Valentin Adrian Iliescu
Valentin Adrian Iliescu
Ședința Camerei Deputaților din 3 februarie 2004
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.3/13-02-2004

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
09-12-2019
04-12-2019
27-11-2019
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2004 > 03-02-2004 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 3 februarie 2004

  1. Intervenții ale deputaților:
  1.16 Valentin Adrian Iliescu - despre promisiunile PSD și situația pensionarilor;

 

Domnul Corneliu Ciontu:

  ................................................
Domnul Valentin Iliescu, va urma domnul Cristian Sandache.

Domnul Valentin Adrian Iliescu:

"Mulțumesc celor peste un milion de cetățeni ai țării care au semnat până acum în sprijinul candidaturii mele. Cei mai mulți dintre cei care mă sprijină reprezintă România profundă, o Românie a celor care muncesc din greu, dar pentru care sărăcia, disperarea și nesiguranța constituie nefericita răsplată a trudei lor. M-am angajat în competiția pentru un nou mandat constituțional de șef al statului cu hotărârea fermă de a-mi face cu responsabilitate datoria față de toți cetățenii acestei țări, față de cei care cred în România, că România are nu doar un trecut și un prezent, ci și un viitor, dar care astăzi sunt striviți de greutăți, umiliți de sărăcie, de șomaj, de violență, de disprețul celor care conduc țara".

Acestea erau cuvintele cu care domnul Ion Iliescu își începea discursul rostit cu ocazia lansării oficiale a candidaturii pentru funcția de președinte al României în data de 5 octombrie 2000 la București.

Astăzi, la mai puțin de 3 ani de la acel moment, 3 ani de guvernare puși sub semnul "priceperii, competenței și bunei-credințe PSD-iste", situația economică și socială a multor români este extrem de grea, iar pentru unii chiar dezastruoasă. Dincolo de perdelele de fum lansate permanent și sistematic de partidul de guvernământ, menite să cosmetizeze o realitate dramatică și dureroasă și să prezinte o imagine externă falsă a unui partid și a unei guvernări receptate doar ca și campioni ai corupției pe glob, PSD-ul, partidul baronilor centrali și locali, vine cu multă nerușinare să lanseze un nou val de promisiuni electorale pentru apropiatele alegeri. Este incredibil cum astăzi, reprezentanții PSD-ului deplâng în tonuri paroxistice soarta pensionarilor. Nu este vorba de sinceritate, de compasiune și de solidaritate, este un calcul pragmatic, meschin și profund electoral. Se fac din nou promisiuni aiuritoare, lipsite de susținere și fundament pentru câștigarea voturilor celor 6 milioane de pensionari care trăiesc în România.

"Vom recalcula pensiile"."Se va trece la o recorelare totală". "Vom aplica reechilibrarea". "Sunt necesare indexări care să crească puterea de cumpărare a pensionarilor". Acestea sunt promisiunile pe care, recent, reprezentanții partidului de guvernământ le fac astăzi fără nici un fel de acoperire și care vor fi uitate chiar în ziua câștigării alegerilor de către PSD.

Din fericire, acest lucru nu se va mai întâmpla în 2004. Un sondaj independent de banii Guvernului României și, bineînțeles, fără constrângerile rezultatului dinainte stabilit, confirmă faptul că PSD-ul, la alegerile parlamentare din 2004, nu va obține un rezultat mai mare de 27-28%, adică exact cât reprezintă electoratul captiv al acestui partid, fiind depășit cu 5 procente de Alianța "DA PNL-PD".

Stimați colegi din PSD,

În calitate de parlamentar al Partidului Democrat și în numele multor pensionari din România, doresc să vă transmit că de această dată, nu îi veți mai păcăli. În anul 2000 s-a promis recalcularea tuturor pensiilor, de fapt, nu trebuia promisă, câtă vreme era deja stipulată în Legea pensiilor, adoptată de Parlamentul României în martie 2000. Era și este din păcate și la această oră cea mai mare problemă cu care se confruntă pensionarii și, în fond, un act de echitate foarte necesar, aducerea pensiilor la același numitor, funcție de vechimea în muncă și pregătirea profesională și eliminând toate inechitățile apărute între diverse categorii de pensionari după 1991. După alegerile din 2000 însă, PSD, partidul câștigător, nu numai că a uitat de această promisiune, dar a și abrogat recalcularea, motivând acest demers de incapacitatea tehnică a sistemului și lipsa documentelor. În fapt, determinante erau lipsa de bani la bugetul asigurărilor de stat și lipsa de voință politică a actualilor guvernanți de a opri hemoragia de fonduri publice către firmele clientelare P.S.D. și folosirea acestor bani pentru susținerea sistemului public de pensii. Cu mult tam-tam, Guvernul a acordat un surogat numit recorelare parțială și o indexare trimestrială care, trebuie spus, niciodată, în acești trei ani, nu a acoperit integral creșterile de prețuri.

Iată-ne, așadar, după mai bine de trei ani de guvernare P.S.D.-istă constatând consecințele măsurilor luate de actuala putere: multe pensii și-au pierdut în continuare din puterea de cumpărare; au rămas mari inechități în sistem, asupra pensionarilor prăbușindu-se măsuri catastrofale ale Guvernului cu consecințe dramatice asupra nivelului lor de trai: creșterea aberantă a facturilor de întreținere cu mult peste nivelul pensiilor, accesul tot mai limitat la medicamentele gratuite și compensate.

Putem spune, fără a greși, că, astăzi, majoritatea pensionarilor trăiesc într-o stare de mizerie, sărăcie și disperare, care se datorează, în special dumneavoastră, stimați colegi din PSD.

Dacă ar fi să judecăm cu aceleași aprecieri ceea ce se întâmplă astăzi în România, așa cum a făcut-o regimul Ion Iliescu în decembrie 1989 cu familia Ceaușescu, ar trebui să afirmăm că actuala guvernare a declanșat un adevărat genocid împotriva tuturor pensionarilor din România, mulți dintre ei, fără a fi nostalgici comuniști, regretând siguranța și grija pe care statul, până în 1989, o avea față de ei, asigurându-le pensii decente.

Din păcate, stimați colegi din P.S.D, nu ați învățat nimic din această guvernare.

Pentru dumneavoastră, în continuare, dincolo de promisiunile electorale, prioritare sunt interesele personale, clientelare P.S.D.-ului. Voi susține această afirmație prin faptul că recent, aproape pe șest și în condiții care aduc atingere negocierilor purtate cu Uniunea Europeană, Guvernul Adrian Năstase a șters încă o dată, a câta oară, datoriile Societății Naționale Tutunul Românesc către buget, în defavoarea interesului majorității românilor și, bineînțeles, a pensionarilor.

Pensionari care nu mai cred în cuvintele domnului Ion Iliescu din anul 2000, care spunea așa: "pentru a ne câștiga demnitatea grav atinsă de sărăcie, de violență și de lipsa unei perspective, avem nevoie de muncă, de solidaritate, de unitate". halal solidaritate!

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București marți, 10 decembrie 2019, 10:47
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro