Plen
Ședința Camerei Deputaților din 12 octombrie 2009
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.128/22-10-2009

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
23-09-2019
18-09-2019
Arhiva video:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2009 > 12-10-2009 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 12 octombrie 2009

  Informare privind distribuirea unor documente la casetele deputaților, potrivit prevederilor art.94 din Regulamentul Camerei Deputaților.  

Lucrările ședinței au fost conduse de doamna Roberta Alma Anastase, președintele Camerei Deputaților, asistată de domnii Valeriu Ștefan Zgonea și Sever Voinescu-Cotoi, secretari.

   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Doamnelor și domnilor deputați,

Declar deschisă ședința de astăzi a Camerei Deputaților și anunț că, din totalul celor 334 de deputați, și-au înregistrat prezența la lucrări un număr de 172. Sunt absenți 162, din care zece participă la alte acțiuni parlamentare.

Pentru început, în conformitate cu prevederile regulamentare, vă informez că au fost distribuite tuturor deputaților următoarele documente: ordinea de zi, programul de lucru, lista rapoartelor depuse de comisiile permanente sesizate în fond, informarea cu privire la inițiativele legislative înregistrate la Camera Deputaților și care urmează să fie avizate de comisiile permanente, sumarul privind conținutul fiecărui monitor oficial al României, Partea I.

 
Intervenția domnului Ovidiu Victor Ganț de marcare a prestigiosului moment de primire a Premiului Nobel pentru Literatură de către scriitoarea Herta Mûller.  

Am să rog Grupul parlamentar al minorităților naționale să facă un anunț despre care am primit o informare la Biroul permanent.

Domnul Ovidiu Ganț.

   

Domnul Ovidiu Victor Ganț:

Vă mulțumesc, doamna președinte.

Doamnelor și domnilor colegi,

Doamnelor și domnilor,

Doresc să vă propun ca, înainte de a intra în lucrările Camerei Deputaților pentru săptămâna în curs, să nu omitem să marcăm un moment excepțional, produs săptămâna trecută, și anume acordarea Premiului Nobel pentru Literatură doamnei Herta Müller.

Doresc să fac acest lucru pentru că suntem de părere că nu este un motiv de mare bucurie doar pentru șvabii bănățeni, ci pentru toți cetățenii României, indiferent de apartenență etnică sau politică. Mai mult decât atât, întreaga viață și activitate a doamnei Herta Müller o recomandă ca un fervent luptător împotriva dictaturii și pentru democrație.

De aceea, cred că tribuna Parlamentului României este locul cel mai potrivit pentru a spune "Ganz herzlichen Dank verehrte Frau Müller!", ceea ce, în traducere, înseamnă "Felicitări din suflet, stimată doamnă Herta Müller!"

Vă mulțumesc frumos. (Aplauze.)

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Și eu vă mulțumesc.

 
Prezentarea Raportului privind activitatea Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, corupției și pentru petiții pe semestrul I al anului 2009.  

Primul raport vizează activitatea Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, corupției și pentru petiții pe semestru I al anului 2009. Am să-l invit pe președintele comisiei pentru a susține acest raport.

   

Domnul Ioan Stan:

Mulțumesc, doamna președinte.

Stimați colegi,

În activitatea sa din semestrul I al anului 2009, comisia a primit și a analizat 548 de petiții și memorii în cele 50 de ședințe, a organizat opt audieri în plenul său și a efectuat trei cercetări în teritoriu. Pentru a-și expune solicitările în fața dumneavoastră, 97 de cetățeni români au solicitat dreptul la audiențe.

Veți regăsi în textul raportului primit de dumneavoastră date detaliate privind categoriile de probleme aduse la cunoștința comisiei, precum și o analiză exigentă a modului în care diferite autorități și instituții publice înțeleg să respecte dreptul constituțional de petiționare al cetățenilor.

Se remarcă faptul că, din cele 548 de petiții, un număr de 134 se referă la abuzuri și probleme de funcționare din domeniul justiției, fie că este vorba de activitatea instanțelor de judecată, fie că se referă la activitatea parchetelor. Numeroase memorii, primite din partea unor persoane fizice, reclamă o serie de abuzuri ce ar fi fost comise de magistrați, anchete efectuate incomplet, finalizate de parchete cu soluții nelegale ori pronunțări de achitări sau condamnări netemeinice de către instanțele de judecată. Majoritatea acestor sesizări au avut la bază suspiciuni și chiar unele indicii de superficialitate ori acte de corupție ale magistraților care au avut spre finalizare asemenea cazuri.

De asemenea, o altă parte a petiționarilor a reclamat faptul că, mai ales în faza de urmărire penală, nu se garantează dreptul de apărare. În acest sens, autorului infracțiunii nu i se aduce la cunoștință învinuirea, nu i se acordă termene rezonabile pentru a pregăti și exercita apărarea, iar prezentarea materialului de urmărire penală este formală. Nu de puține ori se dispune trimiterea în judecată fără să se fi procedat la citarea și ascultarea inculpatului, ceea ce atrage restituirea cauzei la procuror. Un alt aspect sesizat vizează refuzul organelor judiciare de a admite și a administra probele în apărare. Pentru soluționarea acestor petiții, comisia s-a adresat Consiliului Superior al Magistraturii în 101 cazuri.

De asemenea, ne-am adresat Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești și diferitelor structuri ale puterii judecătorești. Toate răspunsurile primite din partea Consiliului Superior al Magistraturii, Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești sau diferitelor structuri ale parchetelor se rezumă la infirmarea bănuielilor sau temerilor petiționarilor privind săvârșirea unor ilegalități în actul de justiție.

Dacă în anii anteriori se puteau evidenția câteva cazuri în care se confirmau o parte din sesizările cetățenilor, în perioada de referință am înregistrat un singur astfel de caz, în ciuda numărului din ce în ce mai mare al petițiilor.

Ca notă generală, distingem faptul că majoritatea răspunsurilor dezvăluie o analiză superficială din partea structurilor competente cu exercitarea controlului atât din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, cât și al Ministerului Public. Mai mult chiar, constatăm adoptarea unei atitudini formale, subiective în analiza plângerilor ce le sunt adresate. În 90% din situațiile prezentate de petiționari s-ar fi impus o analiză judicioasă din partea acestor structuri, având cel puțin în vedere documentația atașată memoriilor.

Comisia dorește să evidențieze, în fața dumneavoastră, un dosar special, al domnului Becsek Garda Dezsö, fost deputat în Parlamentul României, care este cercetat într-un dosar penal pentru declarații și opinii cu caracter politic privind corupția, exprimate în timpul mandatului său de parlamentar.

Pe perioada exercitării mandatului său de deputat în Circumscripția Electorală Harghita, domnul Becsek Garda Dezsö a sesizat - în nenumărate rânduri - săvârșirea unor fapte cu caracter penal privind modul de exploatare și de întreținere a fondului forestier. În acest sens, având garanția dreptului la opinie, domnul Becsek Garda Dezsö și-a permis să aprecieze conduita și chiar moralitatea unor persoane implicate în ceea ce domnia sa numea "mafia lemnului", inclusiv a domnului Tinka Coloman. Pentru astfel de aprecieri, acesta din urmă a formulat împotriva domnului Becsek Garda Dezsö o plângere prealabilă pentru comiterea faptelor de calomnie și insultă.

Pentru instrumentarea cazului a fost împuternicit domnul procuror șef Vasile Vintilescu, din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Pe perioada cercetărilor, domnul Becsek Garda Dezsö, constatând atât o atitudine abuzivă în soluționarea plângerii prealabile, cât și o tergiversare nejustificată a soluționării plângerilor penale, a sesizat atât comisia noastră, cât și Biroul permanent al Camerei Deputaților, care, în 17 iunie 2008, a hotărât sesizarea Consiliului Superior al Magistraturii pentru a analiza conduita profesională a procurorului în cauză. Atrage atenția faptul că, la scurt timp după încetarea mandatului de deputat, împotriva fostului parlamentar se declanșează o cercetare penală de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Gheorgheni. Motivul îl constituie aceeași plângere prealabilă a domnului Tinka Coloman, pentru săvârșirea - de către domnul Becsek Garda Dezsö, pe vremea exercitării mandatului său de deputat - a faptelor de insultă și calomnie, plângere pe care domnul procuror șef Vasile Vintilescu o înaintase acestei unități de procuratură, pe motivul că presupusele fapte nu ar fi comise de către domnul Becsek Garda Dezsö în calitate de deputat, ci ca fapte care nu au nici o legătură cu atribuțiile de serviciu exercitate pe durata mandatului. Așadar, tocmai cei care au fost reclamați - în nenumărate rânduri - de către domnul Becsek Garda Dezsö că nu-și îndeplinesc atribuțiile și că nu iau măsuri corespunzătoare împotriva celor vinovați de săvârșirea faptelor cu caracter penal privind regimul juridic al fondului forestier, au fost învestiți cu cercetarea unor presupuse fapte penale comise de domnia sa.

În semestrul I al anului 2009, s-au adresat comisiei și 93 de persoane și grupuri de persoane cu sesizări vizând posibile abuzuri exercitate împotriva drepturilor lor de natură socială.

O relativă majoritate a memoriilor înaintate comisiei se referă, în continuare, la problematica pensiilor. Întârzierile în revizuirea erorilor intervenite în procesul recalculării pensiilor, erorile în procesarea datelor cuprinse în adeverințele depuse cu mult timp în urmă de către pensionari în vederea valorificării sporurilor permanente primite în decursul activității lor profesionale sau insuficienta comunicare a instituțiilor responsabile în domeniu în cazul constituirii debitelor dețin o pondere importantă în totalul problemelor sesizate de cetățeni.

O parte semnificativă a petenților reclamă, în memoriile adresate comisiei, întârzierile mari cu casele teritoriale de pensii, care răspund cererilor lor de recalculare a pensiilor pe baza adeverințelor depuse conform normelor legale în vigoare. Uneori, punctajele medii anuale ale pensiilor sunt calculate eronat, iar eroarea este descoperită la mult timp după producerea ei, ceea ce duce la constituirea unor debite mari.

Provoacă preocupare și nemulțumire modul în care foștii angajatori înțeleg să se achite de obligația de a elibera pensionarilor documentele care să certifice faptul că au primit anumite sporuri permanente, neevidențiate, de fapt, în cărțile de muncă.

De asemenea, în cazul în care întreprinderile în care au lucrat pensionarii au fost lichidate, iar documentele doveditoare au fost arhivate și depuse la casele teritoriale de pensii, adeverințele necesare recalculării sunt dificil de obținut. Nici până la această dată nu s-au clarificat atribuțiile care revin, după adoptarea Ordonanței de urgență nr.39/2006, Arhivelor Naționale și Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale în eliberarea documentelor doveditoare.

O problemă nouă în domeniul pensiilor, care preocupă un număr important de pensionari, este aceea a cumulului pensiei cu salariul obținut, ulterior pensionării, ca angajat în instituții și autorități publice.

Asociația Ofițerilor în Rezervă din România, filiala Tulcea, prin documentele înaintate comisiei noastre în Dosarul nr. 13854/02.02.2009 argumentează, pe baza unor ordine de ministru și a conținutului unor programe derulate cu sprijinul Băncii Mondiale, că ofițerii în rezervă, care astăzi lucrează în instituții publice, au respectat în întregime politica statului român, dispozițiile și normele legale în vigoare. Petenții arată că nu au încălcat cu nimic legile și nu au abuzat de prevederile legale în vigoare când, în aplicarea etapelor reformei Armatei, au devenit beneficiari de pensie militară și s-au angajat în sectorul public, ca urmare a unor cursuri finanțate public tocmai în acest scop.

În domeniul relațiilor de muncă, remarcăm faptul că numărul petițiilor în care se reclamă neplata integrală a drepturilor salariale către salariații disponibilizați crește. Nerespectarea de către unii angajatori a timpului de muncă și a celui de repaus, precum și a dispozițiilor legale privind perioada de probă și încheierea contractelor de muncă devine, din nou, o preocupare a angajaților.

În primul semestru al anului 2009, în evidența Comisiei s-au înregistrat 44 de memorii având ca obiect săvârșirea unor posibile abuzuri ale autorităților publice locale atât la nivelul reprezentanților aleși, cât și a funcționarilor publici din aceste instituții.

Un exemplu, în acest sens, îl constituie memoriul domnului Munteanu Toader (Dosarul nr. 34/14019/2009) prin care acesta sesizează mai multe posibile abuzuri săvârșite de primarul comunei Cornu Luncii, județul Suceava, în ceea ce privește administrarea patrimoniului public al comunei și, în special, utilizarea bugetului local. Analizând gravitatea acuzelor aduse de petiționar, comisia s-a adresat atât instituțiilor administrației publice locale - respectiv Consiliului Județean, Prefecturii, Camerei de Conturi și Inspectoratului de Poliție -, cât și Direcției Naționale Anticorupție, autorități competente cu soluționarea în fond a aspectelor semnalate.

Din verificările efectuate de autoritățile sesizate a rezultat că unele din aspectele sesizate de petiționar se confirmă, fiind reținute în seama primarului incriminat mai multe fapte ce cad sub incidența legii penale, în prezent aflându-se în lucru, la Inspectoratul de Poliție, precum și la nivelul parchetelor din județul Suceava, mai multe dosare de cercetare penală.

În ceea ce privește relația comisiei cu autoritățile competente cu analiza pe fond a aspectelor sesizate, constatăm menținerea unui număr important al dosarelor la care nu primim răspunsuri în termenul de 30 de zile, prevăzut de Regulamentul Camerei Deputaților. La un număr de 179 de adrese am primit răspunsuri cu întârziere de câteva zile la peste 150 de zile calendaristice.

Cel mai mare număr de răspunsuri întârziate se înregistrează la nivelul autorității puterii judecătorești: Parchetul de pe lângă Judecătoria Bicaz, cel de pe lângă Tribunalul Galați și cel de pe lângă Tribunalul Suceava, stabilind întârzieri record de peste 150 de zile.

De asemenea, comisia a fost obligată să revină de două sau de mai multe ori pentru a primi răspuns la memorii adresate prefecturilor județelor Galați, Ilfov, Sibiu, precum și primăriilor din Brașov și București.

În general, comparând numărul întârzierilor și al petițiilor aflate încă în curs de soluționare la finalul semestrului (55 de petiții în curs de soluționare) cu cel din semestrele anterioare, observăm că termenele legale în cazul unora dintre petiții este cu mult depășit, soluționarea lor transferându-se de la un semestru la altul.

În vederea eliminării unora dintre aspectele pe care le-am relevat în acest raport și în precedentele, comisia a concluzionat asupra necesității unor modificări și completări la Regulamentul Camerei Deputaților, care să consolideze instituțional comisia și să clarifice mai bine întinderea autorității sale. De aceea, în aplicarea propunerilor conținute în precedentele rapoarte semestriale și ca urmare a concluziilor referitoare la activitatea din perioada de referință, comisia solicită urgentarea dezbaterii propunerilor sale de modificare și completare a Regulamentului Camerei Deputaților.

Sub condiția consolidării instituționale a comisiei, apreciem că activitatea de soluționare a petițiilor va răspunde în viitor în mai mare măsură dreptului constituțional de petiționare a cetățenilor români.

Vă mulțumesc pentru bunăvoință și atenție.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulțumesc.

Dacă există intervenții din partea grupurilor parlamentare? Am înțeles, toată lumea este foarte încântată. Vă rog.

 
   

Domnul Tinel Gheorghe:

Mulțumesc, doamna președinte.

Stimați colegi,

Eu am avut posibilitatea să particip la câteva ședințe ale Comisiei de petiții, cercetarea abuzurilor și vreau să vă spun că, într-adevăr, unele dintre ele au fost vii, animate. Însă, ascultând acum raportul prezentat de președintele comisiei, îmi dau seama că activitatea comisiei e așa, cam ca apa sfințită: nici nu miroase, nici nu se aude. Aș fi vrut să auzim de aici concret: atâtea petiții, atâtea rezolvate, atâtea nerezolvate, atâtea înaintate.

E foarte mare numărul răspunsurilor neefectuate în termen: 179. Ce se întâmplă cu cei care nu răspund în termen? Sunt audiați? Sunt chemați la audieri? Nu sunt chemați la audieri? Prefecții, totuși, sunt reprezentanții Guvernului și ar trebui totuși să vină, dacă dai răspuns peste 150 de zile. Cred că ar trebui să creștem un pic gradul de autoritate al comisiei.

Solicitarea de modificare a Regulamentului cred că este benefică și ar trebui s-o sprijinim și noi, plenul Parlamentului, pentru că, într-adevăr, se simte nevoia întăririi rolului acestei comisiei, dat fiindcă sunt foarte multe abuzuri ce se petrec în teritoriu și care cred eu că și-ar găsi rezolvarea dacă comisia ar avea pârghii mai multe și dacă, într-adevăr, ar vrea să-și însușească aceste pârghii.

Eu cred că, dacă, într-adevăr, comisia s-ar apleca mai bine asupra petițiilor și ar insista mai mult la organele abilitate, la autoritățile centrale și autoritățile publice locale pentru finalizarea acestor petiții în sens pozitiv, sunt foarte puține cazurile în care petițiile nu se verifică. În cele mai multe dintre ele, oamenii scriu din deznădejde, ca urmare a necazurilor pe care le au și asta vă spun din experiență.

Chiar ar fi vrut să facem o comparație cu ultimul semestru al anului trecut, să vedem dacă a crescut față de anul trecut, a scăzut nivelul petițiilor. O comparație cu primul semestru, prima sesiune parlamentară a mandatului anterior, 2005-2008, comparativ, au crescut, au scăzut. Adică sunt date comparative statistice care ne indică nouă o anumită stare de spirit a populației.

În principiu, susținem raportul, dar cred eu că ar trebui un pic aprofundat și detaliat.

Mulțumesc.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulțumesc. Vă rog, domnule președinte, să răspundeți.

 
   

Domnul Ioan Stan:

Mulțumesc, doamna președinte.

Pentru stimatul coleg, îi aduc la cunoștință că inclusiv colegii dumnealui de la PD-L și-au însușit raportul, iar dacă ar fi binevoit dumnealui - noi am trimis la casetă raportul detaliat - și dacă ar fi stat la prezență astăzi, vedea că sunt vreo 80-90 de pagini și ocupam întregul spațiu, inclusiv continuarea audierilor doamnei Udrea.

Aduc la cunoștință stimatului coleg că, avem chiar acum la comisie un număr nenumărat de petiții, legate de modul cum au fost schimbate anumite persoane descentralizate din județe și dacă vrea dumnealui într-o ședință ulterioară, cu permisiune, fac prezentarea. Dacă doriți, într-adevăr, să vă aduc raportul în mod personal, vi-l aduc și să vi-l însușiți.

Mulțumesc, doamna președinte.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Și eu vă mulțumesc.

Dacă nu mai sunt alte intervenții din partea grupurilor parlamentare vom lua act de acest raport și trecem la discutarea proiectului de lege.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.99/2009 privind ratificarea Aranjamentului stand-by dintre România și Fondul Monetar Internațional, convenit prin Scrisoarea de intenție transmisă de autoritățile române, semnată la București, la 24 aprilie 2009 și prin Decizia Consiliului Director al Fondului Monetar Internațional, din 4 mai 2009, precum și a Scrisorii suplimentare de intenție, semnată de autoritățile române la data de 8 septembrie 2009 și prin Decizia Consiliului Director al Fondului Monetar Internațional, din 21 septembrie 2009 (rămas pentru votul final);  

Punctul 4. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.99/2009 privind ratificarea Aranjamentului stand-by dintre România și Fondul Monetar Internațional, convenit prin Scrisoarea de intenție transmisă de autoritățile române, semnată la București la 24 aprilie 2009, și prin Decizia Consiliului Director al Fondului Monetar Internațional, din 4 mai 2009, precum și a Scrisorii suplimentare de intenție, semnată de autoritățile române la data de 8 septembrie 2009 și prin Decizia Consiliului Director al Fondului Monetar Internațional, din 21 septembrie 2009.

O invit pe doamna Grațiela Iordache să ia cuvântul. Proiectul de lege urmează a fi dezbătut în procedură de urgență.

   

Doamna Grațiela Denisa Iordache (secretar de stat, Ministerul Finanțelor Publice):

Mulțumesc, doamna președinte.

Doamnelor și domnilor deputați,

În baza semnării scrisorii de intenție, la data de 24 aprilie 2009 și a aprobării acesteia de către Fondul Monetar Internațional în data de 6 mai 2009, a fost disponibilizată o primă tranșă 4,37 miliarde DST din împrumutul în valoare de 11,443 miliarde DST.

La începutul lunii august, o misiune a fondului s-a deplasat la București, având drept scop evaluarea gradului de îndeplinire a criteriilor de performanță și a obiectivelor structurale, convenite a se realiza până la finele lunii iunie 2009.

Astfel, în data de 23 septembrie, în baza achitării comisionului de serviciu, reprezentând 0,5% din valoarea tranșei, jumătate din tranșa a II-a de la Fondul Monetar Internațional, respectiv 859 milioane DST, s-au disponibilizat în contul de valută al MFP deschis la BNR, având drept destinație finanțarea deficitului bugetului de stat pe măsura necesităților de echilibrare a contului curent general al Trezoreriei Statului, în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență nr.64/2007 privind datoria publică aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.109/2008 cu modificări și completări ulterioare.

Aspectele operaționale referitoare la tragerea și rambursarea sumelor aferente Tranșelor II și III din împrumutul acordat în baza aranjamentului stand-by dintre România și Fondul Monetar Internațional sunt stabilite prin Convenție între Banca Națională a României și Ministerul Finanțelor Publice. Rambursarea tranșelor se face după o perioadă de grație de trei ani, în valutele solicitate de fond. Dobânda aferentă fiecărei tranșe se calculează și se plătește trimestrial, prin debitarea directă de către Fondul Monetar Internațional a contului DTS al României, deschis la FMI.

Plata dobânzilor, comisioanelor și altor costuri aferente aranjamentului stand-by se asigură proporțional cu suma alocată din aceasta de către BNR și Ministerul Finanțelor Publice.

Rambursarea de către BNR a sumelor ce-i revin din împrumut, respectiv 8.879.500.000 de mii DST, precum și plata dobânzilor comisioanelor și diferențelor rezultate din regularizări aferente aceste sume se suportă de BNR din rezerva valutară administrată de către aceasta.

Față de cele de mai sus, Ministerul Finanțelor Publice propune și susține în numele Guvernului adoptarea actului normativ care a avut în vedere asigurarea cadrului legal în vederea derulării creditului contractat de la FMI.

Vă mulțumesc.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulțumesc și eu. Comisia? Domnul vicepreședinte Ialomițianu, vă rog.

 
   

Domnul Gheorghe Ialomițianu:

Mulțumesc, doamna președinte.

Raport asupra Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.99/2009 privind ratificarea Aranjamentului stand-by dintre România și Fondul Monetar Internațional, convenit prin Scrisoarea de intenție transmisă de autoritățile române, semnată la București, la 24 aprilie 2009 și prin Decizia Consiliului Director al Fondului Monetar Internațional, din 4 mai 2009, precum și a Scrisorii suplimentare de intenție, semnată de autoritățile române la data de 8 septembrie 2009 și prin Decizia Consiliului Director al Fondului Monetar Internațional, din 21 septembrie 2009.

La întocmirea raportului, s-au avut în vedere avizele Consiliului Legislativ și al Comisiei juridice, de disciplină și imunități.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare, potrivit art.76 din Constituția României, republicată.

La dezbaterea proiectului au participat, în conformitate cu prevederile art.54 și 55 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, domnul Gheorghe Pogea, ministrul finanțelor publice și al muncii, familiei și protecției sociale și doamna Grațiela Iordache, secretar de stat în cadrul Ministerului Finanțelor Publice.

La lucrările comisiei au participat 33 de deputați din totalul de 33 de membri ai comisiei.

Raportul comisiei a fost adoptat cu majoritatea de voturi.

Proiectul de lege, potrivit art.75 din Constituția României, republicată, și a art.86 din Regulament Camerei Deputaților, este de competența decizională a Senatului.

Comisia propune supunerea spre dezbaterea și adoptarea plenului Camerei Deputaților a proiectului de lege în forma prezentată de inițiator.

Vă mulțumesc.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Și eu vă mulțumesc.

Există intervenții din partea grupurilor parlamentare? Domnul Eugen Nicolăescu, doamna Aura Vasile.

 
   

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Doamnă președinte,

Stimați colegi,

Inițial, am vrut să adopt o atitudine simplă, și anume să mă opun, împreună cu Grupul parlamentar al PNL, acestui proiect de lege pe care de la început l-am considerat înrobitor și, mai ales, o dovadă de incapacitate a acestui Guvern să gestioneze corect economia României. După aceea, am înțeles că ne agățăm ca de un fir de ață de acest acord și, în consecință, am considerat că este bine să spunem câteva lucruri, ca toată lumea să știe despre ce este vorba.

Ne uităm în acord și, la capitolul schimbări preconizate, preiau numai două din ideile pe care Guvernul încearcă să ni le aducă în atenție.

Una. Să consolideze în continuare politica fiscală pentru a reduce nevoile de finanțare ale Guvernului și pentru a îmbunătăți sustenabilitatea fiscală pe termen lung.

A doua. Să mențină o capitalizare adecvată a băncilor și lichidități suficiente pe piața financiară națională.

Din punctul meu de vedere, niciunul dintre aceste două obiective, prin acest acord, Guvernul nu are capacitatea să le atingă.

De asemenea, dacă încercăm să fim foarte pragmatici și, în același timp, buni analiști, chiar dacă Traian Băsescu nu mai crede în analiști economici, vom vedea că acest acord produce efecte inverse decât cele scontate. Creștem fiscalitatea, în loc să reducem fiscalitatea. Sărăcim populația, în loc să lăsăm bani populației ca să crească consumul intern și nivelul de trai.

Spunea FMI-ul de curând - și de aceea am ieșit la tribună - că nu mai are încredere în acest guvern, că acest guvern are incapacitatea de a pune în practică politici economice serioase și reformatoare.

În consecință, propun colegilor mei să fie de acord cu retrimiterea la comisie a acestui proiect de lege, iar Biroul permanent al Camerei să prelungească termenul de dezbatere în comisie la 60 de zile, astfel încât să nu se adopte tacit la Camera Deputaților.

Vă mulțumesc.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Doamna Aura Vasile, vă rog.

 
   

Doamna Aurelia Vasile:

Mulțumesc, doamna președinte.

Doamna președintă,

Citind anexele și criteriile de performanță cantitative, ținta orientativă și criterii de performanță, așa cum Guvernul României, prin domnul ministru Pogea și sub semnătura Băncii Naționale cu domnul Isărescu s-au angajat, îmi creează o serie de întrebări, pe care am să mi le expun în fața dumneavoastră și a colegilor mei.

La pagina 21, la pct.b) "Legislația privind salarizarea în sectorul public" îmi aduc aminte ce a spus primul-ministru și, de asemenea, ministrul finanțelor, care spuneau că nu este adevărat că noua lege de salarizare - grilele de salarizare vor fi legate de salariul minim, citesc aici pe pct.24, lit.b) "Legea nu va lega grila de salarizare din sectorul public de salariul minim."

De asemenea, s-a spus că în anul care urmează nu vor fi reduceri de personal și, teoretic, asumându-se noua lege a salariilor, fiecare va câștiga funcție de cât muncește și citesc la pct. c): "Legea va îngheța salariile din sectorul bugetar pentru anul 2010..." și continui "...în perioada de după 2010 fiind condiționate de reducerea de personal necesară pentru a se atinge ținta stabilită pentru cheltuieli." Dar lucrul care mi se pare poate cel mai curios este cel prezentat la lit.i), pentru că iarăși îmi aduc aminte cum toată lumea a fost convinsă de obligațiile pe care le avem față de FMI, iar în acest punct i) se spune așa, că legislația va stipula că legislația ulterioară de implementare va fi aprobată până la finele lui septembrie 2010 și va fi implementată începând cu 1 ianuarie 2011.

De asemenea, mai am o întrebare pe care mi-o ridic, după ce am citit aceste lucruri, la Anexa "România - Memorandum tehnic de înțelegere" din data de 8 septembrie 2009; la pct.2 se spune că, în accepțiunea programului, ratele de schimb ale leului românesc față de euro se stabilesc la 3,9852 euro și atunci îmi pun întrebarea: dacă aceasta este rata de schimb pentru rambursarea ratelor, de ce pentru anul bugetar 2010 se folosește pentru accize și pentru alte taxe valoarea de 4,29 în condițiile în care se împovărează populația.

De asemenea, pot să citesc, la pct.13, "Reforma pensiilor", care spune că această lege trebuie să fie adoptată până la sfârșitul lunii decembrie 2009.

Profit de faptul că am ieșit să mă adresez dumneavoastră și Camerei Deputaților, spunând că legat de ceea ce se invocă privind pensiile parlamentarilor, solicităm domnului ministru Boc să dea o ordonanță de urgență prin care să facă ceea ce dorește cu pensiile parlamentarilor, dar restul proiectului de lege să fie lăsat în dezbatere publică, în condițiile în care el trebuie să fie dezbătut de CSAT pentru că e vorba de armată, SRI, Jandarmerie, Poliție, trebuie punctul de vedere al CSAT, al Consiliului judecătorilor, pentru că este vorba de magistrați și ceea ce este mai important, sunt cei 5 milioane de pensionari care în acest moment nu vor ști ce pensie vor avea anul viitor, atât timp cât se modifică calcularea punctului de pensie de la salariul mediu brut planificat pentru anul următor la salariul mediu brut realizat, deci la o chestie care este în urmă și la inflație, mai ales că în teza a doua se spune că dacă toți indicatorii sunt negativi, aceste cifre îngheață.

Deci și grupul meu parlamentar va fi de acord cu retrimitere la comisie pentru a ne putea lămuri la aceste lucruri, iar domnul ministru Pogea poate vine în fața grupului meu parlamentar să răspundă acestor întrebări.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnul Călian, vă rog, din partea Grupului parlamentar al PD-L.

 
   

Domnul Petru Călian:

Doamnă președinte,

Stimați colegi,

Ordonanța nr.99 care ratifică Aranjamentul stand-by cu Fondul Monetar Internațional a fost dezbătură pe fond în Comisia pentru buget-finanțe săptămâna trecută, în ziua de miercuri.

La solicitarea Grupului parlamentar al PSD, a fost prezent la dezbaterea acestui raport și ministrul finanțelor, domnul Gheorghe Pogea.

În urma dezbaterilor a rezultat foarte clar că accesarea acestui împrumut de la Fondul Monetar Internațional este extrem de importanță, iar repartizarea lui înspre Ministerul Finanțelor și Banca Națională a României este una firească și normală din toate punctele de vedere, astfel încât să păstrăm un curs valutar decent, echilibrat, încât să avem o rezervă de lichidități suficientă să acoperim în special zona investițiilor din România.

Fac precizarea că Grupul parlamentar al PSD a fost de acord cu toate aceste măsuri, a participat la negocieri și toți parlamentarii PSD din Comisia pentru buget, finanțe și bănci a Camerei Deputaților au votat pentru adoptarea acestei Ordonanțe nr.99, Camera Deputaților fiind Cameră primă sesizată.

Nu înțeleg de ce, la ora actuală, conducerea Grupului parlamentar al PSD ignoră voința membrilor PSD din Comisia pentru buget, finanțe și bănci și solicită retrimiterea la comisie a Ordonanței nr.99, atâta timp cât nici parlamentarii PSD din comisie, dar nici parlamentarii PNL din Comisia pentru buget, finanțe și bănci nu au depus niciun amendament la această ordonanță. Deoarece Cameră decizională este Senatul, consider că nu se justifică și ar fi o greșeală să retrimitem un document atât de important, o ordonanță atât de importantă și până la urmă vitală pentru următorii ani, în bunul mers al economiei românești, înapoi la comisie.

Cu siguranță că dacă vor fi obiecțiuni, ele se vor putea lămuri pe baza unor amendamente, chiar rezolva, în cadrul Senatului care este Cameră decizională.

Vă mulțumesc.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulțumesc.

Domnul Mircea Toader, intervenție pe procedură? Sau nu?

 
   

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Sigur, colegul meu a susținut punctele de vedere tehnice. Noi, Grupul parlamentar al PD-L, nu suntem de acord cu retrimiterea la comisie. Toate argumentele prezentate mai trebuie completate cu riscul major ca acest Acord stand-by să nu fie aprobat prin lege și în anul viitor să nu mai putem să preluăm tranșele de împrumut. Trebuie să țineți cont că actualul Consiliu de administrație al Băncii Naționale, care trebuie să gestioneze marea majoritate a acestor fonduri, a fost aprobat cu mare majoritate de Cameră, iar iscălitura guvernatorului Isărescu este un gaj că acest Acord stand-by trebuie să funcționeze, chiar dacă în partea politică noi avem dezbateri. Deci, noi nu suntem de acord cu retrimiterea la comisie.

Dacă, într-adevăr, sunt puncte de vedere, deși nu am văzut niciun fel de amendament la acest acord, niciun fel de amendament, nu este altceva decât o încercare de a tergiversa și a crea la nivelul finanțelor o problemă pe care o putem avea toți.

Deci noi nu suntem de acord cu retrimiterea la comisie.

 
     

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu (din sală):

Nu trebuia să intervină, doamnă președinte. A vorbit mult prea mult...nu trebuia să intervină.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

OK. Nu aveți altă intervenție.

Vă supun votului, o să vă rog să pregătiți cartelele, vă supun votului propunerea făcută de domnul Nicolăescu de retrimitere la comisie.

Ați introdus cartelele de vot. E totul în regulă?

Votul este deschis, vă rog să votați.

 
   

S-a încheiat votul: 73 de voturi pentru, 73 împotrivă, 5 abțineri.

Propunerea a fost respinsă. (Aplauze din partea Grupului parlamentar al PD-L.)

Nefiind nici amendamente, urmează votul final.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.63/2009 privind darea în administrarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii a unor suprafețe totale de teren de 2.534 m, proprietate publică a statului, din administrarea Academiei de Științe Agricole și Silvice Gheorghe Ionescu-Șișești - Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare pentru Zootehnie Balotești, în vederea realizării de către Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România - S.A. a obiectivului de investiție Fluidizare trafic pe DN 1 km 8+100 - km 17+100 și Centura rutieră în zona de nord a municipiului București - obiect 5B - Extindere la 4 benzi a Centurii Rutiere a municipiului București pe sectorul cuprins între km 2+400 și intersecția cu DN 2 (rămas pentru votul final);  

Punctul 5. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.63/2009 privind darea în administrarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii a unor suprafețe totale de teren de 2534 m2, proprietate publică a statului, din administrarea Academiei de Științe Agricole și Silvice "Gheorghe Ionescu-Șișești" - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Zootehnie Balotești, în vederea realizării de către Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România a obiectivului de investiții. "Fluidizare trafic pe DN1 km 8 + 100, km 17 + 100 și Centura rutieră în zona de nord a Municipiului București - obiect 5B - Extindere la 4 benzi a centurii rutiere a Municipiului București pe sectorul cuprins între km 2+400 și intersecția cu DN2". Procedură de urgență.

Îi dau cuvântul reprezentantului inițiatorului, domnului Marin Anton.

   

Domnul Marin Anton (secretar de stat, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii):

Mulțumesc, doamna președinte.

Doamnelor și domnilor deputați,

Pentru finalizarea acestui obiectiv este necesară preluarea în administrarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii a unor suprafețe de teren din administrarea Academiei de Științe Agricole și Silvice "Gheorghe Ionescu-Șișești" - Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Zootehnie Balotești. Prin darea în administrarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, către Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România a 2534 de metri pătrați de teren, proprietate publică a statului, se permite Companiei începerea executării lucrărilor în regim de urgență.

Suprafețele de teren care urmează a fi date în administrare nu fac obiectul unor contracte de concesionare, al unor cereri de retrocedare și nici al unor litigii aflate pe rolul instanțelor judecătorești. Finalizarea acestui obiectiv duce la îmbunătățirea condițiilor de transport rutier și la asigurarea unei fluidizări a traficului.

Vă mulțumesc.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Și eu vă mulțumesc.

Din partea comisiei? Raportul este semnat de două comisii, Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport, președintele comisiei, și de președintele Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice.

Vă rog.

 
   

Domnul Teodor-Marius Spînu:

Stimați colegi,

Din partea Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport, pot să vă spun că votul nostru a fost favorabil, fiind vorba de o suprafață foarte mică de teren. Înțelegem necesitatea construcției de autostrăzi în România.

Am dezbătut acest proiect, toți am fost de acord că propunerea făcută de către Guvern trebuie acceptată, chiar dacă am avut într-o altă ședință un proiect prin care chiar Academia propunea să se renunțe la o suprafață destul de mare de 50 ha de teren, dar noi nu am acceptat-o. În schimb, pentru acest proiect Comisia pentru învățământ, știință, tineret și sport și-a dat acordul pentru a face această modificare pe care o dorește Guvernul.

Vă mulțumesc.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulțumesc și eu.

Dacă din partea grupurilor parlamentare sunt intervenții?

Vă rog, domnule Surdu, din partea Grupului parlamentar al PSD+PC?

 
   

Domnul Raul-Victor Surdu-Soreanu:

Doamnă președinte,

Stimați colegi,

Noi am dezbătut și în cadrul Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice această inițiativă.

Comisia pentru agricultură silvicultură face un apel la Camera Deputaților să reducem pe cât posibil, dacă nu chiar total, aceste inițiative de a trece din patrimoniul cercetării agricole românești suprafețe de teren pentru tot felul de activități. Sunt vreo 7 sau 8 inițiative legislative, după ce noi am votat legea de funcționare a Academiei de Științe Agricole și silvice și care, din diferite motive, nu știm însă care ar fi mai importante motivele decât faptul că la Academia de Științe Agricole și silvice ar trebui să rămână măcar suprafețele de teren pe care încă Academia de Științe Agricole și Silvice mai păstrează baza de gene, cercetarea, câmpurile experimentale de mai bine de o sută și ceva de ani.

Aici este o situație cu totul specială, e vorba, într-adevăr, de o suprafață foarte mică și e vorba de un obiectiv de interes național, autostrada, în condițiile în care autostrada rămâne pe traseul acesta, pentru că și-a mutat traseul de câteva ori. Noi am dat în Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice un aviz favorabil. Dar închei și adresez rugămintea dumneavoastră, pentru că unii dintre noi au inițiative de acest fel, de a mai dijmui, sub o formă sau alta, din suprafețele Academiei de Științe Agricole și Silvice.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulțumesc.

Din partea Grupului parlamentar al PD-L?

Vă rog.

 
   

Domnul Mircia Giurgiu:

Mulțumesc, doamnă președinte.

Stimați colegi,

Într-adevăr, în Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară și servicii specifice am discutat despre efectele pe care pot să le aibă asemenea inițiative legislative, dar care prevăd o suprafață mult mai mare de teren. În ceea ce privește acest proiect, cu toții am fost de acord să-l avizăm favorabil.

Vă mulțumesc.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulțumesc și eu.

Așa este și în raportul celor două comisii. Au aviz favorabil, cu voturi, așa cum am văzut, 3 abțineri și toate celelalte în favoare, 43, ale celor două comisii.

Doamna Aura Vasile, înțeleg că aveți o intervenție pe procedură.

 
   

Doamna Aurelia Vasile:

Mulțumesc, doamna președinte.

Dacă domnul profesor Tabără ar fi fost în acest moment în sală, probabil că ar fi vorbit domnia sa în locul meu, pentru că m-a învățat de ani și ani ca de la acest microfon să nu fie de acord cu dijmuirea institutelor de cercetări din agricultură, indiferent de obiectul de activitate.

Așa cum spunea și domnul Victor Surdu, această aliniere a zonei de drum a fost schimbată de mai multe ori, probabil că prin toate schimbările care au avut loc în anul acesta, ca rută, ca așezare, s-a dorit să nu fie deranjate o serie de proprietăți, venind pe această zonă a Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Zootehnie Balotești.

Nu suntem de acord ca din nou să se ia o halcă de pământ de la un institut de cercetare, în condițiile în care vorbim ca agricultura trebuie ajutată, că cercetarea din agricultură trebuie dezvoltată, că tot ceea ce este pe această zonă trebuie să primească mai mult de la stat.

Îmi aduc aminte că prim-ministrul a spus că va ajuta cercetarea, probabil că vom ajuta cercetarea atunci când n-o s-o mai avem deloc în România.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulțumesc.

Alte intervenții din partea grupurilor parlamentare, altele decât cele care au luat cuvântul până în acest moment?

Există o intervenție din partea Grupului parlamentar PD-L, deja consumată. Nu mai sunt alte intervenții.

Nefiind nici amendamente, urmează votul final.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege privind respingerea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.208/2008 pentru stabilirea unor măsuri privind taxa pe poluare pentru autovehicule (rămas pentru votul final);  

Punctul 6. Proiectul de Lege privind respingerea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.208/2008 pentru stabilirea unor măsuri privind taxa de poluare pentru autovehicule.

Procedură de urgență.

Inițiatorul dorește să susțină? Nu.

Comisia dorește să susțină?

E de adoptare a respingerii. Atunci, susțineți, domnule Marcoci respingerea proiectului.

   

Domnul Vlad Marcoci (secretar de stat, Ministerul Mediului):

Doamnă președinte,

Doamnelor și domnilor deputați,

Această ordonanță de urgență a fost emisă în decembrie 2008 și a fost deja modificată și în decembrie 2008 o dată și în ianuarie 2009.

În acest sens, inclusiv Senatul a aprobat această respingere în ședința din 23 martie.

Vă mulțumesc.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Și eu vă mulțumesc.

Domnul Ialomițianu, vă rog.

 
   

Domnul Gheorghe Ialomițianu:

Mulțumesc, doamna președinte.

Raport comun asupra proiectului de Lege privind respingerea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.208/2008 pentru stabilirea unor măsuri privind taxa de poluare pentru autovehicule.

Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.208/2008 a fost avizat favorabil de Consiliul Legislativ.

În ședința din data de 23 februarie 2009, Senatul a adoptat proiectul de Lege pentru respingerea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.208/2008, deoarece acest act normativ a rămas fără obiect, ca urmare a intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr.218/2008 care are ca obiect de reglementare abrogarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.208/2008.

Examinarea proiectului de lege a avut loc în ședința Comisiei pentru buget, finanțe și bănci din data de 28 aprilie 2009 și în ședința Comisiei pentru industrii și servicii din data de 23 septembrie 2009. La lucrări au fost prezenți 27 de deputați din totalul de 32 de membri ai Comisiei pentru buget, finanțe și bănci și 26 deputați din totalul de 28 deputați membri ai Comisiei pentru industrii și servicii.

În urma dezbaterilor, membrii celor două comisii au hotărât în unanimitate să propună plenului Camerei Deputaților adoptarea proiectului de lege privind respingerea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.208/2008 pentru stabilirea unor măsuri privind taxa de poluare pentru autovehicule, în forma adoptată de Senat.

Prin obiectul de reglementare și conținut, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

Vă mulțumesc.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Și eu vă mulțumesc.

Dacă sunt intervenții din partea grupurilor parlamentare? Nu sunt intervenții.

Nefiind nici amendamente, urmează votul final.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.98/2009 pentru ratificarea Acordului de împrumut (Primul împrumut pentru politici de dezvoltare) între România și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, semnat la București la 1 septembrie 2009 (rămas pentru votul final);  

Punctul 7. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 98/2009 privind ratificarea Acordului de împrumut (Primul împrumut pentru politici de dezvoltare) între România și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, semnat la București la 1 septembrie 2009.

Doamna Grațiela Iordache, vă rog.

   

Doamna Grațiela Denisa Iordache:

Mulțumesc, doamnă președinte.

Doamnelor și domnilor deputați,

Sprijinul financiar din partea BIRD face parte din pachetul de asistență externă multilaterală, în valoare totală de 19,95 miliarde euro și se structurează în 3 împrumuturi pentru politici de dezvoltare DPL în valoare de 300, 360 și, respectiv, 340 de milioane de euro.

DPL-1 se trage într-o singură tranșă, în contul de valută deschis pe numele Ministerului Finanțelor Publice la BNR și se utilizează pentru finanțarea deficitului bugetului de stat pe măsura necesităților de echilibrare a contului curent general al Trezoreriei statului. Pe lângă dobândă, a cărei rată este stabilită după formula libor la euro la 6 luni +0,95% și care se plătește la 15 mai și 15 noiembrie în fiecare an, începând cu 2010, se percepe și un comision inițial care reprezintă 0,25% din valoarea împrumutului. Maturitatea este de 14 ani cu 13,5 ani perioadă de grație. Rambursarea se face integral sub forma unei singur tranșe pe data de 15 noiembrie 2022.

Costurile acestui credit sunt scăzute, având în vedere trendul constant descrescător al libor la euro la 6 luni și coroborat cu nivelul dobânzilor aplicabile împrumuturilor atrase direct de către Ministerul Finanțelor Publice de pe piața internă și piața externă.

Față de cele de mai sus, Ministerul Finanțelor Publice propune și susține în numele Guvernului adoptarea actului normativ.

Vă mulțumesc.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Domnule Ialomițianu, vă rog.

 
   

Domnul Gheorghe Ialomițianu:

Mulțumesc, doamna președinte.

Raport asupra proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 98/2009 pentru ratificarea Acordului de împrumut între România și Banca Internațională de Reconstrucție și Dezvoltare, semnat la București la 1 septembrie 2009.

La întocmirea raportului s-au avut în vedere avizele favorabile ale Comisiei pentru politică externă și Consiliului Legislativ.

Proiectul de lege, potrivit art.75 din Constituția României, republicată, și art. 92 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, este de competența decizională a Senatului.

În raport de obiectul și conținutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

La lucrările comisiei au participat 33 de deputați din totalul de 33 de membri ai comisiei.

La dezbaterea proiectului de lege a participat, în conformitate cu prevederile art.54 și 55 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, doamna Iordache Grațiela, secretar de stat la Ministerul Finanțelor Publice.

Raportul comisiei a fost adoptat cu majoritate de voturi.

Comisia propune spre dezbaterea și adoptarea plenului Camerei Deputaților a proiectului de lege, în forma prezentată de Guvern.

Vă mulțumesc.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Și eu vă mulțumesc.

Dacă sunt intervenții din partea grupurilor parlamentare? Nu sunt intervenții.

Urmează votul final.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.65/2009 pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr.85/2004 privind protecția consumatorilor la încheierea și executarea contractelor la distanță privind serviciile financiare (rămas pentru votul final);  

Punctul 8. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.65/2009 pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr.85/2004 privind protecția consumatorilor la încheierea și executarea contractelor la distanță privind serviciile financiare.

Domnul Irinel Cristu? Doamna, scuze!

   

Doamna Irinel Cristu (secretar de stat, Ministerul Întreprinderilor Mici și Mijlocii, Comerțului și Mediului de Afaceri):

Mulțumesc, doamna președinte.

Ordonanța de urgență a Guvernului nr.65/2009 are ca obiect de reglementare modificarea Ordonanței Guvernului nr.85/2004 privind protecția consumatorilor la încheierea și executarea contractelor la distanță privind serviciile financiare, republicată, datorită faptului că au fost semnalate probleme cu privire la măsurile naționale de transpunere a Directivei nr.2002/65/CE privind comercializarea la distanță a serviciilor financiare de consum.

La elaborarea ordonanței de urgență, ANPC a ținut cont de observațiile formulate de Comisia Europeană prin scrisoarea transmisă României la data de 1.X.2008 prin care au fost semnalate o serie de probleme cu privire la măsurile naționale de transpunere a Directivei nr.2002/65/CE.

Observațiile comisiei au vizat o mai bună formulare a termenilor și expresiilor utilizate sau, după caz, completarea acestora, pentru ca actul normativ românesc să redea în totalitate spiritul directivei europene.

Din acest punct de vedere, ordonanța de urgență are ca finalitate rezolvarea problemelor de transpunere totală în dreptul românesc a dispozițiilor comunitare.

Precizăm că România a transmis Comisiei Europene termenul de adoptare și notificare a măsurilor de transpunere a Directivei 200/265/CE privind comercializarea la distanță a serviciilor financiare de consum și de modificare a Directivei 90/619/CEE a Consiliului și Directivelor 97/7/CE și 98/27/CE.

Vă mulțumesc.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulțumesc.

Comisia?

Domnule Ialomițianu, vă rog.

 
   

Domnul Gheorghe Ialomițianu:

Mulțumesc, doamna președinte.

Raport asupra proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.65/2009 pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr.85/2004 privind protecția consumatorilor la încheierea și executarea contractelor la distanță privind serviciile financiare.

La întocmirea raportului, s-a avut în vedere avizul Consiliului Legislativ și avizul Comisiei juridice, de disciplină și imunități.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare, potrivit art.76 din Constituția României, republicată.

La dezbaterea proiectului au participat, în conformitate cu prevederile art.54 și 55 din Regulamentul Camerei Deputaților, din partea Ministerului Întreprinderilor Mici și Mijlocii, Comerțului și Mediului de Afaceri, doamna secretar de stat Irinel Cristu, și din partea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, domnul director Mihai Meiu și doamna Dumitra Groza, șef serviciu.

La lucrările comisiei au participat 33 de deputați din totalul de 33 membri ai comisiei.

Raportul comisiei a fost adoptat cu unanimitate de voturi.

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în ședința din data de 16 septembrie 2009.

Proiectul de lege, potrivit art.75 din Constituția României, republicată, și a art.92 alin.(9) pct.1 din Regulamentul Camerei Deputaților, este de competența decizională a Camerei Deputaților.

Comisia propune supunerea spre dezbaterea și adoptarea plenului Camerei Deputaților a proiectului de lege, în forma adoptată de Senat.

Vă mulțumesc.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Și eu vă mulțumesc.

Dacă sunt intervenții din partea grupurilor parlamentare. Nu sunt.

Nefiind nici amendamente urmează să meargă la votul final.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.67/2009 pentru aprobarea scoaterii din rezervele de stat a unor cantități de petrol pentru turboreactoare, care vor fi acordate, cu titlu gratuit, Ministerului Apărării Naționale și Ministerului Administrației și Internelor, precum și pentru stabilirea regimului taxei pe valoarea adăugată și al accizelor pentru unele cantități de combustibili (rămas pentru votul final);  

Punctul 9. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.67/2009 pentru aprobarea scoaterii din rezervele de stat a unor cantități de petrol pentru turboreactoare, care vor fi acordate, cu titlu gratuit, Ministerului Apărării Naționale și Ministerului Administrației și Internelor, precum și pentru stabilirea regimului taxei pe valoarea adăugată și al accizelor pentru unele cantități de combustibil.

Doamna secretar de stat Irina Alexe, vă rog.

   

Doamna Irina Alexe (secretar de stat, Ministerul Administrației și Internelor):

Mulțumesc, doamna președinte.

Doamnelor și domnilor deputați,

Prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.67/2009 a fost aprobată scoaterea din rezervele de stat a cantității de 13.554 de tone de petrol pentru turboreactoare, aflată în administrarea Administrației Naționale a Rezervelor de Stat.

Această cantitate de combustibil a fost acordată fără plată Ministerului Administrației și Internelor, pentru Inspectoratul General de Aviației, și Ministerului Apărării Naționale, pentru Statul Major al Forțelor Aeriene.

De asemenea, având în vedere că printr-o hotărâre a Guvernului, nr.649/2009, au fost scoase din rezervele de stat unele cantități de benzină și motorină care au fost acordate Ministerului Administrației și Internelor, prin Ordonanța nr.67/2009 au fost instituite unele derogări în ceea ce privește termenul până la care se face achitarea taxei pe valoarea adăugată și a accizelor suportate de beneficiar. Acest termen a fost stabilit până cel mai târziu la data de 30 iunie 2009.

Întrucât prin adoptarea Ordonanței nr.67/2009 s-a realizat menținerea în stare de operabilitate a tehnicii din dotarea Ministerului Apărării Naționale și a Ministerului Administrației și Internelor, vă rugăm să susțineți adoptarea proiectului de lege, în forma prezentată.

Vă mulțumesc.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulțumesc.

Din partea Comisiei pentru apărare. Domnul deputat Canacheu.

 
   

Domnul Costică Canacheu:

Bună ziua, stimați colegi!

Mulțumim.

Avem sesizarea Comisiei pentru raport, Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională, cu Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.67/2009 pentru scoaterea din rezervele de stat a unor cantități de petrol pentru turboreactoare, care vor fi acordate, cu titlu gratuit, Ministerului Apărării Naționale și Ministerului Administrației și Internelor.

Avem aviz favorabil de la Consiliul Legislativ, de asemenea, Comisia pentru buget, finanțe și bănci a avizat favorabil.

Obiectul vi l-am enunțat încă din titlu, obiectul acestei ordonanțe.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare.

În urma dezbaterilor, în ședința din 6 octombrie 2009, membrii comisiei, cu unanimitate de voturi au hotărât să propună plenului Camerei Deputaților adoptarea acestui proiectul de lege, în forma adoptată de Senat.

Vă mulțumesc.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Și eu vă mulțumesc.

Dacă sunt intervenții din partea grupurilor parlamentare. Nu sunt.

Nefiind nici amendamente, urmează votul final.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.198/2008 privind modificarea și completarea Codului penal (retrimis comisiei);  

Punctul 10. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.198/2008 privind modificarea și completarea Codului penal.

Doamna secretar de stat Rodica Constantinovici.

   

Doamna Rodica Constantinovici (secretar de stat, Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești):

Mulțumesc, doamna președinte.

Doamnelor și domnilor deputați,

Prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.198/2008, a fost introdus un nou alineat la art.239 din Codul penal, prin care s-au majorat limitele de pedeapsă în cazul săvârșirii infracțiunii de ultraj împotriva unui judecător sau procuror, organ de cercetare penală, expert, executor judecătoresc, polițist sau jandarm, ca urmare a recrudescenței unor astfel de fapte în ultima perioadă de timp și cu scopul protejării unor astfel de categorii de persoane cu atribuții importante în realizarea actului de justiție, precum și al asigurării unei prevenții generale împotriva manifestărilor de violență fizică și psihică care se circumscriu infracțiunii de ultraj, îndreptate împotriva persoanelor menționate.

De asemenea, a fost introdusă o reglementare nouă care sancționează infracțiunea de sfidare a organelor judiciare, reclamată de situațiile apărute în cursul procedurilor desfășurate în fața instanțelor de judecată, dar și de vulnerabilitățile subsecvente abrogării insultei și calomniei ca infracțiuni.

Precizăm doar că deși noul Cod penal, adoptat recent prin Legea nr.286/2009, incriminează ultrajul în art.257, intrarea în vigoare a acestuia urmează a fi stabilită prin legea de aplicare, ceea ce justifică propunerea Guvernului de aprobare a proiectului de lege supus atenției domniilor voastre ca atare și vă mulțumim.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Și eu vă mulțumesc.

Din partea comisiei. Vă rog.

 
   

Doamna Carmen Axenie:

Raport asupra Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.198/2008 privind modificarea și completarea Codului penal.

Camera Deputaților este Cameră decizională.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul de ordonanță de urgență.

Obiectul de reglementare a fost prezentat de doamna secretar de stat.

Membrii Comisiei juridice, cu unanimitate de voturi, au hotărât să supună plenului Camerei Deputaților spre dezbatere și adoptare Proiectul de Lege pentru respingerea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.198/2008 privind modificarea și completarea Codului penal.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor organice.

Mulțumesc.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Dacă există intervenții din partea grupurilor parlamentare.

Doamna Aura Vasile, vă rog.

 
   

Doamna Aurelia Vasile:

Doamna președinte,

În numele Grupului PSD+PC, am să solicit retrimiterea la comisie pentru a fi încă o dată discutat pentru că ceea ce cuprinde acest proiect de lege mi se pare important, mai ales la ceea ce se întâmplă în viața reală privind atacurile care se fac asupra polițiștilor, jandarmilor, procurorilor și a altora, sau asupra familiilor acestor oameni.

De aceea, cred eu că poate este bine să retrimitem la comisie pentru ca juriștii să se mai aplece o dată asupra acestui proiect de lege, pentru că eu cred că este necesară o sancționare judicioasă pentru astfel de fapte.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Alte intervenții? Vă rog.

 
   

Domnul Máté András-Levente:

Doamna președinte,

Stimați colegi,

Grupul UDMR nu va susține retrimiterea. În sfârșit, ar trebui ca într-adevăr atunci când sunt delicvenți să fie arestați și condamnați dacă se fac vinovați, dar să nu facem diferență între anumite persoane datorită calității pe care o au.

Și acum, în dispozițiile Codului penal sunt prevederi care într-adevăr constituie circumstanță agravantă atunci când fapta este îndreptată împotriva unei persoane care exercită o anumită funcție, dar să mărim încă o dată pedeapsa doar pentru că este vorba despre un jandarm sau polițist, nu pot fi de acord.

Deci, cred că ar trebui să rămână așa cum s-a votat cu unanimitate în Comisia juridică - respingerea acestui proiect.

Mulțumesc.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Alte intervenții din partea grupurilor parlamentare? Nu sunt.

Vă supun la vot propunerea făcută de doamna Aura Vasile, de retrimitere la comisie.

Vă rog să pregătiți cartelele.

Votul este deschis. Vă rog să votați.

 
   

91 de voturi pentru, 31 împotrivă, 3 abțineri. Propunerea a trecut.

Termen: două săptămâni.

De acord cu termenul.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 96/2007 privind adoptarea unor măsuri referitoare la alegerile pentru Parlamentul European din anul 2007 (rămas pentru votul final);  

Punctul 11. Proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.96/2007 privind adoptarea unor măsuri referitoare la alegerile pentru Parlamentul European din anul 2007.

Procedură de urgență.

Vă rog, doamna Irina Alexe.

   

Doamna Irina Alexe:

Mulțumesc.

Prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.96/2007 care este acum supusă aprobării au fost instituite unele măsuri pentru buna desfășurare a alegerilor pentru Parlamentul European care s-a desfășurat în anul 2007.

Precizăm că ordonanța și-a produs deja efectele și susținem adoptarea proiectului de lege în forma prezentată.

Vă mulțumesc.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Comisia.

 
   

Doamna Carmen Axenie:

Mulțumesc, doamna președinte.

Raport asupra Proiectului de Lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.96/2007 privind adoptarea unor măsuri referitoare la alegerile pentru Parlamentul European din anul 2007.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege.

Camera Deputaților este Cameră decizională.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil inițiativa legislativă.

Obiectul de reglementare a fost prezentat.

În urma dezbaterii, membrii Comisiei au hotărât cu unanimitate de voturi să propună plenului Camerei Deputaților adoptarea proiectului de lege.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor organice.

Mulțumesc.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Intervenții din partea grupurilor parlamentare. Nu sunt.

Nefiind nici amendamente, urmează votul final.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 84/2007 pentru modificarea și completarea Legii nr.33/2007 privind organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Parlamentul European, pentru modificarea art.IV alin.(6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/2007 privind unele măsuri pentru organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Parlamentul European și pentru completarea art.3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 15/2007 privind unele măsuri referitoare la alegerea membrilor din România în Parlamentul European din anul 2007 (rămas pentru votul final);  

Punctul 12. Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.84/2007 pentru modificarea și completarea Legii nr.33/2007 privind organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Parlamentul European, pentru modificarea art.IV alin.(6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.1/2007 privind unele măsuri pentru organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Parlamentul European și pentru completarea art.3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.15/2007 privind unele măsuri referitoare la alegerea membrilor din România în Parlamentul European din anul 2007.

   

Doamna Irina Alexe:

Mulțumesc.

Și prin Ordonanța de urgență nr.84/2007, supusă astăzi aprobării, au fost instituite măsuri pentru buna desfășurare a alegerilor pentru Parlamentul European din anul 2007.

Întrucât proiectul de ordonanță de urgență și-a produs efectele, susținem adoptarea proiectului de lege în forma prezentată.

Vă mulțumesc.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Comisia.

 
   

Domnul Iustin-Marinel Cionca-Arghir:

Doamna președinte,

În conformitate cu prevederile art.95 și 115 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, Comisia juridică, de disciplină și imunități a fost sesizată spre dezbatere în procedură de urgență cu Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.84/2007.

Senatul, în calitate de primă Cameră sesizată, a adoptat proiectul de lege în ședința din data de 29 octombrie 2007.

Camera Deputaților este Cameră decizională.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil inițiativa legislativă.

Guvernul, prin avizul transmis, susține adoptarea acestui proiect de lege.

Proiectul de lege supus dezbaterii are ca obiect de reglementare modificarea și completarea Legii nr.33/2007 privind organizarea și desfășurarea alegerilor pentru Parlamentul European.

În conformitate cu prevederile art.61 din Regulamentul Camerei Deputaților, membrii comisiei au examinat proiectul de lege mai sus-menționat și avizul favorabil al Consiliului Legislativ, în ședința din 6 octombrie 2009.

În urma dezbaterii, membrii comisiei au hotărât cu unanimitate de voturi să propună plenului Camerei Deputaților adoptarea proiectului de lege.

În raport cu obiectul și conținutul său, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice.

Propun pentru dezbateri generale trei minute și pentru dezbaterea pe articole un minut.

Mulțumesc.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Și eu vă mulțumesc.

Dacă sunt intervenții din partea grupurilor parlamentare. Nu sunt.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.200/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal (retrimis comisiei);  

Atunci vom dezbate punctul 13, Proiectul de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.200/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal.

Procedură de urgență.

Are cuvântul reprezentantul inițiatorilor.

Doamna Grațiela Iordache, aveți cuvântul.

   

Doamna Grațiela Denisa Iordache:

Doamnelor și domnilor deputați,

Prezentul act normativ are ca obiect de reglementare modificarea Codului fiscal în următoarele domenii: impozitul pe profit, impozitul pe venit, impozit pe veniturile obținute din România de persoane nerezidente, t.v.a., accize și alte taxe speciale.

Principalele schimbări introduse prin această modificare legislativă: implementarea unor măsuri speciale de stimulare a cercetării și dezvoltării tehnologice la nivelul persoanelor juridice, neimpozitarea în România, începând cu anul fiscal 2009, a veniturilor din dobânzi pentru depozitele la termen și instrumentele de economisire obținute de persoanele fizice rezidente și nerezidente, scutirea de la plata impozitului a dividendelor reinvestite începând cu anul fiscal 2009, introducerea cotei deduse de 5% de t.v.a pentru locuințele livrate în cadrul politicii sociale, asigurarea cadrului legal pentru aplicarea procedurii vamale simplificate în baza unei autorizații unice.

Din punct de vedere bugetar: acordarea unor deduceri suplimentare la calculul impozitului pe profit, prin aplicarea metodei de amortizare accelerată în cazul aparaturii și echipamentelor destinate activităților de cercetare-dezvoltare, cu un impact negativ de 109 milioane lei, eliminarea de la impozitare a veniturilor sub formă de dobânzi are drept impact negativ 323,5 milioane lei, introducerea cotei reduse de 5%, e un impact negativ la nivelul anului 2009 de 392,8 mii lei asupra veniturilor bugetare.

Față de cele mai sus, vă rugăm să aveți în vedere aprobarea prezentului act normativ.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulțumesc.

Din partea comisiei.

 
   

Domnul Gheorghe Ialomițianu:

Raport asupra Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.200/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal.

La întocmirea raportului, s-au avut în vedere avizele Consiliului Legislativ, al Comisiei pentru politică economică, reformă și privatizare și al Comisiei juridice, de disciplină și imunități.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor organice, potrivit art.76 din Constituția României, republicată.

La lucrările comisiei au participat 30 de deputați din totalul de 30 membri ai comisiei.

Raportul comisiei a fost adoptat cu unanimitate de voturi.

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în ședința din data de 2 martie 2009.

Proiectul de lege, potrivit art.75 din Constituția României, republicată, și a art.92 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, este de competența decizională a Camerei Deputaților.

În urma dezbaterii Proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.200/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr.571/2003 privind Codul fiscal, în ședința din data de 30 septembrie 2009, Comisia propune supunerea spre dezbaterea și adoptarea plenului Camerei Deputaților a proiectului de lege, cu amendamentele din anexă.

Vă propun cinci minute pentru dezbateri.

Vă mulțumesc.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Din partea grupurilor parlamentare sunt intervenții?

Domnule Călian, vă rog.

 
   

Domnul Petru Călian:

Doamna președinte,

Stimați colegi,

Grupul parlamentar al Partidului Democrat Liberal solicită retrimiterea la comisie a acestui Proiect de Lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.200/2008, datorită faptului că pentru a fi pus în practică, pentru a produce efectele scontate necesită încă o dezbatere și anumite lămuriri împreună cu ANAF-ul, în special atunci când vorbim de principiul retroactivității. Și mă refer aici la alocarea unor sume retroactive prezentului act normativ, și, mai mult de atât, în forma actuală, Ordonanța nr.200 nu este în consonanță cu orientările recente ale politicii Uniunii Europene în domeniul cercetării, dezvoltării, determinate de strategia de la Lisabona.

Solicit, așadar, retrimiterea la comisie a acestui proiect de lege.

Mulțumesc.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Alte intervenții din partea grupurilor parlamentare nu sunt.

Vă supun la vot propunerea făcută de domnul Călian, de retrimitere la comisie.

Votul este deschis. Vă rog să votați.

 
   

S-a încheiat votul. Se retrimite la comisie cu 78 de voturi pentru, 5 abțineri și 56 de voturi împotrivă.

Termen: două săptămâni.

 
Dezbaterea Propunerii legislative pentru completarea Articolului 170 din Legea învățământului nr.84/1995 (rămasă pentru votul final);  

Punctul 14. Propunerea legislativă pentru completarea art.170 din Legea învățământului nr.84/1995.

Comisia propune respingerea.

Inițiatorii nu doresc să susțină propunerea.

Intervenții din partea grupurilor parlamentare nu sunt.

Rămâne la vot final.

Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii învățământului nr.84 din 24/07/1995 (rămasă pentru votul final);  

Punctul 15. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii învățământului nr.84/1995.

Inițiatorul nu dorește să susțină.

Comisia propune respingerea.

Grupurile parlamentare nu doresc să intervină.

Rămâne la votul final.

Dezbaterea Propunerii legislative pentru completarea Legii nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor (rămasă pentru votul final);  

Punctul 16. Propunerea legislativă pentru completarea Legii nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

Raportul este de respingere.

Din partea comisiei. Și al inițiatorului. Nu dorește să susțină.

Grupurile nu doresc să intervină.

Rămâne pentru votul final.

Dezbaterea Propunerii legislative privind modificarea și completarea Legii nr.188/2000 privind executorii judecătorești (rămasă pentru votul final);  

Punctul 17. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Legii nr.188/2000 privind executorii judecătorești.

Comisia propune respingerea.

Inițiatorul nu dorește să ia cuvântul.

Grupurile parlamentare de asemenea nu doresc să ia cuvântul.

Rămâne pentru votul final.

Dezbaterea Propunerii legislative privind organizarea și funcționarea Comisiei Naționale a României pentru UNESCO (rămasă pentru votul final);  

Punctul 18. Propunerea legislativă privind organizarea și funcționarea Comisiei Naționale a României pentru UNESCO.

Din partea inițiatorilor dacă dorește cineva să ia cuvântul.

   

Domnul Horea-Dorin Uioreanu:

Mulțumesc, doamna președinte.

Am să enumăr foarte pe scurt, ca să nu ținem timpul, argumentele pentru care noi, Comisia pentru UNESCO, am depus acest proiect.

În primul rând, poziționarea instituțională neadecvată în raport cu atribuțiile sale. E vorba de CNR UNESCO, care se află acum în subordinea Ministerului Educației, Cercetării și Inovării, deși are componente la fel de importante și în alte domenii de patrimoniu: istoric, național, al patrimoniului natural și informării și comunicării; probleme bugetare apărute datorită existenței mai multor instituții implicate în probleme legate de domeniile UNESCO care-și împart mai mult sau mai puțin aleator bugetul alocat.

Toate acestea duc la incapacitatea CNR UNESCO de a interveni efectiv în domeniile sale de activitate, lucru care se vede și din calitatea programelor derulate în ultimii zece ani.

Argumentele sunt următoarele: conform art.7 din Constituția UNESCO, fiecare stat membru are libertatea de a decide structura instituțională în care activează Comisia Națională a României pentru UNESCO.

În urma discuțiilor directe dintre reprezentanții ai Comisiei parlamentare pentru UNESCO și înalții responsabili ai UNESCO, este încurajată implicarea factorilor de decizie politică în domeniile UNESCO.

Date fiind atribuțiile și domeniile de activitate ale Comisiei Naționale pentru UNESCO, stabilitatea și independența instituțională sunt factori extrem de importanți în promovarea proiectelor sale.

Parlamentul României câștigă în acest fel imagine, prin faptul că coordonează în mod direct o instituție ale cărei domenii de activitate sunt educația, cercetarea, cultura, comunicarea și informarea.

Mulțumesc, doamna președinte.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Doamna Raluca Turcan.

 
   

Doamna Raluca Turcan:

În conformitate cu prevederile art.95 din Regulamentul Camerei Deputaților, Comisia pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă a fost sesizată cu dezbaterea Propunerii legislative privind organizarea și funcționarea Comisiei Naționale a României pentru UNESCO, transmisă la comisie cu Adresa nr.336/16 septembrie 2009.

Această inițiativă a fost transmisă spre avizare și Comisiei pentru buget, finanțe și bănci, Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport și Comisiei juridice, de disciplină și imunități.

Această inițiativă a primit avize favorabile.

Prezenta inițiativă legislativă are ca obiect de reglementare reorganizarea și funcționarea Comisiei Naționale a României pentru UNESCO, preconizând trecerea sa ca instituție publică de interes național cu personalitate juridică sub autoritatea Parlamentului și în coordonarea Comisiei permanente comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru relația cu UNESCO.

În opinia inițiatorilor, acest fapt va permit o implicare mai puternică a Parlamentului în problemele culturale, educaționale și științifice, precum și o creștere semnificativă a eficienței activității acestui organism la nivel internațional.

În cursul dezbaterilor au fost formulate și puncte de vedere împotriva acestei forme de reorganizare, printre care m-am numărat și eu, considerându-se mai eficientă, mai conformă cu documentele internaționale și cu practica generală a comitetelor naționale.

În prezent, Comisia Națională este constituită și funcționează în baza Hotărârii de Guvern privind organizarea și funcționarea Comisiei Naționale a României pentru UNESCO și în baza unei alte Hotărâri de Guvern privind organizarea Ministerului Educației, Cercetării și Tineretului, cu modificările și completările ulterioare, precum și în conformitate cu prevederile art.7 din Constituția UNESCO.

Raportul comisiei a fost adoptat cu majoritatea voturilor celor prezenți în sală și propunem adoptarea acestei inițiative.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulțumesc.

Dacă sunt intervenții din partea grupurilor parlamentare.

Vă rog.

 
   

Domnul Mircia Giurgiu:

Mulțumesc, doamna președinte.

Am luat cuvântul ca membru al Comisiei UNESCO. Într-adevăr am discutat de mai multe ori această posibilitate în comisie și până la urmă am ajuns la concluzia că ar fi bine să facem această modificare fiindcă este în beneficiul organizației. Așadar, am fost de acord cu toții și suntem de acord să adoptăm acest proiectul de lege.

Mulțumesc.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Și eu vă mulțumesc.

Doamna Turcan.

 
   

Doamna Raluca Turcan:

Aș mai dori să fac câteva precizări. Într-adevăr, Comisia UNESCO din Parlamentul României a inițiat acest proiect, însă s-au adus o serie de argumente pe care le-am precizat, le-am făcut publice aici.

Din păcate, însă, au existat și voci în comisie, așa cum am precizat, care consideră că totuși o eficiență mult mai mare și o flexibilitate mult mai mare în funcționarea acestei comisii ar fi dată dacă ea ar funcționa în structura executivă.

Știm foarte bine că, în Parlamentul României, când nu există mize foarte mari, se poate obține o majoritate care să permită o bună funcționare a unei comisii, într-adevăr, în interes față de problemele culturale.

Din păcate, însă, atunci când apar și mize mai importante, s-ar putea să ne trezim la un anumit moment cu un blocaj politic, dincolo de rațiunile culturale care stau la baza înființării sau transferării acestei comisii.

De aceea, cei care și-au exprimat punctele de vedere împotriva acestui transfer al comisiei UNESCO în subordinea Parlamentului, au avut la bază rațiuni de eficiență și niște semne de întrebare pe care le avem în urma funcționării Parlamentului României în ultima perioadă.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulțumesc.

Dacă nu mai sunt alte intervenții din partea grupurilor parlamentare, nefiind nici amendamente, urmează votul final.

 
Dezbaterea Propunerii legislative privind înființarea, organizarea și funcționarea instanțelor pentru soluționarea litigiilor de muncă și asigurări sociale (rămasă pentru votul final);  

Propunerea legislativă privind înființarea, organizarea și funcționarea instanțelor pentru soluționarea litigiilor de muncă și asigurări sociale.

Comisia propune respingerea.

Inițiatorii nu doresc să ia cuvântul.

Nu sunt intervenții din partea grupurilor parlamentare.

Prin urmare, rămâne pentru votul final.

Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea Legii nr.316/2007 privind aprobarea aderării Consiliului Legislativ la Asociația Consiliilor de Stat și a Jurisdicțiilor Administrative Supreme din Uniunea Europeană (rămas pentru votul final);  

Punctul 20. Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr.316/2007 privind aprobarea aderării Consiliului Legislativ la Asociația Consiliilor de Stat și Jurisdicțiilor Administrative Supreme din Uniunea Europeană.

Vă rog, doamna secretar de stat, aveți cuvântul.

   

Doamna Rodica Constantinovici:

Mulțumesc, doamna președinte.

Inițierea Proiectului de Lege pentru modificarea Legii nr.316/2007 privind aprobarea aderării Consiliului Legislativ la Asociația Consiliilor de Stat și a Jurisdicțiilor Administrative din Uniunea Europeană a fost determinată de către Consiliul Legislativ și de către Înalta Curte de Casație și Justiție a calității de membri ai Asociației Consiliilor de Stat și a Jurisdicțiilor Administrative din Uniunea Europeană.

Această calitate atrage, desigur, obligația membrilor asociației de a plăti o cotizație anuală, al cărei cuantum se stabilește de către Adunarea Generală a asociației. Astfel, în 2007, de când Consiliul Legislativ a devenit membru, și în 2008, cuantumul a fost de 1.000 euro.

În prezent, ca urmare a hotărârii Adunării Generale a Asociației de la Varșovia, din anul 2008, acest cuantum a fost modificat, începând cu anul 2009, la 1.250 euro.

Acesta este singurul aspect care face obiectul propunerii proiectului de lege supus atenției domniilor voastre, pe care vă rugăm să-l aprobați.

Vă mulțumim.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Și eu vă mulțumesc.

Comisia, vă rog.

 
   

Domnul Gabriel Andronache:

Mulțumesc, doamna președinte.

Comisia juridică, de disciplină și imunități a fost sesizată, spre dezbatere în fond, cu Proiectul de Lege pentru modificarea Legii nr.316/2007.

Camera Deputaților este primă Cameră sesizată, conform prevederilor art.75 din Constituția României.

Consiliul Legislativ a avizat favorabil proiectul de lege.

Obiectul de reglementare v-a fost prezentat de doamna secretar de stat.

Ca urmare a dezbaterilor care au avut loc în Comisia juridică, de disciplină și imunități, comisia a hotărât, cu unanimitate de voturi, să supună plenului Camerei Deputaților propunerea de adoptare a proiectului de lege.

În raport cu obiectul și conținutul reglementării, proiectul de lege face parte din categoria legilor organice.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulțumesc.

Dacă nu sunt alte intervenții, am să vă rog, domnule deputat, să propuneți un timp alocat dezbaterii pe articole.

 
   

Domnul Gabriel Andronache:

Vă propunem trei minute.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulțumesc.

Vă supun la vot propunerea timpului de dezbatere făcută de comisie.

Vă rog să votați.

 
   

S-a încheiat votul.

Propunerea comisiei a trecut cu 107 voturi.

Intrăm în dezbaterea pe articole.

 
   

Domnul Gabriel Andronache:

Doresc să realizăm o precizare în privința obiectului și conținutului reglementării: proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare, doamna președinte.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulțumesc.

Titlul legii: "Lege pentru modificarea Legii nr.316/2007 privind aprobarea aderării Consiliului Legislativ la Asociația Consiliilor de Stat și a Jurisdicțiilor Administrative Supreme din Uniunea Europeană".

Dacă sunt observații? Nu sunt. Adoptat.

Pct.2 - observații? Nu sunt. Adoptat.

Pct.3 - observații? Nu sunt. Adoptat.

Urmează votul final.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege privind regimul stării de mobilizare parțială sau totală a forțelor armate și al stării de război (rămas pentru votul final);  

Punctul 21. Proiectul de Lege privind regimul stării de mobilizare parțială sau totală a forțelor armate și al stării de război.

Dacă din partea inițiatorilor dorește cineva să ia cuvântul? Nu.

Din partea comisiei sesizată în fond?

Domnule Canacheu, vă rog, aveți cuvântul.

   

Domnul Costică Canacheu:

Doamna președinte,

Doamnelor și domnilor,

Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională a fost sesizată pentru raport cu Proiectul de Lege privind regimul stării de mobilizare parțială sau totală a forțelor armate și al stării de război.

Consiliul Legislativ a avizat acest proiectul de lege.

De asemenea, Consiliul Suprem de Apărare a Țării a emis Hotărârea nr.113/30.10.2008, prin care avizează, fără obiecții, acest proiect de lege.

Am primit avize favorabile de la Comisia pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic, Comisia pentru buget, finanțe și bănci, și Comisia juridică, de disciplină și imunități.

Proiectul de lege are ca obiect, așa cum reiese și din titlu, reglementarea regimului stării de mobilizare parțială sau totală a forțelor armate, precum și regimul stării de război, condițiile în care pot fi declarate ori se dispune încetarea acestora de către președintele României și de către Parlament, organizarea și funcționarea sistemului național de mobilizare, asigurarea și utilizarea resurselor umane, materiale și financiare pe timpul stării de mobilizare și al stării de război, măsuri privind asistența familială a militarilor și a personalului civil cu obligații militare în asemenea situații. De asemenea, condițiile în care se trece la demobilizarea parțială sau totală, precum și unele sancțiuni de natură penală și contravențională.

Proiectul de lege face parte din categoria legilor organice.

La lucrări au fost prezenți 22 de deputați, din totalul de 24 de membri ai comisiei.

Raportul comisiei, de adoptare, a fost votat cu unanimitate de voturi.

Vă mulțumesc.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Și eu vă mulțumesc.

Intrăm în dezbaterea pe articole.

Vă rog să propuneți un timp alocat dezbaterii pe articole.

 
   

Domnul Costică Canacheu:

Trei minute pentru dezbateri generale și un minut pentru amendamente.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulțumesc.

Sunt intervenții din partea grupurilor parlamentare? Nu sunt.

Vă supun la vot propunerea făcută de comisie pentru timpul alocat dezbaterii pe articole.

Votul este deschis. Vă rog să votați. Nu merge, s-a blocat. O să reluăm votul.

Atunci, haideți, vă propun să votăm deschis propunerea comisiei pentru timpul alocat dezbaterii.

Voturi pentru?

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abțineri?

Vă mulțumesc.

Unanimitate.

Titlu: Lege privind regimul stării de mobilizare parțială sau totală a forțelor armate și al stării de război.

Observații? Nu sunt. Adoptat.

De la pct.2 la pct.7 nu există modificări. Dacă sunt observații din partea dumneavoastră? Nu sunt. Adoptate.

De la pct.7 la pct.9 dacă sunt observații? Nu sunt. Adoptate.

De la pct.10 la pct.24, inclusiv nemodificate de comisie, dacă sunt observații din partea dumneavoastră? Nu sunt. Adoptate.

De la pct.25 la pct.28 dacă sunt observații? Nu sunt. Adoptate.

De la pct.29 la pct.42, inclusiv, dacă sunt observații? Nu sunt. Adoptate.

De la pct.43 la pct.55, ultimul punct, dacă sunt observații? Nu sunt. Adoptate.

Proiectul de lege rămâne pentru votul final.

 
Dezbaterea Propunerii legislative privind modificarea și completarea articolelor 276 și 277 din Legea nr.53/2003 - Codul Muncii, cu modificările și completările ulterioare (rămasă pentru votul final);  

Punctul 22. Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea art.276 și art.277 din Legea nr.53/2003 privind Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare.

Dacă sunt intervenții din partea inițiatorilor? Nu sunt.

Din partea comisiei? Aveți cuvântul, vă rog, din partea Comisiei pentru muncă și protecție socială.

   

Domnul Ioan-Nelu Botiș:

Vă mulțumesc, doamna președinte.

Sunt vicepreședinte al Comisiei pentru muncă și protecție socială, Ioan-Nelu Botiș.

Raport comun asupra Propunerii legislative pentru modificarea și completarea art.276 și art.277 din Legea nr.53/2003 Codul Muncii, cu modificările și completările ulterioare.

În conformitate cu art.95 din Regulamentul Camerei Deputaților, Comisia pentru muncă și protecție socială și Comisia juridică, de disciplină și imunități au fost sesizate prin adresa PL-x 507/8.09.2008 cu dezbaterea pe fond, în procedură obișnuită, a Propunerii legislative pentru modificarea și completarea art.276 și art.277 din Legea nr.53/2003 Codul muncii, cu modificările și completările ulterioare.

La întocmirea prezentului raport, în conformitate cu art.97 din Regulamentul Camerei Deputaților, comisiile au avut în vedere avizul favorabil al Consiliului Legislativ și punctele de vedere ale Guvernului din 22.04.2008 și 91/10.02.2009.

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea art.276 și completarea art.277 din Legea nr.53/2003 Codul Muncii, în sensul înăspririi cadrului legal privind sancțiunile aplicabile în cazul utilizării muncii la negru de către angajatori.

Comisiile propun plenului Camerei Deputaților adoptarea propunerii legislative cu amendamente.

Propunerea legislativă face parte din categoria legilor organice, conform prevederilor art.73 alin.(3) din Constituția României, republicată.

În conformitate cu prevederile art.61 și art.63 din Regulamentul Camerei Deputaților, comisiile au dezbătut propunerea legislativă în ședințe separate.

La dezbaterile care au avut loc în ședința Comisiei pentru muncă și protecție socială, din 29.09.2009, au fost prezenți 18 deputați din totalul de 19 membri și au participat ca invitați, în conformitate cu prevederile art.55 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, doamna Camelia Cărbunaru, director în Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, și doamna inspector general de stat, Valentina Conțescu, inspecția muncii.

La ședința Comisiei juridice, de disciplină și imunități din data de 22.09.2009 au fost prezenți 18 deputați, din totalul de 25 de membri ai acesteia.

Raportul comisiilor a fost adoptat cu unanimitate de voturi.

Proiectul de lege a fost respins de Senat în ședința din 22.09.2008.

Propun ca timp de dezbatere 3 minute.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă mulțumesc.

Dacă sunt intervenții în cadrul dezbaterilor generale? Nu sunt.

Vă supun la vot, prin ridicare de mâini, propunerea făcută de comisie.

Voturi pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abțineri? Nu sunt.

Intrăm în dezbaterea pe amendamente.

Titlul legii: "Lege privind modificarea lit.e) alin.(1) al art.276 din Legea nr.53/2003 Codul muncii".

Observații? Nu sunt. Adoptat.

Pct.2 - observații? Nu sunt. Adoptat.

Pct.3 - observații? Nu sunt. Adoptat.

Pct.4 - observații? Nu sunt. Adoptat.

Proiectul rămâne la votul final.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.360/2002 privind Statutul polițistului (retrimis comisiei);  

Punctul 23. Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr.360/2002 privind Statutul polițistului.

Domnul Canacheu, din partea inițiatorilor, aveți cuvântul, vă rog.

   

Domnul Costică Canacheu:

Vă mulțumesc, doamna președinte.

Suntem un număr de 12 parlamentari inițiatori din cadrul Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională, din toate grupurile politice.

Am inițiat această modificare a Legii nr.360 privind Statutul polițistului. Din nefericire, astăzi am sesizat o necorelare cu Legea nr.188 și vă solicităm să ne dați un termen de două săptămâni, în care să reluăm discuția acestui raport la Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională și să vă înaintăm un raport înlocuitor.

Vă mulțumim.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Deci, solicitați retrimiterea la comisie, corect?

Vă rog să pregătiți cartelele de vot.

Votul este deschis. Vă rog să votați.

 
   

S-a închis votul: 80 voturi pentru, 42 împotrivă și nicio abținere.

Propunerea a fost respinsă. Propunerea a fost adoptată, scuze. Deci, se retrimite la comisie.

 
Dezbaterea Proiectului de Lege pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate (rămas pentru votul final);  

Punctul 24. Proiectul de Lege pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate.

Comisia propune respingerea.

Inițiatorii nu doresc să intervină.

Grupurile parlamentare de asemenea.

Urmează votul final.

Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii nr.67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale. (rămas pentru votul final).  

Punctul 25. Propunerea legislativă privind modificarea și completarea Legii nr.67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale. (PL-x 377/2006)

Comisia propune respingerea.

Inițiatorii nu doresc să ia cuvântul; grupurile de asemenea.

Urmează votul final.

Dezbaterea Propunerii legislative privind modificarea și completarea Legii nr.67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale (rămasă pentru votul final);  

Punctul 26. Propunerea legislativă privind modificarea și completarea Legii nr.67/2004 pentru alegerea autorităților administrației publice locale. (PL-x 405/2006)

Comisia propune respingerea.

Inițiatorii nu doresc să ia cuvântul; grupurile nu solicită intervenții.

Urmează votul final.

Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.114/2007 pentru modificarea și completarea Legii nr.265/2006 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.195/2005 privind protecția mediului (rămasă pentru votul final);  

Punctul 27. Propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.114/2007 pentru modificarea și completarea Legii nr.265/2006 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.195/2005 privind protecția mediului.

Comisia propune respingerea.

Inițiatorii nu solicită intervenții; nici grupurile parlamentare.

Urmează votul final.

Dezbaterea Propunerii legislative pentru modificarea art.239 din Codul penal (rămasă pentru votul final);  

Punctul 28. Ultimul punct de pe ordinea noastră de zi: Propunerea legislativă pentru modificarea art.239 din Codul penal.

Comisia propune respingerea.

Nu există solicitări de intervenții nici din partea inițiatorilor, nici din partea grupurilor.

Vă mulțumesc mult.

Am epuizat ordinea de zi.

Ne revedem la ora 18,00 pentru primirea de răspunsuri la interpelările adresate primului-ministru și membrilor Guvernului.

  Primirea de răspunsuri la interpelările adresate primului-ministru și membrilor Guvernului. 
 

- După pauză -

Lucrările ședinței au fost conduse în continuare de doamna Roberta Alma Anastase, președintele Camerei Deputaților.

  Petru Călian

Doamna Roberta Alma Anastase:

Deschid ședința consacrată răspunsurilor orale la interpelări.

Primul răspuns se adresează domnului Petru Călian.

Interpelarea a fost adresată Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale.

Domnule Valentin Iliescu, vă rog, aveți cuvântul.

   

Domnul Valentin Adrian Iliescu (secretar de stat, Departamentul pentru Relația cu Parlamentul):

Vă mulțumesc, doamna președinte.

Vă rog să-mi permiteți să citesc răspunsul formulat de Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale la interpelarea domnului Petru Călian.

Prețul strugurilor este stabilit pe piață ca rezultat dintre cerere și ofertă și variază de la piață la piață și în funcție de podgorii, centre viticole și categorii de calitate.

Suplimentar, producătorii de struguri au putut și au posibilitatea accesării formelor de sprijin existente în domeniu, care au menirea de a completa balanța venituri-cheltuieli ale agentului economic.

Sectorul viniviticol a fost subvenționat de la bugetul de stat în anul 2007, prin Hotărârea de Guvern nr.463/2007; în anul 2008, prin Hotărârea de Guvern nr.570/2008; în anul 2009 prin Hotărârea de Guvern nr.693/2009.

Subvențiile au fost acordate pentru următoarele activități: autorizarea plantațiilor viticole pentru producerea strugurilor de vin, cu denumire de origine controlată, certificarea și marcarea vinurilor cu denumire de origine controlată, costurile aferente autorizării plantațiilor viticole destinate producerii strugurilor de vin, cu denumire de origine controlată - 10 lei/ha.; costurile aferente certificării și marcării vinurilor cu denumire de origine controlată - 12 lei/ha.

De asemenea, s-au asigurat subvenții pentru tratamente fitosanitare în plantațiile viticole cu soiuri nobile pentru struguri de masă și vin, inclusiv pentru vinuri cu denumire de origine controlată. La acest capitol suma alocată prin subvenții este de 500 lei/ha.

În conformitate cu Regulamentul Comisiei Europene nr.479/2008 al Consiliului privind organizarea comună a pieței vitivinicole se acordă sectorului vitivinicol, de la Uniunea Europeană, prin Programul Suport suma de 42.000 - 100.000 mii în fiecare an pentru perioada 2009 - 2013.

Măsurile pentru care se acordă cei 42.000 - 100.000 euro sunt următoarele: promovarea vinurilor pe piețele țărilor terțe, restructurarea și reconversia plantațiilor viticole, asigurarea recoltei pentru strugurii de vin, folosirea mustului de struguri concentrat și/sau must de struguri concentrat rectificat în vederea creșterii tăriei alcoolice.

Dacă problemele de management ale societăților în domeniu ar aborda producerea și comercializarea mustului concentrat, valorificarea strugurilor prin producție industrială, altfel decât fabricarea vinului sau promovarea vinului de calitate la export, atunci bilanțurile respectivelor societăți vor fi profitabile.

Vă mulțumesc.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Și eu vă mulțumesc.

Domnule Călian, aveți vreun comentariu?

 
   

Domnul Petru Călian:

Doamna președinte,

Răspunsul este unul bun. Sigur că interpelarea a fost adresată unui fost ministru, care a dat dovadă de lașitate și a părăsit Guvernul. În fine, asta este o altă chestiune.

Ce vreau să spun, foarte pe scurt, este faptul că deși Guvernul vine cu asemenea măsuri benefice atât pentru producători, cât și pentru consumatori, din păcate când vorbim de struguri de masă, de consum, observăm faptul că se importă foarte mulți struguri și cred eu că ar trebui gândită o strategie, chiar poate o accizare și în această zonă, astfel încât să descurajăm importul de fructe, vorbind la modul general, în speță de struguri, în situația la care am făcut referire.

Vă mulțumesc.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Și eu vă mulțumesc.

 
  Sorin Constantin Stragea

Trecem la a doua interpelare.

Domnul Dan Morega este în sală? Nu este în sală.

Prin urmare, o să rog Guvernul să depună în scris răspunsul pentru domnul deputat.

Doamna Barna Maria este în sală, sau domnul Sorin Stragea, sau domnul Dorel Covaci? Nu sunt în sală.

De asemenea, se depune în scris.

Domnul Sorin Stragea se află în sală.

Domnule Anton Marin, vă rog să dați răspunsul.

   

Domnul Anton Marin:

Mulțumesc, doamna președinte.

Măsura de înființare a Companiei Naționale Aeroportuare - Banat prin fuziunea aeroporturilor Timișoara și Arad este cuprinsă în Programul de guvernare pentru perioada 2009 - 2012, program adoptat de Parlamentul României prin Hotărârea nr.31 din 2008.

Pornind de la importanța celor două aeroporturi pentru dezvoltarea comunităților pe care le deservesc, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a decis analizarea posibilității de includere ca acționari în viitoarea companie atât a Consiliului Județean Timiș, cât și a administrațiilor locale din zonă: primăriile municipiilor Timișoara și Arad.

În acest sens, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii s-a adresat tuturor acestor instituții, solicitând un punct de vedere de principiu referitor la participarea în cadrul viitoarei companii.

Considerăm că solicitarea adresată instituțiilor implicate privitoare la punctul de vedere de principiu menționat anterior se încadrează tocmai în spiritul transparenței decizionale și este de asemenea menită să eficientizeze costurile aferente întocmirii unui studiu de fezabilitate și a parcurgerii etapelor ulterioare prevăzute de legislația specifică societăților comerciale.

În data de 9 septembrie 2009, a avut loc la sediul Aeroportului Internațional Timișoara o întâlnire organizată de minister, la care au participat reprezentanții tuturor instituțiilor implicate: Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, Consiliile județene Timiș și Arad, Primăriile municipiilor Timișoara și Arad, Aeroporturile Timișoara și Arad.

În cadrul acestei întâlniri, toate părțile s-au exprimat de acord de principiu pentru întocmirea unui studiu care să analizeze oportunitatea și fezabilitatea înființării Companiei Naționale Aeroportuare Banat, luând în calcul și eventuala participare a autorităților locale ca acționari.

Acest document va sta la baza luării unei decizii finale privind noua companie, în funcție de aceasta urmând să se stabilească ulterior detalii, cum ar fi: forma de fuziune, structura acționariatului și cotele de participare sau sediul societății.

Printre avantajele administrării comune a unor aeroporturi care deservesc aceleași conurbații enumerăm: coordonarea operațională între cele două aeroporturi; coordonarea proiectelor de dezvoltare-modernizare a celor două aeroporturi, astfel încât să se răspundă cât mai exact necesităților pe termen mediu și lung al zonelor deservite; construirea unei entități puternice, cu mari disponibilități de atragere a surselor de finanțare necesare implementării programului de dezvoltare și de modernizare; reducerea costurilor globale de exploatare prin diminuarea stocurilor, aprovizionarea unitară, flexibilitatea în alocarea și folosirea resurselor financiare, materiale și umane; creșterea eficiențelor în activități costisitoare, dar absolut obligatorii pentru funcționarea aeroporturilor, printre care și întreținerea suprafețelor de siguranță.

Cele de mai sus reprezintă avantaje care vor putea fi avute în vedere în situația unei viitoare privatizări.

Considerăm că această inițiativă permite implicarea directă a autorităților locale în administrarea aeroporturilor ce deservesc zonele în cauză, aceste autorități fiind în mod direct interesate în dezvoltarea economică, socială și culturală a zonei, fiind cunoscut faptul că existența unui aeroport constituie un avantaj deosebit în acest sens.

Mulțumesc.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Vă rog, domnule deputat.

 
   

Domnul Sorin Constantin Stragea:

Acum, în momentul când știm că se va întocmi un studiu de fezabilitate, care va fi supus comunităților locale pentru a fi aprobat, este democratic și se va putea lua o decizie corespunzătoare.

Mulțumesc pentru răspuns.

 
   

Doamna Roberta Alma Anastase:

Și eu vă mulțumesc, domnule deputat.

Doamna Maria Stavrositu nu este prezentă. Prin urmare, se depune în scris.

Domnul Dan Morega, de asemenea, nu este prezent; se depune în scris.

Celorlalți doi, deja li s-a comunicat în scris răspunsul.

Vă mulțumesc mult.

Am încheiat sesiunea de astăzi.

 
   

Ședința s-a încheiat la ora 18,18.

 
       

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București luni, 23 septembrie 2019, 21:18
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro