You are here: Home page > Parliamentary Business > Debates > Calendar 2004 > 22-06-2004

Sittings of the Chamber of Deputies of June 22, 2004

  1. Intervenții ale deputaților:
  1.15 Tiberiu Sergius Sbârcea - declarație cu tema "Proiectul de Lege privind fondurile de pensii administrate privat vor aduce avantaje";

Domnul Tiberiu Sergius Sbârcea:

"Proiectul de lege privind fondurile de pensii administrate privat vor aduce avantaje"

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Acest proiect de lege a fost aprobat de Guvernul României și a fost transmis spre dezbatere și adoptare Parlamentului.

Prin apariția acestei legi, sistemul de pensii va avea trei componente:

  1. O componentă obligatorie redistributivă, administrată public.
  2. O componentă obligatorie, bazată pe capitalizare, administrată privat, cadrul urmând să fie reglementat, după promulgare, prin Legea privind fondurile de pensii administrate privat.
  3. O componentă facultativă, bazată pe capitalizare, administrată privat, cadrul juridic fiind conturat prin Proiectul de Lege privind pensiile ocupaționale.

Contribuția la un fond de pensii administrat privat este parte din contribuția individuală de asigurări sociale la sistemul public de pensii și urmează regimul de deductibilitate al acesteia, neimpozabilă. Baza de calcul a contribuției este plafonată în condițiile legii.

Fondurile private vor fi administrate de o societate comercială pe acțiuni, care are ca obiect exclusiv de activitate administrarea fondului, calculul și plata pensiilor administrate privat. Administrarea fondurilor se realizează în schimbul unui comision suportat de participanți.

Comisia de supraveghere a fondurilor de pensii, autoritate administrativă autonomă cu personalitate juridică, aflată sub controlul Parlamentului, își exercită autoritatea pe întreg teritoriul țării, funcționează în conformitate cu prevederile legii și este desemnată pentru controlul și reglementarea domeniului.

Dreptul la pensia privată se realizează în momentul îndeplinirii condițiilor de pensionare pentru limită de vârstă în sistemul public, prestația fiind constituită dintr-o pensie privată sau o plată unică, după caz. Termenul preconizat pentru intrarea în vigoare a proiectului de lege este de 1 iulie 2006.

Proiectul de Lege privind fondurile de pensii administrate privat va avea fonduri la care vor avea obligația de a participa toate persoanele în vârstă de până la 35 de ani, nou intrate pe piața forței de muncă. Participarea la acest tip de fond de pensii este facultativă pentru celelalte categorii de persoane în vârstă de până la 45 de ani.

Prin acest proiect de lege se vor asigura pensii suplimentare celor care beneficiază de sistemul public de pensii și nu numai.

Vă mulțumesc.