Ilie Neacșu
Ilie Neacșu
Sittings of the Chamber of Deputies of February 24, 2004
Abstract of the sittings
Full-text of the sittings
Published in Monitorul Oficial no.18/04-03-2004

Parliamentary debates
Calendar
- Chamber of Deputies:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Query debates
for legislature: 2016-present
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996

Meetings broadcast

format Real Media
Last meetings
12-06-2019
Video archive:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
You are here: Home page > Parliamentary Business > Debates > Calendar 2004 > 24-02-2004 Printable version

Sittings of the Chamber of Deputies of February 24, 2004

  1. Intervenții ale deputaților:
  1.10 Ilie Neacșu - declarație referitoare la intenția de a se construi Catedrala Mântuirii Neamului în Parcul Libertății;

 

Domnul Corneliu Ciontu:

  ................................................

Îl invit pe domnul deputat Ilie Neacșu la microfon. Va urma domnul Victor Bercăroiu.

Domnii deputați Anton Marin, Eserghep Gelil și Mircea Costache au depus la secretariat declarațiile.

Domnul Ilie Neacșu:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Din avalanșa de evenimente care mențin fierbinte atmosfera politică românească, am ales pentru declarația de astăzi, unul singur. El se referă la dorința capilor Bisericii Ortodoxe Române de a construi Catedrala Mântuirii Neamului într-un amplasament ocupat de un monument cu recunoscute conotații politice.

Așadar, stimați colegi, sunt nevoit să-mi exprim și pe această cale indignarea față de insistențele conducerii Bisericii Ortodoxe de a ridica un important edificiu religios, este vorba de Catedrala Mântuirii Neamului, în Parcul Libertății, exact în spațiul ocupat în prezent de mausoleul "Socialiștii români", un grandios și reușit monument de arhitectură contemporană.

Ca parlamentar, ca ortodox și ca socialist, îmi de greu să înțeleg entuziasmul înaltelor fețe bisericești de a demola simbolul unei etape din istoria României și peste ruinele acestuia să ridice un edificiu religios.

Partidul Socialist Unit respinge și dezavuează atât decizia Guvernului 468 din 18 aprilie 2003, cât și acceptul Patriarhiei de a construi un simbol religios în locul unui monument cu declarate conotații politice.

Guvernul și Patriarhia creează un precedent periculos și vor purta întreaga răspundere. Peste ani, când scena politică va arăta altfel, să nu fim surprinși dacă îi va veni cumva ideea de a dărâma o biserică și în locul acesteia să ridice sediul nu știu cărui partid politic.

Înaltele fețe bisericești, bine hrănite și bine dispuse în ultimii ani, în contrast cu sărăcia enoriașilor, cu disperarea și nesiguranța românilor, profită din plin de slăbiciunile unor politicieni efemeri, care adoptă de multe ori decizii nechibzuite.

Nici unul din liderii noștri religioși nu se complică să abordeze probleme precum analfabetismul în creștere, prostituția, consumul de droguri, starea infracțională, șomajul, sinuciderile, abandonarea nou-născuților, întreruperile de sarcină, nivelul general de trai scăzut etc. Ei nu văd această realitate.

În schimb, capii Bisericii ortodoxe construiesc cu sârg mănăstiri pe tot cuprinsul patriei, și cu cât numărul acestora crește, cu atât se diminuează numărul întreprinderilor economice. Parcă Guvernul și Patriarhia ar lucra în tandem, pentru a-i muta pe toți românii în unități monahale îmbrăcați în haine călugărești.

Partidul Socialist Unit invită atât Guvernul, cât și Patriarhia la o analiză lucidă asupra proiectului Catedralei Mântuirii Neamului. Fără îndoială, este nevoie chiar în aceste vremuri de sărăcie, să construim un edificiu religios grandios, care să reziste peste secole, dar locul acestuia nu este cu siguranță în Parcul Libertății, unul din cele mai frumoase locuri de agrement din Capitală, cu arhitectură specială, unde zilnic își refac tonusul zeci de mii de bucureșteni. În plus, construcția Catedralei Mântuirii Neamului nu trebuie să genereze nemulțumirea unei însemnate părți a populației. Altfel, de la mântuire, am ajunge la discordie, la ură.

Partidul Socialist Unit consideră că pe tot cuprinsul țării trebuie să-și găsească locul diversele însemne ale frământărilor istoriei noastre. Suntem surprinși, de exemplu, că nici Președinția, nici Guvernul, nici Parlamentul, nici partidele politice, nici chiar Biserica Ortodoxă nu au luat atitudine față de demolarea monumentului închinat țăranilor uciși de guvernul liberal în 1907.

Presupun că cei 11.000 de țărani uciși la ordinele regelui Carol I și ale lui Ionel I.C.Brătianu, nu erau liberali, nu erau nici social-democrați, dar, mai mult ca sigur, erau creștini ortodocși în marea lor majoritate.

Considerând că amplasarea Catedralei Mântuirii Neamului este o problemă mult prea importantă pentru a fi lăsată doar pe seama Guvernului și a Patriarhiei, Partidul Socialist Unit propune, în numele a peste 8000 de membri din Capitală, organizarea unui referendum în Municipiul București, unde cetățenii să se pronunțe în cunoștință de cauză.

Mulțumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulțumesc.

Postal address: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucharest, Romania tuesday, 18 june 2019, 6:12
Telephone: +40213160300, +40214141111
E-mail: webmaster@cdep.ro