Domnul Aurel Gubandru: Data de 9 mai a devenit, începând din anul 1945, Ziua Europei, ca un simbol al eliberării bătrânului continent de sub dominația nazistă. Această zi are pentru români o triplă rezonanță: - declararea Independenței de stat a României prin vocea lui Mihail Kogălniceanu în 9 mai 1877;
- semnarea capitulării și încetarea oficială a celui de-al doilea război mondial - 9 mai 1945;
- Ziua Europei, la care vrem să aderăm și politic, nu numai geografic.
Buzăul a rememorat acest eveniment în prezența Principelui Radu de Hohenzolern-Veringen care a reprezentat Casa regală a României, precum și a unor oficialități județene și locale. Principele Radu, îmbrăcat în uniformă militară, cu grade de colonel, a salutat drapelul de luptă al Garnizoanei Buzău și garda de onoare. Ceremonialul religios a fost oficiat de preoți militari din Garnizoana Buzău, după care a început un moment important al festivității, depunerea coroanelor de flori la Monumentul Eroilor Neamului. În încheiere, plutoanele de militari, jandarmi și elevi ai Liceului de Poliție "Neagoe Basarab", acompaniați de fanfara militară a comandamentului 2 operațional întrunit, au defilat prin fața asistenței. Tot în această zi importantă, buzoienii au sfințit podul de la Mărăcineni, obiectiv de interes european, care a împlinit un an de când o viitură uriașă l-a doborât. Binecuvântarea podului european 85 a fost adusă de preotul Mihai Milea care a marcat și legătura dintre acesta și Sfântul Sava, ocrotitorul orașului, cel care a fost înecat în apele Buzăului. Ziua Europei a continuat cu o serie de acțiuni organizate de diverse instituții (mese deschise cu elevi din licee, manifestări sportive ș.a.). Apreciez că manifestările organizate cu ocazia "Zilei Europei" la Buzău au creat o emulație puternică în rândul participanților și, mai ales, a celor tineri, dovedindu-se încă o dată importanța istorică a zilei de 9 mai și răspunderea oficialităților în a celebra corespunzător și în anii următori.
|