Emil Radu Moldovan
Emil Radu Moldovan
Sittings of the Chamber of Deputies of September 22, 2009
Abstract of the sittings
Full-text of the sittings
Published in Monitorul Oficial no.116/02-10-2009

Parliamentary debates
Calendar
- Chamber of Deputies:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Query debates
for legislature: 2016-present
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996

Meetings broadcast

format Real Media
Video archive:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
You are here: Home page > Parliamentary Business > Debates > Calendar 2009 > 22-09-2009 Printable version

Sittings of the Chamber of Deputies of September 22, 2009

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.39 Emil Radu Moldovan - declarație politică: "Traian Băsescu a eșuat și la al treilea mandat";

 

Domnul Emil Radu Moldovan:

"Traian Băsescu a eșuat și la al treilea mandat"

Aproape de încheierea celui de-al treilea mandat de demnitar, președintele Traian Băsescu a ținut morțiș să dea seama în fața națiunii, într-un discurs nu doar monoton și încâlcit, ci și mincinos. Singurul câștig al acestui bilanț prezidențial este confirmarea faptului că Traian Băsescu face ce știe cel mai bine: să arunce pisica în ograda oricui nu este din PD-L și să-și aroge laurii indiferent de culoarea lor politică.

Traian Băsescu este la al treilea cincinal de non-activitate și de eșec major. Câte cinci ani a stat domnia sa în fotolii călduțe, fie la ministerul Transporturilor, fie la Primăria Capitalei, iar acum se apropie de final și contractul pe perioadă determinată de locatar la Cotroceni. Câte cinci ani după care nu a lăsat nimic în urmă, nici autostrăzi, nici ordine în București, nici reformele mult promise românilor. Chiar dacă s-a autointitulat reformatorul României, a dat greș în mai toate încercările sale. Ceea ce denotă nu doar lipsa de viziune, dar și incapacitatea lui Traian Băsescu de a lucra alături de o echipă.

Discursul rostit de președinte în fața Parlamentului validează faptul că Traian Băsescu este într-o plină perioadă electorală și, chiar dacă ar fi trebuit să-și ceară scuze pentru toate neîmplinirile mandatului său, a preferat să se laude cu realizările guvernelor din ultima perioadă pe care el însuși le-a criticat în permanență.

Le-a amintit românilor de creșterea economică înregistrată de Guvernul Tăriceanu, uitând cum îl acuza pe fostul premier că a adus corupția la masă. Traian Băsescu a omis să spună că această "creștere economică excepțională" a determinat România să fie de 3, 4 ori mai îndatorată decât în anul 2004. Șeful statului s-a preamărit și pe tema introducerii cotei unice care ar fi avut un rol crucial în creșterea prosperității economice. Realitatea este însă alta... Prosperitatea economică invocată de Băsescu a crescut numai pentru cei cu venituri foarte mari, ceea ce a determinat creșterea inegalității veniturilor obținute din muncă. Analizele specialiștilor, alții decât cei de la Cotroceni, arată că 65% dintre români au înregistrat o reducere a standardului de viață în urma introducerii cotei unice.

Președintele anunța triumfalist că în perioada mandatului său rata sărăciei absolute a scăzut. Dacă tot deține adevărul suprem, Traian Băsescu ar trebui să-i amintească și pe cei 700.000 de copii și tineri care trăiesc în sărăcie, cu mai puțin de 9 lei pe zi, sau să se refere la cele aproape 2 milioane de familii care nu și-au permis să mențină o temperatură adecvată în locuință anul trecut. Lista minciunilor prezidențiale ar putea continua, numai dacă amintim de salariile înghețate ale profesorilor, de situația magistraților și, nu în ultimul rând, a agricultorilor.

Ce s-a întâmplat de fapt în ultimii ani știe și simte fiecare român. Nivelul de trai nu este superior față de 2004. Justiția este la pământ, iar relațiile diplomatice ale României au ajuns la cota de avarie. Președintele ar fi trebuit să le vorbească alegătorilor despre eșecul reformei justiției, de ce nu are întrevederi cu niciun șef de stat cu greutate și de ce trăim mai prost, deși am avut creștere economică. După eșecul lamentabil din domeniul justiției, cum ar putea arăta și reforma educației, a sistemului bugetar sau trâmbițata reformă constituțională?

"Cel mai mare privilegiu pe care îl poți avea într-o viață de om e acela de a fi președintele țării tale. Am onoarea, din 2004, să fiu președintele României și să îmi ajut țara să progreseze", citea de pe foaie, cu tărie, Traian Băsescu. Dar dacă mandatul său nu a însemnat altceva decât pași înapoi în toate domeniile importante, de la relații externe, consolidare instituțională și până la nivel de trai, nu ar fi mai onorant pentru actualul președinte să-și asume eșecul și să lase cârma altcuiva mai priceput și mai bine intenționat?

Postal address: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucharest, Romania thursday, 21 november 2019, 5:15
Telephone: +40213160300, +40214141111
E-mail: webmaster@cdep.ro