Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2004 > 24-02-2004

Ședința Camerei Deputaților din 24 februarie 2004

  1. Intervenții ale deputaților:
  1.31 Victor Dobre - declarație cu titlul "Furtul instituționalizat";

Intervenție consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedință

Domnul Victor Dobre:

"Furtul instituționalizat"

Ultimii trei ani au adus pe scena politică românească o practică nouă, care în mod normal nu s-ar încadra la categoria actelor politice, ci în textele Codului Penal: furtul politic. Cu toate acestea, am fi privit-o ca pe o chestiune legată de morală, dacă beneficiarul final ar fi fost cetățeanul, dacă s-ar fi făcut în interesul superior al acestuia.

Multe dintre inițiativele opoziției și mai ales ale reprezentanților PNL în Parlamentul României, au fost tergiversate, clasate sau respinse, ca ulterior, să observăm același proiect, dar cu alți inițiatori (aceștia purtând sigla PSD !) se află în dezbaterea Camerei sau Senatului.

Furtul instituționalizat de idei și proiecte a fost confirmat, chiar zilele trecute, de o nouă inițiativă pe care și-o asumă administrația PSD: bursele private.

Deși reprezentanții PSD prezintă acest proiect ca pe o noutate, le aducem aminte că în data de 28 octombrie 2002, PNL a depus la Camera Deputaților propunerea legislativă privind regimul acordării burselor private, unul dintre inițiatori fiind chiar liderul grupului parlamentar liberal. După ce mai bine de un an a trenat în dezbaterea comisiei de specialitate, în decembrie 2003 a fost respinsă de plenul Camerei.

Iată că, la numai două luni, reprezentanții puterii își asumă ceea ce au respins anul trecut doar pentru că era o inițiativă a opoziției. Acest fapt demonstrează încă o dată că partidul de guvernământ funcționează după principii clientelare și nu are în vedere interesul superior al cetățeanului, în cazul de față, al tinerilor studenți.

Mai mult, proiectul vehiculat nu are în vedere nevoile reale cu care se confruntă studenții și nu oferă o alternativă coerentă la condițiile de mizerie în care sunt condamnați să trăiască în special cei cazați în căminele studențești.