Viorel-Vasile Buda
Viorel-Vasile Buda
Sittings of the Chamber of Deputies of May 19, 2009
Abstract of the sittings
Full-text of the sittings
Published in Monitorul Oficial no.71/29-05-2009

Parliamentary debates
Calendar
- Chamber of Deputies:
2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Query debates
for legislature: 2016-present
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996

Meetings broadcast

format Real Media
Video archive:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
You are here: Home page > Parliamentary Business > Debates > Calendar 2009 > 19-05-2009 Printable version

Sittings of the Chamber of Deputies of May 19, 2009

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.56 Viorel-Vasile Buda - declarație politică intitulată "Istoria se repetă: Traian Băsescu 2009 - Ion Iliescu 2004";

 

Domnul Viorel-Vasile Buda:

"Istoria se repetă: Traian Băsescu 2009 - Ion Iliescu 2004"

Se vorbește foarte mult, începând cu prima jumătate a anului 2007, despre reforma clasei politice. Președintele Traian Băsescu și PD-L își arogă un rol principal în această acțiune. Din păcate, nu se observă, sau nu se vrea să se observe, și fenomenul invers. Cel al degradării clasei politice. Și acest fenomen există și se accentuează pe zi ce trece. Dacă în prima situație, cea a reformei clasei politice, domnul Traian Băsescu și PD-L și-au asumat doar declarativ rolul de locomotivă, în ceea ce privește cea de a doua situație, Traian Băsescu și PD-L sunt efectiv personajele principale.

Astăzi este 19 mai 2009. Ce se întâmpla pe 19 mai 2004? Atunci, copreședinții Alianței PNL-PD, adică domnii Theodor Stolojan și Traian Băsescu avertizau, printr-un extrem de dur comunicat de presă, că "Nu vor ezita să ceară declanșarea procedurilor de suspendare din funcție a președintelui Ion Iliescu, pe motiv că încalcă legea fundamentală, Constituția, prin vizitele sale electorale". Ne aflam atunci în campanie electorală pentru alegerile locale. Copreședinții Alianței "DA" au protestat, și pe bună dreptate, împotriva implicării fățișe a președintelui României de atunci în favoarea PSD, în campania electorală. Pentru cine nu-și aduce aminte, domnul Ion Iliescu a participat, alături de Mircea Geoană, (candidatul de atunci al PSD la primăria Capitalei) la unele vizite electorale în Capitală, a participat la unele acțiuni electorale ale altor candidați PSD, totul sub masca unor vizite prezidențiale de lucru.

Pe 9 mai 2009, la Sala Palatului din București, cu ocazia lansării candidaților PD-L pentru alegerile Parlamentului European, domnul Traian Băsescu - nu comentez prezența șefului statului la această acțiune de partid - a afirmat, fără echivoc, următoarele: "Chiar dacă unora nu le convine, eu voi fi pe șantiere, cum la fel voi fi și în multe locuri unde vă sărbătoriți localitățile. Și nu numai în luna mai, ci și în iunie, în iulie, în august, și în noiembrie, și în decembrie și în ianuarie".

Deci, istoria se repetă. Ce a făcut domnul Ion Iliescu în luna mai 2004, face acum domnul Traian Băsescu. Atunci era campanie electorală, acum suntem în campanie electorală. Există însă o mare diferență: în 2004, domnul Traian Băsescu critica dur practicile domnului Ion Iliescu și le considera neconstituționale. Și avea dreptate. Acum, domnul Traian Băsescu nu mai consideră neconstituționale aceste practici, mai mult, le anunță public.

Nici celălalt fost copreședinte al Alianței "DA", domnul Theodor Stolojan, nu mai condamnă ceea ce condamna în 2004. S-a modificat cumva Constituția și noi nu am aflat? Nu, nu s-a modificat. Altceva s-a modificat. Comportamentul unor politicieni. În sensul invers celui declarat. Comportamentul de astăzi al domnilor Traian Băsescu și Theodor Stolojan reprezintă pași înapoi, pași înspre trecut. Înseamnă un episod al degradării clasei politice. A unei părți a ei.

PS: În mai multe declarații televizate date recent, domnul Traian Băsescu considera acțiunea parlamentară de suspendare a sa din funcție din anul 2007 ca fiind o lovitură de stat. În luna mai 2004, când îl amenința pe domnul Ion Iliescu cu suspendarea din funcție pentru acțiunile sale electorale pro-PSD nu considera că este vorba de o lovitură de stat. Acesta este modelul de om politic pe care îl promovează Traian Băsescu. Totul depinde de interesul personal.

Există însă o diferență între cele întâmplate în luna mai 2004 și luna mai 2008. În luna mai 2004, Theodor Stolojan, referindu-se la ceea ce făcea Ion Iliescu în campanie, declara public: "Astfel de gesturi înseamnă o abdicare de la spiritul Constituției, care îi cere președintelui unei țări să rămână echidistant, pentru a-și putea exercita funcția de mediere, în conformitate cu mandatul său". În luna mai 2008, Theodor Stolojan, tace mâlc. Pentru cine nu știe, Theodor Stolojan este parlamentar european.

Postal address: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucharest, Romania monday, 17 february 2020, 9:15
Telephone: +40213160300, +40214141111
E-mail: webmaster@cdep.ro