George Ionuț Dumitrică
George Ionuț Dumitrică
Sittings of the Chamber of Deputies of October 27, 2009
Abstract of the sittings
Full-text of the sittings
Published in Monitorul Oficial no.142/06-11-2009

Parliamentary debates
Calendar
- Chamber of Deputies:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Query debates
for legislature: 2016-present
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996

Meetings broadcast

format Real Media
Last meetings
15-10-2019
14-10-2019
Video archive:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
You are here: Home page > Parliamentary Business > Debates > Calendar 2009 > 27-10-2009 Printable version

Sittings of the Chamber of Deputies of October 27, 2009

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.24 George Ionuț Dumitrică - declarație politică cu titlul "Premierul interimar Boc își demască populismul ieftin prin ordonanțe de urgență pe care încearcă să le vopsească ulterior, apelând la alții";

 

Domnul George Ionuț Dumitrică:

"Premierul interimar Boc își demască populismul ieftin prin ordonanțe de urgență pe care încearcă să le vopsească ulterior, apelând la alții."

Domnul Boc cere acum ajutor disperat Parlamentului, pentru majorarea plafonului pentru ajutoarele de încălzire, după ce a avut grijă mai întâi să-l reducă, cu propria sa mână, prin ordonanță de urgență.

Aceeași urgență i-o solicită imperativ, în aceste zile, inexplicabilul premier interimar Boc Parlamentului, după ce guvernul pe care-l conduce cu atât de multă abilitate, a decis singurel, cu doar două săptămâni în urmă, să reducă limita respectivă, de la 615 lei la 425 lei, generând prin acest demers și o semnificativă reducere a numărului de beneficiari.

Dar cum președintele Băsescu tocmai și-a înscris candidatura la Biroul Electoral Central, PD-L și al său șef, domnul Boc, au trecut repejor la corectarea greșelilor care l-ar putea defavoriza electoral pe iubitul lor candidat.

Acum, când numărul șomerilor din România se apropie vertiginos de cifra înspăimântătoare de un milion, Guvernul Boc a lăsat baltă zeci de mii de familii aflate în dificultate maximă din punct de vedere al veniturilor, apelând la reduceri de cheltuieli drastice tot din buzunarul celui mai năpăstuit și umflând în același timp cu avânt efervescent bugetele județelor colorate în culoarea obligatorie: portocaliul pd-l-ist.

Astfel, guvernul redus al domnului Boc a micșorat cu bună știință plafonul maxim de venituri pe membru de familie pentru subvenționarea facturii la încălzire a locuinței, la limite de venituri comparabile cu anii trecuți, din categoria beneficiarilor fiind excluși cei cu un venit mai mare de 425 lei.

După o justificare de doi bani, trecută la repezeală în documentele care au fost utilizate în acest demers, domnul Boc vrea să scoată acum castanele pe care le-a aruncat el însuși în foc, cu mâna Parlamentului, pe care l-a văduvit timp de un an de principala sa prerogativă: cea legislativă.

Cum explicați, domnule Boc, cele susținute: "reducerea plafoanelor este necesară, în condițiile actuale, determinate de criza economică și de imposibilitatea susținerii din bugetul actual a tuturor formelor de protecție socială"; "eficientizarea sistemului"; "restrângerea numărului de beneficiari" și, mai ales că, toate acestea au fost clamate recent ca și condiție stringentă pentru reducerea subvenției la căldură acordată celor defavorizați?

Cele menționate mai sus au fost vehiculate ca motive absolut necesare pentru economii și apoi decise tot de dumneavoastră, cu doar două săptămâni în urmă. Posibil ca memoria să vă joace feste?

Acum ce vă determină, într-un timp atât de scurt, să veniți cu declarații schimbate total peste noapte și să bateți la ușa Parlamentului pentru revenire asupra celor hotărâte de propria dumneavoastră ordonanță de urgență?

Ați luat întâi cu două mâini, ca să aveți apoi unde da cu un deget și să arătați astfel electoratului ce buni samariteni ați devenit exact în campania electorală. Penibil demers, domnule Boc!

Postal address: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucharest, Romania wednesday, 16 october 2019, 1:06
Telephone: +40213160300, +40214141111
E-mail: webmaster@cdep.ro