Metin Cerchez
Metin Cerchez
Sittings of the Chamber of Deputies of May 18, 2004
Abstract of the sittings
Full-text of the sittings
Published in Monitorul Oficial no.74/27-05-2004

Parliamentary debates
Calendar
- Chamber of Deputies:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Query debates
for legislature: 2016-present
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996

Meetings broadcast

format Real Media
Video archive:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
You are here: Home page > Parliamentary Business > Debates > Calendar 2004 > 18-05-2004 Printable version

Sittings of the Chamber of Deputies of May 18, 2004

  1. Intervenții ale deputaților:
  1.8 Metin Cerchez - declarație politică intitulată "Cine mai este român azi în România?";

 

Domnul Corneliu Ciontu:

  ................................................

Domnul deputat Metin Cerchez are cuvântul și va urma doamna Viorica Afrăsinei.

Domnul Metin Cerchez:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor,

Declarația mea politică de astăzi se intitulează "Cine mai este român azi în România?"

În anul 2001 am inițiat o propunere legislativă pentru a preîntâmpina un incident diplomatic - ca pe culoarea galbenă a drapelului României să apară stema națională, astfel încât drapelul românesc să nu mai fie confundat la acea vreme cu drapelul altor două țări, respectiv Andora și Ciad.

Între timp, acest mic stat, Andora, a luat-o înaintea României și a pus o stemă pe culoarea galbenă, astfel încât nu mai poate fi confundată cu Ciadul sau cu România. A rămas ca drapelul României să suporte această modificare, pentru că începând din 1989, din clipa în care stema națională a fost scoasă în acele zile din Decembrie '89, urma un proces legislativ normal, un act juridic, astfel încât să intrăm și noi în rândul țărilor moderne. Nu s-a întâmplat acest lucru, chiar m-am întrebat și în acele zile din decembrie și ulterior, ce-i deranja pe stema țării respective, în afară de Republica Socialistă România, apariția spicelor de grâu, și iată că nu mai avem spice de grâu, este acea criză a grâului, pădurile de pe stema veche, iată că nu mai avem nici păduri, petrol, și iată că importăm și mafia petrolului se vede atât în rafinăriile Rafo Onești, cât și la PETROMIDIA, și iată că bogățiile acestea care-i deranjau pe unii au dispărut din România și de pe stemă.

Am spus în acel proiect de lege să fie pusă stema României așa cum este ea la ora actuală. Mi s-a comunicat..., mi-a fost respins proiectul legislativ, pentru că trebuia, vezi, doamne, schimbată Constituția României, cu toate că nimeni, absolut nimeni, nici eu, nu îndrăznea să schimbe culorile drapelului românesc, așa cum este stipulat în art.12 din Constituție, ele rămâneau: roșu, galben și albastru, și nu cum apare în Constituție: albastru, galben și roșu. De când ne-am născut și suntem români, știm că aceste culori sunt: roșu, galben și albastru, dar nimeni nu a sesizat sau nimeni nu a vrut să sesizeze acest aspect.

Trecând peste acest aspect, când s-a modificat Constituția, din nou, mi-a fost respins acest amendament și iată că Ambasada Ciadului de la Moscova a înaintat Organizației Națiunilor Unite în urmă cu o lună un protest oficial, pentru ca steagul României să nu mai fie arborat la Organizația Națiunilor Unite.

Organizația Națiunilor Unite ne-a trimis un răspuns ca să aibă loc o mediere diplomatică pentru a evita un scandal diplomatic, și asta însemna ca noi, România, să punem ceva distinct pe acest drapel, iar în cadrul Senatului mi-a fost respins din nou acest proiect, invocându-se, vezi, doamne, din nou aspectele constituționale ale problemei. și stau și mă întreb: în 2001 s-a spus că era lege juridică și se va schimba când se va schimba și Constituția. S-a schimbat Constituția și tot așa am rămas. Și am făcut o legătură, mă scuzați, între ce a apărut ieri în "Evenimentul zilei" și ce s-a întâmplat aseară în plenul Senatului.

Dacă ați citit "Evenimentul zilei" de ieri, ați observat că foarte mulți din conducătorii noștri fac parte din masonerie. Ținând cont că această masonerie este o organizație secretă, ținând cont că sunt membru al unei Comisii de siguranță națională, stau și mă întreb cum oare într-o țară care este creștină, membri ai serviciilor secrete, membri ai Guvernului, membri ai întregii conduceri să facă parte din organizații secrete, care, la un moment dat, stau și mă întreb, cui folosesc?

Dacă acest popor român este creștin și ortodox și crede în Dumnezeu și în Isus Christos, așa cum se spune, cum oare acești conducători pot spune că Dumnezeu nu există de fapt, că există un mare arhitect și, făcând parte din această francmasonerie, pot interveni oricând în mușamalizarea unor dosare, pentru că cei care nu știu, această Frăție implică la un moment dat că dacă un membru al Frăției pățește ceva, ceilalți sunt obligați să intervină, astfel încât fratele respectiv să nu pățească nimic, și atunci stau și mă gândesc de ce de 14 ani încoace dosarele cu cei care au jefuit și jefuiesc România sunt ascunse mereu, iar cei care fură o găină sau un salam de foame sunt mereu pedepsiți.

Este imposibil ca într-o țară normală, membri ai unor servicii secrete să facă parte din organizații al căror caracter este secret. Nu știu dacă va folosi imaginii României, dar nu cred că mai există în lume un caz ca o astfel de Frăție să primească bani publici, bani din impozitele tuturor românilor creștini și ortodocși sau de alte confesiuni pentru o anumită, să-i zic, "asociere secretă". și, la fel, stau și mă întreb cum din banii noștri publici, din impozite și taxe suntem nevoiți să plătim un cămin studențesc al profesorului Ion Neagu, rector la Universitatea Titulescu, unde și domnul premier Adrian Năstase este profesor, care scot zeci, sute de mii de dolari, bani personali, iar noi finanțăm activitatea lor. Vezi, doamne, nu-i ajung domnului Ion Neagu sutele de mii de dolari pe care le ia, apărând toți teroriștii PKK, pe care Turcia, membră NATO, îi urmărește și îi cere pentru extrădare, și domnul Ion Neagu îi scoate nevinovați pe toți pe bandă rulantă.

Acum înțeleg și eu în 4 ani ăștia de deputăție că m-am luptat cu morile de vânt, că de fapt mă luptam cu o mafie extrem de puternică care conduce tot în România, degeaba făceam eu interpelări, degeaba făceam întrebări peste întrebări, pentru că răspunsul niciodată nu ar fi fost dat de către membri ai acestei Frății în rândul cărora se află și cel care a devalizat România de sute de milioane de dolari, un terorist PKK, membru al Lojei masonice din România, introdus de Gheorghe Comănescu.

Nu știu oare cine-i mai poate scăpa pe români, pentru că este clar, cei care ne conduc, făcând parte din Lojă, nu cred în Dumnezeu, ci cred în altceva. Vă mulțumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulțumesc.

Postal address: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucharest, Romania thursday, 14 november 2019, 10:42
Telephone: +40213160300, +40214141111
E-mail: webmaster@cdep.ro