Liviu-Bogdan Ciucă
Liviu-Bogdan Ciucă
Sittings of the Chamber of Deputies of September 16, 2009
Abstract of the sittings
Full-text of the sittings
Published in Monitorul Oficial no.111/25-09-2009

Parliamentary debates
Calendar
- Chamber of Deputies:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Query debates
for legislature: 2016-present
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996

Meetings broadcast

format Real Media
Video archive:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
You are here: Home page > Parliamentary Business > Debates > Calendar 2009 > 16-09-2009 Printable version

Sittings of the Chamber of Deputies of September 16, 2009

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.27 Liviu-Bogdan Ciucă - declarație politică cu titlul "Magazinele de vise";

 

Domnul Liviu Bogdan Ciucă:

Declarație politică: "Magazinele de vise"

În ultima perioadă de timp se constată existența unui număr sporit de magazine care vând substanțe psihoactive alternative la drogurile controlate, precum LSD, ecstasy, cannabis și opiacee. Deși substanțele oferite spre vânzare de magazinele sunt deseori numite "droguri legale" sau "droguri din plante", în unele țări europene aceste droguri sunt reglementate de aceleași legi ca și drogurile controlate și pot atrage aceleași pedepse. Magazinele se specializează deseori în anumite tipuri de produse legate de droguri. De exemplu, unele vând mai ales accesorii legate de droguri, altele se specializează în ciuperci halucinogene sau "pilule pentru petreceri", în timp ce altele comercializează o gamă largă de substanțe din plante, semisintetice și sintetice.

Problema se impune a fi rezolvată cu maximă atenție, cu atât mai mult cu cât aceste magazine au invadat și piața românească, iar produsele se comercializează liber la colț de stradă, în licee, în discoteci, cluburi etc. Aici mă refer la "magazinele de vise" care au apărut în ultima perioadă în România, în mod special în orașul Galați, după ce cineva și-a dat probabil seama că nu toate plantele halucinogene sunt ilegale și că amatorii de senzații nu mai trebuie să facă rost de "iarbă" pe sub mână.

Ierburile sunt recomandate ca fiind "psihoactive, relaxante și euforice" și "legale 100%". Așa cum era prezentată probabil și marijuana înainte de a fi scoasă în afara legii.

Oferta nu se limitează la ierburi, existând chiar și câteva sortimente de așa-zise pastile "ecstasy" și ele, bineînțeles, garantat suta la suta legale. Desigur că nu se spune nimic despre efectele secundare ale acestor combinații de substanțe și plante, dar folosite pentru consumul uman produsele pot fi toxice, pot provoca deviații de comportament, amețeală, stupoare, confuzie și fasciculații musculare. Consumul unor substanțe psihoactive noi poate avea implicații importante de sănătate, dar monitorizarea tendințelor emergente este o provocare considerabilă.

Noile tipare ale consumului de droguri sunt dificil de detectat, deoarece, în mod tipic, ele apar pentru prima dată la niveluri scăzute și în localități specifice sau în cadrul unor subgrupuri restrânse ale populației. Puține țări au sisteme de monitorizare sensibile la acest tip de comportament, iar dificultățile metodologice ridicate de monitorizarea acestui tip de consum de droguri sunt considerabile. Cu toate acestea, importanța identificării noilor amenințări potențiale este larg recunoscută și, drept răspuns direct la aceasta, Uniunea Europeană, prin Directiva Consiliului privind noile substanțe psihoactive, a elaborat un sistem de avertizare timpurie care furnizează un mecanism de răspuns rapid în cazul apariției unor noi substanțe psihoactive pe scena europeană a drogurilor.

În România, în acest moment, nu există un cadru normativ care să reglementeze comercializarea acestor produse din plante etnobotanice, acest aspect fiind favorabil comercianților de astfel de produse, care fac profit considerabil și pun în pericol viețile multor persoane.

Postal address: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucharest, Romania monday, 19 august 2019, 20:26
Telephone: +40213160300, +40214141111
E-mail: webmaster@cdep.ro