Marin Almăjanu
Marin Almăjanu
Sittings of the Chamber of Deputies of September 8, 2009
Abstract of the sittings
Full-text of the sittings
Published in Monitorul Oficial no.105/18-09-2009

Parliamentary debates
Calendar
- Chamber of Deputies:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Query debates
for legislature: 2016-present
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996

Meetings broadcast

format Real Media
Video archive:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
You are here: Home page > Parliamentary Business > Debates > Calendar 2009 > 08-09-2009 Printable version

Sittings of the Chamber of Deputies of September 8, 2009

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.39 Marin Almăjanu - declarație politică: "Domnul Boc a preluat forțat prerogativa legislativă a Parlamentului";

 

Domnul Marin Almăjanu:

"Domnul Boc a preluat forțat prerogativa legislativă a Parlamentului"

Ce sens mai are democrația dacă Parlamentul nu rămâne "organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării", așa cum prevede art.61 alin.(1) din Constituție?

Da, este adevărat! Guvernul are dreptul să-și asume răspunderea asupra unui program sau proiect de lege, dar premierul Boc nu mai lasă Parlamentului nici o șansă să dezbată și să adopte acele proiecte deosebit de importante pentru noi toți, cetățenii acestei țări.

Codurile Civil și Penal sunt deosebit de importante pentru milioane de români și într-adevăr se cerea modificarea acestora, dar, deși ele nu au fost schimbate de zeci de ani, s-a decis în sesiunea parlamentară trecută că este mare grabă, mare, deci ele trebuie asumate cât mai urgent în grădina guvernamentală a domnului Boc, indiferent de consecințe, indiferent dacă erau contestate, pline de greșeli, aberații sau nu. Și acest lucru s-a întâmplat în Epoca Bociană exact așa cum s-a dorit, deși societatea civilă și Parlamentul insistau pentru ample dezbateri publice și parlamentare.

Acum constatăm cu stupoare că nu se mai poate face nimic pe tărâm legislativ fără asumare. Domnul Boc vrea să ne arate după nouă luni de guvernare fără măsuri și fără efecte, că a devenit primul legiuitor al țării și că doar ce face el cu mâna lui, via mâna decisivă de la Cotroceni, iese bine făcut și bun de trimis la Monitorul Oficial. Avem de-a face cu o guvernare numai prin ordonanțe, numai prin asumări. De la executiv, domnul Boc a înțeles că trebuie să-și transforme guvernul prin forțare a legii fundamentale, în unic legislativ, trecând de la posibilitatea de a-și angaja răspunderea pentru un proiect sau program, la asumarea unui întreg "colet" de legi înghesuite cu picioarele una peste alta în pachetul guvernamental, doar pentru a da bine la cântar.

Premierul Boc ne vorbește azi despre Legea privind educația națională, despre Legea privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și Legea privind reorganizarea unor autorități și instituții publice, raționalizarea cheltuielilor publice, susținerea mediului de afaceri și respectarea acordurilor cu Comisia Europeană și cu FMI.

Ce ați făcut până în prezent, domnule prim-ministru? De ce nu ați trimis spre dezbatere Parlamentului toate aceste proiecte de legi în decursul celor nouă luni de guvernare dezastruoasă? Nu ați avut timp suficient sau nu ați avut susținere prea mare în Parlament, deși, dacă numărăm, puțin constatăm ușor că formați încă din decembrie 2008 o coaliție de peste 70%?

Unde este armata dumneavoastră de parlamentari dacă nimic din ceea ce vreți să trimiteți acum cu viteza luminii Parlamentului nu a putut fi inițiat de către grupurile dumneavoastră parlamentare și supus dezbaterilor ample, astfel încât și legiuitorii și sindicatele și societatea civilă să poată contribui pentru ca toate aceste proiecte să fie aduse într-o formă cât mai bună și mai ales agreată de toată lumea, deoarece acestea sunt într-adevăr extrem de importante pentru cetățeni?

Asumarea reprezintă o măsură excepțională pentru un guvern responsabil, dar, în cazul de față, este limpede că avem de-a face doar cu o presiune cotrocenistă instituită în mare forță doar pentru a marca punctele necesare câștigării cursei alegerilor prezidențiale! Din fericire, această speranță este doar o fata morgana!

Postal address: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucharest, Romania saturday, 16 november 2019, 1:28
Telephone: +40213160300, +40214141111
E-mail: webmaster@cdep.ro