Costică Macaleți
Costică Macaleți
Sittings of the Chamber of Deputies of October 6, 2009
Abstract of the sittings
Full-text of the sittings
Published in Monitorul Oficial no.125/16-10-2009

Parliamentary debates
Calendar
- Chamber of Deputies:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Query debates
for legislature: 2016-present
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996

Meetings broadcast

format Real Media
Video archive:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
You are here: Home page > Parliamentary Business > Debates > Calendar 2009 > 06-10-2009 Printable version

Sittings of the Chamber of Deputies of October 6, 2009

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.42 Costică Macaleți - declarație politică: "Funeralii demne";

 

Domnul Costică Macaleți:

Declarație politică: "Funeralii demne"

Declarația mea politica de azi se referă la dificultățile pe care rudele botoșănenilor care trec la cele veșnice le întâmpină pentru a-i îngropa creștinește pe cei dragi și a le face cele de trebuință după datina ortodoxă.

Mai exact, botoșănenii de rând sunt nevoiți să-și îngroape rudele decedate în extinderea Cimitirului "Pacea" pe un teren accidentat care oricând o poate lua la vale, sau la marginea Cimitirului "Eternitatea", din cauză că nu mai sunt de concesionat locuri în zonele centrale.

Referitor în special la extindere, țin să subliniez că numeroși cetățeni și-au manifestat îngrijorarea și consternarea că această lucrare poate fi afectată de alunecări de teren. Întreaga zonă oferă o imagine dezolantă. Cei care au îngropate rude acolo trăiesc pe lângă durerea cauzată de pierderea unor ființe dragi și umilința de a le vedea înmormântate într-o zonă accidentată, care oricând o poate lua la vale. Unii trebuie să facă echilibristică pentru a aprinde o lumânare la căpătâiul unei rude trecute la cele veșnice și există mărturii care relatează că, pe vreme ploioasă, credincioșii care participă la înmormântări se țin efectiv unii de alții pentru a nu risca să alunece pe pantele alunecoase. Vorbim, uneori, de persoane în vârstă și de copii care nu pot participa la slujba cuvenită, din cauza acestor condiții. De parcă durerea despărțirii de cel drag nu era de ajuns pentru a posomorî rudele celor trecuți la cele veșnice. Mai era nevoie și de umilință.

În plus, deși extinderea trebuia împrejmuită cu un gard, fondurile s-au cheltuit pe reabilitarea Cimitirului Eroilor, așa că lucrarea a fost amânată pentru anul următor.

O altă problemă a cimitirelor botoșănene este aceea că nu au asigurată paza pe timpul nopții. De aceea sunt frecvente cazurile în care persoane certate cu legea și lipsite de respect pentru cei decedați distrug monumente funerare, aranjamentele florale și copacii.

De mici copii am fost crescuți în litera și spiritul Sfintei Biserici Ortodoxe care spune că cimitirul este un loc sfânt, în care odihnesc moșii și strămoșii noștri. Nu putem să stăm impasibili și să privim la umilința cu care sunt tratați atât cei morți, dar și cei vii, care vin la morminte pentru a se reculege, a aprinde o lumânare și a le aduce un omagiu celor plecați la Domnul. Iată de ce mă alătur celor care cer soluții decente pentru cimitirele orașului Botoșani, astfel încât să ne putem reculege cum este firesc la mormintele celor care au dreptul de la Dumnezeu să se odihnească în pace.

Postal address: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucharest, Romania friday, 22 november 2019, 1:30
Telephone: +40213160300, +40214141111
E-mail: webmaster@cdep.ro