Mircea-Gheorghe Drăghici
Mircea-Gheorghe Drăghici
Sittings of the Chamber of Deputies of September 16, 2009
Abstract of the sittings
Full-text of the sittings
Published in Monitorul Oficial no.111/25-09-2009

Parliamentary debates
Calendar
- Chamber of Deputies:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Query debates
for legislature: 2016-present
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996

Meetings broadcast

format Real Media
Video archive:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
You are here: Home page > Parliamentary Business > Debates > Calendar 2009 > 16-09-2009 Printable version

Sittings of the Chamber of Deputies of September 16, 2009

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.58 Mircea-Gheorghe Drăghici - declarație politică privind sistemul de învățământ;

 

Domnul Mircea Gheorghe Drăghici:

Declarație politică privind "Sistemul de învățământ"

Majoritatea țărilor se plâng de faptul că sistemele lor de învățământ nu sunt bune de nimic, iar statisticile le dau dreptate. În ultimele luni, subiectul banilor a monopolizat dezbaterea publică: falimente, pachete de soluții financiare și burse. Este de înțeles, dar câteodată este bine să vorbești despre alte lucruri, precum cealaltă criză globală: educația. In Statele Unite, de exemplu, cheltuielile guvernamentale pentru educația primară și secundară au crescut, între 1980 și 2005, cu 73%, în combinație cu o creștere a numărului de profesori și cu o serie de inițiative pentru îmbunătățirea educației. Toate fără niciun folos.

Foarte simplu, elevii nu devin mai deștepți. Rata de alfabetizare în 2005 este aceeași ca în 1980. Rezultatele la matematică s-au mai îmbunătățit puțin, dar nu e nimic atât de îmbucurător încât să le scrii părinților. În cadrul unui discurs ținut la întâlnirea guvernatorilor statelor americane, Bill Gates a declarat că este "îngrozit" și "că-i este rușine" de sistemul liceal al țării sale. "Școlile noastre se află într-o stare deplorabilă," a spus el, arătând că doar o treime din cei care termină liceul sunt pregătiți pentru cetățenie, muncă sau universitate.

Același lucru este valabil și pentru alte țări. În același sfert de secol, majoritatea națiunilor bogate și-au majorat cheltuielile pentru educație. Multe dintre state s-au confruntat cu scăderi semnificative ale standardelor și rezultatelor.

Intre 2000 și 2006, Spania, Japonia, Norvegia, Italia, Franța și Rusia, ca și multe alte țări, au cunoscut o scădere a ratei de alfabetizare, în timp ce în Franța, Japonia, Belgia și în alte țări dezvoltate, numărul copiilor cu talent la matematică a scăzut. Finlanda și Coreea de Sud se află printre puținele țări în care standardele s-au îmbunătățit.

Mai mult, spre deosebire de Statele Unite, unde universitățile continuă să mențină standarde foarte ridicate, în Europa doar câteva instituții de învățământ se numără printre cele mai bune din lume. Dar dacă educația este în criză în această lume bogată, în rândul țărilor în curs de dezvoltare este dezastru. În aceste state, educația mănâncă o proporție notabilă din bugetul național fără să producă rezultate semnificative. Și chiar și acele țări care au avut succese economice eșuează când vine vorba de educație. Paradoxul aici este că "educația" este citată în repetate rânduri ca soluție la majoritatea problemelor lumii, dar nimeni nu pare să știe cu adevărat ce să facă. Mai multe computere în sălile de clasă? Salarii mai bune pentru profesori? Reducerea numărului de elevi? Creșterea competiției între școli și între profesori? Acestea și multe alte soluții au fost încercate, dar rezultatele sunt departe de a fi convingătoare.

Prin urmare, ce înseamnă toate astea? Pur și simplu, criza din educație despre care vorbește toată lumea în prezent nu e atât de rea față de criza financiară, care a devenit o obsesie. Găsirea unei soluții pentru criza educației este la fel de importantă ca ieșirea din criza financiară. Între timp, putem numai să sperăm și să ne rugăm ca soluțiile cu care venim pentru criza financiară să fie mai bune decât cele de până acum, pentru a putea să ne ocupăm apoi de îmbunătățirea standardelor de învățământ.

Postal address: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucharest, Romania monday, 26 august 2019, 10:38
Telephone: +40213160300, +40214141111
E-mail: webmaster@cdep.ro