Plen
Sittings of the Chamber of Deputies of February 20, 2007
Abstract of the sittings
Full-text of the sittings
Published in Monitorul Oficial no.14/02-03-2007

Parliamentary debates
Calendar
- Chamber of Deputies:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Query debates
for legislature: 2016-present
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996

Meetings broadcast

format Real Media
Last meetings
09-12-2019
04-12-2019
27-11-2019
Video archive:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
You are here: Home page > Parliamentary Business > Debates > Calendar 2007 > 20-02-2007 Printable version

Sittings of the Chamber of Deputies of February 20, 2007

30. Dezbateri asupra Propunerii legislative pentru completarea Codului de procedură penală (retrimisă comisiei).
 
see bill no. 933/2006

 

Domnul Bogdan Olteanu:

  ................................................

Propunerea legislativă pentru completarea Codului de procedură penală.

Legea are caracter organic.

Proiectul respins de Senat.

Raport de respingere din partea Comisiei juridice.

Suntem Cameră decizională.

Inițiatorul, doamna deputat Minodora Cliveti, aveți cuvântul.

Doamna Minodora Cliveti:

Mulțumesc, domnule președinte.

Colegul meu coinițiator nu este aici, îmi pare foarte rău.

Este vorba, domnilor și doamnelor colege, despre o primă sau una dintre inițiativele care, după părerea mea, ar putea să contribuie în mod efectiv la diminuarea violenței în familie și, mai ales, împotriva femeilor.

Pornesc de la pledoaria mea prin a vă spune că România face parte din campania paneuropeană de combatere a violenței în familie. Există documente internaționale prin care România se obligă să ia toate măsurile, inclusiv cele legislative, pentru a diminua acest flagel.

V-aș aduce ca argumente câteva cifre. Se raportează că în cursul anului 2006 au fost înregistrate plângeri, în jur de 10000 de cazuri de violentă în familie, care reprezintă, însă, în conformitate cu puntul de vedere al specialiștilor, doar vârful aisbergului, realitatea, însă, fiind cu mult mai dură și mai gravă.

Propunerea noastră vizează posibilitatea, acordarea dreptului victimelor violenței în familie de a avea asistență juridică gratuită și obligatorie.

Eu n-aș vrea să insist asupra binefacerilor acestei inițiative, dar am orgoliul să vă citesc din avizul favorabil al Consiliului Superior al Magistraturii, nu mă mai refer la cel al Consiliului Legislativ, prin care această inițiativă legislativă este apreciată și considerată ca fiind favorabilă.

Deși s-au luat măsuri în domeniul violenței în familie, fenomenul persistă, criticile formulate cel mai des la adresa modului de instrumentare a acestor tipuri de infracțiuni fiind legate de informarea victimelor, de încurajarea acestora de a rupe tăcerea și de a depune plângeri, precum și de lipsa unei asistențe de specialitate, inclusiv juridice. Repet, am citat din avizul favorabil a Consiliului Superior al Magistraturii.

V-aș ruga, stimați colegi, să apreciați că în ciuda reținerilor, reticențelor Guvernului care, firește, va trebui să dea niște bani pentru aceste victime, existând în felul acesta, totuși o modalitate cât se poate de concretă de reducere a acestui fenomen, există printre noi, mai ales printre colegele noastre, femei din Camera Deputaților o preocupare reală în sensul acestui fenomen. Și, de aceea, mă adresez, în primul rând colegelor mele, dar și colegilor mei, de a vota această inițiativă.

Vă mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, doamna deputat.

Raportul comisiei, domnul vicepreședinte Iordache.

Domnul Florin Iordache:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a respins acest proiect de lege. Consiliul Legislativ, cât și Comisia pentru egalitate de șanse, au avizat favorabil acest proiect de lege.

Ceea ce se dorește în acest proiect de lege a fost prezentat de către colega mea doamna Cliveti, argumentele pentru care a fost respins în Comisia juridică, de disciplină și imunități acest proiect de lege au fost acelea că noi avem în dezbatere în cadrul Comisiei juridice un proiect de lege pentru modificarea și completarea Codului de procedură penală, un proiect de lege mult mai amplu și am decis în cadrul comisiei să preluăm observațiile și propunerile colegei și colegului nostru Timiș, în acel proiect de lege.

Față de aceste argumente, în cadrul Comisiei juridice, în urma dezbaterilor, noi venim cu o propunere de respingere a acestui proiect de lege și în raport cu obiectul și conținutul său, acest proiect de lege face parte din categoria legilor organice.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

La dezbateri generale, s-au înscris doamna deputat Turcan, domnul deputat Stanciu, doamna deputat Ardelean și o să mai notez dacă mai sunt și alte solicitări.

Doamna deputat Turcan, aveți cuvântul.

Doamna Raluca Turcan:

Bună ziua!

Vă mulțumesc foarte mult.

Parlamentarii deputați ai Partidului Liberal Democrat vor susține această inițiativă, pentru că considerăm că în urma traumelor suferite de femeile care au fost abuzate, o asistență din partea statului este oricând binevenită. Chiar dacă procedural mai există un alt proiect de lege în desfășurare, considerăm că această modificare, prin această inițiativă, trebuie să fie făcută și să o privim cu toți ca un prim pas pentru a ajuta niște femei care suferă și care n-au avut norocul să aibă parte de o viață liniștită.

Vă mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, doamna deputat.

Domnul deputat Stanciu, apoi doamna deputat Ardelean.

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule președinte,

Stimate doamne și stimați domni deputați,

Domnilor miniștri,

Domnule Nicolăescu,

Vedem de o bună bucată de vreme, pe posturile de televiziune din România o telenovelă foarte interesantă al cărui principal obiect este "pliciul". Din când în când vine un domn și spune că n-a bătut-o pe doamna în cauză, care divorțează, ci i-a dat cu pliciul. Și acest plici se pare că devine un instrument universal de calmare a unor distinse soții. Deja pe piață este o penurie de pliciuri.

Ca atare, trebuie să stopăm acest efect pervers, colateral al unor emisiuni televizate prin a susține și accepta această inițiativă transpartinică, PNL-PD, deoarece multe dintre cele care sunt agresate nu cu pliciul și chiar cu alte obiecte contondente, mult mai periculoase ca pliciul, să poată să se adreseze justiției fără a plăti taxele de rigoare, pe care uneori chiar nici nu le au.

Ca atare, până când onor Comisia juridică va propune modificarea Codului de procedură penală, asta la anul și la mulți ani, că avem vreo două coduri, multe femei vor mai fi supuse acestei acțiuni naționale de pliciuire.

Și, ca atare, Grupului parlamentar al este împotriva violenței în familie pentru susținerea acestei inițiative și sper că și distinșii colegi de la P.N.L. care sunt co-inițiatori și de la P.D. care sunt prin definiție antipliciuitori vor susține această inițiativă.

Vă mulțumesc pentru atenție și le asigurăm pe colegele noastre că nu se găsește nici un plici în această sală și nici un pliciuitor.

Vă mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumim pentru bătaie, domnule deputat.

Doamna deputat Ardelean.

Doamna Lia Ardelean:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Având în vedere avizul favorabil al Consiliului Superior al Magistraturii, propun retrimiterea la comisie a propunerii legislative, până când Codul de procedură penală va fi schimbat, va mai dura, sunt convinsă de acest lucru și dacă tot suntem de acord cu această propunere legislativă, este bine s-o adoptăm și după aceea, vedem când se va schimba și Codul de procedură penală. Nu cred că este cazul să mai așteptăm.

Vă mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, doamna deputat.

Dacă nu mai există alte argumente pro, sunt convins că argumente contra nu se vor auzi. Supun, de aceea, votului dumneavoastră propunerea de retrimitere la comisie a acestui proiect.

Vă rog să votați.

(Vociferări în sală.) N-a funcționat? Deci, mai supun... e o neclaritate? (Domni deputați din sală: Nu funcționează votul electronic!)

Vă rog, doamna deputat? (Către doamna deputat Cornelia Ardelean.)

Mai explic o dată. Avem o propunere de retrimitere la comisie a acestui proiect.

Supun votului dumneavoastră propunerea de retrimitere. Cine votează da, votează pentru retrimiterea la comisie, cine votează nu, votează pentru menținerea raportului de respingere.

Vă rog să votați.

Tot nu funcționează? Veniți la microfon, dacă aveți probleme.

Domnul Florin Iordache:

Se constată că nu funcționează bine, domnule președinte, de aceea, vă propun vot cu mâna ridicată și în continuare.

Vă mulțumesc.

Domnul Bogdan Olteanu:

Bun. Proiectul s-a retrimis la comisie. Cred că e destul de evidentă majoritatea în favoarea retrimiterii. Dacă nu funcționează o să votăm cu mâna și o să numărăm și cu asta basta.

Mă iertați, doamna deputat.

Spuneți de la microfon, însă, că nu vă aud.

Doamna Lia Ardelean:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Cum nu funcționează, vedem numărul total de deputați care votează, deci dacă nu funcționează, cum votează da ori ba? Înseamnă că s-a votat, din moment ce rezultatul este același cu numărul de deputați din sală.

Domnul Bogdan Olteanu:

Da. Domnul deputat Márton, vă rog. Bun. Vă mulțumesc.

Înțeleg că nu sunt obiecții la rezultatul calitativ al votului de retrimitere. Nu se contestă votul de retrimitere. Bun.

Propunerea legislativă pentru completarea codului de procedură penală legea are caracter organic.... Nu, asta am retrimis-o.

Termen de la comisie? O săptămână, domnule președinte? Da.

Postal address: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucharest, Romania tuesday, 10 december 2019, 1:41
Telephone: +40213160300, +40214141111
E-mail: webmaster@cdep.ro