Domnul Mihai Tudose: Vă mulțumesc, domnule președinte. Stimați colegi, Vă prezint Raportul asupra Proiectului de Lege privind modificarea și completarea art.74 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.51 privind valorificarea unor active ale statului, Camera Deputaților fiind Cameră decizională. La întocmirea prezentului raport, comisia a avut în vedere avizul Consiliului Legislativ și a ținut cont de recomandările făcute de consiliu. Proiectul de lege vizează modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului privind valorificarea unor active ale statului. Intervențiile legislative vizează reglementarea unitară a situațiilor bunurilor adjudecate, precum și adoptarea unor măsuri care să faciliteze intrarea în posesia acestor bunuri cumpărate în urma licitațiilor. De asemenea, prin aplicarea dispozițiilor acestei inițiative, se va reduce și numărul de litigii aflate pe rolul instanțelor, litigii care se derulează pe o perioadă îndelungată, până la soluționarea irevocabilă. Potrivit prevederilor art.61 din regulament, membrii comisiei au examinat acest proiect de lege în ședința din data de 14 iunie 2006. Prezentul proiect de lege face parte din categoria legilor ordinare. Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în ședința din 27 aprilie 2006. În urma dezbaterii, Comisia pentru politică economică, reformă și privatizare a hotărât, cu unanimitate de voturi, să vă propună adoptarea Proiectului de Lege pentru modificarea și completarea art.74, în forma adoptată de Senat.
|