Viorel Pupeză
Viorel Pupeză
Sittings of the Chamber of Deputies of May 9, 2006
Abstract of the sittings
Full-text of the sittings
Published in Monitorul Oficial no.75/19-05-2006

Parliamentary debates
Calendar
- Chamber of Deputies:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Query debates
for legislature: 2016-present
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996

Meetings broadcast

format Real Media
Video archive:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
You are here: Home page > Parliamentary Business > Debates > Calendar 2006 > 09-05-2006 Printable version

Sittings of the Chamber of Deputies of May 9, 2006

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.2 Viorel Pupeză - declarație politică intitulată "Politica ministrului Nicolăescu, genocid național";

 

Domnul Miron Tudor Mitrea:

  ................................................

Domnul deputat Viorel Pupeză.

Domnul Viorel Pupeză:

Bună dimineața, domnule președinte,

Bună dimineața, stimați colegi,

Declarația mea politică se intitulează "Politica ministrului Nicolăescu, genocid național."

Guvernarea "departe de adevăr" a adus sistemul sanitar în cea mai gravă criză pe care a înregistrat-o în ultimii ani. Subfinanțarea sistemului, alocarea unor sume din fondul asigurărilor și utilizarea acestora pentru alte destinații, metodologii complicate și nejustificate economic și social în relațiile cu furnizorii de servicii medicale și cu casele județene de asigurări sunt doar câteva din cauzele care au condus la această situație fără precedent.

Considerăm că protestul medicilor reprezintă cea mai rușinoasă pată pe obrazul unui guvern care minte atunci când spune că se preocupă de soarta oamenilor. Cerem demiterea ministrului sănătății, nu doar ca o dovadă de înțelegerea crizei din sistemul sanitar, dar ca și pe o necesitate pentru a împiedica continuarea acestui dezastru.

Cine nu știe să aibă grijă de sănătatea propriului popor nu merită să-l guverneze. Cerem protecție socială efectivă pentru accesul întregii populații la tratamentul medicamentos ambulatoriu și garantarea accesului real al populației la îngrijirile medicale spitalicești.

Pentru a fi bine înțeleși, reamintim domnului ministru prevederile art.34 din Constituția României, care spune: "Dreptul la ocrotirea sănătății este garantat. 2. Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei și sănătății publice. 3. Organizarea asistenței medicale și a sistemului de asigurări sociale pentru boală, accidente, maternitate și recuperare, controlul exercitării profesiei medicale și activității paramedicale, precum și alte măsuri de protecție a sănătății fizice și mentale a persoanei, se stabilesc potrivit legii".

În fapt, goana după medicamente compensate sau gratuite a devenit un sport național. La fiecare început de lună, bolnavii aleargă de la o farmacie la alta să cumpere medicamente. Până unde va merge umilirea cetățeanului român?

Deși dreptul de sănătate este garantat de Constituție, asigurații nu reușesc în fiecare lună să-și procure medicamentele prescrise de medici deoarece farmaciile au fonduri limitate. Oamenii sunt nemulțumiți de faptul că deși plătesc asigurări de sănătate, nu toți beneficiază de medicamente și servicii medicale gratuite.

Iar semnale din ce în ce mai pronunțate vin chiar de la corpul medical. Bolnavii sunt nevoiți să străbată zeci de kilometri până la farmaciile unde, culmea, descoperă că plafonul a fost depășit încă din primele zile ale lunii pentru medicamentele compensate.

Situația se repetă și pentru bolnavii cronici, casele de asigurări de sănătate găsind soluția de a economisi banii prin negocierea adaosului comercial, astfel că farmaciile care distribuie medicamente pentru cele 11 grupe de boli cronice s-au redus considerabil.

Acum, se constată că pachetul de legi pentru reforma în sănătate conține mai multe prevederi aberante. Acest pachet de legi pune în pericol accesul populației la îngrijirea medicală competentă, elimină accesul comunităților locale la luarea deciziilor privind propria sănătate, subordonează sistemul sanitar față de factorul politic și centralizează din nou sistemul de decizie din sănătate, subordonând toate spitalele față de ministrul sănătății. Mai mult, incompatibilitățile din legea spitalelor vor deprofesionaliza conducerea unităților sanitare.

Reforma din sistem va aduce privatizări și vânzări ale spitalelor, taxe hoteliere în unitățile sanitare și coplata obligatorie pentru asigurații care vor servicii medicale.

După evaluarea lor, spitalele vor fi reorganizate sau închise, dacă unitățile se dovedesc nerentabile, iar imobilele acestora vor fi cedate întreprinzătorilor particulari.

În spitalele din țară, absența banilor și teama directorilor de acumula datorii au creat o criză fără precedent de medicamente și materiale sanitare. Cazul este emblematic pentru implementarea reformei domnului Nicolăescu, pentru ca odată cu aplicarea acestuia, bolnavii care stau mai mult de o zi în spital vor fi obligați să plătească taxe hoteliere.

Totodată, pentru fiecare prezentare la medicul specialist, pentru fiecare internare în spital, precum și pentru analizele medicale se va percepe coplata pentru cei care deja plătesc la fondul de sănătate.

Singurele servicii medicale gratuite pentru asigurați vor rămâne cele introduse în pachetul minim pe care domnul Nicolăescu l-a anunțat de-abia pentru sfârșitul lunii iunie anul curent.

Acesta este reflectarea reformei în sistemul sanitar. Sistemul sanitar a fost umilit de domnul Nicolăescu prin decizia de aseară, de neîncredere în specialiștii români privind asistența medicală acordată domnului președinte Traian Băsescu.

De aceea, credem încă o dată și cerem demiterea domnului ministru al sănătății, Nicolăescu.

Vă mulțumesc.

Domnul Miron Tudor Mitrea:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Postal address: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucharest, Romania sunday, 18 august 2019, 22:47
Telephone: +40213160300, +40214141111
E-mail: webmaster@cdep.ro