Plen
Sittings of the Chamber of Deputies of June 25, 2007
Abstract of the sittings
Full-text of the sittings
Published in Monitorul Oficial no.98/05-07-2007

Parliamentary debates
Calendar
- Chamber of Deputies:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Query debates
for legislature: 2016-present
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996

Meetings broadcast

format Real Media
Last meetings
04-12-2019
27-11-2019
Video archive:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
You are here: Home page > Parliamentary Business > Debates > Calendar 2007 > 25-06-2007 Printable version

Sittings of the Chamber of Deputies of June 25, 2007

  Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaților, potrivit prevederilor art.94 din Regulamentul Camerei Deputaților.

Ședința a început la ora 16,15.

Lucrările au fost conduse de domnul Bogdan Olteanu, președintele Camerei Deputaților, asistat de domnii Gheorghe Albu, Ioan Munteanu și Valeriu Ștefan Zgonea, secretari.

 

Domnul Bogdan Olteanu:

Doamnelor și domnilor deputați,

Vă invit să luați loc în bănci pentru a începe lucrările de astăzi. Invit liderii de grupuri să poftească în sală și să-și poftească și colegii.

Dat fiind că începem, o să vă rog să finalizați transmisiunile în direct din sală.

Doamnelor și domnilor deputați,

Declar deschise lucrările ședinței de astăzi a Camerei Deputaților și anunț că din totalul celor 327 de deputați și-au înregistrat prezența la lucrări un număr de 201. Sunt absenți 126, din care 40 participă la alte acțiuni parlamentare.

Pentru început, în conformitate cu prevederile art.94 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, vă informez că au fost distribuite tuturor deputaților următoarele documente: ordinea de zi pentru zilele de luni 25, marți 26 iunie și joi 28 iunie 2007; programul de lucru pentru perioada 25 iunie - 30 iunie: lista rapoartelor depuse în perioada 18-25 iunie de comisiile permanente sesizate în fond; sumarul privind conținutul fiecărui Monitor Oficial al României, partea I.

 
Informare privind afilierea domnului Renică Diaconescu la Grupul parlamentar al P.N.L.

Intrăm în ordinea de zi și urmează să luăm în dezbatere cele două moțiuni simple, în această ordine, astăzi - "Criza în sănătate are nume propriu - Eugen Nicolăescu" și, respectiv, "Ministrul Decebal Traian Remeș - groparul agriculturii românești".

Înainte de aceasta, însă, domnul deputat Renică Diaconescu are de făcut o declarație în nume personal.

 

Domnul Renică Diaconescu:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Astăzi anunț faptul că părăsesc Grupul parlamentar al Partidului Conservator și voi intra în Grupul parlamentar al PNL.

Fac acest lucru astăzi, pentru că, înainte de toate, eu cred că Eugen Nicolăescu a făcut o reformă dureroasă cum este, dar voi fi alături de el.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

 
Dezbateri procedurale legate de ordinea de zi (Respingerea propunerii de retragere de pe ordinea de zi a moțiunii Astăzi, criza în sănătate are nume propriu: Eugen Nicolăescu).

Înțeleg că s-a mai ridicat o chestiune de procedură la ordinea de zi?

Domnul deputat Titu Nicolae Gheorghiof.

 

Domnul Titu Nicolae Gheorghiof:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Problema de procedură pe care doresc s-o ridic în fața onoratului plen al Camerei Deputaților, domnule președinte, se referă, de fapt, la punctul 2 de pe ordinea de zi, dezbaterea acestei moțiuni simple privitoare la criza din sănătate.

Cred că știm cu toții că într-un incident de constituționalitate, mai precis, Regulamentul Senatului prevede că o moțiune simplă poate să ducă sau se poate solicita, în cadrul unei moțiuni simple, demiterea unui ministru.

Acest punct din Regulamentul Senatului a fost dezbătut și s-a dat o decizie de către Curtea Constituțională în care în mod clar și indubitabil se arată că o moțiune simplă nu poate să aibă ca finalitate practic revocarea sau demiterea unui ministru din Guvernul care este în funcție.

Întrucât dezbaterea acestei moțiuni are ca finalitate, de fapt, chiar punctul 1 - revocarea din funcție a ministrului sănătății, considerăm că sunt încălcate prevederile și mai precis decizia Curții Constituționale este încălcată în mod indubitabil și, ca atare, vă solicit, în numele Grupului parlamentar al PNL, scoaterea de pe ordinea de zi a unei moțiuni care încalcă o decizie a Curții Constituționale.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Domnule deputat Nicolicea, pe aceeași chestiune de procedură? Vă rog.

 
 

Domnul Eugen Nicolicea:

Art.158 alin.(4): "Președintele Camerei Deputaților nu va lua în considerare moțiunile simple care nu îndeplinesc cerințele prevăzute la alin.(1) și nici pe cele care vizează finalități specifice moțiunii de cenzură".

Deci, domnule președinte, permiteți-mi să vă învederez faptul că ați încălcat art.158 alin.(4) pentru că această moțiune care vizează finalități specifice moțiunii de cenzură, și anume demiterea unui ministru, iar conform Constituției răspunderea este colectivă, este răspunderea întregului guvern, deci un ministru nu poate să fie demis el singur, ci o dată cu întreg guvernul, lucru pe care l-a stabilit și Curtea Constituțională prin deciziile sale, evident că dumneavoastră trebuia să nu luați în considerare această moțiune, poate că cineva își imaginează că grupul PD ar putea să-și retragă această propoziție care este neconstituțională, care cred că a fost inclusă doar ca o simplă demagogie, dar iată că art.163 le interzice să scoată această prevedere neconstituțională, pentru că "la moțiunile simple prezentate nu pot fi propuse amendamente."

Prin urmare, neputând fi eliminată această propunere neconstituțională de demitere a ministerului Nicolăescu este evident că dumneavoastră nu ați respectat art.158 alin.(4), Camera fiind suverană, susțin propunerea colegului Gheorghiof de a scoate de pe ordinea de zi această moțiune, pe motiv că nu poate să fie luată în considerare, încălcând Constituția, dintr-un spirit demagogic.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Da. Vă mulțumesc, domnule deputat.

Domnul deputat Cristian Rădulescu.

Am să rog operatorii care s-au așezat în colțul sălii, au trecut cele 15 minute, vă rog să vă mutați înapoi în zona rezervată televiziunilor.

Și domnul care se află aici în colț, domnule Rădulescu, doar o secundă vă mai țin...

Stimate domn operator, vă rog frumos, au trecut cele 15 minute de filmări din interiorul sălii, vă rog să intrați înapoi în spațiul din rezerva dumneavoastră.

Vă rog, domnule deputat, aveți cuvântul.

 
 

Domnul Cristian Rădulescu:

Vedeți, domnule președinte, că disciplinarea mass-mediei se face mult mai greu decât cea a deputaților. Da, de această dată am depus o moțiune simplă și spunem că, cu un oarecare regret, deoarece Regulamentul ne interzice finalități specifice moțiunii de cenzură, nu am putut cere demiterea Guvernului, am cerut doar primului-ministru să-l revoce pe Eugen Nicolăescu, lucru care a mai fost făcut și cu alte prilejuri și, de altfel, cam toate moțiunile simple care au fost depuse până acum cereau demiterea ministrului respectiv sau cereau primului-ministru să-l revoce, fiindcă așa este ordinea constituțională, să-l revoce pe ministrul respectiv.

În cazul acesta, însă, nu pot fi de acord cu domnul Gheorghiof, colegul meu, care dorește să vă urecheze pe dumneavoastră că ați primit o moțiune simplă și ați adus-o aici în fața noastră parcurgând toate etapele, fără să vă dați seama că avea finalități specifice unei moțiuni de cenzură, și nu pot fi de acord în nici cu colegul Nicolicea, care dorește să arunce blamul asupra întregului Birou permanent, care nici el n-a fost vigilent, și a aprobat o ordine de zi și un program cu care venim astăzi în fața dumneavoastră, fără să realizeze la timpul oportun, cum că această moțiune ar viza modalități, finalități specifice unei moțiuni de cenzură.

Este o moțiune ca oricare alta, ca multele moțiuni care au fost până acum, e adevărat, deosebită față de o inovație în materie, adusă de către PSD, care a început să depună moțiuni constructive, moțiuni pozitive, care dau sugestii pozitive Guvernului și prin cuvântul lor vor ca să-l ajute pe acesta să meargă mai departe, chiar dacă este vorba de una dintre cele mai puternice arme ale democrație, moțiunea simplă. Nu sunt de acord deci nici cu reprezentantul PNL, nici cu cel al PSD care, domnule președinte și stimați membri ai Biroului permanent, vor să vă facă neatenți și incapabili în ceea ce privește primirea și programarea acestei moțiuni.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Da. Vă mulțumesc.

Domnul deputat Nicolicea, după aceea am să iau cuvântul și eu.

 
 

Domnul Eugen Nicolicea:

Poate că domnul Rădulescu ori n-a semnat moțiunea, și a semnat în locul lui Nati Meir, ori poate că nu știe ce a scris la pct.1. "Se solicită ca în temeiul art.85 alin.(2) din Constituția României să propune revocarea din funcție a ministrului sănătății Eugen Nicolăescu". Păi, să citim Constituția. Art.85 alin.(2):"În caz de remaniere guvernamentală..." e cazul acum?... sau de vacanță a postului," îl văd pe ministrul aici. E cazul? Nu. "...președintele revocă și numește, la propunerea primului-ministru, pe unii membri ai Guvernului." Deci revocarea nu o face primul-ministru, ci o va face președintele României. Vă rog să vă adresați domnului președinte Băsescu, pentru că nu este președinte Tăriceanu. Or, ceea ce susțineți dumneavoastră să se ceară, să propună primul-ministru către președinte, îi cereți ceea ce îi cere și Constituția, deci nu avea nici un rost să mai cereți dumneavoastră dacă-i cere Constituția ca în caz de remaniere să propună revocarea sau în caz de vacanță să propună pe altcineva în loc. Premierul știe Constituția și este obligat să o respecte.

Deci, aceasta ați făcut-o fie din demagogie, repetând o anumită chestiune care nu-și are rostul într-o moțiune, fie încălcând acea decizie a Curții Constituționale care, la vreme respectivă v-a convenit, și anume, în momentul în care Senatul a solicitat revocarea din funcție a doamnei ministru Macovei, iar Curtea Constituțională a spus că acel articol este neconstituțional și motivările vi le-am explicat eu, atunci v-a convenit. De data aceasta, faceți exact pe dos, ceea ce este clar - ori demagogie crasă, ori este vorba de lipsă de cunoștințe.

În ceea ce privește interpretările pe care le dați dumneavoastră spuselor mele, cum că președintele a încălcat alin.(4) pe care l-am invocat, în nici un caz nu m-am referit la incompetență și lăsați-mă pe mine să fac aprecierile respective. Deci, domnul președinte Bogdan Olteanu, după părerea mea a lăsat această moțiune să ajungă în plen fără cenzura pe care era obligat să o facă, datorită faptului că l-ați fi acuzat că susține pe premierul Tăriceanu și pe colegul de partid Eugen Nicolăescu.

Întrucât nimeni nu mă poate acuza că sunt fan al ministrului sănătății, iar din luările mele de poziție față de acest ministru chiar s-a dovedit că am fost un critic acerb al dânsului, eu doresc doar respectarea Constituției și a Regulamentului, fără a jigni absolut pe nimeni, și nu este cazul să creăm un precedent cu încălcarea Constituției tocmai de către noi, Parlamentul, care nu avem altă armă de apărare decât respectarea Constituției.

Încălcarea Constituției, după părerea mea, a fost ca precedent și este un apanaj al președinției, nu al Camerei Deputaților.

prin urmare, eu vă rog să respectăm Constituția și Regulamentul și, domnule președinte, aveți propunerea domnului Gheorghiof, vă rog să supuneți la vot, mă raliez și eu, și anume ca această moțiune să nu fie luată în considerare, pentru motivele invocate mai sus, și anume prevederile care țin de moțiunea de cenzură. De ce țin de moțiunea de cenzură, explic pentru colegul Rădulescu, art.109 alin.(1) din Constituție: "Guvernul răspunde politic numai în fața Parlamentului pentru întreaga sa activitate.", deci inclusiv pentru Ministerul Sănătății, iar "fiecare membru al Guvernului răspunde politic solidar cu ceilalți membri pentru activitatea Guvernului și pentru actele acestuia". Deci, nimeni din cadrul Guvernului nu poate spune: un ministru poate să fie revocat, fără să spună și eu la rândul meu, care propun acest lucru, chiar dacă sunt premier, trebuie să răspund alături de respectivul. Dumneavoastră cereți ceva imposibil, în mod demagogic, este evident că se încalcă Constituția.

Vă rog să supuneți la vot propunerea domnului Gheorghiof.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

O s-o supun, fără îndoială, că doar e propunerea de procedură, dar a mai cerut cuvântul domnul Gheorghiof, a mai cerut cuvântul domnul Ioan Oltean, domnul Cristian Rădulescu, domnul Sorin Paveliu. Toți pe procedură?

Domnule deputat Gheorghiof, aveți cuvântul.

 
 

Domnul Titu Nicolae Gheorghiof:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Am ridicat un incident de procedură, așa cum se procedează de fiecare dată când începem o ședință în plen a Camerei Deputaților. Am greșit? Eu zic că n-am greșit.

Am ridicat o problemă de încălcare a unei decizii a Curții Constituționale care, printr-o decizie se referă exact la situația pe care am supus-o votului dumneavoastră. Am greșit? Eu zic că n-am greșit.

V-am solicitat supunerea la vot în plenul Camerei Deputaților a scoaterii de pe ordinea de zi a pct.2, pentru că încalcă această decizie, or, când se ridică un incident de procedură nu Biroul permanent al Camerei Deputaților este abilitat să hotărască, ci plenul Camerei Deputaților pe ordinea de zi. Așa spune Regulamentul nostru. Am greșit? Eu spun că n-am greșit. Și așa că aștept verdictul dumneavoastră.

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Da. Vă mulțumesc.

Domnul deputat Ioan Oltean.

 
 

Domnul Ioan Oltean:

Da, eu cred că n-am greșit, domnule președinte, ca să-i răspund direct domnului Gheorghiof. Cred că cei care greșesc sunt colegii noștri Gheorghiof și domnul vicepreședinte al Biroului permanent de la PSD Nicolicea, pentru că au găsit o interpretare proprie, atât a prevederilor Hotărârii Curții Constituționale, cât și a prevederilor Regulamentului Camerei Deputaților și a Constituției României.

De altfel, nu ne surprinde deloc această atitudine, pentru că și acum două săptămâni, când am discutat moțiunea de cenzură, s-au căutat fel de fel de motivații procedurale pentru a elimina de pe ordinea de zi dezbaterea moțiunii de cenzură. Așa că mi se pare firesc și astăzi, cele două formațiuni politice, ce participă la arcul de guvernare, să găsească din nou soluții pentru ca dezbaterea moțiunilor simple să poată fi scoasă de pe ordinea de zi.

Este clar că PSD-ul și PNL-ul dețin numărul de voturi necesar pentru a decide acest lucru. Noi o spunem însă că este în afara Regulamentului Camerei Deputaților.

Domnule președinte,

Din câte îmi amintesc eu și dacă nu-mi amintesc bine, vă cer scuze, în Hotărârea Curții Constituționale se prevede că în situația în care o moțiune simplă este adoptată, nu există o reglementare nici în constituție și nici într-un alt act normativ care să prevadă obligativitatea revocării din funcție a ministrului respectiv.

Nu se prevede însă că prin depunerea unei moțiuni simple cei care au inițiat-o nu ar putea cere primului-ministru, în situația în care moțiunea ar fi adoptată, ca o sancțiune pentru proasta gestionare a domeniului respectiv luarea unei măsuri privind revocarea ministrului respectiv, și nimeni nu-l poate împiedica pe primul-ministru dacă, într-adevăr, constată că o moțiune simplă este întemeiată, să ia o asemenea decizie.

De asemenea, domnule președinte, sunt absolut convins și mă bucur că pot s-o spun cu seriozitate, că atunci când ați analizat dacă moțiunea simplă îndeplinește condițiile prevăzute în art.158 din Regulamentul Camerei Deputaților, ați apreciat că aceasta îndeplinește toate condițiile și ați dispus propunerea acesteia pe ordinea de zi și dezbaterea ei în a 6-a zi după depunere, mai exact astăzi.

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor colegi,

În opinia noastră, a celor din Partidul Democrat care am depus această moțiune, nu există nici un element de procedură care ar împiedica dezbaterea acestei moțiuni. De aceea, eu cred că trebuie, domnule președinte, să sistăm dezbaterile pe această temă și să trecem la dezbaterea moțiunii simple pe sănătate.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc.

Domnul deputat Cristian Rădulescu. Sunteți de acord să vă dau dreptul la replică la sfârșit, domnule Nicolicea? Da. Dar nici nu v-a zis numele măcar, l-am zis eu. Nu, eu l-am zis.

Domnul Rădulescu.

 
 

Domnul Cristian Rădulescu:

Stimați colegi,

În ce privește Curtea Constituțională, statistica ne este favorabilă, fiindcă au fost un număr de abateri, din păcate toate în ultima perioadă, în această primăvară - vară, de la spiritul și litera Constituției, pe care noi, Grupul parlamentar al PD, le-am sesizat la Curte și în marea majoritate a cazurilor, dacă urmăriți deciziile Curții, aceasta ne-a dat dreptate.

În ceea ce privește incidentul ridicat aici, că ar fi ceva neconstituțional, și noi trebuie să ne pronunțăm prin vot, nu cred că avem competență de jurisprudență constituțională, noi, Camera Deputaților, decât, poate, în spiritul liberal, care știu că acum vreo 6 luni de zile sau 8 luni de zile a inițiat un proiect de modificare a Constituției în care se dădeau Senatului competențe de Curte Constituțională, așa cum nu este nicăieri prin lume în momentul de față, și cum, după cum știu din literatură, mi-ai spus alții, mai pregătiți ca mine în acest domeniu, exista numai prin Franța, pe la 1789, și a existat o scurtă perioadă, după care nu s-a mai întâmplat. Iar dumneavoastră, propuneți acum, considerând că un lucru este neconstituțional, să votăm asupra lui. Nu aveți decât, după ce se va desfășura întreaga procedură pe această moțiune, să atacați la Curtea Constituțională, dacă doriți, sau să cereți lămuriri în această privință.

Dacă totuși nu doriți acest lucru, ci doriți doar ca să fie întârziată cât mai mult dezbaterea moțiunilor pentru a ajunge cu moțiune a doua undeva către miezul nopții, vă spun că aceasta implică și riscul ca moțiunea pe sănătate, prima, pe care dorim s-o dezbatem acum, să ajungă chiar cu dezbaterea ei la timpul de maximă audiență a tuturor televiziunilor. Poate doriți să vă luați acest risc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc foarte mult, domnule deputat.

Domnul deputat Paveliu.

 
 

Domnul Sorin Marian Paveliu:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Am ascultat opinia antevorbitorilor mei de la PNL și de la PSD, conform căreia această cerință a moțiunii ar fi neconstituțională.

Totodată, domnul Nicolicea a și dat soluția, ca să zic așa, prin faptul că a menționat că art.85 alin.(2) din Constituția României prevede că: "în caz de remaniere guvernamentală sau de vacanță a postului, președintele revocă și numește, la propunerea primului-ministru, pe unii membri ai Guvernului."

Păi, și care este problema, stimate domnule coleg? Acest lucru îl cerem și noi. În momentul în care se face remaniere guvernamentală, primul-ministru să aibă în vedere această moțiune și să decidă sau să nu decidă, după cum consideră domnia-sa, să remanieze ministrul sănătății pentru o serie întreagă de argumente care au fost date.

În al doilea rând, decizia Curții Constituționale nu poate să facă decât un singur lucru. Nu poate să interzică o asemenea prevedere într-o moțiune, ci dacă noi am invoca, după eventuala aprobare a acestei moțiuni, demiterea ministrului, atunci, într-adevăr, puteți invoca faptul că asupra acestui aspect Curtea Constituțională s-a pronunțat și drept urmare nu se poate cere o asemenea decizie, nu se poate impune primului-ministru o asemenea decizie.

De aceea, eu cred că timpul pe care l-am consumat deja de 40 de minute, discutând despre nimic, în fapt, este suficient și ar fi timpul să trecem la subiectul care este deosebit de important și de ardent, respectiv problema sănătății românilor.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Domnul deputat Bolcaș, și după aceea domnul Nicolicea, drept la replică.

 
 

Domnul Lucian Augustin Bolcaș:

Drept la replică, dar nu mie.

Stimați colegi,

Este bine că se discută probleme de procedură, pentru ca să lămurim și să limpezim atitudinile noastre politice. Pare să fie un paradox. Procedura nu are caracter de partid. Dar procedura și respectarea procedurilor relevă capacitatea managerială de a gestiona politic de către un partid un anume eveniment din viața parlamentară.

Problema este foarte simplă. Ne aflăm în prezența unei decizii a Curții Constituționale care, în esență, prevede că finalitatea demiterii este o finalitate specifică moțiunii de cenzură, așa cum este definită în art.113 din Constituție. A cere demiterea prin moțiune este neconstituțional. Acum, de-a ce ne jucăm? Ce interpretăm? Regulamentul? Regulamentul este clar. Președintele nu poate să primească o asemenea moțiune. Președintele n-a observat acest lucru sau a trecut cu vederea, dar am mai susținut de la această tribună că atribuțiile președintelui în materia legislativă și în materia procedurilor parlamentare nu este discreționară, ci este supusă totdeauna cenzurii plenului, care este suveran. Atribuțiile domniei sale sunt discreționare numai în ceea ce privește măsurile disciplinare luate ca președinte de ședință. Deci este clar și este categoric. S-a criticat primirea de către președinte, pentru că acesta este obiectul criticii, a unei moțiuni care are un text neconstituțional. Nu putem să admitem ca în fața plenului Camerei Deputaților să se dezbată un text neconstituțional.

Se va spune acum, există un incident de procedură care ne ferește de dezbaterea fondului a Mi se pare absolut inexact.

Este un incident de procedură care demonstrează incapacitatea uni partid de a gestionat politic corect un act parlamentar de importanță majoră. Este un incident de procedură care nu ne ferește de dezbaterea fondului, pentru că fondul se dezbate în cadrul unei alte moțiuni, introduse în cadrul Senatului. Nu este vorba de a ne feri de o dezbatere de fond, ci este vorba de a ne feri de parazitarea vieții parlamentare, prin obstinația de a face din regulament și Constituție o armă de răfuială personală între partidele politice.

Cred și cer să fie supusă votului această problemă, pentru că eu nu cred și nu voi crede niciodată că lupta politică între partide se poate transforma într-o simplă și foarte penibilă răfuială.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc.

Domnul Bolcaș un drept la replică și înțeleg că și domnul Rădulescu, tot drept la replică sau pe procedură?

Da. Domnul Bolcaș, mă iertați.

Domnule Nicolicea, vă rog.

 
 

Domnul Eugen Nicolicea:

După cum ați observat cu toții, nici un argument juridic nu a fost enunțat de la tribună pentru a mă contrazice. Ori nu există, ori probabil că au vrut să mă menajeze colegii.

În ceea ce privește discuția despre nimic, n-am vorbit, dragă colegule, despre nimic, am vorbit despre respectarea Constituției. Numai în opinia PD-ului și al patronului lor spiritual a vorbi despre respectarea Constituției, înseamnă a vorbi despre nimic. Asta este valoarea pe care o dați dumneavoastră Constituției. Nu e nici un fel de problemă, toată lumea și-a dat seama.

Dar, acum ca să vă distrați, colegul m-a luminat. Această moțiune este pur demagogică, pentru că, datorită explicațiilor și trimiterii la art.85 din Constituție, se întâmplă următoarea chestiune. În caz de remaniere, când o fi ea, la Paștele Cailor, domnul ministru va fi revocat, pentru că nu este obligatoriu, ci este doar când va fi remaniere. Sau, evident, în caz de vacanță a postului. Deci, dacă domnul ministru al sănătății va fi sănătos bine mersi și nu-și va da demisia, acest caz nu se va îndeplini niciodată și evident că nu va fi revocat din funcție.

Deci, domnule ministru Nicolăescu, fiți liniștit, pentru că datorită faptului că PNL-ul a menținut la Putere foști aliați de la PD, această moțiune este de formă, pentru că se propune revocarea dumneavoastră doar dacă va fi remaniere, ceea ce nu se întrevede, sau doar dacă, ferească sfântului, pățiți ceva cu sănătatea. Dar întrucât sunteți chiar ministru, bănuiesc că acest lucru nu se va întâmpla.

Este clar o moțiune demagogică, nu susțin neapărat această chestiune de procedură pentru a nu se ajunge la dezbatere. M-am lămurit că oricum nu va avea nicio finalitate, pentru că nu este nici măcar susținută de către autori sau n-are niciun fel de efect. Sunt de acord să se dezbată această chestiune de procedură o dată cu fondul pentru a nu se spune că evităm confruntarea sau că apărăm altceva, să știți că nu apărăm decât Constituția, este evident că o astfel de moțiune care este și demagogică și mai este și neconstituțională nu poate să fie susținută de noi câtă vreme nu este susținută nici măcar de către autori.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Da. Vă mulțumesc.

Desigur, stimați colegi, că va trebui să adoptăm un articol 231 al Regulamentului care să prevadă că prezentul regulament se completează cu prevederile Codului de procedură civilă.

Domnule deputat Fenechiu, doreați cuvântul pe procedură?

Domnul Rădulescu. Vă rog.

 
 

Domnul Cristian Rădulescu:

Am avut mai devreme o referire elogioasă la Brătieni și domnul Fenechiu se revanșează, îmi cedează locul.

În ce privește procedura, ața albă cu care e cusută demonstrația domnului Nicolicea, o ață destul de destrămată, este aceea că răspunderea în Guvern este solidară și atunci dacă ministrul sănătății a păcătuit într-atât încât noi să cerem revocarea lui și inițiem o moțiune care eventual va trece, asta înseamnă că de acest păcat este vinovat întregul Guvern și atunci se înțelege că noi am fi cerut și demisia întregului Guvern, ceea ce într-adevăr este finalitate specifică moțiunii de cenzură.

Dar încă o dată vă spun că, cu tot regretul, de data aceasta nu am cerut demisia întregului Guvern, ci am cerut doar ca să...pentru cei care n-au citit moțiunea sau se fac că nu știu despre ce-i vorba, la pct. 1 din concluzii, ca în temeiul articolului cutare din Constituția României, primul-ministru să propună revocarea din funcție a ministrului sănătății, Eugen Nicolăescu. Chestiune pe care prim - ministru o s-o facă sau n-o s-o facă, fiindcă la art.164 este prevăzută forța pe care o are sau n-o are moțiunea simplă, respectiv "în cazul în care o moțiune simplă este aprobată, hotărârea Camerei se va trimite Guvernului care va ține cont de poziția exprimată în cuprinsul respectivei moțiuni." Ceea ce știm din atâția ani de democrație post-revoluționară, de obicei, nu prea s-a întâmplat, adică nu s-a ținut cont.

Dincolo de aceste chestii de procedură, sunt lucrurile de fond politic care contează foarte mult. Data trecută când era vorba de moțiunea de cenzură, s-a încercat un lucru fără precedent și până la urmă cred că și cei care au încercat, și-au dat seama cât de grav este acest lucru, să fie amânată discutarea unei moțiuni de cenzură în Camerele reunite ale Parlamentului, lucru care contravine cu totul și cu totul democrației.

Deci, o moțiune de cenzură care parcursese toate etapele și, în ciuda tuturor chițubușeriilor, ajunsese la Camerele reunite, era împiedicată să fie citită pentru a doua oară și nu se recunoștea faptul că de fapt are numărul regulamentar de semnături recunoscute de către toți depozitarii acestora.

Se încerca deci să fie anulată arma cea mai puternică a democrației, și anume moțiunea de cenzură și un Guvern care este ajuns în fotoliile ministeriale, să rămână acolo cât dorește el, pe chestiuni de procedură ridicate în plenul Camerelor. Până la urmă, după cum bine știm, s-a revenit asupra acestei încercări grosolane de manipulare și s-a trecut la parcurgerea etapelor ulterioare și a fost supusă votului moțiunea de cenzură.

De ce se încerca această chestiune? Fiindcă se ajungea la un vot, când se vedea foarte clar cine sprijină și cine nu sprijină acest Guvern, care deși are împotrivă marea majoritate a partidelor și, iată, în momentul de față, toți depunem moțiuni pe sănătate și recunoaștem prin aceasta că lucrurile în sănătate nu merg bine, Guvernul respectiv cu 20% merge bine mersi înainte. De ce? Pentru că e sprijinit din Parlament de 34% parlamentari P.S.D. și, din când în când, un număr important de parlamentari ai P.R.M. care, totuși, declară că sunt în Opoziție.

La momentul adevărului, cum ziceam noi, la momentul despărțirii apelor, nu vroiau ei să se ajungă. Până la urmă s-a ajuns și s-a văzut. Acum este exact același lucru și este chiar o situație mai ridicolă, fiindcă a mai fost o moțiune îndreptată împotriva aceluiași ministru, pe același domeniu, în urmă nu cu multe luni și moțiunea respectivă simplă la Senat nu a trecut cu o jumătate de vot, fiindcă a fost o abținere din partea unui senator, pe atunci P.N.L., în momentul de față P.L.D., iar cei care au susținut data trecută moțiunea, au votat împotriva ministrului, acum îl menajează pe ministru și nu vor să se ajungă la momentul în care se va vedea acest caraghioslîc, această bizarerie, paradox e frumos spus pentru politica românească. Această bizarerie a politicii românești, când unii care, acum câteva luni, sprijineau moțiunea cu multă fervoare, acum n-o mai sprijină, de parcă lucrurile s-ar fi îndreptat în sănătate.

Și ca să nu se ajungă la fond, anume, P.N.L. e sprijinit de P.S.D., o dăm pe procedură și toate ziarele vor spune mâine, după patru ore de discuții pe procedură, parlamentarii au catadicsit ca să citească moțiunea și să treacă la dezbaterea ei.

Haideți să vedem acum cum această chestiune de fond pe care am adus-o foarte clar în fața dumneavoastră, va fi înfățișată mâine.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Da. Vă mulțumesc, domnule deputat.

Drept la replică, domnul Bolcaș. Și după aceea, domnul Fenechiu, și domnul Oltean, cu rugămintea de a ne încadra în cele două minute alocate procedurii, pe care vă promit că vi le dau repetat dacă e necesar.

 
 

Domnul Lucian Augustin Bolcaș:

Replica se referă și la o adresare la persoana mea care am susținut acest incident de procedură care a fost caracterizat drept ridicol în scopul eludării fondului. Ce vor spune ziarele? Noi ne-am bătut pe procedură și, de fapt, am eludat fondul.

Nu, domnilor, problema este alta: sper ca ziarele să spună adevărul, că nu sunteți capabili să faceți o moțiune conform Regulamentului și Constituției. Asta e problema.

(Aplauze)

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Domnul deputat Fenechiu.

 
 

Domnul Relu Fenechiu:

Aud foarte multe expresii interesante din această parte, mă întreb, o fi de la secetă? Cert este că oricum seceta a ucis orice boare de rațiune, domnule președinte.

Și eu totuși stau și mă întreb de ce discutăm acum despre faptul că putem discuta pe procedură până când vom avea o oră cu rating ridicat. Stau și mă gândesc de ce atâta înverșunare dacă, puțin mai devreme, un coleg de la P.D., într-o emisiune televizată la care am fost, spunea că oricum această moțiune va trece. dacă au atâta siguranță că moțiunea va trece, de ce colegii de la P.D. refuză să supunem la vot această propunere de a nu se mai lua în discuție moțiunea, pentru că dacă au o majoritate confortabilă, așa cum afirmă dumnealor, nu va trece această propunere.

eu spun totuși să ne dați posibilitatea să discutăm despre moțiunea în agricultură, dacă la sănătate nu mă pricep prea bine, cer să vă arăt că mă pricep la agricultură. Vă rog, stimați colegi, să-mi dați posibilitatea să intervin în moțiunea pe agricultură, așa încât să nu mai pierdem timpul.

