizică sau juridică pentru serviciile prestate acesteia de către un agent economic, o instituție publică ori financiară.

Drept urmare, tot nu se rezolvă problema. Rămân în aceeași situație, ca să spun așa, ilegală, aceste taxe impuse persoanelor juridice care nu dețin aparate radio-TV.

Domnul Valer Dorneanu:

Stimați colegi,

Vă propun să începem... Doriți și dumneavoastră să interveniți? Poftiți.

Domnul Márton Árpad Ferenc:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor,

Foarte multe dintre susținerile de la acest microfon sunt adevărate. Mai mult, mai apăsat ca până acum în discuțiile de la acest microfon, unde nu întotdeauna am reușit să depistez care este apartenența ideologică a unui partid sau a altuia, aici este o diferență clară, într-adevăr, de doctrină între Partidul Liberal și Social Democrat. Una merge pe așa-zisa egalitate, indiferent de posibilitatea fiecăruia, iar social-democrația încearcă să vadă o contribuție la cheltuielile comune ale noastre, ale tuturor, prin prisma ce poate, ce nu poate cetățeanul, persoana juridică etc.

Deci, este clar o diferență între o doctrină social-democrată și una liberală, este clar, și mi se pare că este justă susținerea ambelor idei.

Iarăși este destul de justă susținerea diferitelor concepte prin care o televiziune publică poate să fie susținută, însă trebuie să clarific un lucru. Din moment ce un post public de radio și televiziune funcționează, emite emisiuni, deci are emisiuni pentru întreaga populație, aceasta este ceea ce este obligația lui, este prestația lui, iar cetățeanul, chiar activând în cadrul unei persoane juridice, are dreptul să acceseze la aceste servicii care există, aceste prestări de servicii care există zilnic către toți cetățenii.

Acuma se pune întrebarea cum depistăm noi cine folosește aceste servicii? Și aici putem discuta care este modalitatea prin care găsim noi soluția cea mai corectă încât să plătească aceia care folosesc aceste servicii și, în funcție de modul în care folosesc, de cantitatea pe care o folosesc. Este greu de măsurat. Și atunci se propun diferite metode, și una dintre metode este aceea, cel care are aparat. Am discutat aici și ieri, mulțumesc colegilor din Partidul România Mare care au mai adăugat încă niște alte aparate pe care eu nu le-am pomenit, prin care pot fi receptate aceste emisiuni. Deci, arătându-se că practic nu există o soluție obiectivă prin care să spunem: ăsta are acces la acest program, într-adevăr este beneficiarul lui, iar pe celălalt nu îl interesează. Și atunci, trebuie să găsim o formulare pe care, oricare am da-o, este arbitrară. Formularea care a fost dată este următoarea: plătesc persoanele fizice, mai puțin cele care nu au aparat, deci, obiectivitatea reiese din faptul că ele declară că nu au aparat, lucru care poate fi verificat, minus acele persoane fizice care nu au posibilități financiare de a contribui la acest bun comun care este al tuturor și ar trebui să facem să fie, într-adevăr, al tuturor, programul de radio și TV public, respectiv iarăși un fapt obiectiv, cine are personalitate juridică, filialele și sucursalele acestora, și iarăși este un fapt obiectiv. Cât se plătește, iarăși se spune o sumă de... pentru asta, o sumă de... pentru ailaltă, așa cum la impozit, de exemplu, cel care are un salariu mai mic, plătește un impozit mai mic.

Domnul Valer Dorneanu:

Stimate coleg, vă atrag atenția că nu suntem la dezbateri generale să vorbim despre toate și despre tot.

Domnul Márton Árpad Ferenc:

Vă mulțumesc, domnule președinte, dar trebuie să vă spun că despre această problemă s-a discutat foarte mult ieri, tocmai pe această filosofie a legii, și în filosofia acestei legi constă esența rezolvării acestei probleme. Am și încheiat.

Deci, este o soluție posibilă dată de această lege, o soluție obiectivă, care poate fi verificată și sper că cei care au vorbit de exemplu egalitatea dintre persoane fizice și persoane juridice nu s-au gândit că un pensionar care are 3 milioane de lei pensie trebuie să plătească o sumă egală cu McDonald's-ul din România. Vă mulțumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Stimați colegi,

Pentru că s-a propus o chestiune de procedură care poate face inutilă continuarea discuțiilor, respectiv restituirea proiectului la comisie, sunt dator să supun această propunere votului dumneavoastră.

Cine este pentru restituire? 32 de voturi pentru restituire.

Împotrivă? 69 de voturi împotrivă.

Deci, propunerea de restituire a fost respinsă cu 69 voturi împotrivă, 32 pentru.

Stimați colegi,

Pentru că observ cum se dorește a se desfășura în continuare dezbaterea și pentru că au avut loc largi dezbateri generale, eu supun ca modalitate de desfășurare a dezbaterilor în continuare, aprobării dumneavoastră, ca pentru fiecare amendament, pentru fiecare articol, să se vorbească de către un singur reprezentant al unui grup parlamentar și 3 minute, în deplin consens cu prevederile Regulamentului.

Cine este pentru această modalitate? 71 de voturi pentru această procedură.

Împotrivă? 31 de voturi împotrivă.

Abțineri, dacă sunt? Nu sunt.

Cu 71 voturi pentru, 31 împotrivă, s-a adoptat procedura de dezbatere potrivit căreia, la fiecare amendament ia cuvântul un singur reprezentant a unui grup parlamentar pentru o durată de 3 minute. Domnule Dobre, înțeleg că aveți o problemă de procedură. Poftiți.

Domnul Victor Paul Dobre:

Având în vedere nivelul discuțiilor de până acum, cred, domnule președinte, și solicităm, în numele Grupului parlamentar al PNL, o pauză de consultări.

Domnul Valer Dorneanu:

Vă consultați dumneavoastră sau vreți să vă consultați și cu celelalte grupuri. Poftiți? Bun. 5 minute în sala Biroului permanent, liderii grupurilor parlamentare.

(Se acordă o pauză pentru consultări.)

- După pauză -

Domnul Valer Dorneanu:

Stimați colegi, îmi permiteți să continuăm dezbaterile. Sunt nevoit să vă spun că nu am reușit o mediere pe fondul soluțiilor, astfel încât vom continua dezbaterile. Vă aduc aminte că suntem în procedură de urgență, abătându-ne de la această procedură care a epuizat timpul aprobat de dumneavoastră de dezbatere, v-am supus aprobării dumneavoastră o modalitate mai largă totuși decât procedura de urgență, care presupune ca în legătură cu fiecare amendament, un reprezentant al unui grup parlamentar să ia cuvântul 3 minute.

Cu privire la art.40 alin.1, acesta înțeleg că a fost votat ieri.

La alin.2 sunt... Poftiți?

Doamna Monica Octavia Muscă (din bancă):

S-a votat ieri.

Domnul Valer Dorneanu:

Bun. Stimați colegi, ca să nu existe asemenea dispute, titlul legii și textul articolului unic al legii a fost adoptat. Și aceasta contestați? Nu.

Titlul ordonanței de urgență. Nu sunt obiecțiuni.

Adoptat în unanimitate.

La art. I, partea introductivă din ordonanță, dacă sunt obiecțiuni? Nu sunt. Votat în unanimitate.

Art. 40 alin.1, potrivit amendamentului 2 din raport.

Cine este pentru? Vă rog să fiți atenți.

Stimați colegi, chiar dacă l-ați mai votat odată, s-a contestat că s-ar fi votat sau nu s-ar fi votat, deci, participați toți la vot, art. 40 alin.1, potrivit amendamentului 2 din raportul Comisiei pentru cultură.

113 voturi pentru.

Împotrivă? Nu sunt.

Abțineri? Nu sunt.

Deci, alin.1 de la art.40 a fost votat potrivit amendamentului 2 din Raportul comisiei.

La alin.2 au fost amendamente susținute de către colegi și aveți amendamentul 3 al comisiei. Amendamentele practic sunt alternative, astfel încât, potrivit Regulamentului, supun votului întâi amendamentul comisiei și, dacă acesta pică, atunci voi supune votului amendamentele respinse. La amendamentul comisiei, comisia ne propune să eliminăm sintagma "în calitate de beneficiari ai acestor servicii". Supun întâi votului eliminarea acestei sintagme.

Poftiți, domnule Onisei.

Domnul Ioan Onisei:

Domnule președinte,

Nu putem să introducem amendamente în plen. Deci, vă rog, ori votăm textul așa cum a fost aprobat de comisie, ori nu îl votăm.

Domnul Valer Dorneanu:

Poftiți, domnule deputat.

Domnul Márton Árpad Ferenc:

Parțial are dreptate domnul Onisei, deși se mai votează și amendamente în plen, dar este o uzanță ca atunci când se vine cu amendamente la un alineat, din partea comisiei, auzind susținerile în amendamentele propuse, să se vină cu o altă contrapropunere de mediere între varianta comisiei și varianta susținută de cei care fac amendamentul. Aceasta este o astfel de soluție. Deci, nu este un amendament nou, ci o ascultare a propunerii domnului Onisei care a susținut că tocmai nu ar fi beneficiarii acestor servicii.

Domnul Valer Dorneanu:

Stimați colegi, care ar fi rostul dezbaterilor asupra unui amendament dacă el nu ar putea fi cât de cât corectat, fie respins, fie admis. Aveți cuvântul, doamna Mona Muscă.

Doamna Monica Octavia Muscă:

Dacă ar fi vorba de o modificare gramaticală, lingvistică, dar este o modificare care ține de încălcarea Legii finanțelor, este o modificare care este de fond, nu s-a întrunit comisia pentru a-și da girul pentru această modificare, este doar o propunere a unui parlamentar, drept urmare, nu poate fi din punct de vedere procedural admisă. Noi putem admite un amendament respins, putem să rămânem la amendamentul admis, dar nu putem veni cu modificări de fond, atâta vreme cât nu s-a întrunit comisia pentru a-și da girul.

Domnul Valer Dorneanu:

Am votat o dată, distinse coleg, că un reprezentant al unui grup parlamentar vorbește o singură dată și vă rog să respectăm această chestiune. (Domnul deputat Onisei dorește să vină la microfon.)

Domnule Onisei, vreți drept la replică? Nu am încotro.

Domnul Ioan Onisei:

Pentru că mi-a pronunțat numele colegul Márton, vreau, o dată în plus să-i aduc aminte, și dumneavoastră, tuturor, că eu am propus această schimbare în sensul că, în legătură cu ea, să fie trimis raportul la comisie. Deci, să se reunească comisia în plen, așa cum este normal procedural și să vedem dacă, în plenul ei, comisia susține această modificare sau nu.

Repet, suntem în fața unei ordonanțe de urgență și nu putem să acceptăm un amendament formulat în sală fără ca, în plenul său, comisia să-și spună punctul de vedere. Mulțumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul Mihai Mălaimare.

Domnul Mihai-Adrian Mălaimare:

Domnule președinte,

Stimate coleg,

Vă semnalez faptul că am intervenit pe amendamentul dumneavoastră, sesizând faptul că se dă o interpretare, alta decât aceea în spiritul căreia am lucrat la comisie. Acestea fiind spuse, retrag amendamentul.

Mulțumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Supun votului dumneavoastră amendamentul comisiei, în formularea prezentată în raport la pct.3.

Cine este pentru? 127 voturi pentru.

Împotrivă? Nu sunt.

Abțineri? Nu sunt.

Cu 127 voturi pentru, nici un vot împotrivă, nici o abținere, alin. 2 de la art. 40 a fost adoptat.

În consecință, amendamentele care s-au făcut în legătură cu același text, sunt respinse.

La alin.3, la amendamentul comisiei dacă sunt obiecțiuni? Nu sunt. Adoptat... Poftiți?

Domnul Văsălie Moiș și doamna Lia Olguța Vasilescu (din bancă):

Avem observații.

Domnul Valer Dorneanu:

Vă rog. Doamna Olga Vasilescu.

Doamna Lia Olguța Vasilescu:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Avem un amendament respins care, de altfel, a fost votat și de câțiva colegi din PSD, se referă la următoarea chestiune: "Persoane juridice cu sediul în România, precum și reprezentanțele din România ale persoanelor juridice străine posesoare de aparate de recepție radio și/sau TV capabile să recepționeze emisiunile SRR și/sau SRTV au obligația să plătească o taxă pentru serviciul public de radiodifuziune și/sau pentru serviciul public de televiziune, în calitate de beneficiari ai acestor servicii, pentru receptoarele înregistrate în patrimoniul lor, diferențiate în funcție de numărul de receptare și obiectul lor de activitate".

Încercăm, de fapt, să evităm situații când marile concerne care au, să zicem, 100 de receptoare TV, plătesc aceeași sumă de bani ca și firmele care au sau nu au un aparat radio-TV.

Acesta este amendamentul și vă rog să-l votați. Mulțumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Este vorba de amendamentul notat la nr.5, da, doamna Vasilescu?

Doamna Lia Olguța Vasilescu (din bancă):

La nr. 7.

Domnul Valer Dorneanu:

Nr. 7, al domnului Bolcaș?

Domnul Dragoș Ștefan Șeuleanu (din loja ministerială):

Nu, nu, 4 de la "respinse".

Domnul Valer Dorneanu:

Da. Dacă la acest amendament, notat în raport la "Amendamente respinse" la pct.7, dorește cineva să intervină? Nu.

Supun votului dumneavoastră amendamentul respins de către comisie, al doamnei deputat Lia Olguța Vasilescu și al domnului deputat Bolcaș.

Cine este pentru? 32 voturi pentru.

Împotrivă? 97 voturi împotrivă.

Abțineri?

Amendamentul a fost respins deci, cu 97 voturi împotrivă și 32 voturi pentru.

La alin.3 de la art.40 supun votului dumneavoastră amendamentul 4 al comisiei.

Cine este pentru? 98 voturi pentru.

Împotrivă? 31 voturi împotrivă

Abțineri? Nu sunt.

Amendamentul comisiei nr.4 referitor la art.40 alin.3 a fost admis cu 98 voturi pentru, 31 împotrivă, nici o abținere. (Doamna deputat Mona Muscă dorește să vină la microfon.)

Procedură sau ce aveți?

Doamna Monica Octavia Muscă (din bancă):

Am amendament respins.

Domnul Valer Dorneanu:

Da, doamna Mona Muscă își susține amendamentul de la pct.8, care a fost respins de către comisie. De fapt, este amendamentul domnului Onisei. Nu?

Doamna Monica Octavia Muscă:

Îmi pare rău, aici nu.

Domnul Valer Dorneanu:

Așa este notat la mine, amendamentul 8.

Doamna Monica Octavia Muscă:

Este vorba de alin.3 art.40, unde am propus două alineate, 31 și 32 cu privire...

Domnul Valer Dorneanu:

Vă rog să le motivați.

Doamna Monica Octavia Muscă:

... cu privire la valoarea taxei pe care o plătește o persoană juridică. Mi se pare absolut normal ca valoarea taxei plătite de o persoană juridică să fie echivalentă cu valoarea taxei plătite de o persoană fizică.

Nu vedem nici mai multe programe ale TVR-1, nici emisiuni mai multe, de asemenea, nici la radio. Drept urmare, nu există nici un motiv pentru a plăti o altă taxă decât persoanele fizice. Cele două alineate sună în felul următor: "Valoarea taxei de abonament pentru serviciul public de radio difuziune plătite de categoriile de persoane prevăzute la alineatele 2 și 3 este aceeași" (2 și 3 persoanele fizice și persoanele juridice). Și alin.32 "Prevederile alin.31 se aplică în mod corespunzător acelorași categorii de persoane pentru taxa de abonament pentru serviciul public de televiziune". Încă o dată, nu văd nici un motiv pentru care persoanele fizice să plătească o taxă, iar persoanele juridice, o altă taxă. Dacă există un asemenea motiv doresc ca cei care nu au fost de acord și au respins amendamentul să explice motivul pentru care luăm o altă taxă de la ceilalți.

Nu am vorbit aici, atenție mare, nu am vorbit despre nivelul taxelor pentru că motivul respingerii a fost "...nivelul taxelor urmează să fie stabilit prin hotărâre a Guvernului". Categoric, da. Sigur că da, sunt de acord că nivelul taxelor trebuie prin hotărâre de guvern stabilit, dar în același timp cer ca acest nivel al taxelor să fie același la taxele pentru persoanele fizice și pentru persoanele juridice. Drept urmare, motivația nu corespunde intenției acestor amendamente.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul Marton.

Domnul Márton Árpád Francisc:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Am venit aici să dau un motiv, pentru că o pensionară care are o pensie de 2 milioane de lei are un venit mult mai mic decât orice societate comercială profitabilă. Or, legea, dacă citiți cu atenție, cere această taxă, de fapt, de la societățile comerciale.

Vă mulțumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Stimată doamnă Mona Muscă, am convenit și chiar am votat că un reprezentant al grupului parlamentar ia cuvântul o singură dată. Poftiți.

Doamna Octavia Monica Muscă:

Sunt una și aceeași.

Domnul Valer Dorneanu:

Deci ați vorbit o dată în numele grupului parlamentar al PNL-ului.

Doamna Octavia Monica Muscă:

Îmi pare rău, noi am votat, domnule președinte, dacă îmi dați voie, noi am votat nu că vorbim o singură dată, ci că vorbește o singură persoană, ori eu sunt una și aceeași și acum 3 minute, și acum.

Domnul Valer Dorneanu:

Având în vedere că nu am cronometrat cele 3 minute, cred că mai aveți un minut. M-ați prins, deci dacă spuneți că o singură persoană, m-ați prins.

Doamna Octavia Monica Muscă:

Sunt aceeași, sper.

Domnul Valer Dorneanu:

Da, mai aveți un minut, că ați vorbit 4 minute, vă spun eu.

Doamna Octavia Monica Muscă:

Nu, nu, nici nu-mi trebuie un minut. Vreau doar atât să spun că nu cred că noi facem aici o taxă progresivă sau, mă rog, în funcție de veniturile pe care le au societățile comerciale sau personal fizice. Este vorba de o taxă unică pentru persoanele fizice, indiferent de veniturile lor, drept urmare, eu mă refeream aici că aceeași taxă trebuie să fie și la societățile comerciale. Nu e un motiv pentru că societățile comerciale se presupune că au mai mulți bani, să le luăm mai mulți bani. Pentru că nu asta este filozofia legii. Dacă nu aplicăm o taxă progresivă la persoanele fizice, nu văd de ce să o aplicăm la persoanele juridice.

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulțumesc.

Numai puțin, pentru că între timp s-a acreditat o televiziune nouă la noi în Camera Deputaților, care nu cunoaște regulile pe care împreună cu celelalte televiziuni le-am stabilit. V-aș ruga, stimate reporter, să vă consultați cu colegii mai vechi și să ne respectăm.

Domnul Moiș.

Domnul Văsălie Moiș:

Domnule președinte,

Domnilor colegi,

Doamnelor colege,

Susținem amendamentul propus de către grupul PNL, pentru un considerent foarte simplu. Potrivit Constituției, subiectele de drept nu pot fi tratate diferențiat. Trebuie să aibă același regim juridic.
Așadar, nu putem face o diferențiere între plătitorii persoanei fizice și plătitorii persoanei juridice. Din această perspectivă, considerăm că textul propus de către colegii noștri liberali este corect și trebuie adoptat.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul Onisei.

Poftiți, domnule deputat.

Domnul Ioan Onisei:

Îmi pare rău să spun, cred că pentru a treia sau pentru a patra oară, mulți dintre colegii noștri probabil gândesc ordonanța aceasta, în sine, fără să fi făcut relaționarea ei cu o hotărâre de guvern date în baza și în aplicarea ordonanței. Mi se pare, nu mi se pare, am convingerea că acest amendament ar trebui să fie votat pentru că aceste taxe sunt taxe unice la persoane fizice și taxe unice pe două categorii mari și late, dacă îmi îngăduiți expresia, la persoane juridice. O dată în plus, de asemenea, vreau să subliniez că facem un tratament juridic diferit atât în privința taxării, cât și în privința posibilității ca și persoanele juridice să poată declara pe proprie răspundere că nu se țin receptoare, radio, respectiv tv, și deci să nu plătească taxa.

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulțumesc.

Stimați colegi,

Supun amendamentul doamnei deputat Mona Muscă, de la poziția 8, votului dumneavoastră.

Cine este pentru? 36 de voturi pentru. Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă? 109 voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

Amendamentul a fost respins cu 109 voturi împotrivă, 36 pentru.

La art.40 alin.4 vă rog să urmăriți amendamentul 5 al comisiei. Dacă aveți obiecțiuni la amendamentul 5. Nu sunt. Adoptat amendamentul 5 al comisiei, modificat alin.4, potrivit acestui amendament.

La alin.5, vă rog să urmăriți amendamentul 6 din raportul comisiei. Dacă aveți obiecțiuni la amendamentul 6. Nu sunt. Admis amendamentul, modificat alin.5.

După alin.5 vă rog să urmăriți amendamentul 7 al comisiei care introduce un nou alineat, 6. Dacă aveți obiecțiuni la amendamentul 7. Nu sunt. Admis amendamentul 7, se introduce alin.6.

Prin amendamentul 8, comisia mai propune un alineat nou, 7, dacă aveți obiecțiuni la amendamentul 8? Nu sunt. Votat în unanimitate. Introdus alin.7.

Pentru art.II, comisia nu a avut obiecțiuni. Dacă aveți dumneavoastră? La art.II? Vă rog.

Domnul Văsălie Moiș:

Domnule președinte,

Este vorba de un amendament respins, pct.10 de la amendamentele respinse. Grupul parlamentar al PRM v-ar propune acceptarea acestui amendament de la pct.10 pentru un considerent foarte simplu.

Prin modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71 ajungem în situația că unii care au plătit taxele de radio și de televiziune să nu mai apară printre plătitorii acestor taxe. Și, atunci rămân cu banii dați. Dacă nu avem un astfel de text, prin care să obligăm pe cei care au încasat ilegal aceste taxe, din moment ce se modifică ordonanța, să le restituie. Știți la fel de bine ca și mine, în cazul unui delict și cvasi delict sau în situația în care se face o plată nedatorată, trebuie să existe posibilitatea restituirii sumelor încasate pe nedrept. Dacă nu acceptăm acest text înseamnă că oamenii au plătit niște sume în baza unei ordonanțe care va fi modificată, sigur, dacă va fi modificată, dar care rămân cu banii dați. Este o chestiune de inechitate socială pe care trebuie să o rezolvăm. Aceasta este rațiunea pentru care vă propunem să acceptați art.10 care poate să suporte modificări de ordin stilistic sau de tehnica redactării, dar pe fond este o chestiune socială care trebuie reglementată.

Domnul Valer Dorneanu:

Domnul deputat Marton din partea comisiei.

Domnul Márton Árpád Francisc:

Domnule Moiș, vă rog să observați la amendamente admise, comisia a aprobat un articol 21, care este o variantă la cele propuse de dumneavoastră. Deci, nu s-a ajuns acolo suntem încă la 2, fără nici un indice, ca atare, dacă nu aveți la acesta observații, atunci cred că se poate considera adoptat.

Domnul Valer Dorneanu:

Stimați colegi,

Distinsul meu coleg m-a completat pe mine. Constat că la art. II nu există obiecții, da? A fost adoptat în unanimitate.

La art. 21, domnul deputat Moiș dorea să formuleze un amendament, dar l-a retras. Dacă sunt alte obiecțiuni la 21, al comisiei, amendamentul 9? Nu sunt. Adoptat în unanimitate.

La art. III. Nu sunt obiecțiuni. Adoptat în unanimitate.

Vă rog, stimați colegi, să constatați că am parcurs textele și ale legii de aprobare și ale ordonanței de urgență. O vom supune votului final la data când vom putea desfășura votul final, dacă o să avem cvorum și astăzi.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București duminică, 8 decembrie 2019, 18:43
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro