Zanfir Iorguș
Zanfir Iorguș
Sittings of the Chamber of Deputies of February 24, 2009
Abstract of the sittings
Full-text of the sittings
Published in Monitorul Oficial no.20/06-03-2009

Parliamentary debates
Calendar
- Chamber of Deputies:
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Query debates
for legislature: 2020-present
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996

Meetings broadcast

format Real Media
Last meetings
25-11-2021
25-11-2021 (joint)
24-11-2021 (joint)
23-11-2021
22-11-2021
15-11-2021 (joint)
09-06-2021 (joint)
11-05-2021
Video archive:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
You are here: Home page > Parliamentary Business > Debates > Calendar 2009 > 24-02-2009 Printable version

Sittings of the Chamber of Deputies of February 24, 2009

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.60 Zanfir Iorguș - declarație politică: "Turismul de litoral, factor important în susținerea economiei";

 

Domnul Zanfir Iorguș:

,,Turismul de litoral, factor important în susținerea economiei"

Doresc să vă rețin atenția cu o problemă pe care o consider de importanță majoră atât pentru dezvoltarea turismului românesc cât și pentru economia românească.

Turismul, ca activitate economică, are propria piață turistică aflată într-o permanentă evoluție și expansiune ocupând un rol determinant în piața internă a țării. Adoptarea unei politici unitare de dezvoltare a turismului se impune în mod imperativ. Turismul și-a demonstrat fragilitatea pe parcursul perioadelor de criză economică pe care le-a traversat economia mondială, dar și capacitatea de a prelua rolul de motor al revigorării economice pentru depășirea situațiilor de criză.

Zona litoralului are o pondere însemnată în turismul românesc și în tradiția acestuia.Privit ca înzestrarecu factori naturali, litoralul are un loc privilegiat în promovarea turistică a potențialului național și a diversității acestuia. Se poate aprecia că, lipsit de investiție și aport de gândire pentru modernizare continuă, lăsat să evolueze în afara unei strategii pe termen lung, litoralul involuează economic. Se pierde prilejul punerii în valoare a unui potențial natural important care ar fi putut avea efecte economice pozitive pentru populația din zonă, aport la p.i.b. și pentru imaginea turismului românesc.

Așa cum este prevăzut în Master Planul pentru Dezvoltarea Turismului Național 2007-2026, stațiunile de pe litoral se confruntă cu reducerea traficului de vizitatori, întrucât oferta de produse nu corespunde așteptărilor vizitatorilor. Motivele care au condus la această situație au rădăcini adânci. Ceea ce anterior a compus dezvoltarea stațiunilor în controlul și administrația statului s-a transformat în sute de activități comerciale mici si mijlocii, aproape fără nici o legătură între ele.

În perioada de după privatizare, atât piața turistică internă, cât și cea internațională s-au maturizat și necesită acum o gamă sofisticată de produse și servicii. Cu forme de proprietate fragmentate și fără o direcție strategică clară, stațiunile de pe litoral cu greu pot răspunde la piețele în transformare și din această cauză au avut și au de suferit.

În ceea ce privește motivele pentru practicarea turismul de litoral, putem aprecia că de la an la an acestea sunt mai numeroase și uneori din ce in ce mai sofisticate. Dacă în trecut se mergea pe litoral pentru factorii naturali de cură, pentru odihnă și recreere, astăzi putem vorbi de cluburi pentru practicarea de sporturi nautice, de extinderea naturalismului, de cercetări științifice sau pur și simplu de modă.

O privire de ansamblu asupra turismului de litoral ne conduce la identificarea anumitor tendințe:

  1. turiștii sunt din ce în ce mai bine informați cu privire la locul pe care îl vizitează;
  2. consumatorii sunt din ce în ce mai pretențioși față de calitatea plajelor, față de dotările din stațiuni și față de calitatea serviciilor;
  3. datorită diversificării ofertelor de sporturi nautice, are loc o mutație considerabilă și o formare de fluxuri în acest sens;
  4. fragmentarea vacanțelor apare tot mai frecvent ca urmare a mai multor factorii:
    1. dezvoltarea transporturilor și a infrastructurii corespunzătoare care permite ajungerea la destinație într-un timp relativ scurt;
    2. apariția călătoriilor de tip "incentive travel" sau acordarea de premii sub forma unor weekend-uri pe litoral;
    3. stresul de la locul de muncă ce determină pauze frecvente.

Astfel, din cele prezentate anterior, se poate concluziona că este de maximă necesitate susținerea dezvoltării turismului de litoral, în principal:

  • prin stimularea investițiilor în reabilitarea și dezvoltarea infrastructurii, în extinderea bazei materiale a structurilor de cazare, în recuperarea și conservarea unor resurse turistice;
  • prin acordarea de la bugetul de stat și prin diverse fonduri europene de resurse pentru îmbunătățirea activităților din subramurile turistice, a anumitor componente ale ofertei turistice sau a dezvoltării regionale;
  • prin stimulente de natură fiscală acordate agenților economici din turism: (exonerările, reducerile sau amânările de plată a impozitelor, impozitarea diferențiată a activităților turistice și a turiștilor).

De asemenea, măsurile de dezvoltare durabilă a turismului de litoral, și nu numai, trebuie să respecte și unele principii de bază, cum ar fi:

  • dezvoltarea turismului în condiții de strictă compatibilitate cu mediul, prin protejarea aspectelor ecologice fundamentale, a biodiversității și resurselor naturale;
  • exploatarea eficientă și durabilă a resurselor, astfel încât să poată fi utilizate și de generațiile următoare;
  • dezvoltarea turistică în condiții de compatibilitate cu valențele culturale și cu valorile comunității locale.

De aceea, stimați colegi, susțin că pe lângă principiile, ideile, conceptele și teoriile de bază în regenerarea și întărirea ideii de turism de litoral în România, este necesară implicarea tuturor autorităților și organismelor în domeniu, în vederea luării măsurilor adecvate ce se impun pentru realizarea obiectivelor cuprinse în Master Planul pentru Dezvoltarea Turismului Național și totodată, vă solicit respectuos să susținem turismul și prin dezvoltarea proiectelor turistice naționale, astfel încât turismul de litoral să devină o realitate turistică concurentă pe plan internațional și, nu în ultimul rând, un pilon esențial în susținerea economiei românești.

Adresse postale: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucarest, Roumanie jeudi, 2 décembre 2021, 1:51
Téléphone: +40213160300, +40214141111
E-mail: webmaster@cdep.ro