Plen
Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of October 13, 2009
Abstract of the sittings
Full-text of the sittings
Published in Monitorul Oficial no.131/23-10-2009

Parliamentary debates
Calendar
- Chamber of Deputies:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Query debates
for legislature: 2016-present
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996

Meetings broadcast

format Real Media
Video archive:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
You are here: Home page > Parliamentary Business > Debates > Calendar 2009 > 13-10-2009 Printable version

Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of October 13, 2009

  Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru.

Ședința a început la ora 10,30.

Lucrările au fost conduse de domnul Mircea-Dan Geoană, președintele Senatului, asistat de domnii Valeriu Ștefan Zgonea, secretar al Camerei Deputaților, și Gheorghe David, secretar al Senatului.

Din prezidiu a făcut parte și doamna Roberta Alma Anastase, președintele Camerei Deputaților.

 

Domnul Mircea-Dan Geoană:

Domnule prim-ministru,

Doamnelor și domnilor miniștri,

Doamnelor și domnilor deputați și senatori,

Declar deschisă ședința comună a Camerei Deputaților și a Senatului României.

Din totalul de 471 de senatori și deputați și-au înregistrat prezența până în acest moment 432, 39 fiind, în acest moment, absenți. Cvorumul legal este îndeplinit.

Birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului au adoptat proiectul ordinii de zi și proiectul programului de lucru pentru ședința comună de astăzi în forma care v-a fost distribuită tuturor.

Dacă sunt comentarii pentru ordinea de zi care v-a fost propusă de birourile permanente reunite.

Supun votului ordinea de zi pe care o aveți în fața dumneavoastră.

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Cu o abținere, ordinea de zi a fost aprobată.

Aveți, de asemenea, în fața dumneavoastră programul de lucru pentru ședința plenului reunit de astăzi.

Sunt comentarii în legătură cu programul de lucru? Nu sunt comentarii.

Supun votului dumneavoastră programul de lucru pentru ziua de astăzi.

Cine este pentru? Vă rog să votați.

Împotrivă?

Abțineri?

Cu o abținere, programul de lucru a fost aprobat.

Stimate colege și stimați colegi,

pe ordinea de zi de astăzi avem dezbaterea și votul asupra moțiunii de cenzură cu titlul "11 împotriva României", inițiată de 123 de deputați și senatori, în temeiul prevederilor art.113 din Constituție și ale art.78 din Regulamentul ședințelor comune ale Camerei deputaților și Senatului României.

vă informez că după prezentarea moțiunii de cenzură în ședința comună din 8 octombrie 2009, nu au fost înregistrate din partea inițiatorilor cereri de retragere a semnăturilor.

Întreb plenul celor două Camere dacă există o astfel de cerere din partea inițiatorilor și semnatarilor moțiunii cu care am fost sesizați astăzi. Constat că nu există o astfel de intenție.

În legătură cu dezbaterea moțiunii de cenzură, Birourile permanente, împreună cu liderii grupurilor parlamentare au decis să propună timpul maxim afectat pentru dezbateri, conform cutumei Parlamentului nostru, după cum urmează.

Guvernului i se rezervă maxim 60 de minute pe care le utilizează la începutul, respectiv, la încheierea dezbaterilor noastre.

Grupurilor parlamentare din Cameră și Senat li se alocă timpul maxim corespunzător numărului inițial al membrilor lor, luându-se în calcul câte 20 de secunde pentru fiecare parlamentar. cumulat pe grupuri parlamentare, situația se prezintă astfel: Grupul parlamentar al PD-L - 55 minute, Alianța politică PSD+PC - 54 de minute, Grupul parlamentar al PNL - 31 de minute, Grupul parlamentar al UDMR - 10 minute și Grupul minorităților naționale - 6 minute.

Dacă sunt obiecții față de această manieră tradițională, de altfel, de alocare a timpilor de dezbatere asupra moțiunii de cenzură. Constat că nu sunt obiecțiuni cu privire la această alocare a timpilor.

Supun votului dumneavoastră aceste propuneri.

Vă rog să votați. Cine este pentru? Mulțumesc.

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Dezbaterile și intervențiile în jurul moțiunii de cenzură vor fi făcute pe acest algoritm prezentat și aprobat de plenul reunit al Camerelor Parlamentului României.

Rog liderii de grupuri să depună la secretariatul de ședință lista cu deputații și senatorii care doresc să intervină și să se înscrie la cuvânt pentru dezbaterea moțiunii.

 
Prezentarea și dezbaterea moțiunii de cenzură cu titlul 11 împotriva României inițiată de 123 de deputați și senatori. (adoptarea moțiunii).

Rog, de asemenea, în conformitate cu art.79 din Regulamentul ședințelor comune, să invit unul dintre inițiatorii moțiunii de cenzură să prezinte plenului textul moțiunii de cenzură cu care am fost astăzi sesizați.

Domnule Nicolăescu, aveți cuvântul.

 

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Domnilor președinți ai Camerei Deputaților și Senatului,

Stimați colegi,

Domnule prim-ministru,

Doamnelor și domnilor miniștri,

Despre incoerența și incapacitatea Guvernului condus de Emil Boc am mai vorbit cu prilejul altor moțiuni simple sau de cenzură pe care le-am supus atenției publice și le-am dezbătut în Parlament. Ele au fost demonstrate, se resimt în casa fiecărui român și au generat mișcări de protest fără precedent din partea organizațiilor socio-profesionale.

Lipsa unui program coerent și eficient anticriză, populismul, demagogia și minciuna, lipsa performanței economice capabile să scoată România la liman, ignorarea partenerilor sociali, a Parlamentului, a partidelor politice, incapacitatea de a conduce și de a gestiona România, dar mai ales scăderea nivelului de trai și pierderea locurilor de muncă sunt atributele constante ale Guvernului Boc și tot atâtea motive pentru care am susținut și susținem în continuare că dumneavoastră, guvernanții, trebuie să părăsiți cât mai grabnic Palatul Victoria!

Astăzi a venit momentul să dați socoteală pentru nereprezentativitatea flagrantă în care vă aflați și pentru ilegalitatea pe care v-o asumați în conducerea acestei țări, prin încălcarea Constituției.

Împreună cu Traian Băsescu, stimați domni ce vă aflați acum la masa puterii, ați aruncat România într-o triplă criză: economică, politică și morală.

Criza economică, despre care se știa încă de la finele anului 2008, nu a fost în niciun fel contracarată prin măsuri guvernamentale care să-i sprijine pe cei loviți. În timp ce la nivelul Guvernului se împărțeau posturi și "se ungea" clientela politică cu funcții și demnități, România reală se prăbușea cu fiecare zi care trecea: 700.000 de șomeri, peste 100.000 de firme mici și mijlocii închise sau suspendate, spitale în care oamenii nu-și mai găsesc vindecarea din cauza lipsei de medicamente.

Mai mult decât atât, siguranța cetățeanului este pusă în pericol, fie că vorbim de o creștere fără precedent a infracționalității, fie că vorbim de trenuri care deraiază aproape zilnic, fie că vorbim de aservirea interesului cetățeanului de către o corupție din ce în ce mai agresivă ori de o justiție paralizată. În loc să caute soluții în interiorul sistemului, Guvernul Băsescu-Boc a preferat să pună gaj România pentru un împrumut împovărător de la FMI, care a adus o datorie de 2.500 de euro pe capul fiecărui salariat. Acum, cetățenii acestei țări se văd puși în situația cumplită de a lupta pentru supraviețuire, pentru găsirea unor soluții de a-și achita impozitele și taxele tot mai mari, ratele și creditele la bănci, dar și pentru a plăti pentru incompetența Guvernului Băsescu-Boc.

Criza politică a atins apogeul în a doua jumătate a acestui an, când goana pentru găsirea celei mai bune căi de fraudare a alegerilor a devenit o formă de expresie politică. Pe măsură ce timpul trecea, miniștri, secretari de stat, șefi de deconcentrate deveneau pioni într-un conflict ce a cuprins întreaga Românie.

Partidul pe care îl conduceți a schimbat regulile democrației și trișează flagrant, aducându-l în joc pe aliatul aparent neutru - președintele Băsescu. Din acel moment, nimic nu a mai contat pentru actualii guvernanți decât absurda bătălie pentru putere, pentru cele mai multe voturi furate. Dacă Băsescu trebuie să câștige, nimic nu mai este prea puțin pentru aceasta: nici sutele de mii de șomeri și nici regresul unei economii fragile. Unul dintre cei mai importanți membri ai "Coaliției pentru România" recunoștea public că în Cabinetul Boc 95% era politică și doar 5% administrație.

Ați aruncat, domnilor guvernanți, oricare ați fi acum, România cu mulți ani în urmă. Numai că cetățeanul de rând, cel căruia îi cereți votul ori de câte ori aveți nevoie de el, nu mai are apetența pentru politică pe care o avea în urmă cu 20 de ani. Plătitorul de taxe și impozite, cel asupra căruia se răsfrâng erorile unui guvern de incompetenți, este mult mai preocupat de însănătoșirea mediului economic și de siguranța zilei de mâine pentru propria familie. Nimic din mascarada și circul pe care le promovați în fiecare zi nu-l mai interesează, singura reacție a acestuia fiind una de dezgust, care se răsfrânge, din păcate, asupra întregii clase politice.

Criza morală este cu siguranță cel mai cumplit efect care a lovit populația României în urma guvernării Băsescu-Boc. Până acum, cetățeanul român mai avea o speranță: indiferent de cât de greu i-ar fi fost din punct de vedere economic, indiferent de cât de scârbit ar fi fost de scandalurile politice, știa că este protejat de legile unui sistem democratic. Președintele jucător a transformat România întreagă în parcul său de distracții, răsucind și contorsionând într-un montagne russe amețitor legea fundamentală și aruncând în tunelul groazei pe milioanele de cetățeni din această țară.

Șmecheria a fost înălțată la rang de politică publică, iar eludarea legii, privită ca o abilitate personală și ca o virtute a primului om din stat. Acest Guvern și-a marcat debutul prin încălcarea Constituției, primul act emis de către Emil Boc fiind declarat neconstituțional - ne referim aici la cumulul pensiei cu salariul -, și a sfârșit tot prin încălcarea legii fundamentale: printr-o ordonanță care afectează regimul Parlamentului și totodată drepturile electorale ale cetățenilor. Ce mai contează că schimbarea unui ministru și a partenerilor din Guvern trebuie făcută în spiritul Constituției, când obiectivul major de fraudare a alegerilor trebuie atins cu orice scop?

Prin criza politică pe care ați generat-o ați pus sub semnul întrebării funcționarea unor instituții fundamentale ale statului și, mai grav, le-ați discreditat și le-ați furat autoritatea, încercând să le aserviți lui Traian Băsescu.

Guvernul Băsescu-Boc a încălcat cu bună știință Constituția, abuzând de procedura angajării răspunderii și încercând astfel să legifereze în domenii importante, chiar dacă interesele cetățenilor nu erau armonizate și respectate.

Ați promis românilor creșterea pensiilor și a salariilor, pentru cadrele didactice chiar cu 50%. Nu ați făcut nimic, în schimb ați avut grijă să le înghețați și chiar să le diminuați veniturile.

Ați promis că nu veți umbla la taxe și impozite. Ați mințit din nou. Ați introdus impozitul forfetar, prin care ați determinat închiderea a zeci de mii de firme și, drept consecință, românii și-au pierdut locurile de muncă.

Aflăm prin vocea președintelui Băsescu că, de fapt, sarcina dumneavoastră și a Domniei sale nu a fost aceea de a scoate România din criză.

Adevărata miză a fost lupta pentru putere, pentru care ați mobilizat energii nebănuite, ați mințit și ați încurajat vrajba între oameni, ați numit și ați pus la treabă clientela politică împreună cu instituțiile statului, ați încălcat Constituția, toate acestea pentru ca domnul Băsescu să obțină al doilea mandat.

Aflăm tot de la președintele Băsescu că pentru la anul le pregătiți românilor o nouă surpriză: creșterea t.v.a. Consecința: deja cu veniturile reduse, cetățenii vor trebui să plătească mai mult pentru asigurarea traiului de zi cu zi. Dar pentru dumneavoastră și pentru ambițiile politice și electorale ale președintelui Băsescu, niciun cost nu e prea mare dacă este suportat de români.

Cât despre performanța individuală a fiecărui ministru din Cabinetul dumneavoastră, ați avut grijă, domnule Boc, împreună cu Traian Băsescu, să faceți o evaluare doar a miniștrilor PSD, pe care i-ați forțat să plece de la guvernare. În schimb, miniștrii PD-L au fost foarte eficienți, iar domnul Băsescu le-a mai oferit în custodie încă un portofoliu, aproape pentru fiecare în parte. Însă trebuie să știți, domnule Boc, că adevărata evaluare are loc în fața Parlamentului care v-a învestit, iar concluzia noastră și a românilor este simplă: bilanțul activității miniștrilor dumneavoastră este dezastruos.

Actul de guvernare a fost deturnat în dauna interesului legitim al cetățenilor pentru a face loc în spațiul public atacurilor murdare, șantajului și luptelor interne. Lupta electorală prezidențială și-a câștigat un loc privilegiat în preocupările Guvernului, în detrimentul Constituției, al respectului public și al bunului-simț, prin abandonarea soluțiilor la criza economică și deteriorarea nivelului de trai al cetățenilor.

Acesta este tabloul conturat de Guvernul Băsescu-Boc în România anului 2009. Aceasta este realitatea netrunchiată, nefardată cu care i-ați fericit, domnule Boc, pe cetățeni într-un an de criză economică, oferindu-le, așa cum am mai spus, în plus o criză politică și, mai ales, una morală.

Însă, în acest timp, s-a mai petrecut un lucru grav pentru democrația românească. Într-un mod fără precedent și periculos pentru corpul națiunii române, în total dispreț față de români, puterea executivă se subsumează, mai nou, doar Palatului Cotroceni. Primul-ministrul a oferit pe tavă Președintelui României, Traian Băsescu, Guvernul pe care îl conduce, reușind să-l șteargă din paginile Constituției de la capitolul "Putere executivă".

Are nevoie președintele Băsescu de referendum pentru scoaterea din Constituție a Parlamentului bicameral, hop-țop-boc o ordonanță de urgență care ne obligă pe toți să ne pronunțăm în termenul stabilit de domnia sa, prin încălcarea Constituției!

Are nevoie Traian Băsescu de secții de votare comasate pentru referendum și alegerile prezidențiale pentru a maximiza și a specula voturile cetățenilor, hop-țop-boc o nouă ordonanță de urgență prin care românii sunt îndemnați să voteze în favoarea președintelui în funcție, din nou cu încălcarea Constituției și a drepturilor electorale!

Are nevoie președintele Băsescu de un guvern docil, care să-i organizeze alegerile, chiar prin fraudarea lor, pentru a-i oferi un nou mandat, hop-țop-boc o remaniere neconstituțională, care s-a soldat cu aruncarea "cotei de guvernare PSD" din Palatul Victoria!

Are nevoie președintele Băsescu de toți prefecții pentru a-și asigura liniștea și ordinea în secțiile de votare? Hop-țop-boc, Guvernul a declanșat în ultimele zile un adevărat jihad împotriva prefecților PSD și a directorilor de deconcentrate!

Are nevoie Traian Băsescu doar de guvernarea PD-L pentru a-și impune puterea politică în România, hop-țop-boc, o are!

Astfel, Guvernul Boc a devenit o armă folosită de Traian Băsescu în lupta politică. Traian Băsescu a devenit purtătorul de cuvânt al Guvernului Boc, cel care intervine pe o piață liberă și care dă lecții tuturor: analiștilor economici, Bursei de Valori, instituțiilor financiare și chiar Băncii Naționale.

Astăzi, acest Guvern se legitimează doar în fața Președintelui Băsescu și în favoarea sa, și nu cum este normal, în fața Parlamentului și pentru interesele celor pe care ar trebui să-i reprezinte: milioanele de cetățeni români.

Vă prevenim, domnule Boc, și o facem fără compasiune, că Traian Băsescu se folosește acum de dumneavoastră și se va debarasa în curând ca de un lucru inutil.

Actualul Guvern nu-și mai cunoaște adevăratul izvor de legitimitate democratică și credem că a sosit momentul să restabilim, în limitele constituționale, ordinea raporturilor dintre Legislativ și Executiv.

Prin formula pe care v-ați însușit-o, de interimate fără acoperirea Constituției, nu aveți legitimitatea de a conduce România, iar miniștrii dumneavoastră - de altfel, fără prea mari performanțe în domeniile lor - mai au și pretenția să reformeze și alte sectoare importante în numele cetățenilor români. Vă informăm că în actul de guvernare nu este ca în matematică: minus cu minus nu dau plus și un ministru de două ori mai nepriceput nu este niciodată mai bun.

Guvernul dumneavoastră, al lui Traian Băsescu, și nu al cetățenilor, este incapabil să conducă într-o asemenea formulă și să răspundă interesului public.

Doamnelor și domnilor parlamentari,

Actualul Guvern al domnului Băsescu, adevăratul vis împlinit al acestuia, se dovedește a fi un monstru cu picioare de lut. Președintele Băsescu girează un Guvern care nu va face nimic pentru oamenii acestei țări, căci are un singur scop: acela de a asigura soluția politică și de fraudă pentru candidatura domniei sale.

Dumneavoastră, domnule Boc, ați preluat puterea sub toate auspiciile favorabile: v-a nășit și protejat domnul Băsescu și v-ați bazat pe o largă majoritate parlamentară. Din păcate, singura dumneavoastră preocupare a fost să dinamitați stabilitatea politică a României, să scufundați în sărăcie populația țării și să puneți bazele unei fraude electorale în folosul candidatului Băsescu.

Prea mult fariseism în acest prim an de guvernare, domnilor. Prea multă bătaie de joc la adresa românilor. Oamenii aud doar acuze la adresa fostului Guvern și scuze patetice ale unor miniștri care, precum niște fecioare neprihănite, se perindă pe la televizor și dau din colț în colț că nu au bani pentru proiectele propuse, întorcându-și buzunarele în văzul lumii, semn al neputinței și al unei incompetențe cronice.

Dar, domnule Boc, vă faceți vinovat nu numai de incompetență. Principala acuză pe care v-o aducem este cea de disoluție a autorității statului. Ați blocat instituții, ați încălcat legile țării, v-ați bătut joc de proceduri. Aveți o singură viziune: asigurarea cu orice preț a supremației lui Traian Băsescu. V-ați transformat în argatul celui care împinge spre haos România, pe care o considerați moșia președintelui. Cetățenii români nu sunt iobagii dumneavoastră! Nu ne regăsim în mentalitatea de slugă pe care o afișați în fața domnului Băsescu.

Doamnelor și domnilor deputați și senatori,

Membri ai Guvernului, atâția și atât cât mai sunteți,

Această moțiune de cenzură nu este doar o formă de luptă parlamentară. Mai mult decât oricând, nu este o formalitate! Este urmarea firească a acțiunilor dumneavoastră de devalizare economică și morală a României. Ați rămas doar 10 și cu Emil, 11.

Dacă am vorbi în termeni sportivi, am putea spune că sunteți cât o echipă de fotbal. Dar jocul dumneavoastră se poartă împotriva României. Antrenorul de la Cotroceni vă conduce în ofensiva împotriva a 22 de milioane de cetățeni români. Parafrazând un brand deja patentat, putem spune că sunteți "11 împotriva României!".

Și tocmai de aceea, vă spunem astăzi că jocul nu se va termina cu o victorie. Nu doar că veți pierde, veți ieși huiduiți de pe teren. V-ați compromis total: ca oameni politici, ca profesioniști, ca moralitate. Este momentul fluierului final!

Este timpul, doamnelor și domnilor parlamentari, să dați un vot împotriva camarilei restrânse a domnului Băsescu. E timpul să găsim pentru dânșii nu un autobuz, ci un microbuz - căci încap acolo, cu Traian Băsescu la volan - și să-i trimitem într-un concediu prelungit. Să nu ne facem griji, și-au asigurat singuri banii de benzină.

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

 
 

Domnul Mircea-Dan Geoană:

Mulțumesc.

În continuare, îl invit la tribună pe domnul Emil Boc, prim-ministru, pentru prezentarea poziției Guvernului față de moțiunea de cenzură.

Aveți cuvântul, domnule prim-ministru.

Domnule prim-ministru, vă rog să luați cuvântul.

 
 

Domnul Emil Boc (prim-ministrul României):

Domnule președinte al Senatului,

Doamna președinte a Camerei Deputaților,

Doamnelor și domnilor miniștri,

Doamnelor și domnilor parlamentari,

Depunerea unei moțiuni de cenzură reprezintă un exercițiu democratic și constituțional. Această moțiune de cenzură susținută de PSD și PNL este însă, în fapt, un mod de a bloca adoptarea în România a Legii pensiilor. (Vociferări.)

Trebuie să le spunem lucrurilor pe nume. Și oricât de mult v-ar deranja trebuie să acceptați realitatea oferită de ceea ce Guvernul v-a propus și de modul în care dumneavoastră ați reacționat. Acest Guvern pe care-l reprezint și-a respectat și-și respectă angajamentele față de români. A promis o lege a pensiilor corectă, fără privilegii, fără discriminări, și a venit prin procedura asumării răspunderii în fața dumneavoastră să adopte această lege. Temeiul gestului Guvernului se află în art.16 din Constituție, care spune foarte clar "Cetățenii sunt egali în fața legii și autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări".

Coaliția PSD-PNL a decis să blocheze această reformă a pensiilor pentru a păstra pe de o parte pensiile parlamentarilor, e dureros să spun asta, dar așa este, (Vociferări.) și în același timp pentru a păstra acele pensii care nu au la bază principiul contributivității.

Dragi colegi de la PSD și PNL,

Am aici în față un sondaj care reprezintă vocea românilor: 81% dintre români doresc ca pensiile din această țară să fie acordate în funcție de contribuție. Dumneavoastră sunteți împotriva la 81% dintre românii din această țară. Spun asta pentru că textul Constituției ne spune foarte clar: trebuie să fim egali în fața legii, fără privilegii, fără discriminări.

Colegii mei de la PSD (Râsete și aplauze din partea Grupurilor parlamentare ale PNL și PSD.) colegii mei de la PD-L... era bine dacă foștii colegi de guvernare ar fi avut tăria să voteze propunerea colegilor mei de la Partidul Democrat Liberal încă din luna ianuarie pentru eliminarea și desființarea pensiilor parlamentarilor. Dar nu ați făcut-o. Aceasta este realitatea de fapt a României.

Colegii mei de la PD-L în concordanță cu ceea ce am susținut și în campania electorală și în decursul evoluției politice, au venit cu un proiect de lege care stă în sertarele dumneavoastră pentru desființarea pensiilor parlamentarilor. Răspunsul dumneavoastră la propunerea colegilor mei de la Partidul Democrat Liberal a fost să așteptăm să vină Guvernul cu o lege a pensiilor și atunci vom discuta despre eliminarea pensiilor parlamentarilor.

Domnilor colegi,

Aveți pe masă legea pensiilor care elimină și pensiile parlamentarilor și le recalculează și pe celelalte care nu au la bază principiul contributivității.

Guvernul pe care-l conduc a avut acest curaj să vină în fața dumneavoastră și să joace cu mandatul pe masă. Ori trece legea pensiilor, ori plecăm acasă. Arătați-mi un Guvern, în ultimii douăzeci de ani care a avut un asemenea curaj. Arătați-mi un Guvern în ultimii douăzeci de ani care a pus capăt bugetarilor de lux și salariilor de 30 de mii de euro, de 40 de mii de euro, de 50 de mii de euro pe care clasa politică le-a generat în ultimii douăzeci de ani. Arătați-mi, dragi colegi, un Guvern care a avut curajul să înjumătățească agențiile guvernamentale, acele sinecuri politice pentru noi toți, noi le-am creat, clasa politică.

Acest Guvern a avut curajul să spună stop și jumătate dintre ele au dispărut. Acest Guvern a avut curajul și veniturile agențiilor, cele care până recent erau utilizate doar în interesul câtorva agenții, e vorba de aproape un miliard de euro, acești bani, prin legea cu care am venit în fața Parlamentului și ne-am asumat răspunderea, vor aparține bugetului de stat pentru a fi utilizați în interesul tuturor românilor.

Ca să se înțeleagă foarte clar ce am făcut: erau agenții create, repet, de toate guvernele de după 1989, și unde primeau salarii de 30 de mii de euro, de 40 de mii de euro, de 50 de mii de euro; se cumpărau sedii de lux cu zeci de milioane de euro fără să fie folosite, se cumpărau limuzine de lux, se dădeau bonusuri, prime care duceau la o discrepanță de la 1 la 75% dintre cel mai mic și cel mai mare salariu.

Noi am decis și am făcut acest lucru și acești bani au trecut la bugetul statului prin legea pe care am asumat-o și care va intra în vigoare imediat, astfel încât să întronăm dreptatea și corectitudinea.

Acest Guvern pe care-l reprezint a avut curajul și a făcut ca indemnizația de 20% care se dădea pentru participarea în consiliile de administrație, deci 20% din ceea ce însemna 30 de mii de euro, 40 de mii de euro, salarii al șefilor de agenții, am redus-o la 1%, iarăși printr-un gest de curaj politic. Și lucrurile nu s-au oprit aici. După ce am închis discuția cu bugetarii de lux, am trecut la eliminarea privilegiilor prin ceea ce înseamnă pensionarii de lux. Și vreau să fiu bine înțeles: oamenii din această țară care beneficiază de aceste pensii nu au o vină, ei au o lege în vigoare. Legea, însă, trebuie corectată. Trebuie corectată ca fiecare dintre noi, dumneavoastră și eu, să ne putem uita în ochii românilor și să spunem că banii pe care îi plătesc românii sunt utilizați corect. Asta încearcă să facă Guvernul în momentul de față. Răspunsul dumneavoastră n-a fost unul curajos. Așteptăm de la dumneavoastră, în mod corect, un răspuns pe măsură.

Noi am venit cu legea și ne-am pus mandatul pe masă. Trebuia să acceptați angajarea răspunderii și să discutăm pe această lege. V-ați fofilat. Ați inventat o altă procedură pentru a nu da piept cu legea care vă apără privilegiile dumneavoastră, cei de la PSD și PNL. Mai mult decât atât, printr-o demagogie fără precedent, spuneți să dea Guvernul ordonanțe de urgență și să elimine pensiile parlamentarilor. Cine credeți că vă poate crede domnilor de la PSD și PNL?

Aveți o lege pe masă de nouă luni de zile, și n-ați votat-o, pentru eliminarea pensiilor parlamentarilor. Ați dori ca Guvernul să emită ordonanțe de urgență știind că este neconstituțional să emiți ordonanțe de urgență în domeniul pensiilor, așa cum s-a pronunțat Curtea Constituțională. Adică, ați dori să puneți batista pe țambal și să vă păstrați privilegiile pe care le aveți printr-o decizie a Curții Constituționale de neconstituționalitate a unei ordonanțe. Așa ceva nu se va întâmpla. De aceea, Guvernul pe care îl reprezint vine în fața dumneavoastră cu această lege a pensiilor care, pe de o parte, spune: toți muritorii din această țară, inclusiv parlamentarii de la PSD și PNL, vor primi o pensie numai în măsura contribuției pe care au avut-o la bugetul de pensii. Asta înseamnă onestitate și dreptate în raport cu sistemul public. (Aplauze.)

Românii trebuie să știe care este bătălia de astăzi: este o bătălie politică democratică corectă în Parlamentul României, este un for de dezbateri și așa trebuie să fie. Dar, fiecare dintre noi, în ultimă instanță, dăm socoteală la acela care ne-a trimis, fie în Parlament, fie în Guvern. Iar românii știu că astăzi foarte multe pensii, din nefericire, inclusiv pensiile parlamentarilor, nu se plătesc pe baza principiului contributivității, ci 80% din ultimul salariu. Adică, după ce în ultimul salariu pe care l-ai avut ți-ai inclus toate bonusurile, primele, de care poți avea dreptul, 80% din ultimul salariu ți-ai calculat pensia. Și să spunem că sunt 100 de milioane de lei în cuantum la ultimul salariu, 80% din ultimul salariu reprezintă 80 de milioane de lei și aceasta este pensia.

Câți români din această țară au privilegiul dumneavoastră, domnilor parlamentari de la PSD și PNL? Uitați-vă în ochii românilor care v-au trimis în Parlament. Uitați-vă în ochii românilor care v-au trimis din colegiul electoral să votați în Parlamentul României. Întrebați-i pe cei de acolo din colegiu câți au asemenea pensie ca dumneavoastră. Este corect s-o mențineți? Pe bună dreptate, veți spune că: "Boc este populist", îmi veți spune că apăr niște principii populare.

Vreau să știți că eu cred în ele. Cred în faptul că această țară, în acest moment, nu-și poate permite pentru parlamentari să dea o pensie de lux. Când va crește nivelul de trai al tuturor românilor va veni și rândul parlamentarilor să aibă o pensie mai bună. Oricum, parlamentarii, doamnelor și domnilor, prin veniturile pe care le avem și noi ca membri ai Guvernului, dumneavoastră ca membri ai Parlamentului, ne situăm cu mult, cu mult peste ceea ce înseamnă salariul mediu din România. Și, atunci, de ce o pensie de lux în vremuri grele? Dumneavoastră doriți să plece Guvernul pentru ca această lege să nu se aplice.

Indiferent ce se va întâmpla, acest Guvern și eu, personal, avem conștiința împăcată că facem ceea ce trebuie pentru România, iar că acest drum al eliminării pensiilor parlamentarilor și ale celor care n-au la bază principiul contributivității nu va putea fi oprit nici de dumneavoastră pentru că nu vă vor permite oamenii care acum se uită la dumneavoastră, la noi, și care vă vor cere socoteală în circumscripțiile electorale unde vă veți întoarce. Pentru că nu este firesc, așa cum spuneam, 80 de milioane de lei în mână, în timp ce în mod normal pe baza principiului contributivității, ar fi nevoie să ai 20 de milioane de lei. Cu 60 de milioane de lei vechi se sponsorizează din banii românilor și parlamentarii, în funcție de numărul de mandate, și aceia care nu au la bază principiul contributivității. Acești bani se vor întoarce în bugetul de stat, acum sau mâine, pentru că drumul nu va putea fi oprit.

Prin recalcularea acestor pensii, ca cele ale parlamentarilor și ale altora care nu au la bază principiul contributivității, se economisesc în fiecare an între 500 și 800 de milioane de euro. Pensia socială minimă pe care Guvernul a introdus-o ca un semn de solidaritate, ca un semn de respect pentru cei care o duc greu în această țară, care au venituri sub 350 de lei noi, care au o pensie cu care nu-și pot acoperi greutățile vieții, acea pensie ne costă 300 de milioane de euro pe an.

Noi facem economii între 500 și 800 de milioane de euro numai din eliminarea pensiilor parlamentarilor și a celorlalte pensii, repet, care nu au la bază principiul contributivității. Cu acești bani, în vremuri grele, vom putea plăti în continuare și pensiile sociale minime și vom putea crește și celelalte pensii care sunt astăzi oricum mult mai mici în raport cu nevoile pe care oamenii le au, iar nimic nu este mai fals decât ceea ce ați încercat unii dintre dumneavoastră să spuneți, că noua lege a pensiilor va duce la scăderea lor. Fals! Vreau să știe toți românii: pensiile în această țară se plătesc și se vor plăti. Pensiile, prin noua lege, care va intra în vigoare dacă va fi adoptată, nu vor scădea, ci, dimpotrivă, vor crește în perioada următoare.

Această manipulare pe care dumneavoastră ați promovat-o nu poate trece dincolo de ceea ce românii simt și știu că nu este corect și că nu este drept.

Deci, iată de ce vin cu responsabilitate și curaj în fața dumneavoastră pentru că Guvernul pe care-l reprezint nu are de ce să-i fie frică pentru măsurile pe care le-a luat, pentru că dincolo de eliminarea bugetarilor de lux, a pensiilor de lux, a zguduit statul român prin legile pe care le-a promovat și susținut. Amintiți-vă de legea prin care am înjumătățit numărul agențiilor guvernamentale. Tot în acea lege am introdus interdicția cumulului la stat între pensie și salariu. A fost un angajament al nostru și l-am făcut, l-am respectat.

De asemenea, în domeniul juridic, deja două coduri sunt în Monitorul Oficial: Codul civil și Codul penal. De la Alexandru Ioan Cuza nu mai exista un nou Cod civil. Acest Guvern pe care dumneavoastră îl criticați atât de mult, a reușit să aibă un nou Cod civil, a reușit să aibă un nou Cod penal, coduri care, pe de o parte, vor face justiția mai scurtă, o justiție care să nu mai fie atât de lungă ca procese, o justiție care să găsească drumul corect de la ceea ce scrie în cod, la ceea ce se aplică în instanța de judecată în interesul cetățeanului care merge în fața justiției. Va scurta durata proceselor judiciare, iar românii vor economisi bani din noile coduri pe care le-am aprobat.

V-am prezentat dumneavoastră, doamnelor și domnilor parlamentari de la PSD și PNL, spre dezbatere alte două coduri de punere în aplicare: Codul penal și a Codul civil. Ce s-a întâmplat cu ele? Nimic. Din nefericire, singurii care au lucrat au fost colegii mei de la Partidul Democrat Liberal, prin domnul președinte Daniel Buda, la Codul de procedură civilă. În rest, la Codul de procedură penală nu s-a întâmplat nimic. Din nefericire spun și cu regret, cu amărăciune, pentru că de munca dumneavoastră depinde și soarta României.

Aceste coduri sunt necesare pentru eliminarea clauzei de salvgardare pe justiție, de a încheia practic mecanismul de cooperare și verificare, pentru ca toți românii să fie egali în Europa și din punct de vedere al tratamentului în raport cu justiția. Din nefericire, ați ales calea delăsării. Asta este realitatea. Combateți-mă dacă nu este așa. Din iunie, de când am angajat răspunderea, în afară de colegii mei de la PD-L, care au lucrat la Codul de procedură civilă, dumneavoastră ce ați făcut? Asta este realitatea și trebuie s-o spunem românilor.

Legea educației naționale, o lege care schimbă în profunzime sistemul de învățământ din România, schimbă practic modul de a privi educația copiilor noștri, de la o educație centrată pe informații la o educație centrată pe competență; de la o educație cu manuale stufoase, cu program supraaglomerat la o educație cu manuale care să formeze în elevii noștri, copiii noștri, competențe pe care să le poată utiliza în viață și să poată fi folositoare atunci când ies de pe băncile școlii.

De asemenea, curricula, programa de învățământ se flexibilizează: în interiorul orelor pe care le au la clasă, copiii vor putea să-și pregătească și o parte din temele de acasă, iar prin impunerea programului școală - după școală, la sfârșitul programului școlar, copiii să aibă temele făcute, activități recreative, masa servită la școală, să poată ajunge după 8 ore maximum acasă și să se poată bucura alături de părinți de ceea ce înseamnă, repet, viață educațională și o viață normală.

Acesta este proiectul pe care l-am propus și care va ajunge în Monitorul Oficial, după ce va trece de celelalte filtre instituționale, potrivit legii.

Să ne amintim de un alt proiect major, care a zguduit statul român: Legea salarizării unitare, un proiect la care am lucrat alături de foștii parteneri de Coaliție, și cărora le mulțumesc, multora dintre ei, pentru sinceritatea cu care au lucrat la această lege. A fost produsul, într-adevăr, unei munci de echipă, o lege, repet, care pentru prima dată, la fel ca în Legea pensiilor, aduce dreptatea și corectitudinea în sistemul de salarizare publică din România.

Dincolo de faptul că au fost eliminate salariile acelea de 30.000 euro, de 40.000 euro, de 50.000 euro ale șefilor de agenții, a rămas un raport de 1 la 12 între cel mai mic și cel mai mare salariu din România și punând categoriile sociale, repet, la locul potrivit, fără privilegii și fără discriminări, printr-o singură lege unitară și care asigură o creștere decentă a salariilor în perioada de implementare 2010 - 2015. A fost iarăși, repet, un gest al Guvernului de a veni în fața dumneavoastră și de a-și asuma răspunderea.

Deci, numărați doar aceste legi majore pe care Guvernul le-a promovat și adoptat prin diverse proceduri, și numai în 9 luni de zile. Alte guverne nu au reușit în 4 ani să adopte asemenea legi, care au schimbat și au început să schimbe statul român.

Acest lucru s-a petrecut într-un context economic extrem de dificil, cu o criză economică în plină desfășurare, criză economică, repet, care nu a fost generată de România. Dar, în contextul acestei crize, totuși, v-aș ruga să rețineți, cota unică de impozitare de 16% a fost păstrată și este una dintre cele mai scăzute cote unice de impozitare din Europa și care menține România ca mediu atractiv de afaceri și care va rămâne în continuare un element fanion al susținerii mediului de afaceri.

Am păstrat t.v.a.-ul neschimbat, în condițiile în care, puteți observa, în multe țări din preajma noastră, cum este și cazul Ungariei, t.v.a.-ul s-a mărit de la 20 la 25%. Noi l-am păstrat și chiar și actuala construcție a bugetului pe 2010 pornește tot de la 19% t.v.a.

De asemenea, amintiți-vă că prin Acordul pe care l-am încheiat cu Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional am protejat, pe de o parte, rezervele valutare ale statului, iar pe de altă parte ne-am asigurat resursele financiare pentru a avea investiții.

Cota și raportul dintre euro și leu este aproape la fel cum era în urmă cu 5 ani, în 2004; am protejat puterea de cumpărare a românilor, reușind să păstrăm un curs echilibrat între euro și leu, în condiții, repet, dificile din punct de vedere economic.

Aceste condiții dificile din punct de vedere economic vreau să știți că sunt peste tot în lume: și în Marea Britanie, și în Germania, de exemplu, în trimestrul II, scăderea economică era de peste 6%, nu numai în România.

Vreau să știți că rata șomajului este în 21 țări din Uniunea Europeană mai mare decât în România. Cu alte cuvinte, avem una dintre cele mai scăzute rate ale șomajului, chiar dacă nu sunt bucuros că rata șomajului este de peste 6% în România, dar, oricum, mult mai mică decât media europeană, sau de 18, 20, 21% din alte țări ale Uniunii Europene, tot ca o consecință a politicii pe care am promovat-o.

Vreau, de asemenea, să cunoașteți faptul că 20% din banii bugetului au mers pentru investiții. Avem o execuție bugetară de aproximativ 65% în acest moment, care s-a concretizat în lucrări de infrastructură rutieră, dar și în investiții de mediu, agricultură, școli, spitale.

Și acest Guvern, pe care dumneavoastră îl criticați, pentru prima dată va da în folosință la 1 decembrie 42 km de autostradă, de la Câmpia Turzii la Gilău. Comparați cu performanța guvernelor anterioare și diferența se vede de la sine.

Acest Guvern, tot la 1 decembrie, pentru bucureșteni, îi va invita să circule prin pasajul Băneasa, care va fi finalizat, după cum cei din Timișoara vor avea centura ocolitoare terminată, cu excepția unui pod; cei de la Ploiești vor avea centura ocolitoare finalizată și care va lua povara traficului greu care există în acest moment pe acea rută; Clujul va avea centura pe care se va putea circula și care, alături de autostrada Transilvania, va contribui la scoaterea traficului greu din oraș; Arad - Timișoara, o lucrare importantă, care iarăși este aproape finalizată, vă dau doar câteva exemple de lucrări care, repet, vor fi finalizate.

Asta este diferența dintre vorbele altora și faptele acestui Guvern pe care îl reprezint în fața dumneavoastră.

Am deschis câteva proiecte importante. Programul "Prima casă", suntem la 4.700 de cereri aprobate. 4.700 de cetățeni ai României astăzi nu mai plătesc chirie de 200 - 300 - 400 - 500 euro pe lună și banii aceia îi plătesc la bancă și au o casă în proprietate.

Acestea sunt măsuri concrete, nu vorbe, pentru cei care ne critică și spun că acest Guvern nu a reușit să facă ceea ce românii așteaptă.

În materia absorbției fondurilor comunitare, o să vă dau câteva cifre, ca să aveți datele raportate corect: până în 21 decembrie 2008 au fost aprobate 420 de proiecte. În perioada care s-a scurs după 21 decembrie 2008, până în prezent, s-au aprobat 2.307 proiecte. Comparați: 420 proiecte aprobate în perioada anterioară (2007 - 2009), 2.307 în nouă luni de zile.

Contracte de finanțare, de decizii semnate: în perioada 2007 - 2009 - 168; în perioada 22 decembrie până în prezent - 1.800; deci, comparați: 168 de contracte de finanțare semnate în perioada 2007 - 2009, în doi ani, deci 168; 1.800 în nouă luni. În materia plăților, 620 milioane de lei în perioada 2007 - 2009, 1.283 deja până în momentul de față. Iar dacă ne gândim la faptul că la momentul preluării puterii, un singur program operațional regional era acreditat, astăzi toate programele operaționale regionale sunt acreditate și pot face plăți intermediare. Deci, cu alte cuvinte, avem în față realități pe care le putem spune în fața tuturor.

În materia protecției sociale, pe lângă pensia socială minimă, despre care am vorbit, ca o măsură, repet, de respect pentru cei care o duc greu, și care s-a ridicat la 300 lei în luna aprilie, la 350 lei în luna octombrie, la majorarea pensiilor cu 5% anul acesta, am reușit s-o impunem și o vom impune în continuare.

Venitul minim garantat a fost majorat cu 15% și este suportat în întregime de la bugetul de stat. Compensarea cu 90% din prețul de referință pentru medicamente din Lista B, pentru pensionarii cu pensii de până la 700 lei. Prețul gazelor naturale a fost redus cu 3% de la 1 mai și cu încă 5% de la 1 iulie. Pentru 2009, s-a prelungit perioada de acordare a ajutorului de șomaj cu 3 luni de zile.

De asemenea, vreau să rețineți că în plan economic știm un lucru foarte clar, că fără susținerea investițiilor și a mediului de afaceri, toată această construcție economică nu poate rezista.

De aceea, ne-am asumat răspunderea pe proiectul de lege care vizează neimpozitarea profitului reinvestit, și care este parte în cadrul proiectului de lege asupra căruia ne-am angajat răspunderea în fața dumneavoastră în luna septembrie, ca o măsură de susținere a mediului de afaceri și de a putea genera și menține locuri de muncă în această țară.

Deci, fie numai și pentru aceste câteva argumente pe care vi le-am prezentat, doamnelor și domnilor, Guvernul pe care îl reprezint vine în fața dumneavoastră și vă spune un lucru foarte clar. Facem ceea ce trebuie pentru România. Măsurile pe care le-am luat sunt măsuri cerute și așteptate de români. Decizia dumneavoastră este suverană, iar fiecare dintre dumneavoastră să judecați din perspectiva interesului național și mai puțin din perspectiva interesului de partid, pe care liderii sau șefii dumneavoastră vi-l solicită.

Acest Guvern, repet, stă cu fruntea sus, pentru că a avut curajul și are curajul să facă ceea ce trebuie pentru România.

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

 
 

Domnul Mircea-Dan Geoană:

Mulțumesc foarte mult.

Doamnelor și domnilor senatori și deputați,

După intervenția primului-ministru, intrăm în următorul punct de pe agenda noastră de astăzi: dezbaterile și luările de cuvânt din partea grupurilor parlamentare.

Din partea Grupului parlamentar al PD-L, îl invit la tribună pe domnul senator Gheorghe Bîrlea.

 
 

Domnul Gheorghe Bîrlea:

Doamnă președinte a Camerei Deputaților,

Domnule președinte al Senatului,

Domnule prim-ministru,

Domnilor miniștri,

Distinși parlamentari,

Intervenția mea este inspirată de titlul moțiunii dumneavoastră și se cheamă: "Zgomote furioase la peluză, lovituri de penalitate ratate". (Aplauze, amuzament din partea Grupului parlamentar al PD-L.)

Ascultând moțiunea de cenzură intitulată în termeni sportivi, nu și fairplay "11 contra României", inițiată de parlamentarii PNL și UDMR și câțiva curajoși din Alianța PSD+PC, mi-a venit involuntar în minte pilda celui ce vede paiul din ochiul fratelui, dar nu și bârna din ochiul său.

În consecință, voi încerca să demonstrez că mulajul retoric al acestei moțiuni are toate atributele negative și defectele pe care inițiatorii le reproșează Guvernului Boc, adică: este neconstituțională, incoerentă, identifică tipuri de criză la care a contribuit din plin, vorbește de lipsă de legitimitate sub acoperișul căreia inițiatorii au guvernat doi ani, deplânge soarta instituțiilor și puterilor în stat, pe care în timpul guvernării precedente au uitat să le gestioneze eficient, să le ajusteze și să le modernizeze.

Doamnelor și domnilor parlamentari,

Moțiunea este neconstituțională sau cel puțin la limita constituționalității, pentru că ignoră deliberat și se pune în dezacord cu art.113 alin.(4) din Constituție, care precizează: "Dacă moțiunea de cenzură a fost respinsă, deputații și senatorii care au semnat-o nu mai pot iniția, în aceeași sesiune, o nouă moțiune de cenzură, cu excepția cazului când Guvernul își angajează răspunderea..." (Vociferări.) Aveți puțintică răbdare, vorba maestrului Caragiale! Adică, "asupra unui program, a unei declarații de politică generală sau unui proiect de lege".

La o lectură atentă a textului, în respect pentru logica juridică, alin.(4) în prima sa teză vorbește de moțiunea de cenzură, în general, deci indiferent de tipul ei, provocată de Guvern prin procedura asumării sau inițiată de o pătrime din numărul total al deputaților și senatorilor.

În ultima teză, legiuitorul este explicit și riguros, precizând circumstanța permisivă, la timpul prezent: "cu excepția cazului în care Guvernul își angajează răspunderea potrivit art.114".

Putem, desigur, iniția moțiuni de cenzură asupra unui program, unei declarații de politică generală sau proiect de lege ori de câte ori vrem, textul constituțional nu limitează în acest sens.

De exemplu, se putea aștepta asumarea răspunderii pe Legea unică a pensiilor. Dar nu acesta este obiectul prezenței moțiunii, ci o sumă de generalități politice referitoare la activitatea de ansamblu a Guvernului, de la începuturile sale și până în prezent, exprimate într-un registru stilistic pe care l-aș numi, parafrazându-i pe distinșii inițiatori, "Hop, țop, ioc".

Așadar, cum stăm cu respectul pentru Constituție, invocat obsedant. Tipul acesta de duplicitate ține de demagogie și fariseism. Sunt neavenite speculațiile celor ce ne suspectează că dorim să restrângem dreptul legal și democratic al parlamentarilor de a iniția o moțiune de cenzură, fiindu-ne străine astfel de intenții.

Pe de altă parte, este în competența noastră, a tuturor parlamentarilor, într-o viitoare revizuire a Constituției să intervenim prin amendamente care să facă mai explicite dispozițiile referitoare la spețe de genul celei în discuție. Dar, deocamdată, textul actual ne limitează la conotațiile juridice pe care le-am amintit.

Prin refuzul necritic de a rămâne la o interpretare corectă, parlamentarii din Opoziția de circumstanță creată riscă să consfințească, printr-un vot majoritar, încă o aberație juridică, situând într-o evidentă culpă în raport cu Constituția, pe lângă altele, prea multe într-o singură moțiune.

Abținerea Curții Constituționale de a se pronunța, ieri, 12 octombrie a.c., în legătură cu sesizarea PD-L privind neconstituționalitatea moțiunii, considerată inadmisibilă, nu confirmă și nici nu infirmă, întrucât Curtea Constituțională se pronunță doar în legătură cu texte de lege suspectate de neconstituționalitate, sesizată în consecință.

Absența argumentelor, doamnelor și domnilor, nu poate fi substituită de mulțimea de vorbe fără conținut, care dovedește cel mult o irepresibilă dragoste de microfon.

Se vorbește de nereprezentativitate. Este mai degrabă un comic de situație flagrant, dacă ar fi să comparăm, fie și statistic, cât reprezintă PD-L în cele două Camere: peste 33%, mai mult decât reprezintă cele două grupuri luate împreună.

Și dacă ne reamintim că au guvernat doi ani de zile, având o reprezentare parlamentară sub 20%, atunci comicul de situație devine și mai expresiv.

Cu privire la criza economică, aș zice, iarăși, inspirându-mă din înțelepciunea populară "că gura păcătosului adevăr grăiește". Ar trebui să proiectăm pe ecranele memoriei și a mass-mediei discursurile triumfaliste despre creșterea economică și securizarea României, în raport cu efectele crizei, previzibile încă din anul 2008, de risipa iresponsabilă de bani publici, spre propria clientelă, plățile restante enorme către agenții economici, antrenați în lucrări pentru care nu existau resurse reale, ci doar promisiuni electorale.

Aici găsim și explicația multor falimente: deficitul bugetar a fost uitat, proiectul de buget pe 2009 a fost retras în pripă, surprinși de vârtejul crizei; împroprietărirea cu cota unică de 16% și t.v.a.-ul de 19% este moralmente incorectă, pentru că au fost susținute puternic și de foștii miniștri PD din Guvernul "Tăriceanu 1", dovadă menținerea lor și în politica actualului Guvern.

Se vorbește de închiderea a 100.000 de întreprinderi mici și mijlocii, rogu-mi-te datorită exclusiv impozitului forfetar. N-am făcut verificări statistice, dar sigur este regretabil că se închid societăți, fie ele și foarte mici, dar cauzele sunt mult mai complexe. Între timp, s-au creat altele noi, poate nu chiar atâtea, dar cu astfel de probleme se confruntă și alte țări, unde nu guvernează Boc și nici Traian Băsescu.

În pofida crizei, trăim într-o realitate economică dinamică, cu multiple interdependențe, în care capitalul autohton, mai slab consolidat, se interferează cu capitalul străin pe piața românească și cele externe.

Împrumuturile angajate de România în circumstanțe economice mondiale dificile sunt mai degrabă o performanță politică, atât a miniștrilor PD-L, cât și a celor din PSD - din Guvernul Boc - dacă ar fi să analizăm cu responsabilitate și să ne raportăm la ceea ce au făcut și fac și alte țări din Europa și din lume.

O amnezie suspectă s-a instalat în memoria inițiatorilor, atunci când este vorba de constatările pe care le-au făcut experți ai unor instituții internaționale financiare, cu privire la modul defectuos în care au fost gestionate resursele Guvernului Tăriceanu.

Amintiți-vă de salariile și pensiile exclusiviste, date unor potentați din agenții guvernamentale, premii de zeci de mii de euro unor subordonați din structurile Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, ca de exemplu la Galați.

Doamnelor și domnilor parlamentari,

Vorbind despre criza politică, obsesia este unică: Traian Băsescu.

Este de înțeles că lupta politică pentru fotoliul de la Cotroceni animă actori politici mari și mici, dar să rămână captivi într-o singură idee anti Băsescu - magul negativ de la Cotroceni, originea crizelor și neliniștilor -, în opinia semnatarilor moțiunii, este de neînțeles pentru politicienii cu pretenții și exprimă o criză acută de idei.

Este cazul, domnilor, să venim cu teme și soluții la problemele reale ale societății românești, într-un moment greu și cu siguranță vom face politica mai dezirabilă și omul politic mai respectat.

Metoda substituirii dialogului cu replica șmecherească, cu minciuna trebuie abandonată dacă vrem să igienizăm cu adevărat mediul politic și morala politică.

În termeni apocaliptici, se vorbește de subsumarea noțiunii, rebarbativă și de neînțeles, a Guvernului Palatului Cotroceni. Nu precizați cu exemple cum se realizează acest mecanism odios în viziunea dumneavoastră. În realitate, a deranjat și deranjează îndeplinirea atributelor constituționale ale președintelui în raportul lui cu Guvernul.

Dorește cineva la Cotroceni un personaj fericit de sine, blajin, neutru politic, dar și în raport cu problemele reale ale țării, contemplând valoarea estetică a arcadelor de la Palat?

Electoratul a arătat de două ori că vrea altceva: în 2004 și la referendumul provocat de cei 322, sancționat de electorat, fără ca purpuriul rușinii să le răsară în obraz. Scenariul se va repeta în 22 noiembrie și, cel mai târziu, în 6 decembrie.

Nici eu nu agreez excesul de ordonanțe de urgență, dar practica este comună la toate guvernele de până acum, și nu a inventat-o premierul și Cabinetul Boc.

Am convingerea că, o dată cu redresarea economiei, reformarea și modernizarea instituțiilor statului, guvernele se vor autolimita la strictul necesar în materia ordonanțelor de urgență.

Pe de altă parte, trebuie să recunoaștem că, fără anumite presiuni justificate de la instituții europene, societatea civilă, Guvern, nu reușeam prin proceduri obișnuite de legiferare să avem cele două Coduri - civil și penal - Legea educației, Legea unică a salarizării, Legea reorganizării agențiilor guvernamentale și probabil Legea unică a pensiilor.

Au trecut șase luni până să reușim să dezbatem în Comisia comună pentru statutul senatorilor și deputaților o inițiativă legislativă semnată de 105 deputați PD-L cu privire la pensiile speciale, finalizată cu un raport negativ, pe motiv că Guvernul urmează să vină cu un proiect, iar când vine, nu este bine.

Pe de o parte, tergiversăm să legiferăm, pe de altă parte, în media, din rațiuni electorale, afirmăm pompos că vrem pensii pe principiul contributivității.

Întrebăm, nu din rațiuni retorice, ci cognitive: când spunem adevărul?

Doamnelor și domnilor,

Acestea sunt câteva din generalitățile politice din conținutul moțiunii. Utilizând un limbaj sportiv, cum o faceți și dumneavoastră, inițiatorii, în finalul moțiunii, vă reamintim, domnilor, o banalitate: de la peluza unui teren de fotbal, cel mai ușor este să fluieri, uneori stând cu spatele la jocul din teren.

Dar jucătorii profesioniști își văd serios de meci, până fluieră arbitrul, în cazul nostru, al politicienilor, arbitrează electoratul.

În final, revin și repet, în opinia mea, moțiunea nu numai că este neconstituțională sau cel puțin la limita constituționalității, dar divulgă apetitul pentru politicianismul redundant, demagogic, pentru că sunteți coautori la crizele despre care vorbiți și indisponibili pentru autoanaliză, încercați să responsabilizați exclusiv miniștrii din PD-L, la nicio săptămână de când s-au retras de la guvernare miniștrii PSD, fără să le-o ceară nimeni. Pe fond, deci, ați ratat o lovitură de la 11 m, pe un cor de ofuri, regrete și nostalgii.

Meciul intră în prelungiri, domnilor, culmea originalității în viața parlamentară este pe cale să se realizeze prin susținerea acestei moțiuni de către Alianța PSD+PC, ai cărei miniștri au fost membrii cabinetului Boc, pe care moțiunea îi critică cu atâta arțag. Uimește în egală măsură viteza uimitoare a unor colegi, abia plecați de la putere, de a mima inocența politică, din dorința de a-și retușa portretul.

Voluntare sau nu, acest tip de atitudini ar putea determina cetățeanul obișnuit să exclame cu amară ironie: "Vă țineți de șotii". Sper că s-a înțeles și cât de actuală rămâne pilda cu fariseul care vede paiul din ochiul fratelui, dar nu și bârna din ochiul său.

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

 
 

Domnul Mircea-Dan Geoană:

Mulțumesc domnului senator.

În numele Grupului parlamentar al Alianței PSD+PC, am să prezint eu punctul de vedere al Grupului parlamentar al PSD+PC. (Aplauze din partea Grupurilor parlamentare ale PSD+PC; Domnul președinte Mircea-Dan Geoană coboară la tribună.)

 
 

Domnul Mircea-Dan Geoană:

Domnule prim-ministru,

Doamnelor și domnilor miniștri și secretari de stat,

Stimate colege și stimați colegi,

Avem în fața noastră astăzi o decizie extrem de simplă: nu există democrație europeană în care un guvern care a pierdut, din motivele pe care le cunoaștem, jumătate din membrii săi și și-a modificat compoziția politică, să aibă tupeul politic să pretindă că nu s-a întâmplat nimic cu soarta unui guvern democratic în Uniunea Europeană.

Nu există stat european sau pe plan internațional, care imediat după ce se întâmplă o ruptură de o astfel de proporție, jumătate din guvern nu mai este astăzi prezent, să nu vină imediat, din proprie inițiativă, în fața Parlamentului pentru a-și căuta susținere și sprijin pentru un program politic bun sau rău.

Decizia noastră de astăzi este, în primul rând, o decizie de revenire a statului de drept în Republica România. (Aplauze.)Aceasta este o primă concluzie evidentă.

În al doilea rând, mi-a plăcut să aud atât de multe cifre, statistici, exemple și apărarea, până la urmă, a propriului fotoliu. Este firesc ca un prim-ministru să se zbată să-și salveze echipa și propriul post. Nu este nimic nefiresc aici.

Dar, sondajul de opinie cel mai dur și cel mai important este cel care spune că 80% dintre români consideră că țara merge într-o direcție greșită. Doar 11% dintre români consideră că țara merge într-o direcție corectă.

Este cea mai dramatică cifră din experiența bună și rea a ultimilor 20 de ani, din experiența bună și rea a guvernelor care s-au succedat. În acest moment, în fiecare zi, 800 de români își pierd locul de muncă; în fiecare zi sute de firme, mai ales mici și mijlocii, își închid porțile, în fiecare zi sute de tineri care au contractat credite la bancă sunt terorizați de faptul că nu mai au slujbă sau bani să-și plătească acel împrumut înapoi la bancă; 4 milioane de români trăiesc sub pragul sărăciei și avem, de fapt, în acest moment, în fața noastră cea mai proastă echipă de guvernanță economică pe care a avut-o România în ultimii 20 de ani. Și de aceea acest Guvern trebuie să plece. (Aplauze.)

Multă lume a comentat în presă și în opinia publică faptul că la decernarea premiilor Nobel a fost aleasă, spre mândria României, o scriitoare germană de origine română, Herta Müller. Este un lucru bun.

Este, de asemenea, comentat faptul că Premiul Nobel pentru pace a fost acordat președintelui Obama, dar puțină lume a notat faptul că premiul Nobel pentru economie în anul 2009 a fost acordat unui cuplu de economiști, Oström și Williamson, care au vorbit despre guvernanța economică și cauzele crizei.

Criza nu putea fi evitată în România, dar adâncirea crizei de la plus 8% în 2008 la minus 8 %, 16% într-un singur an, este vina echipei economice și de guvernanță economică care se află azi în mod impostor în fața noastră. (Aplauze din partea Grupurilor parlamentare ale PSD.) Și acesta este motivul al doilea pentru care acest guvern trebuie să plece azi!

Acest tip de demagogie, domnul prim-ministru îl știe la fel de bine ca și mine și ca și ceilalți colegi din PSD care au servit în Guvern până acum câteva săptămâni.

Da, avem o obligație pe care ne-o vom onora, ca până în luna decembrie să avem o lege unitară a pensiilor. Ne vom achita de această obligație și vom fi, și parlamentarii, și alte categorii introduși într-o grilă corectă și echitabilă, într-un sistem unitar de pensii.

Dar vreau să vă reamintesc faptul că punctul cel mai dificil în negocierea pentru programul de guvernare, la început de guvernare, când domnul Boc probabil că nu știa că va fi prim-ministru, domnul Stolojan fiind cel care de serviciu este înainte să fie nominalizat, punctul pe care cei de la PD-L l-au acceptat cel mai greu în negocierea cu noi, cu PSD-ul, a fost păstrarea punctului de pensie de 45% din salariul mediu brut pe economie.

Pensionarii României trebuie să știe că proiectul Guvernului Boc înseamnă renunțarea la punctul de pensie - 45% din salariul mediu brut pe economie și că se atentează la puterea de cumpărare a pensionarilor din România.

Acesta este adevărul, și votul de astăzi trebuie să spună și acest lucru! (Aplauze din partea Grupurilor parlamentare ale PSD.)

Domnul prim-ministru știe, și știu și colegii mei care au fost în Guvern până acum câteva săptămâni, că în forma inițială, domnule prim-ministru și stimați colegi, în forma inițială, în acordul cu Fondul Monetar pentru tranșa a doua, a scris negru pe alb - și eu m-am opus și colegii mei s-au opus - ca din sectorul bugetar să fie eliminați în primele șase luni ale anului 2010 - 20% dintre bugetarii României. Fără intervenția noastră, astăzi acest lucru ar fi fost scris negru pe alb.

Domnul Băsescu însuși a vorbit de cei 20% în cunoștință de cauză, și PSD-ul a spus: "Nu, reducem cheltuielile cu administrația publică, dar nu trimitem 300.000 de oameni în șomaj". Și moțiunea de astăzi se referă la păstrarea locurilor de muncă. Acest lucru este intenția reală a acestui Guvern și a acestui regim!

Cum se face, stimați colegi și dragi români, că instantaneu, după plecarea PSD-ului de la guvernare, au apărut brusc bani pentru educație, pentru sănătate, bani care până atunci nu erau? Cum? Miraculos! Din borseta doamnei Udrea au apărut sute de milioane de euro! De unde până unde o astfel de impostură politică, economică și bugetară?

Intenția adevărată a acestui regim Băsescu-Boc este de a arunca cu bani pe ultimii metri ai guvernării, în disprețul situației care va fi după decembrie. Vor să crească taxele anul viitor, și acest guvern trebuie oprit cât încă mai este timp, și acesta este rostul moțiunii de cenzură de astăzi! (Aplauze din partea Grupurilor parlamentare ale PSD.)

În al treilea rând și ultimul motiv, nu vreau să vorbesc prea mult, pentru că lucrurile sunt clare. Nici unul dintre noi - și vorbesc aici de lideri politici, vorbesc de parlamentari - nu am fost și nu suntem ușă de biserică! Am făcut greșeli și noi când am fost la guvernare, și alții când au fost la guvernare, am mai folosit pârghiile puterii pentru a politiza administrația și pentru a încerca să folosim pârghiile puterii, să nu fim nesinceri cu poporul român. Dar niciodată din 1947, când comuniștii sprijiniți de sovietici au pus mâna pe administrația din România, niciodată în 12 ore nu au fost mătrășiți mii de oameni din administrația publică și a fost numită clientela și căpușele care vor să facă bani pentru campanie! Acesta este cel mai periculos partid care există pe scena politică românească, și moțiunea de astăzi este și despre acest lucru! (Huiduieli și gălăgie în sală.)

Despre aceasta este vorba, dragi prieteni, astăzi!

Multă lume, inclusiv colegi din partid au spus: "Domnule președinte, sunteți în campanie pentru alegerile prezidențiale. Ce poate fi mai bun pentru un contracandidat al actualului președinte decât păstrarea domnului Boc în fruntea Guvernului, pentru că este ghiulea pentru domnul Traian Băsescu!" E ghiulea! Nu știu cât atârnă, dar este ghiulea din punct de vedere politic! Dar am decis să facem acest gest astăzi și vă rog pe toți, inclusiv parlamentarii UDMR care au semnat moțiunea de cenzură, inclusiv toți parlamentarii PSD și PNL să spunem că o astfel de guvernare este o guvernare periculoasă pentru România și că, de fapt, singurul scop al agățării de putere este încercarea de fraudare a alegerilor. Nu contează poporul român, contează scaunul domnului Băsescu, prin intermediul acestui Guvern, care nu merită să fie la conducerea României în acest moment! Nelegitim, incompetent în zona economică și pus pe furat! Aveți în acest moment obligația să spuneți că Guvernul Boc nu mai are ce căuta în fruntea Guvernului României!

Astăzi asistăm la primul pas în alungarea de la conducerea României a regimului Băsescu-Boc, astăzi putem asista la transformarea Parlamentului României într-un instrument al bunei guvernări și un prim pas către o majoritate care să servească poporul român, și să nu fie inamicul poporului român, cum este actuala guvernare!

Vom vota cu toții această moțiune de cenzură! (Aplauze din partea Grupurilor parlamentare ale PSD și PNL; Domnul președinte Mircea-Dan Geoană își reia locul la prezidiu).

 
 

Domnul Mircea-Dan Geoană:

Mulțumesc. În continuare îl invit pe domnul senator Crin Antonescu să exprime punctul de vedere al Grupurilor parlamentare ale PNL.

 
 

Domnul George Crin Laurențiu Antonescu:

Domnule președinte,

Doamnă președinte,

Domnule prim-ministru,

Stimați colegi,

Domnilor miniștri,

Vreau să precizez din capul locului că din toate minciunile spuse și azi de primul-ministru mă voi ocupa doar de una, simplu, sec, precizând că această moțiune de cenzură este inițiată de Partidul Național Liberal și Uniunea Democrată a Maghiarilor din România, că ea nu are nici o legătură cu Legea pensiilor și că a fost, de altfel, cronologic anunțată și inițiată înainte ca domnul prim-ministru să apuce să asume ultima dintre legile cu care crede că va intra în istorie.

În rest, doresc să mă adresez azi nu primului-ministru, doresc să mă adresez dumneavoastră, și prin dumneavoastră țării, pentru că oricâte resurse comice ne-ar oferi și discursul de azi și prestația în ansamblu a acestui Guvern, nu avem, din păcate, privind spre țară, motive de râs.

Eu cred că dincolo de faptul că acest Guvern este nelegitim politic, și aceasta se va dovedi azi, dincolo de faptul că este vădit incapabil să se ocupe serios și eficace de vreuna din problemele țării - și aceasta s-a dovedit de nouă luni și s-a dovedit și mai abitir în ultimele două-trei săptămâni, dincolo de aceasta, este inacceptabil ca noi să nu vedem peste capul Guvernului Boc. Și aceasta vreau să spun astăzi, că dacă azi se întâmplă pentru prima dată în 20 de ani de democrație românească, în ultimii 20 de ani, ca un Guvern să cadă și Guvernul va cădea, misiunea noastră este să nu ne mulțumim cu aceasta și să înțelegem că acest Guvern nu a adus toate relele României, că acest Guvern este doar chintesența viciilor politice românești și este cel care le-a ridicat pe cel mai înalt grad, pe cea mai înaltă treaptă.

Important pentru noi este să privim peste capul Guvernului Boc, să privim înainte, să privim în viitor, într-un viitor care poate să înceapă cu gestul nostru de astăzi.

În România, știm bine, deși nu ne spune primul-ministru și nu ne-a spus nici președintele țării, în lungul său raport de bilanț, în 9 luni de zile s-a ajuns la 650.000 de șomeri, la peste 105.000 firme mici și mijlocii falimentate sau cu activitatea întreruptă, bugetul statului a ajuns să încaseze cu 15% mai puțin decât în anii precedenți pe vremea aceasta. Cu toate acestea, cheltuielile, deși încasăm mai puțini bani, au crescut cu peste 8,3%, rata șomajului este estimată rezonabil a fi de 9 - 9,7% până la sfârșitul acestui an.

Ce e mai grav este că aici nu avem de-a face cu cifre, ci avem de-a face cu oameni. Pentru că cifrele pot fi aranjate, răstălmăcite. Putem să venim cu tot felul de sondaje, putem să ne ducem și să mai păcălim o dată FMI-ul sau să înglodăm încă o dată țara cu un FMI care se lasă păcălit, dar există oameni în carne și oase care nu mai au un loc de muncă, oameni în carne și oase a căror putere reală de cumpărare scade, oameni care au grija zilei de mâine și care n-au nici o speranță.

Care sunt viciile principale ale politicii românești în ultimii 20 de ani, într-o ordine oarecare? Demagogia! Și acest guvern a bătut orice record de demagogie. E demagogie pură, dincolo de care nu se mai poate trece! Incompetența! Și trebuie arătat că niciodată un guvern care a dovedit atâta incompetență nu a bătut recordul de a trece de la fiecare ministru, de la un minister pe care nu l-a putut gestiona, la două ministere per capita de ministru, cum se întâmplă cu acest guvern!

Niciodată, în materie de preocupare guvernamentală și administrativă, noi nu am avut un guvern de care să fim perfect mulțumiți, care să răspundă în întregime așteptărilor și nevoilor oamenilor din această țară! Dar niciodată nu am avut un guvern care, într-un mod atât de cinic, să nu se preocupe absolut deloc de aceste lucruri.

Populismul, corupția, nu vorbiți nimic aici, domnule prim-ministru, nu vorbiți nimic aici domnilor din PD despre faptul că privilegiile parlamentarilor încep cu posibilitatea de a fi cumpărați de către unii ca dumneavoastră. Și dacă întotdeauna, din păcate, granița onoarei, granița culorii politice a fost trecută încoace și încolo de unii și de alții, niciodată, cu atâta cinism, cineva nu a făcut politică afișată, politică guvernamentală, politică de partid și politică prezidențială din cumpărarea de parlamentari.

Vă spun și dumneavoastră și parlamentarilor pe care i-ați cumpărat și pe care, poate, până la închiderea acestui târg de toamnă îți vei mai cumpăra, acestor lucruri li se va pune capăt! Banii trec, onoarea rămâne pentru cine o are! Iar dumneavoastră, ca guvern, și dumneavoastră, ca partid, sunteți Guvernul și partidul cel mai lipsit de onoare din istoria ultimilor 20 de ani ai României!

Da, este adevărat, Partidul Democrat este astăzi și de bună vreme cel mai mare pericol pentru România. (Aplauze din partea Grupurilor parlamentare ale PNL.)

Dar vreau să înțelegem cu toții că Partidul Democrat astăzi nu face decât să ducă spre perfecțiune viciile clasei politice românești în general.

Acest guvern va cădea! Pentru că acest guvern a ratat tot! Pentru că acest guvern a dus, dincolo de limitele democrației și bunului-simț raportul Executiv - Legislativ. Pentru că acest guvern a arătat întregii țări cum clasa politică sau guvernanții se pot întoarce cu spatele pe de-a întregul la ceea ce în fiecare zi face viața oamenilor în România.

Acest guvern cade, dar vreau ca toți să folosim acest moment pentru un nou început. România are nevoie, după ultimii 20 de ani, după ultimele nouă luni și după aceste săptămâni de acrobație politică ale Guvernului Băsescu-Boc are nevoie de un nou început și are șansa unui nou început, un nou prim-ministru, un nou guvern și din iarnă un nou președinte.

Să nu lăsăm pentru anul viitor ce putem face azi! Să nu lăsăm încă două luni România pradă unui guvern iresponsabil, ilegitim, incompetent! Să începem de azi să facem lucrurile pe care știți că trebuie să le facem, pe care știu că putem să le facem! Să facem azi un pas simplu, sincer, onest, să înlăturăm un guvern care a consumat, sper, ultimele resurse de incompetență, de demagogie, de populism și ipocrizie și să dăm începând de acum șansa ca România să aibă un guvern responsabil.

Avem cu toții datoria să înțelegem că dacă schimbăm doar Guvernul Boc, ceea ce vom face azi, și nu schimbăm ceva fundamental din modul de a face politică, din modul de a guverna această țară, n-am făcut nimic, și ciclul acesta păgubos va continua.

Bocii răsar, Boc nu e unul singur! Emil Boc este produsul acestor 20 de ani de politică! Guvernul domniei sale este cel care adună în această agonie a regimului Băsescu toate relele politicii românești! Dar nu le-au inventat și nu le aparțin în exclusivitate!

Putem să dăm șansa, cu măsuri simple - e atât de simplu! - societății românești să trăiască! Putem să dăm șansa acestei familii, care este România, de a nu mai fi izolată, de a nu mai fi o țară care din nou pierde partida comisarului european și nu aveți nicio soluție alternativă pentru aceasta, pentru că ați făcut-o element de campanie electorală internă și ați pierdut pe socoteala românilor din nou!

Putem să dăm șansa economiei românești să se miște! Da, avem din ce în ce mai puțini bani și nu aveți altă idee decât să măriți taxe, să măriți contribuții, să măriți apăsarea, tot pe umerii oamenilor care plătesc.

Nu ați vorbit, atunci când vorbiți de Legea pensionării, nu ați vorbit de faptul că practic îi condamnați pe români să muncească până la moarte, atâta vreme cât speranța de viață în România este cu 10 ani și mai bine sub cea din țările europene.

Nu ați vorbit despre faptul că, luptându-vă cu pensiile de lux, ceea ce puteați face, vă repet, printr-o ordonanță, ce conta pentru dumneavoastră că nu ar fi fost constituțională? Nu ar fi fost prima! Dincolo de aceasta, nu vorbiți despre faptul că pensiile în putere reală scad, că nu sunteți în stare să faceți ceva pentru oamenii care trăiesc dintr-o pensie mică, ci sunteți în stare să le dați iluzia demagogică și populistă că, tăind câteva pensii mari, lucru cu care suntem de acord, nu îi ajutați cu nimic!

În România se poate! Știu și eu și știți și dumneavoastră! Se poate, cu condiția ca votul de azi, care înseamnă căderea celui mai penibil guvern din istoria României, să fie șansa unui nou început, să fie șansa a altceva și să fie șansa ca după 20 de ani să înțelegem că vremea ipocriziilor, vremea demagogiei, vremea clientelismului deșănțat, vremea incompetenței ridicată la rang de virtute a trecut. România merită mai mult de la noi și putem să dăm acest mai mult acum, nu după campania electorală! Să facem azi ceea ce oricum vom putea face după 6 decembrie!

Vă mulțumesc și vă rog să nu credeți că ceea ce începem azi se termină cu plecarea acestui guvern!

Vă mulțumesc. (Aplauze din partea Grupurilor parlamentare ale PNL.)

 
 

Domnul Mircea-Dan Geoană:

Mulțumesc domnului senator.

În continuare, din partea Grupului UDMR îl invit pe domnul deputat Kelemen Hunor.

 
 

Domnul Kelemen Hunor:

Mulțumesc.

Stimate domnule președinte,

Stimate domnule prim-ministru,

Stimate doamne și stimați domni miniștri,

Doamnelor și domnilor senatori și deputați,

Astăzi, aici, nu dezbatem doar o moțiune de cenzură. Astăzi, aici, dezbatem principiile democratice ale statului de drept.

Să fim cinstiți față de noi înșine și să spunem clar ceea ce cetățenii știu foarte bine.

Astăzi, aici, ne confruntăm cu problema relațiilor de putere între instituțiile statului, a relațiilor dintre Parlament, Guvern și președinte.

Nu avem o problemă de opțiune politică! Avem o problemă de blocaj instituțional!

După 20 de ani de la Revoluție, după epuizarea dezideratelor politice majore, intrarea în Alianța Nord Atlantică și în Uniunea Europeană, parcă nu mai avem nici un deziderat politic major comun, parcă am intrat în derivă.

După 20 de ani de la Revoluție am ajuns într-o situație de criză politică suprapusă peste vârful de criză economică.

Am avut un guvern care aproape un an a dat asigurări că totul merge bine, că totul merge bine, în ciuda indicatorilor statistici care arătau contrariul și, mult mai important, în ciuda părerii majorității cetățenilor că țara merge într-o direcție greșită.

România a fost îndatorată cu sume foarte mari care s-au dus și se duc în continuare spre consum și nu se duc spre investiții și dezvoltare. A fost, deci, un guvern care deliberat sau nu a înșelat așteptările oamenilor și a omorât orice speranță că se poate trăi mai bine, că se poate trăi decent și se poate trăi cu siguranța zilei de mâine.

Am avut un guvern care sistematic, timp de nouă luni, nu a calmat situația politică ci, dimpotrivă, a sporit tensiunile și a escaladat conflictele.

Am avut un guvern care pentru a da aspect muncii și-a asumat răspunderea cu forțarea legii pe trei pachete de legi neterminate.

A fost un gest care mi-a adus aminte de vremurile apuse, când constructorii dădeau în folosință blocuri fără racordări la utilități, doar ca să raporteze îndeplinirea planului. La fel a făcut și Guvernul! A vrut să raporteze îndeplinirea normei legislative! Găurile din aceste legi făcute pe genunchi vor costa scump și vor fi plătite până la urmă tot de contribuabil.

A fost, deci, un guvern susținut de o coaliție profund incoerentă. Bomboana de pe coliva acestei majorități incoerente a fost "curajul" cu care un anumit partid a înfruntat trecuta moțiune de cenzură, dezbătută acum o lună zile, pe 17 septembrie, preferând să iasă din sală.

Și, iată, nu a apucat să cânte cocoșul de trei ori și prețul acestei responsabilități a fost plătit.

Abia după ce primul guvern Boc a devenit jumătate de guvern ne-am întors, după cum se vede, în același punct.

La fel de iresponsabil a fost și celălalt partid care ar fi trebuit să-i ceară premierului depunerea mandatului.

Doamnelor și domnilor,

Alaltăieri circula un zvon și aici pe culoarele Parlamentului, dar și printre jurnaliști. Anume că la admiterea constituționalității actualei moțiuni de cenzură guvernul urma să-și dea demisia. Ce frumos ar fi fost să fie așa! Vă spun sincer că mi-ași fi dorit o asemenea rezolvare. S-ar fi reparat și onoarea Guvernului și s-ar fi dat dovadă până la urmă de înțelepciune și respect față de cetățeni.

Din păcate, această jumătate de Guvern nu a înțeles că nu are legitimitatea de a conduce cu prerogative depline țara.

Noi, Uniunea Democrată Maghiară din România am considerat și considerăm că garanția unor alegeri corecte în acest moment este un guvern cu puteri limitate, care să gestioneze numai treburile curente, sau un nou guvern stabil, majoritar, care nu depinde de voința viitorului președinte, indiferent care ar fi acela.

Noi, Uniunea Democrată Maghiară din România am considerat și considerăm că într-o situație de criză, în primul rând instituțiile statului trebuie să funcționeze în limitele stabilite de lege, și ele trebuie să o facă deasupra orgoliilor și intereselor de partid.

Noi, Uniunea Democrată Maghiară din România, reprezentanții Comunității maghiare din România suntem ferm convinși că avem nevoie de pace socială și etnică, suntem ferm convinși că avem nevoie de o guvernare stabilă și democratică, care nu se subordonează voinței câtorva persoane, ci este controlată de Parlament.

Doamnelor și domnilor parlamentari,

Am inițiat această moțiune de cenzură, împreună cu colegii de la Partidul Național Liberal, tocmai pentru că actualul guvern, a cărui alcătuire seamănă mai mult cu o echipă ad-hoc, a acționat prin încălcarea principiului fundamental al separației puterilor în stat.

Chestiunea cea mai jenantă este dictarea de către Executiv a unui termen pentru Legislativ.

Pentru ce atâta preocupare, brusc, pentru impunerea unui referendum? În toate democrațiile autentice referendumul este punctul final de legitimare al unui demers pregătit temeinic de specialiști și care are deja în urmă o dezbatere politică.

Altfel spus, referendumul ar trebui să fie ultimul cuvânt, cuvântul poporului, înainte ca o lege să fie aplicată.

La noi este pe dos. Întâi facem referendum și abia apoi lucrează specialiștii. Adică nu adaptăm legile la realitate, ci ne căznim să adaptăm realitatea la legi și pe urmă, dacă iese prost, nu este de vină inițiatorul, ci sunt scoși țapi ispășitori parlamentarii.

Sunteți mulțumiți de ce a ieșit din votul uninominal, impus tot în urma unui referendum? E, tot aceea va ieși și din Parlamentul unicameral!

Ordonanța nr.103 nu numai că impune acest referendum inutil. Pe fond, tot spectrul politic este de acord cu o reformă parlamentară, ci distruge esența parlamentarismului și implicit a democrației.

Domnule prim-ministru, ca jurist de marcă ce sunteți, nu ar fi mai simplu să desființăm Parlamentul? Nu ar fi mai bine să dea Guvernul ordonanțe, iar poporul să le aprobe lunar prin referendum?

Doamnelor și domnilor,

O altă procedură care hărțuiește democrația este asumarea răspunderii. După ce am avut un an excesiv de încărcat cu ordonanțe guvernamentale a venit o toamnă de asumări.

Guvernul vorbește despre necesitatea asumării răspunderii pe Legea pensiilor ca să înceteze, spun domniile lor, pensiile nesimțite.

Problema nu se pune în acești termeni. Cu toții suntem de acord că nu avem nevoie de pensii speciale pentru nici o categorie socio-profesională. Adevărul este că această Lege a pensiilor nu este nici bună, nici proastă. Este pur și simplu o lege electorală. Ce frumos! Câtă abnegație! Dar de ce tocmai acum, înainte de alegeri, să-și asume răspunderea un guvern interimar, care și în cazul în care nu ar trece moțiunea de cenzură, în câteva zile ar trebui să vină în fața Parlamentului pentru un vot de învestitură.

Al treilea punct care ne-a făcut să fim și mai vigilenți este Ordonanța de urgență nr.105, prin care Guvernul, după ce a pus în paranteză Parlamentul pune în paranteză și o altă instituție fundamentală a statului de drept, Curtea Constituțională.

Ce putem să înțelegem din aceste manevre? Un singur lucru: că acest Guvern nu este în stare să spună "Am greșit" și să-și asume consecințele imediate ale greșelii.

Pentru aceste trei motive principale, parlamentarii UDMR au semnat moțiunea de cenzură.

Doamnelor și domnilor,

Cele două partide care se consideră cele mai mari din România au arătat întregii țări, în acest an, consecințele dramatice ale beției de putere.

Unul dintre ele spune acum că s-a lecuit. Vom vedea aceasta la vot! Celălalt mai are șansa unei retrageri demne, dar mă îndoiesc însă că o va face.

Vreau să transmit un mesaj către aceste două partide mari. Și mesajul meu are două premise. Prima este că puterea corupe, iar puterea absolută corupe absolut. E un dicton banalizat prin repetiție, dar care, din păcate, este extrem de actual în România. Acum, la un moment al adevărului, se va vedea cine ține mai mult la putere decât la adevăr. A doua premisă este că niciun partid nu deține adevărul absolut. Dacă veți continua să puneți problemele țării în termenii "sau/sau" criza se va agrava.

Fisurile care au apărut între diferitele segmente sociale se vor lărgi. Dacă veți nesocoti rolul Parlamentului, fiecare persoană din țara aceasta se va simți îndreptățită să nesocotească legea.

Doamnelor și domnilor, în aceste condiții, parlamentarii UDMR, semnatarii moțiunii de cenzură, vor fi consecvenți. Nu vor fi nici de partea PD-L-ului, nu vor fi nici de partea PSD-ului, vor fi de partea adevărului, vor fi de partea principiilor democratice și vor vota împotriva unui guvern care își depășește atribuțiile constituționale.

Vă mulțumesc pentru atenție. (Aplauze din partea Grupurilor parlamentare ale UDMR, PNL și PSD).

 
 

Domnul Mircea-Dan Geoană:

Mulțumim domnului deputat.

În continuare, din partea Grupului minorităților naționale, domnul deputat Varujan Pambuccian.

 
 

Domnul Varujan Pambuccian:

Mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Vă reamintesc modalitatea în care se iau deciziile la noi în grup. Deciziile se iau cu majoritate de voturi a membrilor grupului și tot grupul respectă decizia luată de majoritatea respectivă. Lucrul acesta l-am făcut și de data aceasta și hotărârea grupului nostru a fost următoarea: vom fi prezenți în sală și nu vom vota în niciun fel, nici pentru, nici împotriva moțiunii. În niciun fel. Adică, fiecare dintre colegii noștri se va ridica în picioare și va spune: prezent, nu votez.

Mulțumesc.

 
 

Domnul Mircea-Dan Geoană:

Mulțumesc pentru acest anunț.

În continuare, din partea Grupului PD-L, îl invit la microfon pe domnul deputat Cezar Preda; se pregătește din partea Grupului PSD, domnul Titus Corlățean.

 
 

Domnul Cezar-Florin Preda:

Doamnă președinte,

Domnule președinte,

Domnule prim-ministru,

Stimați colegi,

Îmi cer scuze în numele domnului președinte de ședință pentru întârzierea cu o jumătate de oră a începerii lucrărilor, pentru că sunt anumite probleme în ceea ce privește, cred eu, aranjarea discursului. M-am înșelat după ce l-am ascultat pe domnul președinte. Jumătatea aceea de oră n-a pierdut-o pentru a-și modela discursul. (Aplauze din partea Grupurilor parlamentare ale PD-L.)

Eu aveam un material și am un material care încearcă să contrazică ceea ce acuză colegii noștri din Parlament, într-o lucrare care are, în total, cu trei pagini mai mult decât lista de semnături. Acestea sunt argumentele foarte serioase pentru care acești colegi ai noștri doresc să dărâme un guvern.

Eu cred, însă, că este o simplă răfuială politică, care adună laolaltă și neputincioși și frustrați și, mai ales, lași. Lași care au plecat acum zece zile din Guvern și aici dați-mi voie să vă aduc aminte un paradox al discursului anterior, care spunea că, după ce au plecat ei din Guvern, s-au văzut banii la ministere. Da, așa este, după ce au plecat ei din Guvern, s-au văzut banii la ministerele pe care le-au condus colegii noștri. (Aplauze din partea Grupurilor parlamentare ale PD-L.)

De ce trebuie să plece acest Guvern, în afară, bineînțeles, de un calcul strict politicianist, pentru că același conținut subțire l-au prezentat și acum trei săptămâni aceiași semnatari și această moțiune a fost respinsă cu o majoritate covârșitoare.

Sunt însă calcule care se fac. Suntem în precampanie electorală pentru președinție și se fac o grămadă de calcule. N-am jignit pe nimeni de la acest microfon și vă promit că nici cât voi mai sta în Parlament n-am să jignesc, așa că ce-am să spun s-o luați ca titlu de constatare.

Mă adresez acum și eu președintelui Traian Băsescu, pentru că am văzut că în moțiune i-ați pomenit numele de 33 de ori. Aveți o problemă cu Traian Băsescu.

Eu îi transmit președintelui României să se bazeze pe noi, pentru că, pe fiecare zi ce trece, mi se pare că este mai bun pentru România. Pentru că, dacă văd în Parlamentul României asemenea discursuri, dați-mi voie să le spun fleșcăite și chiar stereotipe, înseamnă că aceștia sunt adversarii politici ai actualului președinte și eu zic că România va alege repede. Aceasta este valoarea politică a celor care vin să se bată pentru Președinția României. Și e bine să vă luați stenograma discursurilor, să vedeți câtă forță au transmis ei românilor și câtă dorință au transmis ei de-a fi mai bine pentru români. Din discursul președintelui Senatului lipseau doar "euroii" cash pe care-i pune pe masă pentru fiecare român care vine de afară dacă pică Guvernul Boc. (Aplauze din partea Grupurilor parlamentare ale PD-L.)

De la tribuna acestui parlament, alt lider important al unui partid, care dorește să ajungă președintele României, ne făcea nouă apologia și morala libertății de exprimare și a modului în care se face politică într-un partid istoric. Același lider, alaltăieri, timid, cu transpirație pe frunte, îi spunea fiecărui coleg că o să-l dea afară dacă nu votează cum spune el. Acesta este, de fapt, democratic partidul istoric și să nu ne mai facă nouă morală, Partidului Democrat Liberal, de cât de uniți suntem sau cum votăm. Cred că așa este corect.

Eu mă alătur fiecărui român și-i înțeleg fiecăruia și nemulțumirile și absolut toată dezamăgirea pe care o simte un român când vede, năucit, ce se întâmplă acum, în această țară.

N-a prezentat nimeni din opoziție nicio soluție viabilă ca, a doua zi după ce acest guvern pică, românii s-o ducă mai bine. Nu. Doar că ei doi se află - ceilalți candidați, contracandidați ai actualului președinte - într-o poziție, cred domniile lor, mai avantajoasă. Nu cred. Și le spun că, după ce am văzut azi în Parlament, au mai scăzut câteva procente în dorința românilor de a-i vedea în fruntea statului.

Mesajul meu către colegii din Parlament este să-și aducă aminte ce le-au spus oamenilor când le-au strâns mână și când le-au cerut votul, pentru că în sărăcia și în disperarea pe care o clamăm aici, a unora din semenii noștri, din concetățenii noștri, nu poate fi responsabil un om sau un partid, ci noi toți. Și are și această chestiune de aici, această - dați-mi voie să-i spun câteodată - mimare a democrației și o valoare foarte important pozitivă. Ea va fi piatra de temelie a Parlamentului unicameral. Că asta se va întâmpla, cu siguranță.

Din perspectivă politică, morală, oameni aflați în demnitățile cele mai înalte și care pretind că au soluții pentru societatea românească își arată acum, aici, adevărata față, educație, cultură și înțelegere a menirii pe care și-o asumă.

Dați-mi voie să vă spun că se descalifică definitiv în spațiul public.

Vă rog, stimați colegi, să nu votați această moțiune.

Vă mulțumesc. (Aplauze din partea Grupurilor parlamentare ale PD-L.)

 
 

Domnul Mircea-Dan Geoană:

Mulțumesc domnului deputat Cezar Preda.

Îl invit pe domnul senator Titus Corlățean, din partea Grupurilor parlamentare ale PSD; se pregătește, din partea Grupurilor PNL, domnul deputat Călin Popescu-Tăriceanu.

 
 

Domnul Titus Corlățean:

Domnule președinte al Senatului,

Doamnă președinte a Camerei Deputaților,

Domnule prim-ministru,

Doamnelor și domnilor colegi,

Am căutat, în aceste zile, măcar un motiv fundamental în plan intern sau extern pentru a mai ține în viață acest guvern și, sincer, nu am găsit. Slujirea obedientă de către guvernanții PD-L-iști a celui mai iubit navigator al poporului nu constituie în sine un motiv pentru acceptarea în continuare a unui guvern viciat de ilegalitate și ne constituționalitate.

Înainte de a prezenta câteva considerente în plan extern, care fundamentează decizia noastră de a spune la revedere acestui guvern astăzi, voi face o scurtă considerație de ordin intern.

Domnule prim-ministru,

V-am spus, acum câteva zile, încă o dată, că Partidul Social Democrat susține reglarea acestei așa-zise probleme a pensiilor parlamentarilor și v-am invitat foarte rapid, cu susținerea noastră, să adoptați o ordonanță de urgență pe această temă și separat să dezbatem problema complexă și cu un impact serios a chestiunii pensiilor și să dezbatem în Parlament.

Domnule prim-ministru,

Au trecut trei zile de cât v-am spus aceste lucruri și dumneavoastră, care sunteți ardelean, probabil veți calcula termenul și veți constata că astăzi a sosit ziua în care veți putea înțelege mesajul nostru. Ați ratat o șansă, o vom regla noi ulterior.

În ceea ce privește anumite considerații în plan extern, legate și de rolul esențial al primului-ministru, chestiuni care justifică decizia pe care am menționat-o, aș face următoarele precizări. Am acuzat și acuz statutul umil al președintelui Băsescu la întâlnirile - puține - pe care le-a avut în acești cinci ani cu lideri europeni și lideri ai lumii, precum și erorile strategice de politică externă.

Dumneavoastră, domnule Boc, puteți sta liniștit! Nu sunteți susceptibil de astfel de probleme pentru simplul motiv că ați lipsit aproape cu desăvârșire din peisaj; ați fost o mână moartă pentru români în plan extern. Aflăm de la prieteni europeni că și atunci când ați fost prezent în activitățile internaționale, ați făcut-o degeaba. De ce? Nu doar pentru că nu vă pricepeți, ceea ce, în definitiv, nu este de condamnat, nici pentru faptul că limba engleză prezintă încă necunoscute pentru existența și funcționarea dumneavoastră, ceea ce poate fi, în definitiv, tolerat, ci, mai ales, pentru faptul că nu ați dorit și nu v-a interesat. Cu neștiința și dezinteresul dumneavoastră ați afectat însă direct promovarea intereselor României în exterior, pentru că rolul șefului Guvernului și potrivit Constituției este esențial.

Ați amputat deliberat capacitatea de funcționare și eficacitatea instituției Ministerului Afacerilor Externe. Împreună cu Ministerul Finanțelor ați redus dramatic bugetul MAE și ați urmărit cu obstinație să-i loviți pe diplomații de carieră, ținte mai vechi ale marelui cârmaci, prin reducerea salariilor, votate de două ori de Parlament, pentru că era necesar.

Resursele pentru funcționarea profesionistă și eficace a instituției de elită a administrației românești reprezintă o necesitate imperioasă și nu privilegii, domnule Boc. Ne vom ocupa noi, după ce vă vom spune astăzi la revedere, să reparăm ceea ce ați stricat.

Și un sfat: să nu ne mai fluturați în față că am stat la aceeași masă cu dumneavoastră și că PSD a condus ministerul, pentru că dumneavoastră, direct și personal, la comanda cârmaciului pe care l-am menționat, ați impus întotdeauna cu forța decizii care au afectat instituția.

Ați implantat în MAE un secretar de stat politic, servant personal al domnului Băsescu, fost consilier al președintelui, fost candidat la parlamentare în diaspora al PD-L, a cărui principală misiune a fost campania pe bani publici și manipularea comunităților românești din exterior în favoarea iubitului cârmaci.

Cum rămâne cu depolitizarea instituției Ministerului Afacerilor Externe, domnule Boc?

Cum rămâne cu obiectivele esențiale în plan european, precum comisarul european din partea României?

Ați fost un simplu executant al directivelor prezidențiale și ați impus cu forța în Guvern, pentru că erați în capul mesei, o soluție pe care, iată, și aliații noștri europeni de altădată o abandonează.

Nici în cel de-al 12-lea ceas, nici după ce președintele Comisiei Europene, Barroso, v-a spus că trebuie să schimbați ceva, nu sunteți capabil să înțelegeți. Totul, în detrimentul intereselor fundamentale ale României.

Domnule Boc, dumneavoastră și șeful dumneavoastră de la Cotroceni sunteți direct responsabil de rezultatul final și eventualul eșec pe care, din respect pentru interesele României, nu ni-l dorim.

Am ridicat public, zilele trecute, riscul fraudării alegerilor de către guvernanții PD-L în secțiile de vot din străinătate. Ați reacționat isteric, prin aghiotanții dumneavoastră, pentru că v-am lovit acolo unde vă doare și unde vă pricepeți foarte bine ca partid: fraudă și furtul alegerilor, așa cum ați făcut-o și altă dată... (Aplauze din partea Grupurilor parlamentare ale PSD.) ... cu sprijinul grupărilor interlope românești din Spania, din Castellón și din zona Madridului, din Italia, cu securiști de dinainte de 1989, reconvertiți de domnul Băsescu, sau cu alți securiști încă activi și sub acoperire, în principal în Spania.

Și un sfat și o sugestie, domnule Boc, spuneți-le aghiotanților dumneavoastră nervoși să-și rezolve mai întâi problemele cu grupările interlope care le finanțează campaniile electorale, cu domn' Costel la Craiova și cu domn' Ioniță la Castellón, înainte de a mai avea îndrăzneala să acuze nefondat pe președintele Comisiei de politică externă din Senatul României.

Nu vă ascundeți populist în spatele pretextelor. Nu vrea nimeni să interzică nimănui votul românilor din străinătate. Dimpotrivă, puteați însă de mulți ani, încă din 2005, dacă doreați cu sinceritate, să rezolvați problema votului prin corespondență sau electronic. Nu ați făcut-o pentru că nu ați dorit. Singurul lucru de care sunteți interesat este șmecheria multiplicării secțiilor de votare în străinătate cu doar opt zile înainte de începerea campaniei electorale și frauda după împingerea PSD afară din Guvern.

Domnule Boc, nu mai mințiți opinia publică. Ne-am înțeles anterior în Guvern să ajutăm mai mulți români să voteze, nu ne-am înțeles însă să furăm. (Comentarii, reacții de nemulțumire în rândul Grupurilor parlamentare ale PD-L.)

Și ultimul comentariu. Spuneam că prietenii noștri europeni ne-au spus și ne spun lucruri care, pe mine personal, care muncesc pentru interesele României de mai mult de 15 ani, m-au pus în dificultate și am să vă spun direct și dumneavoastră și aghiotanților dumneavoastră isterici, care urlă în partea cealaltă a sălii, următoarea chestiune.

Am primit un mesaj, care pe mine m-a stupefiat. Ați fost la Conferința organizată de Polonia la Gdansk, la 1 septembrie, o conferință care comemora începerea celui de-al doilea război mondial și invadarea Poloniei de către trupele Germaniei naziste. A fost o reuniune la care au fost prezenți 20 de prim-miniștri și de miniștri ai afacerilor externe din state importante ale lumii. Au fost prezenți și Putin și Angela Merkel și premierul Franței, François Fillon și președinția suedeză a Uniunii Europene.

Ați ratat această reuniune. V-ați întâlnit două minute cu gazda și două minute cu primul-ministru al unei țări în care, în continuare, se produc abuzuri împotriva comunității românești, în Italia, și ați fi putut să discutați pe îndelete, pe larg ceea ce se poate face bun pentru românii din Italia, cu camaradul dumneavoastră de familie politică, Berlusconi. Și ați făcut o discuție de două minute.

Ați ratat momentul de a discuta cu Putin despre vântul schimbării din Republica Moldova, despre ceea ce putem face pentru un preț mai scăzut pentru gazele importate din Federația Rusă. Ați ratat prilejul de a discuta cu Franța, cu Suedia.

În schimb, ați preferat, după conferință, în timp ce toți ceilalți stăteau la discuții, marii lideri europeni, să vă retrageți cu echipa dumneavoastră, cu secretara de la Cluj, adusă director de cabinet, cu consilierul de politică externă de la Palatul Victoria, inexistent, să vă retrageți, pentru că farfuria îmbelșugată și paharul plin erau mai importante decât discuții serioase cu lideri europeni. (Comentarii și aplauze în rândul Grupurilor parlamentare ale PSD și PNL.)

Toate aceste motive în plan extern și motivele în plan intern, care au fost evocate, ne determină, pe astăzi, o majoritate care iată există în Parlament spre binele României și al românilor, să vă spunem astăzi, domnule Boc și echipei dumneavoastră, la revedere! (Aplauze din partea Grupurilor parlamentare ale PSD și PNL.)

 
 

Domnul Mircea-Dan Geoană:

Mulțumesc, domnului senator.

În continuare, îl invit la microfon pe domnul deputat Călin Popescu-Tăriceanu; se pregătește, din partea Grupului PD-L, domnul deputat Petru Călian.

 
 

Domnul Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu:

Domnule președinte,

Doamnă președinte,

Stimați parlamentari,

Domnule prim-ministru,

Doamnelor și domnilor miniștri,

Mă uitam adineauri la cei 11 miniștri ai Cabinetului Boc și, nu știu de ce, gândul m-a dus la meciul de fotbal cu Serbia. (Râsete.)

Din păcate, însă, pagubele produse de cei 11 tricolori la meciul de acum câteva zile, sunt o nimica toată pe lângă ceea ce a pățit România cu această echipă de 11 miniștri. Pentru că atunci când este vorba de o țară, evident, lucrurile stau cu totul și cu totul altfel.

Iar mesajul actualei moțiuni de cenzură pentru Guvernul Băsescu-Boc este următorul: când ai reușit să guvernezi 11 luni și ai reușit să distrugi economia țării, să dublezi șomajul, să devalorizezi leul, să mărești impozitele, dar, totuși, să nu ai bani pentru salarii și pensii, când ai reușit să blochezi toate investițiile, să politizezi și să distrugi administrația, când ai guvernat bătându-ți joc de morală, de legi, de profesori, de doctori, de funcționari publici, de armată și de poliție, numai și numai pentru a întinde râia politică a PD-L în toate prefecturile, în toate școlile, în toate instituțiile din județe, în toate inspectoratele de poliție, când tot ce ai de spus la guvernare au fost numai minciuni, panglici politicianiste și lozinci fără acoperire, deci după ce ai făcut toate aceste nenorociri, este cazul să pleci și să te ascunzi de rușine, astfel încât să nu te mai vedem niciodată. (Aplauze din partea Grupurilor parlamentare ale PNL și PSD.)

Evident, din ceea ce vedem, cei "11 fantastici" nu se lasă duși atât de ușor cum ne-am imaginat. E de crezut acest lucru, pentru că s-au învățat cu ceea ce înțeleg ei prin guvernare: organizarea de concerte guvernamentale pe bani publici, împărțirea banilor publici către clientela politică și instalarea camarilei politice a PD-L în posturi guvernamentale la București și în teritoriu.

De aceea va fi nevoie de un vot al Parlamentului și, mai ales, de un vot al cetățenilor la alegerile prezidențiale, pentru a scăpa România de acest sistem politic devenit irațional, format din Traian Băsescu și așa-zisul Guvern Boc.

Doamnelor și domnilor,

Ascultându-l mai devreme pe primul-ministru, am avut impresia că participăm la dezbaterea asumării răspunderii. Totuși, îl rog pe domnul prim-ministru să se trezească. Astăzi n-a venit la dezbaterea asumării răspunderii, ci a venit la votul moțiunii de cenzură. Iar moțiunea de cenzură astăzi dezbătută este pentru a sancționa minciunea fără limite, dusă la rang de virtute și impostura politică care caracterizează guvernul dumneavoastră, un guvern care nu poate să rămână nesancționat într-o democrație parlamentară. Pentru că, evident, nu există niciun guvern care să poată funcționa într-o democrație parlamentară fără să aibă majoritatea necesară în Parlament și acest lucru dorim să-l verificăm astăzi, domnule prim-ministru Boc.

Astăzi, așadar, avem moțiune pe aceste subiecte și nu pe Legea pensiilor, unde vreau să fiu foarte clar și fără echivoc.

În numele colegilor mei din Partidul Național Liberal, susținem un sistem de pensii bazat pe contributivitate, fără privilegii. Dar, domnule prim-ministru Boc, când aveți curajul să deschideți gurița și să vorbiți de privilegii, uitați-vă întâi la dumneavoastră. Stați, fără niciun pic de jenă, în casă de protocol.

 
   

Domnul Emil Boc (din lojă):

Minciuni, minciuni, domnule Tăriceanu!

 
 

Domnul Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu:

Eu, ca prim-ministru, am locuit în apartamentul propriu. (Aplauze și râsete din partea Grupurilor parlamentare ale PSD și PNL.)

Renunțați la privilegii începând cu dumneavoastră și nu dați lecții altora. Faceți permanent uz de populism și de demagogie și acest lucru nu trebuie să rămână nesancționat.

În al doilea rând, spuneam că ați dus minciuna la rang de virtute. Practic, dumneavoastră mințiți precum respirați. Și am să vă dau o serie de exemple, din păcate nu toate, că ne-ar o oră întreagă, în legătură cu minciunile pe care le-ați promovat în ultima perioadă, de un an de zile.

Ați promis că majorați salariile profesorilor cu 50%.

Ați dorit să promovați o lege de salarizare unică, spunând că ați negociat-o cu partenerii sociali, iar sindicatele au fost în grevă generală tocmai pentru că nu ați negociat nimic pe legea unică de salarizare.

Ați promis că faceți investiții de 10 miliarde de euro și, după șapte luni de zile, ați contabilizat, cu chiu cu vai, 1 miliard de euro.

Ați venit în Parlament și ați promis că veți conduce bugetul României cu un deficit de 2% și veți ajunge, probabil, la peste 8% la sfârșitul acestui an.

Ați vorbit despre necesitatea de a introduce o echitate în sistemul de salarizare. De acord. Ați vorbit de salarii de 30 de mii, de 40 de mii, de 50 de mii de euro, care ne cutremură pe toți. N-ați venit cu un singur exemplu.

Ați spus că ați menținut cota unică de impozitare. Minciună! Când aveți impozitul forfetar adăugat, atunci cum mai există cotă unică de impozitare?

V-ați angajat că veți menține, nu că veți duce punctul de pensie la 45%, pentru că acest lucru s-a realizat anul trecut. Nu sunteți capabil nu de creșterea lui, nici măcar de menținerea lui.

Ați pledat, pe când aveați activități universitare, în lucrările dumneavoastră științifice pentru parlament bicameral. Ați întors-o ca la Ploiești și acum sunteți adeptul parlamentului unicameral, din motive pe care le cunoaștem cu toții.

Spuneam că nu are rost să continuu cu această enumerare, pentru că ea, probabil, tinde către infinit.

Însă, ceea ce vreau să spun în final, stimați colegi, și acest lucru îl aduc în atenția primului-ministru Boc și al colegilor noștri de la PD-L, de cinci ani de zile, partidul dumneavoastră a dus o luptă politică către limitele paroxismului.

Ați nesocotit orice regulă scrisă sau nescrisă a democrației parlamentare.

Ați încălcat regulile intrinseci ale sistemului pluripartid, ați transformat politica românească într-o scenă populistă, unică în Europa, spre rușinea noastră, a tuturor. Prin stilul politic al cuplului Băsescu-Boc, vreți să duceți România spre un regim autoritar, cu accente dictatoriale.

Ați promovat permanent o politică a conflictului și a învrăjbirii. Ați învrăjbit categoriile sociale între ele: pe salariații din sistemul privat împotriva celor din sistemul public; pe salariați împotriva pensionarilor; pe părinți împotriva profesorilor ș.a.m.d.

Acestea sunt motivele pentru care astăzi trebuie să plecați, să vă răcoriți un pic, pentru a înțelege profund ce este democrația și statul de drept. România a decis, după cum știți, să rupă cu dictatura prin vărsare de sânge. Nu putem accepta reînvierea dictaturii, chiar și de catifea, cu aparențe democratice și, pentru că nu ați înțeles aceste lucruri, noi vă sancționăm.

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

 
 

Domnul Mircea-Dan Geoană:

Mulțumesc.

Îl invit la cuvânt pe domnul deputat Petru Călian. Se pregătește, din partea Grupului parlamentar al PNL, domnul senator Varujan Vosganian.

 
 

Domnul Petru Călian:

Domnule președinte,

Doamnă președinte,

Domnule prim-ministru,

Domnule ministru,

Stimați colegi,

Ne aflăm în fața unei scene cu repetiție și dezbatem o moțiune de cenzură care a devenit un obicei pentru anumite partide și al cărei text exprimă o serie de nemulțumiri nefondate, enunțate anterior printr-o altă moțiune de cenzură care a fost respinsă.

Împotriva cui este îndreptată moțiunea nu mai contează. Doar dă bine la electorat. Și de această dată, ingredientele sunt complete. Un lider înțepat pe la spate mișelește pledează în victimă înconjurat de susținătorii neconsolați și nemulțumiți că "șeful" a dat tonul retragerii. La mijloc de drum s-au împotmolit, iar la o adiere de vânt au căzut și dezamăgiți mai caută să arunce cu câte o fumigenă, pentru că vezi, Doamne, au plecat cu fruntea sus, evitând ușa din dos. În esență, PSD-iștii, pentru că despre ei vorbim, au dat dovadă de lașitate părăsind Guvernul. Dacă PSD, PNL și UDMR sunt atât de îngrijorate de situația țării, atunci de ce caută cu disperare să blocheze activitatea Guvernului și a Parlamentului prin acte demagogice.

Ne aflăm într-o criză serioasă care nu necesită o accentuare din partea clasei politice, clasă a cărei prioritate trebuie să fie soluția anticriză și nu boicotarea măsurilor adecvate. Locomotiva lui Crin s-a împotmolit din nou. De această dată a oprit pentru a lua dintr-o gară izolată câțiva călători fără bilet: Geoană și mărfarii săi. Această moțiune care seamănă mai degrabă cu o caricatură, amuză teribil inclusiv opinia publică. PD-L este iarăși ținta săgeților otrăvite trase la disperare tocmai de către partidele care au guvernat țara în ultimii 20 de ani. Guvernul Boc a realizat în 300 de zile ceea ce nu au reușit alții să facă în ultimul deceniu.

Doresc să le reamintesc inițiatorilor acestei moțiuni și susținătorilor totodată, o mică parte din realizările Cabinetului Boc, pentru că sunt extrem de importante.

Ajutoare pentru încălzirea locuințelor, ele fiind destinate familiilor cu venituri mici. Guvernul a alocat suma de 173 de milioane de euro pentru întreaga perioadă a sezonului rece. Dacă o familie are pe membru de familie un venit sub 155 de lei, 90% din valoarea facturii se compensează de către stat. Subvenții pentru agricultură au fost alocate și vor fi alocate fonduri în valoare de 424 de milioane de euro pentru plata subvențiilor în agricultură, în vederea păstrării și protejării culturilor de toamnă. Banii destinați acestei plăți sunt împrumutați de la Trezoreria statului, urmând ca după ce aceste sume vor fi primite de la Uniunea Europeană să se întoarcă la Trezorerie. Astfel, prin acest demers agricultorii vor primi fondurile în timp real.

Măsuri de stimulare a mediului de afaceri, ajutoare de peste 100 de milioane de euro și neimpozitarea profitului reinvestit. Guvernul estimează că neimpozitarea profitului reinvestit va stimula crearea de noi locuri de muncă. Menținerea cotei unice de impozitare la 16%, menținerea nivelului t.v.a. la 19%. Menționez faptul că proiectul legii bugetului de stat pentru anul 2010 nu ia în calcul majorarea t.v.a.-ului.

Aplicarea unei cote reduse de t.v.a. de 5% pentru achiziționarea de locuințe, reducerea prin eliminare sau comasare a unui număr de 189 de taxe și tarife cu caracter nefiscal, alocarea a 20% din totalul cheltuielilor bugetare pentru investiții în anul 2009, ceea ce reprezintă 7% din p.i.b. Perfecționarea mecanismului de absorbție a fondurilor comunitare, accelerarea rambursării t.v.a. către companii, compensarea t.v.a.-ului de recuperat cu t.v.a.-ul de plătit sau cu alte impozite datorate bugetului de stat.

Amânarea la plată a obligațiilor restante ale agenților economice afectați de criza economico-financiară. măsuri pentru finanțarea sistemului public de sănătate, în acest sens, Guvernul adoptând ordonanță prin care abilitat Casa Națională de Asigurări de Sănătate și Casele de asigurări de sănătate să contracteze suplimentar în anul 2009 servicii medicale, în limitele sumei de 2,8 miliarde de lei, astfel încât până la sfârșitul anului să fie asigurate toate resursele financiare pentru serviciile medicale și pentru medicamente. Compensarea cu 90% din prețul de referință pentru medicamente din Lista B pentru pensionarii cu pensii de până la 700 de lei.

Măsuri sociale: reducerea prețului gazelor pentru populație, acordarea de burse pentru elevii din mediul rural, selectați după performanțe, în vederea continuării studiilor. Susținerea cu 50% a formării profesionale continue pentru angajați și șomeri, locuințe pentru tineri. A fost creat, în acest sens, cadrul legal pentru vânzarea de locuințe ANL către tinerii care au locuit cu chirie.

Menționez faptul că de la 1 octombrie, pensiile au crescut cu 2%, iar pensia socială minimă a crescut de la 300 la 350 de lei. Problema infrastructurii, care este o pată neagră pentru imaginea României, va fi, în sfârșit, pusă pe tape, astfel încât 20% din bani publici se vor îndrepta către acest sector.

Am enumerat vag doar o parte din beneficiile aduse de noul pachet de legi și din măsurile luate de Guvernul Boc. Sunt măsuri care răspund situației actuale și care deranjează prea mult pe cei care dețin un sac al lăcomiei fără fund.

Stimați colegi,

Această moțiune subliniază încă o dată demagogia. este amuzant, dar totodată trist, trist pentru că cei care reprezintă o parte din poporul român se dau în spectacol care mai de care și reînvie cuvintele din vocabularul de grădiniță: hop-țop boc! La atât se reduce întreaga activitate a actuale opoziții.

Liderul opoziției, domnul Mircea Geoană, este mai nou consacratul Pinocchio la Teatrul de Păpuși având la degetul mic un crin și câteva pete de verdeață. El bâjbâie neștiind în ce moment să iasă de după cortină. Probabil, îi este frică de cei care muncesc în străinătate și mai așteaptă fiecare 20 de mii de euro pentru a se întoarce acasă. Această minciună a avut ca efect creșterea nasului domnului Pinocchio cu încă un centimetru. Însă, rămâne cum am stabilit domnul Ion Iliescu, este o poreclă pe care domnia sa i-a adresat-o și se potrivește foarte bine. Așadar, nu doresc să-l plagiez pe domnul Ion Iliescu.

Stimați colegi,

Moțiunea "11 împotriva României" este o copie fidelă a ultimei moțiuni depuse de PNL și UDMR. La acea dată, din banca puterii, PSD critica demersurile opoziției și vota moțiuni de cenzură. Acum, aflându-se de cealaltă parte baricadei, cu lașitate semnează și susține moțiunea de cenzură. Acest gen denotă inconsecvența. mizăm pe faptul că distinșii colegi parlamentari, aflați temporar în opoziție, au demnitate, au conștiință și pun mai presus interesul electoratului decât interesele de partid sau de grup. Demonstrația de forță din aceste zile nu face altceva decât să transmită populației sentimentul de abandon, PSD-ul și PNL croșetează o perdea de fum și vând iluzii românilor prin minciună și ipocrizie, căutând să răscumpere voturile pierdute.

Guvernul Boc va trece cu succes peste puntea crizei, deoarece interesul cetățeanului este mai presus decât agenda de campanie a partidelor care și-au demonstrat instabilitatea și incoerența politică și care duc lupte pe toate fronturile mizând pe zicala "scopul scuză mijloacele."

Vă mulțumesc pentru atenție și pentru cuvintele de laudă. (Aplauze.)

 
 

Domnul Mircea-Dan Geoană:

Îl invit la cuvânt pe domnul senator Varujan Vosganian.

Se pregătește din partea Grupului parlamentar al PD-L, domnul senator Gabriel Mutu.

 
 

Domnul Varujan Vosganian:

Doamnă președinte,

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Privesc spre banca Guvernului și înțeleg mai mult decât oricând adevărul acestei sintagme. Într-adevăr, până acum ne-am obișnuit ca Guvernul României să ocupe două bănci. Este pentru prima oară când Guvernul României, într-adevăr, ocupă o singură bancă. Și faptul că v-ați adus și secretarii de stat ca să păreți mai mulți, nu este pentru dumneavoastră un lucru de laudă.

Așadar, stimați colegi guvernanți ai unei singure bănci, am fost, pe bună dreptate, sesizați că această moțiune are numai 5 pagini. Vă rog să-mi permiteți, să mai adaug cele 50 de pagini publicate în Monitorul Oficial din 22 septembrie și Raportul staff-ului Fondului Monetar Internațional, care se găsește pe site-ul instituției financiare internaționale.

Ce spune acest document. Spune că indicatorii economici continuă să se deterioreze. Spune negru pe alb că este pentru prima oară de 10 ani când salariile scad în termeni reali. Creșterea salariilor este inferioară creșterii inflației cu 3 puncte procentuale. Cu alte cuvinte, în anul 2009, salariații au pierdut putere de cumpărare, firește cei care au loc de muncă.

În același timp, vă rog să aveți în vedere că șomajul este ridicat ca proiecție la 9,6%. stimați colegi, asta nu înseamnă doar 500 de mii de oameni care își pierd locurile de muncă. Nu înseamnă doar 500 de mii de cămine, fiecare loc de muncă pierdut aduce o pagubă bugetului de 5 mii de euro. Socotiți impozitul care nu mai bine, contribuții la asigurări sociale care nu mai vine și t.v.a.-ul care nu mai vine. Înmulțiți dumneavoastră 5mii de euro cu 500 de mii de șomeri și veți vedea ce factură va trebui să plătim noi în anul care vine din cauza acestui guvern.

Vă rog, de asemenea, să aveți în vedere că avem o similitudine cu totul stranie între un deficit uriaș și o datorie uriașă. Deficitul bugetar va scădea în acest an cu o cifră uluitoare de aproape 40 de miliarde de lei. numai pe primele 9 luni, deficitul administrației centrale, adică bugetul de stat, plus bugetele administrațiilor fondurilor sociale se apropie de 30 de miliarde de lei. Bugetul administrației centrale va fi de două ori și ceva mai mare decât anul trecut și nu sunt cifre date de mine. consultați site-ul cu finanțe.ro și găsiți negru pe alb toate cifrele pe care vi le spun eu și care fie nu sunt aduse la cunoștință domnului Boc, fie dânsul le omite cu bună știință.

În același timp, eu nu știu dacă să mă emoționez înduioșându-mă sau să mă revolt pentru cifrele pe care le prezentați.

Domnule Boc, dumneavoastră vreți ca noi să păstrăm Guvernul dumneavoastră, pentru că ați făcut 4 mii de contracte de locuință, dintre care mai mult de jumătate sunt locuințe vechi? Păi, în 2005-2008 s-au făcut 150 de mii de case noi. Și dumneavoastră spuneți că acela a fost un guvern rău. Păi, dacă atunci când faci 150 de mii Guvernul e rău, când promiți 4000, ce fel de guvern se cheamă acesta să este? La firul ierbii, probabil!

În fiecare an, stimate domn, în România s-au construit cel puțin 30 de mii de locuințe, uitați-vă pe documentele oficiale. Dumneavoastră vreți să vă cauționați cu 4000 de locuințe în doi ani, dintre care majoritatea sunt ale unora care nu aveau unde să le vândă până acum și s-au înțeles cu dumneavoastră?

Sincer, eu mă gândesc că dumneavoastră sunteți cu totul situați în afara realității, dar realitatea crudă e următoarea. Investițiile străine sunt mai mici decât în 2004. Datoria publică a crescut numai pe primele 8 luni cu 30 de miliarde de lei și va crește cu 50 de miliarde până la sfârșitul anului și noi vom plăti în 2010 această factură. Toate acestea, toate acestea, în condițiile în care Polonia nu are scădere economică, în care Ungaria și-a reluat creșterea, în care Cehia nu a trecut prin situația noastră și România e pe ultimul loc, după ce anul trecut a fost pe primul loc, dezonorează Guvernul dumneavoastră și, din păcate, ne aduce și nouă, iată, pentru români o suferință în plus.

Dumneavoastră asumați faptul că ați reușit în această perioadă să păstrați echilibre României și ne-ați adus câteva legi importante. Codurile civil și penal sunt nefuncționale, pentru că nu avem codurile de procedură. Asumarea privind Legea educației și Legea salarizării unitare vor intra în cel mai bun caz în vigoare la anul și la mulți ani. Asumarea răspunderii pentru pensii nu a fost cerută de FMI. Ni s-a cerut să se voteze la sfârșitul anului această lege și avem tot timpul s-o facem.

Și, stimați colegi, aici vine tema de fond. Dumneavoastră credeți că un guvern se legitimează tăind, tăind venituri. Tăind profituri prin impozite, tăind de la profesori suta de euro pentru cumpărat cărți, tăind de la legile existente contribuțiile pentru patrimoniu, tăind locuri de muncă, tăind, tăind, tăind... Parcă ați fi Attila, biciul lui Dumenzeu, domnule Boc, cu satârul în mână. Parcă vă și văd cu tichia în cap și cu satârul ca Tache măcelarul și cu Land of Choice scris pe pieptul dumneavoastră. (Aplauze, rumoare în sala de ședințe.)

Pentru ca acest guvern să părăsească banca guvernamentală și să nu se transforme ușor, ușor în strapontină, e nevoie de votul nostru, al tuturor. A fost un an eșuat pentru lupta împotriva crizei economice. În 2010 va trebui s-o luăm de la început. Și acum să vă spun un lucru foarte grav și judecați dumneavoastră singuri.

Ei bine, o perspectivă asupra tranziției arată locul exact al partidului care susține acest guvern pe jumătate.

Am avut o singură dată o majoritate parlamentară bazată pe o singură formațiune politică, în 90-91, Frontul Salvării naționale.

În 19-92 am avut FSN-PNL-PDAR, alianța a rezistat.

În 92-96 am avut FDSN susținut de PRM, PSM-PUNR, alianța a rezistat.

În 2001-2004 am avut PSD-PC susținut de UDMR, alianța a rezistat.

În 2007-2008 am avut PNL-UDMR cu o anumită susținere parlamentară PSD-PC, alianța a rezistat.

Când n-a rezistat? În 1997 când am avut CDR-PD-UDMR, în 2005-2006 când am avut PNL-PC-PD-UDMR și în 2009 când am avut PSD-PC-PD.

Concluzia? De câte ori în România am avut o alianță fără PD, nu discut de eficiența alianței, oamenii și-au ținut cuvântul până la sfârșit. De câte ori în România am avut o alianță cu PD, acea alianță s-a rupt, pentru că dumneavoastră, stimați colegi... (Aplauze.) Și, credeți-mă, nu vreau să vă fac o vină dumneavoastră partidului, ci numai unora din liderii care vă conduc. Dumneavoastră nu respectați cuvântul dat și priviți aliatul ca pe o catârcă în spinarea căruia să vă suiți cât mai repede.

Din aceste motive, eu cred că vă trebuie o perioadă de meditație, să învățați că politica înseamnă să-ți respecți cuvântul față de alegători, să-ți respecți cuvântul față de parteneri și să-ți respecți legământul față de Constituție.

Din toate aceste motive, cred că enunțarea, repetarea concluziei e de prisos, dar, totuși, pentru că unii dintre colegii noștri înțeleg mai greu am s-o spun. Acest guvern trebuie să plece și nu la revedere, ci adio! (Aplauze.)

 
 

Domnul Mircea-Dan Geoană:

Mulțumesc, domnule senator.

Îl invit pe domnul senator Gabriel Mutu, din partea Grupului parlamentar al PD-L. pentru cele 3 minute rămase în zestrea Grupului PNL, domnul deputat Ciprian Dobre se pregătește.

 
 

Domnul Gabriel Mutu:

Domnule prim-ministru,

Doamnelor și domnilor miniștri,

Doamnă președinte a Camerei Deputaților,

Domnule președinte al Senatului,

Stimați colegi parlamentari,

Vă rog, cu respect, să urmăriți cu atenție dezbaterile din această sală. Știu că poate nu sunt la nivelului discuțiilor parlamentare din perioada interbelică, știu. Dar cu toate acestea, trebuie să fim atenți la maniera de pervertire a adevărului în spațiul politică românesc.

Spun asta, stimați colegi, din următorul motiv. Clasa politică românească ilustrată cel mai bine de forul parlamentar este afectată în ultimii ani de o maladie gravă, și anume lipsa de încredere a electoratului. Motiv pentru care trebuie ca reprezentanți ai cetățenilor, în primul rând, să le menținem încrederea pe care ne-au oferit-o în momentul votului. Ei bine, stimați colegi, nu putem face asta decât spunând adevărul. Prin urmare, ceea ce voi susține acum este, mai presus de orice, dreptul la adevăr pe care îl merită toți acești cetățeni care la data alegerilor parlamentare au ales să pună ștampila pe Partidul Democrat Liberal.

Cum au ales semnatarii acestei moțiuni să critice Guvernul? Prin aceleași false argumente invocate și la momentul ultimei moțiuni de cenzură. nimănui nu-i pasă că argumentele dumnealor au fost anulate de votul parlamentarilor. Domnii din opoziție se comportă precum elevii nesilitori care dau copy-paste tezelor, având convingerea că examinarea va fi trecută mai ușor cu vederea. Am văzut, și de această dată, incoerența dumneavoastră, inepțiile dumneavoastră și, mai presus de orice, cum sunteți aceiași dumneavoastră care ați semnat și pe ultima moțiune de cenzură. Așadar, pentru opoziția din această legislatură o moțiune de cenzură este doar un vehicul de a mai ieși în față cu declarații bombastice care să facă vâlvă și care să-i aducă o dată în plus pe jurnaliști în fața dumnealor.

Acuzați actualul cabinet că este incoerent. Păi, să vedem, dragi colegi, câteva contraargumente. în primul rând, cetățenii beneficiază de o justiție mai modernă, în acord cu noile coduri adoptate de Guvernul Emil Boc.

În al doilea rând, și asta trebuie să subliniem permanent, nici un pensionar din România secolului 21 nu are pensie mai mică de 350 de lei. Totodată, actualul guvern și-a asumat răspunderea pe un pachet de 3 legi, cu un impact apreciabil asupra reformării și modernizării României. Asumarea răspunderii pe legile educației, salarizării unice și a restructurării agențiilor guvernamentale au reprezentat tot atâția pași înainte în vederea înnoirii mecanismelor de funcționare a sistemului instituțional românesc.

Cât despre lipsa unor acțiuni coerente și eficiente împotriva crizei, pot să vă ofer câteva contraexemple: menținerea cotei unice de impozitare, menținerea t.v.a.-ului la 19%, perfecționarea mecanismelor de absorbție a fondurilor europene și toate acestea în condițiile unei crize economice și financiare resimțite la nivel mondial. Dacă această declarație stă sub semnul adevărului, atunci vin și vă întreb, stimați colegi, suferiți de amnezie?

Cum puteți, domnilor semnatari ai moțiunii, să vă puneți semnătura pe un text care spune negru pe alb că actualul guvern nu se află în concordanță cu litera constituției, pentru că nu are reprezentativitate.

Cum domnilor, când dumneavoastră ați condus țara mai bine de un an și jumătate fără a avea o susținere majoritară în Parlament. Toate acestea se întâmplă pentru că ați susținut un sistem de vot care produce efecte perverse.

Când actualul președinte Traian Băsescu a cerut românilor să se exprime asupra unui mod de alegere al parlamentarilor, iar aceștia au optat pentru un sistem majoritar în cadrul Referendumului organizat pe data de 25 noiembrie 2007, ați ignorat cu desăvârșire voința populară. Opțiunea dumneavoastră pentru un sistem de vot alambicat, care în cele din urmă produce efecte proporționale, este una dina principalele cauze ale actualei crize dintre executiv și legislativ. În cazul în care alegerile s-ar fi desfășurat într-un sistem de vot majoritar în două tururi de scrutin, atunci Guvernul ar fi avut un alt tip de stabilitate. Poate așa, pe viitor vom ține cont mai mult de doleanțele cetățenilor și sper că acest lucru va începe imediat după rezultatul votului din 22 noiembrie, când numărul parlamentarilor va scădea la 300. Dacă și de această dată veți ignora, stimați colegi, voința națiunii, din simplul motiv că această inițiativă aparține președintelui, nu veți face altceva decât să coborâți și mai mult încrederea românilor în forul legislativ.

Dar să revin la călăuza demersului meu, adevărul. Păi, să spunem clar și răspicat celor ne ascultă că adevăratul motiv pentru care nu doriți diminuarea numărului de parlamentari la 300, nu este pentru că vă e frică de faptul că România ar aluneca pe panta autoritarismului, ci pentru că unul din trei vă simțiți amenințate pozițiile. Adevărul este că România, atâta vreme cât este stat membru al Uniunii Europene, nu poate fi decât un regim democratic, în care Parlamentul este o instituție centrală în arhitectura instituțională. Deci, adevărul este că vă e frică să producem împreună o reformă de substanță în România, pentru că aceasta ar aduce atingere beneficiilor de care vă bucurați, din păcate, o parte din dumneavoastră, pe nemerit.

De ce spun asta? Pentru că fiecare dintre noi a fost trimis de un număr mai mic sau mai mare de cetățeni pentru a le reprezenta interesele în Parlamentul României. Dar, în continuare, să observăm că, în pofida existenței unor colegii uninominale, absenteismul atât în sala de ședință a Senatului, cât și în Camera Deputaților este la cotă destul de mare. Păi, în aceste condiții, cum mai justifică domniile lor, parlamentarii, existența în această instituție, când dumneavoastră nu sunteți nici măcar în sălile de ședință pentru a vă exprima votul? Și, ca să ducem adevărul până la capăt, trebuie spus că, în prima sesiune, un distins domn senator, candidat pentru funcția de președinte al României, a fost prezent, din cele 213 ședințe ale Camerei superioare, la doar 2 dintre acestea.

În aceste condiții, evident, vă veți întreba cum va arăta Palatul Cotroceni cu un asemenea președinte. Adevărul? nelocuit. Dar, stați liniștiți că acest om politic nu poate ajunge niciodată președintele României, pentru că acest om politic, semnatar al moțiunii de cenzură de azi, nu a fost capabil să obțină un număr de voturi care să-l situeze pe primul loc într-un colegiu uninominal din București.

Altfel spus, dacă dumnealui nu a putut aduna destul de multe voturi, într-un fief al partidului sub sigla căruia a candidat, cu atât mai puțin va avea șanse reale la nivel național. Și, tot la capitolul adevăr, acest candidat pentru funcția supremă în stat trimite cetățenilor de ceva vreme o scrisoare cu titlul "România o schimbăm noi toți", care, spune: "o țară confiscată și furată de clasa politică, asta văd românii la 20 de ani de la revoluție". Adevărul? în cazul în care această țară a fost și confiscată în ultimii 20 de ani de clasa politică trebuie să nu uitați că dumnealui face parte din prima linie a clasei politice postcomuniste de cel puțin 18 ani. Interesant este modul în care politicienii români batjocoresc memoria celor care le acordă la momentul votului încrederea.

Aleg, în continuare, să mă adresez națiunii și domniilor dumneavoastră și să spun că cei 123 de parlamentari care au semnat această moțiune de cenzură nu dau dovadă decât de iresponsabilitate, pentru că actuala criză politică pe care o întrețin are efecte nedorite și asupra economiei românești. Dar nimic nu mai contează atunci când trebuie să susții un candidat la președinție. Românii trebuie să știe adevărul. Partidul Național Liberal este indiferent la problemele economice cu care se confruntă România și este interesat doar de cursa pentru președinție.

Practic, doamnelor și domnilor, așa cum reiese din textul moțiunii, aceasta nu este îndreptată împotriva actualului președinte Traian Băsescu, nu este îndreptată împotriva Guvernului, ci, mai presus de orice, este îndreptată împotriva adevărului, împotriva românilor.

De aceea, stimați colegi, am rugămintea să votați împotriva acestei moțiuni de cenzură, dacă considerați și țineți cont de faptul că românii care v-au votat în noiembrie 2008 v-au dat acel vot de încredere pentru o Românie mai bună.

Vă mulțumesc. (Aplauze.)

 
 

Domnul Mircea-Dan Geoană:

Mulțumesc, domnului senator.

Îl invit în continuare la cuvânt pe domnul deputat Ciprian Dobre, din partea Grupului parlamentar al PNL, și ultimul vorbitor înscris pe lista noastră, domnul deputat Ioan Oltean, din partea Grupului parlamentar al PD-L.

 
 

Domnul Ciprian Minodor Dobre:

Da. Vă mulțumesc, domnule președinte.

Din păcate, n-o să mă adresez distinșilor noștri colegi pentru început, ci voi încerca să mă adresez domnului prim-ministru.

Da, domnule prim-ministru, o să încerc să mă adresez cu respect și să vă spun că v-am urmărit aseară la televizor cu atenție, atâta cât suntem noi capabili, și cred că v-am urmărit cu suficientă atenție astăzi în cel mai important for democratic al României și anume Parlamentul. V-am auzit spunând că în România sunt 250 de mii de pensii speciale. Adică, dacă ar fi să parafrazăm din domnul Emil Boc, sunt 250 de mii de pensii "nesimțite." Nu-mi aparține acest cuvânt. Îi aparține domnului Boc.

Vă informez că în România există 80 de parlamentari cu astfel de pensii privilegiate. Dezinformați, domnule prim-ministru. O faceți cu aceeași abnegație ca pe vremea lui Ceaușescu.

Domnule prim-ministru, vă spun foarte răspicat și vă întreb în același timp, de ce refuzați să vorbiți? Ale cui sunt celelalte 242 de mii de pensii privilegiate? Cine sunt aceștia? Să fie oare cadrele de la Ministerul de Interne? Să fie cadrele Ministerului Apărării Naționale? Sau cadrele pensionate ale serviciilor române de informații?

Cred că aveți această datorie, domnule prim-ministru, nu ca aseară, să vă bâlbâiți la această întrebare, însă eu o spun răspicat, în Parlament: da, în România primesc pensii speciale 80 de parlamentari.

Domnule președinte de ședință,

Domnilor miniștri,

Domnilor colegi,

Voi da citire unui text: "Acum, când întregul popor se pregătește să întâmpine prin fapte de muncă marele eveniment din viața partidului, unitatea tuturor cetățenilor țării reliefează înalta răspundere ce ne revine fiecăruia în partid de destinul nostru revoluționar. În acest climat de profundă angajare și răspundere, nu vom precupeți nici un efort pentru a ne putea onora cu cinste de nobilele noastre misiuni ce ne revin, pentru a întâmpina Conferința Națională a partidului cu bogate și frumoase rezultate, alături de angajamentul solemn al participării noastre."

Acest citat a apărut într-un articol din 10 decembrie 1987, în "Făclia", revista de la Cluj a Partidului Comunist Român, și a fost scris de Emil Boc, (Aplauze din partea Grupurilor parlamentare ale PSD și PNL; Vociferări din partea Grupurilor parlamentare ale PD-L.) încă prim-ministru al României.

Eu aveam atunci aproape 17 ani și nu știam ce reprezintă comunismul, dictatura, slujirea partidului-stat, represiunea sau propaganda. Revoluția din ′89 a fost o șansă democratică pentru România și pentru fiecare dintre noi. Astăzi, sunt deputat ales uninominal în Parlamentul României.

După 22 de ani de când ați scris articolul menționat și după 20 de ani de la Revoluția Română, constat, domnule Boc, că viziunea și gândirea dumneavoastră nu s-au schimbat. (Aplauze din partea Grupurilor parlamentare ale PSD și PNL.)

V-ați păstrat același climat de profundă angajare și răspundere. De atunci s-au schimbat însă câteva lucruri: PCR a devenit PD-L, iar conducătorul suprem nu mai este Ceaușescu, este Băsescu.

Dumneavoastră, domnule Emil Boc, sunteți la fel de înverșunat și angajat. Atunci ați lăudat dictatura comunistă, astăzi, puneți bazele dictaturii portocalii, împreună cu conducătorul iubit, Traian Băsescu. Probabil, probabil n-o să recunoașteți, așa cum vă stă în fire, textul pe care l-ați scris în 1987. Probabil n-o să recunoașteți, domnule profesor, ceea ce ați scris într-un manual privind democrația în România, și dau din nou citire unu citat: "Procedura excepțională a angajării răspunderii guvernamentale nu poate transforma unica autoritate legiuitoare, Parlamentul, într-un spectator trist la un teatru unde are bilete, dar nu poate participa."

Timp de 9 luni de zile v-ați contrazis din nou, domnule profesor, iar astăzi, iată că a venit timpul ca dumneavoastră să fiți spectatorul unui Guvern trist care pleacă.

Stimați colegi,

Mai sunt două luni și comemorăm evenimentele din decembrie ′89, lupta tinerilor din Piața Universității pentru libertate, pentru democrație și pentru pluralism. Cred și mulțumită lor, noi, tinerii, luptăm astăzi în Parlament pentru a apăra instituțiile statului și interesele cetățenilor români. După 20 de ani de la profeția lui Brucan, se simte din nou mirosul unei revoluții în România. A sosit vremea ca de această dată însă revoluția să se facă aici, în Parlamentul României, adevăratul for de dezbatere al țării, și nu în stradă, acolo unde și astăzi persistă aceeași nemulțumire a populației față de incompetență, față de minciună, față de guvernanți.

Ca atare, vă spun răspicat și bărbătește, domnule prim-ministru Emil Boc, că astăzi voi vota pentru moțiunea de cenzură "11 împotriva României". Tinerii aflați în stradă acum 20 de ani votează azi în Parlamentul României și o fac cu aceeași determinare pentru o nouă schimbare în viața românilor.

Da, domnule prim-ministru, noi, cei din Piața Universității, nu am scris în revistele comuniștilor, nici de la Cluj, nici de la București, nici de la Timișoara sau de la Târgu-Mureș.

Da, domnule prim-ministru, voi vota astăzi, dar și în 22 noiembrie și în 6 decembrie împotriva ultimului cincinal întunecat din istoria României, reprezentat de dumneavoastră, domnule prim-ministru, și de Traian Băsescu.

Dumnezeu să ne ajute! (Aplauze.)

 
 

Domnul Mircea-Dan Geoană:

Mulțumim domnului deputat.

Îl invit la cuvânt pe domnul deputat Ioan Oltean, din partea Grupului PD-L.

 
 

Domnul Ioan Oltean:

Domnule președinte al Senatului,

Domnule prim-ministru,

Domnilor miniștri,

Stimați membri ai Parlamentului României,

Am o ușurare. Trebuie să vă spun că de câte ori mă uit spre dumneavoastră ușurarea mă cuprinde și cuvintele încep să curgă. N-aș fi vrut să iau astăzi cuvântul. Dar am asistat astăzi la luări de cuvânt mai bogate ca oricând în minciună, în dezinformare, în ticăloșie și în ipocrizie. Amnezia, domnilor, amnezia, această boală a lovit pe foarte mulți lideri ai celor două partide politice susținătoare a moțiunii de cenzură.

Am trăit astăzi să-l văd pe domnul președinte Mircea Geoană, acest "Superman" al politicii românești, spunând că Partidul Democrat Liberal este partidul care produce cel mai mult rău în România, este partidul care ar fi purces de îndată la înlocuirea prefecților și altor servicii deconcentrate.

Domnule președinte Mircea Geoană,

Vreau să vă reamintesc că în perioada cât ați fost la guvernare, în serviciile deconcentrate care au intrat sub autoritatea dumneavoastră ați schimbat și femeile de serviciu pe baza carnetului de partid. (Aplauze din partea Grupurilor parlamentare ale PD-L.)

Domnule președinte Mircea Geoană și stimați membri ai Partidului Social Democrat, ați uitat sau vă faceți că uitați că în perioada anilor 2000-2004, când ați fost la guvernare, ați schimbat tot ce ținea de o funcție cât de mică în serviciile deconcentrate, în instituții ale statului de la nivel central până la nivel local. Ați uitat, domnule președinte, stimați colegi, că în anul 2003, la Snagov, aici de față, distinsul nostru coleg, Adrian Năstase, la vremea respectivă prim-ministru și președinte al Partidului Social Democrat, a dat o directivă care suna în felul următor: "Distrugeți Partidul Democrat!". Acesta este un partid democratic? Acesta este un partid care poate să vorbească în termenii în care astăzi ați vorbit despre Partidul Democrat Liberal?

Dragi colegi, v-aș ruga la modul foarte serios să vă reconsiderați poziția și afirmațiile.

l-am auzit astăzi pe domnul deputat Tăriceanu, fost prim-ministru, mânat de o mânie proletară, și nu una liberală, spunând că Partidul Democrat Liberal a început să schimbe prefecții. Domnule prim-ministru, ați uitat că în luna aprilie a anului 2007, când noi am fost scoși de la guvernare, ați schimbat toți prefecții și subprefecții, și șefii serviciilor deconcentrate? Oare de ce ați uitat, domnule prim-ministru?

Și revin la Partidul Social Democrat, pentru că în luna februarie a anului 2001, în 30 de zile, stimați colegi, ați schimbat peste 11 mii de funcționari ce dețineau funcții de conducere. Astăzi, veniți cu nonșalanță, cu aerul oamenilor corecți și cinstiți, și mințiți o întreagă țară.

Ați vorbit astăzi, stimați colegi, în numele unor segmente extrem de importante ale vieții publice, ale vieții sociale, ba în numele cadrelor didactice, ba în numele funcționarilor publici, ba în numele elevilor, ba în numele părinților, ba în numele pensionarilor.

Iată, stimați semnatari și susținători ai moțiunii, ce spun astăzi reprezentanții Federației Asociațiilor de Pensionari din sistemul public, și am să citesc literă cu literă, ca să vedeți ce spun cei pe care dumneavoastră astăzi i-ați invocat că le apărați drepturile: "Este revoltător că Partidul Social Democrat se dovedește la vârf un partid al celor mai reacționare forțe ale țării, adică a acelor forțe formate din informatori zeloși, securiști..." domnule Corlățeanu, aici sunt securiștii, aici sunt! Și nu o spun eu, o spun alții care vă cunosc mai bine decât mine, "...comuniști în eșaloanele inferioare ale fostului Partid Comunist Român, criminali de carieră, și odraslele lor." Nu este întâmplător că întotdeauna conducerea acestui partid a provenit din cadre ce au avut legături strânse cu oligarhii ceaușiști.

Oricum, securiștii și odraslele lor fac legea în Partidul Social Democrat, ceea ce denotă că, precum masoneria mondială, haita comunisto-milițiano-securistă a reușit să fie stăpâna României și să facă legea chiar în Parlament.

Cam același lucru spun reprezentanții Confederației Asociațiilor de Pensionari, cam același lucru se întâmplă și cu Partidul Național Liberal, sunt promovați la nivel superior de regulă numai cei care știu, și citez exact: "să pupe fesele superiorilor". Oricum, aceștia din urmă sunt niște nulități care au compromis partidul marilor Brătieni, transformându-l în principalul demolator al bugetului țării în recenta perioadă de guvernare a sa, în favoarea acordării pensiilor nerușinate celor care l-au întemnițat și omorât pe I.C.Brătianu, pe marele nostru istoric Gheorghe I.C.Brătianu.

Aceste două partide, unul ce se pretinde de stânga, Partidul Social Democrat, și altul, ce se pretinde de dreapta, Partidul Național Liberal, s-au coalizat în idei și virtuți, să doboare Partidul Democrat Liberal, culmea, chiar în momentul când acesta încerca să micșoreze cât de cât jaful național, în principal, anularea pensiilor nerușinate, rămânând numai pensiile corespunzătoare procedeului unitar de calcul pentru toți românii. (Vociferări din partea Grupurilor parlamentare ale PSD și PNL; aplauze din partea Grupurilor parlamentare ale PD-L.)

Nu vă place, așa-i? Dar să vorbiți în numele lor vă place. Bravo!

M-am întrebat, domnilor colegi, ce vă mână pe dumneavoastră în această bătălie cu atâta mânie proletară, cu atâta ură împotriva Președintelui Băsescu și a Partidului Democrat Liberal? Și-mi explic: în cei 15 ani cât ați guvernat, v-ați obișnuit să fiți la putere, v-ați obișnuit să jecmăniți țara, v-ați obișnuit să furați țara, v-ați obișnuit să stați cu fundul pe butoiul de mere, cum stă Vanghelie pe arhiva Securității! (Aplauze din partea Grupurilor parlamentare ale PD-L.)

Domnilor colegi,

Gestul iresponsabil al dumneavoastră aruncă țara în haos, creează cea mai mare criză politică și guvernamentală, anulează toate măsurile anticriză pe care și dumneavoastră ați fost părtași când au fost luate, alimentează cu noi forme de manifestare criza economică pe care Guvernul Boc se străduiește s-o stăpânească. Țara aceasta trebuie să afle cine sunt adevărații responsabili de acest rău care e posibil să se producă dacă moțiunea de cenzură se va adopta.

Comunitatea internațională, instituțiile internaționale, în speță, Comisia Europeană, Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială, vor trebuie să știe că dumneavoastră, doamnelor și domnilor, cei ce reprezentați Partidul Social Democrat și Partidul Național Liberal sunteți vinovați de acest lucru.

Am să închei, deși aș putea să mai spun multe lucruri care n-o să vă placă. Am să închei spunând un singur lucru: iartă-i, Doamne, că nu știu ce fac!

Vă mulțumesc. (Vociferări, strigăte din partea Grupurilor parlamentare ale PSD și PNL; aplauze din partea Grupurilor parlamentare ale PD-L.)

 
 

Domnul Mircea-Dan Geoană:

Mulțumesc.

Am epuizat lista intervențiilor din partea grupurilor parlamentare.

Conform deciziei noastre, în continuare, are cuvântul domnul prim-ministru Emil Boc, pentru un comentariu de final. (Aplauze din partea Grupurilor parlamentare ale PD-L.)

 
 

Domnul Emil Boc:

Doamnelor și domnilor,

Voi face câteva considerații pe marginea discursurilor care au avut loc în ultimele două ore în Parlament.

În primul rând, ceea ce se observă de departe și românii, sunt convins, de acasă, pot observa este că în acest moment, în Parlamentul României se dă o bătălie între cei de la PSD și PNL care vor să-și mențină pensiile parlamentarilor și pensiile speciale. (Râsete, vociferări, rumoare în rândul Grupurilor parlamentare ale PSD și PNL.)

Vă rog să continuați. Când atingi unde doare reacționează. Asta este realitatea! Și acest Guvern a avut curajul să taie acolo unde doare, adică la privilegiile dumneavoastră.

Astăzi este bătălia pentru reformă în sistemul de pensii. Și o asemenea bătălie trebuie dusă. Acest Guvern, cu colegii mei ne-am asumat această responsabilitate, să venim în fața românilor și să spunem încă o dată: Jos privilegiile! Jos pensiile parlamentarilor! Jos pensiile care nu au la bază principiul contributivității! Iar reacția dumneavoastră este gălăgia și moțiunea de cenzură.

Le mulțumesc colegilor din Partidul Democrat Liberal, oameni de cuvânt care au promovat în Parlament un proiect pentru eliminarea pensiilor parlamentarilor. Dumneavoastră ați ales calea boicotului și neadoptării acelui proiect de lege. Demagogia a mai atins astăzi niște cote fără precedent. Pe de o parte, spuneți, criticăm Guvernul pentru că emite ordonanțe de urgență, dar de ce nu vine Guvernul cu o ordonanță de urgență să elimine pensiile parlamentarilor?, spun la scenă deschisă liderii din PSD și PNL, crezând că Guvernul va cădea într-o asemenea capcană și dumneavoastră veți rămâne cu pensiile parlamentarilor.

Eu vă adresez o întrebare la care vă rog să răspundeți dumneavoastră în colegiul uninominal de unde proveniți, domnilor de la PSD și PNL. Nu-mi răspundeți mie, răspundeți celor care v-au trimis în Parlament: de ce nu ați votat până acum proiectul de lege care vizează eliminarea pensiilor dumneavoastră? Din ianuarie stă pe masă. De ce? (Aplauze din partea Grupurilor parlamentare ale PD-L.) Tăcere, domnilor de la PSD și PNL.

Domnilor de la PSD și PNL, de ce nu ați permis Guvernului să vină cu asumarea răspunderii, să meargă până la capăt pe legea pensiilor care vă elimină și privilegiile dumneavoastră și restabilește egalitatea în sistemul de pensii, pe baza principiului contributivității? Pentru că v-a fost și vă este frică! Asta este realitatea. Dar vreau să știți că drumul pierderii privilegiilor dumneavoastră nu mai poate fi oprit, indiferent ce se va întâmpla astăzi. Și eu am spus de mai multe ori că niciun preț nu este prea mare pentru un Guvern, dacă reușește să promoveze legi corecte. Am venit și mi-am pus la bătaie, împreună cu colegii mei, mandatul pentru a realiza reforma statului român. Și uitați, bugetari de lux nu mai există, i-am eliminat. Dumneavoastră i-ați creat, din PNL și PSD. Nu mai există, pentru că am avut voință politică și am făcut acest lucru. Am desființat agențiile guvernamentale pe care în bună parte dumneavoastră le-ați creat. Nu mai există. În al treilea rând, am eliminat cumul între pensie și salariu, pe care dumneavoastră l-ați permis. Noi am avut curajul și l-am dus mai departe.

Astăzi, venim cu o lege care vizează reforma pensiilor, vizează pierderea de privilegii în România. Fraudulos, dumneavoastră ne-ați blocat și ați venit cu o moțiune de cenzură împotriva Guvernului. Este o onoare, repet, pentru orice Guvern al acestei țări care vine cu legi corecte și pe care dorește să și le asume chiar cu prețul Guvernului care este în exercițiu. Asta înseamnă să ai voință și curaj politic. Sunt peste 473 de parlamentari care intră sub incidența pensiilor parlamentarilor. Sunt date oficiale pe care le-am primit la care se mai adaugă 322 de funcționari publici parlamentari, despre care din nou spun că fac parte din această lege specială. Dar eu vreau să fiu corect și să spun tuturor: aici nu este o bătălie între persoane.

Doamnelor și domnilor parlamentari,

Vă stimez și vă apreciez pentru că sunteți aleșii oamenilor din teritoriu, sunteți aleșii românilor. Pentru mine nu contează că e vorba de un om sau de 200 de mii, eu vorbesc de principii, iar principiul pe care îl apăr eu și Guvernul pe care-l reprezint este corect. Acel principiu spune foarte clar: fiecare din această țară trebuie să primească o pensie pe măsura contribuției pe care o are la bugetul de pensii. Noi apărăm un principiu: oricât ați încerca dumneavoastră să mă puneți în conflict cu alte categorii sociale, eu le respect deopotrivă pe toate, dar în același timp principiul trebuie aplicat pentru a-i respecta pe cei 22 de milioane de români care contribuie cu impozite și taxe și contribuții la ceea se plătește în această țară.

Astăzi, dumneavoastră faceți front comun, cei de la PSD și PNL, pentru a vă apăra privilegiile. Să știți că nu pentru mult timp. Nu pentru mult timp se mai poate face acest lucru. Pentru că acest Guvern a deschis și a avut curajul să zguduie ceea ce timp de 20 de ani se credea că nu se va putea realiza: pensii ale parlamentarilor, salarii bugetare de lux și alte lucruri de acest fel. Reforma care a vizat salarizarea unică de ce n-ați avut curajul până acum s-o promovați? Pentru că v-a fost frică de propriul scaun și de propriul fotoliu. Acest Guvern și-a asumat răspunderea pe aceste lucruri.

Am fost, și-mi vine să zâmbesc, acuzat de președintele Senatului, domnul Mircea Geoană, că demersul pe care-l fac este pentru a ne apăra și salva fotoliile de miniștri sau de prim-ministru.

V-aș ruga să-mi dați un singur exemplu de după 1989 când un prim-ministru a venit și și-a pus de șase ori la bătaie fotoliul de prim-ministru numai ca lucrurile să se schimbe în această țară și legile să fie adoptate. Dați-mi un exemplu! (Aplauze.) Că el se numește Tăriceanu, că se numește Năstase, că se numește Iliescu sau cine o mai fi, dați-mi un exemplu cine a avut un asemenea curaj alături de Guvernul pe care-l reprezint.

Deci, este profund incorect față de colegii mei, membri ai Guvernului, față de colegii mei din Partidul Democrat Liberal care m-au ajutat și m-au sprijinit în tot acest demers și fără sprijinul lor n-aș fi reușit acest lucru, pentru că i-am simțit totdeauna aproape pe cei din PD-L și cărora le mulțumesc și pentru ce au făcut și pentru ce fac astăzi, să apere în această țară reformele care sunt necesare românilor, la 22 de milioane, nu la parlamentari. Asta e diferența între ceea ce facem noi și ceea ce promovați dumneavoastră.

Doamnelor și domnilor colegi,

Domnul Tăriceanu spunea că țin de scaun pentru că stau în casă de protocol. Pentru informarea corectă a românilor: și înainte de a fi prim-ministru și acum și după ce voi termina acest mandat, astăzi, peste patru ani sau oricând, stau acolo unde am stat și înainte, în același apartament la Cluj și în același apartament al Partidul Democrat Liberal la București. Nu am nici o casă de protocol. (Aplauze din partea Grupurilor parlamentare ale PD-L.)

Pentru că am considerat că locul primului-ministru este să fie acolo unde a fost, și înainte și nu într-un alt sistem. Dar spre deosebire de toți predecesorii mei la funcția de prim-ministru și de prim-miniștri, eu am desființat Cancelaria pe care domnul Năstase și cu domnul Tăriceanu au umflat-o, în disprețul banului public. Eu am desființat-o. Asta a însemnat curaj politic. Guvernul pe care-l conduc a desființat agențiile pe care dumneavoastră le-ați umflat cu salarii de 30 de mii de euro, 40 de mii de euro pe lună. Dumneavoastră ați făcut acest lucru, noi le-am tăiat! (Aplauze din partea Grupurilor parlamentare ale PD-L.)

Guvernul pe care-l conduc a emis un act normativ prin care a diminuat cu 20% aparatul din cabinetele demnitarilor. Dumneavoastră ați umflat aparatul, noi l-am diminuat cu cel puțin 20%. Acestea sunt fapte, doamnelor și domnilor parlamentari, sunt lucruri concrete. Dumneavoastră vă pricepeți să puneți cuvinte unul după altul. Poate frumos, e adevărat. Dar, domnule Antonescu, domnule Geoană, dați-mi o lege care a rămas după dumneavoastră până acum de când sunteți în politică. Spuneți ce ați făcut până acum? Ce a rămas în urma dumneavoastră? (Aplauze din partea Grupurilor parlamentare ale PD-L; vociferări, strigăte din partea Grupurilor parlamentare ale PSD și PNL.). Demagogie! Și atunci când un Guvern vrea să vină să facă ceea ce trebuie, spuneți nu. Măsura omului politic este în ceea ce rămâne după el și în ceea ce face, nu neapărat în cuvintele pe care le rostește. Drumul reformei în România nu va putea fi oprit, oricât v-ați face frați de cruce astăzi cei din PSD și PNL.

Ați mai făcut o dată 322-ul. Românii v-au dat o lecție usturătoare și n-ați învățat nimic. N-ați învățat nimic din lecția lui 322. N-ați învățat nimic din faptul că a susține lucruri care sunt contrare oamenilor care v-au reprezentat vă duce la eșec. 75% dintre români v-au întors spatele la referendumul pe care dumneavoastră l-ați promovat în 2007. Se pare că aveți o memorie scurtă și n-ați învățat nimic.

Acum, șeful statului v-a propus un referendum pentru reducerea numărului de parlamentari. Asta e realitatea! Suntem și sunteți prea mulți pentru ceea ce-și permite România în momentul de față. Avem nevoie de un Parlament cu un număr mai mic de parlamentari. Ce ați făcut? V-ați opus și vă opuneți în continuare. Colegii mei de la Partidul Democrat Liberal v-au propus acest lucru, să dați avizul măcar consultativ. Ați refuzat.

De ce refuzați, doamnelor și domnilor? Întrebarea mea este directă. Pentru că vă afectează propriile interese? Vă este frică de faptul că n-o să mai fiți în Parlamentul României? Dar la românii care vă finanțează salariile v-ați gândit vreodată? V-ați gândit la aceste lucruri? V-ați gândit că România nu-și poate permite să aibă aproape 500 de parlamentari? V-ați gândit la faptul că actuala structură a Parlamentului, bicamerală, din nefericire este ineficientă? Că în cele mai multe cazuri funcționează ca un Parlament unicameral?

V-ați gândit la faptul că sunteți desemnați pe aceeași modalitate de vot și reprezentați aceleași colectivități teritoriale? V-ați gândit la banii pe care îi luați în fiecare lună și v-ați întrebat: oare îi merit, în raport cu situația țării? Nu v-ați gândit la aceste lucruri. (Rumoare.)

De aceea, românii sunt aceia care ne vor judeca pe toți. Aici este un for politic de dezbatere, unde libertatea cuvântului este garantată. Diferența între noi este că noi avem în spate fapte, dumneavoastră aveți numai vorbe, iar pentru asta românii vă vor sancționa. (Aplauze din partea Grupurilor parlamentare ale PD-L.)

Aveți în fața dumneavoastră un vot. Contez la acest vot, evident, așa cum am contat întotdeauna, și voi conta întotdeauna pe Partidul Democrat Liberal, acel partid care a schimbat modul de a face politică în România, o politică în interesul cetățeanului și, prin toate proiectele pe care le-a promovat, a demonstrat că știe să fie alături de cetățean.

Dar, de asemenea, mă adresez dumneavoastră și spun un lucru: dumneavoastră, spre deosebire de foștii parlamentari dinainte de anul 2008, aveți o calitate în plus, aveți calitatea aceea de a nu fi listaci, aveți calitatea aceea că alegerea dumneavoastră, în primul rând, s-ar datora meritului poate pe care îl aveți și încrederii pe care o aveți în colegiul care v-a desemnat.

Acum aveți o problemă: uitați-vă în ochii, mă adresez celor de PSD și PNL, uitați-vă în ochii acelora care v-au desemnat, și nu în ochii șefilor de partid. Șefii de partid sunt trecători, oamenii care v-au votat sunt întotdeauna acolo. Lor și în fața lor răspundeți în acest moment. Și alegeți cum este mai bine. Să vă păstrați privilegiile sau să fiți alături de cei 81% dintre români care doresc un sistem de pensii bazat pe principiul contributivității.

Asta este alegerea pe care o faceți dumneavoastră și vreau să fiu bine înțeles, mie nu-mi faceți un favor dacă votați împotriva moțiunii. Mie nu-mi faceți un favor, ca prim-ministru, pentru că este o meserie grea. Și vreau să știți că, de când sunt în această poziție, mi-am dat seama cât de greu este să ai responsabilitate și să nu ai vacanță, să faci ceea ce trebuie pentru România. Eu nu mi-am permis o zi de vacanță în cele nouă luni de când sunt aici.

Deci, nu îmi apăr poziția, dar am venit cu legi care au schimbat România. N-am niciun fel de privilegiu, așa că n-am ce să pierd și acest lucru este clar. Dar vreau în același timp să știți că toate autoritățile statului au responsabilitate față de România: Guvernul, dar și Parlamentul.

Guvernul are responsabilitatea să facă ceea ce trebuie pentru români și să-și respecte angajamentele internaționale pe care România le are, nu un guvern anume, România.

Legea pensiilor face parte din cadrul angajamentelor internaționale ale României. Noi am pus-o pe masă, dumneavoastră o refuzați. Este răspunderea dumneavoastră. Acest angajament este parte și a acordurilor internaționale, așa cum am spus, pe care le-am semnat. Și dacă România va fi în imposibilitatea de a avea resursele financiare pentru a-și acoperi deficitul bugetar anul acesta, datorită deciziei dumneavoastră, să știți că ea depinde și de votul pe care îl dați astăzi, un vot care trebuie să fie, repet, în interes național, în cunoștință de cauză și responsabil.

Din punctul meu de vedere, vreau să vă asigur că eu și colegii mei avem conștiința că facem ceea ce trebuie și vom face acest lucru până în ultima secundă când vom fi la guvernare. Că va astăzi, mâine, peste 4 ani sau peste 3 ani, când se va sfârșit mandatul, acest Guvern va face ceea ce trebuie pentru 22 milioane de români, și nu pentru parlamentari.

Vă mulțumesc. (Aplauze din partea Grupurilor parlamentare ale PD-L.)

 
 

Domnul Mircea-Dan Geoană:

Într-adevăr, este o meserie grea, uneori poate prea grea.

Vreau să-i mulțumesc domnului prim-ministru pentru acest ultim discurs pe care ni l-a adresat astăzi. (Aplauze din partea Grupurilor parlamentare ale PNL, PSD+PC.)

Doamnelor și domnilor deputați și senatori,

În continuare, urmează să ne exprimăm votul asupra moțiunii de cenzură prezentate astăzi.

Pe procedură, vă rog, domnule Toader, aveți cuvântul.

 
 

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Domnule președinte,

N-am asistat și n-au asistat chestorii la numărarea bilelor. Vă solicit un timp să numere bilele cei doi chestori desemnați.

 
 

Domnul Mircea-Dan Geoană:

Vom ajunge imediat la dimensiunea procedurală. Am luat notă de solicitarea Grupului parlamentar al PD-L. Fiți fără grijă, va fi în transparență totală, așa cum vă place să aveți de fiecare dată.

Vă reamintesc că, potrivit art.113 din Constituție, moțiunea de cenzură se adoptă cu votul majorității deputaților și senatorilor, ceea ce în termen cifric înseamnă minimum 236 voturi pentru.

Votul este secret și se exprimă cu bile, potrivit art.34 din Regulamentul ședințelor comune.

În conformitate cu prevederile art.36 din Regulamentul nostru comun, fiecare parlamentar primește o bilă albă și o bilă neagră. Bila albă introdusă în urna albă și bila neagră introdusă în urna neagră înseamnă vot pentru moțiunea de cenzură; invers, bila albă introdusă în urna neagră și bila neagră introdusă în urna albă înseamnă vot contra moțiunii de cenzură.

Rog ca domnii chestori Dan Motreanu, din partea Grupului parlamentar al PNL, și domnul senator Dumitru Constantin, din partea PD-L-ului să intre în dispozitiv, alături de cei doi secretari, domnul Valeriu Zgonea și domnul Gheorghe David.

Dacă sunt alte propuneri pe procedură?

Vă rog, domnule Nicolăescu, aveți cuvântul.

 
 

Domnul Gheorghe-Eugen Nicolăescu:

Domnule președinte,

Cred că se observă tensiunea pe acest vot. Și ca să eliminăm orice suspiciune ulterioară, vă propun ca toți chestorii pe care îi avem în cele două Camere ale Parlamentului, să facă o verificare a bilelor, o numărare a bilelor și după aceea să fie predate chestorilor de serviciu pe care i-ați anunțat. În felul acesta lucrurile sunt clare.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Mircea-Dan Geoană:

Mulțumesc.

Domnule Toader, vă rog, dacă aveți o altă propunere.

 
 

Domnul Mircea-Nicu Toader:

V-aș propune, ca procedură, chestorii de la Cameră să aibă bilele de la Cameră și chestorii de la Senat să aibă bilele de la Senat.

 
 

Domnul Mircea-Dan Geoană:

Supun votului propunerea făcută de domnul deputat Eugen Nicolăescu, prin care toți chestorii să fie implicați în acest proces de numărare a bilelor care se află la vedere, aici, pe pupitrul conducerii ședinței noastre.

Vă rog să vă pronunțați.

Cine este pentru?

Voturi împotrivă?

Abțineri?

Vă mulțumesc.

În unanimitate această procedură a fost aprobată de către plenul reunit.

Rog chestorii...

De asemenea, supun votului dumneavoastră și propunerea suplimentară a Grupului parlamentar al PD-L, în care chestorii să fie repartizați în funcție de apartenența la o Cameră sau alta. Mi se pare mai complicat de făcut.

Pe procedură, aveți cuvântul, domnule Zgonea.

 
 

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Domnule președinte de ședință,

Onorați colegi,

Procedural, conform Regulamentului comun, există doi chestori: unul de la Cameră și unul de la Senat, pe care vă rog frumos să-i supuneți votului plenului Camerei Deputaților și Senatului.

Nu pot fi doi chestori de la Cameră și doi chestori de la Senat. Nu există așa ceva în procedura Regulamentului comun.

Drept pentru care, propunerea domnului Mircea Toader, liderul Grupului parlamentar al PD-L din Camera Deputaților, nu se susține, pentru că ea încalcă statutul, Regulamentul comun al Camerei Deputaților și Senatului.

Drept pentru care, vă rog frumos să nu o supuneți la vot. Nu putem supune la vot ceva ce nu există în Regulament.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Mircea-Dan Geoană:

Din partea Grupului parlamentar al PD-L, vă rog să vă hotărâți cine dorește să intervină.

Domnul Constantin, vă rog.

 
 

Domnul Constantin Dumitru:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Propunerea a fost clară: câte doi chestori pentru votul fiecărei Camere. Urmează Senatul a vota, sunt doi chestori de la Senat: unul de la PD-L, și unul de la unul dintre partidele care au semnat moțiunea. Camera Deputaților doi chestori: unul de la PD-L, unul de la partidele care au semnat moțiunea. Asta era, nu toți, doi cu doi. Doi la fiecare vot separat.

Mulțumesc.

 
 

Domnul Mircea-Dan Geoană:

Vreau să vă informez că Regulamentul comun al celor două Camere prevede participarea a doi chestori la procedura de votare. Pentru că dorim să avem o transparență totală cu privire la numărarea, anterior începerii procedurii de votare, a bilelor care sunt aici, în fața noastră, și urmează a fi distribuite, am acceptat în mod excepțional ca, pe lângă cei doi chestori, pe care i-am anunțat - Dan Motreanu, respectiv Dumitru Constantin - să fie asistați la numărarea bilelor aici de către ceilalți chestori, urmând ca după aceea să se intre în procedura regulamentară, în care cei doi chestori să distribuie conform procedurilor regulamentare aceste instrumente de vot tuturor senatorilor și deputaților. Acesta este regulamentar și cred că este o propunere care poate fi susținută.

Domnul Anghel Stanciu, pe procedură, vă rog.

 
 

Domnul Anghel Stanciu:

Domnilor președinți,

Onorat prezidiu,

Stimate doamne și stimați domni senatori și deputați,

Domnilor miniștri,

Și domnule Nicolăescu, evident,

Pentru că distinșii mei colegi anteriori s-au referit la domnii chestori și s-a creat această dispută, dacă să fie doi chestori sau patru chestori, vă rog să-mi permiteți să citez din Regulamentul comun, în care se spune că votul secret este exprimat prin bile și nu fac alte considerații.

Ca atare, votul secret se va desfășura completându-se cu ceea ce spune Regulamentul Camerelor. Iar la Regulamentul Camerelor, la art.126, votul cu bile se desfășoară astfel: în fața președintelui Camerei Deputaților se așează urna albă și urna neagră; deputații vin pe rând la urne, după ce primesc de la secretari câte două bile: una albă și una neagră, pe care le introduc în cele două urne.

Deci, nu mai avem chestori, și avem secretari. Așa că, disputa dintre doi sau patru chestori dispare, pentru că Regulamentul spune: doi secretari.

Vă mulțumesc.

 
 

Domnul Mircea-Dan Geoană:

Domnule deputat, ați citat din Regulamentul Camerei Deputaților. Eu am făcut referire la Regulamentul ședințelor comune.

Îl invit pe domnul Albu, dacă mai dorește, să intervină pe procedură.

Vă rog ca, după aceasta, să putem să votăm.

 
 

Domnul Gheorghe Albu:

Domnule președinte,

Eu aș vrea să vă rog numai să-l scutim pe domnul Motreanu de această corvoadă, pentru că noi avem niște atribuțiuni ale chestorilor aprobate. Iar în această săptămână, săptămâna impară, de serviciu sunt eu cu domnul Denes. Domnul Motreanu este în serviciu în săptămânile impare.

Așa că nu înțeleg ce a stat la baza unei astfel de alegeri.

 
 

Domnul Mircea-Dan Geoană:

Este ședință comună și nu există în Regulamentul comun prevederi cu privire la modul în care o Cameră sau alta a Parlamentului își organizează afacerile curente.

De aceea, revin la propunerea care a fost făcută inițial și doresc să v-o supun votului. Ca numărarea bilelor care sunt aici pentru a putea să eliminăm orice element de suspiciune să fie făcută de către chestorii care au fost aprobați, asistați de ceilalți chestori urmând ca după aceea să intrăm în procedura de vot regulamentară.

Vă rog să vă pronunțați.

Cine este pentru?

Voturi împotrivă? Vă rog să numărați.

Abțineri?

Cu 139 de voturi împotrivă, fără abțineri, cu majoritate de voturi propunerea a fost aprobată.

Rog pe domnii Motreanu și Dumitru Constantin, însoțiți de ceilalți chestori, să vină aici, pentru a putea asista la numărarea bilelor care vor fi distribuite după aceea de către secretarii Senatului și Camerei parlamentarilor români pentru exercitarea votului.

Vă rog să pregătiți amplasarea urnelor. Ne apropiem de finalul numărării.

Vă rog să reveniți în sală pe locurile dumneavoastră, pentru a putea să organizăm votul în condiții cât mai bune. Rog toți colegii senatori și deputați să-și ocupe locurile în sală.

Până când senatorii și deputații își ocupă locurile în sală, vreau să informez colegii senatori, că imediat după votul asupra moțiunii, vom organiza un foarte scurt Birou permanent al Senatului, urmat de un plen al Senatului, pentru a putea să continuăm activitatea legislativă întreruptă ieri.

În aceste condiții, cer permisiunea colegelor și colegilor deputați să începem acest vot cu colegii din Senat, pentru a permite Senatului să continue acest lucru.

Domnule secretar, vă rog să așteptați până când toți parlamentarii părăsesc partea din fața plenului. Vă rog să asigurați condiții normale de derulare a votului.

Vă rog să permiteți un acces normal al colegilor care preiau bilele și trebuie să voteze. Este o chestiune firească de flux normal în plenul Parlamentului.

Vă rog să permiteți un minim flux către preluarea bilelor și către vot. În rest, puteți să degajați, rămâneți unde doriți, dar vă rog să păstrați acest minim flux de circulație între băncile dumneavoastră și cele două urne de vot.

Îl rog pe domnul secretar Gheorghe David să dea citire listei senatorilor României, în ordine alfabetică.

Vă rog, domnule secretar.

 
 

Domnul Gheorghe David:

Mulțumesc, domnule președinte.

Doamnelor și domnilor senatori,

V-aș ruga să fiți atenți cu toții.

- Albert Almos - prezent
- Andrei Florin-Mircea - prezent
- Andronescu Ecaterina - prezentă
- Arcaș Viorel - prezent
- Ariton Ion - prezent
- Antonescu George Crin Laurențiu - prezent
- Badea Viorel-Riceard - prezent
- Banias Mircea Marius - prezent
- Bara Ion - prezent
- Bașa Petru - prezent
- Belacurencu Trifon - prezent
- Berca Gabriel - prezent
- Berceanu Radu-Mircea - prezent
- Bădescu Iulian - prezent
- Bălan Gheorghe Pavel - prezent
- Bîgiu Marian-Cristinel - prezent
- Bîrlea Gheorghe - prezent
- Blaga Vasile - prezent
- Boagiu Anca-Daniela - prezentă
- Boitan Minerva - prezentă
- Bokor Tiberiu - prezent
- Borza Dorel Constantin- Vasile - prezent
- Bota Marius-Sorin-Ovidiu - prezent
- Calcan Valentin-Gigel - prezent
- Câmpanu Liviu - absent
- Chelaru Ioan - prezent
- Chivu Sorin-Serioja - prezent
- Chirvăsuță Laurențiu - prezent
- Cibu Constantin-Sever - prezent
- Cinteză Mircea - prezent
- Coca Laurențiu Florian - prezent
- Constantinescu Florin - prezent
- Constantinescu Viorel - prezent
- Cordoș Alexandru - prezent
- Corlățean Titus - prezent
- Crăciun Avram - absent
- Cseke Attila-Zoltan - prezent
- Daea Petre - prezent
- David Cristian - prezent
- David Gheorghe - prezent
- Diaconescu Cristian - prezent
- Diaconu Mircea - prezent
- Dobra Nicolae - prezent
- Dumitru Constantin - prezent
- Feldman Radu-Alexandru - prezent
- Fekete-Szabó András-Levente - prezent
- Filip Petru - prezent
- Fodoreanu Sorin - prezent
- Frâncu Emilian-Valentin - prezent
- Frunda Gyórgy - prezent
- Găină Mihăiță - prezent
- Geoană Mircea-Dan - prezent
- Ghișe Ioan - prezent
- Greblă Toni - prezent
- Grosu Corneliu - prezent
- Günthner Tiberiu - prezent
- Gyerkó László - prezent
- Hașotti Puiu - prezent
- Hărdău Mihail - prezent
- Humelnicu Augustin-Daniel - prezent
- Ichim Paul - prezent
- Igaș Traian-Constantin - prezent
- Ion Vasile - prezent
- Iordănescu Anghel - prezent
- Jurcan Dorel - prezent
- Lazăr Sorin-Constantin - prezent
- Luca Raymond - prezent
- Mang Ioan - prezent
- Marcu Gheorghe - prezent
- Mardare Radu-Cătălin - prezent
- Marian Ovidiu - prezent
- Marian Valer - prezent
- Marko Bela - prezent
- Mărcuțianu Ovidius - absent
- Mazăre Alexandru - prezent
- Măgureanu Cezar-Mircea - absent
- Meleșcanu Teodor-Viorel - prezent
- Mihăilescu Petru-Șerban - prezent
- Mitrea Elena - prezentă
- Mitrea Miron-Tudor - prezent
- Mîrza Gavril - prezent
- Mocanu Alexandru - prezent
- Mocanu Toader - prezent
- Moga Nicolae - prezent
- Mustățea Vasile - prezent
- Mutu Gabriel - prezent
- Necula Marius-Gerard - prezent
- Nedelcu Vasile - prezent
- Nicoară Marius-Petre - prezent
- Nicoară Romeo-Florin - prezent
- Nicolaescu Sergiu-Florin - prezent
- Nicula Vasile-Cosmin - prezent
- Nistor Vasile - prezent
- Niță Mihai - prezent
- Onofrei Orest - prezent
- Oprea Dumitru - prezent
- Oprea Mario-Ovidiu - prezent
- Panțuru Tudor - prezent
- Pașca Liviu-Titus - prezent
- Păran Dorin - prezent
- Pereș Alexandru - prezent
- Pintilie Vasile - prezent
- Plăcintă Sorina-Luminița - prezentă
- Pop Gheorghe - prezent
- Popa Cornel - prezent
- Popa Mihaela - prezent
- Prodan Tiberiu Aurelian - prezent
- Prună Nicolae Dănuț - prezent
- Rădulescu Cristian - prezent
- Rădulescu Șerban - prezent
- Robu Nicolae - prezent
- Rotaru Ion - prezent
- Rasaliu Marian-Iulian - prezent
- Rușanu Dan- Radu - prezent
- Rușeț Ion - prezent
- Saghian Gheorghe - prezent
- Savu Daniel - prezent
- Sârbu Ilie - prezent
- Sbîrciu Ioan - prezent
- Secășan Iosif - prezent
- Severin Georgică - prezent
- Silistru Doina - prezentă
- Staicu Dumitru Florian - prezent
- Stănișoară Mihai - prezent
- Șova Dan-Coman - prezent
- Tămagă Constantin - prezent
- Toma Ion - prezent
- Țopescu Cristian-George - prezent
- Țuțuianu Adrian - prezent
- Udriștoiu Tudor - prezent
- Urban Iulian - prezent
- Valeca Șerban Constantin - prezent
- Vasilescu Lia-Olguța - prezentă
- Verestoy Attila - prezent
- Voicu Cătălin - prezent
- Voiculescu Dan - prezent
- Vosganian Varujan - prezent

Dacă sunt dintre colegii care nu au votat și sunt prezenți. V-aș ruga, doar cei care nu ați fost prezenți, dacă cineva a venit.

Câmpanu Liviu nu este, Crăciun Avram nu este, Măgureanu Cezar-Mircea nu este, Mărcuțianu Ovidius nu este.

Mulțumesc.

 
 

Domnul Mircea-Dan Geoană:

Îl rog pe domnul secretar Valeriu Zgonea să dea citire listei deputaților pentru exercitarea dreptului la vot.

 
 

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

- Adomniței Cristian Mihai - prezent
- Albu Gheorghe - prezent
- Alecu Valeriu - prezent
- Almăjanu Marin - prezent
- Amet Aledin - prezent
- Ana Gheorghe - absent
- Anastase Roberta Alma - prezentă
- Andon Sergiu - prezent
- Andronache Gabriel - prezent
- Anghel Florin-Serghei - prezent
- Antal István - absent
- Antochi Gheorghe - prezent
- Apostolache Mihai Cristian - prezent
- Ardeleanu Sanda-Maria - prezentă
- Arion Viorel - prezent
- Atanasiu Teodor - prezent
- Avram Marian - prezent
- Axenie Carmen - prezentă
- Balan Ioan - prezent
- Balcan Viorel - prezent
- Banu Mihai - prezent
- Barbu Sulfina - prezentă
- Barna Maria Eugenia - prezentă
- Bădălan Eugen - prezent
- Bădulescu Adrian - prezent
- Bănicioiu Nicolae - prezent
- Bărbulescu Daniel-Ionuț - prezent
- Bejinariu Eugen - prezent
- Berci Vasile - prezent
- Béres Ștefan Vasile - prezent
- Blaga Iosif Veniamin - prezent
- Bleotu Vasile - prezent
- Boabeș Dumitru - prezent
- Bobeș Marin - absent
- Bode Lucian Nicolae - prezent
- Boghicevici Claudia - prezentă
- Boiangiu Victor - prezent
- Boldea Mihail - prezent
- Borbély László - prezent
- Bordeianu Dan - absent
- Bostan Emil - prezent
- Bot Octavian - absent
- Botiș Ioan-Nelu - prezent
- Boureanu Cristian Alexandru - prezent
- Brătianu Matei Radu - prezent
- Brînză William Gabriel - prezent
- Buciuta Ștefan - prezent
- Bud Nicolae - prezent
- Buda Daniel - prezent
- Buda Viorel-Vasile - prezent
- Budurescu Daniel-Stamate - prezent
- Buhăianu-Obuf Cătălin Ovidiu - prezent
- Buican Cristian - prezent
- Burcău Doina - prezentă
- Burlacu Cristian-Ion - prezent
- Burnei Ion - prezent
- Buta Sorin Gheorghe - prezent
- Calimente Mihăiță - prezent
- Canacheu Costică - prezent
- Cantaragiu Bogdan - prezent
- Cazan Mircea-Vasile - prezent
- Călian Petru - prezent
- Călin Ion - prezent
- Cărare Viorel - prezent
- Cherecheș Cătălin - prezent
- Chircu Doinița-Mariana - absentă
- Chirilă Constantin - prezent
- Chiriță Dumitru - prezent
- Chisăliță Ioan-Narcis - prezent
- Chițoiu Daniel - prezent
- Chiuariu Tudor-Alexandru - prezent
- Cindrea Ioan - prezent
- Ciobanu Gheorghe - prezent
- Ciocan Gheorghe - prezent
- Cionca-Arghir Iustin-Marinel - prezent
- Ciucă Liviu-Bogdan - prezent
- Ciuhodaru Tudor - prezent
- Coclici Radu-Eugeniu - prezent
- Coroamă Gheorghe - prezent
- Covaci Dorel - prezent
- Cristea Victor - prezent
- Cristian Horia - prezent
- Croitoru Cătălin - prezent
- Damian Ioan - prezent
- Dascălu Constantin - prezent
- Derzsi Ákos - prezent
- Dobre Ciprian Minodor - prezent
- Dobre Cristina-Elena - prezentă
- Dobre Victor-Paul - prezent
- Dolineaschi Andrei - prezent
- Donțu Mihai-Aurel - prezent
- Dragomir Gheorghe - prezent
- Drăghici Mircea-Gheorghe - prezent
- Drăghici Sonia-Maria - prezentă
- Drăgulescu Iosif Ștefan - prezent
- Dugulescu Marius Cristinel - prezent
- Dumitrache Ileana Cristina - prezentă
- Dumitrescu Cristian-Sorin - prezent
- Dumitrescu Liana - absentă
- Dumitrică George Ionuț - prezent
- Dumitru Georgică - prezent
- Dumitru Ion - absent
- Dușa Mircea - prezent
- Edler András-György - prezent
- Erdei Dolóczki István - prezent
- Farago Petru - prezent
- Farkas Anna-Lili - prezentă
- Fenechiu Relu - prezent
- Firczak Gheorghe - prezent
- Florea Damian - prezent
- Florescu Adrian - prezent
- Frunzulică Doru-Claudian - prezent
- Fuia Stelian - prezent
- Gabor Gheorghe - prezent
- Ganț Ovidiu Victor - prezent
- Gavrilescu Grațiela Leocadia - prezentă
- Geantă Florian-Daniel - prezent
- Georgescu Filip - prezent
- Gerea Andrei Dominic - prezent
- Gheorghe Tinel - prezent
- Gherasim Vasile - prezent
- Ghiță Cornel - prezent
- Ghiță-Eftemie Stelian - prezent
- Ghiveciu Marian - prezent
- Giurgiu Mircia - prezent
- Gliga Vasile Ghiorghe - prezent
- Göndör Marius-Sorin - prezent
- Gorghiu Alina-Ștefania - prezentă
- Gospodaru Gabriel-Dan - prezent
- Grama Horia - prezent
- Grosaru Mircea - absent
- Gurzău Adrian - prezent
- Gust-Băloșin Florentin - prezent
- Hogea Gheorghe - prezent
- Holban Titi - prezent
- Holdiș Ioan - prezent
- Horj Pavel - prezent
- Hrebenciuc Viorel - prezent
- Iacob-Ridzi Monica Maria - prezentă
- Iacob-Strugaru Stelică - prezent
- Ialomițianu Gheorghe - prezent
- Iancu Iulian - prezent
- Ibram Iusein - prezent
- Iftime Dragoș-Adrian - prezent
- Ignat Miron - absent
- Ionescu George - prezent
- Iordache Florin - prezent
- Iordache Luminița - prezentă
- Iorguș Zanfir - prezent
- Irimescu Mircea - prezent
- Itu Cornel - prezent
- Jipa Florina Ruxandra - prezentă
- Jolța Nicolae - prezent
- Kelemen Atilla Béla-Ladislau - absent
- Kelemen Hunor - prezent
- Kerekes Károly - prezent
- Korodi Attila - prezent
- Kötö Iosif - prezent
- Lakatos Petru - prezent
- Leșe Doru Brașoan - prezent
- Liga Dănuț - prezent
- Longher Ghervazen - prezent
- Lubanovici Mircea - prezent
- Luca Ciprian-Florin - prezent
- Lup Mircea Silvestru - prezent
- Lupu Mihai - prezent
- Macaleți Costică - prezent
- Manda Iulian Claudiu - prezent
- Manolescu Oana - absentă
- Marian Dan Mihai - prezent
- Marin Mircea - prezent
- Marinescu Antonella - prezentă
- Martin Eduard-Stelian - prezent
- Márton Árpád-Francisc - prezent
- Máté András-Levente - prezent
- Mazilu Constantin - prezent
- Merka Adrian-Miroslav - prezent
- Militaru Constantin Severus - prezent
- Mircovici Niculae - prezent
- Mitrea Manuela - prezentă
- Mocanu Adrian - prezent
- Mocanu Vasile - prezent
- Mocioalcă Ion - prezent
- Moldovan Carmen Ileana - prezentă
- Moldovan Emil Radu - prezent
- Morega Dan Ilie - prezent
- Motreanu Dan-Ștefan - prezent
- Movilă Petru - prezent
- Munteanu Ioan - prezent
- Mustea-Șerban Răzvan - prezent
- Nassar Rodica - prezentă
- Năstase Adrian - prezent
- Neacșu Marian - prezent
- Nechifor Cătălin-Ioan - prezent
- Neculai Marius - prezent
- Negoiță Robert Sorin - prezent
- Negruț Clement - prezent
- Nica Dan - prezent
- Nica Nicolae-Ciprian - prezent
- Nicolăescu Gheorghe-Eugen - prezent
- Nicolicea Eugen - prezent
- Niculescu Duvăz Bogdan Nicolae - prezent
- Niculescu-Mizil Ștefănescu Tohme Oana - prezentă
- Nistor Laurențiu - prezent
- Niță Constantin - prezent
- Nițu Adrian Henorel - prezent
- Nosa Iuliu - prezent
- Novac Cornelia Brîndușa - prezentă
- Oajdea Vasile Daniel - prezent
- Olar Corneliu - prezent
- Olosz Gergely - prezent
- Oltean Ioan - prezent
- Olteanu Bogdan - prezent
- Oprea Gabriel - prezent
- Oprișcan Mihai Doru - prezent
- Orban Ludovic - prezent
- Pál Árpád - prezent
- Palașcă Viorel - prezent
- Palăr Ionel - prezent
- Paleologu Theodor - prezent
- Pálfi Mozes Zoltan - prezent
- Pambuccian Varujan - prezent
- Pandele Sorin Andi - prezent
- Panțîru Tudor - prezent
- Pardău Dumitru - prezent
- Păduraru Nicușor - prezent
- Păsat Dan -
- Păun Nicolae - prezent
- Pâslaru Florin-Costin - prezent
- Petö Csilla-Mária - prezentă
- Petrescu Cristian - prezent
- Petrescu Petre - prezent
- Pieptea Cornel - prezent
- Pirpiliu Ștefan Daniel - prezent
- Plăiașu Gabriel - prezent
- Pocora Cristina-Ancuța - prezentă
- Ponta Victor-Viorel - prezent
- Pop Georgian - prezent
- Pop Virgil - prezent
- Popa Daniela - prezentă
- Popa Florian - prezent
- Popa Octavian-Marius - prezent
- Popeangă Vasile - prezent
- Popescu Adrian - prezent
- Popescu Cosmin Mihai - prezent
- Popescu Dan-Mircea - prezent
- Popescu-Tăriceanu Călin Constantin Anton - prezent
- Popov Dușan - prezent
- Popoviciu Alin Augustin Florin - prezent
- Postolachi Florin - prezent
- Potor Călin - prezent
- Preda Cezar-Florin - prezent
- Prigoană Vasile-Silviu - prezent
- Radan Mihai - prezent
- Rățoi Neculai - prezent
- Rebenciuc Neculai -
- Resmeriță Cornel-Cristian - prezent
- Riviș-Tipei Lucian - prezent
- Rizea Cristian - prezent
- Rogin Marius - prezent
- Roman Gheorghe - prezent
- Roman Ioan Sorin - prezent
- Roșca Lucreția - prezentă
- Rusu Valentin - prezent
- Sava Andrei-Valentin - prezent
- Săftoiu Ana Adriana - prezentă
- Săniuță Marian-Florian - prezent
- Săpunaru Nini - prezent
- Sârbu Marian - prezent
- Scutaru Adrian George - prezent
- Seremi Ștefan - prezent
- Seres Denes - prezent
- Socaciu Victor - prezent
- Solomon Adrian - prezent
- Soporan Vasile Filip - prezent
- Spînu Teodor-Marius -
- Stan Ioan - prezent
- Stan Ion - prezent
- Stan Nicolae - prezent
- Stanciu Anghel - prezent
- Stavrositu Maria - prezentă
- Steriu Valeriu-Andrei - prezent
- Stoica Mihaela - prezentă
- Stragea Sorin Constantin - prezent
- Stroe Ionuț-Marian - prezent
- Stroe Mihai - prezent
- Stroian Toader - prezent
- Surdu-Soreanu Raul-Victor - prezent
- Surpățeanu Mihai - prezent
- Surupăceanu Mugurel - prezent
- Șandru Mihaela Ioana - prezentă
- Ștefan Viorel - prezent
- Știrbeț Corneliu - prezent
- Știrbu Gigel-Sorinel - prezent
- Tabără Valeriu - prezent
- Tabugan Ion -
- Taloș Gheorghe-Mirel - prezent
- Tărâță Culiță - prezent
- Teodorescu Horia - prezent
- Timiș Ioan - prezent
- Tița -Nicolescu Gabriel -
- Tîlvăr Angel - prezent
- Toader Mircea-Nicu - prezent
- Trășculescu Alin Silviu - prezent
- Tudose Mihai - prezent
- Turcan Raluca - prezentă
- Tușa Adriana Diana - prezentă
- Țaga Claudiu - prezent
- Țintean Ioan - prezent
- Țîmpău Radu Bogdan - prezent
- Țurcanu Florin - prezent
- Țurea Răzvan - prezent
- Udrea Elena Gabriela - prezentă
- Uioreanu Horea-Dorin - prezent
- Uricec Eugen Constantin - prezent
- Vainer Aurel - prezent
- Varga Attila - absent
- Varga Lucia-Ana - prezentă
- Vasile Aurelia - prezentă
- Vasilică Radu Costin - prezent
- Vișan Gelu - prezent
- Vîlcu Samoil - prezent
- Vladu Iulian - prezent
- Vlase Petru Gabriel - prezent
- Vlădoiu Aurel - prezent
- Voicu Mădălin-Ștefan -
- Voicu Mihai Alexandru - prezent
- Voinescu-Cotoi Sever - prezent
- Vreme Valerian - prezent
- Zamfirescu Sorin Ștefan - prezent
- Zătreanu Dan-Radu - prezent
- Zgonea Valeriu Ștefan - prezent
- Zisopol Dragoș Gabriel - prezent
- Zoicaș Gheorghe - absent

Dați-mi voie să-i mai citesc o dată pe cei absenți.

- Ana Gheorghe - absent
- Antal István -
- Bobeș Marin -
- Bot Octavian - absent
- Bordeianu Dan - absent
- Chircu Doinița-Mariana - absentă
- Dumitrescu Liana - absentă
- Dumitru Ion -
- Grosaru Mircea - absent
- Ignat Miron - absent
- Kelemen Atilla Béla-Ladislau - absent
- Manolescu Oana - absentă
- Păsat Dan - absent
- Rebenciuc Neculai - absent
- Tabugan Ion - absent
- Tița-Nicolescu Gabriel - absent
- Varga Attila - absent
- Voicu Mădălin-Ștefan - absent
- Zoicaș Gheorghe - absent

Îmi dați voie să votez și eu.

 
 

Domnul Mircea Dan Geoană:

Stimați colegi,

Procesul de votare a luat sfârșit.

În temeiul prevederilor art.32 alin.(4) din Regulamentul comun, invit membrii Birourilor permanente ale celor două Camere să se întrunească în sala de ședințe a Biroului permanent al Camerei Deputaților, pentru verificarea și numărarea voturilor exprimate.

Vom relua lucrările în plen după constatarea rezultatului votului de către membrii celor două birouri permanente.

Rog membrii Birourilor permanente ale celor două Camere să însoțească urnele și să procedeze la verificarea și numărarea votului asupra moțiunii de cenzură.

 
   

- după pauză -

 
 

Domnul Mircea-Dan Geoană:

Stimați colegi,

Doamnelor și domnilor senatori și deputați,

Vă rog să vă reluați locurile în sala plenului reunit al Parlamentului României. Reluăm lucrările noastre.

Vă rog să vă ocupați locurile în sală.

Îl invit pe domnul deputat Valeriu Zgonea, secretarul Camerei Deputaților, să prezinte, în fața plenului reunit, procesul-verbal referitor la rezultatul votului asupra moțiunii de cenzură.

Domnule deputat, vă rog.

 
 

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Mulțumesc, domnule președinte.

Proces-verbal referitor la rezultatul votului exprimat de către deputați și senatori asupra moțiunii de cenzură cu tema "11 împotriva României"...

Voci din Grupurile parlamentare ale PNL:

Mai rar, mai tare!

 
 

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

Rar!

...inițiate de 123 de deputați și senatori.

Birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului, în temeiul art.32 alin.(4) din Regulamentul ședințelor comune ale Camerei Deputaților și Senatului, procedând la verificarea și numărarea voturilor exprimate de către deputați și senatori prin vot secret cu bile asupra moțiunii de cenzură cu tema "11 împotriva României", inițiate de 123 de deputați și senatori, au constatat următoarele:

  • Chestorii au primit 471 de bile albe și 471 de bile negre.
  • Au fost distribuite 434 de bile albe și 434 de bile negre.
  • Numărul total al deputaților și senatorilor: 471.
  • Numărul deputaților și senatorilor prezenți: 448.
  • Numărul total de voturi exprimate: 434.
  • Numărul total de voturi anulate: 4.
  • Numărul total de voturi valabil exprimate, din care voturi pentru 254, voturi contra 176. (Aplauze puternice din partea Grupurilor parlamentare ale PNL și PSD.)

Potrivit prevederilor art.113 alin.(1) din Constituția României, moțiunea de cenzură se adoptă cu votul majorității deputaților și senatorilor, ceea ce reprezintă minim 236 de voturi pentru.

Ca urmare a faptului că, din totalul de 471 de parlamentari, au fost prezenți 448, din care 254 au votat pentru moțiunea de cenzură, se constată că a fost întrunită majoritatea cerută de Constituție și, în consecință, a fost adoptată moțiunea de cenzură.

Vă mulțumesc. (Aplauze din partea Grupurilor parlamentare ale PNL și PSD.)

 
 

Domnul Mircea-Dan Geoană:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Stimate colege și stimați colegi,

În premieră, după 20 de ani de democrație, o moțiune de cenzură trece.

Având în vedere votul dumneavoastră și prevederile Constituției României, în acest moment, constatăm că adoptarea moțiunii de cenzură conduce la retragerea încrederii acordate Parlamentului pentru Guvernul Emil Boc.

Din acest moment, Guvernul Emil Boc a pierdut încrederea Parlamentului României. (Aplauze din partea Grupurilor parlamentare ale PNL și PSD.)

Menționăm că, potrivit art.110 alin.(4) din Constituția României, până la depunerea jurământului de către membrii noului guvern, guvernul al cărui mandat a încetat ca urmare a retragerii de către Parlament a încrederii acordate, îndeplinește numai actele necesare pentru administrarea treburilor publice curente în România.

Cu acestea, declar închisă ședința comună a Parlamentului României.

Vă mulțumesc. (Grupurile parlamentare ale PNL și PSD aplaudă în picioare.)

 
 

Lucrările ședinței s-au încheiat la ora 15,40

 
     

Postal address: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucharest, Romania monday, 26 august 2019, 3:53
Telephone: +40213160300, +40214141111
E-mail: webmaster@cdep.ro