Plen
Ședința Camerei Deputaților din 19 februarie 2007
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.12/28-02-2007

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
15-10-2019
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2007 > 19-02-2007 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 19 februarie 2007

9. Reexaminarea, la cererea Președintelui României, a Legii privind creșterea siguranței în unitățile de învățământ(rămasă pentru votul final)
 
consultă fișa PL nr. 510/2006

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

La pct.10, Reexaminarea, la cererea Președintelui României, a Legii privind creșterea siguranței în unitățile de învățământ.

Legea are caracter ordinar.

Proiect reexaminat de Senat.

Raport comun din partea comisiilor pentru administrație și învățământ și raport comun suplimentar de adoptare a legii în forma adoptată de Senat, în urma reexaminării.

Suntem Cameră decizională.

Comisiile, dacă doriți să prezentați pe scurt raportul.

Domnul deputat Andea.

Domnul Petru Andea:

Mulțumesc, domnule președinte.

Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport și Comisia pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic au fost sesizate spre dezbatere cu cererea de reexaminare a Legii privind creșterea siguranței în unitățile de învățământ.

La lucrări au fost prezenți 44 de deputați, din totalul de 56 de membri ai comisiilor.

A participat domnul Dumitru Matei, secretar de stat în Ministerul Educației și Cercetării.

În urma dezbaterii, în ședințele din 7 și 13 februarie 2007, comisiile reunite au hotărât, cu 43 de voturi pentru și o abținere, adoptarea amendamentului prezentat în anexă.

Vă mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Dacă sunt intervenții la dezbateri generale? Nu sunt intervenții.

Vă rog frumos, domnule deputat, la dezbateri generale, vă rog, aveți cuvântul.

Domnul Ferenc Asztalos:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Desigur, nu am nimic împotrivă față de textul adoptat de cele două comisii reunite. Probabil că Grupul parlamentar al U.D.M.R., ca și ceilalți din Cameră, vor vota acest amendament.

Dar, în nume personal, permiteți-mi, totuși, câteva idei. Mie mi se pare puțin amuzant să facem atâta gâlceavă pentru o problemă atât de nesemnificativă. Și, pe baza textului adoptat de cele două comisii reunite, care spun că consiliile profesorale, cu acordul consiliului reprezentativ al părinților și cu consultarea reprezentanților elevilor, stabilesc pentru elevii unității de învățământ respective cel puțin un semn distinctiv cum ar fi: ecuson, uniformă, eșarfă. Dar aici nu se pune punct, ci se continuă cu sintagma "sau altele asemenea". Aceasta, din punctul meu de vedere, reflectă înțelepciunea comisiilor reunite, care și-au dat seama că, de fapt, și fantezia părinților poate fi nelimitată și care, poate, în afara acestor trei însemne, vor dori să folosească ca semn distinctiv pantaloni albi, bască violetă sau pantaloni scurți.

Deci, din punctul meu de vedere, noi am lucrat fără niciun rost, fiindcă legea actuală, nici nu restricționează, nici nu spune care ar trebui să fie punctul de vedere al consiliilor profesorale sau al părinților față de acest obiect.

Mă rog, am lucrat, e în fața noastră acest amendament, desigur, vom vota, mi-am exprimat acest punct de vedere cu scopul ca, eventual, ulterior, în viitor, să ne scutim de niște treburi inutile.

Vă mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Doamna deputat Ecaterina Andronescu.

Doamna Ecaterina Andronescu:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Fără îndoială că aș fi foarte fericită să pot spune de la acest microfon: "Iată, o lege care încearcă să aducă un plus de siguranță în școlile noastre, a trecut în Parlament într-un timp record, de câteva zile!" Din păcate, această lege așteaptă de foarte multă vreme, cred că e mai bine de un an și jumătate de când ea trece în Senat, de mai multe ori, în Camera Deputaților, de mai multe ori, și, din păcate, acum aflu că, de fapt, am lucrat inutil.

Eu cred că este o lege care vine în folosul creșterii siguranței în școli și îmi pare nespus de rău că a trebuit să dureze atât de mult și să o întoarcem înapoi, practic, pentru lucruri prea puțin importante și să nu-i dăm drumul să intre în școlile noastre, pentru, într-adevăr, a face ceva în plus pentru liniștea și siguranța școlilor.

De aceea, eu vă adresez rugămintea să dăm votul acestei legi și să ajungă mai repede acolo, în instituțiile în care ea este așteptată.

Vă mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc.

Dacă veți fi de acord și nu vor mai fi intervenții, vom da chiar acum votul.

Dacă la amendamentul admis există obiecții, observații, comentarii? Nu sunt. Adoptat.

Proiectul rămâne la vot final, după finalizarea dezbaterii pe articole.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București sâmbătă, 19 octombrie 2019, 3:03
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro