Plen
Ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului din 29 octombrie 2007
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.147/08-11-2007

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2007 > 29-10-2007 Versiunea pentru printare

Ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului din 29 octombrie 2007

  1. Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru.

 

Ședința a început la ora 16,25.

Lucrările au fost conduse de domnul Doru Ioan Tărăcilă, vicepreședinte al Senatului, asistat de domnul Mihai Ungheanu, secretar al Senatului, și Dan Radu Rușanu, secretar al Camerei Deputaților.

Din prezidiu a făcut parte domnul Bogdan Olteanu, președintele Camerei Deputaților.

Domnul Doru Ioan Tărăcilă:

Doamnelor și domnilor senatori și deputați,

Vă rog să-mi permiteți să declar deschisă ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului și să vă anunț că din totalul de 461 de deputați și senatori, și-au înregistrat prezența 359 de colegi, iar 102 sunt absenți. Cvorumul legal de lucru este îndeplinit.

Birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului au adoptat proiectul ordinii de zi și proiectul programului de lucru pentru ședința comună de astăzi, în forma care v-a fost distribuită dumneavoastră.

Dați-mi voie să vă întreb dacă sunt comentarii în legătură cu ordinea de zi. Deci, în ordinea de zi sunt înscrise cele două chestiuni: 1) Proiectul de Hotărâre privind constituirea comisiei parlamentare speciale referitoare la repartizarea și monitorizarea timpilor de antenă și 2) Angajarea răspunderii Guvernului asupra Proiectului de Lege pentru alegerea Camerei Deputaților și a Senatului.

Dacă nu sunt observații, supun votului dumneavoastră.

Cine este pentru proiectul ordinii de zi? Vă rog să votați. Vă mulțumesc.

Cine este împotrivă? 3 voturi contra.

Cine se abține? Două abțineri.

Cu majoritate de voturi, ordinea de zi a fost aprobată.

Ca program de lucru, birourile permanente ale celor două Camere vă propun un program de lucru al plenului de circa o oră, până la finalizarea ordinii de zi.

Dacă sunt comentarii?

Dacă nu sunt, supun votului dumneavoastră.

Cine este pentru? Vă mulțumesc.

Cine este contra? Niciun vot.

Dacă se abține cineva? Cu 5 abțineri.

Deci, cu majoritate de voturi, programul de lucru este aprobat.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București vineri, 15 noiembrie 2019, 19:49
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro