Ioan Oltean
Ioan Oltean
Sittings of the Chamber of Deputies of March 16, 2004
Abstract of the sittings
Full-text of the sittings
Published in Monitorul Oficial no.32/25-03-2004

Parliamentary debates
Calendar
- Chamber of Deputies:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Query debates
for legislature: 2016-present
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996

Meetings broadcast

format Real Media
Last meetings
04-12-2019
27-11-2019
Video archive:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
You are here: Home page > Parliamentary Business > Debates > Calendar 2004 > 16-03-2004 Printable version

Sittings of the Chamber of Deputies of March 16, 2004

  1. Intervenții ale deputaților:
  1.7 Ioan Oltean - considerații pe tema tragediei tinerilor din România;

 

Domnul Corneliu Ciontu:

  ................................................

Dau cuvântul domnului deputat Ioan Oltean.

Va urma domnul Becsek-Garda Dezideriu Coloman.

Domnul Valentin Păduroiu a depus la secretariat.

Domnul Ioan Oltean:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor colegi,

Și să fi dorit, n-aș fi putut să nimeresc după o declarație politică ce are ca obiect principal aceeași temă pe care și eu doresc să o dezvolt. Și anume, tragedia tinerilor din România, tragedie care se constituie tot mai mult într-o tragedie a poporului român.

Evenimentul petrecut săptămâna trecută la Madrid, în Spania, a fost cel care a inspirat și care m-a determinat să vin astăzi în fața acestui microfon pentru a dezvolta o temă atât de importantă, ca cea care se referă la generația tânără.

Prin Cap.IV din Programul de guvernare pentru perioada 2001-2004, intitulat "Combaterea sărăciei și a șomajului", partidul de guvernământ promitea românilor mai multe locuri de muncă, solidaritate socială, asigurarea locului de muncă pentru obținerea de venituri permanente și în creștere. Iar în Cap.VI, din același Program, tinerii sunt amăgiți cu acordarea de șanse egale, cu sporirea participării lor la viața economică, prin facilitarea accesului la piața muncii, a adaptării și readaptării acestora la rigorile economiei de piață.

Un milion de locuri de muncă erau avute în vedere de către guvernarea actuală, pentru a se devolta în România, iar marea majoritate a acestora să fie ocupate de tineri.

Din păcate, promisiunile, lăudabile - de altfel - și demne de luat în seamă, au totuși o hibă majoră, și anume: nu se precizează nici când se vor împlini aceste realizări, și nici țara, dacă vor fi în țară sau în străinătate.

Deși au trecut mai bine de 3 ani de la aceste promisiuni, este limpede pentru toată lumea că în România ele acum nu pot să se împlinească, guvernanții asistând neputincioși la un exod fără precedent al forței de muncă, în special tinere, în afara granițelor țării, dezamăgirea, mizeria și sărăcia împingând-o la acest gest, ca o ultimă salvare și speranță într-o viață mai bună.

Cel puțin două sunt efectele majore ale acestui gest de lehamite față de Guvernul mincinos PSD-ist. România pierde o importantă categorie a forței de muncă, cea a tinerilor siliți să-și părăsească țara și familia pentru un salariu mai bun în străinătate, chiar dacă acesta presupune multă umilință sau prestarea unor munci ingrate.

Expunerea tinerilor unor riscuri majore, cum sunt atentatele care au zguduit Spania și întreaga Europă, românii plătind mult prea scump dorința lor și a familiilor lor pentru un câștig care să le asigure o viață cât de cât decentă.

Deși mulți români au fost nenorociți în urma atentatelor teroriste, România fiind a doua țară, după Spania, ca număr de victime, un lucru este totuși și mai înspăimântător: refuzul tinerilor de a veni în țară, chiar dacă pentru aceasta trebuie să plătească cu viața.

Îndârjirea cu care sunt acceptate greutățile și umilințele exilului, demonstrează că nimic nu este mai înfricoșător decât sărăcia și viața fără nici o perspectivă pe care a reușit să le-o împământenească hidoasa guvernare PSD-istă, preocupată doar de propria bunăstare.

Și ca să-și arate interesul față de situația familiilor îndoliate și îndurerate, premierul Năstase promite ajutoare pentru acestea, în stilul ciocoiului care aruncă o fărâmitură de la masa sa îmbelșugată, așteptând imediat laude și osanale din partea acestora.

Nu de ajutoare reparatorii au nevoie românii, după ce au stropit cu sânge un pământ străin, ci de locuri de muncă în țară, care să le asigure cât de cât un câștig, cu care să facă față nevoilor zilnice, și a nu mai fi nevoiți să-și părăsească familiile pentru un câștig iluzoriu, plătit mult prea scump.

Din păcate, nici Guvernul și nici partidul de guvernământ nu realizează situația critică în care se află tinerii din România, lipsa acestora de orice perspectivă sub actuala guvernare.

Marea tragedie a României, în aceste vremuri, este plecarea tinerilor din țară, exodul acestora pentru a-și pune priceperea și cunoștințele în slujba altora, și nu în slujba propriului popor.

Va veni vremea când acest Guvern va trebui să dea socoteală pentru această tragedie. Va veni vremea când poporul va trebui să sancționeze aspru lipsa de interes a actualului Guvern față de tineri, față de viitorul acestora, față de lipsa totală de performanță în actul de guvernare. Și sper ca această vreme să nu fie prea îndepărtată, spre binele nostru, al tuturor. Vă mulțumesc.

Postal address: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucharest, Romania saturday, 7 december 2019, 6:01
Telephone: +40213160300, +40214141111
E-mail: webmaster@cdep.ro