You are here: Home page > Parliamentary Business > Debates > Calendar 2004 > 24-02-2004

Sittings of the Chamber of Deputies of February 24, 2004

  1. Intervenții ale deputaților:
  1.45 Smaranda Ionescu - intervenție cu privire la "creșterea sărăciei sub actuala guvernare a PSD";

Doamna Smaranda Ionescu:

Decizia Comisiei de politică externă a Parlamentului European, de reorientare a negocierilor de aderare cu țara noastră, adică monitorizarea României de către Uniunea Europeană, constituie un eșec lamentabil al politicii europene a tandemului Iliescu-Năstase și este fără precedent pentru negocierile de aderare, atât ale țării noastre, cât și în istoria Uniunii Europene.

Să ne amintim, totuși, că România a mai fost monitorizată de Consiliul Europei și tot în timpul mandatului prezidențial al lui Ion Iliescu și al mandatului legislativ al aceluiași partid de guvernământ ca și astăzi.

Actuala hotărâre de monitorizare severă a României de către Uniunea Europeană este determinată de neîndeplinirea criteriilor politice de către guvernarea Năstase, căreia îi sunt imputabile deficitul de democrație și legalitate, lipsa de reformă și de independență a justiției, corupția generalizată, lipsa libertății de opinie și a mass-media, privatizări dubioase, nepotism, nerespectarea moratoriului privind adopțiile internaționale, neaplicarea acquis-ului comunitar, starea de mizerie și sărăcie generalizată din România etc.

La capătul a trei ani de guvernare Iliescu-Năstase, România nu mai îndeplinește condițiile politice fundamentale ale democrațiilor europene. Decizia Comisiei de politică externă a Parlamentului European este un avertisment grav pentru actuala guvernare, care, prin politica de minciuni și neîndeplinire a propriilor angajamente pe plan intern și internațional, întârzie și pune chiar în pericol integrarea europeană a României și viitorul țării noastre.

De aceea, este cu atât mai lamentabilă și demagogică reacția guvernanților români față de hotărârea Parlamentului European, pe care o consideră ca o victorie a Guvernului Năstase.

Această apreciere, pe cât de ridicolă, este, în același timp, jignitoare la adresa poporului român, care s-a pronunțat în marea sa majoritate, pentru aderarea țării la Uniunea Europeană.

De altfel, însuși Guvernul Năstase a declarat că integrarea europeană a României constituie o prioritate absolută, dar pe care nu a respectat-o însă, înșelând atât poporul român, electoratul său, cât și organismele europene.

Este evident astăzi, după decizia Comisiei de politică externă a Parlamentului European, că România nu este un stat cu adevărat de drept și nici cu o economie de piață funcțională. Judecând după tiparul guvernanților săi de astăzi, România este, din nefericire, considerată atât la Bruxelles, cât și în alte părți ale lumii, drept o țară de oameni mincinoși, fără rușine și fără onoare, ceea ce este o umilință pentru poporul român, iar în această situație nefericită ne-a adus politica externă duplicitară și antinațională a actualei guvernări Năstase.

Și pe plan economic și social, politica Guvernului Năstase este antiromânească și antidemocratică. Justiția este politizată, nereformată și coruptă, iar nepotismul este în floare; corupția a atins cote alarmante în toate sferele politicului și administrației, încât a atras atenția forurilor europene, inclusiv a diplomaților acreditați la București, care au cerut în mod public Guvernului să ia măsuri de stopare a acestui flagel; poliția este și ea politizată, ineficientă și coruptă, mass-media prezentând zilnic noi cazuri de mită, trafic de pașapoarte, de carne vie, crime, violuri, furturi etc. patronate de polițiști; impozitele și taxele sunt printre cele mai mari din Europa; multe dintre privatizări au fost netransparente și ar trebui revizuite, așa cum cerea recent și ambasadorul american; șomajul se menține la cote ridicate, iar o parte a forței de muncă lucrează în economia subterană, ce deține o pondere importantă în economia generală a țării; sănătatea și învățământul se află în criză acută; sărăcia și mizeria au atins cote alarmante; niciodată cetățenii României nu s-au aflat în situația disperată ca astăzi, ajungând să se sinucidă, deoarece nu-și mai pot plăti cheltuielile de întreținere și asigura medicamentele și alimentele de bază, strict necesare traiului zilnic, datorită pensiilor și salariilor de mizerie, precum și măririi permanente a prețurilor; legile în România de astăzi se aplică în funcție de clientela politică; licitațiile pentru străzi și drumuri sau alte unități publice se dau tot pe criterii clientelare, astfel încât banul public ajunge, în mare parte, în pușculița partidului de guvernământ (doar se apropie alegerile), iar lucrările sunt de cea mai slabă calitate și trebuie refăcute tot din banii contribuabililor; lipsa de profesionalism și eficiență este evidentă în toate sferele administrației, datorită politicii de relații și nepotism a actualului Guvern.

În puținele mijloace de informare în masă independente, care au rămas neaservite Guvernului, oameni simpli își manifestă zilnic nemulțumirea și indignarea față de politica guvernanților, afirmând că nu au făcut mai nimic pentru popor, ci doar și-au umplut buzunarele și s-au ghiftuit, asigurând bunăstarea doar pentru clientela lor.

Țara nu se dezvoltă, iar sărăcia a crescut mult pe plaiurile mioritice, sub actuala guvernare a PSD.