Adrian Moisoiu
Adrian Moisoiu
Sittings of the Chamber of Deputies of June 29, 2004
Abstract of the sittings
Full-text of the sittings
Published in Monitorul Oficial no.99/07-07-2004

Parliamentary debates
Calendar
- Chamber of Deputies:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Query debates
for legislature: 2016-present
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996

Meetings broadcast

format Real Media
Video archive:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
You are here: Home page > Parliamentary Business > Debates > Calendar 2004 > 29-06-2004 Printable version

Sittings of the Chamber of Deputies of June 29, 2004

  1. Intervenții ale deputaților:
  1.8 Adrian Moisoiu - intervenție intitulată "Mai bine slugă decât stăpân?";

 

Domnul Corneliu Ciontu:

  ................................................

Îi dau cuvântul domnului Adrian Moisoiu, va urma domnul deputat Vasile Miron.

Domnul Adrian Moisoiu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Intervenția mea de astăzi este intitulată "Mai bine slugă decât stăpân?"

V-ați întrebat vreodată care este motivul pentru care UDMR încheie alianțe cu oricare partid parlamentar, numai cu Partidul România Mare nu face acest lucru? Răspunsul este simplu: Partidul România Mare are coloană vertebrală, este singurul partid demn, care prețuiește cu adevărat mândria de a fi român, faptul că avem o Țară deosebit de frumoasă și încă bogată, că am fost dăruiți de către bunul Dumnezeu!

Acest lucru am să-l demonstrez.

După ce au obținut conducerea Consiliului Județean Satu Mare, președinția Consiliului Județean Bihor, 2 vicepreședinți la Consiliul Județean Cluj, de Harghita și Covasna nici nu mai amintesc, UDMR a mai înregistrat o victorie, prin înzestrarea, de către PSD Mureș, cu dreptul de a conduce județul Mureș pentru următorii 4 ani. Astfel, întregul teritoriul care în anii 1940-1944 a fost sub stăpânire maghiară ca urmare a durerosului și rușinosului Diktat de la Viena, de data aceasta a fost "cedat în mod democratic" aceleiași etnii. Practic, în urma alegerilor locale, care au avut loc la 6 iunie 2004, Ardealul de Nord este sub stăpânire ungară!

Oare acesta să fi fost mandatul pe care românii din județul Mureș l-au încredințat PSD-ului atunci când i-au votat?

Consider că am obligația ca de la acest microfon să aduc la cunoștința întregii țări, modul în care s-a făcut acest "târg" nenorocit. Nu de altceva, dar alegerile generale și prezidențiale sunt numai la 5 luni distanță și dacă vom continua să facem asemenea "schimbări", să nu ne mirăm că în loc să se integreze în Uniunea Europeană, România se va dizolva în Europa, va dispărea de pe harta Europei!

Cunoscând prevederile protocolului PSD-UDMR, prin care udemeriștii, speculând cu dibăcie lupta pentru putere dintre partidele românești, au obținut, prin o politică deosebit de pragmatică dusă în ultimii 3 ani și jumătate, tot ce au dorit de la actualii guvernanți, cât și faptul cum UDMR și-a adjudecat ambele posturi de viceprimari ai municipiului Târgu Mureș - profitând de faptul că în consiliul local sunt majoritari (fiindcă așa au înțeles românii să se prezinte la vot), am încercat să negociez cu cei care conduc partidele din județul Mureș o conducere românească a acestuia. Cei 20 de consilieri județeni PSD, PNL, PRM, PUNR și PD, față de cei 15 udemeriști, permiteau aceasta!

Am propus 3 variante:

- președinte PSD (ca urmare a faptului că are 7 consilieri județeni) și câte un vicepreședinte PRM și PNL (deoarece acestea au câte 4 consilieri județeni);

- președinte PSD și câte un vicepreședinte PSD și PNL (PRM renunțând);

- președinte PSD și ambii vicepreședinți PSD (adică PSD câștigă totul).

După cum se vede PRM nu a avut ambiții, ci a dorit ca atunci, când, la 1 ianuarie 2007, România va fi primită în Uniunea Europeană, politica conducerii județene Mureș să fie în totală concordanță cu cea de la București!

Din păcate, domnul prefect și, în același timp, președinte al PSD Mureș a apreciat mai mult credibilitatea UDMR-ului - care la Cluj așa cum acum deja se cunoaște, a dat dovadă de cinism, lașitate și trădare, și nu a acceptat propunerea, neavând încredere în liberali (spunea dânsul), care prin liderii lor au declarat că încheie alianțe cu oricare partid în afară de PSD și care la alegerile pentru primar în Târgu Mureș au încercat să spargă unitatea românilor, propunând și susținând cu fervoare un candidat propriu!

Modul în care a decurs ședința de constituire a Consiliului Județean Mureș a fost un spectacol dezonorant! Să-i vezi pe rând, pe fiecare dintre consilierii județeni ai PSD-ului refuzând propunerile de a candida pentru funcția de președinte făcute de consilierii județeni ai PRM și ai PUNR și de a accepta, prin domnii Frăteanu și Groza, candidatura pentru cele 2 funcții de vicepreședinți a fost jalnic! Vai și amar de demnitatea și mândria noastră de a fi român! Cu alte cuvinte, mai bine slugă decât stăpân?

De aici se naște întrebarea: cu cine să încheie Partidul România Mare o alianță pentru alegerile generale? Cu cei care ne trădează cu UDMR-ul (este vorba de PSD), așa după cum s-a văzut sau cu cei care au trădat înțelegerile avute privind constituirea consiliilor județene Gorj sau Giurgiu (este vorba de alianța PNL - PD)?

Încă o dată, Partidul România Mare cheamă populația României de a veni alături de el! Este mai mult decât clar: numai PRM duce o politică cu adevărat pentru Țară și neam!

Vă mulțumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulțumesc.

Postal address: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucharest, Romania saturday, 16 november 2019, 1:04
Telephone: +40213160300, +40214141111
E-mail: webmaster@cdep.ro