You are here: Home page > Parliamentary Business > Debates > Calendar 2009 > 13-10-2009

Joint sittings of the Chamber of Deputies and the Senate of October 13, 2009

  1. Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru.

 

Ședința a început la ora 10,30.

Lucrările au fost conduse de domnul Mircea-Dan Geoană, președintele Senatului, asistat de domnii Valeriu Ștefan Zgonea, secretar al Camerei Deputaților, și Gheorghe David, secretar al Senatului.

Din prezidiu a făcut parte și doamna Roberta Alma Anastase, președintele Camerei Deputaților.

Domnul Mircea-Dan Geoană:

Domnule prim-ministru,

Doamnelor și domnilor miniștri,

Doamnelor și domnilor deputați și senatori,

Declar deschisă ședința comună a Camerei Deputaților și a Senatului României.

Din totalul de 471 de senatori și deputați și-au înregistrat prezența până în acest moment 432, 39 fiind, în acest moment, absenți. Cvorumul legal este îndeplinit.

Birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului au adoptat proiectul ordinii de zi și proiectul programului de lucru pentru ședința comună de astăzi în forma care v-a fost distribuită tuturor.

Dacă sunt comentarii pentru ordinea de zi care v-a fost propusă de birourile permanente reunite.

Supun votului ordinea de zi pe care o aveți în fața dumneavoastră.

Cine este pentru?

Împotrivă?

Abțineri?

Cu o abținere, ordinea de zi a fost aprobată.

Aveți, de asemenea, în fața dumneavoastră programul de lucru pentru ședința plenului reunit de astăzi.

Sunt comentarii în legătură cu programul de lucru? Nu sunt comentarii.

Supun votului dumneavoastră programul de lucru pentru ziua de astăzi.

Cine este pentru? Vă rog să votați.

Împotrivă?

Abțineri?

Cu o abținere, programul de lucru a fost aprobat.

Stimate colege și stimați colegi,

pe ordinea de zi de astăzi avem dezbaterea și votul asupra moțiunii de cenzură cu titlul "11 împotriva României", inițiată de 123 de deputați și senatori, în temeiul prevederilor art.113 din Constituție și ale art.78 din Regulamentul ședințelor comune ale Camerei deputaților și Senatului României.

vă informez că după prezentarea moțiunii de cenzură în ședința comună din 8 octombrie 2009, nu au fost înregistrate din partea inițiatorilor cereri de retragere a semnăturilor.

Întreb plenul celor două Camere dacă există o astfel de cerere din partea inițiatorilor și semnatarilor moțiunii cu care am fost sesizați astăzi. Constat că nu există o astfel de intenție.

În legătură cu dezbaterea moțiunii de cenzură, Birourile permanente, împreună cu liderii grupurilor parlamentare au decis să propună timpul maxim afectat pentru dezbateri, conform cutumei Parlamentului nostru, după cum urmează.

Guvernului i se rezervă maxim 60 de minute pe care le utilizează la începutul, respectiv, la încheierea dezbaterilor noastre.

Grupurilor parlamentare din Cameră și Senat li se alocă timpul maxim corespunzător numărului inițial al membrilor lor, luându-se în calcul câte 20 de secunde pentru fiecare parlamentar. cumulat pe grupuri parlamentare, situația se prezintă astfel: Grupul parlamentar al PD-L - 55 minute, Alianța politică PSD+PC - 54 de minute, Grupul parlamentar al PNL - 31 de minute, Grupul parlamentar al UDMR - 10 minute și Grupul minorităților naționale - 6 minute.

Dacă sunt obiecții față de această manieră tradițională, de altfel, de alocare a timpilor de dezbatere asupra moțiunii de cenzură. Constat că nu sunt obiecțiuni cu privire la această alocare a timpilor.

Supun votului dumneavoastră aceste propuneri.

Vă rog să votați. Cine este pentru? Mulțumesc.

Împotrivă?

Abțineri?

Unanimitate.

Dezbaterile și intervențiile în jurul moțiunii de cenzură vor fi făcute pe acest algoritm prezentat și aprobat de plenul reunit al Camerelor Parlamentului României.

Rog liderii de grupuri să depună la secretariatul de ședință lista cu deputații și senatorii care doresc să intervină și să se înscrie la cuvânt pentru dezbaterea moțiunii.