Domnul Paul Ichim: Nu vă supărați pe mine, poate vă întrebați ce au doctorii cu auditul. Am primit la cabinetul senatorial o corespondență de la CECCAR, parcă așa îi spune, iar dânșii au ceva de comentat în domeniu și m-au rugat să vă informez, pe cei care sunteți de specialitate, să vă aplecați atenția la comentariile lor. Mie, așa, ca om care nu se pricepe, argumentele mi se par fundamentate și de bun-simț. Nu știu dacă au mai fost discutate aceste probleme. Îi rog pe colegii din comisii să fie atenți și să nu se supere dacă repet ceva. În România vor exista două legi care reglementează această problemă: Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/1999, care reglementează auditul financiar, și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2008, care reglementează auditul statutar. Reglementarea europeană, cunoscută sub denumirea de Directiva a 8-a - sunt mai multe numere aici, am să pun la dispoziția dumneavoastră și materialul - se referă la un singur tip de audit: auditul statutar, în accepțiunea anglo-saxonă, sau auditul legal, în accepțiunea continentală. Pe de altă parte, Comisia Europeană ține foarte mult la expresia "un audit este un audit, un singur audit", adică, indiferent că întreprinderea este obligată să se auditeze, trebuie să se respecte toate reglementările și standardele referitoare la auditul situațiilor financiare. Dânșii mai comentează în felul următor - dacă se pun în oglindă cele două reglementări, rezultă că: - sunt două tipuri de audit: financiar și statutar, ceea ce este ireal;
- sunt două categorii de auditori: financiari și statutari, însă aceeași persoană face când audit financiar, când audit statutar;
- ar apărea două registre publice: unul al auditorilor publici financiari și unul al auditorilor statutari;
- sunt două modalități de a accede - cu examene, cu stagiu de trei ani - la această calitate de auditor.
Totodată, ca o concluzie, o întreprindere nu va ști niciodată când este auditată financiar sau auditată statutar și, mai ales, ce obligații diferite față de cele două misiuni de audit îi revin. Concluzia lor, mi s-a părut destul de interesantă: anomalia capătă conotație națională, deoarece un expert contabil român poate efectua audit în orice țară prin depunerea unui dosar și înscrierea în registrul public al auditorilor, dar în propria țară trebuie să aibă toate acțiunile de auditor: financiar și statutar. În preambulul acestui document se prevedea că inițiatorul urma să facă propuneri de modificare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 90/2008, aprobată prin Legea nr. 278/2008, referitoare la auditul statutar, și, în acest sens, va fi o singură lege a auditului. Materialul are și o oarecare propunere asupra legii. Știu că termenul de adoptare tacită este data de 15 octombrie 2009. Probabil comentariul meu este făcut prea târziu, dar cred că nu ar fi rău dacă ați studia acest document și - dacă colegii din comisie sunt de acord, pentru că dumnealor se pricep mai bine ca mine - dacă am trimite materialul spre consultare la Camera Deputaților. Vă mulțumesc pentru atenție.
|