Samoil Vîlcu
Samoil Vîlcu
Sittings of the Chamber of Deputies of May 5, 2009
Abstract of the sittings
Full-text of the sittings
Published in Monitorul Oficial no.61/15-05-2009

Parliamentary debates
Calendar
- Chamber of Deputies:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Query debates
for legislature: 2016-present
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996

Meetings broadcast

format Real Media
Video archive:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
You are here: Home page > Parliamentary Business > Debates > Calendar 2009 > 05-05-2009 Printable version

Sittings of the Chamber of Deputies of May 5, 2009

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.66 Samoil Vîlcu - declarație politică: "Șansă la viață - România va avea Registrul Național al Donatorilor Onorifici";

 

Domnul Samoil Vîlcu:

"Șansă la viață - România va avea Registrul Național al Donatorilor Onorifici"

În calitate de parlamentar și totodată membru al Comisiei pentru sănătate din Camera Deputaților, apreciez ca extrem de benefică decizia Guvernului Boc de a deschide de la 1 septembrie un Registru Național al Donatorilor Onorifici pentru ajutorarea persoanelor suferinde de leucemie, pe baza modelelor spaniol și italian.

În prezent, România este printre puținele țări din Europa care nu beneficiază de acest Registru. Bolnavii de leucemie care au nevoie de un transplant de măduvă nu au posibilitatea să apeleze la Registrul Internațional al Donatorilor Onorifici, iar acest lucru le micșorează considerabil șansele la viață. Acest program medical, Registrul Național al Donatorilor de Măduvă, ar putea fi un sprijin vital pentru sutele de bolnavi de leucemie, pentru că, statistic, 75% dintre bolnavii cu recomandare de transplant au nevoie de un donator neînrudit.

O astfel de instituție, cea a donatorilor neînrudiți, salvează 90% dintre bolnavii suferind de leucemie în alte țări. America are înregistrați 5 milioane de donatori, Germania peste 3 milioane, Anglia 650.000, Cipru 100.000, iar Bulgaria, Uruguay și India fac parte din Registrul Internațional pentru că au înființat instituția donatorilor neînrudiți. Astfel, aproximativ 12 milioane de oameni sunt donatori onorifici, dar România nu are acces la ei pentru că nu are o instituție abilitată care să se ocupe de racolarea și căutarea de donatori onorifici.

Anual, în țara noastră se realizează aproximativ 150 de transplanturi, dintre acestea 140 fiind posibile cu ajutorul donatorilor din familie, dar nu în toate cazurile în care donatorul este din familie, transplantul are succes. În aceste condiții, va trebui să încurajăm persoanele compatibile să se înscrie în acest Registru, dar și să doneze. Procedura în sine este simplă, seamănă cu donarea de sânge și nu este solicitantă. Donatorul este legat la un aparat care selectează celulele stem hematopoietice din sângele lui, după care sângele îi este reintrodus în organism. Procedura este simplă și nu implică niciun fel de risc pentru donator, iar celulele stem se refac după câteva zile. Conform unor statistici oficiale, România este pe unul din ultimele locuri în Europa în ceea ce privește donația onorifică de măduvă osoasă, și asta pentru că românii nu au fost informați de faptul că acest procedeu presupune un efort minim. Prin înscrierea în acest Registru, șansele la viață ar fi considerabil sporite, nu trebuie să mai mergem în străinătate unde transplantul costă mult mai mult decât ar putea să coste în România.

Este bine că vom adopta modele care și-au dovedit eficiența, și în două luni, mai exact în luna iulie, o comisie tehnică va prelua legislația, procedurile și bazele de date în spaniolă și italiană ce s-au dovedit a fi unele dintre cele mai performante în domeniu, urmând ca Registrul să fie introdus în România prin hotărâre de Guvern, începând cu 1 septembrie. În aceste condiții, bolnavii ar putea primi grefe de la donatori din numeroasele țări înscrise în Registrul Internațional.

Și eu, în calitate de parlamentar, voi vorbi cetățenilor din colegiul meu despre importanța acestui program medical, pentru că fiecare dintre noi poate salva o altă viață.

Postal address: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucharest, Romania wednesday, 21 august 2019, 4:50
Telephone: +40213160300, +40214141111
E-mail: webmaster@cdep.ro