Dumitru Bentu
Dumitru Bentu
Ședința Camerei Deputaților din 26 octombrie 2004
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.147/02-11-2004

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002

Transmisii video

format Real Media
Arhiva video:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2004 > 26-10-2004 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 26 octombrie 2004

  1. Intervenții ale deputaților:
    1.1 Dumitru Bentu - declarație politică intitulată "Tainul";

 

Domnul Corneliu Ciontu:

  ................................................

Domnul Dumitru Bentu are onoarea să deschidă ultima ședință de fapt a acestei legislaturi, de declarații politice.

Domnul Dumitru Bentu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Declarația politică de astăzi poartă denumirea de "Tainul".

Toamna este anotimpul alaiurilor, de nuntă, de frunze moarte dar mai ales electorale. Au năvălit pe blândele plaiuri sucevene, peste oameni cumpătați și răbdători, corifeii unei alianțe care vor să impună dreptatea și adevărul lor tuturor românilor. În frunte, conducătorul-vapor, pentru că locomotivă nu-i putem spune, dată fiind ascendența sa navală, a celui care a văzut lumina zilei în decorul podgoriilor de la Murfatlar.

Băi de mulțime, soții, autografe, mitinguri, reportaje etc. În unele ziare, cifra sucevenilor prezenți la întâlnirea cu Băsescu și ai lui este aproximată la 3000. Într-un alt cotidian, miraculos, ferestrele lui trei se închid și apare un opt triumfător. De aici și până la dublarea cifrei n-a mai fost decât un pas și a fost făcut fără ezitare.

Structura atitudinală a celor aflați în piața centrală a orașului a fost bine surprinsă de relatanți și redată în termeni foarte onorabili: activiști de partid, simpatizanți și gură-cască. De la acești gură-cască așteaptă alianța voturi pentru ca ei, cei care au mai fost, să redevină actuali. Mă rog! E dreptul lor la iluzii.

Și cum să nu vină oamenii când în orașul lor vine circul, reprezentația este gratuită, artiștii sunt cunoscuți și recunoscuți pentru spectacolele date în stagiunea 1997-2000.

Zicerile domnului Traian Băsescu i-au adus o anumită notorietate, s-o numim ferentariană, și nici de această dată nu s-a dezmințit. Expresiile portuare sau cele care fac deliciul marinarilor subjugați de diverse fantezii în timpul traversărilor, se substituie unui discurs serios, implicat și, mai ales, elegant.

Câteva spicuiri sunt edificatoare în acest sens. Vorbind despre domnul Adrian Năstase, candidatul cu adevărat real la funcția de președinte al României, domnul Traian Băsescu folosește caracterizări de genul "superficial", "obraznic", "geambaș", "înlocuitor", "bomboană", "jenant", "trivial", "agresiv", adică specifice șefului P.D.

El însă este cel așteptat, cel original, ba chiar exotic, un mesia, dacă vreți, pe care admiratorii săi de tip Krescova îl așteaptă să vină în fruntea țării.

Din acest moment, lucrurile însă se complică, prin turnura pe care o pot lua, prin gravitatea implicațiilor în planul relațiilor externe, afirmațiile sale iresponsabile.

Spunea, cu destindere și onestitate, cel care-și plimbă pașii iluziilor pe aleile Cotrocenilor, că "înalți demnitari occidentali vin la București doar pentru a-și lua tainul". Pentru domnia sa redăm semantica acestui cuvânt, așa cum apare în Dicționarul explicativ al limbii române: "tain - porție de alimente sau de băutură care se dădea zilnic ienicerilor sau subalternilor de către conducători, domnitori sau boieri; sumă de bani care se dădea zilnic servitorilor, echivalentă cu rația lor alimentară, sau porție de nutreț care se dă animalelor pentru o perioadă de timp".

La care din aceste definiții s-o fi gândit sau s-o fi referit gânditorul de lângă Hamangia, atunci când a implicat personalități politice de prim rang ale spațiului european, cum sunt Romano Prodi, Gherhard Schröeder sau premierul francez Jean-Pierre Raffaren. Nu au scăpat de aluzii nici Statele Unite ale Americii care, însă, vor ocupa un loc privilegiat în politica externă plină de mărinimie a domnului Traian Băsescu, candidat la prezidențiat. Și pentru că lucrurile nu se puteau opri aici, se pregătesc Israelul și Austria.

Faptele, ca și vorbele, sunt grave. A ataca, prin cei mai autorizați reprezentanți ai lor, națiuni întregi, este îngrijorător. Sunt periclitate relațiile cu aceste țări, cu alte state europene, sunt minate realizările României în efortul de a se recupla pentru totdeauna la valorile civilizației occidentale.

Politica externă a cabinetului Adrian Năstase a însemnat dreptul cetățenilor români de a călători în spațiul Schenghen, încheierea primului acord stand-by cu Fondul Monetar Internațional, creșterea economică reală și reconfirmată, statutul de economie funcțională de piață, intrarea în NATO, confirmarea calendarului de integrare a României în Uniunea Europeană. Sunt argumente pentru continuitate, sunt argumente pentru evitarea condamnării poporului român la o nemeritată izolare pan-europeană, printr-o repetare a nopții polare din perioada 1997-2004.

"Ca prezidențiabil nu trebuie să ai față, ci obraz!" spunea Traian Băsescu. Ce te faci însă când nu ai nici una, nici alta!

Mulțumesc.

Domnul Corneliu Ciontu:

Mulțumesc.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București luni, 27 ianuarie 2020, 9:02
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro