Iulia Pataki
Iulia Pataki
Ședința Camerei Deputaților din 24 februarie 2004
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.18/04-03-2004

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
18-09-2019
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2004 > 24-02-2004 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 24 februarie 2004

  1. Intervenții ale deputaților:
  1.13 Iulia Pataki - intervenție pe tema "importanței promovării drepturilor femeilor și egalității de gen";

 

Domnul Corneliu Ciontu:

  ................................................
O invit la microfon pe doamna deputat Iulia Pataki. Va urma doamna Liana Naum.

Doamna Iulia Pataki:

Domnule președinte, stimați colegi,

Prin intervenția mea de astăzi doresc să atrag atenția dumneavoastră și a opiniei publice asupra importanței promovării drepturilor femeilor și egalității de gen. O problemă serioasă pentru o societate serioasă. O societate democratică. O societate europeană. Spun acest lucru deoarece dezvoltarea democratică a unei societăți se măsoară și prin egalitatea de șanse existentă între femei și bărbați.

În România, asemenea țărilor Europei de Sud-Est, egalitatea de șanse între femei și bărbați există de jure. Avem garanție constituțională, legi speciale - Legea 202/2002 privind egalitatea de șanse între femei și bărbați și Legea pentru combaterea discriminării - care garantează egalitatea șanselor în societate, în viața publică, chiar și posibilitatea luării unor măsuri de discriminare pozitivă pentru a asigura prezența echilibrată a femeilor în viața publică, în viața politică.

Ceea ce lipsește, cred eu, este voința factorilor politici de a implementa de facto egalitatea de gen, ca o garanție a evoluției țării noastre spre o adevărată democrație, integrată în familia statelor civilizate europene. Dezvoltarea unei societăți este indispensabil legată de folosirea tuturor factorilor umani, atât a femeilor cât și a bărbaților, care cu experiențele lor diferite contribuie la soluționarea problemelor și pregătirea unui viitor care să satisfacă cerințele tuturor cetățenilor.

Dar pentru a contribui în egală măsură la modernizarea societății a cărei majoritate o constituim, noi, femeile, trebuie să ne implicăm activ în promovarea și implementarea normelor și comportamentelor nediscriminatorii, pentru asigurarea și garantarea climatului partenerial între femei și bărbați, precum și în susținerea acțiunilor și măsurilor legislative și instituționale necesare pentru realizarea unor progrese vizibile în promovarea egalității de gen.

Avem aceiași răspundere în construirea unei societăți viabile și dorim să fim parteneri activi în asumarea acestei răspunderi. Dorim să fim implicate în luarea deciziilor privind problemele multiple ale societății noastre - politice, sociale, economice -, decizii care ne influențează viața de zi de zi. Credem că interesele noastre, aspirațiile noastre, nevoile noastre pot fi reprezentate numai de către noi femeile. Și mai credem că prezența noastră în politică proporțional cu prezența noastră în societate va echilibra viața publică în folosul tuturor.

Este imperios necesar să acționăm coerent și continuu pentru înființarea unui mecanism național de promovare a egalității de gen, care va elabora și implementa legislația și politicile de gen.

Și încep cu Camera Deputaților. Este inadmisibil ca după aproape 2 ani de zile Comisia pentru egalitatea de șanse între femei și bărbați nu s-a înființat încă. Iar la Senat această procedură nu a depășit o lună. Să fie oare colegii noștri senatori mai realiști și mai toleranți decât cei de la Cameră? Indiferent dacă este vorba de nepăsare sau lipsă de voință politică solicit conducerii Camerei Deputaților să ia măsurile regulamentare pentru ca această comisie să-și înceapă activitatea în cel mai scurt timp pentru a se putea implica în procesul legislativ.

Mulțumesc pentru atenție.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulțumesc.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București duminică, 22 septembrie 2019, 22:07
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro