Gheorghe Pribeanu
Gheorghe Pribeanu
Ședința Camerei Deputaților din 21 septembrie 2004
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.122/28-09-2004

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
04-12-2019
27-11-2019
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2004 > 21-09-2004 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 21 septembrie 2004

  1. Intervenții ale deputaților:
  1.17 Gheorghe Pribeanu - declarație politică cu titlul "Respectarea identității naționale";

 

Domnul Corneliu Ciontu:

  ................................................

Dau cuvântul domnului Gheorghe Pribeanu. Va urma doamna Amalia Bălășoiu.

Domnul Gheorghe Pribeanu:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Declarația mea se intitulează: "Respectarea identității naționale".

Etapele parcurse de cetățeanul român în evoluția lui firească și într-o sincronizare normală între educația în familie și educația în școală, au menirea să îl pregătească pentru solicitările cerute de viață și societate. Astfel, cetățeanul român devine prestator de muncă, pentru care este retribuit.

Obligativitatea societății de a-i asigura loc de muncă potrivit pregătirii s-a diluat mult odată cu reformele economice impuse în mod arbitrar și amatoristic de autorii privatizării și trecerii la economia de piață. În acest context, siguranța zilei de mâine pentru salariați devine tot mai incertă.

Această situație s-a agravat atât de mult după 15 ani de la Revoluție încât cei aproape 4,7 milioane de salariați nu mai reprezintă nimic pentru nimeni chiar dacă au legea de partea lor. Spre exemplu, Legea nr.53/2003, Codul Muncii. Dar cine să o respecte? patronii? Aceștia sunt nevoiți să nu respecte legea. De ce? Păi, dacă ar respecta-o, cine ar mai face bani pentru Garda Financiară, Direcția Generală a Finanțelor, instanțele judecătorești, prefectură și câte alte instituții ale statului? "..ale statului... degeaba în aceste instituții.

Guvernanții nu este suficient că aprobă acte normative de multe ori ilegale; trebuie să le și respecte. Bineînțeles că mai respectă pe ici, pe colo, și anume ordonanțe de urgență prin care îi scutesc de datorii enorme pe patronii care se achită de obligații, dar nu de cele datorate bugetului de stat, ci de cele datorate guvernanților pentru alimentarea pușculițelor de partid și a conturilor personale. Și, uite așa, în relația Guvern și anumiți patroni, a se citi baroni, nu este loc și pentru salariați, relația fiind foarte strânsă și contra naturii și interesele nu coincid.

Trebuie eradicată umilirea celor ce caută disperați un loc de muncă atât în țară, cât și în alte state. Aici sunt nevoiți să presteze munci necalificate, iar pentru cei mai mulți vârsta și chiar sexul devin obstacole de nepășit în lupta pentru angajare.

Unde ne sunt salariații? Știu foarte bine atât Guvernul, cât și Președinția, pe al cărei site se regăsește îndemnul adresat tinerilor să-și caute un loc de muncă în străinătate, chiar dacă au atâtea exemple de tineri salariați care au murit în trenul din Madrid pentru o bucată de pâine.

Nu este, oare, timpul să creăm posibilitatea tinerilor de a munci la ei acasă, în loc să înființăm Oficiul pentru Migrația Forței de Muncă?

Să le oferim demnitatea națională la parametri europeni aici, acasă, în România mileniului III, și să nu îi trimitem ca posibile victime ale terorismului pe alte meleaguri.

Ce să mai înțeleagă oamenii când primul-ministru dimineața înființează un minister pentru exportul de forță de muncă, iar seara, pe posturile de televiziune, afirmă teatral că se străduiește să creeze locuri de muncă în țară, căutând să îi liniștească pe tineri că vor putea trăi demni în țara lor? Asta, numai dacă el va fi președinte; altminteri, ba.

În situația dată, să nu se mai mire Guvernul și Președinția României că poporul "îi aplaudă și îi premiază" cu "urări de bine", al căror ecou a răsunat de la Țebea și până la Montreal, în Canada.

Miile de români veniți la Țebea pentru a onora spiritul Iancului nu s-au intimidat nici de desfășurarea de forțe SPP-iste și nici de onorabilii guvernanți care, în graba de a nu întârzia, nu și-au mai pus cravatele pentru a trata cu respectul cuvenit o asemenea manifestare istorică. Și, totuși, au întârziat, chiar fără cravate. Care o fi adevăratul motiv de nu și le-au pus? Oare le-a fost teamă ca moții să nu-i sufoce cu dragostea și iubirea pe care le merită?

Oricum, domnilor guvernanți, indiferent de ifosele dumneavoastră, să știți că moții iartă dar nu uită, așa cum nici un român adevărat nu uită, indiferent de locul unde se află - în țară sau pe alte meleaguri -, nici de mineriade și nici de instalarea statuii de la Arad.

Nu vă mai jucați cu demnitatea poporului român!

Adevărații români doresc o integrare demnă, cu fruntea sus, în civilizația europeană și mondială.

Vă mulțumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Vă mulțumesc.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București vineri, 6 decembrie 2019, 15:57
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro