Domnul Viorel Pupeză: Bună dimineața, stimați colegi. Declarația mea politică se intitulează "Inundațiile din Bistrița-Năsăud, mană guvernamentală pentru firmele portocalii". Teribilele inundații din județul Bistrița-Năsăud au pus în mișcare și firmele căpușă care s-au înfruptat fără jenă și licitații din ajutoarele acordate de Guvern. Valea Ilișua, dar și Someșul au fost inundate nu doar de ape, ci și de firme clientelare ale Puterii care-și umflă conturile cu bani publici. Despre unele firme se spune că ar avea mare trecere pe la minister, despre altele se știe deja că sunt administrate de prieteni ai deputaților Partidului Democrat. Nu doar legăturile primejdioase trebuie evidențiate în acest caz, ci și faptul că banii s-au dus pe apa sâmbetei. În iunie 2006, la Târlișua, localitate grav afectată de calamități, s-a autoinvitat peste noapte, pentru a da o mână de ajutor sinistraților, o firmă orădeană. Viteza de reacție a drumarilor din Bihor este demnă de Cartea recordurilor, pentru că de-abia se prezenta la televizor situația de pe Valea Ilișua, că ei debarcau deja cu 20 de utilaje de mare tonaj și echipe de muncitori. Nici nu au plecat până nu și-au văzut plătite facturile de "voluntariat". Pentru degajarea căilor de acces și pentru pietruirea unor drumuri comunale, s-a decontat renumitei firme de construcții nu mai puțin de 6,2 milioane lei, din peste 10 milioane alocate de Guvern. Inundațiile au fost doar un pretext pentru afaceri pe bani publici, pentru că rezultatele nu se văd nici pe departe. Situația nu este singulară în județul Bistrița-Năsăud. Anul trecut, unei societăți din Satu-Mare implicate în scandalul cu "băieții deștepți" ai energiei, i-au fost încredințate trei lucrări de amenajări de maluri în județ din cinci, bani veniți prin hotărâri de Guvern. Și de această dată, lucrările au fost repartizate în regim de urgență, finanțarea venind din Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului pentru prevenirea și înlăturarea efectelor calamităților naturale produse de inundațiile din septembrie 2005 - iunie 2006. tot pe apa sâmbetei s-au dus alte 1,879 milioane lei. Din păcate, Ministerul Mediului și Gospodăririi apelor nici nu a luat în calcul regularizarea Văii Ilișua sau a Sălăuței, cele care pun cel mai des la încercare viața oamenilor din zonă. Între timp, apele au mai trecut prin zonele greu încercate în 2006. săptămâna trecută, 15 localități au fost din nou calamitate, fiind inundate peste 100 de gospodării, 250 de hectare de teren agricol. De asemenea, au fost avariate drumuri județene și comunale, rețele stradale, poduri și podețe. Apele s-au revărsat iarăși la Târlișua, fapt ce ridică serioase semne de întrebare vizavi de modul de cheltuire a banilor. Guvernanții nu au înțeles că interesul cetățeanului trebuie "să bată" interesul clienților de partid și faptul că banii publici nu sunt o monedă de schimb pentru cotizațiile din campania electorală. Săptămâna trecută, un pod provizoriu a fost măturat de ape, iar un altul stă să se prăbușească. Este chiar podul concordiei sau discordiei dintre președintele Traian Băsescu și premierul Călin Popescu-Tăriceanu, care au făcut un adevărat concurs de elicoptere până la Târlișua pentru a bate pe umeri sinistrații. După ce s-au văzut cu popularitatea în...sondaje, au uitat de promisiunile făcute bistrițenilor. Ce s-a schimbat în peisaj este doar mașina prefectului, care are acum un Touareg pentru repetatele situații de urgență. Vă mulțumesc.
|