Alecsandru Știucă
Alecsandru Știucă
Ședința Camerei Deputaților din 22 aprilie 2008
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.43/30-04-2008

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
04-12-2019
02-12-2019 (comună)
27-11-2019
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2008 > 22-04-2008 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 22 aprilie 2008

2. Declarații politice și intervenții ale deputaților:  
  2.9 Alecsandru Știucă - declarație politică intitulată "Neputința de a fi la înălțimea unei moșteniri";

Domnul Valer Dorneanu:

Are cuvântul, din partea Grupului parlamentar al P.S.D., domnul deputat Alecsandru Știucă.

Domnul Alecsandru Știucă:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Declarația mea politică are titlul "Neputința de a fi la înălțimea unei moșteniri".

În apropiere de București, în comuna Maia, se află domeniul care a aparținut lui Barbu Catargiu, primul prim-ministru al României, omul care a edificat o pagină importantă din cartea de istorie a neamului nostru.

Aici, la Maia-Catargi, se află conacul familiei, în apropierea căruia, pe la 1850, celebrul arhitect peisagist Friederich Wilhelm Meyer, cel care a realizat Parcul Cișmigiu și Parcul Carol, a conceput și realizat un parc de 4,5 ha, folosindu-se de cei câțiva arbori seculari existenți în zonă. Domeniul mai cuprindea câteva mii de hectare de teren agricol și o biserică ridicată de familia Catargiu.

Ca dovadă a importanței pe care familia o acorda acestui conac, trebuie să reamintim că, în urma asasinării lui Barbu Catargiu, în iunie 1862, trupul neînsuflețit al acestuia împreună cu veșmintele în care a fost asasinat au fost aduse în cripta familiei aflată în mica biserică din această localitate.

Parcul lui Barbu Catargiu, numit de țăranii locului "Grădina boierească", a rezistat trecerii timpului, astfel încât, pe la 1970, se mai putea vedea aleea principală, mica insulă, la care se putea ajunge pe cele două podețe de lemn și, bineînțeles, arborii, mulți dintre ei aduși de Friederich Meyer. Localnicii l-au întreținut cât a fost posibil în perioada 1944-1994 și, de aceea, parcul conacului nu a suferit atingeri importante.

De asemenea, se impune menționat faptul că, pentru o însemnată perioadă de timp, parcul și domeniul s-au aflat în patrimoniul Academiei Române, donate fiind de familia Catargiu.

În anul 1994, printr-o regretabilă eroare, parcul a fost cuprins în suprafețele de pădure ce trebuiau restituite, conform Legii nr.18/1991, cetățenilor dintr-o localitate învecinată, respectiv Adâncata.

Inevitabil, în acest moment au început tăierile de arbori din parc, primii vizați fiind arborii seculari, prilej cu care au fost tăiați stejari a căror vârstă a fost apreciată de specialiști la 300 - 600 de ani.

Demersurile succesive făcute de cetățenii de bună credință, din comuna Maia, la Prefectura județului Ialomița, au oprit în mare parte tăierile, dar nu au reușit să schimbe noul regim juridic al parcului, respectiv să îl redea utilității publice.

Conducerile succesive ale prefecturii au recunoscut caracterul nelegal și interpretarea abuzivă a Legii fondului funciar și toate promisiunile mergeau către rezolvarea problemei.

Astăzi, la 14 ani de la declanșarea tăierilor de arbori din Parcul lui Barbu Catargiu, acesta este cuprins în titlurile de proprietate ale unor cetățeni din localitatea Adâncata, iar unele porțiuni sunt oferite spre vânzare. Acestea, în condițiile în care mormântul primului prim-ministru al României se află la 100 m de parc. Din arborii seculari a mai rămas un simplu platan pe malul lacului interior, declarat monument al naturii.

Credem că este de datoria primului-ministru al României, domnului Călin Popescu-Tăriceanu, să se implice personal în rezolvarea acestei probleme. Domnia sa are puterea și datoria morală de a remedia această situație jignitoare pentru noi toți.

În aceste condiții, ne punem întrebarea, asemeni cetățenilor din localitatea Maia, dacă nu cumva domeniul care a aparținut primului prim-ministru al României nu ar trebui să intre în responsabilitatea Guvernului, sub aspectul protejării și transformării acestui loc într-un reper esențial din istoria modernă a țării.

Vă mulțumesc.

Domnul Valer Dorneanu:

Vă mulțumesc.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București vineri, 6 decembrie 2019, 12:31
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro