Neculai Rățoi
Neculai Rățoi
Sittings of the Chamber of Deputies of October 27, 2009
Abstract of the sittings
Full-text of the sittings
Published in Monitorul Oficial no.142/06-11-2009

Parliamentary debates
Calendar
- Chamber of Deputies:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Query debates
for legislature: 2016-present
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996

Meetings broadcast

format Real Media
Video archive:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
You are here: Home page > Parliamentary Business > Debates > Calendar 2009 > 27-10-2009 Printable version

Sittings of the Chamber of Deputies of October 27, 2009

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.59 Neculai Rățoi - declarație politică intitulată "Băsescu și Boc: minciuni portocalii";

 

Domnul Neculai Rățoi:

Declarație politică: "Băsescu și Boc: minciuni portocalii"

De aproape 5 ani de zile Traian Băsescu creează scandal și minciuni. Dezinformare și intrigi. Aflat în plină campanie electorală, președintele Băsescu recurge la vechile sale tertipuri pentru a câștiga votul românilor. Traian Băsescu a semnat joia trecută decretul care prevede organizarea unui referendum prin care cetățenilor li se cere să se pronunțe asupra parlamentului unicameral și asupra reducerii numărului de parlamentari la cel mult 300. Nu mai departe de noiembrie 2007, Traian Băsescu organiza referendum pentru parlamentul uninominal, o dată cu alegerile europarlamentare.

Știm cu toții că percepția românilor asupra legislativului românesc este una dintre cele mai proaste, iar președintele Băsescu nu a făcut decât să adâncească sentimentul de frustrare la nivelul populației prin atacarea violentă a Parlamentului în ultimii cinci ani. Alegerea zilei de 22 noiembrie ca zi pentru desfășurarea referendumului arată clar care sunt intențiile președintelui. Traian Băsescu face un joc cu caracter pur electoral. Acest lucru este demonstrat de inițiativele trecute ale președintelui, dar și de poziția pe care Băsescu și-o asumă, poziție care vine în contradicție cu prevederile Uniunii Europene privind regionalizarea. Aceasta din urmă presupune, în cazul unei țări de mărimea și cu populația României, parlament bicameral. Iar lipsa de aderare la principiul regionalizării înseamnă fonduri europene pierdute. Dar guvernarea democrat-liberală este expertă la pierderea fondurilor europene.

Ca întotdeauna, Băsescu face din parlament inamicul său numărul unu. Căci, așa cum am văzut cu toții în ultimii ani, președintele nu poate acționa fără scandal. Amenință cu dizolvarea actualului legislativ, fără a lua în calcul posibilitatea de a pierde la aceste alegeri. Dar sunt convins că cetățenii acestei țări îl vor sancționa pe Băsescu mai dur ca niciodată. Pentru că s-au săturat de ceartă, de scandal, de minciuni, de golăneli, s-au săturat să audă cât de bine o duc cei apropiați președintelui, când ei trăiesc din ce în ce mai prost, iar în plus, au văzut ce a realizat Traian Băsescu în calitate de ministru al transporturilor, primar sau președinte: nimic. Nu se poate ca un astfel de om să conducă România în continuare, prin jocuri murdare de culise și manipulare.

Aș vrea să atrag atenția asupra faptului că, în orice țară democratică, înaintea lansării unui referendum se face o campanie de informare a populației. Însă președintele în exercițiu consideră că va explica în perioada campaniei electorale de ce românii trebuie să spună "da" la întrebările pe care le-a lansat. În campania electorală, pe banii românilor, președintele se va folosi de acest pretext pentru a-și proteja resursele financiare proprii. Țara e împânzită deja cu panouri prin care Băsescu, zâmbitor, invită populația să sancționeze parlamentarii. Emil Boc, fidelul executant al lui Băsescu spunea că economisește peste 30 milioane euro organizând referendumul în același timp cu prezidențialele. Banii de pe referendum sunt banii românilor, ai țării, care vor fi aruncați degeaba, pentru un moft și un joc de imagine al președintelui în exercițiu. Același Boc afirma că poporul își exprimă vocea prin parlament și prin referendum.

Stimați colegi, ca parlamentar ales prin vot uninominal, am reprezentat vocea poporului, a celor care m-au ales, opunându-mă organizării acestui referendum. Acesta este lucrul pe care președintele Băsescu și Emil Boc, premierul demis al României, nu îl înțeleg. Ei sunt cei care, sub pretextul interesului național, calcă în picioare voința românilor care s-a făcut deja auzită în Parlamentul României.

În fața dictaturii Băsescu, legislativul și oamenii nu mai contează. Suntem pe un drum periculos, din care ne putem întoarce doar eliminând această molimă care s-a abătut asupra țării și al cărei nume este Traian Băsescu.

Postal address: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucharest, Romania sunday, 25 august 2019, 19:09
Telephone: +40213160300, +40214141111
E-mail: webmaster@cdep.ro