Ioan Timiș
Ioan Timiș
Sittings of the Chamber of Deputies of February 24, 2004
Abstract of the sittings
Full-text of the sittings
Published in Monitorul Oficial no.18/04-03-2004

Parliamentary debates
Calendar
- Chamber of Deputies:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Query debates
for legislature: 2016-present
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996

Meetings broadcast

format Real Media
Video archive:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
You are here: Home page > Parliamentary Business > Debates > Calendar 2004 > 24-02-2004 Printable version

Sittings of the Chamber of Deputies of February 24, 2004

  1. Intervenții ale deputaților:
  1.21 Ioan Timiș - despre șansele României de aderare la Uniunea Europeană în anul 2007;

 

Domnul Corneliu Ciontu:

  ................................................

Îl invit pe domnul deputat Ioan Timiș.

Va urma doamna deputat Constanța Popa.

Domnul Ioan Timiș:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor deputați,

Un sondaj de opinie, realizat cu câteva zile în urmă de prestigioasa Agenție Reuter, relevă faptul că atât România, cât și Bulgaria au șanse reale să se alăture Uniunii Europene în 2007, conform agendei convenite în cadrul Consiliului European de Iarnă, de la Bruxelles.

Faptul în sine, dincolo de dimensiunea jurnalistică remarcabilă, conferită de apariția pe fluxul de știri al cunoscutei Reuter, este plin de semnificații. Din câte cunosc, nu multe au fost cazurile anterioare, în care mass-media internațională să fie obiectivă când relatează despre o situație privind România.

Este adevărat că în sondajul menționat, Bulgaria este creditată cu 75% șanse de aderare, în comparație doar cu cele 63% ale României, dar asta este cu totul altă problemă. Explicația o dau tot analiștii de la Reuter: în vreme ce Bulgaria a fost lăudată pentru progresele importante în direcția aderării în 2007, România s-a dovedit mai înceată în privința adoptării reformelor vitale.

Cu toate acestea, se pare că lucrurile țin să reintre în normal, după șocul declarațiilor-bombă ale parlamentarilor europeni Arie Oostandler și Emma Nicholson, ultimul chiar raportorul pentru România, în care aceștia se pronunțau cât se poate de clar pentru suspendarea negocierilor țării noastre cu Uniunea.

În ultimul moment, însă, a intervenit o modificare profundă: raportoarea Emma Nicholson și deputatul Arie Oostandler au renunțat să ceară suspendarea negocierilor, având în vedere că această idee a fost respinsă, practic, de toate grupurile parlamentare. În schimb, cei doi au cerut ca strategia de aderare să fie reorientată, pentru a ajuta cu prioritate România în edificarea statului de drept.

Majoritatea amendamentelor cer Guvernului român să acționeze cu prioritate în trei direcții: combaterea corupției, reforma justiției în sensul asigurării independenței față de factorul politic și reglementarea situației copiilor instituționalizați.

Eurodeputații au cerut, de asemenea, întărirea rolului Parlamentului în procesul legislativ și decizional. Un capitol asupra căruia s-a insistat foarte mult a fost cel privind asigurarea libertății presei.

Consider că o eventuală suspendare a negocierilor cu România, dacă amendamentul Nicholson și Oostandler s-ar fi adoptat, ar fi fost fatală pentru noi, în contextul în care Comisia Europeană a adoptat deja bugetul comunitar pentru perioada 2007-2013, când debutează un nou exercițiu bugetar.

Acesta a fost realizat într-o variantă extrem de optimistă, în utilizarea fondurilor fiind prinse atât România, cât și Bulgaria. Una este să beneficiezi de acest exercițiu bugetar, ca membru plin al Uniunii, și alta ca stat candidat.

Dincolo de problema financiară foarte importantă, desigur, întrucât de ea depinde direct standardul de viață al românilor, alte și alte neajunsuri, pe care acum le resimțim din plin, ar continua să se manifeste în viața noastră de zi cu zi: dreptul de a călători și munci liber prin toată Europa ne-ar fi fost în continuare refuzat, inflația nu s-ar putea reduce, și în consecință am rămâne tot departe de zona Euro, întreprinderile ineficiente vor continua să beneficieze, în lipsa unei privatizări responsabile, de fonduri importante de la buget, care să afecteze echilibrul bugetar.

Altfel spus, vom continua să existăm într-o zonă a continentului în care nu se întâmplă nimic. În mod cert, nu acolo este locul nostru. Chiar dacă Raportul de Țară, din 5 noiembrie anul trecut, aducea vestea proastă că statutul de economie de piață funcțională se lasă așteptat, nici o clipă nu s-a pus, până acum trei-patru săptămâni, problema declarării, a suspendării sau reorientării calendarului de negocieri. Cu atât mai mult, a luat prin surprindere solicitarea celor doi parlamentari europeni. Vă mulțumesc pentru atenție.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulțumesc.

Postal address: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucharest, Romania sunday, 25 august 2019, 23:43
Telephone: +40213160300, +40214141111
E-mail: webmaster@cdep.ro