Domnul Petru Andea: În conformitate cu prevederile art.89 din Regulamentul Camerei Deputaților, Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport a primit, spre dezbatere și avizare, Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.84/1995, Legea învățământului. Menționăm că propunerea a fost avizată de Consiliul Legislativ, proiectul face parte din categoria legilor organice, potrivit prevederilor art.73 din Constituția României, la dezbaterea proiectului de lege au participat, ca invitați, în conformitate cu prevederile din Regulamentul Camerei, Cristina Ecociu, director general în Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului și Daniela Gârbea, director în același minister. La lucrările comisiei au fost prezenți 26 de deputați și, în urma dezbaterii, comisia, cu 9 voturi împotrivă, 6 pentru și 1 abținere, a hotărât respingerea propunerii legislative, din motive care țin de modul în care este formulată...
|