Marian-Florian Săniuță
Marian-Florian Săniuță
Sittings of the Chamber of Deputies of October 27, 2009
Abstract of the sittings
Full-text of the sittings
Published in Monitorul Oficial no.142/06-11-2009

Parliamentary debates
Calendar
- Chamber of Deputies:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Query debates
for legislature: 2016-present
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996

Meetings broadcast

format Real Media
Video archive:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
You are here: Home page > Parliamentary Business > Debates > Calendar 2009 > 27-10-2009 Printable version

Sittings of the Chamber of Deputies of October 27, 2009

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.31 Marian-Florian Săniuță - declarație politică intitulată "De la votul cenzitar la candidatura cenzitară";

 

Domnul Marian-Florian Săniuță:

"De la votul cenzitar la candidatura cenzitară"

Conform definiției din Dicționarul Explicativ al Limbii Române, ediția 1998, sistemul electoral cenzitar reprezintă "sistemul în care recunoașterea dreptului de vot este în funcție de îndeplinirea de către alegători a anumitor condiții, în primul rând în funcție de avere".

Votul cenzitar s-a practicat pe scară largă înainte de instituirea votului universal, în România fiind introdus prin Legea electorală din anul 1864, care împărțea electoratul în două categorii:

electoratul rural - cei care plăteau o dare către stat de 48 de lei

electoratul urban - cei care plăteau o dare către stat de 110 lei.

Aveau dreptul de a fi scutiți de censul de avere alegătorii care aveau calitatea de preoți ai parohiilor, profesorii academiilor și ai colegiilor, doctorii și licențiații diferitelor facultăți.

Acest sistem de vot cenzitar s-a păstrat până în anul 1917.

Logica probabilă a acestui sistem stătea în condiționarea de a fi instruit și/sau a deține proprietăți și implicit putere economică pentru a putea vota, considerând că în acest fel electorul nu depindea de alții, era capabil de a-și fundamenta votul pe rațiune și instruire, fără ca puterea economică a altora, în speță candidații, să-i influențeze opțiunea. De aceea, excepțiile de la achitarea dărilor electorale mi se par a fi grăitoare.

Evident că acest sistem nu a fost unul perfect, pentru că istoria l-a negat, era un sistem nedrept, cel puțin din perspectiva unui elector care avea capacitatea economică de a-și exprima votul la un sufragiu, dar la următorul, grație legilor dure ale economiei de piață, și-l pierdea, nemaiavând posibilitatea de a achita taxele respective, în esență o taxă pe avere, deși avea experiența, obiectivitatea și priceperea de a alege.

Dar ce se întâmpla în forul ales prin votul cenzitar?

Acolo pătrundeau, se exprimau și hotărau doar cei a căror avere le permitea să intre în competițiile electorale. Bogăția, practic, se regăsea atât la cei ce votau, cât și la cei ce erau votați. Iar în acest cerc închis, deciziile se luau de către cei bogați pentru cei bogați.

Sigur, aceasta este o viziune simplistă, dar, cred eu, adevărată.

La granița dintre secolul XIX și secolul XX, un sistem care era sortit pieirii încerca să-și conserve privilegiile în fața unor schimbări inevitabile după revoluțiile democratice de la 1848. Logica democrației a îndepărtat cerința ca alegătorii să aibă proprietăți și să voteze doar dacă achită o taxă pe avere.

Votul a devenit universal și în egală măsură a devenit marfă pentru că acesta se vindea atât în mediul rural, cât și în cel urban pentru te miri ce.

În esență, cei bogați își asigurau dreptul de a intra în forurile decizionale pe baza cumpărării, legal sau nu, a voturilor celor săraci. Tot cei bogați își puteau asigura finanțarea campaniilor electorale, propaganda și influențarea celor mulți. Cu timpul, metodele de influențare au evoluat, s-au diversificat și perfecționat. Esența a rămas aceeași.

Putem, oare, să nu constatăm același lucru în România de după 1990?

De la campanii în care un pix și un pliant făceau să ne schimbăm părerile politice, am ajuns la posturi de televiziune dedicate unei singure opțiuni, la campanii legale de mii și mii de euro, la "atenții" aduse la poarta electorilor și la adevărate festinuri câmpenești, ca să nu mai vorbim de apariții televizate ce se măsoară tot în mii de euro, la ziare dedicate unui candidat sau altul, la manifestări electorale, unele de-a dreptul faraonice, pe lângă care bietul 23 August de dinainte de 1989 pălește trist. Și totul pe mulți, pe foarte mulți bani...

Cei care au bani mulți îi folosesc pentru a influența votul universal al celorlalți. Cei care au resurse financiare pot intra azi în atât de hulitul Parlament. Cei care au bani, dar nu mai vor să se implice în lupta directă și murdară a politicii, îi donează unui candidat sau altuia, care, din pozițiile ocupate în administrație sau legislativ, ar trebui să întoarcă favorul făcut. Iar titlurile ziarelor de după 1990 sunt grăitoare...

Nu vi se pare că diferența față de votul cenzitar se micșorează tot mereu? Am ajuns să legiferăm cuantumul cheltuielilor făcute în campaniile electorale fără a legifera plafonul contribuțiilor la campania unui candidat. Așa am încurajat apariția candidatului cenzitar.

Practic, economicul își impune dominația în fața politicului, se diminuează rolul dezbaterii în Parlament și al deliberării obiective, iar alegătorii nu mai au puterea reală de a alege pe cei care se pot impune prin valoarea principiilor, a ideilor, a programelor. De fapt, democrația reprezentativă este tot mai mult bazată pe singura valoare care se impune după 20 de ani de democrație: banul.

Rațiunea este înlocuită de bogăție,

Bogăția este cea care dictează.

Iar puterea politică i se supune încet, dar sigur.

De aceea, avem conducătorii pe care îi avem, de aceea procentul scepticilor este în continuă creștere, de aceea mulți nu mai vor să se prezinte la vot, de aceea suntem cu toții nemulțumiți de situația în care ne aflăm. Dar acceptăm cu frivolitate să fim manipulați și să ne vindem votul. Și, în acest context, reducerea numărului de parlamentari, transformarea Parlamentului într-o anexă a Executivului, accederea în funcții politice numai a celor cu bani sau a celor care se complac să fie "prizonierii" celor cu mulți bani, votul a câtorva zeci de parlamentari pentru transformarea unui proiect în lege, reprezintă o întărire a democrației și a republicii noastre sau de fapt asistăm la o teribilă luptă, nu atât pentru putere, cât pentru concentrarea puterii în mâinile celor puțini și în detrimentul celor mulți?

De fapt, ar trebui să înțelegem că, așa cum în regimurile absolutiste regele era legea, în țările democratice, legea ar trebui să fie rege, și nu ar trebui să guvernăm după oamenii de la putere, ci după lege.

Este lecția la care clasa politică românească a rămas corigentă!

PS Nu aș vrea să se înțeleagă că prin această declarație politică aș avea ceva cu cei care se îmbogățesc prin afaceri oneste, desfășurate în limita cadrului legal. Ce vreau să se înțeleagă este că nu mai e de dorit ca unii oameni de afaceri să dicteze politicului, iar politicul să se supună fără crâcnire. Avem nevoie în România de modele economice, dar și politice, iar legea și, mai ales, respectarea ei, să fie regulă pentru toți.

Postal address: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucharest, Romania sunday, 25 august 2019, 10:25
Telephone: +40213160300, +40214141111
E-mail: webmaster@cdep.ro