Domnule președinte, vă rog să supuneți la vot sistarea discuțiilor, după care să supuneți la vot propunerea colegilor noștri de a nu se discuta această moțiune.

Mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Nu pot să sistez discuțiile pe procedură, din păcate, ci doar pe fond. Așa că, mi-ar fi făcut însă o mare plăcere, îl invit pe domnul deputat Oltean.

 
 

Domnul Ioan Oltean:

Da. Cu sănătatea la Bistrița nu e bine, domnule secretar.

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor colegi,

Recunosc că sunt extrem de neplăcut surprins de cuvântul domnului vicepreședinte Bolcaș. Și o spun cu tot respectul pentru domnia sa, pentru că îl recunosc ca un eminent jurist și un eminent deputat.

Dar a veni și a face o acuzație de genul că nu sunteți capabili să faceți o moțiune cu respectarea Regulamentului și a normelor constituționale, mi se pare o afirmație gravă, domnule coleg, lipsită de temei, o afirmație răutăcioasă care depășește cadrul unei aprecieri normale a modului în care această moțiune a fost depusă.

Se vorbește de încălcarea Constituției în ce privește depunerea moțiunii.

Domnilor colegi,

N-ați invocat niciunul dintre dumneavoastră textul din moțiune care încalcă prevederile constituționale. Mai mult, observăm și aici duplicitatea partidului de guvernământ intitulat P.S.D. Am să-mi permit, domnule Nicolicea, domnilor colegi, să citez punctul 5 al moțiunii depuse de către P.S.D. la Senat, pct.5 al concluziilor în care se spune că "cerem primului-ministru să propună revocarea ministrului Nicolăescu în temeiul art.85 alin.2 din Constituție.

Domnilor colegi de la P.S.D., când încălcați Constituția, când depunem noi moțiunea și când o depuneți dumneavoastră sunteți în deplină legalitate? Sau grupul de forță care susține P.N.L.-ul la guvernare, cei care au negociat pe ascuns această alianță, se află aici, în Camera Deputaților. Sigur, această duplicitate nu poate să rămână neobservată și nesancționată de către cei care o sesizează.

Deci, domnilor colegi, mă bucur doamna colegă că nu răspundeți la provocări, pentru că este o provocare în temeiul unei realități pe care n-o puteți contestat. (se adresează doamnei Aurelia Vasile.)

Domnule președinte,

Grupul parlamentar al Partidului Democrat apreciază că această moțiune îndeplinește toate normele de procedură. Nu există elemente care să justifice eliminarea ei de pe ordinea de zi decât dacă actuala putere, mai puțin transparentă, dorește s-o facă în mod intenționat. Dar duplicitatea se plătește, domnilor colegi, mai devreme sau mai târziu.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Domnul Calimente și domnul Corlățean.

 
 

Domnul Mihăiță Calimente:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

s-a vorbit mult despre duplicitate aici și eu cred că singurul partid care este duplicitar în această sală este Partidul Democrat. Pentru că dacă vroia să depună o moțiune de cenzură și este foarte nemulțumit de cum acționează domnul ministru Nicolăescu, putea s-o facă atunci când era la guvernare, pentru că era tot domnul ministru Nicolăescu și atunci. Dar atunci, domnul ministru Nicolăescu nu era criticat de partidul Democrat, care când e la guvernare, e foarte bine, când nu e la guvernare, nu mai este bine. Țin să vă aduc aminte că în teritoriu aveți încă foarte mulți oameni la guvernare. Sperăm să vină clipa când n-o să-i mai aveți.

Mai departe. În ceea ce privește moțiunea de cenzură de care ați vorbi, sigur că mulți dintre cei care au semnat-o și-au asumat semnătura, numai că nu era a lor, era un fals material. Se poate demonstra pentru că eu am avut în mână acel document și se vedea clar că, de exemplu, cele două semnături ale domnului Flutur Gheorghe și Gheorghe Flutur erau cu totul și cu totul diferite.

Eu cred că trebuie să ne încadrăm în articolele regulamentului nostru, care la art.158 spune că moțiunea simplă poate fi inițiată de cel puțin 50 de deputați și exprimă poziția acestora într-o anumită problemă de politică internă sau externă, ori, după caz, cu privire la o problemă care a făcut obiectul unei interpelări. Deci nu la demisia unui ministru.

Iar la art.161, se spune că dezbaterea moțiunii simple se face cu respectarea dispozițiilor cuprinse în art.139-155 și se aprobă cu votul majorității deputaților prezenți.

Domnule președinte, vă rog să acționați în cauză.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc.

Domnul deputat Corlățean.

Urmează domnul deputat Crăciunescu.

Și dacă nu mai există intervenții pe procedură, închidem discuțiile atunci.

 
 

Domnul Titus Corlățean:

Mulțumesc, domnule președinte.

Pentru a fi foarte clar tuturor colegilor deputați. Partidul Social Democrat nu este interesat și subliniez, nu este interesat de scandaluri și de răfuiala politică între Partidul Democrat și Partidul Național Liberal. Partidul Social Democrat, în schimb, este profund interesat să discute pe fond foarte serios situația gravă, adeseori dramatică, în domeniul sănătății și să discute, iarăși, foarte serios, soluții concrete pentru a încerca să redresăm situația în domeniul sănătății. Și acest lucru va constitui substanța demersului nostru, moțiunea simplă pe care Partidul Social Democrat a depus-o la Senat. Nu dorim să împiedicăm pe nimeni să ajungem la o astfel de discuție, chiar dacă nu vedem finalitatea. Încă o dată, fiind vorba de o răfuială politică, nu dorim să împiedicăm, deși au spus, pe bună dreptate, o serie de colegi de la acest microfon că există într-adevăr, în lumina deciziei Curții Constituționale menționate, există probleme de neconstituționalitate cu privire la moțiunea simplă depusă de Partidul Democrat.

Dar nu dorim să împiedicăm, putem ajunge acolo, dar atitudinea noastră de a nu ne implica în acest scandal se va reflecta și la votul procedural care presupun că va avea loc.

Mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc foarte mult, domnule deputat.

Domnul deputat Crăciunescu.

 
 

Domnul Grigore Crăciunescu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Domnilor miniștri,

Stimați colegi,

Este cert că acest incident de procedură ne arată un lucru, și anume că Partidul Democrat are un dinte împotriva ministrului Nicolăescu. (Vociferări)

Se vede foarte clar că Partidul Democrat nu vrea să recunoască un singur lucru, că a greșit atunci când a scris această moțiune, este un lucru simplu. Cei care ne ascultă nu vor înțelege nimic din atâtea paragrafe din regulament și din Constituție.

Cetățenii trebuie să știe un singur lucru, că această moțiune este nefundamentată, că este un atac personal la ministrul Nicolăescu și mai constat un singur lucru: se întâmplă a doua oară un fenomen în Camera Deputaților. Partidul Democrat este singur. Toate partidele din Parlament, cu excepția Partidului Democrat, spun că această moțiune nu este corect fundamentată.

Ne aflăm într-o situație în care eu cred că cel mai bine ar fi ca colegii noștri să recunoască acest lucru și să fie de acord ca acest punct de pe ordinea de zi să fie scos.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Domnul deputat Ioan Aurel Rus.

 
 

Domnul Ioan Aurel Rus:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Este o boală în popor și mulți sunt practicanții ei, este boala sărutului. Datorită acestui sărut, Teodor Stolojan a trebuit să abdice și nu a mai candidat la Președinția României. S-a lăsat sărutat, a plâns lumea și a ajuns altcineva președinte. S-a trecut mai departe și s-a ajuns undeva în martie în acest an ca Senatul să dea un vot la o moțiune prin care Monica Macovei trebuia să părăsească fotoliul de ministru al justiției.

Sărutându-se P.D.-ul cu Curtea Constituțională, au găsit momentul și cutuma ca s-o salveze. Nu s-au gândit că mai târziu tot ei vor avea de suferit. Atunci și-au salvat omul și acum se uită în ceafa lui. Probabil că n-au mai sărutat-o pe frunte sau pe obraz, ci pe un omoplat sau în spate. A venit și vremea referendumului când Președintele Băsescu îl condamna pe domnul președinte Vadim Tudor că se pupă bot în bot cu Marko Bela. Nu s-a ajuns la acel sărut, domnilor, nu vă grăbiți atât de repede.

Pentru că dumneavoastră ați ajuns astăzi să-l sărutați pe ministrul Nicolăescu nu în ceafă, nu în omoplat, ci undeva mai jos, la călcâiul lui Ahile, ca să poată fugi de gripa aviară, să rămână pe scaun și să vă dea o lecție de democrație.

De aceea, cred că trebuie respinsă această moțiune.

Mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Stimați colegi,

Nemaifiind intervenții, am să vă fac câteva comentarii, după care vom proceda mai departe.

În primul rând, în ce privește depunerea acestei moțiuni, am fost într-o situație de cumpănă. Din punctul meu de vedere, textul moțiunii este la limita interpretării deciziei Curții Constituționale. Sigur că am avut un argument pe care a trebuit să-l iau în considerare și anume subtila distincție pe care colegul Anghel Stanciu o face între miniștri și domnul Nicolăescu și aceasta m-a putut ghida către a accepta moțiunea.

Lăsând însă gluma de-o parte, am să vă spun cu toată sinceritatea că motivul pentru care am decis să pun pe ordinea de zi această moțiune, a fost acela că după rușinea moțiunii de cenzură cu nume dublate, cu semnături retrase și cu semnături scanate, eu nu am dorit să supun Parlamentul României unei noi discuții de acest gen. Și în aceste condiții, am pus moțiunea pe ordinea de zi. De aici încolo este fără îndoială decizia plenului ce va face cu ea.

În această conjunctură, rămâne ca domnul deputat care a făcut propunerea de procedură, să precizeze dacă să o mențină sau nu pentru a putea să procedăm mai departe.

Nu-mi rămâne decât s-o supun votului, dar vă consult dacă votăm cu cartele. Da. Vă rog să vă pregătiți cartelele.

Nu e nicio problemă, că stăm un minut.

Putem continua, stimați colegi?

Nu funcționează instalația?

Văd că nu funcționează sistemul de vot electronic, votăm prin ridicare de mâini.

Supun votului dumneavoastră propunerea de procedură de eliminare de pe ordinea de zi...cereți cuvântul pe procedură?

Vă rog, domnul Rădulescu și domnul Paveliu. Pe procedura de vot.

 
 

Domnul Cristian Rădulescu:

Domnule președinte,

Multe lucruri nu funcționează în Camera Deputaților. Observ că dumneavoastră, în opinia unor colegi, nu ați funcționat bine dând drumul acestei moțiuni până în stadiul în care a ajuns la dezbatere în Camera Deputaților. Domnul Nicolicea se îndoiește de buna funcționare și de vigilența Biroului permanent, care a făcut același lucru lăsând această moțiune să vină până în clipa asta și, ca un făcut, sistemul de vot se defectează din nou, așa cum a mai făcut-o de vreo două ori la modificarea legilor referendumului.

Or, când e vorba să măsluim lucruri legate de o adevărată democrație, se întâmplă ceva și cineva sau un sistem de vot nu funcționează. Pentru această situație, eu propun să ne asumăm răspunderea și să avem, fiindcă este poate chiar mai important decât votul final asupra moțiunii, votul asupra unei modalități democratice care ne este interzisă, să votăm nominal, dacă în seara asta vom mai dezbate sau nu moțiunea.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Da. Să știți că această propunere tot prin ridicare de mâini va trebui s-o supun aprobării plenului.

Domnul Nicolicea și domnul Bolcaș.

O problemă personală, domnul Bolcaș. Aoleu, la ce grup treceți?!

 
 

Domnul Lucian Augustin Bolcaș:

Am dreptul două minute pentru o problemă personală. Vreau să înlătur orice îngrijorare a domnului deputat Rădulescu, colegul nostru: eu funcționez perfect.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule Bolcaș. Și vă urez în continuare.

Domnul deputat Nicolicea. Procedura de vot.

 
 

Domnul Eugen Nicolicea:

Este pentru a doua oară când îl rog pe domnul Rădulescu să nu mai dea interpretări la ce spun eu, pentru că eu nu spun ceea ce crede dânsul. Eu spun ceea ce cred eu.

Deci eu n-am vorbit absolut deloc despre vigilența Biroului permanent, mai ales că Biroul permanent nu are nicio atribuție în acest sens. Atribuția era a președintelui.

Vă rog frumos, mai puneți mâna puțin și citiți regulamentul și pe urmă inventați povești de felul acesta.

În ceea ce privește propunerea mea, a fost ca această moțiune și incidentul de procedură să le discutăm împreună, adică să legăm procedura cu fondul, ceea ce înseamnă că noi nu ne opunem la dezbaterea moțiunii pe fond.

Prin urmare, Grupul parlamentar al P.S.D. nu va vota scoaterea moțiunii de pe ordinea de zi. Noi ne vom abține, pentru că vom discuta acest incident de procedură legat cu fondul chestiunii. Acest lucru a fost destul de clar, dar văzând că sunt colegi de la P.D. care ori nu înțeleg ce spun eu, ori interpretează, m-am gândit că este cazul de data aceasta să mă exprim ca să înțeleagă și dânșii.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnul deputat Paveliu, pe procedura de vot.

 
 

Domnul Marian Sorin Paveliu:

În primul rând, vreau să precizez de la acest microfon protestul meu și al colegilor mei din Partidul Liberal Democrat care au semnat această moțiune, față de încercarea de a supune la vot fără cartelă, pentru că acest lucru se poate întâmpla și în momentul în care se va supune la vot moțiunea. Or, unul din motivele pentru care noi am introdus această moțiune este pentru a delimita foarte clar care sunt cei care sprijină Guvernul chiar și per absurdum, chiar împotriva oricăror evidențe și cei care înțeleg să-și asume în mod responsabil și greșelile, dar să și critice ceea ce este incorect în guvernare.

Vreau, de asemenea, să vă spun că ar fi poate pentru a treia oară când ministrul sănătății reușește să evite un vot personal din partea Camerei Deputaților sau a Parlamentului. Altfel spus, să nu uităm că a intrat în Parlament printr-o remaniere, fără să aibă nevoie de votul Parlamentului, să nu uităm că atunci când s-a făcut așa-zisul cabinet Tăriceanu II, când a fost eliminat Partidul democrat de la guvernare, s-a propus inițial schimbarea numelui Ministerului Sănătății și, ulterior, s-a revenit, pentru că asta ar fi presupus ca ministrul sănătății să fie supus la votul Parlamentului și n-ar fi trecut.

Acum constat că atât P.S.D.-ul, cât și P.N.L.-ul sprijină din nou, ca nu cumva Parlamentul să voteze și să-și arate punctul de vedere față de modul în care acest ministru înțelege să guverneze în domeniul sănătății.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc.

Funcționează votul electronic. Vă rog să vă marcați prezența pentru început, ca să vedem că funcționează. Nu funcționează tocmai.

Vă rog frumos, prezența, nu votul. Colegii n-au avut timp să-și marcheze prezența, că s-au lăsat doar 10 secunde. Este o propunere procedurală, ea nu presupune decât cvorum de lucru.

Vă rog, domnule Gheorghiof.

Vreau să vedem că funcționează sistemul și că nu există niciun fel de dubiu între colegii noștri, că sistemul funcționează.

 
 

Domnul Titu Nicolae Gheorghiof:

Domnule președinte,

Pe Regulament, art.123 din Regulamentul Camerei Deputaților, vorbind de vot, spune: "Votul este secret și deschis". La votul deschis: 3 modalități. Dar spune, de regulă, este votul electronic. Atunci când nu este de regulă, cum s-a întâmplat astăzi, votul este prin ridicarea mâinii sau prin apel nominal.

S-a făcut o propunere. Fac și eu o propunere: prin ridicare de mână.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnilor colegi,

Dacă funcționează votul electronic, aș prefera să facem vot electronic dacă nu se cere vot prin apel nominal.

Am să vă rog să înregistrăm prezența, ca să vedem că funcționează, da? Secretariatul! Nu merge. (Consultări.)

Stimați colegi,

În cazul acesta, n-am ce să fac, vot prin apel nominal, ca să nu avem discuții după aceea.

Stimați colegi,

Ca să nu avem, după aceea discuții, numărători, contestări ale numărătorii ș.a.m.d., sau dacă nu, îl invit pe domnul secretar Albu să stea în prezidiu, ca să asigure că numărarea voturilor prin ridicare de mâini nu este contestată. Da?

Domnule secretar, dacă nu veniți la prezidiu "..?

Domnule Zgonea, apel nominal.

S-a cerut, nu vreau să existe nicio discuție.

 
   

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Vot prin apel nominal, da?

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vot prin apel nominal, atenție stimați colegi, pentru propunerea procedurală de scoatere de pe ordinea de zi, asta votăm.

 
 

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Suntem în democrație. Avem un singur funcționar public, care pleacă la 16,30.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă atrag atenția că după ce se centralizează rezultatele, sunteți rugați să rămâneți în sală, să verificăm dacă s-a întrunit majoritatea celor prezenți. În caz contrar, mergem mai departe.

 
 

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Deci, domnule președinte, este vot prin apel nominal.

Vă rugăm frumos să le explicați ce votați, domnule președinte.

- Adomnicăi Mirela Elena - prezent - se abține
- Adomniței Cristian Mihai - La Guvern
- Albu Gheorghe - prezent - împotrivă
- Almăjanu Marin - prezent - pentru
- Almășan Liviu - absent
- Amarie Constantin - prezent - împotrivă
- Amet Aledin - prezent- se abține
- Anastase Roberta Alma - prezentă - împotrivă
- Andea Petru - prezent- se abține
- Andon Sergiu - prezent - pentru
- Andreica Romică - prezent - împotrivă
- Andronescu Ecaterina - prezent - se abține

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Mai facem o încercare cu votul electronic?

Vă rog să vă marcați prezența.

O voce din sală:

Unde este funcționara?

 
   

Domnul Bogdan Olteanu:

A plecat, știu că a plecat.

Mai facem o încercare cu votul electronic?

Vă rog să vă marcați prezența.

O voce din sală:

Unde-i omul?

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

A plecat, știu că a plecat. Încearcă altcineva să-i țină locul.

Secretariatul, putem porni? Nu putem porni.

Continuați, vă rog.

 
 

Domnul Valeriu Zgonea:

Să-l mai strigăm și pe domnul Adomniței sau îl lăsăm acolo la "balcon", ca la Romeo și Julieta?

- Antal Árpád-András - prezent - pentru
- Antal István - prezent - pentru
- Antonescu George Crin Laurențiu - absent
- Apostolache Mihai Cristian - prezent - se abține
- Ardelean Lia - absentă
- Asztalos Ferenc - absent
- Avram Dumitru - absent
- Baban Ștefan - prezent - pentru
- Bara Nicolae - absent
- Barbu Gheorghe - prezent - împotrivă
- Bardan Cornel Ștefan - prezent - împotrivă
- Bădălău Niculae - prezent - se abține
- Băeșu George - prezent - se abține
- Bănicioiu Nicolae - absent
- Bărbulețiu Tiberiu - prezent - pentru
- Becsek-Garda Dezső-Kálmán - prezent - pentru
- Becșenescu Dumitru - absent
- Bejinariu Eugen - prezent - se abține
- Bentu Dumitru - prezent - se abține
- Bivolaru Ioan - prezent - se abține
- Bîrsan Iulian-Gabriel - prezent - împotrivă
- Boagiu Anca-Daniela - prezentă - împotrivă
- Bobeanu Răzvan-Petrică - absent
- Boeriu Valeriu-Victor - prezent - pentru
- Bolcaș Lucian Augustin - prezent - pentru
- Bonis Istvan - prezent - pentru
- Borbély László - La Guvern
- Boureanu Cristian Alexandru - absent
- Boșneac Valentin Samuel - absent
- Brînzan Ovidiu - prezent - se abține
- Brînză William Gabriel - prezent - împotrivă
- Bruchental-Pop Ionela - prezentă - împotrivă
- Buciu Angela - absent
- Buciuta Ștefan - prezent - se abține
- Buda Daniel - prezent - împotrivă
- Buda Ioan - prezent - se abține
- Buhăianu Obuf Cătălin Ovidiu - absent
- Buruiană Aprodu Daniela - Parlamentul European
- Bușoi Cristian Silviu - prezent - pentru
- Buzatu Dan Horațiu - absent
- Buzea Cristian Valeriu - absent
- Calimente Mihăiță - prezent - pentru
- Canacheu Costică - prezent - împotrivă
- Cantaragiu Bogdan - prezent - împotrivă
- Cazan Romeo Gheorghe Leonard - prezent - se abține
- Călian Petru - prezent - se abține
- Călin Ion - prezent - se abține
- Câmpanu Liviu - prezent - pentru
- Chiper Gheorghe - prezent - se abține
- Chiș Filonaș - prezent - se abține
- Cindrea Ioan - prezent - se abține
- Ciocâlteu Alexandru - prezent - împotrivă
- Ciontu Corneliu - prezent - pentru
- Ciopraga Mircea - prezent - pentru
- Ciucă Liviu Bogdan - absent
- Cliveti Minodora - absent
- Cocrea Olguța - prezentă - pentru
- Codîrlă Liviu - absent
- Constantinescu Anca - prezentă - împotrivă
- Constantinescu Viorel - absent
- Corlățean Titus - prezent - se abține
- Coșea Dumitru Gheorghe Mircea - Parlamentul European
- Crăciunescu Grigore - prezent - pentru
- Crețu Gabriela - Parlamentul European
- Cutean Vasile Emilian - absent
- Dan Iosif - prezent - se abține
- Diaconescu Marin - prezent - pentru
- Diaconescu Renică - prezent - pentru
- Dida Corneliu Ioan - prezent - se abține
- Dobre Traian - prezent - pentru
- Dorneanu Valer - prezent - se abține
- Dragomir Dumitru - absent
- Dragomir Gheorghe - prezent - pentru
- Drăguș Radu-Cătălin - prezent - împotrivă
- Drețcanu Doina Micșunica - prezentă - se abține
- Dumitrescu Cristian Sorin - Parlamentul European
- Dumitrescu Liana - absent
- Dumitrescu Zamfir - absent
- Dumitriu Dragoș Petre - absent
- Dumitriu Mihai - prezent - se abține
- Dumitru Ion - prezent - se abține
- Dușa Mircea - prezent - se abține
- Duțu Stelian - prezent - împotrivă
- Erdei-Dolóczki István - prezent - pentru

Domnule Adomniței, mai stați o tură.

Adomniței Cristian Mihai - prezent - pentru

- Eserghep Gelil - absent
- Faina Constantin - prezent - se abține
- Fârșirotu Vladimir Mircea - absent
- Fenechiu Relu - prezent - pentru
- Firczak Gheorghe - prezent - se abține
- Florea Damian - absent
- Fotopolos Sotiris - absent
- Frâncu Emilian Valentin - absent
- Furo Iuliu Ioan - prezent - pentru
- Gabor Gheorghe - prezent - pentru
- Ganț Ovidiu Victor - Parlamentul European
- Găleteanu Monalisa - prezentă - se abține
- Georgescu Filip - prezent - se abține
- Gerea Andrei Dominic - prezent - pentru
- Gheorghe Valeriu - prezent - pentru
- Gheorghiof Titu Nicolae - prezent - pentru
- Ghiorghioni Ionesie - prezent - împotrivă
- Ghișe Ioan - prezent - pentru
- Giurgiu Mircia - absent
- Glăvan Ștefan - absent
- Godja Petru - prezent - se abține
- Gonțea Ion - prezent - împotrivă
- Grigore Dan - prezent - împotrivă
- Grosaru Mircea - prezent - pentru
- Gubandru Aurel - prezent - se abține
- Gușă Cozmin Horea - absent
- Gvozdenovici Slavomir - absent
- Hanganu Romeo Octavian - absent
- Hellvig Eduard Raul - Parlamentul European
- Hoban Ioan - prezent - pentru
- Hogea Vlad Gabriel - prezent - împotrivă
- Hoinaru Marian - prezent - împotrivă
- Hrebenciuc Viorel - prezent - se abține
- Iacob Ridzi Monica Maria - prezentă - împotrivă
- Iancu Iulian - prezent - se abține
- Ibram Iusein - prezent - se abține
- Ifrim Mircea - prezent - pentru
- Igaș Traian Constantin - prezent - împotrivă
- Ignat Miron - prezent - împotrivă
- Ilie Cristian - prezent - împotrivă
- Iliescu Valentin Adrian - prezent - împotrivă
- Ionescu Daniel - absent
- Iordache Florin - prezent - se abține
- Iordache Grațiela Denisa - prezentă - împotrivă
- Iriza Marius - absent
- Iustian Mircea Teodor - prezent - împotrivă
- Jipa Florina Ruxandra - prezentă - pentru
- Kelemen Attila Béla Ladislau - Parlamentul European
- Kelemen Hunor - prezent - pentru
- Kerekes Károly - prezent - pentru
- Király Andrei-Gheorghe - prezent - pentru
- Kónya-Hamar Sándor - Parlamentul European
- Kovacs Attila - prezent - pentru
- Lakatos Petru - prezent - pentru
- Lambrino Radu - prezent - împotrivă
- Lari-Iorga Leonida - absentă
- Lificiu Petru - prezent - se abține
- Liga Dănuț - absent
- Longher Ghervazen - prezent - se abține
- Luchian Ion - prezent - pentru
- Macaleți Costică - prezent - se abține
- Magheru Paul - prezent - pentru
- Man Mircea - prezent - împotrivă
- Manda Iulian Claudiu - prezent - se abține
- Manolescu Oana - prezentă - se abține
- Manta Pantelimon - absent
- Marian Dan Mihai - prezent - pentru
- Marin Constantin - prezent - se abține
- Marinescu Marian-Jean - prezent - împotrivă
- Martin Eduard-Stelian - prezent - se abține
- Márton Árpád-Francisc - prezent - pentru
- Máté András-Levente - absent
- Matei Cătălin Lucian - prezent - se abține
- Mazăre Alexandru - prezent - se abține
- Mătușa Tudor - absent
- Mălaimare Mihai Adrian - absent
- Mănăstireanu Vladimir Alexandru - prezent - se abține
- Mănescu Rareș Șerban - prezent - pentru
- Mărculeț Petrescu Mira Anca Victoria - prezentă - pentru
- Meir Nati - prezent - pentru
- Merce Ilie - prezent - pentru
- Merka Adrian-Miroslav - absent
- Micula Cătălin - absent
- Mihalache Sorin Dan - Parlamentul European
- Mihei Andrian-Sirojea - prezent - pentru
- Mircea Costache - prezent - pentru
- Manta Pantelimon - prezent - pentru
- Mircovici Niculae - prezent - se abține
- Mironescu Laurențiu - prezent - împotrivă
- Miroșeanu Liviu Alexandru - prezent - împotrivă
- Mitrea Manuela - prezentă - se abține
- Mitrea Miron Tudor - prezent - pentru
- Miuțescu Gheorghe Adrian - prezent - pentru
- Mînzînă Ion - prezent - pentru
- Mocanu Alexandru - prezent - împotrivă
- Mocanu Vasile - prezent - se abține
- Mocănescu Coloros Dan Constantin - prezent - pentru
- Mocioalcă Ion - prezent - se abține
- Mohora Tudor - prezent - se abține
- Moisoiu Adrian - prezent - pentru
- Moldovan Emil Radu - prezent - se abține
- Momanu Corneliu - prezent - împotrivă
- Motreanu Dan Ștefan - prezent - pentru
- Movilă Petru - prezent - împotrivă
- Munteanu Ioan - prezent - se abține
- Mușetescu Tiberiu-Ovidiu - prezent - pentru
- Nassar Rodica - prezentă - se abține
- Năstase Adrian - prezent - se abține
- Nechita Aurel - prezent - se abține
- Nedelcu Gabriela - prezentă - se abține
- Nica Dan - prezent - se abține
- Nicolăescu Gheorghe-Eugen - prezent - pentru
- Nicolicea Eugen - prezent - se abține
- Nicula Vasile Cosmin - absent
- Niculescu-Duvăz Bogdan Nicolae - prezent - pentru
- Nistoran Dorin-Liviu - absent
- Niță Constantin - prezent - se abține
- Nițulescu Teodor - prezent - se abține
- Nosa Iuliu - prezent - se abține
- Oancea Viorel - absent
- Olarean Aurel - prezent - împotrivă
- Oltean Ioan - prezent - împotrivă
- Olteanu Bogdan - prezent - pentru
- Oprea Gabriel - prezent - se abține
- Ovidenie Costel - prezent - pentru
- Palăr Ionel - prezent - pentru
- Pambuccian Varujan - prezent - se abține
- Pardău Dumitru - absent
- Pascu Bogdan - absent
- Pașcu Ioan Mircea - Parlamentul European
- Pavelescu Aurelian - prezent - pentru
- Paveliu Marian Sorin - prezent - împotrivă
- Păun Nicolae - prezent - împotrivă
- Petrea Constantin - prezent - împotrivă
- Plumb Rovana - Parlamentul European
- Podgorean Radu - Parlamentul European
- Ponta Victor-Viorel - prezent - se abține
- Pop Claudiu Adrian - absent
- Popa Cornel - prezent - pentru
- Popa Daniela - absentă
- Popa Nicolae - prezent - pentru
- Mălaimare Mihai Adrian - prezent - pentru
- Popescu Dan Ioan - absent
- Popescu Florin Aurelian - prezent - împotrivă
- Popescu Ionica Constanța - absentă
- Popescu-Tăriceanu Călin Constantin Anton Guvern
- Popp Cosmin Gabriel - prezent - împotrivă
- Preda Cezar Florin - prezent - împotrivă
- Pruteanu Vasile - prezent - împotrivă
- Puchianu Ioan Dumitru - prezent - împotrivă
- Pupeză Viorel - prezent - se abține
- Purceld Octavian-Mircea - prezent - pentru
- Pușcaș Vasile - prezent - se abține
- Pușcă Mircea Valer - prezent - pentru
- Puzdrea Dumitru - absent
- Radan Mihai - absent
- Radan Mihai - prezent - împotrivă
- Rădulescu Cristian - prezent - împotrivă
- Rogin Marius - absent
- Romanescu Marcel Laurențiu - prezent - împotrivă
- Rus Ioan Aurel - prezent - pentru
- Rusu Mihaela Adriana - prezentă - se abține
- Rușanu Dan Radu - absent
- Sanda Victor - prezent - se abține
- Sandu Gabriel - absent
- Sandu-Capră Mihai - prezent - pentru
- Sasu Ion - prezent - se abține
- Săniuță Marian Florian - absent
- Săpunaru Nini - prezent - pentru
- Sârb Gheorghe - prezent - împotrivă
- Sârbu Daciana Octavia - Parlamentul European
- Sârbu Marian - prezent - se abține
- Sârbu Mugurel Liviu - prezent - împotrivă
- Scutaru Adrian George - absent
- Semcu Adrian Emanuil - prezent - pentru
- Seres Dénes - prezent - pentru
- Severin Adrian - Parlamentul European
- Silaghi Ovidiu Ioan - prezent - pentru
- Sirețeanu Mihail - absent
- Sóki Béla - prezent - pentru
- Soporan Vasile Filip - prezent - se abține
- Stan Ioan - prezent - se abține
- Stan Ion - prezent - se abține
- Stanciu Anghel - prezent - se abține
- Stativă Irinel Ioan - absent
- Stănescu Alexandru - prezent - se abține
- Stănescu Cristian - Parlamentul European
- Stănescu Mircea - absent
- Stoica Ion - prezent - împotrivă
- Străchinaru Petre - absent
- Strungă Emil - prezent - pentru
- Szekely Levente Csaba - prezent - pentru
- Știrbeț Cornel - prezent - împotrivă
- Știreanu Octavian - absent
- Știucă Alecsandru - absent
- Tabără Valeriu - prezent - împotrivă
- Tamás Sándor - prezent - pentru
- Tămagă Constantin - absent
- Tărniceru Petru - absent
- Teodorescu George Alin - absent
- Timar Liviu - prezent - pentru
- Timiș Ioan - prezent - pentru
- Todoran Pavel - prezent - se abține
- Toma Florentina Marilena - prezentă - se abține
- Toma Horia-Victor - prezent - pentru
- Tóro Tiberiu - prezent - pentru
- Tudor Constantin - prezent - împotrivă
- Tudor Marcu - absent
- Tudose Mihai - prezent - se abține
- Turcan Raluca - absentă
- Țundrea Ioan - prezent - se abține
- Uioreanu Horea Dorin - prezent - pentru
- Ujeniuc Dragoș - absent
- Ungureanu Petre - prezent - împotrivă
- Ungureanu Valeriu Alexandru - prezent - se abține
- Ursărescu Dorinel - prezent - pentru
- Vainer Aurel - absent
- Varga Attila - prezent - pentru
- Vasile Aurelia - prezentă - se abține
- Vasilescu Lia Olguța - prezentă - pentru
- Vălean Adina Ioana - prezentă - pentru
- Văsioiu Horia - prezent - împotrivă
- Vâlcov-Șandru Marcela Lavinia - absentă
- Vlase Petru Gabriel - absent
- Vlădoiu Aurel - prezent - se abține
- Voicu Cătălin - prezent - se abține
- Voicu Mihai Alexandru - prezent - pentru
- Voinea Florea - prezent - se abține
- Zaharia Claudius Mihail - prezent - împotrivă
- Zamfir Gabriel Sorin - absent
- Zamfirescu Dan Dumitru - prezent - pentru
- Zegrean Augustin - prezent - împotrivă
- Zgonea Valeriu Ștefan - prezent -

Mai citim o dată lista.

- Almășan Liviu - absent
- Amet Aledin - prezent - se abține
- Andea Petru - absent
- Antonescu George Crin Laurențiu - prezent - pentru
- Ardelean Lia - absentă
- Asztalos Ferenc - prezent - pentru
- Avram Dumitru - absent
- Bara Nicolae - absent
- Bănicioiu Nicolae - absent
- Becșenescu Dumitru - absent
- Bobeanu Răzvan-Petrică - absent
- Boureanu Cristian Alexandru - absent
- Boșneac Valentin Samuel - prezent - pentru
- Buciu Angela - absentă
- Buhăianu Obuf Cătălin Ovidiu - absent
- Buzatu Dan Horațiu - prezent - împotrivă
- Buzea Cristian Valeriu - absent
- Ciucă Liviu Bogdan - prezent - se abține
- Cliveti Minodora - absentă
- Codîrlă Liviu - absent
- Constantinescu Viorel - absent
- Cutean Vasile Emilian - prezent - se abține
- Dan Iosif - prezent - se abține
- Dumitru Dragomir - absent
- Dumitrescu Liana - prezentă - se abține
- Dumitrescu Zamfir - absent
- Dumitriu Dragoș Petre - absent
- Fârșirotu Vladimir Mircea - absent
- Florea Damian - absent
- Fotopolos Sotiris - absent
- Frâncu Emilian Valentin - prezent - pentru
- Giurgiu Mircia - absent
- Glăvan Ștefan - absent
- Gușă Cozmin Horea - absent
- Gvozdenovici Slavomir - absent
- Hanganu Romeo Octavian - absent
- Ionescu Daniel - absent
- Iriza Marius - absent
- Lari-Iorga Leonida - absentă
- Liga Dănuț - absent
- Máté András-Levente - prezent - pentru
- Mătușa Tudor - prezent - pentru
- Merka Adrian-Miroslav - absent
- Micula Cătălin - absent

 
   

Domnul Márton Árpad-Francisc (din sală):

Márton Árpad!

 
 

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Domnule Árpad, vreți să votați de două ori? Vă strig și pe dumneavoastră ca pe Flutur. Márton Árpad, Márton Árpad.

- Micula Cătălin - absent
- Nicula Vasile Cosmin - prezent - se abține
- Nistoran Dorin-Liviu - absent
- Oancea Viorel - absent
- Pardău Dumitru - prezent - împotrivă
- Pascu Bogdan - absent
- Pop Claudiu Adrian - absent
- Popa Daniela - absentă
- Popescu Dan Ioan - prezent - se abține
- Popescu Ionica Constanța - absentă
- Puzdrea Dumitru - absent
- Radan Mihai - prezent - se abține
- Rogin Marius - absent
- Rușanu Dan Radu - absent
- Sandu Gabriel - prezent - împotrivă
- Scutaru Adrian George - absent
- Sirețeanu Mihail - absent
- Stativă Irinel - absent
- Stănescu Mircea - absent
- Străchinaru Petre - absent
- Știreanu Octavian - prezent - se abține
- Știucă Alecsandru - absent
- Tămagă Constantin - absent
- Tărniceru Petru - absent
- Teodorescu George Alin - absent
- Tudor Marcu - absent
- Turcan Raluca - absentă
- Ujeniuc Dragoș - absent
- Gvozdenovici Slavomir - prezent - se abține
- Vainer Aurel - absent
- Vâlcov-Șandru Lavinia Marcela - absentă
- Vlase Petru Gabriel - absent
- Zamfir Gabriel Sorin - absent
- Zgonea Valeriu Ștefan - prezent - se abține
- Fârșirotu Vladimir Mircea - prezent - pentru
- Giurgiu Mircia - prezent - împotrivă
- Ardelean Lia - prezent - se abține
- Buciu Angela - prezentă - pentru
- Dumitriu Dragoș Petre - prezent - se abține
- Andea Petru - prezent - se abține
- Micula Cătălin - prezent - pentru
- Nassar Rodica - prezentă - se abține
- Străchinaru Petre - prezent - împotrivă

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Doamnelor și domnilor deputați,

Are cuvântul domnul Zgonea Valeriu Ștefan, pentru a prezenta rezultatul votului.

 
 

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Total parlamentari prezenți, membri ai Camerei Deputaților - 256; 256 au votat pentru, împotrivă sau s-au abținut.

  • numărul de abțineri - 93;
  • numărul de voturi pentru - 98;
  • număr de voturi împotrivă - 65.
 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Conform prevederilor regulamentului, propunerea de scoatere de pe ordinea de zi nu a fost adoptată.

 
Prezentarea și dezbaterea moțiunii simple având cu tema Astăzi, criza în sănătate are nume propriu: Eugen Nicolăescu (supunerea la vot; respingerea moțiunii).

Ca atare, trecem mai departe.

Stimați colegi,

Întreb dacă vreunul dintre semnatari își retrage semnătura? Nu-și retrage semnătura niciunul dintre semnatari.

În aceste condiții, stimați colegi, vă prezint propunerile Biroului permanent și ale Comitetului liderilor, cu privire la timpul maxim afectat pentru dezbaterea moțiunii simple.

Astfel, Guvernului i se rezervă 45 de minute, pe care le utilizează la începutul și la sfârșitul dezbaterilor.

Grupurilor parlamentare li se alocă timpul corespunzător numărului inițial al membrilor lor, luându-se în calcul câte 20 de secunde pentru fiecare deputat.

Deputații care nu fac parte din grupuri parlamentare au la dispoziție câte 20 de secunde fiecare, timp care poate fi cedat între acești deputați, sau la grupuri parlamentare.

În consecință, Grupul parlamentar al P.S.D. beneficiază de 38 de minute; Grupul parlamentar al P.N.L. - de 21 de minute; Grupul parlamentar al P.C. - de 16 minute; Grupul parlamentar al P.R.M. - de 16 minute; Grupul parlamentar al U.D.M.R. - de 7 minute; Grupul parlamentar al P.D. - de 6 minute; Grupul parlamentar al minorităților naționale de 6 minute, iar deputații fără apartenență la grupuri parlamentare - de 11 minute.

Dacă, în legătură cu aceste propuneri ale Biroului permanent și ale Comitetului liderilor, există obiecții, observații, comentarii? Ele sunt cele uzuale. Nu sunt.

Supun votului dumneavoastră, atunci, aceste propuneri.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abțineri?

Propunerile au fost aprobate în unanimitate.

Pentru prezentarea moțiunii simple, îl invit pe unul dintre reprezentanții inițiatorilor, domnul deputat Sorin Paveliu.

Domnule deputat, aveți cuvântul.

 

Domnul Marian Sorin Paveliu:

Doamnelor și domnilor deputați,

Stimați colegi,

Jocul politic a permis accesul în Guvernul României a unei persoane care s-a dovedit a fi total incompetentă pentru funcția de ministru. Un relevant exemplu este cazul domnului Eugen Nicolăescu, ajuns peste noapte în funcția de diriguitor al sănătății.

Apelăm astăzi la o moțiune simplă care are ca obiectiv curmarea acestei anomalii.

Domnul Eugen Nicolăescu a beneficiat de un puternic sprijin politic, manifestat în cel mai mare buget primit vreodată de sectorul sanitar. În schimb, întreaga perioadă scursă din vara anului 2005, până în prezent, nu a fost decât o lungă epopee de conflicte, sfidări, dezinformări și neglijențe monumentale în gestionarea banului public, nemaiîntâlnite până în prezent la nici unul dintre miniștrii României.

Cel mai grav, însă, ministrul sănătății a comis un incredibil lanț de abuzuri, afectând, profund și repetat, bunul mers al sistemului sanitar și al populației bolnave.

Informațiile incluse în această moțiune sunt doar reflectarea conflictului permanent în care se află ministrul sănătății cu legile române și cu statul de drept.

A lăsa nesancționată activitatea acestui ministru ar însemna o abdicare a Parlamentului de la funcția de control asupra Executivului și de la preocuparea noastră privind sănătatea populației.

Astăzi, cu adevărat, criza sistemului sanitar poartă un nume: "Eugen Nicolăescu". Noi trebuie să punem capăt acestei crize.

Datorită caracterului limitat al unei moțiuni simple, ne rezumăm la acele fapte indubitabile, demonstrate prin acte, care pot dovedi oricărui cetățean de bună credință că demersul nostru este unul obiectiv, iar lipsa de acțiune reprezintă un gest de lașitate, de complicitate și de abandonare a interesului cetățenilor români, în general, și a celor aflați în suferință, în special.

Cap.I. Ministrul sănătății a ignorat și, în cele din urmă, a abandonat complet Programul de guvernare în sănătate al Alianței "Dreptate și Adevăr", aprobat de Parlamentul României la învestirea Guvernului Tăriceanu

În Programul de Guvernare asumat de Alianța D.A. în 2005 au fost introduse elemente clare privind reformarea substanțială a sistemului de sănătate, astfel încât acesta să poată răspunde problemelor de sănătate ale românilor. Sarcina de reformare a sănătății a fost asumată politic de P.N.L. încă din 2005, sarcină, pe care, din nefericire, nu a dus-o niciodată la bun sfârșit.

Obiectivele comune ale P.N.L.-P.D. ale Programului de guvernare au fost total ignorate de către ministrul Eugen Nicolăescu. Au fost ratate toate cele trei obiective prioritare propuse în Programul de guvernare, respectiv realizarea efectivă a accesului egal al cetățenilor la îngrijirile sanitare de bază, creșterea calității vieții prin îmbunătățirea calității și siguranței actului medical, apropierea de indicatorii de sănătate și demografici ai țărilor civilizate și, în același timp, scăderea patologiei specifice țărilor subdezvoltate.

I.1. Cauza principală a nerealizării acestor obiective din Programul de guvernare se datorează incapacității de a elabora Strategia Națională de Sănătate Publică, obligatorie, conform legii.

Urmând exemplul șefului de partid, ministrul sănătății a reușit performanța de a nu avea specialiști în managementul sanitar în rândul consilierilor, mai mult de un an de zile nedispunând de nici un medic, iar în prezent dispune numai de doi.

Astăzi, direcții ultraspecializate din Ministerul Sănătății Publice sunt conduse de economiști; ca de exemplu, Direcția farmaceutică - condusă de soția celui mai apropiat salariat din firma personală a domnului ministru. Nu este de mirare că elaborarea acestui document pare a fi un obstacol imposibil de trecut de către ministrul sănătății.

Lipsa unei strategii a sectorului sanitar pe termen mediu și lung, care atrage după sine absența planificării strategice și operaționale, a stat la originea neconcordanțelor și disfuncționalităților introduse de Legea privind reforma în domeniul sănătății și de legislația secundară acesteia. De exemplu, coordonarea și gestionarea Programelor Naționale de Sănătate a intrat în impas prin nefuncționarea nou înființatei Agenții Naționale de Programe.

În acest context, sănătatea nu se regăsește de loc în Planul Național de Dezvoltare, privând acest domeniu de sume importante, care ar fi putut proveni din fonduri europene.

Consecințele negative ale lipsei Strategiei Naționale de Sănătate Publică au condus la perpetuarea unor servicii medicale inadecvate, ineficiente și de slabă calitate, la risc financiar crescut la nivelul furnizorilor de servicii medicale și, mai ales, la menținerea unui grad înalt al insatisfacției pacienților și a personalului medical.

I.2. În Programul de Guvernare se asumă faptul că Guvernul României va acționa pentru asigurarea egalității de șanse a cetățenilor, garantând accesul nediscriminatoriu la îngrijiri medicale de bază, indiferent de veniturile realizate, ca drept fundamental al acestora. Dimpotrivă, distribuția inegală, neuniformă în teritoriu a furnizorilor de servicii medicale incluzând medici, personal medical specializat, unități sanitare, farmacii s-a accentuat. Finanțarea acestora a rămas la un stadiu primitiv, care nu acoperă cerințele reale ale populației.

I.3. Coerent în proiectul său de reformare a societății românești, Programul de guvernare al Alianței D.A. dorea asigurarea demnității corpului profesional medical și adoptarea de măsuri ferme pentru diminuarea corupției din sistemul sanitar. Din nefericire, Guvernul Tăriceanu nu a adoptat nici măcar o singură măsură de scădere a corupției din sistemul sanitar. Pacienții sunt astăzi, poate mai mult ca oricând, lăsați să se confrunte cu condiționarea actului medical, lipsa de atitudine din partea Ministerului Sănătății fiind un adevărat imbold la perceperea plăților informale. Cuantumul creșterilor salariale, inițiate însă de guvernul P.S.D., nu poate duce la stoparea corupției, în pofida opiniei primului-ministru și a ministrului sănătății. Punerea în aplicare a prevederilor art. 221 din Legea nr. 95/ 2006, care ar fi permis un mare pas înainte în acest domeniu, prin introducerea contractelor dintre asigurați și Casele de Asigurări Sociale de Sănătate, a rămas doar un deziderat.

I.4. În Programul de Guvernare, rolul Ministerului Sănătății Publice trebuia redefinit. Spre exemplificare, enumerăm din principalele funcții neglijate sau ratate de ministrul Nicolăescu: elaborarea politicii generale sanitare, elaborarea și gestionarea programelor de sănătate, asigurarea controlului calității serviciilor medicale, elaborarea standardelor specifice domeniului medical, asigurarea asistenței medicale de urgență, coordonarea negocierilor și promovarea contractului-cadru.

I.5. Ministrului Sănătății îi revenea sarcina de a reglementa accesul la diversele forme de protecție socială. Ministrul Nicolăescu nu a promovat, însă, nici cel mai mic program de protecție socială, chiar și măsurile instaurate de guvernul P.S.D. fiind stopate. Nici persoanele vârstnice nu au beneficiat de o atenție specială, în pofida promisiunilor asumate.

I.6. Unul dintre principiile cele mai valoroase ale reformei sistemului sanitar ar fi urmat să fie descentralizarea, subsidiaritatea, mutarea răspunderii pentru gestionarea îngrijirilor de sănătate cât mai aproape de cetățean, la nivelul administrațiilor locale.

Ministrul sănătății a produs cea mai dură centralizare, subordonându-și direct și total managerii de spital. Deși și-a dorit și a pus în practică visul său megalomanic de a fi stăpânul tuturor spitalelor, în momentul în care au survenit decese datorită unor grave disfuncționalități administrative, ministrul sănătății s-a comportat ca un pasager clandestin pe un vas de mare tonaj, declinându-și cel dintâi responsabilitatea. Mai grav este faptul că această centralizare excesivă și contrară tuturor orientărilor Uniunii Europene s-a produs concomitent cu aprobarea Legii nr. 195/2006 - Legea-cadru a descentralizării. Culmea ghinionului, conflictul de legislație și incompetența ministrului sănătății au fost evidențiate și de faptul că cele două legi au intrat în vigoare exact în aceeași zi, ministrul sănătății fiind inițiator atât la legea reformei în domeniul sănătății, cât și la cea a descentralizării. În cele din urmă, strategia de descentralizare a început prin centralizarea totală.

Pentru a împăca cele două legi, ministrul sănătății a dat publicității o așa-zisă strategie de descentralizare, fără termene de aplicare, contrar prevederilor Legii-cadru a descentralizării. Acest document este și astăzi literă moartă, document postat pe site-ul Ministerului Sănătății, fără nici un efect în practică.

În realitate, motivele centralizării au avut rațiuni pragmatice: posibilitatea de a organiza sau, după caz, de a bloca licitațiile de aparatură medicală și medicamente, în funcție de interesele economice ale diferiților clienți politici, precum și intenția pusă în practică de a demite toți directorii de spitale aflați în funcție și de a numi clienții politici ai actualului ministru al sănătății.

I.7. Programul de guvernare prevede profesionalizarea actului managerial în spitale. Ministrul sănătății publice a acționat exact în sens contrar, bulversând toate conducerile spitalelor din țară, înlocuindu-le cu persoane care au absolvit un curs de două luni, în condițiile în care, în Marea Britanie, un curs de manageri de spital durează 4 ani.

I.8. Guvernul României urma să stimuleze privatizarea în sănătate. Nu numai că această tendință nu a fost urmată, dar Ministerul Sănătății Publice a devenit cel mai puternic factor de frână a privatizării, chiar și cei care au decis să investească sume de ordinul milioanelor în infrastructura medicală ajungând să nu fie autorizați să înceapă activitatea, datorită opoziției nejustificate în niciun fel a ministrului sănătății. Un exemplu, care a ajuns în paginile ziarelor zilele trecute și la care ne vom mai referi, este cel al consorțiului Renamed, împiedicat să pună în funcțiune centrele de dializă pe care le-a construit de la zero.

I.9. Guvernul României urma să asigure sănătății o finanțare de 6% din PIB. Cu un an înainte de încheierea mandatului, finanțarea sănătății, pe hârtie, a ajuns la 4%, fiind, însă, practic imposibilă creșterea cu două procente din PIB într-un singur an. Mai mult, Guvernul României preconizează o scădere a contribuției populației la asigurările sociale de sănătate în anul viitor.

I.10. Până în prezent, nu au fost luate nici cele mai elementare măsuri de stimulare a atragerii personalului medical în zonele neatractive economic. Mai mult, față de fenomenul alarmant al migrării de personal medical în străinătate, Ministerul Sănătății Publice nu a manifestat nici cel mai mic interes. Conform cifrelor date publicității, numai în primele trei luni de postaderare, peste 3000 de cadre medicale au solicitat să plece din România, din care 1800 de medici.

I.11. Nu au fost înființate Oficiile Independente pentru Protecția Pacienților. Nemulțumirile acestora au fost lăsate pe seama unui consiliu etic al spitalului. Ministrul Nicolăescu a promovat însă, de parcă s-ar fi născut ieri, "cutii pentru reclamații" în toate spitalele.

I.12. Întreaga activitate a Ministerului Sănătății Publice ar urma să fie îndreptată către scăderea numărului de internări și a numărului de paturi de spital.

Guvernul României, însă, promovează, contrar necesităților reale și a tendințelor europene, construirea de la zero a 28 de spitale și dărâmarea clădirilor actuale, care vor fi părăsite de personalul medical.

Cap.II. Ministrul sănătății s-a postat permanent deasupra legii

Ministrului sănătății i-a scăpat în totalitate înțelesul art.34 din Constituție, care garantează dreptul românilor la ocrotirea sănătății. Aceasta presupune elaborarea legilor care stabilesc modalitățile acordării îngrijirilor de sănătate și respectarea ad literam a acestora. În ultimii doi ani, primul care s-a grăbit să încalce cadrul legal existent a fost tocmai cel menit să garanteze respectarea acestora - ministrul sănătății.

În cei doi ani de ministeriat, Eugen Nicolăescu a comis o lungă serie de încălcări premeditate ale legilor în vigoare. Ministrul sănătății s-a situat de fiecare dată deasupra Constituției, care prevede întâietatea legii, după cum urmează:

II.1. Perturbarea gravă a activităților unităților sanitare spitalicești

Activitatea normală a spitalelor a fost în repetate rânduri perturbată, prin înlocuirea conducerilor legal numite, desființarea abuzivă, fără temei legal, a consiliilor de administrație și numirea altor conduceri interimare.

Caracterul ilegal al deciziilor ministrului Nicolăescu a fost demonstrat mai întâi de Curtea Constituțională, care a anulat introducerea în Legea bugetului de stat a prevederilor privind demiterea directorilor de spitale. Ulterior, justiția a consfințit abuzul grav comis de domnul Nicolăescu, mulți dintre directorii demiși obținând hotărâri care le-au dat dreptate, printre care îi amintim pe directorul Sorin Oprescu de la Spitalul Universitar de Urgență București, Sorin Simion de la Spitalul Colentina, Dan Șerban de la Spitalul Pantelimon și Radu Căpâlneanu de la Institutul Inimii din Cluj-Napoca.

Ordinele abuzive au fost anulate în totalitate, însă efectele lor s-au produs deja. Având în vedere faptul că Eugen Nicolăescu a demis prin abuz de putere 450 de directori generali, aproape 1600 de persoane din consiliile de direcție și peste 4000 de membri ai consiliilor de administrație, reiese cu claritate că fapta sa are un cert caracter penal, pentru care este sub ancheta preliminară a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Numirea directorilor interimari s-a făcut, de asemenea, printr-un abuz de putere. Peste noapte, au fost numiți ca manageri generali ai spitalelor, prin ordin de ministru, pe lângă medici, și generali de tancuri, ofițeri rezerviști din serviciile secrete, avocați, ingineri navali etc., cu încălcarea flagrantă a reformei în domeniul sănătății, care impunea, prin art.178 din Legea nr. 95/2006, că "Managerul trebuie să fie absolvent al unei instituții de învățământ superior și al unor cursuri de perfecționare în management sau management sanitar, agreate de Ministerul Sănătății Publice și stabilite prin ordin al acestuia."

În urmă cu două zile, în loc să-și recunoască abuzurile comise, ministrul sănătății propunea cu insolență, într-o conferință de presă, ca directorii de spitale să treacă în subordinea ministerului justiției, deoarece instanțele îi pun la loc pe cei demiși de el.

În urmă cu două luni, pentru a-și acoperi retroactiv abuzul făcut, Eugen Nicolăescu se ruga cu lacrimi în ochi de Bogdan Olteanu să-l ajute să devină lege amendamentele Ministerului Sănătății Publice, prin care acesta primea dreptul de a demite directori și de a numi conduceri interimare. Deși Olteanu s-a umplut de ridicol, fugind din sala de ședință când legea se afla în iminența de a pica la vot, după aprobarea ei, a fost anulată de Curtea Constituțională pentru procedura neconstituțională folosită.

Deși a numit manageri interimari, ministrul sănătății a neglijat timp de 7 luni să semneze contractul de management cu aceștia, contract impus de același art. 178 din Legea reformei. În aceste condiții, chiar și plata salariilor acestora s-a făcut prin încălcarea legii.

În această perioadă de incertitudine contractuală, licitațiile anuale au fost înlocuite cu achiziții din sursă directă, suficiente doar pentru perioade scurte de timp.

Noii manageri de spitale au acumulat în 2006 datorii de aproape 6000 de miliarde lei, peste datoriile vechi.

De menționat că datoriile spitalelor erau în scădere înainte de numirea acestor directori interimari.

II.2. Perturbarea gravă a desfacerii de medicamente prin farmaciile cu circuit deschis.

În anul 2005, ministrul sănătății a emis Ordinul nr. 933 privind suspendarea activității de autorizare a unităților farmaceutice din mediul urban. Dintr-o singură lovitură, ministrul sănătății a încălcat prevederi din numeroase acte normative. Le enumerăm doar, pentru a da dimensiunea disprețului față de lege al domnului ministru Nicolăescu: art. 45 din Constituția României - privind accesul la o activitate economică, la libera inițiativă și exercitarea acestor libertăți care sunt garantate, art. 1 din Legea nr. 21/1996 privind concurența - prin care sunt interzise orice acțiuni ale organelor administrației publice centrale sau locale având ca obiect sau putând avea ca efect restrângerea, împiedicarea sau denaturarea concurenței, art. 45 alin.(7) din Ordonanța de Guvern nr. 152/1999 aprobată prin Legea nr. 336/2001 privind produsele medicamentoase de uz uman, care prevede că ministerul este obligat să emită autorizația de funcționare în termen de 90 de zile de la depunerea și înregistrarea documentației corespunzătoare, art. 3 din Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică ș.a.m.d. Nu ar fi surprins pe nimeni dacă, în același spirit, ministrul sănătății ar fi suspendat întreaga activitate a Ministerului Sănătății Publice!

Din anul 2005 până în prezent, la fiecare scădere a prețului medicamentelor, a decis ca această măsură să se aplice și medicamentelor aflate pe stoc, producând astfel pagube însemnate farmaciștilor, încălcându-și de fiecare dată promisiunea publică de a nu mai repeta astfel de practici.

Prin Ordinul nr. 569 din 30 martie 2007 pentru aprobarea listei prețurilor de decontare ale medicamentelor eliberate prin farmaciile cu circuit deschis pentru tratamentul bolnavilor incluși în unele subprograme de sănătate din cadrul Programului Național cu Scop Curativ, a impus o finanțare indirectă a sistemului sanitar din partea farmaciilor cu circuit deschis. Acestea au fost nevoite să accepte un adaos comercial sub nivelul cheltuielilor, de numai 1-2%, faptul în sine reprezentând încă un exces de putere. Ordinul s-a aplicat retroactiv, încălcând prevederile Constituției.

De altfel, emiterea unor ordine de ministru cu caracter retroactiv reprezintă o practică curentă a ministrului sănătății, numai în ultimele 3 luni fiind emise trei ordine de ministru în aceeași manieră: Ordinul nr. 575/2007, Ordinul nr. 934/2007 și Ordinul nr. 727/168/2007. Acesta din urmă a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 312 din 10 mai 2007, fiind aplicabil din 1 aprilie.

II.3. Încălcarea dreptului medicilor absolvenți din promoția 2005 de a-și ocupa posturile de rezidenți în medicină de familie.

În anul 2005, ministrul sănătății a dispus abuziv ca absolvenții universităților de medicină care au susținut examen de rezidențiat și au obținut punctaje peste nota minimă să nu înceapă pregătirea în specialitatea de medicină de familie, contrar actelor normative în vigoare. În acest mod, a fost încălcat dreptul fundamental la muncă a mii de medici, care nu au mai avut decât alternativa de a se adresa instanței. În urmă cu două luni, Înalta Curte de Casație și Justiție a constatat, prin Decizia nr. 2919/2006, că decizia ministrului a reprezentat un abuz, a anulat acest ordin și a dispus integrarea absolvenților în rezidențiat. Deși tuturor acestor medici li s-a schimbat cursul vieții prin abuzul său, Nicolăescu a dat ordin să fie repuși în drepturi numai cei care l-au dat în judecată! Atitudinea aberantă a ministrului Nicolăescu este cu atât mai evidentă, dacă gestul său este pus în contextul în care România se confruntă cu o pierdere continuă de cadre medicale, care iau calea țărilor vest-europene, în căutarea unei plăți mai apropiate de importanța socială a muncii lor.

II.4 Ministrul sănătății a desființat pensionarea opțională a medicilor femei la o vârstă egală cu a bărbaților, în pofida solicitării insistente din partea corpului profesional.

Prin Legea reformei, ministrul sănătății a retras dreptul femeilor medic de a rămâne în activitate până la vârsta de 65 de ani, deși această prevedere exista la momentul promovării respectivei legi și era considerată o compensare a perioadei lungi de studii și o măsură de a limita deficitul cronic de medici de specialitate din sistemul sanitar.

II.5 Nicolăescu a refuzat în mod abuziv acordarea asistenței de specialitate prin centrele private construite în Oltenia.

Și pentru unii din pacienții din zona Olteniei, ghinionul vieții lor se numește tot Eugen Nicolăescu. O firmă privată, Renamed S.A., a făcut o investiție de 10 milioane de euro, construind 3 centre de dializă private. A solicitat, în conformitate cu prevederile legale, dar mai ales cu nevoia disperată de asemenea dializoare din zona respectivă, ca serviciile sale să fie contractate la prețul stabilit de Casa Naționala de Asigurări. Apelul scris și semnat de 100 de pacienți și de medicul nefrolog din zona respectivă și, în cele din urmă, plângerea penală făcută de firma investitoare obligată să plătească zilnic băncilor dobânzi, nu au reușit să-l determine pe Eugen Nicolăescu să se posteze de partea interesului pacienților dializați.

II.6 Ministrul sănătății a neglijat timp de 8 luni să plătească salariile medicilor cercetători din bugetul Ministerului Sănătății Publice, încălcând Legea privind reforma în domeniul sănătății.

Prin Legea 95/2006, plata cercetătorilor științifici revenea Ministerului Sănătății Publice, bugetul de stat suportând cercetarea în absolut toate domeniile de activitate. Ministrul sănătății s-a opus prevederii legale, tocmai de el introduse, și, timp de 8 luni, nu a alocat niciun leu din bugetul ministerului pentru salarii, în ciuda repetatelor atenționări, solicitări și insistențe. În această perioadă, salariile au fost plătite integral și ilegal din Fondul de Asigurări Sociale de Sănătate, deși acesta este destinat exclusiv plății serviciilor medicale și nicidecum pentru cercetare. Pentru a-și acoperi propria neglijență în serviciu, ministrul sănătății a mai produs o pagubă suplimentară sistemului de asigurări sociale de sănătate, insistând ca Parlamentul să aprobe plata pentru încă un an a cercetătorilor din această sursă.

II.7. În luna decembrie a anului 2006, ministrul sănătății a evitat ilegal efectuarea unei licitații publice, optând pentru achiziționarea directă a unui program informatic pentru cuantificarea prestărilor de servicii din spital, favorizând salariați ai ministerului și colaboratori ai firmei furnizoare. Practic, pentru un soft de peste 60.000 euro, sumă care ar fi presupus licitație publică, s-a optat pentru achiziția softului la prețul simbolic de 5.000 de euro și, printr-o dispoziție scrisă a ministrului, s-a procedat la obligarea spitalelor beneficiare de a participa la un instructaj cu plată pentru completarea sumei, vărsată în contul firmei respective.

II.8 Ministrul sănătății a încălcat în repetate rânduri Constituția României, aflându-se la originea unor Ordonanțe de Urgență care nu au nici cea mai mică justificare.

Astfel, în anul 2005, Parlamentul României a adoptat Legea nr. 327, care, printre altele, acordă asiguraților dreptul de a-și recupera cheltuielile făcute nejustificat pe parcursul internărilor, prin cumpărarea de medicamente și materiale sanitare, la care, de altfel, ar avea dreptul, conform legii. La nici 24 de ore după promulgarea acestei legi, Guvernul Tăriceanu a emis Ordonanța de urgență nr. 160, prin care voința Parlamentului a fost anulată. Această Ordonanță de urgență nu numai ca era neconstituțională, dar a și prezentat exemplificarea imoralității și a lipsei de interes a ministrului Nicolăescu față de ceea ce înseamnă problemele pacienților și soluțiile de rezolvare a acestora! Promisiunea ministrului Eugen Nicolăescu că va reveni asupra acestei decizii la 1 ianuarie 2006 și, ulterior, la 1 ianuarie 2007, nu a fost respectată.

În urmă cu numai o lună, Curtea Constituțională a anulat și ordonanța de urgență nr. 104/2006 datorită absenței situației excepționale care să justifice emiterea acesteia.

III. Ministrul sănătății a lipsit sistemul sanitar de sume astronomice, prin incompetență.

III.1 În timp ce domnul ministru Nicolăescu se laudă peste tot că sănătatea a avut în anul 2006 cel mai mare buget alocat vreodată, domnia sa a fost incapabil să cheltuie peste 12.000 miliarde lei, din care 3.000 miliarde au fost pierduți iremediabil pentru sănătate!

Din bugetul aprobat prin Legea bugetului de stat pe 2006 nr.379/2005, sub managementul "performant" al lui Nicolăescu s-a reușit ca Ministerul Sănătății Publice să nu fie în stare să cheltuiască cca 3.000 de miliarde lei, bani returnați la bugetul de stat (din care 2.000 de miliarde lei în decembrie și încă 1.000 miliarde în iunie, de la creditele externe neutilizate), respectiv circa 20% din bugetul Ministerului Sănătății Publice. Deși spitalele României se confruntau în totalitate cu o multitudine de lipsuri, ministrul sănătății nu a făcut nici cel mai mic demers pentru a disponibiliza vreun leu pentru îndreptarea situației. Chiar și prin taxa de viciu, au mai fost strânse peste 9.000 miliarde lei, din care nu s-a cheltuit nimic până la sfârșitul anului 2006! În anul 2006, Ministerul Sănătății Publice a reușit să cheltuie numai 13.000 miliarde lei din cei 25.000 miliarde lei, buget total disponibil, rămânând neutilizați peste 12.000 miliarde lei și returnând definitiv la bugetul de stat 2.000 miliarde lei!

În luna septembrie 2006, prin Ordonanța de urgență nr. 72, ministrul sănătății a creat baza legală pentru a fi plătite datoriile spitalelor, atât din taxa de viciu, cât și din bugetul Ministerului Sănătății Publice! Casa Națională de Asigurări a întocmit toată documentația pentru plata imediată a datoriilor, însă ministrul sănătății, încurcat între zerouri și transformări, a virat doar 300 de miliarde, în loc de 3.000 cât i se solicitase și agrease verbal!

Haosul financiar din Ministerul Sănătății Publice continuă și în acest an. După nici două luni de la începerea exercițiului bugetar, ministrul sănătății afirma în preambulul Ordonanța de urgență nr. 20/ 2007 că: "În prezent, programele de sănătate finanțate de la bugetul de stat și din veniturile proprii ale Ministerului Sănătății Publice nu pot fi derulate în comun cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate, deoarece, subliniez, fondurile prevăzute la transferuri din bugetul Ministerului Sănătății Publice în bugetul Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate nu sunt suficiente pentru realizarea obiectivelor și acțiunilor necesare a fi implementate în anul 2007." Planificarea acestor fonduri s-a făcut cu numai 2 luni în urmă de același Minister al Sănătății Publice, fără a întâmpina nici cea mai mică opoziție. Conform datelor puse la dispoziție de ministrul Varujan Vosganian, după 4 luni de exercițiu bugetar al anului 2007, Ministerul Sănătății Publice nu a fost capabil să cheltuie decât 56,1% din sumele alocate pentru această perioadă de timp.

III.2 O mare parte din sumele pierdute de ministrul Nicolăescu erau destinate licitațiilor naționale pentru programele de sănătate care nu au fost începute sau finalizate, conform legii.

Conform prevederilor legale, Ministerul Sănătății Publice avea obligația de a organiza licitații naționale pentru programele de sănătate și pentru achiziționarea de aparatură și medicamente. CNAS s-a achitat de sarcinile ce îi reveneau, înaintând adresă după adresă, toate rămase fără răspuns.

În cazul programelor naționale, neorganizarea licitațiilor s-a făcut pentru a favoriza firmele "băieților deștepți" care au câștigat licitații în urmă cu 4 ani. De atunci, aceștia furnizează, prin contracte adiționale, medicamente la prețuri devenite indecent de mari. Licitațiile pentru achiziționarea de aparatură medicală s-au făcut în repetate rânduri cu adresă, fapt ce a dus la contestarea și, în mod implicit, la blocarea lor. Una din cele mai grave consecințe ale direcționării licitațiilor s-a petrecut în domeniul achiziționării de ambulanțe, fapt ce a făcut ca în prezent tot parcul național de ambulanțe aflat în utilizare să fie inadecvat pentru această activitate, atât conform standardelor românești anterioare integrării cât și celor europene. Reamintim că la întocmirea caietului de sarcini pentru achiziționarea de ambulanțe în anul 2006 s-au indicat dimensiunile exacte ale mașinilor și cerința ca acestea să fie disponibile pe stoc. Este inutil să mai amintim faptul că dimensiunile corespundeau mașinilor existente pe stoc la unul din dealeri și că, de regulă, niciun fabricant de autovehicule nu produce pe stoc, cu atât mai puțn autosanitare.

III.3. Prin desființarea programelor naționale de tratament al diabetului zaharat și al cancerului s-a generat creșterea consumului valoric cu 67%, fără a crește numărul de pacienți.

Sub presiunea unor distribuitori de medicamente antidiabetice, ministrul sănătății a luat o serie de măsuri care au dus, în cele din urmă, la spolierea bugetului destinat tratării altor bolnavi. Astfel, ministrul sănătății a promovat mai întâi o hotărâre de guvern prin care s-a eliminat practic licitația pentru produsele antidiabetice orale, prin acceptarea spre decontare a tuturor produselor comerciale înregistrate în România. Ca și cum eliminarea licitației nu ar fi fost suficientă, ministrul sănătății a promovat și o hotărâre de guvern prin care se elimina prețul de referință la medicamentele antidiabetice și anticanceroase, acestea urmând să fie suportate din buget la prețul de pe raft. Această decizie nu numai ca a produs un grav dezechilibru financiar, dar reprezintă și o discriminare a pacienților suferinzi de alte boli cronice care beneficiază de medicamente compensate, și acelea, numai la prețul de referință. Imediat după această decizie controversată, au fost scoase din farmaciile cu circuit deschis și insulinele, fără a se asigura mai întâi ca există minime pârghii de control, fără a publica sau impune protocoale de practică. În numai două luni, întreaga populație diabetică a fost trecută, în absența unor măsuri de contenție a costurilor, pe cele mai scumpe medicații existente, ceea ce nu-și permite nicio țară din lume!

Ministrul Nicolăescu a crescut prețul la o serie de medicamente antidiabetice, în ciuda devalorizării euro și a dolarului. Devine astfel mai clară și motivația pentru care Nicolăescu a luat sub directa finanțare și coordonare programul de diabet zaharat. Doar prin măsurile adoptate în acest program, sistemul sanitar suferă "o gaură financiară" de circa 1.000 miliarde lei vechi sau de 30 de milioane euro, care vor umfla unele conturi bancare ale "băieților deștepți" și care nu se vor mai regăsi în medicamente pentru populație. La acestea, se adaugă și creșterile înregistrate în programul de cancer, ce pot fi estimate, de asemenea, la 40 de milioane de euro, sume nebugetate pentru anul în curs.

Fără a acuza pe nimeni, ca o bizară coincidență, este bine totuși să amintim că cel mai important distribuitor de medicamente antidiabetice este totodată și cel mai important distribuitor de autovehicule Citröen din Ardeal.

Consecințele modificărilor aduse derulării programelor de oncologie, diabet zaharat și transplant renal au drept efecte dispariția controlului asupra consumului și favorizarea marketingului agresiv al firmelor producătoare de medicamente.

O mențiune aparte o merită rețeaua de oncologie și programul derulat de aceasta. Prin ordinul ministrului, specialitatea de oncologie medicală a fost desființată, iar medicamentele se pot distribui prin toate farmaciile cu circuit deschis. Având în vedere prețurile foarte mari ale medicamentelor citostatice, foarte puține farmacii își permit să se aprovizioneze cu acestea. În scurt timp, pacienții cu boli neoplazice au constatat că măsura ii dezavantajează profund, au ajuns să protesteze în fața Ministerului Sănătății Publice și să obțină promisiunea de a se îndrepta starea de fapt.

III.4 Derularea defectuoasă a Programului de Reformă a Sistemului Sanitar finanțat prin împrumut de la Banca Mondială și Banca Europeană de Investiții

Acest important program, în valoare de 131, 5 milioane de euro, a fost pregătit în 2004 și urma să fie implementat în 2005-2008.

Principalele obiective ale programului PAL II răspund direcțiilor agreate în strategia privind raționalizarea serviciilor medicale. Printre altele, programul trebuia să finanțeze reabilitarea fizică a clădirilor (respectiv, 183 maternități), dotarea cu echipamente medicale a maternităților și a unor secții în 87 spitale de pediatrie, crearea a 10 centre de referință în chirurgie generală, cardiacă și neurochirurgie infantilă, programe de training și asistență tehnică, crearea și dotarea cu echipament medical a unităților de primiri urgente (UPU) la nivelul spitalelor județene și al spitalelor de urgență din București, modernizarea sistemului de comunicații al serviciilor de urgență, acordarea de credite pentru medicii de familie într-un sistem avantajos care să permită rambursarea creditului prin plata serviciilor oferite populației de către sistemul de asigurări sociale de sănătate, înființarea de centre multifuncționale în zone cu acces limitat la servicii de asistența medicală, crearea unui sistem al conturilor naționale de sănătate, încurajarea unor proiecte locale sau centrale care să favorizeze un sistem coerent și planificat al serviciilor medicale.

Acordul de împrumut a fost semnat în februarie 2005 și a intrat în vigoare în iunie același an. Deși toate etapele pregătitoare erau parcurse și implementarea efectivă cu utilizarea fondurilor urma să înceapă, ministrul sănătății a înlocuit echipa de specialiști de la Unitatea de Management cu personal fără nicio experiență sau expertiză în derularea unor asemenea proiecte.

În prezent, doar o mică parte a activității a fost începută, în schimb au fost efectuate timp de un an și jumătate plăți pentru salariații Unității de Management (10 persoane), având o medie de 1.500 euro/lună. Ca atare, se poate aprecia că nu se justifică plăți de aproape 180.000 euro, făcute în anul 2006 cu salariile.

În conformitate cu planificarea activităților și planul de achiziții stabilit la începutul anului 2005 cu Banca Mondială și Banca Europeană de Investiții, în anii 2005 și 2006, trebuiau să se deruleze activitățile menționate mai sus, pentru care trebuiau efectuate trageri din împrumuturi în valoare de aproximativ 30 milioane euro. De asemenea, trebuiau lansate toate licitațiile pentru bunuri și servicii pentru a derula la timp toate activitățile stabilite în proiect.

În consecință, tragerile din împrumut au fost minime, aproape de zero. În anul 2005, tragerile erau estimate la 6 milioane de euro, iar în 2006 la 25 de milioane de euro. Această întârziere adaugă o creștere a obligației României de rambursare în valoare de aproximativ 190.000 de euro (respectiv, comisionul de neutilizare).

O altă problemă majoră este legată de lipsa unei strategii coerente a serviciilor medicale, care este solicitată și de cele două bănci (BIRD și BEI) pentru asigurarea mentenabilității și coerenței investiției.

III.5 Programul României pentru combaterea HIV/SIDA și TBC - finanțat de Fondul Global de Combatere a HIV/SIDA, TBC și Malarie

România a beneficiat de un credit nerambursabil în valoare de aproximativ 40 milioane USD pentru combaterea acestor maladii, pentru perioada de implementare 2004 - 2007. Proiectele se adresau combaterii celor două maladii transmisibile și vizau prevenția, tratamentul si serviciile de sprijin, supravegherea și monitorizarea, cu scopul controlului acestor boli.

Conducerea proiectului, alcătuită din neprofesioniști (și aceștia, plătiți cu salarii între 2500 - 3000 euro/lună!), nu poate controla rezultatele reale ale proiectului. Eșecul controlării fondurilor a dus la pierderea accesului Ministerului Sănătății Publice la fonduri nerambursabile de la Fondul Global pentru 2008-2009 care să răspundă strategiei naționale pentru combaterea acestor boli.

III.6. Ministerul Sănătății Publice, sub conducerea Nicolăescu, a manifestat o crasă nepăsare față de interesele bolnavilor.

Începând cu luna ianuarie a anului 2005, opt centre de dializă au fost privatizate. Deși în urma evaluărilor s-a constatat că în centrele private calitatea serviciilor a crescut și costurile au scăzut, nu s-a continuat procedura de privatizare stabilită prin proiectul finanțat de Banca Mondială. Aparatura din celelalte centre de dializă rămase în gestionarea sistemului public este uzată fizic, calitatea dializei a scăzut, dar costurile pentru tratamentul acestor bolnavi au crescut.

IV. Ministrul sănătății a angajat cheltuieli enorme din banii destinați sănătății, fără un fundament profesional sau economic

IV.1. Programul de analize medicale

Din noiembrie 2006, ministrul sănătății pune la cale un program, pe cât de iresponsabil, pe atât de imoral, așa-zisa evaluare a stării de sănătate.

Adevăratele probleme de sănătate publică: cancerul genito-urinar și cel pulmonar, bolile cardio-vasculare (în speță cardiopatia ischemică, hipertensiunea arterială și accidentele vasculare cerebrale), recrudescența bolilor infecto-contagioase, precum tuberculoza sau bolile cu transmitere sexuală, îngrozitorul nivel al mortalității infantile și natalitatea scăzută, nu vor fi influențate absolut deloc de analizele de 300 de milioane de euro, promovate de ministrul sănătății. Programul a fost combătut vehement de specialiștii în sănătate publică, unii dintre ei foști experți OMS, însă demersurile acestora au rămas fără ecou.

Risipa propusă este de-a dreptul imorală, cu atât mai mult cu cât se desfășoară pe fondul unui sistem sanitar confruntat în continuare cu lipsuri de tot felul.

Programul în sine este un adevărat bluf. Peste 15 zile ar urma să debuteze, însă nu au fost făcute nici un fel de instructaje, nu au fost expediate scrisorile și taloanele securizate, nu au fost achiziționate computerele, nu s-a licitat softul etc. Costurile presupuse sunt amețitoare: scrisoarea cu autograful lui Nicolăescu destinată întregii populații costă aproximativ 50 de milioane de euro, echivalentul prețului încasat pe vânzarea uzinei Dacia Pitești; tichetele secretizate pentru 20 de milioane de români - 40 de milioane euro, în condițiile în care, în ipoteza optimă, conform condițiilor de excludere, sunt vizați doar 4 milioane de români; infrastructura informatică și softul dedicat sunt estimate la 25 de milioane, însă licitația a fost deja contestată de o firmă de telecomunicații și un ONG care oferă gratuit programul respectiv.

Chiar și faptul că programul începe fără un sistem de culegere a datelor demonstrează că, de fapt, acestea nu prezintă niciun interes pentru autorități, ci doar un pretext pentru a cheltui această enormă sumă!

IV.2 Construirea a 28 de spitale regionale și județene

Nu cu mult timp în urmă, Nicolăescu anunța închiderea a șapte spitale, pe motivul lipsei de pacienți. Dacă motivul este real, devine evidentă absurditatea înființării a încă 28 de spitale noi, ca să nu mai vorbim de faptul că un asemenea demers, presupune, afară de miliardele de euro necesare construcției propriu-zise, alte sute de milioane pentru dotare și existența în plus a sute de medici specialiști și a mii de asistente și infirmiere care să fie angajate. toate acestea în țara cu cel mai mic număr de personal medical raportat la numărul de locuitori din Uniunea Europeană.

Nicolăescu promite angajarea a miliarde de euro din banii publici, fără existența unui plan minim privind strategia în domeniul spitalicesc. Ca exemple concrete de întrebări esențiale la care ar fi trebuit să se răspundă înaintea unor asemenea demersuri cităm: câte paturi consideră Ministerul Sănătății Publice că sunt necesare în România, pe ce tipuri de specialități, în ce zone ale țării; de unde vor fi atrași medicii care să lucreze în aceste spitale; ce tip de echipamente/ aparatură este necesar; care sunt nevoile sanitare neacoperite ale României și în ce proporție; care vor fi costurile de funcționare suplimentare și de unde vor fi acestea acoperite, care este impactul aderării la Uniunea Europeană asupra sistemului spitalicesc și multe zeci de asemenea întrebări, la care răspunsurile ar fi trebuit să fi fost formulate și făcute publice de către ministrul Nicolăescu.

În concluzie, am trecut în revistă consecințele numirii unei persoane incompetente în domeniul sanitar, dar care s-a dovedit la fel de incompetentă în domeniul economic și mai ales managerial: dezorganizare, nemulțumire, derută și mai ales încălcări permanente ale legilor țării. Am evidențiat lipsa de orizont managerial, abandonarea programului de guvernare, incapacitatea de a genera strategiile naționale în sănătate. Am trecut în revistă neglijența crasă în derularea sarcinilor de serviciu legate de exercitarea funcției de ministru și mai ales caracterul penal al acestei neglijențe, care a afectat atât personalul, cât, mai ales, populația bolnavă.

Germenii incompetenței sistematice de care dă dovadă domnul Nicolăescu ar fi putut fi observați cu mulți ani în urmă. Ultimele dezvăluiri în legătură cu scandalul FNI sunt revelatoare pentru "competența" sa: declarația că, în calitate de președinte al CNVM, nu a știut de consecințele deciziilor pe care le-a luat, a adus prejudicii de miliarde investitorilor.

Apogeul incompetenței ministrului sănătății se materializează în risipirea a 300 de milioane de euro pentru un program propagandistic, doar cu valențe electorale, ce ar urma să se desfășoare pe buzunarul nostru, al întregii populații, lipsind în același timp românii bolnavi de șansa de a primi ceea ce au cu adevărat nevoie - tratamente medicale și intervenții chirurgicale de calitate.

Am tolerat prea mult, din motive de solidaritate cu Guvernul României, acțiunile iresponsabile ale ministrului Nicolăescu. Astăzi, după doi ani de exercitare a funcției de ministru al sănătății, trebuie să dăm dovada de obiectivitate și să vedem ce beneficii au căpătat bolnavii acestei țări de pe urma domnului Nicolăescu? Niciunul!

Avem datoria de a-i arata ușa celui mai incompetent și fanfaron ministru pe care l-a avut România postdecembristă și consideram replica sa la această moțiune un adevărat interviu de concediere, care ne va fi de folos atunci când va trebui să învestim un alt ministru al sănătății.

Având în vedere toate faptele expuse mai sus, semnatarii prezentei moțiuni invită toate formațiunile politice să li se alăture în vederea susținerii prin vot a acestei moțiuni simple prin care cerem primului ministru: 1. ca, în temeiul art. 85 alin.(2) din Constituția României, să propună revocarea din funcție a ministrului sănătății, Eugen Nicolăescu; 2. să dispună măsurile necesare pentru organizarea imediată de licitații corecte și transparente pentru toate achizițiile de medicamente, aparatură și materiale sanitare, inclusiv revenirea la licitații naționale pentru medicamentele antidiabetice și anticanceroase; 3. să urmărească, prin intermediul instituțiilor abilitate, sancționarea exemplară a tuturor persoanelor care încalcă legile din sectorul sanitar, având în vedere consecințele grave ale acestor încălcări asupra populației aflate în suferință; 4. să garanteze disponibilitatea medicamentelor compensate, gratuite și de spital, pe întreg teritoriul țării, în tot cursul anului, fără disfuncționalități; 5. să dispună elaborarea cu maximă urgență a strategiei naționale de sănătate publică, impusă de lege; 6. să asigure, prin hotărârea Guvernului, utilizarea sumelor prevăzute pentru Programul Național de Evaluare a Stării de Sănătate către rezolvarea problemelor populației bolnave; 7. să respecte Programul de Guvernare în sănătate al Alianței Dreptate și Adevăr, așa cum a fost el aprobat prin Hotărârea Parlamentului și asumat de către noua formulă guvernamentală; 8. să adopte cu prioritate măsurile prevăzute în Programul de Guvernare, astfel ca Programul Național de Urgență să devină o realitate; 9. să asigure transparență în stabilirea oportunității și surselor de finanțare pentru construirea de noi spitale, precum și punerea în dezbatere publică a Planului Național de Paturi, impus de lege; 10. să supravegheze personal schimbarea abordării priorităților Ministerului Sănătății Publice, în sensul orientării către exigențele reale și imediate ale populației bolnave, respectiv, acces nediscriminatoriu pentru întreaga populație și creșterea calității actului medical.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc foarte mult, domnule deputat.

În continuare, punctul de vedere al Guvernului, răspunsul domnului ministru Eugen Nicolăescu.

Domnule ministru, aveți 45 de minute, pe care le puteți folosi la începutul și la sfârșitul dezbaterilor. Vă rog.

 
 

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Sindrom obsesiv, așa ar califica un medic efervescența partidelor neguvernamentale care se întrec în aceste zile în depunerea de moțiuni pe teme de sănătate și nu numai.

Moțiunea care se dezbate astăzi pe sănătate are o doză apreciabilă de inedit. Ea nu e depusă, așa cum se obișnuiește, de Opoziție, ci de un partid și câțiva independenți care până acum două luni s-au aflat la guvernare. Până acum două luni, PD a susținut fiecare măsură pe care am luat-o pentru reformarea sistemului sanitar. Fiecare pas al reformei a fost discutat și aprobat în Consiliul Alianței D.A.

Este surprinzător că acum PD nu își mai recunoaște măsurile susținute. Această atitudine transformă demersul democratic reprezentat de o moțiune într-un demers profund imoral. Prin acest demers, PD demonstrează clar că nu îi pasă de cetățenii acestei țări. Dacă măsurile sunt criticabile, deci împotriva cetățeanului, de ce nu i-a păsat PD-ului de cetățean și le-a validat, în calitate de partid de guvernământ? Dacă măsurile sunt bune, și vă asigur că sunt bune, pentru că altfel nu le-ar fi susținut, faptul că acum încearcă să frâneze orice acțiune denotă lipsă de respect pentru același cetățean.

Cu această ocazie, răspund și la prima acuzație, potrivit căreia nu aș fi respectat programul de guvernare al Alianței D.A. Cum aș fi putut să mă abat de la program, atât timp cât toate acțiunile mele au fost aprobate în ședințele de Consiliu al Alianței? Iar dacă admitem, prin absurd, că ar fi existat abateri de la programul de guvernare, atunci, acestea au fost făcute cu PD. Dar vă asigur că nu au fost abateri.

Dacă PD este atât de nemulțumit de reformă, că n-am făcut nimic bine, de ce nu a votat moțiunile PSD? Este o întrebare la care, poate, ar trebui să răspundă.

Iată cum aprecia măsurile din sănătate colegul nostru, deputatul P.D., Cristian Rădulescu, la una din moțiunile de cenzură, depuse de Partidul Social Democrat, la 21.02.2006: "Sănătatea a devenit unul dintre subiectele despre care își dau cu părerea toți, dar la care foarte puțini se pricep. Este un act de voință politică asumarea răspunderii Guvernului pe sănătate, care arată un comportament politic ferm, hotărârea de a parcurge repede etapele către Europa și de a rezolva cât mai repede problemele pe care le are populația." Și exemple de astfel de discursuri se pot da din belșug.

Vorbea deputatul Paveliu de un ghinion. Ghinionul nostru astăzi este chiar deputatul Paveliu. Pentru că el ne omoară timpul, în loc să ne ocupăm de treabă.

Doamnelor și domnilor parlamentari, am citit cu foarte multă atenție textul moțiunii și am constatat că este o compilație nereușită a articolelor din presă, dar am aflat astfel cine stă în spatele campaniei din presă. Am aflat oficial pe cine am deranjat și ce jocuri de interese am încurcat.

Aș fi fost un ministru foarte bun dacă aș fi făcut compromisuri și nu aș fi deranjat pe nimeni, dar eu chiar am luat în serios necesitatea reformei, spre deosebire de înaintașii mei din acest portofoliu.

Din postura mea este ușor și totodată greu să faci reformă. Ușor, pentru că, nefăcând parte din sistem, am luat decizii obiective. Greu, pentru că dezbinata castă a medicilor se solidarizează imediat împotriva oricărei încercări exterioare de a face reguli în sistemul medical. Și nici nu vă imaginați ce inerție mare are acest sistem. În consecință, astăzi vreau să vorbim despre fapte și despre minciuni.

Pentru început, aș vrea să folosesc acest prilej pentru a vă prezenta situația la jumătatea anului 2007 și pașii firești în 2008, pași impuși de ceea ce am realizat până acum și nu minciunile spuse de domnul Paveliu. Altfel spus, eu nu fac promisiuni. Eu continuu ce am început.

Doamnelor și domnilor deputați, raportul dintre componentele sistemului sanitar românesc este în continuare ineficient și în defavoarea cetățeanului, în sensul utilizării unor sume de peste 60% în sistemul spitalicesc, sistem care consumă cel mai mult resursele și cu cea mai mică eficiență.

Medicina primară ocupa numai 5 % în 2005 și va ajunge la circa 8,5 % în 2007 și 14 % în 2008, cu efect pe cea mai importantă componentă a sistemului sanitar, respectiv profilaxia.

Medicina secundară, cea de ambulatoriu, este publică și privată, total subevaluată, existând liste de așteptare la toate serviciile paraclinice, precum și la cele de protezare, la care, însă, listele au scăzut cu circa un an prin suplimentarea fondurilor cu 50 % în 2007, față de 2006.

Poate domnul Paveliu ar trebui să citească mai bine datele pe care le dăm, dar dânsul este medic și nu se pricepe la economie și face caz de acest lucru.

Programele naționale de sănătate au fost programe construite pentru birocrația sistemului și nu pentru cetățeni. Pentru controlul banilor era utilizat bolnavul și nu sistemul, care trebuia organizat pentru pacient, așa cum vrea în continuare domnul Paveliu și Partidul Democrat.

Am să vă spun care a fost creșterea din punct de vedere al sumelor alocate pe principalele programe de sănătate. Pentru toate programele de sănătate, în 2007, avem alocate 1284,5 mii roni, față de 747 mii roni în 2004; o creștere de 1,7 ori. Pentru programul oncologic, în 2007, am crescut de 2,3 ori fondurile față de 2004. Programul de prevenire și combatere a bolilor cardiovasculare a primit, în 2007, de 2,38 ori mai mult decât în 2004. Programul de diabet a primit de 1,6 ori mai mult în 2007 decât în 2004. Iar în programul de transplant am crescut, în 2007 - rețineți - , fondurile de 32 de ori. Pentru toate programele au fost suplimentate fondurile, dar am dat exemplu patologia cu incidența cea mai mare pentru populație.

Finanțarea sistemului prin fondul național unic de asigurări sociale de sănătate a evoluat, din 2000 și până în 2007, de la circa 2856,4 milioane roni la 11.925,8 milioane roni, ajungând, în 2007, la 4,12 % din p.i.b., fără investițiile în spitale care vor fi finanțate în ultima parte a anului 2007, probabil încă 0,5 % din p.i.b.

Introducerea de taxe care să suplimenteze fondurile sănătății în corelare cu recomandările Uniunii Europene prin fiscalizarea consumului de tutun, cauza principală a morbidității și mortalității.

Strategia M.S.P. pentru anul 2007 are în vedere:

Revizuirea și aplicarea unui nou contract cadru privind utilizarea fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, prin creșterea ponderii serviciilor asigurate de medicii de familie și a legăturii directe a acestora cu cetățeanul. Dăm ca exemplu programul de evaluare a stării de sănătate a populației, în care sunt cuprinși atât cetățenii asigurați, cât și cei neasigurați.

Îl căina domnul Paveliu pe fostul președinte al Casei, care, nici măcar la dezbaterea bugetului în Parlament, în 2006 pentru 2007, n-a fost prezent în Comisia pentru sănătate. Halal responsabilitate!

Adoptarea pachetului de bază de servicii medicale decontate din asigurările sociale de sănătate, în corelare cu bugetul alocat și care va fi asigurat prin contractul între asigurați și casele de asigurări de sănătate, cu termen de adoptare 01.10.2008, după ce, de 12 luni, ne chinuim cu colegiile medicilor să acorde ceea ce este nevoie din punct de vedere profesional și expertiză profesională, ceea ce nu dorește să facă și o vom face noi, la Ministerul Sănătății Publice.

Adoptarea pachetului minimal de servicii medicale pentru situațiile de urgență, alocat și care va fi asigurat prin contractul dintre asigurat și casele de asigurări de sănătate, de asemenea, cu termen de intrare în vigoare 01.10.2007.

Adoptarea și restructurarea listelor de medicamente compensate și gratuite în sensul creșterii accesului cetățenilor în cadrul bugetului de asigurări sociale de sănătate cu asigurarea, în permanență, în farmacii. Exemplu: compensarea să aibă în vedere și veniturile cetățenilor cu accent pe pensionari, valoarea rețetelor și poate introducerea unei contribuții personale simbolice, cu rol de conștientizare a consumurilor personale, anumite patologii importante pentru starea de sănătate a populației.

Asigurarea începerii funcționării sistemului de asigurări voluntare, complementare, suplimentare de sănătate și a determinării pachetului de servicii medicale aferent acestui tip de asigurări de sănătate.

Perfecționarea descentralizării programelor naționale de sănătate, referitoare la diabet, oncologie și post transplant, în vederea eliberării de medicamente specifice prin farmaciile cu circuit deschis din toate localitățile țării și nu numai prin farmaciile de spital, așa cum dorește domnul Paveliu în continuare, ca să plimbe bolnavii pe drumuri.

Reașezarea prețurilor de catalog la medicamentele de pe piața românească în sensul reducerii lor, utilizând alte modalități de stabilire a prețurilor pe întreaga verigă: importatori, producători interni, distribuitori, farmacie. Chiar dacă-i căinează pe producători și farmaciști P.D.-ul, noi îi spunem că vom utiliza, de acum înainte, prețul cel mai mic din 12 țări ale Uniunii Europene, față de trei, în prezent. Vom introduce principiul cost volum pentru toți distribuitorii; vom revizui adausurile comerciale practicate de farmaciști și distribuitori. Termen de rezolvare a acestor trei situații: 01.10.2007.

Continuarea procesului de modificare a finanțării sistemului spitalicesc și suplimentarea finanțării din bugetul de stat pentru servicii medicale de urgență.

Reforma pe care am început-o are și o componentă financiară care se reflectă într-o altă manieră de finanțare a spitalelor. De la 1 iulie vom introduce DRG australian, a cărui esență constă în aducerea tarifelor de contare a serviciilor din spitale la nivelul realităților din spital. Mai exact, se vor plăti doar serviciile pe care spitalul le prestează cu adevărat. Am avut surpriza să constat că un spitalul județean primea bani pentru operații de transplant pe care, de fapt, nu le făcea. DRG australian nu va mai permite acest lucru. Nu în ultimul rând, noul DRG încurajează muncă eficientă.

De la 01.07.2007 nu va mai exista, deci, finanțarea istorică a spitalelor sau pe prietenii politice, ci vor fi plătite doar serviciile pe care le vor face obiectiv și efectiv. Dar introducerea acestui nou sistem a necesitat luni de muncă, pe care nimeni nu le știe.

Introducerea registrelor naționale pentru toate programele naționale de sănătate publică în vederea utilizării corectă a fondurilor sistemului de sănătate.

Realizarea unui sistem informatic și informațional care să asigure obținerea de informații coerente și în timp real pentru a se introduce și corela cele mai potrivite politici de sănătate, după ce ani de zile a fost blocată operațiunea de informatizare a sistemului de sănătate, deși există dorință din 2000 în acest sens.

Redefinirea structurilor sanitare din cele trei niveluri de asistență medicală: primară, medicina de familie, secundară, medicina de specialitate, de ambulator și terțiară, medicina din spitale, în așa fel încât să se asigure un acces mai larg al populației la serviciile medicale necesare, la asigurarea de servicii medicale la standarde de calitate, la diminuarea diferențelor foarte mari dintre mediul urban și cel rural.

Asigurarea resurselor umane: introducerea rezidențiatului pe post pentru specialitățile deficitare și zonele defavorizate, cu menținerea cel puțin cinci ani pe postul respectiv; introducerea, cu plată, a celei de a doua specialități pentru cele neacoperite cu medici; reintroducerea pregătirii postliceale a asistentelor și moașelor; reașezarea sistemului de motivare salarială prin menținerea unui ritm mai susținut de creștere, dar și a unor sporuri specifice de prevenție, de exemplu, în domeniul sanitar, spor de stabilitate și altele.

Începerea derulării unui program de modernizare a bazei materiale a sistemului de sănătate:

a. construcții și reabilitări de unități spitalicești. Ne-am propus la acest capitol următoarele obiective: construirea de spitale noi de urgență, 8 spitale regionale și 20 județene; reabilitarea a 15 spitale județene de urgență; regândirea unor construcții începute și redefinirea acestora, inclusiv cu acordarea finanțărilor adecvate, activitate care are loc în acest moment; construirea unor unități spitalicești noi, la nivel de comunități locale, pentru a asigura asistența medicală; aici avem clădiri retrocedate, vechi de peste 100 de ani, improprii pentru sistemul spitalicesc; asigurarea finanțării pentru viitoarele spitale noi, pentru declanșarea licitațiilor de proiectare și construcție în cursul toamnei 2007 și primăverii 2008.

Punctul B. Reabilitarea unor sectoare vitale pentru sectorul sanitar.

Achiziționarea a circa 1500 de ambulanțe de toate tipurile, în acest an, pentru dotarea serviciilor de ambulanță, dar și a serviciilor mobile de urgență, reanimare și descarcerare pentru a realiza, în sfârșit, sistemul național integral de urgență, precum și 16 mașini pentru intervenții în situații de urgență și pentru calamități.

Introducerea principiului externalizărilor unor servicii care necesită investiții mari: imagistică, spălătorii, cantine, laboratoare.

Începerea și finalizarea studiilor de fezabilitate și demararea reabilitării și modernizării a cel puțin 19 spitale județene de urgență și, în final, anul viitor, demararea lucrărilor de construcții.

Asigurarea dotării cu aparatură de imagistică: radiologie, de asemenea, anestezie și terapie intensivă, sterilizatoare, computere tomograf, aparate de rezonanță magnetică, ecografe, angiografe și altă aparatură medicală de înaltă performanță, dar strict necesară. Licitațiile sunt în curs, deschise de câteva săptămâni, conform legii bugetului.

Achiziția și punerea în funcțiune a aparaturii medicale pentru unitățile de primiri urgențe din peste 47 de spitale cu statut de urgență din fondurile contractate cu Banca Mondială.

Începerea achiziției de aparatură medicală pentru circa 40 de maternități și secții de nou născuți din fondurile contractate cu Banca Mondială.

Achiziția a peste, rețineți, 3 milioane de doze de vaccinuri antigripale, respectiv 15 % din populația României, fiind cantitatea cea mai mare asigurată în țară în regim gratuit, pentru populația identificată cu grad de risc și o primă conformare la recomandările Organizației Mondiale a Sănătății.

Sprijinirea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate pentru organizarea licitațiilor internaționale pentru medicamentele cu desfacere prin farmaciile cu circuit închis sau programe derulate prin instituții sanitare publice și, vă rog să rețineți pentru adevăr, Casa Națională de Asigurări este cea care organizează licitațiile, ministerul asigură numai partea de logistică și am asigurat, de fiecare dată, tot ceea ce a fost necesar.

Începerea lucrărilor de dezvoltare a capacității de vaccinuri la Institutul Cantacuzino, în vederea siguranței, independenței, dar și scăderii prețurilor de achiziție și dezvoltare a posibilităților de export de vaccinuri.

În anul 2008, va fi o continuare a ceea ce am făcut până acum și chiar vom începe o serie de proiecte noi. Vom finaliza dotările SMURD regionale. Vom finaliza dotările sistemului de ambulanță la standardele internaționale în fiecare județ, cu achiziția a încă 1000 de ambulanțe și, în felul acesta, vom termina complet reînnoirea parcului auto. Vor continua, pe un ritm susținut, dezvoltarea programelor de îngrijiri medicale la domiciliu și, de asemenea, a asistenței comunitare în toate județele țării.

Se va realiza, în sfârșit, cardul național și european de asigurat, sperând că, la nivelul Casei, se va realiza sistemul informatic și informațional.

Va continua monitorizarea privind aplicarea și funcționarea legislației adoptate, finalizarea lucrărilor de dotare a tuturor spitalelor care au fost restructurate și reorganizate.

Vom consolida rezultatele privind menținerea prețurilor medicamentelor la niveluri acceptabile și suportabile, chiar dacă unii le plâng de milă acestora.

Alocarea de resurse suplimentare pentru noi programe naționale, care să amelioreze starea generală de sănătate a populației.

Sperăm să atingem cifra de minim 5 % din p.i.b. pentru sănătate în 2008, prin cele cinci forme de alocări de resurse: asigurări sociale de sănătate, asigurări private, fond național de sănătate, buget de stat și fonduri structurale.

Sperăm să atingem raportul de 1 la 3 între sistemul spitalicesc și cel prespitalicesc, respectiv ambulatoriu, cu efect pe creșterea activității profilactice și de promovare a sănătății populației.

Dar cum se poate observa, chiar avem realizări și perspective. Sigur, acestea încă nu sunt resimțite palpabil de cetățeni. O reformă nu se face într-o zi. Mie mi-a revenit sarcina să reformez un sistem în care s-a investit minim, dar care a fost exploatat de unii ani de zile, ca o mină de aur.

Vreau să fac precizarea că, pentru a ajunge la standardele Uniunii Europene, sistemul sanitar românesc are, după anumite evaluări, nevoie de circa 17 miliarde de euro, adică 15 % din p.i.b.

România nu are toți acești bani odată. Și chiar dacă i-ar avea, tot nu s-ar întâmpla nimic peste noapte. Lucrurile s-ar schimba în decursul câtorva ani, pentru că trebuie să respectăm foarte multe proceduri. Anul acesta, am obținut, totuși, cel mai mare buget din ultimii 17 ani. Și chiar dacă ne trebuie de patru ori mai mult, am reușit, totuși, să facem destul de multe lucruri.

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Personal aș fi vrut să pun capăt aici discursului meu. Voi continua, însă, din respect pentru opinia publică cu răspunsuri la câteva acuzații din moțiune. Vreau să clarific lucrurile, pentru ca dumneavoastră să puteți vota în cunoștință de cauză.

Subfinanțarea sistemului a fost, ani de zile, laitmotivul moțiunilor pe tema sănătății. Anul acesta mai înregistrăm o premieră. Subiectul preferat este managementul spitalelor. Toată lumea acuză profesionalizarea managementului și tot ce se întâmplă rău în spitale este din cauza managerului pus de Nicolăescu.

Vreau să clarific o dată pentru totdeauna. Oamenii aceștia au dat concurs, nu au fost numiți pe criterii politice, cum acuză unii politicieni și cercuri de interese. Și am să vă prezint o statistică privind rezultatele concursului pentru ocuparea funcției de manager din spitalele publice, statistică pe care Partidul Democrat o recunoaște. Iar dacă nu spune adevărul, este ipocrit și-l invit să spună adevărul.

S-au înscris la candidați 535 de candidați; 12 au fost respinși pentru că nu au îndeplinit criteriile de selecție; au participat la probele de concurs 523 de candidați; după examen și contestație, au obținut postul de manageri 339 de candidați, care au ocupat 79 % din posturile scoase la concurs; dintre aceștia, 304 au ocupat posturi în spitalele subordonate ASP-urilor și 35 în institutele și spitalele subordonate Ministerului Sănătății Publice; din cei 339 de manageri care au promovat examenul, rețineți, 208 au ocupat funcția de director și, conform legii anterioare, peste 61 % dintre manageri au fost directori și înainte de 2005, adică înainte de Guvernarea D.A.

Acest proces demonstrează clar că nu a fost o schimbare pe criterii politice. Mai mult, oamenii aceștia, care au fost directori și înainte de 2005, au participat la un concurs pe care l-au luat indiferent de opțiunile și simpatiile lor politice.

Faptul că acești 208 manageri au luat concursul, mai demonstrează ceva: a fost un examen corect, neregizat, în care au contat abilitățile manageriale și, repet, nu culoarea politică.

Profesionalizarea managementului nu a fost inventată de mine; în toată lumea este așa. Există firme care manageriază activitatea de spital. Menirea doctorului este alta, să managerieze boala. Aș vrea să-l parafrazez puțin pe Clemanceau, care, acum 90 de ani spune că: "Războiul este o problemă prea importantă ca s-o lăsăm pe mâna militarilor." Problema sanitară, problema sănătății unei națiuni este, de asemenea, prea importantă ca s-o lăsăm numai pe mâna medicilor.

La un moment dat, chiar ministrul sănătății PSD, doamna Daniela Bartoș, la una din moțiunile de cenzură, acuza o autonomie exagerată a directorilor de spital, autonomie care le-a permis să nu răspundă în fața niciunei instanțe pentru actul managerial pe care-l practicau. Așa s-a ajuns la datorii de miliarde, așa s-au scurs banii publici în multe buzunare. Același sistem al managerilor independenți a dus la situații uneori dramatice, în toate domeniile, prin spolierea firmelor de stat în perioada tranziției.

Managementul profesionist nu înseamnă centralizare. Managementul trebuie să aibă, însă, un contract cu cel ce îl finanțează. Deocamdată finanțatorul spitalelor este CNAS-ul și, pe lângă el, ministerul pentru aparatură. Când va fi finalizat procesul de descentralizare, spitalele vor fi integral, nu numai patrimonial, în subordinea consiliilor locale. Aș fi curios să știu dacă un primar va finanța ineficiența managerului, știind că de bunul mers al spitalului depinde mandatul său. Sunt convins că atunci primăriile vor da bani și pentru întreținerea și reabilitarea spitalelor, lucru pe care, astăzi, nu-l fac, deși sunt obligate prin lege.

Decizia de profesionalizare a managementului spitalelor a deranjat pe toată lumea, pentru că a rupt structuri solide de interese, mai ales financiare și care nu aveau nicio legătură cu accesul legal al cetățenilor la asistență medicală de calitate.

Ce mă surprinde acum este faptul că PD critică această decizie, în condițiile în care un membru de bază al acestui partid - mă refer la președintele Băsescu a cerul aplicarea legii incompatibilității și a conflictului de interese în sistemul sanitar.

Precizez că esența profesionalizării managementului este cheltuirea eficientă a banilor care intră în sistem și creșterea calității actului serviciilor medicale. În plus, incompatibilitatea și conflictul de interese sunt repere fundamentale ale noilor manageri în ceea ce privește prezența acestora în conducerea spitalelor publice. Vă aduc aminte că sistemul sanitar era singurul domeniu care funcționează cu bani publici, în care nu se aplica legea incompatibilității.

Revenind la manageri și la situația din spitale, este de domeniul patologicului ce se întâmplă. În fiecare zi, în funcție de interese este acuzat fie ministrul, fie managerul de spital de funcționarea defectuoasă a unui spital sau altul. Exemplul de la Satu Mare. Toți au sărit pe ministru, toți acuzau lipsa de fonduri, de medicamente, care a dus la decesul tragic al unei tinere gravide. Ulterior, atât raportul intern al spitalului, cât și raportul comisiei ministeriale au dovedit că stocul de medicamente era în regulă și doar o neglijență medicală a dus la decesul gravidei, deși aceasta a fost corect operată. Sigur, la spitalul respectiv au fost găsite foarte multe nereguli medicale și vom lua măsuri, dar aceste nereguli nu au caracter financiar. Ordinea, curățenia și disciplina se pot face și fără bani. Satu Mare nu este un caz izolat. În controalele pe care le-am efectuat, am văzut și mai rău.

Unii mă acuză de conducere de tip sovietic. Știți că, atunci când plecam din minister, colaboratorii mei erau sunați și întrebați la ce spital merg și toată lumea făcea curățenie, ceea ce înseamnă că, de data asta, este nevoie sau numai de asta este nevoie pentru ca, în spitale să se facă dezinfecție și curățenie - permanenta amenințare a unui control, ceea ce este incredibil și inadmisibil într-un sector în care curățenia și mediul aseptic sunt coordonate fundamentale. Mizeria din spitale, neglijența în actul de sterilizare sunt un atentat la sănătatea publică. În urma controalelor pe care le-am făcut, am și demis manageri pentru așa ceva.

Cred că este de datoria mea să fac controale și să iau măsuri atâta timp cât toată lumea arată spre minister când ceva nu merge la spitalul X sau Y.

Din păcate, justiția i-a repus în funcție pe managerii demiși, în disprețul oamenilor care ajung în spital și sunt norocoși dacă nu pleacă mai bolnavi.

Știți că suntem printre țările fruntașe la infecțiile cu virușii hepatitei B și C, care se dobândesc și datorită manevrelor medicale cu instrumentar prost sterilizat?

Unii parlamentari au considerat insolentă propunerea mea ca justiția să preia numirea directorilor de spitale. Sigur, ca o autoironie. Aș fi curios dacă ar mai gândi așa în cazul în care ar pleca din spital cu o infecție nozocomială sau, Doamne ferește, cu alt tipi de viruși. Ar trebui să se gândească bine ce se întâmplă în spitale atunci când iau decizii.

O altă mare problemă a inițiatorilor moțiunii este descentralizarea sistemului pe care mă acuză că am ratat-o. Sigur, modul în care se fac asemenea afirmații în moțiune este hilar. Formularea acestei acuzații denotă lipsă de informare. Nu am ratat nimic, stimați colegi. Pe site-ul Ministerului Sănătății Publice este un proiect foarte lung privind centralizarea, numai că decizia de descentralizare și modul în care trebuie făcut acest lucru este una extrem de importantă, pe care nu și-o poate asuma o singură persoană. Este nevoie de o convergență de opinii, de o dezbatere publică.

Cu această ocazie, vreau să vă informez că reprezentanții ministerului se vor adresa grupurilor parlamentare pentru a discuta pe marginea proiectului de descentralizare. Așa cred că este corect.

Nu în ultimul rând, vreau să vă informez că, la capitolul descentralizare, am făcut câțiva pași.

Prin legea reformei în sistemul sanitar ar înființat fondul unic de dezvoltare. Prin acest fond, spitalele vor putea să se doteze singure, fără acordul ministerului, cu aparatura de care au nevoie. Acesta este cel mai clar exemplu de descentralizare financiară. Dacă spitalele vor asigura servicii de calitate și performanțe financiare, vor acumula acest fond în folosul spitalului, care va avea la dispoziție resurse importante pentru investiții. De asemenea, am descentralizat programele de diabet, oncologic și post transplant.

Constat cu surprindere că autorii moțiunii sunt nemulțumiți că, prin descentralizarea acestor programe, a crescut consumul valoric. Mi se pare iresponsabilitate să consideri că este rău să lărgim accesul la medicație mai bună.

Vreau să vă precizez că descentralizarea programului de diabet s-a născut ca urmare a sugestiilor venite de la pacienții care, lunar, erau nevoiți să vină în capitalele de județ să-și ridice rețeta și medicamentele; că prin descentralizare am făcut acest program să funcționeze în interesul pacienților. Dar, văd că grija pentru pacient îi deranjează pe colegii din PD și mai ales pe unii de la PLD.

Un alt subiect asupra căruia vreau să fac unele precizări este cel legat de medicamentele compensate. Criza de medicamente este o situație cu care se confruntă, în general, toate sistemele sanitare, chiar și din țările Uniunii Europene, la al căror nivel ne-am dori să ajungem. Medicamentele nu ajung niciodată, nicăieri în lume.

De se simt în România mai acut aceste lipsuri? Pentru că are două particularități: o populație îmbătrânită, deci cu mai multă nevoie de medicamente și, pe de-asupra, o populație săracă. Încercăm să găsim permanent fonduri pentru rezolvarea acestei probleme. La fiecare jumătate a lunii, casele de asigurări suplimentează sumele alocate lunar farmaciilor. Din păcate, deocamdată, suntem deficitari la capitolul abilitate instituțională de a monitoriza și controla prescrierea de medicamente.

În controalele pe care le-am efectuat, am constatat că unii medici prescriu rețete în exces. Și am dat câteva exemple: în Călărași, medicii au prescris, într-un week-end, 700 de rețete - dacă ar fi acordat două minute de pacient, fără scrierea rețetei, ar fi lucrat 23 de ore, ceea ce este imposibil; am găsit rețete scrise pe numele unor persoane decedate sau rețete eliberate în ultima zi a lunii în curs pentru luna următoare, potrivnic prevederilor legale. În condițiile acestea, nu ar ajunge întreg bugetul sănătății pentru satisfacerea cererii de medicamente.

Am lăsat la final acuzația, potrivit căreia eu personal aș fi încălcat dreptul medicilor absolvenți în 2005, de a-și ocupa posturile de rezidenți în medicina de familie.

Mai mare tupeu la Paveliu n-am auzit până acum! Pentru clarificarea acestui aspect, îi cer să ceară lămuriri și informații profesorului Mircea Cinteză, care era ministru atunci când s-a luat decizia ca, începând cu 2005, absolvenții facultăților cu profil medical să dobândească dreptul de liberă practică odată cu dobândirea licenței. Deci, domnule deputat, întrebați-l pe dânsul cum a aplicat legea.

De ce au ajuns medicii să dea în judecată ministerul și să câștige, iar eu, acum, trebuie să corectez greșeala lui, aplicând o hotărâre judecătorească. Acesta este adevărul! Ce spuneți dumneavoastră este o minciună.

Dar vreau să vă spun că am mai făcut ceva pentru medici. Ceva ce niciun ministru al sănătății, medic, nu a făcut. Am reușit să obțin creșteri salariale de peste 22 % pentru personalul medical și, respectiv, de 40 % pentru rezidenți. Și probabil asemenea creșteri vom putea să facem și anul viitor. Sigur, este puțin, având în vedere importanța muncii lor, dar atât poate suporta acum bugetul României și, mai ales, atât putem să suportăm pentru faptul că sănătatea este prioritate națională și putem să dăm mai mult decât la alte domenii.

Doamnelor și domnilor deputați,

În ultimii 17 ani, în sănătate, nu s-a investit nici măcar în anii electorali. Toate guvernele măreau pensiile și salariile bugetarilor cu câteva luni înainte de alegeri. Nimeni nu s-a gândit să construiască un spital, să-l doteze, să ieftinească medicamentele, măcar să promită că va face în programele electorale ceva pentru îmbunătățirea stării de sănătate. Chiar unul dintre oponenții mei cei mai înverșunați recunoștea că nu a vrut să se facă reformă în sănătate. Guvernul din care fac parte dovedește că sănătatea este o prioritate națională strategică.

V-am prezentat ce am realizat și care sunt pașii următori obligatorii pentru a aduce sistemul sanitar mai aproape de cetățean. V-am demonstrat că vreau să fac reformă și nu cedez la presiuni de niciun fel, în ciuda campaniilor de presă care au loc de câteva săptămâni încoace. Nu mă las intimidat de campanii mincinoase și demagogice. Nici chiar atunci când sunt jignit, calomniat, amenințat eu și, ceea ce este mai dureros și inadmisibil, familia mea.

În consecință, stimați colegi, vă rog să votați împotriva moțiunii depuse de PD și PLD, pentru că, nu numai că este imorală, dar este și nefundamentată, dovedită o crasă necunoaștere a problematicii din sistemul sanitar sau, și mai rău, o rea voință greu de expicat.

Vă mulțumesc, Să trăiți sănătos. (Aplauze)

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc foarte mult, domnule ministru.

Are cuvântul doamna deputat Rodica... Vă rog, toate drepturile la replică se acordă la sfârșitul dezbaterilor.

Doamna deputat Rodica Nassar din partea Grupului parlamentar al PSD.

 
 

Doamna Rodica Nassar:

Domnule președinte,

Domnule ministru,

Doamnelor și domnilor deputați,

Șantajul politic făcut în decembrie 2004 de către Traian Băsescu, în pofida rezultatelor alegerilor, a adus la putere un guvern de dreapta, format din PD și PNL. Sub această emblemă portocalie a Alianței D.A. s-a derulat crasa incompetență în majoritatea domeniilor de activitate. Ministerul Sănătății Publice a fost hărăzit, la masa împărțirii ciolanului, Partidului Național Liberal prin Mircea Cineteză și Eugen Nicolăescu.

Despre criza din sănătate, trebuie vorbit încă de la începutul preluării mandatului de către PD și PNL. Și de ce spun asta? Pentru că semnatarii prezentei moțiuni au fost înfocați susținători ai programului de așa zisă reformă a Alianței DA. Proasta gestionare a domeniului sănătății a început cu acea minciună care s-a chemat Guvernul de dreapta al Alianței PNL-PD în decembrie 2004.

Voi încerca să arăt că minciuna, politicianismul și demagogia sunt atribute atât de dragi reformatorilor din PD, dar și despre ceea ce se întâmplă cu adevărat în sănătate.

Se spune că principala nerealizare a ministrului Nicolăescu este lipsa strategiei naționale de sănătate publică. Suntem de acord, dar vinovați în aceeași măsură sunt și membrii PD și membrii PLD, foști PNL. Nu s-au mai făcut auziți, până în acest moment, domnul Mircea Cinteză, fost ministru al Alianței DA, membru PLD, sau eminența cenușie a sistemului sanitar, domnul Sorin Paveliu. Aceștia sunt specialiștii care au gestionat începuturile dezastruoase administrației din domeniul sanitar.

Cum își pot permite acum să fie atât de vocali tocmai ei, cei care ar fi trebuit să înceapă implementarea acestei strategii? Dacă nu au fost în stare, ar fi trebuit și ar fi fost obligați să lucreze pe o strategie aprobată de Guvernul României încă din 2004 împreună cu experți ai Băncii Mondiale.

Această strategie a fost elaborată pe o perioadă de 10 ani - 2004-2014. Îi aduc aminte domnului Cinteză că și dânsul a făcut parte din bordul acestui important proiect pentru România. L-a aprobat, dar apoi din ignoranță și aroganță l-a abandonat. Se spune în programul Alianței DA că ar fi trebuit să se profesionalizeze actul managerial din spitale. Ce a făcut, de fapt, această guvernare de dreapta PNL, PD, PLD? A înlocuit profesioniștii din spitale cu clientela politică din PD, PNL, PLD.

Suntem de acord că noii manageri ai apocalipsei au fost școliți pe puncte într-un curs la ff plătit din bugetul spitalelor. Sigur, acest lucru este inadmisibil, discreditează ideea de profesionalism și exigența actului medical. Dar, poate să fie indignat de acest fenomen al creării pe puncte a noilor manageri de spitale o persoană ca domnul deputat Sorin Paveliu, semnatar al acestei moțiuni? El a fost unul dinte așa zișii lectori care au pregătit această generație de aur a managementului mondial. Opinia publică trebuie să cunoască faptul că domnul Sorin Paveliu a avut un onorariu negociat și acceptat de un milion vechi pe oră. Timpul domnului deputat este foarte prețios. Câtă demagogie?

Suntem convinși că poporul român trebuie să cunoască acest lucru și să ia decizia pe care o va crede de cuviință. Este răspunderea guvernelor Tăriceanu I, Tăriceanu II și a miniștrilor de resort că au alocat sume atât de mici din p.i.b. pentru sănătate. Dar ei sunt interesați de români doar în campanie electorală pentru că, în rest, dânșii se tratează în țări ca Austria sau Franța. Sunt de-a dreptul stupefiată că, dintr-o dată, membri marcanți ai PD și PLD, foști PNL, sunt preocupați de soarta unor directori demiși de către ministrul Nicolăescu. Oare le este atât de scurtă memora acestor oameni? Nu-și mai aduc aminte oare modul în care au fost demiși manageri de excepție ca Sorin Oprescu sau Radu Căpâlneanu de la Cluj?

Vă amintesc că acele escadroane menite să implementeze mașinăria de extras fonduri pentru clientela politică a defunctei Alianțe, au fost coordonate de persoane ca Mircea Cinteză, fost ministru al sănătății, Virgil Păunescu, actualmente consilier la Cotroceni, Cristian Vlădescu, fost președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. Oare s-a uitat atât de repede de listele negociate la sânge de către PD și PNL pentru locurile din spitalele țării?

Cerem ministrului sănătății să facă cunoscută în termen de 2 săptămâni apartenența politică a fiecărei conduceri de autoritate de sănătate publică, a caselor de asigurări de sănătate manageri și directori medicali ai spitalelor din toată țara.

Pentru a-l ajuta îi dăm câteva exemple: Cornel Coșereanu și echipa sa de la Spitalul Colentina sunt membri PD sector 2; Bogdan Jansen, membru PNL, este manager al Spitalului Caritas; George Iana, membru PNL, este manager la Spitalul Universitar împreună cu directorul medical Cătălin Cârstoiu, membru PD și fin al președintelui Băsescu; Vasile Cepoi, director Casa Națională de Asigurări de Sănătate, membru PD; Cristian Toma, președintele Casei de Asigurări de Sănătate București, membru PD. Dacă în două săptămâni această listă care ne arată marea împărțeală privind conducerea sistemului sanitar și care este dominată în continuare de membrii PNL, PD și PLD nu este făcută publică vom face noi acest lucru pentru a informa corect despre cine este responsabil în realitate de acest dezastru din sistem.

În moțiune se spune, de asemenea, că ministrul Nicolăescu nu a făcut licitațiile pentru programele naționale de sănătate: diabet, cancer, SIDA, tuberculoză. Așa este. Dar vina aparține nu numai ministrului Nicolăescu, ci și predecesorului său în funcția ministerială. începând cu anul 2005, finanțarea programelor naționale de sănătate s-a făcut în mod ilegal prin prelungirea contractelor cu acte adiționale și cerem încă o dată ca organele abilitate să facă lumină în acest caz. PSD-ul a sesizat în mai multe rânduri că se întâmplă lucruri necurate și posibil oneroase în derularea acestor programe. Suntem consternați că acum PD-ul și PLD-ul vor să paseze acest mare tun pe seama PNL-ului.

Nu, domnilor, trebuie să vă asumați împreună această megaescrocherie. Facem precizarea, pentru opinia publică, faptul că în acel moment un euro era cumpărat cu aproximativ 4 lei, iar în momentul de față același euro se cumpără cu aproximativ 3,2 lei, diferența fiind adjudecată de către cei apropiați conducerii portocalii.

Însuși președintele țării a afirmat, în discursul adresat Parlamentului României, că ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate se fac vinovate de neefectuarea licitațiilor naționale pentru medicamente și materiale sanitare din programele pentru diabet zaharat, cancer, tuberculoză, dializă, HIV și SIDA.

Cerem încă o dată în mod ferm ca organele abilitate să-și facă datoria. Pentru a-i ajuta, le oferim o listă cu câțiva responsabili. Fostul ministru al sănătății domnul Mircea Cinteză, foștii secretari de stat, domnii Virgil Păunescu, Vlad Iliescu și Ion Roman, fostul președinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, domnul Cristian Vlădescu, împreună cu directorul general, domnul Vasile Cepoi, actualul ministru al sănătății și consilierii acestuia.

Se amintește în textul moțiunii că ministeriatul domnului Nicolăescu a creat, prin deciziile luate, disfuncționalități în aprovizionarea populației cu medicamente compensate și gratuite.

Este adevărat, doamnelor și domnilor, este revoltător să vezi că într-o țară integrată în structurile europene și euroatlantice populația bolnavă și în special populația în vârstă este pusă în situația umilitoare de a bate pe la ușile farmaciilor pentru a-și procura medicamentele vitale.

Dar acest lucru s-a acutizat încă din anul 2005 când, după știința noastră, Ministerul Sănătății și Familiei și Casa Națională de Asigurări de Sănătate era condusă de către domnul Mircea Cinteză și echipa sa. Aceștia, împreună cu alți experți, au elaborat o listă foarte stufoasă și foarte scumpă de medicamente în funcție de substanța activă din acestea care a generat și generează și acum disfuncționalități majore. Experții PNL, PD și PLD au modificat sistemul de compensare neluând în calcul venitul populației.

Cerem Ministerului Sănătății și Familiei și Casei Naționale ca populația și pensionarii cu venituri de până la 400 de lei să beneficieze de gratuitate la achiziționarea medicamentelor, iar pentru restul pensionarilor solicităm o compensare de 90% din prețul medicamentelor.

Suntem de acord că guvernarea portocalie nu a fost capabilă să deruleze Programul de reformă finanțat prin împrumut de la Banca Mondială și BERD în valoare de 130 de milioane de euro. Facem precizarea că acest împrumut a fost negociat și finalizat de către guvernarea PSD, dar incapacitatea managerială, interesele de tot felul și crasa incompetență au făcut ca acești bani să nu fie încă folosiți.

În acest moment, România plătește penalități și, conform declarațiilor domnului Sebastian Vlădescu, BEI și BERD ar putea anula acest împrumut. Vinovați de acest lucru sunt, în egală măsuri, pe lângă ministrul Nicolăescu și domnul Cinteză care a înlocuit în totalitate unitatea de management a proiectului cu clientela politică din arcul guvernamental PD-PNL.

Ne miră ipocrizia semnatarilor acestei moțiuni, ei nefiind preocupați că aceste persoane au salarii foarte mari, pe care le ridică lună de lună cu carnetele portocalii.

Același lucru este valabil și pentru Programul de combatere HIV-SIDA și tuberculoză, finanțat prin fondul global și care este coordonat și condus de către aceeași clientelă politică neprofesionistă, dar oneroasă.

Pentru că România se află în plină perioadă caniculară, iar populația resimte cu mare acuitate disconfortul termic, precizăm că serviciile de acordare a asistenței medicale de urgență prin serviciul național de ambulanță sunt inadecvate, deoarece direcționarea licitațiilor pentru achiziționarea ambulanțelor de la clientela politică a dus la contestarea acestora și, implicit, la anularea lor. Să ne răspundă cei doi miniștri ai Alianței DA de rolul jucat în organizarea licitațiilor de profil al consilierilor Gheorghe Iana și Raed Arafat. Oare mai presus decât sănătatea și viața bolnavilor sunt numai interesele de afaceri ale membrilor PNL, PD, PLD?

În concluzie, PSD afirmă că actuala criză fără precedent din sistemul sanitar se datorează incompetenței crase începute de guvernarea de dreapta în anul 2005, ce este continuată și dominată de aceleași grupuri de interese ale PNL, PD, PLD. Dacă ar trebui să plece, ar trebui s-o facă împreună, așa cum au venit, și să nu mai aibă tupeul de a cere puterea în condițiile în care românii văd dezastrul provocat de ei. PSD va prezenta propria ofertă de redresare și rezolvare a situației critice din sănătate. Dacă administrația celor 15 mii de specialiști este un trecut de tristă amintire, sperăm că, prin ajutorul poporului român, în scurt timp, guvernarea portocalie va fi doar un text de două rânduri din istoria modernă a României.

PSD se va abține de la votarea acestei moțiuni deoarece membrii defunctei Alianțe DA nu doresc să-și asume în egală măsură, așa cum am arătat, eșecul acestei guvernări.

Vă mulțumesc. (Aplauze)

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc foarte mult, doamna deputat. Ați consumat 12 minute din timpul dumneavoastră, au mai rămas 26.

Urmează, din partea Grupului parlamentar al PNL, domnul deputat Liviu Câmpanu.

Domnule deputat, aveți cuvântul.

 
 

Domnul Liviu Câmpanu:

Domnule președinte,

Domnule ministru,

Stimați colegi,

Am discutat la începutul acestei ședințe foarte multe chestiuni de procedură, deosebit de importante și semnificative. Însă, din punctul meu de vedere, am ignorat un lucru deosebit de important, pentru că asistăm, în premieră, în politica românească, în istoria parlamentarismului postdecembrist, la o moțiune de cenzură care cere eliminarea fizică a unei persoane. Pentru că, ce altceva putem înțelege din preambulul moțiunii care ne spune: "Astăzi cu adevărat criza sistemului sanitar poartă un nume - Eugen Nicolăescu. Noi trebuie să punem capăt acestei crize".

Tonul imperativ al acestei afirmații nu este oare o instigare la eliminarea fizică a unei persoane nominalizate explicit? Avem de-a face cu o exprimare eufemistică aici care, sigur, în laboratoarele pediste ori pelediste suna tranșant în stil neaoș mafiot, "să-i luăm gâtul" sau dacă vrem să ne raportăm la un sistem de referință istoric am fi putut spune: "capul lui Nicolăescu vrem".

Producătorii acestei moțiuni, abili utilizatori de sofisme, sunt nemulțumiți că într-un sistem ce consum peste 4 miliarde de euro anual numai din asigurări sociale de sănătate, ministrul Eugen Nicolăescu își permite să le dea peste mâinile fremătânde de foșnetul banilor, iar domniile lor nu pot să ajungă la butoiul cu miere, așa cum își propuseseră la începutul mandatului.

Autorii moțiunii pornesc de la câteva silogisme care au evoluție abrubtă către sofism și eșuează în paralogisme, arătând clar că nu greșesc numai din rea voință, dar și din necunoaștere a realității și cu intenția clară de a plăti polițe personale. Unul dintre ei, unul dintre autorii pe care îl cunosc și cu care am lucrat împreună ar fi în stare, dacă ar fi ministru, să-și depună singur împotriva propriei persoane moțiuni. Și asta nu din onestitate, ci din motive de boală, pentru că este capabil să susțină cu aceeași convingere și moțiunile și comportamentul său ca ministru.

Dedublarea și atitudinea conflictuală, persistența unor frustrări personale, veșnica atitudine de "Gică contra", chiar pot îmbolnăvi.

Eugen Nicolăescu a preluat o corabie care lua apă. Nu s-a mulțumit doar să scoată apa, ci s-a ocupat și de astuparea găurilor, ceea ce a împiedicat peștii mai mari sau mai mici să pătrundă în sistem și să dea zglobiu din coadă. Asta nemulțumește, de fapt, îngreunarea, împiedicarea drumului către ciolan. Sunt și disfuncționalități în sistem și toată lumea le recunoaște. Eu și dumneavoastră ca cetățeni, ca parlamentari le știm și le simțim. Dar, a le imputa, în totalitate, ministrului Nicolăescu este în primul rând imoral.

Sistemul sanitar românesc nu este Făt frumos, să crească într-un an ca alții în șapte și nici Nicolăescu nu este balaurul cu multe capete pornit să facă rău sistemului în sine sau personalului medical sau pacienților. Nicolăescu însă nu pică bine la stomacul sistemului relațional și al aranjamentelor din sănătate pe care l-a paralizat și dă de asemenea gălbenare așa numiților "tătuci" ai sistemului.

Dacă măcar o parte din cele relatate în moțiune, moțiune condimentată cu numeroase prevederi legale și constituționale spre a-i da credibilitate, ar fi fost lucruri reale, disputa s-ar fi întreținut în justiție. Dar, neavând argumente serioase și doar frustrări, semnatarii acestei moțiuni se mulțumesc și cu un banal joc de glezne ce încearcă să convingă electoratul că ei muncesc.

Stimați colegi, semnatari ai acestei moțiuni, a venit vremea și poate este al 12-lea ceas să coborâți cu picioarele pe pământ, printre oameni, să nu mai argumentați din mijlocul Bucureștiului și să nu mai căutați soluții din birouri somptuoase, ci din teren, dintre oameni. Poate că Eugen Nicolăescu a făcut și greșeli, dar nimeni, nimeni nu-i poate contesta faptul că prin politica dusă de actualul guvern a reașezat ca un bun gospodar asistența medicală primară la temelia sistemului medical românesc, s-a asigurat o finanțare cât de cât corectă, pentru un domeniu ce rezolvă probleme medicale în proporție de 80% cu un cost de 7-8% din totalul cheltuielilor din sănătate.

S-a introdus eliberarea medicației pentru bolnavii cu diabet în circuit deschis, eliminându-se deplasările lunare ale bolnavilor la medicul specialist și aglomerația de acolo. S-a instituit prescrierea și valabilitatea rețetelor pentru bolnavii cronici pentru 3 luni de zile, ce va duce la eliminarea cozilor la cabinetele medicilor de familie și în farmacii. Va demara programul de evaluare a stării de sănătate a românilor.

În 2007 s-a dublat față de 2006 suma bugetată pentru afecțiunile oncologice. Și enumerarea ar putea continua, dar, cel mai important lucru este că în această guvernare se întâmplă pentru prima oară, de după 89 încoace, când banii sănătății sunt folosiți exclusiv în sănătate.

În aceste condiții, nu mai rămâne decât să subliniez încă o dată, dacă mai era nevoie, lipsa de fond a moțiunii, pentru că formă are, îmbrăcând un aspect ce evoluează de la telenovelă, când vorbim de ignorare, abandon, promisiuni deșarte, și ajungând la science-fiction când vorbim, când scrieți, de fapt, despre sume astronomice evaporate din sistem.

Eu, personal, vă înțeleg, mai apăreți pe sticlă, în media și totodată evitați problemele reale, cum ar fi votul uninominal, pe care îl declarați, dar nu îl doriți, și, de ce să n-o spun, vă înțeleg pentru că știu că nimeni nu-i perfect. Nici ca semnatarii acestei moțiuni.

Grupul parlamentar al PNL va vota împotriva moțiunii simple depusă astăzi. (Aplauze)

 
   

(Conducerea lucrărilor este preluată, în continuare, de domnul Eugen Nicolicea, vicepreședinte al Camerei Deputaților.)

 
 

Domnul Eugen Nicolicea:

Da. Vă mulțumesc. Ați vorbit 7 minute din timpul alocat Grupului parlamentar al PNL.

Dau cuvântul domnului Cristian Rădulescu, din partea Grupului parlamentar al PD.

 
 

Domnul Cristian Rădulescu:

Stimați colegi,

Domnule președinte,

Situația politică la această moțiune se dirijează înspre un deznodământ care poate fi caracterizat, citând o veche vorbă românească, colorată politic, conform momentului de față: "să moară moțiunea vecinului". Fiindcă acum nu mai interesează felul în care lucrurile merg prost în sănătate, ci interesează să treacă numai o anumită moțiune și, în general, eu observ, din partea celor care au vorbit până acum, determinarea să încercăm să dăm senzația că se respectă niște proceduri democratice, moțiunea și așa mai departe, dar să nu zgârâiem nici un pic vopseaua aplicată pe tinicheaua guvernării Tăriceanu II.

În momentul de față, toată lumea susține că lucrurile merg prost în sănătate. Aici voi face o mică istorie. În 2000, sănătatea reprezenta în grijile electoratului poziția 10-12. În 2004 era pe locul 4-5. În scurtă vreme a ajuns și este în continuare pe unul dintre primele trei locuri, alături de sărăcie și de corupție. Populația identifică sănătatea cu una dintre cele mai îngrijorătoare probleme ale sale.

În urmă cu câteva luni de zile, un număr de partide au inițiat o moțiune simplă la Senat care era cât pe ce să treacă, la o jumătate de vot. Dacă nu era dubitativ domnul senator Cinteză și vota o abținere. Dacă ar fi votat pentru moțiune, moțiunea respectivă care, de asemenea, cerea plecarea domnului ministru Nicolăescu ar fi trecut.

În acest moment, aceleași partide consideră situația neschimbată și inițiază la Senat o altă moțiune, tot pe tema sănătății, contra aceluiași ministru Nicolăescu. Pe de altă parte, jumătate din cei care data trecută îl susțineau pe domnul Nicolăescu s-au lămurit cam cum este cu situația din sănătate și inițiază ei, de asemenea, o moțiune simplă la adresa aceluiași ministru pe aceeași temă.

Practic, această moțiune simplă depusă în acest moment nu are din punct de vedere politic, dacă dăm dovadă de o minimă logică și o minimă morală, numai semnificația moțiunii simple, dat fiind domeniul în care este depusă și dat fiind că se depun în același timp două moțiuni, chiar și în Camere diferite ale Parlamentului, preocuparea partidelor care formează o largă majoritate pentru această temă este ce similară unui blam de cenzură. Deci, practic, lucrurile sunt considerate ca mergând așa de prost în acest domeniu, încât majoritatea partidelor au depus o moțiune de cenzură prin cele două moțiuni simple depuse la cele două Camere.

Asta într-o logică și o morală obișnuită. Dar, deoarece suntem în politică, astfel de noțiuni își găsesc mai puțin locul și deoarece suntem în politica românească, sigur că primează părerile cu care parlamentarii vin de acasă sau de la sediul de partid. Moțiunea aceasta putea să fie și genială. Ea ar fi fost atacată din toate pozițiile, demonstrându-se că este plină de minciuni și că nu dorește decât dărâmarea unui ministru care a depus toate eforturile pentru acest domeniu.

Aveți în fața dumneavoastră un ministru norocos. Este un paradox acesta. El avea destule date pentru a-și duce la capăt un mandat bun și cu multe realizări. Domnul Nicolăescu a avut și mulți ani și mulți bani, pentru mandatul său. Într-un domeniu care își devorează miniștrii cum este domeniul sănătății și știm ce flux, ce schimbare de miniștri a fost în acest domeniu, tocmai din cauza dificultății domeniului, dânsul împlinește doi ani în fotoliul de ministru.

Banii, sumele alocate, după cum și preopinenții au spus același lucru, banii alocați au fost în acești ani cei mai mulți din istoria sănătății. Ba, mai mult, s-a instituit o nouă taxă, cea care constituie fondul din taxa pe viciu, bani mulți, că și cei care au vicii în România sunt destul de mulți, bani la îndemâna strictă, directă a ministrului sănătății să-i cheltuiască cum vrea.

Paradoxal, faptul că dânsul nu a aparținut sistemului, ar fi trebuit să fie de la bun început un avantaj, faptul că a încercat să schimbe ceva într-un domeniu caracterizat de inerție relațională, dânsul neavând nici o legătură cu domeniul respectiv. Faptul că este economist, ar fi trebuit să conteze pozitiv în ecuație, într-un domeniu care nu este caracterizat de incompetență profesională, ci de lipsuri manageriale. Faptul că a fost sprijinit de către Alianța DA, faptul că a mers pe un program de guvernare și în timpul Guvernului Tăriceanu I și în timpul Guvernului Tăriceanu II, program de guvernare care a avut ca una dintre dominante sănătatea. Și aici trebuie să spunem că, într-adevăr, ne asumăm că am avut discuții, în conducerea Alianței, referitor la direcția în care merge sănătatea sub domnul Nicolăescu, dar acolo, cel puțin eu, am atras în repetate rânduri atenția că se face o îndepărtare de principalele lucruri care sunt cuprinse în program și de acele chestiuni care privesc în primul rând cetățeanul. Deci, faptul că ne îndepărtăm de cetățean, că instituim programe megalomanice care au o eficiență scăzută și care cheltuiesc cu o eficiență scăzută și mai puțin în interesul cetățeanului banul public.

Faptul că domnul Nicolăescu a primit spre păstorire un domeniu în care sunt atât de multe probleme, paradoxal putea să constituie un avantaj, conform, tot așa, principiului românesc că acolo și în locul cel mai rău se poate face un pic de lumină și un pic de bine, și orice progres în acest domeniu ar fi fost vizibil și aplaudat de către toată lumea.

Aceste avantaje de pornire, zic eu, că nu au fost folosite cum trebuie de colegul Eugen Nicolăescu, în felul în care a păstorit ministerul Sănătății. Cum a fructificat el aceste șanse? Eu zic că foarte slab. Nici din punct de vedere managerial, nici din punct de vedere legislativ, nici din punct de vedere al construcțiilor, nici din punct de vedere al valorii stării de sănătate, din toate aceste puncte de vedere ar fi fost multe de făcut, dar în urma dânsului eu zic că nu se vede mare lucru în acest moment.

Să luăm un exemplu, cea mai radicală măsură din proiectul acela pe care și-a asumat Guvernul Tăriceanu răspunderea, "Reforma în sănătate", un proiect ambițios, care a rămas numai o culegere de titluri care trebuiau completate, umplute cu substanță de acte normative ulterioare, lucru care nu s-a întâmplat, deci, cea mai radicală măsură din acest proiect propus de domnul Nicolăescu a fost introducerea unor incompatibilități în ceea ce privește directorii de spitale, spre a separa actul managerial de actul profesional și a încerca să creeze o categorie de manageri profesioniști, așa cum era cuprins în programul de guvernare al Alianței D.A.

Această măsură a fost luată, a fost foarte mult discutată, a fost cea mai discutată, și când tocmai credeam că suntem pe un drum, a fost golită de conținut printr-un act normativ adoptat cu sprijinul P.N.L. și P.S.D. la câteva zile după instalarea Guvernului Tăriceanu II, cu același sprijin P.N.L.- P.S.D., act normativ care, de altfel, a fost după aceea atacat de PD la Curtea Constituțională și declarat neconstituțional.

Programul național de urgență care era cuprins în programul de guvernare a încremenit în faza de proiect. Unde sunt acele sute de ambulanțe de mare capacitate și de urgență superdotate, unde sunt elicopterele care să ducă pacienții dintr-un loc într-altul la centrele regionale de urgență care nu au părăsit, care nu numai că nu s-au ridicat de la pământ de un centimetru, dar n-au părăsit nici măcar stadiul planșetelor, lăsând bani necheltuiți din fondurile care au fost strânse în această privință și dând senzația că mai mult decât construcția în sine contează studiile de fezabilitate și consultanța.

Programul național de evaluare de sănătate, într-o valoare disproporționată ni se pare nouă față de rezultatul care se poate obține, circa 300 de milioane de euro, a cărui implementare, așa discutabil, cum îl considerăm, a fost amânată de patru ori, dând și aici senzația că cel mai importante pentru minister sunt acele scrisori și acele taloane care trebuie tipărite și trimise, numai asta fiind evaluat la milioane, dacă nu zeci de milioane de euro.

Asta este situația cu șansele pe care le-a avut domnul ministru Nicolăescu și cred că am făcut o evaluare îndeajuns de obiectivă și cu stadiul actual al proiectelor pe care dânsul le-a lansat.

Într-un fel, domnul Eugen Nicolăescu reeditează legenda Meșterului Manole într-un mod propriu, mai păgubos, dar la fel de mioritic. Ce într-o zi construia, a doua zi, el singur dărâma.

Stimați colegi,

Noi, semnatarii acestei moțiuni, nu am avut nici o negociere în ceea ce privește susținerea moțiunii, considerând că votarea acesteia ține de normalitate și de consecvență politică. În condițiile în care marea majoritate a partidelor sunt în sfârșit de acord cu marea majoritate a populației, în sensul că în domeniul sănătății lucrurile nu merg bine sub ministeriatul Nicolăescu.

A nu vota această moțiune reprezintă nu doar un act de inconsecvență față de propriile principii, ceea ce în politică se mai întâmplă și deseori fără consecință, ci și o lipsă de respect față de grijile și părerea cetățenilor, ceea ce de asemenea se poate întâmpla, dar până la urmă își găsește pedeapsa.

Vă mulțumesc pentru atenție.

 
 

Domnul Eugen Nicolicea:

Da. Vă mulțumesc.

Ați vorbit 11 minute din timpul rezervat Grupului dumneavoastră.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului România Mare, domnul Mircea Ifrim.

 
 

Domnul Mircea Ifrim:

Stimate domnule președinte de ședință,

Stimate domnule ministru al sănătății,

Stimați invitați,

Stimați colegi,

Din analiza stadiului actual al stării de sănătate a populației, al implementării asigurărilor sociale de sănătate, de stat și private, cât și al performanței serviciilor de sănătate, rezultă incapacitatea sistemului sanitar în acest moment de a asigura condițiile necesare unei bune stări de sănătate. Faptul se datorează atât deficiențelor care privesc strict sistemul sanitar, cât și, mai ales, neasumării din punct de vedere politic a punerii în practică a programelor multisectoriale din domeniile sociale, economice, educaționale, de mediu și comunicare, care să ducă, în final, la ameliorarea stării de sănătate.

Moțiunea prezentă, referitoare la sistemul de sănătate, este politicianistă, plină de contradicții, neabordând problemele majore ale sănătății și formulată de o formațiune căreia îi revine o mare răspundere în actul de guvernare, prin toate acțiunile întreprinse în decursul a peste jumătate de timp din mandatul parlamentar primit în 2004.

Discuțiile de procedură atestă acest fapt, dovedind că majoritatea celor prezenți au apreciat moțiunea subiectivă, dar această majoritate nu a fost suficientă regulamentar. Programul Alianței stipula că până la finalizarea perioadei de guvernare, fondurile alocate pentru sănătate vor ajunge la 6% din p.i.b., dar pe drept cuvânt este greu să mai credem că de la aproximativ 4,3%, cât este alocat în prezent sănătății, în anul care urmează se va ajunge la 6%.

Faptul este foarte îngrijorător, în condițiile în care Ungaria alocă în prezent 6,9%, Bulgaria 6,7%, Cehia 7,2%, Austria 8%, Franța 9,5%, Germania 10,6% și chiar în aceste țări există probleme multe nerezolvate în domeniul sănătății.

Gravitatea situației este dată de indicatorii stării de sănătate, a căror analiză sumară ne indică: mortalitatea infantilă se cifrează la 18,4 la suta de mii, în timp ce țările europene au acest indicator între 4 până la 6,8 la suta de mii; decesele materne - 0,34 la suta de mii nou născuți vii, în timp ce în țările europene sunt între 0,03-0,08 la suta de mii; decesele prin boli ale aparatului circulator - 710,6 la suta de mii locuitori, în timp ce în Europa indicatorul este cuprins între 70 până la 190 la suta de mii de locuitori; mortalitatea este 190,8 la suta de mii de locuitori, în timp ce în Europa este cuprinsă între 120-140 la suta de mii locuitori; tuberculoza este de 115,3 la suta de mii locuitori, situându-ne pe ultimul loc în Europa; luesul este în creștere, cu 56 la suta de mii de locuitori, precum și la nou-născuți, într-un singur an înregistrându-se peste 300 de cazuri.

Durata medie a vieții este de 66,3 ani la bărbați și 67,8 la femei, în timp ce în Europa, indicatorul se situează între 69 până la 76 de ani.

Acești indicatori sunt rezultatele în timp a unei politici de sănătate și care necesită măsuri care nu se pot face simțite imediat.

Asociind aceste cauze de mortalitate și morbiditate cu îmbătrânirea populației și cu modelul morbidității în care predomină bolile cronice, trebuie elaborate strategii preventive de îngrijiri medico-sociale și comunitare, având în vedere și faptul că aproape jumătate din populația țării trăiește în mediul rural, iar rata mortalității este aici de 1,65 ori mai mare ca în mediul urban. Strategii care, în decursul anilor, au fost neglijate și nefinanțate.

Partidul România Mare nu a participat la guvernare și deci își poate exprima acest punct de vedere foarte obiectiv, pentru că indicatorii aceștia nu se schimbă nici într-un an, nici în doi, ei sunt rezultatul timpului. La aceasta se adaugă o penurie marcată a medicamentelor compensate, care nemulțumește profund populația, fapt la care se adaugă prețul crescut al medicamentelor în România, acestea fiind mai scumpe cu 18% decât în Ungaria, cu 24% decât în Anglia, cu 32% mai scumpe decât în Suedia și putem continua.

Aceste prețuri sunt generate de faptul că t.v.a.-ul care în țările Uniunii Europene nu există sau este cel mult 4%, la noi este 9%. Taxele vamale inexistente în alte state, la noi există. Și, totodată, se percep o serie de marje, inclusiv cea de distribuitor.

În pofida faptului că am promovat legi care să anuleze taxele vamale la medicamente, să scadă t.v.a.-ul, aceste inițiative legislative au fost respinse.

Moțiunea prezentă, fără a aborda aceste elemente majore, spre exemplu, critică faptul că s-a eliminat prețul de referință la medicamente antidiabetice și anticanceroase, nesocotind faptul că o compensare doar a prețului de referință duce la imposibilitatea unei compensări reale la medicamente, întrucât îngrădește posibilitatea pacientului lipsit de mijloace materiale de a beneficia de un medicament care este absolut necesar, știut fiind că individualitatea pacientului trebuie pusă în acord cu tratamentul, care nu poate fi prescris doar pe baza costurilor reduse.

Ne amintim foarte bine momentul în Parlament când argumentat s-a renunțat la prețul de referință în domeniul pediatriei, la insistențele noastre exprimate prin amendamente întrucât aceasta ar fi însemnat spre exemplu imposibilitatea prescrierii compensate a Augmentinului, care este mai scump decât produse similare cu același principiu activ, dar de o eficiență absolută pentru mulți copii ai căror părinți nu ar fi putut plăti acest medicament.

Pentru terapia anticanceroasă și antidiabetică, individualizarea terapiei este esențială. De asemenea, tot propagandistic, apare problema pensionării opționale a medicilor femei la o vârstă egală cu a bărbaților. În acest context, trebuie subliniat că am promovat o lege absolut logică, după care toți medicii, bărbați și femei, urmau să se pensioneze la 65 de ani, logic fiind așa, întrucât medicina durează 6 ani, obținerea specialității între 5 și 8 ani, astfel încât medicul intră în profesie mai târziu cu 14 ani decât alte categorii sociale. Iar experiența este esențială pentru competența în profesie.

Printr-un joc politicianist al acelorași autori, această lege care cuprindea și alte reglementări a ajuns la Curtea Constituțională, reclamându-se că nu este o urgență și găsindu-i-se niște vicii procedurale, dar nu de fond, iar acum am inițiat un nou proiect legislativ pentru a reglementa această situație care constituie o urgență absolută pentru sistemul sanitar.

Se vorbește în moțiune despre nerespectarea programului Alianței la capitolul demnitatea corpului medical. Salarizarea personalului medical deși a crescut, înregistrează unul din cele mai scăzute nivele din țările Uniunii Europene. Salariile sunt inadmisibil de mici în comparație cu alte sectoare bugetare și cu funcții echivalente. Astfel, dacă facem o analiză comparativă a salariilor minim-maxim în sectorul bugetar, rezultă următoarele: justiția are un coeficient minim de 1 și maxim 7,83; medicina minim 1, maxim 2,83; învățământul universitar minim 0,83, maxim 2,26. Dacă ne raportăm la alte țări, de pildă Statele Unite, justiție minim 1, maxim 2,16; medicină minim 1, maxim 7,71; Austria, justiție, minim 1 și maxim 3,6; medicină, minim 0,85 și maxim 388.

Totodată, salarizarea sectorului bugetar trebuie să pornească de la stabilirea funcțiilor echivalente minime și maxime în toate domeniile, astfel încât acestora să li se atribuie un salariu de bază aproximativ egal. Așadar, funcțiile maxime echivalente pentru diverse sectoare ar putea fi: profesor universitari, medic primar, cercetător științific I, judecător Curtea de Apel, general de armată și altele.

Proiectele noastre legislative în acest sens au fost respinse.

Referitor la obiectivul privatizării în sistemul de sănătate pe care Alianța D.A. îl avea în program, trebuie să evidențiem faptul că la modul concret în care de la începutul guvernării s-a demarat acest proces, a fost catastrofic, sub conducerea unui distins personaj semnatar al moțiunii de la Senat pentru sănătate. Astfel, am fost la un pas să fie privatizat Spitalul Fundeni, nava Amiral a medicinei românești. În nici un stat din Uniunea Europeană, un spital de o asemenea dimensiune nu este privat, deoarece o asemenea unitate asigură tratamentul cazurilor grave, cu costuri ridicate, asigură cercetarea, procesul de învățământ și, în esență, însăși strategia politicii sanitare care în orice stat rămâne un obiectiv prioritar al guvernării.

Acest lucru a putut fi stopat prin acțiunea responsabilă a partidului nostru, a altor membri ai Parlamentului, oprindu-se un asemenea dezastru pentru medicină, care s-ar fi produs la mai puțin de un an de către luarea puterii de către Alianța D.A.

Acestea sunt adevăratele probleme ale sistemului de sănătate și ale stării de sănătate a populației, precum și altele, pe care timpul nu ne permite să le dezvoltăm. Eludarea adevăratelor probleme din domeniul sanitar demonstrează caracterul politicianist al moțiunii, fariseismul politic, spiritul de răzbunare pentru alungarea de la guvernare.

În aceste condiții, Partidul România Mare nu va da girul politic pentru această moțiune ipocrită, incoerentă, și nu cu soluții pe care cetățeanul să le simtă, îmbunătățindu-se starea de sănătate.

Vă mulțumesc. Aplauze.)

 
 

Domnul Eugen Nicolicea:

Da. Vă mulțumesc.

Ați vorbit 13 minute.

Din partea Grupului parlamentar al UDMR, domnul Bonis Istvan.

Urmează domnul Sergiu Andon, Grupul parlamentar al Partidului Conservator.

 
 

Domnul Bonis Istvan:

Domnule președinte de ședință,

Domnilor miniștri,

Doamnelor și domnilor deputați,

Am citit cu aceeași atenție moțiunea simplă "astăzi criza în sănătate are un nume propriu: Eugen Nicolăescu" pe care o dezbatem acum, la fel cum am citit la începutul anului trecut moțiunea de cenzură "antireforma sănătății", inițiată atunci de alte formațiuni politice decât cele care astăzi cer prin acest demers al lor revocarea din funcție a ministrului sănătății.

Nu pot să neg faptul că este vorba despre un document elaborat cu atenție, care conține multe aspecte și informații care ne amintesc încă o dată că avem de-a face cu un domeniu cu tradiții în contraperformanță. Totuși, impresia generală pe care mi-a lăsat-o lecturarea textului moțiunii este aceea că face abstracție totală de la realizările în domeniul reformei sănătății, constituie în prezent un exercițiu deosebit de periculos.

Și mai grav este faptul că eșecurile "...celui mai longeviv ministru postdecembrist al sănătății" despre care vorbesc semnatarii moțiunii, ar trebui asumate măcar parțial de aceștia, și nu puse pe seama toleranței "...din motive de solidaritate cu Guvernul României".

În opinia mea, răspunderile asumate printr-o Coaliție de guvernământ nu țin de toleranță.

În calitatea mea de membru al Grupului parlamentar al UDMR, formațiune politică aflată la guvernare, dar mai ales în calitatea mea de medic trebuie să recunosc cu responsabilitatea cuvenită că reformarea sistemului sanitar românesc într-unul modern, eficient și compatibil cu celelalte sisteme de sănătate din Uniunea Europeană se produce foarte greu, mult mai greu decât ne imaginam în momentul începerii aplicării legii în domeniu.

Însăși declarația domnului ministru Nicolăescu, făcută în urmă cu aproximativ un an, conform căreia sistemul de sănătate nu va mai fi patronat de jocul de interese, iar reforma va avea în vedere omul, care așteaptă să fie tratat corespunzător, s-a confruntat cu un obstacol iminent, identificabil prin rezistența din interiorul sistemului din partea acelora care din diferite motive nu doresc reformarea sistemului sanitar.

Am spus-o și anul trecut, o spun și acum: sistemul de sănătate românesc postdecembrist s-a confruntat mereu cu aceleași tatonări superficiale cu care mai puțin longevivi miniștri ai sănătății au tratat această problemă devenită pentru prima oară după 15 ani prioritate națională, o prioritate strategică a Guvernului din care nu de mult și colegii noștri, inițiatori ai moțiunii de astăzi au făcut parte.

În acest sens, suma alocată pentru sănătate în anul 2007 a atins pentru prima oară limita de peste 4% din p.i.b. E adevărat, nu 6% sau chiar 8%, ca și media cheltuielilor pentru sănătate din Uniunea Europeană.

Trebuie să admitem însă că în comparație cu statele Uniunii Europene, dezvoltarea economică a România nu permite o creștere spectaculoasă a acestor cheltuieli.

Nu vreau să par naiv în declarații, cunosc bine sistemul din interior și pot afirma că în sistemul sanitar reformele au început. Aș vrea să mă rezum la doar câteva din realizările în domeniu care au fost scăpate din vedere de către distinșii inițiatori ai moțiunii. Prin aplicarea legii privind reforma în domeniul sănătății, coroborat cu bugetul alocat pentru sănătate pe anul 2007, putem afirma că această reformă este cuantificabilă și se încearcă trecerea cheltuielilor din zona de risipă a sistemului în zona consultului medical al pacientului.

Prin dublarea bugetului pentru sănătate pe anul 2007, comparativ cu anul 2006, se poate constata o creștere a cheltuielilor de sănătate per capita de la 96 euro în 2004, la 198 euro în 2007. De asemenea, separarea managementului spitalului de actul medical la patul bolnavului constituie prevedere europeană prin care deja s-a reușit limpezirea cumulului de funcții și implicit dizlolvarea unor tensiuni între medici.

Nu în ultimul rând, la nivelul sumelor programelor și subprogamelor de sănătate este evident că și acestea au înregistrat creșteri substanțiale față de anii precedenți, constatându-se la unele chiar creșteri de peste 100%; de exemplu, privind simpatologia nefrologică și dializă - 124%.

Tot aici putem vorbi și de creșterile pe domenii de asistență socială, medicamente cu și fără contribuție personală - 76%, dispozitive medicale - 45%, iar asistența medicală primară, respectiv asistența ambulatorie de specialitate, câte 32%.

În ceea ce privește cea mai actuală temă, și anume cea legată de programul național de evaluare a stării de sănătate a populației, fondurile alocate pentru acestea sunt suficiente și vor acoperi și costurile legate de un set complet de analize.

Desigur, exemplele ar putea continua, dar esențial este că având în vedere cele expuse mai sus, Grupul parlamentar al UDMR din Camera Deputaților va vota împotriva moțiunii simple.

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

 
 

Domnul Eugen Nicolicea:

Da. Vă mulțumesc.

Grupul UDMR a consumat toate cele 7 minute.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Conservator, domnul Sergiu Andon.

Urmează domnul Sorin Paveliu, fără apartenență la un grup parlamentar.

 
 

Domnul Sergiu Andon:

Mulțumesc.

Domnule președinte de ședință,

Doamnelor și domnilor colegi,

Are Friedrich Dürrenmatt o satiră, "Romulus cel mare", o excelentă satiră consacrată ultimelor zile ale Imperiului Roman. Decrepit, guvernând peste un coteț de găini, cu ostrogoții la porțile cetății, ultimul împărat trăiește abulic tragicomedia ruperii de realitate. Sunt dureros de asemănătoare în opinia noastră acele scene, cu pierderea de timp și de simț al realității pe care le facem noi acum.

Nu știu dacă aceste moțiuni, și mă refer la toate patru, sunt rodul acelui joc politic vechi, poate cândva palpitant, dar la care nu mai vibrează nimeni, sau rodul unui vicleșug de extraordinară subtilitate, menit să ne atragă și mai afund în vâltoarea compromiterii parlamentarismului.

Dragi colegi,

Nu spunem, noi, Partidul Conservator, că Guvernul actual nu merită palmele unei moțiuni. Nu spunem că lucrurile merg bine în sănătate, dimpotrivă, merg rău, foarte rău. Greutățile obiective nu scuză greșelile echipei domnului Nicolăescu. În continuare, în acest domeniu guvernează haosul, arbitrariul, mizeria, malpraxisul. Câteva dezvăluiri ministerul a făcut, într-un palid început de a întrona ordinea. Ne referim în special la recenta divulgare a câtorva cazuri scandaloase de fabricat rețete false. Dar fenomenul rămâne, mafia licitațiilor nu a fost eradicată, dimpotrivă, au apărut noi favorizați. Mizeria din așezăminte se regăsește în infecții intraspitalicești. Folosind o șmecherie legislativă care nu-l onorează, domnul ministru Eugen Nicolăescu a strecurat pe sub ușa Parlamentului la începutul mandatului său ingineria legislativă prin care și-a impus preocuparea sa obsedantă de a înlocui medicii de la conducerea spitalelor cu manageri profesioniști. Care este rezultatul? Poate fi constatat în numărul spitalelor în care dacă nu mori din erori de diagnostic, din greșeli chirurgicale elementare, din lipsa sângelui, suferi înțepat de roiurile de țânțari, vedeți, domnule ministru, vizitați Spitalul din Slobozia, sau gâdilatul gândacilor.

Lipsurile sunt reale și grave. Răspunderea ministrului este serioasă, dar greșim și noi, consumând timp, vorbe, energie cu moțiuni. Am ajuns să ne batem în moțiuni ca elevii la internat cu pernele.

Dragi colegi,

Furtuna referendumului trebuie să ne învețe că lumea nu ne mai suportă jocurile noastre politice, chiar atunci când sunt inteligente sau au o justificare. Discutați cu alegătorii dumneavoastră. Vor fapte, vor rezultate, vor politică reală pe măsura greutăților reale ale vieții. S-au săturat de combinații, retorică, șicane, încheieri și desfaceri de alianțe, luptă pentru posturi, denigrări, vituperări.

Noi, o parte a clasei politice, devenim o trupă tristă care jucăm într-o sală tot mai goală, și nu mă refer numai la sala asta, care și ea simbolizează ceva, ci la "sala cea mare a țării".

În loc să pierdem timpul cu moțiuni, să facem legi, să guvernăm, să asigurăm oamenilor rezultate. Bun sau prost, în opinia Partidului Conservator, Guvernul Tăriceanu trebuie lăsat să lucreze. Pentru aceasta, și nu pentru că am fi mulțumiți de starea de lucruri din sănătate.

Partidul Conservator va vota împotriva acestei moțiuni și împotriva oricărei moțiuni introduse în această perioadă. Așa cum poporul a gândit că președintele României, bun sau rău, trebuie să-și ducă mandatul la bun sfârșit, mutatis, mutandis, vom fi conform cu logica poporului, lăsând și Guvernul să-și ducă mandatul la bun sfârșit. Atunci îl vom analiza. Până atunci să ne analizăm pe noi, ce facem în fiecare zi.

În locul acestei moțiuni, acestor dezbateri, îl puteam invita pe domnul ministru Eugen Nicolăescu în această aulă, să păstrăm împreună un moment de reculegere în memoria lui Ralu Filip, de exemplu, mort în floarea vârstei, tardiv diagnosticat. Sau, și mai corect, în memoria pacientului necunoscut, mort cu zile în sistemul actual de sănătate.

 
 

Domnul Eugen Nicolicea:

Mulțumesc.

Ați consumat tot timpul afectat Grupului parlamentar al Partidului Conservator.

Are cuvântul domnul Sorin Paveliu, deputat fără apartenență la un grup parlamentar.

Urmează domnul Valeriu Boeriu, Grupul parlamentar al P.N.L.

 
 

Domnul Sorin Marian Paveliu:

Stimați colegi, atâți câți mai suntem în această sală, noi nu suntem nici jurați, și nu suntem nici judecători. În calitate de deputați exercităm rolul constituțional de control al Executivului. Nu facem nimic deosebit aici, decât ceea ce este prevăzut.

La sfârșitul dezbaterilor ne vom împărți în două tabere: deoparte cei care vor susține moțiunea și cele scrise în ea, iar de cealaltă parte se vor afla cei care vor alege complicitatea politică și alipirea numelui lor la aceea a unei persoane care n-are nici un fel de respect pentru legile țării.

Am să vă dau un citat care nu este memorabil, dar este un citat: "Ceea ce nu înțeleg eu este de ce o moțiune se face cu atac la persoană și, subliniez, nu cu un atac la sistem?". Autorul acestei profunde gândiri se numește Nicolăescu Gheorghe Eugen. Se află în această sală, în stânga mea, iar citatul a fost ieri afișat obsesiv pe un post de televiziune.

În opinia domnului Nicolăescu, Parlamentul ar trebui să atace sistemul sanitar. Nu, domnule ministru, nu! Ne aflăm aici, tocmai pentru a apăra sistemul sanitar și populația bolnavă a acestei țări. De cine? Tocmai de dumneavoastră. Ați săvârșit atât de des infracțiunea de abuz, încât această infracțiune s-a banalizat, s-a bagatelizat, s-a golit de conținut.

Să ne abatem atenția asupra câtorva exemple din moțiune. În primul rând, v-ați început mandatul printr-un ordin stupefiant și ați suspendat obligația Ministerului Sănătății Publice de a emite autorizații de înființare de farmacii. Nu au contat investițiile private făcute, salariile plătite, chiriile exorbitante suportate de către cei care aveau dosare spre aprobare pe masa dumneavoastră. Această decizie a fost, cu adevărat, un atac la sistemul sanitar. În fapt, așa cum am și menționat, ați recidivat în atitudinea manifestată când erați președinte la CNVM, când ați suspendat conducerea Fondului Național de Investiții și ați contribuit, astfel, decisiv la dezastrul financiar binecunoscut.

Doi: la nici câteva zile după acest ordin, în 12 decembrie 2005, toate televiziunile și-au întrerupt emisiunile pentru a anunța în direct demiterea a 15 directori și a 24 de consilii de administrație pentru "Persoanele demise și-au bătut joc de banul public",. A urmat un șir de trei ordine de ministru, care au avut țintă directorul Spitalului Universitar, membru al unui partid politic adversar P.N.L., la acea dată, aliat de încredere astăzi.

Toate aceste ordine emise de dumneavoastră s-au dovedit a fi ilegale: abuzuri împotriva interesului privat al celor vizați, un atac împotriva unor personalități ale vieții medicale pe plan național sau local. Episoadele sunt prea cunoscute pentru a mai insista asupra lor.

În data de 25 mai 2006, ați atins apogeul delirului dumneavoastră penal: ați emis Ordinul nr.576, prin care ați decretat demiterea din funcția de director general și din cele de directori adjuncți, precum și a consiliilor de administrație și de conducere din toate spitalele României.

Cu o lună în urmă, Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr.297/11.06.2007, definitivă și irevocabilă, a constatat abuzul dumneavoastră, iar ordinul prin care, repet, ați demis toate coducerile spitalelor din această țară a fost anulat.

Acesta este un adevărat atac la sistem, domnule ministru. A trebuit să treacă 14 luni, pentru ca instanța să constate ceea ce ați știut din prima clipă: că săvârșiți cel mai grav abuz în serviciu comis de un ministru până în prezent.

Trei: neîndeplinirea cu știință a îndatoririi dumneavoastră de a înlătura persoanele aflate în incompatibilitate cu funcțiile ocupate, reprezintă, de asemenea, un abuz în serviciu contra intereselor publice. Vă reamintesc că ați fost avizat în repetate rânduri că există 12 manageri de spital incompatibili cu această funcție. Este drept, datoria dumneavoastră față de subordonați și față de P.S.D. este atât de mare, încât ați încercat să schimbați legea. Nu ați reușit, dar nici nu i-ați eliberat din funcție pe cei incompatibili.

În ministerul pe care îl conduceți, toată lumea are pe site declarațiile de incompatibilitate. Lipsesc două: cea a directoarei Direcției farmaceutice, Mariana Iordache, și cea a unui membru din Comisia de transparență, Voicu Victor. Acest lucru nu este întâmplător: cele două persoane realizează, prin intermediul rudelor de gradul I, venituri semnificative din distribuția de medicamente, și dumneavoastră știți acest lucru.

Patru: vă citez altă hotărâre a Înaltei Curți de Justiție și Casație nr.219/15 septembrie 2006. "Prin prevederile Ordinului Ministrului nr.1000/2005, au fost încălcate prevederile art.16, 42, 53 din Constituția României, art.14 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, iar măsurile sunt discriminatorii, conform art.2 și 6 din OG nr.137/2000 privind combaterea discriminării.

Prin acest ordin ați interzis unui număr de 3.166 de absolvenți să înceapă pregătirea în specialitatea de medicină de familie. Abia acum, după doi ani, viața lor va putea reîncepe pe făgașul pe care dumneavoastră l-ați întrerupt abuziv. Cunosc, însă, medici care au emigrat deja în alte țări, sperând să se realizeze.

Cu un tupeu de neegalat, ieri descopereați cu falsă uimire că stațiile de salvare au prea puțini medici. Peste câteva luni, acești medici, cărora le-ați interzis viitorul, ar fi putut prelua în totalitate multitudinea de posturi vacante. Și acesta este un exemplu de atac împotriva sistemului sanitar, domnule ministru.

Aș putea să mă mai refer la cercetătorii științifici, plătiți din banii destinați achiziționării de medicamente, la faptul că n-ați finalizat nicio licitație, la pagubele produse bugetului Ministerului Sănătății Publice și la multe altele, dar ele se regăsesc în textul moțiunii.

Aș putea să mă refer la gestul imoral de a beneficia de milioane de lei din banii publici, prin intermediul unei firme înregistrate sub numele soției, așa cum puteți citi astăzi în ziarul "Ziua". Timpul nu-mi mai permite și, de aceea, voi sări.

Instanțele civile s-au pronunțat în unele cazuri asupra comportamentului abuziv al domnului Nicolăescu Gheorghe Eugen. În altele, urmează să se pronunțe. Am toată încrederea că și instanțele penale, deja sesizate, nu vor lăsa nesancționate aceste fapte.

Doamnelor și domnilor deputați,

V-am demonstrat de ce moțiunea aflată în dezbatere nu este un atac la persoana domnului Nicolăescu. Este o reacție de protejare a sistemului sanitar față de un om care nu știe să exercite Puterea decât poziționându-se deasupra legii.

Pentru astfel de fapte ca cele menționate mai înainte, orice om cu un minim sentiment de responsabilitate și-ar fi dat demisia de 10 ori până în prezent. Suntem chemați astăzi pentru a opta dacă sprijinim politic comportamentul iresponsabil al ministrului, sau sancționăm politic nenumăratele încălcări. Aceasta este întrebarea la care trebuie să răspundem.

Eu voi vota pentru această moțiune. Ca cetățean al acestei țări, sper ca, niciodată, niciun ministru să nu mai trăiască cu senzația că puterea, și negustoria cu puterea, îl scutește de răspundere în fața Parlamentului României și a legii, așa cum crede domnul Nicolăescu Gheorghe Eugen.

Vă mulțumesc pentru atenție.

 
 

Domnul Eugen Nicolicea:

Vă mulțumesc. Ați epuizat timpul alocat.

Urmează din partea Grupului parlamentar al Partidului Național Liberal, domnul Valeriu Boeriu.

Se pregătește domnul Alexandru Ciocâlteu, Grupul parlamentar al Partidului Democrat.

 
 

Domnul Valeriu Boeriu:

Domnule președinte,

Domnule ministru,

Doamnelor și domnilor,

Am și un titlu la scurta mea intervenție de astăzi, recunosc, inspirată din titlul moțiunii depuse de Partidului Democrat și de satelitul acestuia.

Reforma în sănătate are un nume propriu: Eugen Nicolăescu. Sistemul de sănătate din România nu a fost în măsură, în ultimii ani, să aducă satisfacții mici beneficiarilor îngrijirilor de sănătate, nici lucrătorilor din sistem.

Nu cred că există cetățean al României care să nu fie de acord că în sănătate este nevoie de schimbări majore, mai ales în plan organizatoric, economic.

Problemele sistemului de sănătate nu derivă din profesionalismul cadrelor medicale, din competența acestora. Neajunsurile sunt generate de mai multe cauze, dintre care aș enumera câteva, care mi se par importante:

  • subfinanțarea cronică a sistemului de sănătate, care a beneficiat ani la rând de aproximativ 3% din p.i.b., comparativ cu 8 - 10% în multe țări europene;
  • gestionarea ineficientă și neprofesionistă a resurselor, mai ales la nivel de spitale;
  • dezechilibrul major al asistenței medicale prin ponderea nepermis de mare a îngrijirilor în unități sanitare cu paturi, în detrimentul asistenței medicale primare sau în ambulatoriu.

Alte cauze ar mai fi: accesul inechitabil la resurse, scurgerea de resurse din sistem, lipsa unui sistem informațional, organizarea precară a sistemului de medicină de urgență.

Este unanim recunoscut faptul că tratarea în spital costă mult mai mult decât în ambulatoriu. Programul de evaluare a stării de sănătate a populației este unul de mare anvergură, cuprinzând toți cetățenii României. Este un program util și așteptat atât de populație, cât și de medicii de familie, un program care va permite cunoașterea mai bună a stării de sănătate a populației, și deschide drumul altor programe anuale cu destinație precisă, în concordanță cu morbiditatea fiecărei zone.

Programul pare scump doar la o analiză incompletă, știut fiind faptul că diagnosticarea precoce duce la costuri terapeutice mai mici și prevenirea este preferabilă tratamentului.

După un deceniu și jumătate de indiferență a guvernanților față de sănătate, deși aproape toate guvernele au avut la nivel declarativ "Sănătatea ca prioritate", reforma în sfârșit a început. Cel care a conceput și declanșat reforma este actualul ministru al sănătății.

Reforma în Sănătate are, într-adevăr, un nume propriu: Eugen Nicolăescu.

Sigur că sistemul reacționează de multe ori negativ la măsurile de reorganizare. Orice reformă adevărată declanșează opoziție a sistemului respectiv. Îngrijorător ar fi fost dacă reforma se făcea în liniște, asta însemnând de fapt că schimbările nu sunt profunde.

Reforma deranjează întotdeauna. Pe unii îi deranjează și faptul că un "nemedic" reorganizează sectorul sănătății. Și aici aș face o paranteză și aș spune că, în mod nemeritat, unii dintre dumneavoastră i-ați spus lui Eugen Nicolăescu porecla de "contabilul portocaliu". Asta mi-aduce aminte de un banc cu Radio-Erevan: la întrebarea, este adevărat că Eugen Nicolăescu este contabilul portocaliu, răspunsul ar fi "Da, este adevărat, dar nu-i contabil, ci ministru, și nu-i portocaliu, ci galben-albastru".

Se uită faptul că funcția de ministru este una politică și că ministrul nu trebuie să dea indicații profesionale cadrelor medicale. Nu trebuie ministrul să ne învețe, de exemplu, pe noi, medicii, diagnosticul diferențial între piciorul plat și melancolie, dacă vreți. El trebuie să gestioneze un sistem extrem de complex, cu o componentă semnificativă economico-financiară.

Un "nemedic" ne reformează sistemul, este adevărat, pentru că noi, medicii, nu am făcut-o. Și, de altfel, după cum se știe, automedicația nu este de preferat.

Reforma este un proces cu extindere mare în timp, și asta o știu și semnatarii moțiunii, care fac azi doar un joc politicianist. Ar fi o mare greșeală ca reformarea sistemului să fie încetinită sau chiar stopată.

Reforma aduce soluții la marile neajunsuri ale sistemului de sănătate și rezultatele încep să apară. Se aduc fonduri suplimentare în sistem, se profesionalizează managementul unităților cu paturi, se consolidează sectorul medicinii primare, se echilibrează accesul la resurse, se reorganizează asistența medicală de urgență, se îmbunătățește implicarea ministerului în programe de sănătate. De aceea, reforma trebuie continuată, ajutată și nu criticată nejustificat.

Grupul parlamentar al Partidului Național Liberal sprijină, în continuare, eforturile ministrului sănătății în direcția transformării profunde a sistemului sanitar și, în consecință, va vota împotriva moțiunii cu conținut ipocrit și titlu mincinos.

(Aplauze, Grupul parlamentar al P.N.L.)

 
 

Domnul Eugen Nicolicea:

Mulțumesc.

Ați consumat în total 12 minute din timpul afectat, cu cele dinainte.

Urmează domnul Alexandru Ciocâlteu, Grupul parlamentar al Partidului Democrat.

Se pregătește domnul Grigore Crăciunescu, Grupul parlamentar al Partidului Național Liberal.

 
 

Domnul Alexandru Ciocâlteu:

Stimat prezidiu,

Mult stimată și iubită doamnă deputat Rodica Nassar,

Stimate domnule profesor Stanciu,

Stimate domnule ministru Nicolăescu,

Stimate domnule prim-ministru Tăriceanu,

Am spus mai multe nume, unele pentru că așa este frumos s-o faci, altele pentru că este obiceiul domnului profesor Stanciu de a pomeni oamenii care nu sunt în sală.

Eu n-aș vrea să mă adresez domnului ministru. Eu aș vrea să mă adresez P.N.L.-ului. Și aș vrea să mă adresez P.N.L.-ului, pentru că domnul ministru, dacă stau să mă gândesc, este de fapt un om curajos și cumva inconștient să te bazezi pe 20% din sprijinul Parlamentului când vrei să faci reformă sanitară înseamnă să ai o doză de infantilism, pe care eu mi-o recunosc mie, nu dânsului, adică să fii copil și să crezi, să fii idealist să poți să faci așa ceva.

Este imposibil, și sigur că s-a ajuns la acest moment, acest moment, care așa cum spunea unul dintre colegi, cred că chiar de la P.N.L., ar fi trebuit să vină mai din timp, și domnul ministru să vină și să spună aici, să ceară Parlamentului, am venit și uite ce vreau să facem, și cu toate astea nu sunt sprijinit. Pentru că, într-adevăr, nu este sprijinit în ceea ce vrea să facă, dar și încercările dânsului de a face ceva, uneori au avut niște opinteli care nu trebuiau să aibă loc.

Una dintre piedici a fost cea legată, și împiedicări să spunem, a fost cea legată de numirea directorilor de spitale și schimbarea lor, care a fost, zic eu, o greșeală de tactică, atenție pornită tot din cadrul P.N.L.-ului și a sfaturilor date de specialiștii medicali din cadrul P.N.L.-ului, chiar dacă nu mai sunt în P.N.L. acum.

Aș vrea să amintesc acum, înainte de a se rupe Alianța "DA", atunci când domnul președinte Băsescu a venit și a prezentat aici dezastrul din sănătate și domnul ministru a fost de acord cu acest dezastru. Și, cu toate acestea, nu a luat măsurile pe care putea să le ia. Putea să le ia teoretic, dar nu cu 20% suport parlamentar, pentru că asta însemna să intre în distribuția medicamentelor, și știe ce înseamnă treaba asta. Însemna să intre în cumpărarea - s-a spus că nu s-au cumpărat ambulanțe - a doua zi, vă asigur că ar fi fost pe prima pagină, cum s-a ținut licitația. Că nu a luat helicoptere, la fel ar fi fost și s-ar fi întâmplat același lucru.

Este, însă, greu să lupți cu spitalele, dar am să vă dau exemplul spitalului la care încă lucrez. Nu se poate ca un domn primar, care este și neiubit și nedistins și nițel "cam cu pluta", spunea cineva, domnul Inimăroiu, de la sectorul 4, să nu dea măcar un leu pentru spitalul care ține de sectorul 4. Niciodată, nici măcar nu l-a interesat spitalul.

Hai să merg mai departe. Domnul prim-ministru Tăriceanu este aici, domnul ministru este aici. Eu sunt specialist în nefrologie și dializă. N-am niciun interes. La noi centrul este privatizat, și de un an de zile am umblat, inclusiv la domnul prim-ministru am fost, de trei ori am purtat această discuție, și am spus că numai făcând privatizarea centrelor se va face o economie de 30 milioane de euro.

Vreau să vă spun că după Revoluție s-au început 520 de clădiri de spitale, și vrem să mai facem alte 36, legat de analiza acel screening populațional, care se dorește, și care va costa vreo 400 milioane de euro. Astăzi la prânz am fost la o teză de doctorat, la care s-a discutat despre starea gușei, deci a idioților, a cretinilor din București. Cei care au doze mai mici de iod decât ar trebui să aibă sunt 48% în București.

Mă rog, și eu sunt din București, așa că nu mă simt prea bine, dar asta arată că atunci când te apuci să faci un test screening și vrei să cheltui 400 milioane de euro trebuie ca acest test să nu țină de același tip de investigații, ceea ce înseamnă că un screening pe care îl faci cu același tip de investigații la toți asigurații, va însemna o cheltuială care, în mare parte, este inutilă.

Eu am pornit, și aș vrea să vă povestesc despre un evreu, în 1916, la intrarea nemților în București, nu i-a fost furată biblioteca, după intrarea rușilor, de abia după aceea i-au luat-o comuniștii. Vreau să vă zic că sunt director, am fost director ales și am fost primul care am spus: "domnule, eu îmi dau demisia". Director ales în februarie '90. Îmi dau demisia, că normal este ca să devenim o industrie de oferte de servicii medicale. Dar, cu cine faci această ofertă de servicii medicale? Cu oameni care nu vin decât cu un singur gând la spital, și acela nu-i ".. Este vorba de calitatea umană, de calitatea doctorilor cu care aveți de-a face, și nu întotdeauna sunteți foarte mândri de doctorii cu care intrați în contact, decât dacă plecați cu puncte fixe.

Aș vrea să aduc aminte, apropo de acest lucru, că nu este normal ca astăzi să mai păstrezi două case paralele, care nu-și au rostul. Pentru prima casă, m-am certat cu domnul președinte Băsescu, iar pentru a doua casă m-am certat cu fostul ministru Babiuc. Aceste case paralele nu-și au rostul într-o țară în care pornim de la principiul solidarității, pentru că sunt bani cheltuiți și aceste două case construiesc de fapt două nomenclaturi separate.

S-a luat domnul ministru de aceste case? Nu, că iarăși n-a avut curajul s-o facă.

Sigur că despre probleme în domeniul sanitar se poate vorbi foarte mult, și nu sub forma aceasta, în care unii se abțin, alții votează contra pentru că așa este bine politic, alții votează pentru, pentru că așa este bine politic.

Sănătatea este aceeași pentru toți și în fața morții suntem egali toți. Dar uitați acest lucru, și vorbele mele vi se par patetice, emfatice, așa într-un fel, și nu este așa. Și sarcina oricui ar fi ministru va fi foarte grea și va ajunge cândva în fața unei asemenea moțiuni, dar nu din motive politice. Asemenea lucruri care sunt prezentate politic când este vorba despre sănătatea românilor, nu-mi plac. Asta am vrut să vă spun.

Vă mulțumesc. (Aplauze din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat)

 
 

Domnul Eugen Nicolicea:

Vă mulțumesc.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat mai sunt 3 minute. Timpul, în rest, a fost epuizat.

Dau cuvântul reprezentantului Partidului Național Liberal, Grigore Crăciunescu.

Urmează apoi domnul Petru Movilă, Grupul parlamentar al Partidului Democrat.

Mă scuzați că fac acest anunț și-l întrerup pe vorbitor.

Rog liderii de grup să invite colegii în sală, pentru că se epuizează lista vorbitorilor și vom vota.

Mulțumesc.

 
 

Domnul Grigore Crăciunescu:

Domnule președinte,

Domnule prim-ministru,

Domnilor miniștri,

Stimați colegi,

Asupra țării se abat valuri de căldură, asupra Parlamentului se abat valuri de moțiuni. Această moțiune face parte din al doilea val și are o țintă precisă: ministrul Eugen Nicolăescu.

Depunerea de moțiuni este un drept constituțional, este un exercițiu democratic. Dar, mă întreb, dacă nu era mai bine să votăm încă 20 - 30 de proiecte de legi, care să reglementeze o serie de domenii de activitate în care lucrurile nu merg bine, și să nu pierdem timpul în aceste dezbateri, întrucât reforma din sănătate a început să se vadă, merge și încep să apară și rezultatele.

Stimați colegi,

În această moțiune sunt precizate încă de la început două lucruri, care de fapt arată de ce nu este iubit ministrul Eugen Nicolăescu. În primul rând, actualul ministru este cel mai longeviv ministru al sănătății după 1989. Este un fapt deosebit de important întrucât a reușit în acești 2 ani de zile să cunoască sistemul, să cunoască oamenii cu care lucrează, să demareze o serie de programe pe care să le urmărească și să le pună în practică.

Schimbarea unui ministru la 6 luni sau la 1 an este un beneficiu pentru cei care făceau jocurile în sistem. În plus, furnizorii de medicamente, materiale sanitare și aparatură medicală știu că un ministru care activează pe o perioadă scurtă nu va putea cunoaște toate mecanismele în ceea ce privește organizarea licitațiilor pe diverse domenii și astfel își pot face jocurile cum vor. Ministrul Nicolăescu a stopat aceste jocuri. Deci n-are cum să fie iubit.

Actualul ministru a reușit în acești 2 ani de zile să aprecieze calitatea colaboratorilor. A început să facă ordine și curățenie în sistem, a reușit să cunoască care sunt racilele acestui sistem și să le înlăture.

Al doilea lucru important, recunoscut de colegii care au depus moțiunea, este aceea că s-au dublat fondurile alocate Ministerului Sănătății Publice, fapt ce dovedește preocuparea Guvernului Tăriceanu pentru acest sector de activitate, care este un domeniu prioritar în actuala guvernare.

Doamnelor și domnilor,

Cred că toți cei care au semnat moțiunea au făcut-o în cunoștință de cauză, adică cunosc situația exactă din județul pe care-l reprezintă, cunosc numărul de spitale, starea fizică a acestora, dotarea cu aparatură, sumele de bani primite pentru anul 2007, modul în care au fost cheltuite etc.

După o analiză sumară, se vede că lucrurile stau mult mai bine decât în anul 2005, când am preluat guvernarea. A acuza pe ministru pentru punerea în practică a Programului Național pentru Diabet, care prevede descentralizarea eliberării medicamentelor pentru această boală, și a acuza că mai mulți bani se cheltuie prin acest program la același număr de bolnavi, aproximativ, este o răutate.

Este simplu de înțeles, și anume că mai mulți pacienți accesează această medicație, mergând la farmaciile cele mai apropiate, iar introducerea pe lista de compensate a unor medicamente mai scumpe, pentru tratarea și prevenirea complicațiilor acestei boli, arată grija deosebită pentru această categorie de bolnavi. Putem spune același lucru despre descentralizarea distribuirii medicamentelor pentru bolnavii de cancer.

Programul de evaluare a stării de sănătate a populației consider că este necesar și util să cunoaștem, la un moment dat, starea de sănătate a populației României, pentru că statisticile actuale se fac pe baza numărului de pacienți care se prezintă la medic.

Știm cu toții că foarte mulți cetățeni au o stare de sănătate aparentă, că, din diverse motive, atunci când nu se simt bine, nu apelează la medic, iar odată simptomatologia dispărută, aceștia nu-i mai dau importanță. Într-o situație ulterioară, când ajung la medic, află că boala se află într-o fază avansată.

Depistarea unei hipertensiuni în faza inițială, depistarea unor stări prediabetice, diagnosticarea unui cancer în fază incipientă face ca sumele de bani cheltuite pentru acel bolnav să fie mai mici și uneori să salvăm vieți omenești.

Stimați colegi,

A-l acuza pe ministrul sănătății că nu a pus în aplicare toate programele, că nu a rezolvat toate problemele de sănătate din România este, afirm pentru a doua oară, o răutate, întrucât problemele acestui sistem vin din urmă și de mulți ani. Nimeni nu le poate rezolva pe toate într-un timp așa de scurt, pe de o parte, iar pe de altă parte, știm cu toții că sunt resurse financiare insuficiente.

Deși am reușit o colectare mai bună de la asigurați, deși am alocat mai mulți bani de la buget pentru sistemul de sănătate și am atras noi surse de venit prin impunerea taxei pe viciu, sistemul sanitar este un mare consumator de fonduri financiare și niciodată nu vor fi bani de ajuns. Privind în ansamblu sistemul și comparând situația pe care am preluat-o, putem constata, fără mult efort, că lucrurile merg înspre mai bine. Construcția de noi spitale, dotarea cu aparatură performantă, informatizarea întregului sistem vor face ca în scurt timp lucrurile să meargă mai bine, și acest lucru în primul rând pentru satisfacerea nevoilor pacienților.

Noi, PNL, vom fi alături de ministrul Nicolăescu, pentru a aduce până la capăt ceea ce a început.

Pentru aceste motive și pentru multe altele, stimați colegi, vă rog să fiți de acord ca această moțiune simplă să nu fie votată. Vă mulțumesc. (Aplauze.)

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc.

Domnul deputat Petru Movilă și domnul deputat Luchian, câte două minute fiecare au mai rămas.

 
 

Domnul Petru Movilă:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Stimați colegi,

Ca vicepreședinte al Comisiei pentru sănătate am făcut în repetate rânduri declarații referitoare la proasta funcționare a sistemului de sănătate din România și de fiecare dată am susținut că principala cauză a crizei din sistemul de sănătate este modul defectuos prin care ministrul Eugen Nicolăescu conduce Ministerul Sănătății. Dumnealui a primit pentru Ministerul Sănătății cel mai mare buget după 1990, dar l-a gestionat extrem de păgubos. Tocmai ministrul Eugen Nicolăescu, care propunea ca exemplu reforma în sănătate prin conducerea instituțiilor sanitare de către manageri! Cu așa exemplu, așa reformă! O reformă, care, practic, nu a început niciodată!

Scriptic, s-au emis legi, norme, ordine. Cadrul legislativ principal a fost creat, însă legislația secundară necesară punerii în aplicare a legilor nu este nici acum definitivată, mai mult, este plină de contradicții.

Deși ministrul Nicolăescu este în funcție de doi ani, deci nu are nicio scuză că abia ar fi intrat în sistem, nu a efectuat nici până acum o evaluare a sistemului de sănătate la nivel național. Această evaluare era indispensabilă construirii unei strategii pentru reforma în sănătate, întrucât numai în urma unei evaluări complete s-ar fi putut constata starea reală a sistemului de sănătate în teritoriu, s-ar fi descoperit neajunsurile din spitale. Numai în urma unei evaluări coerente ministrul sănătății ar fi aflat că în niciun oraș capitală de județ din România nu există un spital performant, care să asigure asistență medicală la cel mai înalt nivel, și aceasta întrucât nu există aparatură medicală performantă.

Reforma din sănătate, așa cum reieșea din Programul de guvernare al Alianței D.A., urmărea îndeplinirea simultană, printre altele, a următoarelor componente: repararea și consolidarea spitalelor, salarii mai mari pentru cadrele medicale, dotarea cu aparatură performantă a spitalelor, precum și acordarea unui buget mai mare pentru sănătate.

Ministrul Eugen Nicolăescu nu a realizat niciodată o strategie în domeniul spitalicesc, deși Ministerul Sănătății are recomandări exprese privind strategia de reformă în domeniul spitalelor, făcută de experți ai Băncii Mondiale și experți PHARE, pe care dânsul le-a ignorat. Astfel, în loc să fie consolidate, spitalele din România reprezintă în continuare un pericol, atât pentru cadrele medicale, cât și pentru pacienți, deoarece cad tavane, pereți, saloanele sunt adevărate congelatoare pe timpul iernii, iar vara pacienții abia pot respira.

Licitațiile pentru aparatură medicală, ambulanțe și medicamente au fost anulate din cauza lipsei de profesionalism a domnului ministru ori a intereselor economice ale clienților politici ai acestuia.

Asistăm în continuare la un exod al cadrelor medicale în țările Uniunii Europene, pentru că salariile din România sunt foarte mici, numărul cererilor din partea medicilor și asistenților medicali pentru a pleca să muncească în străinătate este foarte mare, deoarece ministerul nu a avut niciodată un punct de vedere clar asupra acestui fenomen. Cel mai mare perdant al acestui exod este chiar statul român, care investește în pregătirea medicilor și asistentelor medicale ce acum pleacă pentru a-și oferi serviciile pacienților din alte țări.

În sfârșit, bugetul pentru sănătate pe care l-a primit domnul Nicolăescu a fost cel mai mare acordat vreodată. Cu toate acestea, problemele amintite deja rămân de actualitate. Și aceasta pentru că banii au fost cheltuiți în mod netransparent, pe evaluări și strategii de care numai domnul ministru are cunoștință.

Sistemul de sănătate din România a rămas în continuare cel mai corupt sistem, nu au fost elaborate standarde specifice domeniului medical, protecția socială este la fel de deficitară, de descentralizare nici nu poate fi vorba, în condițiile în care ministrul, personal, a centralizat decizia de la nivelul spitalelor prin contract direct cu managerii de spital, iar privatizarea în sănătate, care ar fi contribuit la rezolvarea neajunsurilor din sistem, a întâmpinat opoziția domnului ministru sau incompetența acestuia.

În continuare, o să vă citez dintr-un document înregistrat la Senat, se numește... (vociferări, proteste, pentru că s-a depășit timpul acordat): "Sănătatea publică este grav bolnavă, ministrul sănătății dăunează grav sănătății!" În situația în care onoarea, la Senat, este aceeași cu cea din Camera Deputaților, vă citez: "Noi, senatorii PSD, facem apel către toți parlamentarii, indiferent de grupurile politice cărora le aparțin, de a vota în favoarea moțiunii. Este o chestiune de interes național, de onoare și onestitate față de adevăr, față de cetățeanul român".

Partidul Democrat susține această moțiune și mă aștept ca și colegii care au aceeași onoare ca și colegii din Senat să facă același lucru.

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Ultima intervenție, domnul deputat Luchian. Domnule deputat, aveți cuvântul.

 
 

Domnul Ion Luchian:

Domnule președinte,

Domnule prim-ministru,

Domnule ministru,

Mărturisesc că nu aș fi vrut să iau cuvântul la această moțiune, pentru că, fiind la final de luări de cuvânt, s-a spus cam tot ce se putea spune, dar câteva comentarii cred că sunt interesante de a le face.

În primul rând, cred că ar trebui să ne punem întrebarea dacă este o adevărată moțiune a unui partid sau a partidelor din Opoziție sau este o răfuială a unui coleg deputat cu ministrul Nicolăescu? Pentru că, parcurgând întreaga moțiune, constat că tot ceea ce se spune în punctele enumerate se referă doar la o luptă surdă între ministrul sănătății și, cred că, principalul dușman al domniei sale, care este colegul Paveliu. Dar nu "dușman", dușman din punct de vedere politic, dânsul a redactat această moțiune și chiar cred că e o problemă pe care o au între domniile lor.

Însă, la răspunsul pe care l-a dat domnul ministru, chiar mă gândeam că, parcă, domnia sa depunea o moțiune în Camera Deputaților. Pentru că, vrem, nu vrem, a fost nevoit să facă un rechizitoriu, dacă vreți, a tot ce se întâmplă în sistemul sanitar; sistemul sanitar care este bolnav dinainte de '89 și a devenit din ce în ce mai bolnav și în următorii 10-15 ani după Revoluția din 1989.

Ca urmare, preluând, odată cu guvernarea din 2004, un sistem sanitar bolnav, slăbit, trebuiau luate măsuri speciale de reanimare a acestui sistem. Cu voința politică care a fost la acel moment, fondurile care s-au alocat sănătății au fost mai mari decât în anii precedenți, dar în acest sistem niciodată fondurile nu o să ajungă. Ca urmare, sigur că aceste fonduri trebuia gestionate în așa fel încât populația să resimtă acest lucru. Poate că este principala calitate a acestei guvernări și care, din punctul meu de vedere, nu trebuia să primească o moțiune din partea colegilor cu care am intrat la guvernare, pentru că mi se pare un paradox ca, până la Paștele din 2007, până în aprilie, să fi fost foarte bun ministru Nicolăescu, iar după, să fie cel mai rău ministru, ceea ce este de neînțeles.

Reforma în sistemul sanitar au încercat-o și ceilalți miniștri ai sănătății, în celelalte guvernări, doar că reforma s-a oprit la poarta spitalului. Asta am încercat noi să facem. Și criticile pe care le aduc cei de la Partidul Social Democrat nu fac altceva decât să spună propriile lor insuccese în campaniile pe care le-au condus și guvernele anterioare.

Cu toate acestea, sigur că nu pot să fiu eu mulțumit astăzi că ceea ce se întâmplă în sistem este corect. Dar, poate, cea mai mare nemulțumire este că ne-am obișnuit să arătăm cu degetul numai la cei care lucrează în spitale, în ambulatoriile de specialitate sau în cabinete. Pentru că, până la urmă, noi trebuie să avem în vedere populația, care este din ce în ce mai bolnavă și mai slăbită, și un sistem care nu a putut să ofere servicii la timp.

Motiv pentru care insuccesele care se regăsesc în sistemul nostru sunt văzute de toată lumea, dar niciodată nu s-a atacat cauza. Cauza? Eu cred că trebuie mai mulți bani în sistem și mai bine plătite persoanele care lucrează în acest sistem.

Cred că trebuie să le aduc un omagiu colegilor mei doctori, care, cu mijloace puține și doar cu pregătirea lor profesională, au rezolvat atâtea cazuri foarte grave din medicina românească, iar în unele centre performanța este la ea acasă și egală cu cea din țările europene.

Vă mulțumesc și vom vota, evident, împotriva acestei moțiune. (Aplauze.)

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

În încheierea dezbaterilor, dacă domnul ministru Nicolăescu dorește să intervină?

 
 

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Și dumneavoastră aveți nervii puși la încercare, nu o să vorbesc mult, dar cred că niște lucruri trebuie spuse. S-au făcut afirmații, cu toate că eu am încercat să explic în cuvântul meu anterior despre ce este vorba, unii nu au cedat și au spus în continuare aceleași minciuni, și nu pot să le las netaxate.

Licitațiile naționale de sănătate nu le face Ministerul Sănătății Publice, le organizează Casa Națională de Asigurări de Sănătate. În 2006 s-a încercat prima licitație națională, Ministerul Sănătății Publice a dat toată logistica necesară, dar, mai departe, știți foarte bine că există o Lege a achizițiilor publice, care a blocat și a anulat această licitație. Și a anulat-o de abia în mai 2007. Ca lucrurile să fie foarte clare și cunoscute de toată lumea, altfel, fiecare va vorbi în continuare cum îi trece prin cap, iar oamenii, săracii, nu vor înțelege nimic: Domnule, cine are dreptate, care este adevărul?

Din păcate, cei care au luat cuvântul de la acest microfon - unii, ca să fiu foarte corect - au încercat să mintă în continuare și să inducă în opinia publică idei false. Nu le putem lăsa așa, oamenii nu au nicio vină că acești oameni sunt politruci în continuare și nu țin cont de interesele cetățenilor. Și trebuie să spunem acest lucru foarte clar!

Spunea cineva că am primit cel mai mare buget. nu, stimați colegi, nu am primit, nu mi s-a dat nimic pe degeaba, a trebuit să muncim să obținem acest buget. Nu-ți dă nimeni nimic pe degeaba în buzunare, aceasta este realitatea!

Vorbeam de programul de evaluare a stării de sănătate a populației. Unii vorbesc de eșantioane, de statistici, cei 22 de milioane de oameni trebuie să ajungă la medic, stimați colegi, altfel nu se știe ce e cu viața lor, ce e cu starea lor de sănătate. Pe lângă miliardele pe care le consumăm în sănătate, nu contează 250 de milioane de euro, pentru viața oamenilor, să știm exact ce se întâmplă cu ei, să se ducă și ei o dată în viață la mediul de familie, să ajungă o dată în viață să-și facă un set de analize.

Aceasta este realitatea, stimați colegi! Nu vă convine, treaba dumneavoastră! Eu cred că oamenii merită din partea noastră acest respect! (Aplauze.)

Din păcate, PLD-ul și PD-ul ne-au pierdut timpul în seara asta, în loc să ne lase să muncim. Aveam multe de făcut și, pentru o dezbatere politicianistă, pentru faptul că vor să arate anumite alianțe care au loc în Parlament, au făcut o moțiune stupidă, iresponsabilă și, aș zice eu, în același timp, mai mult decât imorală, dacă se poate spune asta.

Este inadmisibil să vezi oameni cu care ai fost coleg până alaltăieri, să vină azi să te acuze că ești cel mai prost, cel mai incompetent, cel mai neprofesionist. Unde se poate așa ceva, stimați colegi? Oare nu vă e frică de Dumnezeu, că vă vede în ce hal vă comportați? Nu vă e frică de oameni, să le spuneți în ce hal vă comportați?

Eu cred totuși că am ajuns în Parlamentul României să ne batem joc unii de alții! Oare credeți că oamenii nu văd, nu-și dau seama ce se întâmplă? Oare credeți că pot fi suportați la infinit oameni care se comportă în acest fel? Vă înșelați, stimați colegi! (Rumoare, vociferări.)

Unii au vorbit, din păcate, după interesele lor personale, după interesele de grup pe care le reprezintă sau chiar după interese politice, niciunul dintre ei nu s-a uitat la oameni, să pună în centrul sistemului de sănătate omul, acela, amărât, pensionarul, cel de la țară, care nu are medic de familie, care nu știe, la un laborator, cum să ajungă. Nu v-a interesat asta și nu vă interesează! Și vorbiți despre oameni!

Eu cred că votul Parlamentului de astăzi vă va sancționa pe dumneavoastră, care nu știți să vă uitați la oameni.

Mulțumesc. (Aplauze.)

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule ministru, v-au mai rămas trei minute.

Stimați colegi, am finalizat dezbaterea la această moțiune, urmează procedura de vot.

(Domnul deputat Marian Sorin Paveliu solicită cuvântul.) Dar nu vi s-a spus numele, îmi pare rău, nu s-a rostit niciun nume. (Domnul deputat insistă.) Domnule deputat, nu vă dau drept la replică, că nu vi s-a zis numele. (Domnul deputat Marian Sorin Paveliu insistă în continuare să ia cuvântul.) I-ați dat numele? Nu vi s-a dat numele, îmi pare rău. (Insistențele continuă.) A, drept la replică la altcineva.

Un minut, drept la replică.

 
 

Domnul Marian Sorin Paveliu:

Vă mulțumesc frumos, dar nu cred că am nevoie de un minut, cred că am nevoie de 2, și dacă stau și mă gândesc și la doamna Nassar, și la domnul câmpanu, poate ar fi 6.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Până acum ați mai dat două drepturi la replică.

 
 

Domnul Marian Sorin Paveliu:

Dar e prea târziu ca să vă mai răpesc timpul cu așa ceva.

Aș vrea să vă spun două lucruri. În această seară, totuși, eu, ca individ, am avut o satisfacție deosebită. În primul rând, că ministrul sănătății a înghițit, a trebuit să audă 31 de acuze...

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnule deputat, v-am dat drept la replică, vă rog să răspundeți la acuzațiile care vi s-au adus, nu aveți cuvântul pe fond.

 
 

Domnul Marian Sorin Paveliu:

Bine, domnule președinte.

31 de acuze, la care n-a reușit să răspundă...

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnule deputat, ori dați drept la replică ori vă retrageți.

 
 

Domnul Marian Sorin Paveliu:

Domnule președinte, cred că ați putea avea... (Se întrerupe microfonul.)

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnule deputat, întâi vă hotărâți dacă dați drept la replică sau nu și, după aceea, aveți cuvântul pe drept la replică, nu vă dau cuvântul pe fond.

Deci, domnule deputat, dați drept la replică sau doriți să...

 
   

Domnul Marian Sorin Paveliu:

Dau drept la replică.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Păi, atunci, răspundeți la acuzațiile care vi s-au adus, că vă iau cuvântul.

 
 

Domnul Marian Sorin Paveliu:

Dar cum ați vrea să răspund la replică, domnule președinte? "Replica", punct, și cu asta basta, așa ar fi în viziunea dumneavoastră?

Deci, la singura acuză pe care mi-a spus-o domnul ministru în cuvântul domniei sale, a fost că am mințit eu în ceea ce privește situația rezidenților. Uite, vă las aici, domnule ministru, să vedeți ordinul, de cine este semnat, în 9 septembrie 2005, de Eugen Nicolăescu, și nu de Mircea Cinteză.

În rest, ce să vă spun, am avut două acuze care mi-au mers la suflet. Una, că am predat la candidații pentru manageri. Sunt cadru didactic, sunt conferențiar universitar, din asta trăiesc și mi s-a reproșat chestia asta. Mi-a plăcut teribil de mult!

Al doilea lucru, că sunt prea critic și că dacă aș fi ministru, m-aș critica și pe mine însumi. Exact asta îi cer și domnului ministru și este incapabil să o facă!

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc foarte mult, domnule deputat.

Am finalizat dezbaterile la această moțiune, urmează să trecem la vot.

În legătură cu procedura de vot, stimați colegi, pentru că au fost numeroase intervenții, vă consult asupra procedurii de vot.

Domnule Stanciu, aveți cuvântul.

Voci din sală:

Vot electronic! Vot cu mâna sus!

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Să știți că dacă nu avem cvorum așa rămâne.

 
 

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule președinte,

Onorat prezidiu,

Domnilor miniștri,

Stimate doamne și stimați domni deputați,

Domnule Nicolăescu,

Regulamentul prevede, dacă nu mă înșel, la art. 121, că votul pentru moțiuni, hotărâri și legi se stabilește de către Cameră. Avem două variante: varianta votului secret cu bile, dar tare mă tem că o parte din parte din membrii Partidului Liberal Democrat vor vota cu domnul Nicolăescu, că au fost colegi cu dânsul, și o parte din colegii de la PLD. de aceea, noi refuzăm votul secret cu bile și vă propunem, domnilor colegi, pentru respect față de domnul ministru Remeș, care este aici, de față, și așteaptă să iasă din groapa agriculturii, să votăm, așa cum spune regulamentul, cu vot deschis, prin ridicare de mână.

Vă mulțumesc pentru atenție.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc.

Alte propuneri? Domnule deputat Rădulescu, aveți cuvântul.

 
 

Domnul Cristian Rădulescu:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Și noi propunem tot o variantă de vot deschis, dar deschis nu numai între noi, ci și pentru cei care pesemne ne mai urmăresc, deci, vot electronic cu cartelă, merge și foarte repede.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Supun votului dumneavoastră cele două propuneri, în ordinea în care au fost formulate. Propunerile le votăm cu cartelă, că asta e regula, sunt propuneri de procedură. Deci, vă rog să vă introduceți cartelele.

Supun mai întâi votului dumneavoastră propunerea... stați, că mai sunt colegi pe drum! ca procedura de vot să fie vot deschis prin ridicare de mâini, conform art. 123.

 
   

Doamna Aurelia Vasile (din sală):

Nu merge aparatul!

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Păi, acum îi dăm drumul, sper.

Supun votului dumneavoastră această propunere. Vă rog să votați.

Cine este pentru? 116 voturi pentru, 3 abțineri, 63 de voturi împotrivă, o persoană nu a votat. Și, de asemenea, domnul deputat Antonescu a votat prin ridicare de mână, întrucât nu are la dânsul cartela.

Voci din PRM:

Și noi!

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Mă rog... Votul este oricum cât se poate de clar. Deci, se va vota prin ridicare de mâini.

Am să-l rog, dacă domnul secretar Albu dorește să ia loc la prezidiu, într-una dintre pozițiile de secretar, pentru a nu exista discuții vizavi de numărarea voturilor. Domnule secretar, vă rog frumos.

Voci din sală:

Păi, domnul Zgonea mai este de la Opoziție?

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Da, dar sunt mai multe feluri de opoziție, există opoziții și opoziții... Nu vă dați seama în ce opoziție sunt eu! (Domnul secretar Gheorghe Albu îl înlocuiește în prezidiu pe domnul secretar Ioan Munteanu.)

Stimați colegi, vă rog să luați loc în bănci. Voi supun votului dumneavoastră moțiunea: "Astăzi, criza în sănătate are un nume propriu: Eugen Nicolăescu"

Procedura de vot, conform art. 123 alin. (2), vot deschis prin ridicare de mâini.

Cine este pentru adoptarea moțiunii? Vă rog să votați. 59 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? Vă rog să votați. 150 de voturi împotrivă.

Abțineri? Vă rog să numărați abținerile. 4 abțineri.

Cu 150 de voturi împotrivă, 59 pentru și 4 abțineri, moțiunea: "Astăzi, criza în sănătate are un nume propriu: Eugen Nicolăescu" a fost respinsă. (Aplauze.)

 
Dezbateri procedurale asupra propunerii de retragere de pe ordinea de zi a moțiunii simple cu tema Ministrul D.T. Remeș, groparul agriculturii românești (aprobarea retragerii de pe ordinea de zi).

Stimați colegi, trecem la următorul punct de pe ordinea de zi, dezbaterea moțiunii simple: "Ministrul Decebal Traian Remeș, groparul agriculturii românești"

Nu sunt intervenții pe procedură.

Dau cuvântul, pentru a da citire moțiunii, domnului deputat...

Ce? Procedură? Domnul Nicolicea? Vă rog, domnule secretar.

 

Domnul Eugen Nicolicea:

Constat din nou că și la această moțiune s-a încălcat Constituția, și ar trebui să felicităm Grupurile PD și PLD pentru faptul că sunt consecvente, dar încălcarea Constituției nu este un lucru de joacă.

Având în vedere faptul că am propus și data trecută ca această excepție să o discutăm odată cu fondul, deci nu ne opunem la această dezbatere, dar trebuie precizat că și aceasta conține, la primul punct, încălcarea Constituției, ba, mai mult decât atât, de data aceasta nu se mai cere ca numai în caz de vacanță sau de remaniere guvernamentală premierul să facă respectiva propunere, se cere de urgență, și mai ales se spune: "pentru ignoranță și incapacitate".

Având în vedere faptul că moțiunea PSD este mult mai complexă și cuprinde o parte din ceea ce ați spus dumneavoastră, dar nu cuprinde aceste încălcări de Constituție, fac o propunere, care este, zic eu, utilă, și anume, să vă retrageți această moțiune și să o votați pe a noastră mâine. (Rumoare.)

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Iertați-mă, dar nu am înțeles exact ce ați propus să facem cu asta de azi?

 
 

Domnul Eugen Nicolicea:

Deci, un vot de respingere, pentru că este încălcată Constituția, la alternativă cu retragerea ei de către semnatari, bineînțeles, cu promisiunea de a o vota pe a noastră mâine.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Înțeleg că propuneți să o scoatem de pe ordinea de zi, ca să traduc propunerea dumneavoastră.

Alte intervenții? Supun votului dumneavoastră această propunere, atunci. Votăm cu cartele, desigur.

Nu e nimic, domnule Canacheu, că nici domnul Antonescu nu are cartelă, o dată în carieră vă compensați cu domnul Antonescu.

Putem proceda?

Supun votului dumneavoastră propunerea de retragere de pe ordinea de zi a acestei moțiuni, ca urmare a ... (Rumoare, vociferări)

Vă rog să veniți la microfon. Să știți că am consultat liderii de grupuri, dar n-au părut să reacționeze.

Stați un pic, că-i domnul Canacheu și după aceea. A cerut cuvântul.

 
 

Domnul Costică Canacheu:

Domnule președinte, am votat ordinea de zi și suntem în ordinea de zi, acum. Nu putem revota ordinea de zi și nu ar fi procedural corect să avem acum un vot asupra ordinii de zi, chiar dacă cineva îl propune, deși nu s-a propus acest lucru.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Domnul deputat Nicolicea.

 
 

Domnul Eugen Nicolicea:

Nu discut despre ordinea de zi. Vorbesc despre încălcarea art.158 alin. (4). Această moțiune nu putea să fie luată în considerare și supusă dezbaterii.

Deci, propun eliminarea din dezbaterea acestei moțiuni, pentru încălcarea Constituției și a art.158 alin. (4).

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Domnule deputat, eu pot doar s-o scot de pe ordinea de zi și pe urmă să aprecieze Biroul permanent, că n-o să discutăm asta în plen.

Intervenții?

Supun votului dumneavoastră propunerea de scoatere a acestei moțiuni de pe ordinea de zi, urmând a se discuta în Biroul permanent al Camerei Deputaților procedura de urmat în continuare.

Vă rog să votați electronic.

Vă mulțumesc.

Propunerea a întrunit 111 voturi din 176.

Domnule deputat Rădulescu, aveți cuvântul. Vă rog.

Stimați colegi, vă rog să rămâneți încă în bănci.

 
 

Domnul Cristian Rădulescu:

Procedural, la explicarea votului.

Stimați colegi,

Am discutat două ore, la moțiunea anterioară, asupra inadmisibilității unui vot pe o astfel de propunere.

În felul acesta, deschidem o cale pe care, dacă vom merge, nu respectăm, în orice caz, principiile democrației.

Data trecută, la moțiunea de cenzură, s-a ajuns în situația de a se vota dacă aceasta să fie citită, să fie dezbătută și, după aceea, să fie votată.

În felul acesta - și sunt obigat să spun încă o dată -, orice Guvern vine poate să stea în scaune cât dorește el, prevalându-se de anumite chichițe procedurale și de o majoritate ad-hoc parlamentară, pe care o folosește împotriva democrației și interzicând folosirea celei mai puternice arme pe care aceasta o are, și anume moțiunea de cenzură, în cazul respectiv, moțiunea simplă.

Mergând așa, pe linia aceasta, o să ajungem să votăm absolut orice și legea gravitației.

Îmi aduc aminte, prin comportarea dumneavoastră, de momentele acelea de prin '90-'91, când F.S.N.-ul avea o majoritate de 65% și când țărăniștii și liberalii strigau de prin bănci că este neconstituțional și cei de atunci care aveau 65% răspundeau: curat neconstituțional, dar umflă-l! la vot, la vot, la vot!

Puteți vota absolut orice, dar să știți că, în cazul de față, ați fost cu totul pe lângă democrație și pe lângă Constituție.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Domnul deputat Călian, domnul deputat Stanciu, domnul deputat Oltean, domnul deputat Tabără, domnul deputat Calimente. (Rumoare, vociferări. Marea majoritate a deputaților din partea stângă a sălii părăsesc sala de ședințe.)

Vă rog, domnule deputat, aveți cuvântul.

 
 

Domnul Petru Călian:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Vreau să exprim poziția Grupului parlamentar al P.C.

Noi, la acest vot, ne-am abținut, pentru că nu dorim să facem jocul niciunui partid politic care se confruntă și se va confrunta și în continuare în Parlamentul României.

Considerăm că prioritățile sunt altele, iar noi suntem preocupați de prioritățile reale pe care românii le așteaptă.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Domnul deputat Anghel Stanciu.

 
 

Domnul Anghel Stanciu:

Domnule președinte,

Onorat prezidiu,

Stimate doamne și stimați domni deputați,

Domnilor miniștri,

Domnule Nicolăescu,

O să vă surprindă, dar raționamentul distinsului nostru coleg Rădulescu este corect. Moțiunea reprezintă una dintre armele specifice democrației și partidelor din opoziție.

Singura chestiune în care distinsul nostru coleg a uitat să o precizeze este următoarea: La Senat, a trecut o moțiune care o privea pe distinsa doamnă Monica Macovei și care propunea, la vremea respectivă, ca domnul prim-ministru să-i solicite demisia sau să o demită.

Ca urmare a acestui lucru, Grupul parlamentar - dacă nu mă înțel - al Partidului Democrat a acționat conform dreptului pe care-l avea, printr-o sesizare la Curtea Constituțională, cerând lămuriri în această problemă.

De asemenea, și domnul prim-ministru a spus că așteaptă verdictul Curții Constituționale. Verdictul Curții Constituționale a fost - și-l văd aici pe maestrul Andon - că moțiunile simple nu pot solicita demisia unor membri ai Guvernului. Acesta a fost verdictul. Ca urmare, distinșii noștri colegi de la P.D. au nesocotit răspunsul pe care l-au primit de la Curte.

Noi, Partidul Social Democrat, ne găsim în următoarea situație: să încălcăm Constituția de dragul Partidului Democrat, sau să respectăm decizia Curții. De aceea, vă întreb, distinși domni: Curtea, când vă convine? Când vă este favorabilă, sau nefavorabilă? Nouă ne convine Curtea, de aceea nu am comentat și nu comentăm deciziile Curții.

Această moțiune, prin decizia Curții, este neconstituțională.

Vreți să votați ceva neconstituțional, vă privește. Noi nu putem.

Vă mulțumim pentru atenție.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc foarte mult, domnule deputat.

Domnul deputat Ioan Oltean.

 
 

Domnul Ioan Oltean:

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor colegi,

Da, spune cineva de la P.S.D. să plece din sală, că ei au treabă. Așa este. După ce au blocat un drept constituțional al unui partid politic, de a dezbate o moțiune simplă, acum pot să plece din sala de ședințe.

Domnule președinte,

Doamnelor și domnilor colegi,

S-a întâmplat un fapt fără precedent. Din 1990 încoace, niciodată partidele aflate la Putere n-au obstrucționat în felul acesta un partid aflat în opoziție, luându-i dreptul elementar de a dezbate o moțiune simplă la adresa unui domeniu prost gestionat de către Guvernul aflat în exercițiul funcțiunii.

Iată că astăzi două forțe politice aflate la Putere - P.S.D.-ul și P.N.L.-ul - încalcă, a nu știu câta oară, Constituția. Cineva spunea că Parlamentul poate să facă orice. Iată astăzi o dovadă că Parlamentul poate să facă orice.

Am spus mai devreme, adresându-mă direct reprezentanților Partidului Social Democrat, că în moțiunea pe care P.S.D.-ul a depus-o la Senat, legat de sănătate, la pct.5 se cere exact același lucru: revocarea ministrului, în temeiul art.85 alin. (2) din Constituția României.

Unde sunteți, domnule profesor Stanciu? Când ați apreciat corect, când ați judecat lucrurile în concordanță cu Constituția, aici, sau în Senatul României?

Iată unde este duplicitatea politică a unui partid care se dorește să ajungă la guvernare, cum se cheamă P.S.D.-ul, sau care sprijină un alt partid ce dorește să guverneze.

Este inadmisibil ca același lucru să aibă două unități de evaluare. Este un fapt fără precedent, iar Partidul Democrat protestează în mod ferm și vehement împotriva unui asemenea mod de manifestare în Parlamentul României.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc foarte mult, domnule deputat.

Domnul deputat Valeriu Tabără.

 
 

Domnul Valeriu Tabără:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Am să încep cu aceeași problemă cu care a început colegul Olteanu, și pentru faptul că am mulți ani în Parlamentul României, participând și la opoziție și la majoritatea parlamentară, și la o majoritate mai șubredă și la una mai solidă, dar vă mărturisesc sincer că niciodată nu am asistat la un astfel de gest, ca cel care s-a întâmplat astăzi.

Este o rușine - și o spun cu toată răspunderea - pentru acest Parlament care, după 17 ani sau 18 ani, nu a înțeles, sau unii n-au înțeles ce înseamnă regulile cele mai simple ale democrației.

Țin minte că în 1992-1996, nenumărate moțiuni de cenzură, de data aceasta, ale opoziției de atunci, extrem de șubred au fost chiar susținute sau promovate de către majoritate.

Cred că, de fapt, fondul problemei de acum nu a fot cel al constituționalității, pentru că am asistat astăzi la un gest, după părerea mea, fără precedent, când colegi parlamentari se substituie Curții Constituționale și deciziei acesteia. Să nu uităm ce s-a întâmplat cu legile privind referendumul și alte legi.

Astăzi, partide politice și reprezentanți de-ai noștri deputați s-au instituit în Curte Constituțională. Nu dânșii hotărăsc în numele Curții Constituționale. Și am demonstrat, de-a lungul acestei legislaturi, că Partidul Democrat, din care fac și eu parte, a respectat și respectă ceea ce este Curtea Constituțională. Dar nu vom accepta niciodată ca, în locul Curții Constituționale să se pronunțe altcineva.

Domnule ministru Remeș și stimați colegi, problemele din moțiunea pe care voiam să v-o prezentăm astăzi sunt problemele reale ale României. Nu vi le vom citi dumneavoastră, le trimitem la cei care suferă azi, la cei care așteaptă cu sufletul la gură că nu mai au apă în fântâni, și nu numai apa de băut, în luna septembrie. Vă rog să vă uitați peste ultimele date ale Institutului de Meteorologie din România.

Doi. N-ați venit de două luni de zile cu un act în comisie, așa cum s-a întâmplat până acum. A fost domnul ministru Motreanu și-i spuneam dânsului, aici, de față: domnule ministru, nu sunteți de meserie, dar v-am apreciat întotdeauna gestul de a vă consulta și de a lua ... și vă spun că, dintr-o pleiadă de miniștri, Motreanu a luat de cele mai multe ori hotărârile cele mai bune, pentru că s-a consultat, inclusiv cu noi, cei care am criticat public măsuri ale miniștrilor pe care i-am susținut la un moment dat și care au ajuns miniștri datorită votului și campaniei și a unui program electoral pe agricultură, imbatabil, de la care este o abatere fără precedent. V-o spun de aici, cu răspunderea pe care mi-o asum în totalitate: agricultura este în margina gropii. Dumneavoastră îi puneți capacul, domnule Remeș. Dar n-ați scăpat de această moțiune. Poate că nici nu era momentul potrivit.

Grâul va săpa scaun și va rupe scaunul ministrului agriculturii. Întotdeauna a făcut-o așa. Iar grâul este lăsat la voia întâmplării astăzi, într-o țară care importă de ani de zile și lovește și în producătorul agricol și în consumatorul român.

De dragul unora, sau de jocurile unora, care n-au înțeles niciodată și nici n-o să aibă puterea să înțeleagă ce înseamnă agricultura unei țări care ar fi trebuit să fie una de parteneriat în Uniunea Europeană.

Astăzi, stimați colegi, în jocurile politice mizerabile ale acestui Parlament, care nu-și găsește calea, ați refuzat o discuție pe un sector care absoarbe 41% din fondurile comunitare. Și toate punctele care erau în moțiune, inclusiv problemele de proprietate, sunt ale Ministerului Agriculturii, pentru că sunt legate de aceste fonduri comunitare. Nu veți scăpa. Această moțiune va trebui să revină și să fie discutată ca program și fiecare punct de acolo va necesita o strategie clară, dacă vrem cu adevărat să fim acolo unde dorim să fim, dincolo de politică. Noi am lucrat bine cu colegii liberali, cu colegii pesediști. Uitați-vă peste proiectele de lege. Am corectat legi mari, care nu puteau funcționa, dacă nu colaboram în Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice, de dragul a ceea ce înseamnă cel mai urgisit sector economic al României, care este agricultura.

Vă mulțumesc. (Aplauze în Grupul parlamentar al P.D.)

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Procedură, domnul deputat Nicolicea și domnul deputat Cezar Preda.

 
 

Domnul Eugen Nicolicea:

O chestiune de procedură. După vot, se dă cuvântul câte unui reprezentant al partidelor, pentru explicarea votului. (Rumoare, vociferări în Grupul parlamentar al P.D.)

Domnule Buda, vă rog, frumos, sunteți în Parlamentul României, nu pe târlă, da? (Rumoare, vociferări în Grupul parlamentar al P.D.)

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă rog să nu faceți dialog cu oratorul și nici cu sala!

 
 

Domnul Eugen Nicolicea:

Domnule președinte, vă rog să faceți ordine în sală.

Din partea Grupului parlamentar al Partidului Democrat, au vorbit deja doi vorbitori. Explicarea votului se face printr-un singur vorbitor. Vă rog să nu încălcați din nou Regulamentul Camerei Deputaților. (Rumoare, vociferări. Se aude clopoțelul.)

 
 

Domnul Eugen Nicolicea:

Domnule președinte, vă rog să faceți ordine în sală. Aștept. (Se aude clopoțelul.)

Bun. Deci, mai este un singur grup parlamentar care și-a manifestat dorința, în afară de Partidul Național Liberal. Sper că Partidul Democrat este foarte clar, a avut deja doi vorbitori, încălcându-se regulamentul. (Rumoare, vociferări)

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc.

Din partea Comisiei de control S.I.E., domnul deputat Cezar Preda.

 
 

Domnul Cezar Florin Preda:

Domnule președinte,

Eu nu voiam să iau cuvântul, dar este prima oară și nu văd care va fi soluția pe viitor. Ce se întâmplă acum în Parlament ... Eu sunt politician mai nou. Eu nu am făcut parte, ca domnul Nicolicea, sau ca ceilalți, din două, trei legislaturi, patru, și umblă cu Constituția în buzunar ca s-o încalce în fiecare secundă. (Râsete)

Eu vin și încerc să înțeleg care-i un mecanism democratic, ce trebuie să facem noi aici, care este un subiect de interes. Iar aici vin și stau de patru ore să văd niște discuții sterile și acum să văd că-mi este împiedicat dreptul pe care eu l-am considerat absolut constituțional și fără tăgadă. Am depus o moțiune, am stat 6 zile. Se spune că, după 6 zile, această moțiune se dezbate. Ceea ce vede țara acum la noi, scuzați-mă, eu nu pot să înțeleg, dar, dați-mi voie - și de asta am venit la microfon -, eu fac o provocare tuturor parlamentarilor care au plecat din partea asta a sălii (arată spre partea stângă a sălii) și celor care mai sunt. Vă invit aici după alegerile din 2008. Sunt ferm convins, domnilor, că veți fi undeva, la balcon. Aici va veni o clasă politică responsabilă.

Vă mulțumesc. (Aplauze ale Grupul parlamentar al P.D.)

 
 

Domnul Bogdan Olteanu:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

S-au încheiat luările de cuvânt. Voi pune în discuția Biroului permanent și a Comitetului liderilor de miercuri chestiunea aceasta, urmând a se decide cum procedăm pe mai departe.

Declar ședința închisă.

Mâine, la 8,30, declarații politice; la 10,00 - dezbateri pe proiecte legislative.

Vă mulțumesc.

 
 

Ședința s-a încheiat la ora 21,50.

 
     

Postal address: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucharest, Romania sunday, 8 december 2019, 15:17
Telephone: +40213160300, +40214141111
E-mail: webmaster@cdep.ro