Marius Rogin
Marius Rogin
Sittings of the Chamber of Deputies of October 27, 2009
Abstract of the sittings
Full-text of the sittings
Published in Monitorul Oficial no.142/06-11-2009

Parliamentary debates
Calendar
- Chamber of Deputies:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Query debates
for legislature: 2016-present
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996

Meetings broadcast

format Real Media
Video archive:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
You are here: Home page > Parliamentary Business > Debates > Calendar 2009 > 27-10-2009 Printable version

Sittings of the Chamber of Deputies of October 27, 2009

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.33 Marius Rogin - declarație politică intitulată "Relația dintre mass-media și putere";

 

Domnul Marius Rogin:

"Relația dintre mass-media și putere"

Figura principală în actuala "societate a spectacolului" este "actorul", adică cineva care se expune vederii publicului, care desfășoară un showîn fața spectatorilor. "Actorul" este un factor public care prin felul în care se pune în scenă menține buna dispoziție a publicului. El reprezintă o formă de existență care își rânduiește viața astfel încât să fie permanent în văzul public. În societatea contemporană, "actorul" a devenit personajul principal și favoritul publicului, iar această schimbare semnalizează destrămarea comunității și înlocuirea ei prin aspectul public. Oamenii nu se mai strâng în comunitate, ci s-au risipit într-un public efemer și capricios, iar datorită faptului că actorul a ajuns să fie cel care determină mersul lucrurilor, realitatea este înscenată ca o suită neîntreruptă de imagini.

Oamenii trăiesc realitatea pe ecranele televiziunii, diferența dintre realitate și imaginea prezentată dispare. Exacerbarea acestei stări de lucruri are loc astăzi în viața politică a Italiei. A avut loc un "puci al mediilor de informare". Un partid politic, cel al lui Silvio Berlusconi, Marele Mogul al mass-media, a oferit o alternativă total nouă, care nu mai este cea dintre o dreaptă și o stângă parlamentară, ci aceea dintre politică și mediile de informare.

Acest mare "complex politico-informațional" a realizat o adevărată artă a dirijării de la distanță, un fel de cibernetică socio-politică împotriva căreia nici o rezistență de durată nu pare a fi posibilă. Telecomandaaparține domeniului reflexelor condiționate, și nu a celui vreunei gândiri democratice.

Această tendință prin care televiziunea alterează politicul, a început să se manifeste și în societatea românească: fosta putere manipula propriu-zis, adică sălbatic, rudimentar, prin TVR, aservindu-și-o. Acum, manipularea e soft, spontană, obiectivă: televiziunea flatează atât personalul politic, cât și publicul, devenind adevăratul cadru de desfășurare al vieții publice, o agora electronică.

Creatorii Constituției americane au considerat că o presă liberă este o componentă esențială a unei guvernări democratice. Astfel, ei au stipulat în primul din cele zece Amendamente ale Drepturilor Omului: "Congresul nu va elabora nicio lege care să limiteze libertatea cuvântului sau a presei." Nu s-a spus însă nimic despre datoria presei de a fi "fair", obiectivă sau reprezentativă.

Ideea presei ca reprezentantă a poporului a devenit un lucru de la sine înțeles, cu care majoritatea jurnaliștilor operează și care pătrunde în fiecare detaliu al muncii lor de zi cu zi. În 1947, Comisia pentru Libertatea Presei a declarat că presa trebuie să furnizeze o descriere reprezentativă a grupurilor componente ale societății.

Unii universitari au legat această ultimă formulare de conceptul reprezentativității din știința politică. Astfel, presa ajunge să aibă un rol asemănător aspectelor formale ale unei guvernări reprezentative, cum ar fi legislatura și executivul. De fapt, ideea presei ca a patra putere în stat este direct legată de presupoziția reprezentativității presei.

În societatea contemporană, pericolul apare atunci când saturația informațională îl împiedică pe cetățean să înțeleagă evenimentele, și deci posibilitatea de participare politică este extrem de diminuată.

Nu mai este de ajuns cerința libertății de expresie și afirmarea dreptului de a informa și de a fi informat. Se impune cu stringență un alt program de acțiune pentru jurnalismul contemporan și pentru o politică luminată în domeniul comunicării politice.

Presa noastră, și mai ales televiziunea, se insinuează în viața publică ca protagonist, și reușește să o transforme, inevitabil, în "spectacol pur", lipsit de conținut.

Postal address: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucharest, Romania saturday, 24 august 2019, 10:49
Telephone: +40213160300, +40214141111
E-mail: webmaster@cdep.ro