Claudius Mihail Zaharia
Claudius Mihail Zaharia
Sittings of the Chamber of Deputies of May 23, 2006
Abstract of the sittings
Full-text of the sittings
Published in Monitorul Oficial no.86/02-06-2006

Parliamentary debates
Calendar
- Chamber of Deputies:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Query debates
for legislature: 2016-present
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996

Meetings broadcast

format Real Media
Last meetings
12-12-2019 (joint)
12-12-2019 (joint)
12-12-2019 (joint)
11-12-2019
Video archive:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
You are here: Home page > Parliamentary Business > Debates > Calendar 2006 > 23-05-2006 Printable version

Sittings of the Chamber of Deputies of May 23, 2006

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.31 Claudius Mihail Zaharia - despre mentalitate și gestionarea crizei gripei aviare;

 

Domnul Claudius Mihail Zaharia:

Domnule președinte, stimați colegi,

Zilele acestea au făcut să iasă la iveală din nou o mare problemă cu care țara noastră se confruntă în perioada premergătoare integrării în Uniunea Europeană: mentalitatea românească, iar cel mai edificator studiu de caz nu este altul decât starea actuală de punere sub acuzare continuă a ministrului Gheorghe Flutur în gestionarea măsurilor de combatere a gripei aviare.

Cu toate că ministrul Gheorghe Flutur și-a făcut datoria, fapt apreciat de specialiști din Uniunea Europeană, care s-au declarat mulțumiți de modul în care a fost gestionată epidemia de gripă aviară, toată lumea pare a fi preocupată de a căuta nod în papură fiecărei etape a procesului de combatere a gripei aviare în plin proces de luptă împotriva acestui virus și bineînțeles la etape abia încheiate, în care nu se mai poate interveni.

Am putut vedea zilele acestea în mass-media oameni care se întrebau de ce se dezinfectează doar roțile și nu întreg autovehiculul sau de ce sunt sacrificate toate păsările din localitățile aflate în carantină, de parcă noi, românii, am fi reinventat roata în combaterea virusului H5N1, iar prin intermediul autorităților publice locale și ministeriale încercăm tehnici și metode noi, revoluționare, în lupta cu acesta.

Mai mult, în timp ce aceste persoane, mai sus menționate, sunt preocupate cu a comenta metodele folosite de autorități, gripa aviară a devenit pentru Mircea Geoană și PSD un pretext perfect să își aducă aminte de români. Încercând să apară cu orice preț în mass-media, PSD repetă obsesiv aceleași acuzații nefondate la adresa ministrului agriculturii, transformând această epidemie în singurul lucru în care știu să transpună orice problemă majoră cu care se confruntă țara noastră, și anume: un subiect electoral.

Dacă ar fi fost cu adevărat interesați de soarta cetățenilor, PSD și toți cei care își umplu timpul cu analize și critici, și-ar fi mobilizat oamenii și ar fi contribuit, în cazul PSD prin intermediul reprezentanților săi din administrația locală, la rezolvarea crizei declanșate de gripa aviară, iar ulterior, când toți cetățenii României ar fi fost în siguranță ar fi putut începe în mod corect criticile la greșelile comise de cei responsabili în gestionarea acestei crize.

"Marii specialiști în agricultură" se fac că uită că datorită ministrului Gheorghe Flutur, țara noastră a fost lăudată de oficialii europeni pentru modul cum a gestionat până în prezent această problemă, problemă cu care țara noastră nu s-a mai confruntat de la Revoluție - ca moment al schimbării sistemului administrativ din România. În acest context, raportul dintre persoanele care se implică în rezolvarea acestei probleme și cele care doar comentează și arată cu degetul este de departe în favoarea celei de-a doua categorii.

În municipiul București, unde mediatizarea acestui fenomen a fost direct proporțională cu importanța unei capitale, spectacolul a atins cote maxime, transformându-se într-o confruntare directă între autorități. Astfel, din dorința de a câștiga cât mai mult capital electoral, angajații primăriilor par mult mai interesați să-și impună autoritatea în fața angajaților ministerului agriculturii decât să coopereze, iar oamenii din zonele de carantină rămân spectatori neinformați ai acestui spectacol macabru.

Cumularea tuturor acestor factori într-un timp atât de scurt asupra unei probleme atât de importante, mă determină să solicit tuturor actorilor implicați în gestionarea acestei crize să renunțe, măcar până la înlăturarea acestei primejdii, la mentalitatea românească pentru ca efectele acesteia să fie diminuate pe cât mai mult posibil.

Vă mulțumesc,

Postal address: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucharest, Romania sunday, 15 december 2019, 20:17
Telephone: +40213160300, +40214141111
E-mail: webmaster@cdep.ro