Domnul Iosif Armaș: Domnule președinte, Stimați colegi, Se împlinesc astăzi 125 de ani de la apariția legii prin care s-a înființat Academia Română. O scurtă istorie a acestei prestigioase instituții este, cred, revelatoare. Societatea Literară Română, înființată la 13 aprilie 1866, a devenit, în august 1867, Societatea Academică Română, pentru ca 12 ani mai târziu, la 30 martie 1879, să se transforme, prin lege, în Academia Română. Academia a fost încă de la început concepută ca o instituție națională, fapt exprimat prin componența ei - "membri aleși din toate provinciile românești: patru din Muntenia, câte trei din Transilvania, Moldova și Basarabia, și câte doi din Banat, Bucovina, Maramureș și Macedonia". Scopul ei inițial a fost elaborarea ortografiei și gramaticii limbii române, începerea și, în final, realizarea primului dicționar enciclopedic al limbii române. Dintre primii membri putem enumera personalități importante ale vieții culturale și naționale din întreg spațiul românesc: Iosif Hodoș din Maramureș, Timotei Cipariu și George Barițiu din Transilvania, Andrei Mocioni și Vicențiu Babeș din Banat, Alexandru Hurmuzachi din Bucovina, Vasile Alecsandri și Costache Negruzzi din Moldova, Ion Heliade Rădulescu, August Treboniu Laurian și C.A.Rosetti din Muntenia. La 13 august 1867, Societatea Literară Română se transforma în Societatea Academică Română. Cu acest prilej, Timotei Cipariu sublinia: "Pentru eliberarea limbei naționale, va îngriji mai cu distincțiune decât altele chiar această Societate Literară. Ea va îngriji ca limba română să scape de tot jugul despotismului sub cari de secoli a gemut. Ea va îngriji pentru conservarea limbei românești, din toate provinciile locuite de români. Ea îi va reda forma curat națională, pentru ca să figureze cu toată demnitatea între și lângă surorile ei de origine latină". La 30 martie 1879, se înființa, prin lege, Academia Română care era declarată institut național, având următoarele trei secții: secțiunea literară - literatură, artă, filologie și filozofie; secțiunea istorică - istorie, geografie și științe sociale; secțiunea științifică - științe teoretice și aplicate. Ca instituție națională, Academia Română a împlinit, în plan cultural și științific, unirea românilor înainte ca ea să se fi produs în plan politic. Acest lucru a fost observat și la sesiunea jubiliară din 1919: "In lupta sfântă pentru unirea tuturor românilor, Academia Română și-a avut partea ei importantă pe teren cultural, a reunit în cercul restrâns al viitoarei Academii bărbați luminați din toate ținuturile românești și astfel România Mare de azi își găsea de o jumătate de secol patria comună sub acoperișul tânărului așezământ". In cei peste 130 de ani de existență, în Academia Română s-au regăsit reprezentanți marcanți din toate domeniile științelor, ale literaturii și artei, reprezentanți ai cultelor, armatei și vieții politice.
|