Plen
Ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului din 13 ianuarie 2010
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.5/22-01-2010

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2016-prezent
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002

Transmisii video

format Real Media
Arhiva video:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2010 > 13-01-2010 Versiunea pentru printare

Ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului din 13 ianuarie 2010

  1. Continuarea dezbaterilor asupra Proiectului Legii bugetului de stat pe anul 2010.  
 
consultă fișa PL nr. 721/2009 L708/2009

 

Ședința a început la ora 10.00.

Ședința a fost condusă de doamna Roberta-Alma Anastase, președintele Camerei Deputaților și de domnul senator Teodor-Viorel Meleșcanu, vicepreședintele Senatului, asistați de domnul deputat Dumitru Pardău, secretar al Camerei Deputaților, și de domnul senator Cornel Popa, secretar al Senatului.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Doamnelor și domnilor senatori și deputați,

Domnilor miniștri,

Declar deschisă cea de a treia ședință comună a Senatului și Camerei Deputaților din cadrul sesiunii extraordinare.

Vă informez că din totalul de 470 de deputați și senatori și-au înregistrat prezența 268, sunt absenți 202.

Prin urmare, cvorumul legal de lucru este îndeplinit.

Pe ordinea de zi avem continuarea dezbaterii pe articole a Proiectului Legii bugetului de stat pe anul 2010.

Vă reamintesc... (Discuții la masa prezidiului.)

Cred că putem începe lucrările noastre de astăzi.

Rămăsesem la amendamentele admise de Comisiile reunite pentru buget, finanțe.

La nr. crt. 14 amendamentul 151 (nou), domnul deputat Stanciu, pe procedură.

Domnul Anghel Stanciu:

Doamna președinte,

Onorat prezidiu,

Doamnelor și domnilor senatori și deputați,

Domnilor miniștri.

 

Din sală: Domnule Nicolăescu... (Râsete, discuții)

Domnul Anghel Stanciu:

Și domnule Nicolăescu, care a venit.

Doamnă președinte, pentru demararea în condiții bune și foarte bune, chiar cu rezultate excelente, până la ora 22.00, cred că ar trebui, împreună cu domnul președinte al ședinței de ieri, excelentul domn senator Meleșcanu, care a condus foarte bine lucrările, să lămurim un aspect pentru a ști coordonatele zilei de astăzi.

Îl rog și pe domnul deputat Toader să fie atent.

Doamna președinte, s-a trimis la Comisiile reunite pentru buget, finanțe nr. crt. 4 din amendamentele admise și, într-un relativ consens, s-a spus că după aceea urmează art. 5 cu amendamente acceptate de comisii, amendamente respinse și s-a continuat cu amendamentele admise și respinse la 6, 7 și așa mai departe, ajungându-se până la zona în care s-a întrerupt ședința aseară, art. 15.

Trebuie să clarificăm problema pentru că domnul președinte de ședință a spus ieri că vom reveni la art. 4 unde sunt peste 354 de amendamente, pe care distinșii senatori și deputați le-au făcut, referitoare la obiective din colegiile unde dânșii au candidat și unde au căpătat încrederea cetățenilor.

De aceea, vă rog să ne precizați dacă continuăm cu articolele de unde am rămas aseară, revenim la art. 4, îl terminăm, și apoi continuăm cu celelalte sau așa cum ați planificat modul de abordare a lucrărilor noastre pe parcursul acestei zile, pentru că, evident, nu vom putea trece, în niciun caz, la anexe până nu terminăm cu toate articolele din Proiectul Legii bugetului de stat pe 2010, votate sau nevotate în Comisiile reunite pentru buget, finanțe.

Aceste clarificări consider că sunt absolut necesare deoarece am văzut mulți colegi care doresc să susțină amendamentele, repet, amendamente care izvorăsc din necesitățile colegiilor în care au candidat.

Vă mulțumesc foarte mult pentru atenție și aștept lămuririle necesare.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Dragi colegi, v-aș propune să facem în felul următor: să continuăm dezbaterile pe articole până la finalizarea art. 29, care este ultimul, apoi să ne întoarcem la art. 4, tocmai pentru că ați spus că sunt foarte multe amendamente, și să-l discutăm la sfârșit, deoarece suscită foarte multe dezbateri.

Sunteți de acord cu acest punct de vedere? E în regulă.

Rămăsesem la art. 151 (nou) adoptat de Comisiile reunite pentru buget, finanțe.

A existat ieri o propunere de retrimitere la comisii, pe care aș vrea să v-o supun votului.

Prin urmare, supun votului dumneavoastră propunerea ca amendamentul admis de la art. 151 (nou) să fie retrimis la comisii.

Voturi pentru? Voturi împotrivă?

 

Doamna Aurelia Vasile (din sală):

Câte voturi pentru?

Doamna Roberta-Alma Anastase:

115 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 159 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

Propunerea de retrimitere la comisii a fost respinsă. (Discuții.)

Bun.

Acum supun votului dumneavoastră amendamentul de la art. 151, nr. crt. 14.

Voturi pentru? 118 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 161de voturi împotrivă.

Nu sunt abțineri? O abținere.

Amendamentul a fost respins.

La nr. crt. 15 avem art. 152 (nou).

A fost dezbătut ieri.

Îl supun votului dumneavoastră.

Voturi pentru?

 

Doamna Aurelia Vasile (din sală):

Procedură.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Doamna deputat Vasile, vă rog.

Doamna Aurelia Vasile:

Vă mulțumesc, doamna președinte.

Ieri, în ședință, și art. 14, și 15, și 16 au fost propuse pentru retrimitere la comisii.

Solicitarea de retrimitere la comisii a fost pentru toate trei.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

E în regulă.

Doamna Aurelia Vasile:

Vreau să supuneți la vot, întâi, retrimiterea la comisii.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Da. Supun votului dumneavoastră retrimiterea la comisii și a nr. crt. 15 art. 152 (nou).

Voturi pentru? 125 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 158 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

Această propunere a fost respinsă.

Supun votului dumneavoastră amendamentul de la nr. crt. 14.

Voturi pentru? 125 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 159 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

Această propunere a fost respinsă.

La nr. crt. 16 art. 153 (nou), de asemenea, cu propunere de retrimitere la comisii.

Supun votului dumneavoastră această propunere.

Voturi pentru? 126 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 162 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

Prin urmare, și această propunere a fost respinsă.

Supun votului dumneavoastră amendamentul adoptat de comisii.

Voturi pentru? 127 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 163 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

Amendamentul a fost respins.

Trecem la art. 16.

La nr. crt. 17, cu referire la art. 16, există un amendament al comisiilor pentru introducerea unui alineat nou, alin. (10).

Domnule Viorel Ștefan, doriți să-l susțineți?

Domnul Viorel Ștefan:

Doamna președinte,

Stimați colegi,

Comisiile propun completarea art. 16 cu un text nou, alin. (10), în sensul asigurării sumelor aferente ajutoarelor de stat pentru care România urmează să obțină aprobările la notificările făcute de Comisia Europeană pentru acordarea formelor de sprijin în anul 2010 producătorilor agricoli.

Știm cu toții discuția despre situația fermierilor din România.

Dacă era o problemă mare la sfârșitul anului trecut, începând cu 1 ianuarie 2010 a devenit o problemă fără ieșire, pentru că o serie dintre instrumentele de subvenționare a agriculturii nu mai pot fi utilizate de Guvernul României în temeiul angajamentelor față de Uniunea Europeană.

Soluția este ca să se obțină aprobare de la Bruxelles pentru a se utiliza și în 2010 aceste forme de sprijin pentru agricultură, numai că astăzi, la discuțiile pe marginea proiecției bugetare, nu există temei pentru înscrierea sumelor, în mod explicit, în bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

De aceea, noi apreciem că aceasta ar fi o soluție care să rezolve partea de temei legal pentru a se direcționa resurse cu această destinație în situația în care Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale va clarifica cu Bruxelles-ul.

Deci textul va permite, ulterior aprobărilor obținute de la Bruxelles, să se redirecționeze în interiorul bugetului Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale sume de la alte capitole bugetare și să fie folosite cu această destinație.

Aș vrea să mă opresc aici în legătură cu această temă.

Mai sunt amendamente în continuare și, mai ales, la respinse, pentru că e o chestiune sesizată de toți colegii noștri care au preocupări legate de agricultură și, probabil, vom detalia mai mult în legătură cu faptul că admiterea unui astfel de text rezolvă formal, teoretic problema.

Pe fond, inexistența resurselor de unde să fie redistribuite către această destinație este problema de bază și ea se va regăsi când vom dezbate pe marginea susținerii de către colegii noștri a amendamentelor respinse.

Vă mulțumesc.

Altfel spus, aici, rezolvăm o condiție necesară, dar nici pe departe suficientă.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă mulțumesc.

Poziția Ministerului Finanțelor Publice, vă rog.

Domnul Gheorghe Gherghina - secretar de stat în Ministerul Finanțelor Publice:

Susținem amendamentul așa cum l-au propus Comisiile reunite de buget, finanțe.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă mulțumesc. (Domnul senator Petre Daea solicită cuvântul.)

Vă rog. Aveți un amendament?

Domnul Petre Daea:

Doamna președinte, sunteți la începutul zilei.

Sper ca până diseară să intrați în exercițiul normal și să procesați, în calitatea dumneavoastră de președinte de ședință, metodologic, cum și în ce fel vom ieși la tribuna Parlamentului pentru a pune în dezbatere articolele care sunt inserate în raportul prezentat de comisiile de specialitate.

Stimați colegi,

Cred că azi-dimineață, ați mâncat cu toții.

Dacă nu, o veți face la prânz... (Discuții în sală)

Doamna Roberta-Alma Anastase:

O să vă rog să aveți o intervenție pe subiect, pentru că, de când ați început, nu aveți legătură cu subiectul. Vă rog!

Domnul Petre Daea:

Sunt convins că dumneavoastră ați făcut-o, doamna președinte, că nu ați fi avut atâta aplomb, dar, oricum, nu vă veți culca nemâncați.

Colegul care îmi inspiră, în acest moment, nuanța intervenției îmi spune acum că prin buget, am tăiat orice speranță agricultorilor români.

În marșul acesta de intervenții de susținere și de punere în pagină a unui amendament care să vină în ajutorul producătorilor se află și cel de la art.16 alin. (10).

Aș vrea să rețineți că nu se face niciun fel de alocare de fonduri bugetare prin acest articol.

Aici doar se relaxează execuția bugetară, dând posibilitatea celor care administrează domeniul să intervină pe parcursul anului pentru a susține, din bruma bugetară alocată acestui domeniu, formele de sprijin care sunt necesare pentru intervenția imediată în agricultură.

Avem exemplul zilei de ieri, când, fără echivoc, cu foarte puține explicații, răspunsul acelora care astăzi, vremelnic, sunt în scaunul de conducere la Ministerul Finanțelor Publice a fost negativ.

Sper ca astăzi să n-o facă. Și nu întâmplător v-am întrebat la început.

Unii, cu dorința de a ieși în evidență, și-au exprimat nemulțumirea față de forma mea de prezentare, alții, mai pătrunși de simțul răspunderii, au pus capul în piept și s-au rușinat de faptul că nu putem, astăzi, în Parlamentul României, să imprimăm o anumită direcție în sensul de a asigura agriculturii ce îi este necesar, în așa fel încât lucrurile să se desfășoare cum se cuvine.

Intervenția celui care vă vorbește este generată și de faptul că tot timpul, și astăzi, chiar, în Parlamentul României sunt reprezentanți ai agricultorilor români, sunt reprezentanți ai agricultorilor din România, pentru a răspunde observațiilor bunului meu coleg Frunda.

Sunt reprezentanți ai acelora care doresc să vadă un minim de respect din partea acelora care sunt la cârma țării, în așa fel încât șansa de speranță să nu dispară.

Vă mulțumesc, stimați colegi. (Aplauze)

Am înțeles că aplauzele dumneavoastră vin din nevoia de a înțelege ce înseamnă agricultură.

Am perceput acest lucru.

Vă îndemn s-o faceți ori de câte ori aveți ocazia, iar în ce mă privește, voi stărui ca dumneavoastră să aveți ocazii pentru a interveni și pentru a aplauda în Parlamentul României. (Aplauze)

Vă mulțumesc. (Din rândurile parlamentarilor din partea dreaptă a sălii se aplaudă și se scandează: "Ceaușescu, PCR!")

De aceea, vă îndemn s-o mai faceți și îl îndemn pe domnul secretar de stat să dea răspunsul pozitiv la acest amendament pe care l-am introdus.

Din sală: L-a dat.

Domnul Petre Daea:

Dacă l-a dat, este în regulă.

Stimată doamnă, aș vrea să vă întreb dacă dumneavoastră reușiți ca mâine să vă puteți întâlni cu un reprezentant al agricultorilor din România și, dacă o puteți face, puteți aplauda și atunci, că v-am dat ocazia să vă întâlniți.

Acum, în Parlamentul României, aveți un singur drept, acela de a vota și a vorbi.

De aplaudat, puteți să aplaudați inclusiv când vorbește șeful dumneavoastră de partid.

V-aș ruga s-o faceți și acum.

Vă mulțumesc și vă rog să aplaudați.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Și eu vă mulțumesc.

Domnule deputat Victor Surdu, vă rog.

Domnul Raul-Victor Surdu-Soreanu:

Doamna președinte, stimați colegi,

La acest amendament, pentru a nu rămâne doar forma fără fond vă propun introducerea următoarei sintagme: "prin excepție de la alin. (1) și (2) ale prezentului articol".

Așa a fost el inițial și susțin să rămână cum a fost inițial.

A doua completare, introducerea sumei de minimum 2,1 miliarde de lei, de care are nevoie agricultura și care reprezintă doar 50% din ceea ce s-ar cuveni agricultorilor în acest an, pe reglementările comunitare și pe măsurile care se pot continua, din cele pe care noi le-am aprobat, alocat și plătit, sper - așa cum sunt unele angajamente, le vom plăti până la sfârșitul lunii februarie - și alte notificări care reprezintă alte noi măsuri de sprijin.

Deci ați reținut: introducerea sintagmei "prin excepție de la alin. (1) și (2)" și a doua îmbunătățire a acestui amendament "cu suma de minimum 2,1 miliarde de lei".

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă mulțumesc, domnule...

Domnul Raul-Victor Surdu-Soreanu:

Și, dacă-mi permiteți, încă o adăugire.

Banii aceștia, de fapt, nu sunt și ar trebui cineva să ne spună că la rectificarea din iunie vom aduce aceste 2,1 miliarde de lei, pentru că, dacă nu, vom proceda ca anul trecut, când, de fapt, am luat la rectificarea din iunie 2,4 miliarde de lei de la agricultură, iar la rectificarea din august - 680 de milioane de lei, în așa fel încât plățile restante de anul trecut, deși au fost prinși bani la bugetul agriculturii, aprobat tot de noi, aici, sunt de aproape 2 miliarde de lei.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă mulțumesc.

Domnul deputat Toader, pe procedură.

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Doamna președinte,

Vă rog să supuneți la vot, conform Regulamentului ședințelor comune ale Senatului și Camerei Deputaților, acele amendamente care sunt admise.

Dacă sunt amendamente respinse, așa cum a făcut domnul deputat Surdu, le discutăm.

A modifica un amendament în timpul ședinței în plen nu se poate, acesta este Regulamentul ședințelor comune ale Senatului și Camerei Deputaților.

Cred că poziția dânsului este corect să fie exprimată, dar, tehnic, nu putem să modificăm un amendament trecut prin comisii, chiar dacă adăugăm sau nu adăugăm.

Dacă aveți amendament respins, îl supunem la vot.

Mulțumesc.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Și eu vă mulțumesc.

Nu există un amendament respins în sensul acesta.

Înțeleg că domnul deputat Surdu încerca să facă o modificare, ceea ce nu este posibil în plen.

(Domnul deputat Victor Surdu solicită cuvântul.)

Domnul deputat Surdu, drept la replică.

Domnul Raul-Victor Surdu-Soreanu:

Nu e drept la replică.

Vă mulțumesc.

Dumneavoastră ați sesizat corect, doamna președinte.

Deci ce doresc eu? Doresc să se respecte amendamentul așa cum a fost adoptat de Comisiile reunite pentru agricultură, pentru că așa a trecut amendamentul în Comisiile reunite pentru agricultură, inclusiv cu această sintagmă: "prin excepție de la alin. (1) și( 2)" și suma.

Așa, este formă fără fond.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă mulțumesc.

Domnul Viorel Ștefan.

Domnul Viorel Ștefan:

Da, în principal, asta voiam să spun și eu.

Nu discutăm de o completare a amendamentului din amendamentele admise de comisii, ci discutăm de luarea în discuție a unui amendament care a fost aprobat de Comisiile reunite pentru agricultură și pe care noi l-am respins sau, mai exact, l-am modificat și vi-l propunem în forma modificată.

Există temei să luăm în discuție amendamentul în forma în care l-au aprobat comisiile de specialitate.

Cu părere de rău însă, trebuie să constat că astăzi dimineață nu am avut niciun temei să nu respectăm o înțelegere a liderilor de grup care s-a făcut aseară.

Aceasta, între-adevăr, este o chestiune care ar trebui să ne îngrijoreze pe toți.

Înțelegerile la nivel de lideri de grupuri, luate prin consens, tot timpul au reprezentat o soluție pentru a ieși din blocaje în dezbaterile parlamentare.

Azi-dimineață ne-am confruntat cu acest precedent, care, în opinia mea, devine deosebit de periculos.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă mulțumesc.

Doamna deputat Aura Vasile, vă rog, pe procedură.

Doamna Aurelia Vasile:

Vă mulțumesc, doamna președinte.

Constat încă o dată că acest Guvern, atunci când promite ceva, se ține de cuvânt de la birou până la ușă, iar din momentul în care iese pe ușă, nu.

Pentru că au avut loc negocieri cu Ministerul Finanțelor Publice pe capitole foarte importante pentru România, cum este și agricultura, și pentru că una s-a vorbit și alta se face, vă solicităm timp de consultare pentru a putea să stăm de vorbă cu cei de la Ministerul Finanțelor Publice, ca să înțelegem și noi ceva.

Deci mie îmi este foarte greu să cred că înainte de a fi ministru, un bărbat, care bate palma pe o înțelegere, nu-și respectă cuvântul.

Mă duce mintea în altă parte decât la a avea respect față de aceste persoane.

Solicităm timp de consultare pentru a ne lămuri dacă în acest Guvern sunt bărbați care își respectă cuvântul.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Pe procedură, domnul deputat Toader.

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Doamna președinte,

cred că intrăm în declarații politice.

Haideți să intrăm pe fond.

Avem un amendament admis, îl supuneți la vot.

Nu am nimic împotrivă să se întâlnească Grupurile parlamentare ale Alianței Politice PSD+PC cu ministrul.

Nu e pauză de consultări.

Nu am auzit de pauză de consultări pentru ca un grup parlamentar să se consulte cu un ministru, e problema dânșilor.

Vă rog, intrați în procedură.

Aveți un amendament, îl supuneți la vot și, pe urmă, sigur, poate să fie orice.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Doamna Aura Vasile, vă rog.

Doamna Aurelia Vasile:

Vreau să-l informez pe domnul deputat Toader că, solicitând timp de consultare, pot să-l solicit numai pentru grupul meu, pentru a mă lămuri împreună cu colegii mei cum vom proceda.

Am solicitat timpul pentru a sta de vorbă cu ministrul, dar îi invit și pe ceilalți lideri de grupuri parlamentare la această discuție.

Solicit, doamna președinte, acest timp pentru consultare.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Domnul deputat Tinel Gheorghe.

Domnul Tinel Gheorghe:

Mulțumesc, doamna președinte.

Stimați colegi,

Eu am fost cel care am susținut în ședința Comisiilor reunite pentru buget, finanțe amendamentul așa cum a fost el prezentat de domnul președinte Ștefan Viorel în fața dumneavoastră.

Bineînțeles că în ședința Comisiilor reunite pentru agricultură, cu trei zile înainte, au fost discuții dacă la bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale să se suplimenteze suma cu 2,1 miliarde de lei, dar între amendamentul propus de Comisiile pentru agricultură, cu suplimentarea bugetului la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale cu 2,1 miliarde de lei, și amendamentul susținut de mine în Comisiile de buget, finanțe există diferențe.

Amendamentul propus de mine la Proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2010 nu are nicio ingerință asupra bugetului Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale - și, așa cum v-a explicat domnul Ștefan Viorel, el ajută Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale să redistribuie, dacă va obține acordul sau avizul Comisiei Europene, anumite sume pentru a veni în sprijinul agricultorilor - pe când, ceea ce propune domnul Surdu acum nu avem decât să discutăm la Anexele 3/22 - 3/28, când vom analiza bugetele ordonatorilor principali de credite, inclusiv bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Eu vă propun, doamna președinte, să intrăm în procedură, să supunem la vot amendamentul, așa cum a fost el propus și susținut în Comisiile de buget, finanțe, după care să continuăm cu celelalte amendamente.

Mulțumesc.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă mulțumesc și eu.

Domnule Viorel Hrebenciuc, vă rog.

Oricum, discutăm de două subiecte diferite în momentul de față, dar...

Domnul Viorel Hrebenciuc:

Doamna președinte, ca să nu discutăm de două subiecte diferite, eu vă propun o pauză de consultări între liderii de grupuri parlamentare.

Și o să mă justific și de ce.

Ați văzut că, în general, când apar probleme în timpul dezbaterilor în Camera Deputaților, facem câte o pauză de zece minute și liderii grupurilor parlamentare se pun de acord, după care lucrările continuă.

Din nefericire, a apărut acum un sentiment de neîncredere în ceea ce discutăm, pentru că liderii de grupuri parlamentare am stabilit ieri, împreună cu domnul ministru Blaga, cu alți colegi ai Domniei Sale din Guvern, niște lucruri; am stabilit ca azi-dimineață, Comisiile de buget, finanțe să se întrunească, să facă amendamentele în sensul celor pe care le-am discutat și acum am avut surpriza ca unul din grupurile parlamentare - și nu-l nominalizez aici - să nu se mai țină de cuvânt cu privire la ceea ce am stabilit cu toții, de comun acord, aseară.

Această chestiune este fără precedent în relațiile dintre liderii de grupuri și trebuie discutată cu maximă seriozitate, doamna președinte.

Acesta este sensul consultării pe care vreau să v-o propun și vă rog...

Bineînțeles că doamna președinte este bine-venită la această discuție, pe care o facem, oricum, în biroul dumneaei.

Trebuie să discutăm, pentru că așa vor decurge lucrările în continuare.

Or, dacă instituția liderilor de grup nu mai funcționează, înseamnă că putem să ne facem bagajele.

Vă mulțumesc.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Și eu vă mulțumesc.

Vă mulțumesc și pentru faptul că sunt bine-venită la această întâlnire.

Zece minute pauză, după care revenim.

 

- pauză -

*

- după pauză -

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Stimați colegi, Vă rog să luați loc, pentru a putea relua dezbaterile.

Doamna deputat Aura Vasile a solicitat cuvântul pe procedură.

Doamna Aurelia Vasile:

Mulțumesc, doamna președinte.

Cu privire la amendamentul de la art. 4 alin. (2), propus de Grupurile parlamentare ale Alianței Politice PSD+PC și de Grupurile parlamentare ale PNL, prin care solicitam bani pentru administrațiile publice locale, pentru a putea să echilibrăm atât sumele pentru cofinanțare la proiecte, cât și bugetele locale, pentru a se putea face o împărțire corectă, pe criterii stabilite, nu pe majorități politice sau cu direcționare politică, prin hotărâri de Guvern.

Ieri, în discuțiile cu liderii grupurilor parlamentare, cu acceptul prim-ministrului și a doi miniștri, s-a convenit să retrimitem acest punct la Comisiile reunite de buget, finanțe, pentru a putea să fie rediscutat în condițiile în care fusese negociat.

Spre surpriza noastră și pentru prima oară în viața parlamentară, un grup parlamentar nu s-a ținut de cuvânt, în condițiile în care Partidul Democrat Liberal, prin reprezentanții săi în aceste comisii, nu a respectat înțelegerea politică stabilită aseară.

Pentru acest lucru, doamna președinte, grupul nostru parlamentar solicită o pauză de o jumătate de oră, pentru a putea să discutăm cu grupul parlamentar cum vom acționa mai departe, în condițiile în care constatăm încă o dată că se încearcă să fie politizat acest buget, iar puținii bani care există să meargă, punct ochit, punct lovit, după culorile portocalii.

Bineînțeles că nu am avut câștig de cauză nici acolo unde am solicitat sume pe costuri standard privind copiii instituționalizați și cu handicap.

Vă rugăm să acordați acest timp pentru a putea să discutăm cu grupurile noastre parlamentare.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Am înțeles că domnul deputat Toader dorește să intervină.

Domnul Mircea-Nicu Toader:

Doamna președinte.

Pauza de consultări solicitată de doamna Aura Vasile a fost încheiată.

Am discutat referitor la art. 4, unde așa a fost, a fost o înțelegere inițială, dar, pe o analiză tehnică, nu am găsit soluția pentru a stabili modul de repartizare a cotei de 10%, care se duce pentru echilibrare la nivelul consiliului județean, motiv pentru care ne-am retras poziția de atunci și rămâne ca, așa cum este prevăzut și în Regulamentul ședințelor comune ale Senatului și Camerei Deputaților, decizia să aparțină plenului reunit.

Pe de altă parte, solicitarea doamnei Aura Vasile pentru a se întruni Grupurile parlamentare ale Alianței Politice PSD+PC este o cerere pe care dumneavoastră o analizați, dar am rugămintea măcar să încheiem acel amendament de la art. 16 alin. (10), pentru agricultură, și să putem să stabilim după aceea ce avem de făcut, pentru că am rămas totdeauna suspendați și nu mai știm pe unde suntem.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Doamna deputat Aura Vasile.

Doamna Aurelia Vasile:

Mulțumesc, doamna președinte.

Într-adevăr are dreptate colegul meu când a spus că a rămas suspendat. Este suspendat.

Vă solicităm, doamna președinte, să ne acordați timpul pe care vi l-am solicitat pentru a putea să consultăm grupurile noastre parlamentare, pentru a ști cum vom proceda în continuare.

Nu putem să ne dăm votul pe articole și pe capitole ale bugetului care nu sunt foarte bine elucidate și noi nu știm unde vor merge banii.

Deci vă rog să ne acordați timpul.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Am să-l invit pe domnul vicepreședinte Teodor Meleșcanu, pentru a face o comuunicare.

Domnul Teodor-Viorel Meleșcanu:

Mulțumesc foarte mult.

Stimați colegi, cu îngăduința colegilor deputați, vreau să fac o comunicare numai pentru colegii din Camera superioară, din Senat.

Vă informez că, în conformitate cu art. 66 alin. (2) din Constituția României, art. 81 alin. (1) din Regulamentul Senatului și Hotărârea Biroului permanent al Senatului, se convoacă Senatul României în sesiune extraordinară în ziua de 14 ianuarie 2010, mâine, ora 9.00, pentru dezbaterea și adoptarea Proiectului de lege pentru ratificarea Acordului dintre Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova privind micul trafic de frontieră, semnat la București la 13 noiembrie 2009.

Îi rog pe toți colegii să fie prezenți la ora indicată, pentru că în continuare urmează să avem lucrările Camerelor reunite.

Vă mulțumesc.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Și eu vă mulțumesc.

Dacă nu mai sunt alte intervenții pe procedură, atunci, la ora 12.00, ne revedem în plen.

Vă mulțumesc.

 

- pauză -

*

- după pauză -

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Am rugămintea să vă ocupați locurile în sală, ca să putem relua lucrările.

Avem un alineat nou, alin. (10), amendament care a fost susținut deopotrivă de comisie și de Ministerul Finanțelor Publice.

Supun la vot alin. (10) al art. 16, susținut de Ministerul Finanțelor Publice și de comisiile reunite.

Voturi pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abțineri?

În unanimitate, amendamentul a fost adoptat.

Erau și trei amendamente respinse care se refereau la alin. (5) , alin. (6) și alin. (7).

Le susține cineva? Nu.

Atunci vă supun la vot articolul în ansamblul lui.

Art. 16.

Voturi pentru? Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abțineri? Nu sunt.

Art. 16 a fost adoptat.

Domnul Toader, pe procedură.

Domnul Mircea Toader:

Doamna președinte,

Am o propunere și aș vrea să o supuneți aprobării plenului.

Având în vedere că se apropie pauza de la ora 13.00 și fiindcă am făcut numai pauze, v-aș propune să continuăm dezbaterile și să ne vedem de drum în continuare cu aprobarea amendamentelor.

Încă o propunere, vă rog să reluați - că am rămas în dispută cu art. 4 - de la art. 4 și apoi să intrăm în ordinea normală și firească.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Art. 4 era cel care fusese în dispută, rămâne articolul inițial.

În primul rând, dacă este cineva în sală care susține amendamentele respinse? Nu.

La art. 4, poziția comisiei, vă rog, sunt două amendamente care sunt acceptate de comisie.

Nu le susține comisia.

Ministerul le susține? Nu.

Rămâne forma inițiatorului.

Deci la art. 4, primul amendament admis, de la nr. crt. 3.

Voturi pentru? Nu sunt.

Voturi împotrivă? 237 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

Al doilea amendament de la nr. crt. 4, dacă este susținut?

Voturi pentru? Nu sunt.

Voturi împotrivă? 237 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

Vă supun la vot, în ansamblu, art. 4.

Voturi pentru? 237 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abțineri? Nu sunt.

Vă mulțumesc.

Trecem la art. 17.

Există un amendament respins.

Îl susține cineva? Nu.

Nu există amendamente admise de comisiile reunite de buget.

Vă supun la vot art. 17 în ansamblu.

Voturi pentru? 237 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abțineri? Nu sunt.

Art. 18.

Nu sunt amendamente respinse, nu sunt nici amendamente admise de comisie.

Vă supun la vot art. 18 în ansamblu.

Voturi pentru? 238 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 2 voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

Domnul deputat Márton Árpád menționează și alineatul de la art. 5...

Vă rog, domnule deputat, să faceți intervenția la microfon.

Domnul Márton Árpád Francisc:

Nu s-a dat vot nici pe art. 5.

A fost retrimis la comisie, este aceeași problemă cu amendamentele.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Am înțeles.

Supun la vot nr. crt. 8, art. 5, alin. (2), nesusținut.

Voturi pentru? Nu sunt.

Voturi împotrivă? Vă mulțumesc.

Abțineri? Nu sunt.

Cu 236 de voturi împotrivă a fost respins.

Vă supun la vot art. 5 în integralitate.

Voturi pentru? 237 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abțineri? Nu sunt.

Revenim la art. 18.

Vă rog, doamna deputat Aura Vasile, aveți cuvântul, pe procedură.

Doamna Aurelia Vasile:

Doamna președinte,

Contestăm toate voturile care au fost date de actualul prezidiu, pentru că la prezidiu sunt doi secretari de la același partid.

Este cunoscut foarte bine, așa spune Regulamentul, că secretarii de ședință trebuie să fie unul de la putere și unul de la opoziție.

Dacă dumneavoastră doriți să încălcați Regulamentul, noi nu avem nicio problemă.

Vă rog să reluați, respectând Regulamentul: cel de la PD-L să părăsească prezidiul, și locul să fie ocupat de un secretar de la opoziție.

Vă mulțumesc.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă rog, domnul senator David.

Domnul Gheorghe David:

Vă mulțumesc, doamna președinte.

Aș vrea să citesc din Regulamentul ședințelor comune ale Camerei Deputaților și Senatului.

La art. 18 din Regulament se spune așa: "Lucrările ședințelor comune sunt conduse alternativ de președintele Camerei Deputaților și de președintele Senatului, asistați de doi secretari, câte unul de la fiecare Cameră". (Aplauze)

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Așa este și vă pot spune că există și un anunț făcut în Biroul permanent în ceea ce îi privește pe cei doi secretari care se află acum la prezidiu.

Trecem la art. 19.

Doamna Aurelia Vasile:

Doamna președinte,

Eu știu că Parlamentul este reprezentat de grupurile politice care au trecut baremul, conform legii care a abilitat alegerea celor două Camere.

În aceste condiții, cred că trebuie să fim reprezentați corect în momentul în care hotărâm soarta cetățenilor care ne-au votat și pe noi, și pe dumneavoastră.

Este imposibil ca aceste lucrări să fie conduse de doi secretari din același partid, despre care lăsați-mă să mă îndoiesc că, teoretic, respectă și că numără corect cel puțin numărul de voturi care se dau.

Vă solicităm, încă o dată, să reluați de acolo de unde a început ședința.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Eu vreau să fac următoarele precizări - și am să vă rog să nu continuăm discuțiile pe această temă -, dacă doamna senator Silistru dorește să vină la prezidiu, nu am niciun fel de problemă, dar vă pot spune că nu s-a încălcat Regulamentul în niciun fel.

Prin urmare, mergem mai departe.

Dacă doamna senator Silistru dorește să vină la prezidiu, colegul meu, domnul senator David, nu are niciun fel de problemă să părăsească prezidiul.

Trecem la art. 19 și vă întreb dacă există amendamente respinse care sunt susținute?

Doamna deputat Aura Vasile, înțeleg că pe amendamentele respinse doriți să luați cuvântul.

Doamna Aurelia Vasile:

Doamna președinte,

Am amendamente respinse care sunt la art. 16...

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Doamna deputat, am depășit...

Doamna Aurelia Vasile:

Îmi pare foarte rău, doamna președinte, am amendamente respinse și am să le susțin, trecând peste faptul că este ora 13.00 și trebuie să luăm pauza... (Gălăgie în sală, se fluieră, se vociferează)...

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Îmi pare rău, dar vom lucra în continuare.

Dacă doriți, puteți să aveți o intervenție la art. 19.

Vă rog să înțelegeți acest lucru.

Doamna Aurelia Vasile:

Procedură, doamna președinte.

Oricum lucrările au fost finalizate la ora 13.00, conform programului care a fost adoptat de cele două Birouri permanente ale Camerei Deputaților și Senatului și, așa cum știu eu, trebuie să respectăm acest lucru, mai ales că este sesiune extraordinară.

Cu această ocazie, solicit și convocarea Birourilor reunite ale celor două Camere, pentru a putea să deblocăm situația care s-a creat, în condițiile în care o convenție sau o înțelegere între liderii de grupuri parlamentare nu s-a convenit.

Dorim să ridicăm problemele în fața Birourilor reunite ale celor două Camere, probleme care nu sunt ale Partidului Social Democrat și ale Partidului Conservator, pe care le reprezint, ci sunt probleme ale cetățenilor, ale administrațiilor publice locale și probleme sociale.

Cred că mai este o problemă care trebuie rezolvată, și anume dreptul nostru de a vorbi! Și să nu creadă cineva, chiar dacă este liderul partidului care are unul, două voturi în plus prin trădarea unor colegi de-ai noștri, că ne poate pune pumnul în gură! Să nu se creadă că nu vom spune ceea ce dorim.

Dumneavoastră încercați să mă împiedicați să-mi prezint amendamentele de la art. 16 pentru că acest articol acoperă fraude și încercări ale Guvernului și ale Ministerului Finanțelor Publice de a muta fonduri între ministere în timpul anului bugetar.

Solicit, doamna președinte, să luăm pauza de prânz.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă mulțumesc.

Din păcate, la ora 12.00, așa cum am agreat, s-a încheiat pauza de negocieri.

Noi, între timp, am dezbătut, în plen nu a susținut nimeni amendamentele de la art. 16, s-a depășit momentul, acum suntem la art. 19.

În același timp, colegii au agreat să renunțe la pauza de masă, pentru a lucra pe buget și în interesul românilor. (Aplauze)

Vă rog ca intervenția pe procedură să se refere la art.19.

Doamna Aurelia Vasile:

Suntem la un spectacol, numai că este un spectacol de satiră și umor.

Doamna președinte,

Spun încă o dată: este un program de lucru care a fost aprobat de Birourile reunite ale celor două Camere ale Parlamentului, Camera Deputaților și Senat, suntem în sesiune extraordinară și nu se poate schimba programul sau activitatea după bunul plac al unui partid.

Solicit să respectăm programul și să convocăm Birourile reunite ale celor două Camere pentru a putea rezolva problemele care au apărut în această bucățică de timp.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă mulțumesc.

Plenul este suveran, ca de fiecare dată.

Eu, sincer, apreciez interesul colegilor de a munci pentru ca România să aibă un buget.

La art. 19 există un amendament respins, semnat de domnul senator Marius-Sorin Bota.

Dorește să-l susțină? Nu este prezent.

Amendamente admise nu sunt. (Replică neinteligibilă din sală)

Nu doamnă deputat, nu este în numele PSD, ci în numele dumnealui, personal.

Vă supun votului art. 19 în ansamblu.

Voturi pentru? 236 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 63 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

Art. 20, amendamente respinse.

Un amendament semnat de domnul senator Bota.

Vă rog, doamna deputat Aura Vasile.

Doamna Aurelia Vasile:

Doamna președinte,

pentru că nu sunt prezente toate grupurile parlamentare, cred că nu avem cvorum, vă rugăm să verificați cvorumul ședinței.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă mulțumesc, dar președintele de ședință decide dacă se verifică cvorumul.

Eu cred că este evident pentru toată lumea că există cvorum. (Aplauze)

Doamna Aurelia Vasile:

Vă rog să aplaudați mai departe pentru că, într-adevăr, suntem la un spectacol de satiră și umor.

Doamna președinte,

am solicitat să verificați cvorumul.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

I-am consultat pe cei doi secretari de ședință care îmi confirmă faptul că există cvorum.

La art. 20 nu există niciun amendament al comisiei.

Domnul senator Bota, înțeleg că nu susține amendamentul respins.

La art.20 mai există încă un amendament.

Doamna deputat Aura Vasile, susțineți amendamentul?

Doamna Aurelia Vasile:

Doamna președinte,

Domnule președinte de ședință,

Stimați colegi parlamentari,

Doamne și domni,

Constatăm că în Constituția României este foarte bine stipulat, la art. 138, că există o singură lege a bugetului care se adoptă o singură dată pe an.

În art. 20 alin. (8), așa cum este el redactat, am să vi-l citesc, prin derogare de la prevederile Legii privind finanțele publice nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare, se autorizează Ministerul Finanțelor Publice să efectueze suplimentări de credite bugetare la poziția bugetară - Fondul Național de Preaderare, prin virarea de credite bugetare de la alte capitole de cheltuieli sau de la alte titluri, articole și alineate din cadrul aceluiași capitol de cheltuieli, în funcție de stadiul implementării proiectelor derulate în cadrul programelor cu finanțare nerambursabilă de preaderare.

Noi solicităm eliminarea acestui articol, bazându-ne pe ceea ce v-am spus, art. 138 din Constituție, și, de asemenea, sprijinindu-mă pe ceea ce domnul secretar de stat din Ministerul Finanțelor Publice ne-a precizat ieri, la un alt amendament, și anume că fiecare ordonator de credit nu are voie să cheltuiască decât ceea ce este înscris pe contul și pe analiticul respectiv.

Deci considerăm că este o încălcare gravă a Constituției, considerăm la fel și în cazul amendamentelor de la art. 16 pe care nu mă lăsați să le exprim, pentru a nu afla poporul cum încercați să fraudați și să mutați fondurile de la un minister la altul, în condițiile în care spuneți că nu aveți bani pentru agricultură, că nu aveți bani pentru învățământ și că nu aveți bani pentru nimic.

Aveți bani numai pentru clienții dumneavoastră.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă mulțumesc.

Supun la vot amendamentul respins de Comisiile reunite pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital.

Voturi pentru? 78 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 213 voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

Amendamentul a fost respins.

Nu există niciun amendament susținut de cele două comisii.

Prin urmare, supun la vot art. 20 în ansamblul său.

Voturi pentru? 214 voturi pentru.

Voturi împotrivă. 89 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

Trecem la art. 21, nr. crt. 374.

Doamna deputat Aura Vasile, vă rog.

Doamna Aurelia Vasile:

Vă mulțumesc, doamna președinte.

Art. 21 spune așa: "Se autorizează Ministerul Finanțelor Publice, la propunerea ordonatorilor principali de credite, să introducă modificări ale indicatorilor tehnico-economici în fișele de investiții aferente obiectivelor de investiții prevăzute în anexele la bugetele acestora, în condițiile încadrării în prevederile bugetare aprobate pe anul 2010".

Solicităm, doamna președinte, eliminarea acestui articol, pentru că, din nou spun, vom avea două bugete: unul care probabil va fi aprobat de jumătate din Parlamentul României și un altul pe care îl confecționează Guvernul după bunul lui plac.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă mulțumesc.

Supun la vot acest amendament.

Voturi pentru? 93 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 201 voturi împotrivă.

Abțineri? O abținere.

Amendamentul a fost respins.

Mai există un amendament al domnului senator Bota.

Dacă este prezent, îl rog să-l susțină.

Nu este prezent.

Nu există niciun amendament al comisiei.

Supun la vot art. 21 în ansamblu.

Voturi pentru? 211 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 131 voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

La art. 22, amendamente respinse? Doamna deputat Aura Vasile, aveți un amendament de susținut.

Doamna Aurelia Vasile:

Vă mulțumesc, doamna președinte.

Pentru art. 21 alin. (1) propunem eliminarea.

El spune așa: "În termen de zece zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, ordonatorii principali de credite vor aproba detalierea pe programe/

proiecte cu finanțare din fonduri externe rambursabile și nerambursabile, după caz, sumele aprobate cu această destinație, cu avizul Ministerului Finanțelor Publice".

Într-un fel, acest articol se bate în cap cu cel pentru care am solicitat, de asemenea, eliminarea și argumentez acest lucru prin faptul că se impune ca anexele la bugetul de stat să cuprindă în detaliu toate proiectele și programele de finanțare, fondurile publice, interne sau externe, tocmai pentru a nu se face o repartizare politică.

Și acum de-abia îmi explic de ce s-a refuzat admiterea amendamentului propus de colegii din Grupul parlamentar PNL și Grupul parlamentar al Alianței Politice PSD+PC.

De asemenea, solicit ca Guvernul să prezinte Parlamentului, exact pe ceea ce domnul prim-ministru Boc spunea: transparență, această listă privind finanțările.

Vom constata atunci unde merg acești bani.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă mulțumesc.

Supun la vot amendamentul respins de Comisiile reunite pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital.

Voturi pentru? 133 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 207 voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

Amendamentul a fost respins.

Următorul amendament, de la nr. crt. 380, îl susțineți doamna deputat Aura Vasile? Vă rog.

Doamna Aurelia Vasile:

Așa cum vă spuneam solicit și eliminarea art. 22, alin. (2), pentru că și el, împreună cu cele de la art. 16, construiesc un buget paralel.

Stimați colegi, degeaba ne chinuim, degeaba încercăm să aducem amendamente care să facă un buget echilibrat pentru toți cetățenii României, așa cum el este croit va fi un buget numai pentru o parte a României.

Îmi pare foarte rău, pentru că domnul președinte Băsescu a spus că dorește să fie președintele tuturor românilor.

Am să solicit arbitrajul domnului președinte Băsescu pentru a putea ca acest buget să fie, într-adevăr, pentru toți românii.

Solicit eliminarea art. 22 alin. (2).

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă mulțumesc.

Supun la vot amendamentul susținut de doamna deputat Aura Vasile.

Voturi pentru? 134 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 198 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

Amendamentul a fost respins.

Următorul amendament este la nr. crt. 381...(Replică neinteligibilă din sală)

380? Înseamnă că înainte ați susținut amendamentul domnului senator Bota.

 

Doamna Aurelia Vasile (din sală):

Am susținut nr. crt. 379...

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă rog, doamna deputat Aura Vasile.

Doamna Aurelia Vasile:

Vă mulțumesc, doamna președinte.

Este amendamentul de la nr. crt. 380, art. 22 alin. 3.

Spun încă o dată faptul că nu am putut să ne susținem amendamentele de la art. 16, prin care puteam să dovedim foarte bine și foarte clar unde și cum se dorește mișcarea bugetului, încălcându-se Legea privind finanțele publice nr. 500/2002.

Domnii finanțiști - care, de fiecare dată, spun că sunt specialiști - știu că nu este permis, confirmându-se prin declarația domnului secretar de stat, pe care a făcut-o ieri, rugându-l să rămână pe stenogramă, tocmai pentru a putea să dovedim prin ceea ce specialiștii susțin, că avem și noi dreptate.

Solicit eliminarea acestui articol, în condițiile în care acest lucru este legat de art. 16, pe care nu m-ați lăsat, doamna președinte, să-l susțin.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă mulțumesc.

Supun la vot și amendamentul de la nr. crt. 380, susținut de doamna deputat Aura Vasile.

Voturi pentru? 136 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 201 voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

Amendamentul a fost respins.

La nr. crt. 381 avem un amendament semnat de domnul deputat Budurescu și domnul deputat Nicolăescu.

Vă rog să-l susțineți.

Domnul Daniel-Stamate Budurescu:

Doamna președinte,

Stimați colegi,

La nr. crt. 381, este vorba de art. 22 alin. (3).

Solicit eliminarea acestuia.

Este vorba de dorința noastră de a se specifica exact numărul de posturi și numărul salariilor de încadrare pentru fiecare categorie de salariați.

Într-adevăr, motivația respingerii este întocmită conform Legii privind finanțele publice nr. 500/2002 care prevede că fondul salariilor de bază se aprobă odată cu numărul de salariați, dar legea respectivă nu interzice, așa cum a fost cutuma în acest Parlament, de a se prevedea salariile de încadrare pentru fiecare categorie de salariați, iar asta m-ar duce cu gândul că în această situație s-ar dori cumva ascunderea unor salarii, să zic, cumva, "nesimțite", eu nu le-aș zice.

Pentru că sunt membru al Comisiei pentru politică externă, am constatat, de exemplu, că există 569 de posturi în care salariul de bază este peste 100 de milioane de lei, spre deosebire de parlamentari care au mult mai puțin și un număr mai mic.

Eu nu consider că ar fi salarii nesimțite.

Tocmai de aceea am fi dorit specificarea exactă a salariilor de încadrare.

Vă mulțumesc.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă mulțumesc și eu.

Supun votului acest amendament.

Voturi pentru? 139.

Voturi împotrivă? 188.

Abțineri? Nu sunt.

Trecem la amendamentul de la nr. crt. 382.

Doamna Aurelia Vasile, vă rog.

Doamna Aurelia Vasile:

Mulțumesc, doamna președinte.

Art. 22 alin. (4) spune: "În temeiul prevăzut la alin. (1) se autorizează ordonatorii principali de credite să detalieze Sinteza bugetelor instituțiilor publice finanțate parțial din venituri proprii pe bugetele instituțiilor subordonate".

Solicităm eliminarea.

Nu se justifică atât timp cât totdeauna am vorbit de transparență, când totdeauna s-a spus că se desființează tot felul de autorități pentru a se face economii, pentru a putea să avem bani.

Acest lucru nu face decât ca anumite salarii să fie secrete și anumite venituri, anumite salarii de merit și anumite prime să fie secrete, în condițiile în care, permanent, se spune că nu avem bani pentru pensionari, că pensionarii trebuie să strângă cureaua.

Constat încă o dată din faptul că au refuzat comisiile admiterea și a acestui amendament, că se încearcă scoaterea din criză pe spinarea celor săraci.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă mulțumesc.

Supun votului.

Voturi pentru? 139.

Voturi împotrivă? 191 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

Mai este un amendament care a fost semnat de domnul senator Marius-Sorin-Ovidiu Bota.

Nu este susținut.

Există un amendament admis de comisie la nr. crt. 18.

Este vorba de un nou alin. ( 3).

Nu, scuze, nu există niciun amendament.

Da, există, la nr. crt. 13 unde se propune introducerea unui nou capitol II1: "Măsuri în domeniul politicilor fiscale".

Comisia nu intervine.

Imediat aflăm și punctul de vedere al ministerului și după aceea vă invit la microfon.

Vă rog.

Domnul Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu - ministrul Finantelor Publice:

Nu susținem introducerea acestui capitol nou.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Domnule deputat Chițoiu, doriți să aveți o intervenție? Vă rog.

Domnul Daniel Chițoiu:

Mulțumesc, doamna președinte.

Dragi colegi, am propus introducerea unui capitol nou II1., "Măsuri în domeniul politicilor fiscale", capitol care să reglementeze măsuri de relaxare fiscală care au darul de a crește veniturile colectate la bugetul de stat.

După cum știți, anul trecut, Guvernul Boc, în luna mai, când a rectificat bugetul de stat pe 2009, a introdus în mod asemănător, un capitol de măsuri fiscale prin care a fost introdus impozitul minim și, de asemenea, au mai fost introduse o serie de măsuri privind nedeductibilitatea taxei pe valoare adăugată privind achiziția de mașini și combustibilul aferent acestora.

Din analiza colectării veniturilor pe anul 2009 s-a constatat că pe total buget general consolidat veniturile colectate ca pondere în PIB în anul 2009 au fost mai mici cu 1,7 puncte procentuale.

Dacă la sfârșitul anului 2008 aveam venituri colectate, ca pondere în PIB

de 32,8%, la sfârșitul anului 2009, veniturile colectate au ajuns la 30,7% ca pondere în PIB.

Ce s-a întâmplat? Așa cum presa de astăzi arată, conform datelor furnizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului, că peste 200 de mii de firme și-au suspendat activitatea, s-au dizolvat sau s-au radiat din proprie inițiativă.

Observăm că pe lângă efectul de a desființa firmele fără activitate au fost închise și extraordinar de multe firme care desfășurau activitate, iar veniturile colaterale pe care le datorau la bugetul de stat, respectiv impozit pe venit, contribuții sociale, taxa pe valoare adăugată care era datorată de firmele care-și desfășurau activitatea, dar nu aveau capacitatea fiscală de a plăti impozitul minim, veniturile pe buget general consolidat au scăzut.

Fapt pentru care propun suspendarea, în anul 2010, a impozitului minim.

Și argumentez aceasta și prin faptul că Guvernul s-a abilitat să introducă impozitul forfetar pe domeniile cu risc ridicat de evaziune fiscală și de aceea vă cer să votați acest amendament, deoarece, până la sfârșitul lunii ianuarie, Guvernul trebuie să emită o nouă prevedere privind impozitul forfetar.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă mulțumesc.

Domnul Daniel Chițoiu (din sală):

Mai am și alte amendamente.

Le susțin acum?

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Păi susțineți-le pe toate, atunci.

Sunt la articole diferite amendamentele? Le susțineți la momentul respectiv sau doriți să aveți o prezentare generală?

La art. 13 aveți amendamente? (Consultări la masa prezidiului.)

Bine. Susțineți-le pe toate.

Domnul Daniel Chițoiu:

Un alt amendament propus, așa cum vă spuneam, se referă la suspendarea aplicabilității prevederilor din Codul fiscal privind nedeductibilitatea TVA pentru achiziția de combustibili și achiziția de mașini.

Alt amendament se referă la menținerea și în anul 2010 a impozitului pe venitul microîntreprinderilor la 3%, ținând cont de faptul că, așa cum v-am explicat mai devreme, peste 200 de mii de firme au fost închise în anul 2009 ca urmare a introducerii impozitului minim, prin majorarea cotei impozitului pe venitul microîntreprinderii.

Există riscul ca și în anul 2010 alte 200 de mii de firme să fie închise.

Un alt articol pe care-l propun ca și amendament se referă la Ordonanța nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, prin care am propus reducerea nivelului majorărilor de întârziere de la 0,01%

pe zi de întârziere la 0,05% pe zi de întârziere pentru a veni în sprijinul contribuabililor și a le da o gură de aer, în sensul că pe o perioadă limitată de timp au lipsă temporară de disponibilități.

Nu se aplică acest amendament la contribuabilii la care se constată evaziune și fraudă fiscală.

Vă mulțumesc.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă mulțumesc și eu.

Supun votului amendamentul susținut de domnul deputat Chițoiu.

Voturi pentru? 143.

Voturi împotrivă? 176.

Abțineri? Nu sunt.

Amendamentul a fost respins.

Supun votului art. 22 integral.

Voturi pentru? 178.

Voturi împotrivă? 143.

Abțineri? Nu sunt.

Art. 23.

Avem un amendament respins.

Este susținut de domnul senator Teodor Meleșcanu.

Domnul Teodor-Viorel Meleșcanu:

Vă mulțumesc, doamna președinte.

În Comisiile de apărare, ordine publică și siguranță națională a fost aprobat un amendament care conține două dispoziții distincte.

Prima se referă la dreptul Ministerului Apărării Naționale de a încheia angajamente legale peste limita creditelor bugetare aprobate prin buget, evident, cu aprobarea Ministerului Finanțelor Publice, activitate care are ca obiectiv să pregătească derularea programelor strategice de apărare, aprobate de către Consiliul Suprem de Apărarea Țării, care însă nu au fost incluse la bugetare în acest an.

Cea de a doua parte a amendamentului se referă la cheltuielile legate de participarea forțelor armate române la operațiunile din străinătate, care se desfășoară sub egida ONU, OSCE, NATO, a Uniunii Europene sau a oricăror alte instituții internaționale.

Având în vedere că participarea la aceste operațiuni se face pe baza unei decizii politice, considerăm că nu este normal ca ele să fie finanțate din bugetul Ministerului Apărării Naționale, care nu conține cheltuieli de acest tip, ci să fie finanțate din alte fonduri guvernamentale, care pot finanța acest tip de acțiuni și care urmează să fie adiționate la bugetul Ministerului Apărării Naționale.

Pe scurt, dacă noi adoptăm o decizie politică privind trimiterea unor forțe militare în străinătate, trebuie să oferim Ministerului Apărării Naționale și fonduri în plus pentru a finanța aceste operațiuni.

În caz contrar, ele vor greva bugetul actual al Ministerului Apărării Naționale, care și așa este foarte scăzut, limitându-se la 1,30 din produsul intern brut, cel mai mic buget acordat vreodată Ministerului Apărării Naționale.

Vă mulțumesc.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă mulțumesc și eu.

Supun votului acest amendament respins de comisii.

Voturi pentru? 144.

Voturi împotrivă? 173.

Abțineri? O abținere.

Domnul Stanciu.

Amendamentul a fost respins.

Există și un amendament admis de cele două comisii la art. 23 alin. (3), nr. crt. 18.

Domnule Stanciu, înțeleg că mai este un amendament respins la art. 23 alin. (2) ? Nu apare în anexă.

Domnul Anghel Stanciu:

Mulțumesc, doamna președinte.

Onorat prezidiu,

Stimate doamne și domni senatori și deputați,

Domnilor miniștri,

Cu îngăduința doamnei președinte, am să fac, o jumătate de minut, referire la o chestiune de procedură și apoi mă voi referi la art. 23 alin. (2).

Chestiunea de procedură este cea pe care a ridicat-o distinsul nostru coleg și chiar amic, domnul senator David, care ne-a citit din art. 18 din Regulamentul ședințelor comune ale Senatului și Camerei Deputaților, în care se precizează că "Lucrările ședințelor comune sunt conduse de un președinte, alternativ, președintele Camerei Deputaților și președintele Senatului, asistat de doi secretari, câte unul de la fiecare Cameră".

În baza acestui articol, domnul senator ne-a precizat că nu este necesar să fie unul de la putere și unul de la opoziție.

Sper că nu greșesc.

Dacă greșesc, probabil că Domnia Sa are modalitatea de a solicita drept la replică sau pe o chestiune de procedură.

Față de acest articol mai este și art. 89 tot din Regulamentul ședințelor comune ale Senatului și Camerei Deputaților, care precizează că "Dispozițiile prezentului Regulament se completează cu prevederile aplicabile din Regulamentul Camerei Deputaților și din Regulamentul Senatului".

Această chestiune generală de la art. 18, care precizează că trebuie să fie doi secretari, fără însă a face distincție dacă sunt de la putere sau opoziție, se poate completa în raport cu art.89, prin art. 143 alin. (3), din Regulamentul Camerei Deputaților care prevede "Președintele este asistat obligatoriu de doi secretari stabiliți prin rotație, din care unul, de regulă, este din opoziție".

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă mulțumesc, domnule Stanciu.

De regulă, haideți să intrăm și în...

Domnul Anghel Stanciu:

Doamna președinte, v-aș ruga să luați act că în poziția care sunteți nu sunteți președinta PD-L, ci sunteți speaker-ul Camerei Deputaților.

Sunt pe o chestiune de procedură, nu deviez de la subiect, sunt pe subiect și am școlarizat mulți studenți și nu-mi permit să școlarizez și președintele Camerei Deputaților.

Am citat exact, scrie "de regulă".

Dumneavoastră ați transformat acest "de regulă" în posibilitatea să fie de la aceeași formațiune.

Țineți minte că rotația va funcționa și să nu protestați când vă va veni rândul.

Aceasta este prima chestiune.

A doua chestiune, tot pe Regulament, pentru că dumneavoastră corect v-ați uitat și este normal să faceți acest lucru, v-ați uitat că la amendamentele respinse nu există amendamentul meu de la Secțiunea a-5-a, Capitolul III, art. 23 alin. (1).

Așa este, doamna președinte, pentru că noi am încălcat toate cutumele la întocmirea acestui raport al comisiilor, n-am respectat absolut nimic și atunci s-au creat inadvertențe.

Dacă domnii colegi de la Comisiile pentru buget, finanțe, se vor uita pe amendamentele mele înregistrate sub nr. 740/6 ianuarie 2010, vor găsi acest amendament și, în consecință, art. 108 alin. (2) din regulamentul Camerei Deputaților precizează că "În cursul dezbaterilor, deputații, Guvernul sau grupurile parlamentare pot pune în discuție amendamentele respinse de comisia sesizată în fond sau amendamentele depuse la comisii".

Deci amendamentul este depus la comisie, are număr de înregistrare și, în consecință, vă rog să-mi permiteți să-l susțin.

Domnilor colegi, este o chestiune foarte simplă.

La Secțiunea a-5-a, Capitolul III, art. 23 alin. (2), din Proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2010 se precizează că "pentru proiectele derulate de către instituțiile de învățământ superior de stat din coordonarea Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului resursele financiare pot fi asigurate prin împrumuturi contractate de către acestea, în conformitate cu legislația în vigoare - repet - în conformitate cu legislația în vigoare - și probabil că domnul rector Drăguleț s-ar putea să intervină - în condițiile rambursării din surse proprii" și aici urmează textul pe care eu îl propun pentru eliminare: "și doar cu avizarea în prealabil a contractării de către Ministerul Finanțelor Publice".

Domnilor colegi, discutăm - și voi fi foarte scurt pentru că mai am vreo sută și ceva de amendamente pe care trebuie să le susțin - despre descentralizare, despre autonomie.

Avem aici o carte pe care președintele României a pariat. "Joc pe o singură carte, Constituția".

Nu în sensul de a o juca în picioare, ci de a o respecta.

Art. 32 alin. (6) din Constituție spune: "Autonomia universitară este garantată".

În aceste condiții, având și un distins coleg premier care este și cadru didactic și predă și drept constituțional, mă întreb dacă nu încălcăm art. 32 alin. (6), autonomia universitară, spunând că este o universitate care are autonomie, și academică, dar și financiară, pot să mă împrumut din veniturile mele proprii, dar vin la minister, la un "funcționar", fără să jignesc - care să-mi dea avizul.

Pe ce îmi dă avizul? De aceea cred că este cazul să acceptăm atât responsabilități, îndatoriri, dar și drepturi pentru universități.

Deci să terminăm cu această monitorizare până jos și să lăsăm universitățile să-și facă politica financiară, iar dacă Senatul greșește și rectorii greșesc, managerii universităților greșesc, să plătească.

Să plătească domnul rector Popa, să plătească doamna rector Andronescu, să plătească domnul rector Drăgulescu.

Noi am învestit Senatul cu putere de decizie și atunci să hotărască.

Se împrumută, dau înapoi sau dacă greșesc, răspund în fața legii, pentru că așa spune aici: "în conformitate cu legislația în vigoare".

Nu cerem bani la acest amendament, ci cerem să lungiți lanțul, să nu-i mai ținem cu lanțul foarte strâns.

Sunteți partid democrat și liberal.

Fiți liberali cu cei din universitate, din mediul academic.

Sper că veți vota pentru.

Vă mulțumesc.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Și eu vă mulțumesc.

Am consultat și comisia, și secretariatul general.

Ambele organisme îmi spun că nu au amendamentul dumneavoastră care nu apare nici în raport și nici la amendamente respinse.

Drept care nu am cum să-l supun votului, domnule Stanciu.

Domnul Stanciu mi-a pus la dispoziție amendamentul propus și depus cu număr de înregistrare la comisie.

Prin urmare, vi-l supun votului.

Voturi pentru? 147.

Voturi împotrivă? 163.

Da, vă rog.

Doamna Aurelia Vasile:

Doamna președinte,

contest votul pe care dumneavoastră sau secretarii l-au prezentat în condițiile în care, în acest moment, ceea ce se spune de la prezidiu nu reflectă prezența deputaților și senatorilor în sală.

Dacă numărăm, o să vedeți că sunt aproape 100 de senatori si deputați din partea arcului guvernamental și mai puțin decât ați anunțat din partea opoziției.

Deci contest votul.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă mulțumesc.

Am consultat și eu cei doi secretari care mi-au furnizat aceste date și sunt de acord cu ceea ce a fost anunțat deja...

Doamna Aurelia Vasile:

Doamna președinte, nu pot să fiu de acord, că vă pun eu la dispoziție, atunci, prezența din sală. Dacă doriți să adoptați un proiect de buget prin fraudă, vă rog, anunțați-ne.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă mulțumesc.

Trecem la art. 23, cel care a trecut de Comisiile reunite pentru buget, finanțe.

Comisiile nu vor să se pronunțe.

Punctul de vedere din partea Ministerului Finanțelor Publice.

Domnul Gheorghe Gherghina:

De acord.

Se susține.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Se susține.

Ministerul Finanțelor Publice susține acest amendament, pe care vi-l supun votului în acest moment.

Voturi pentru?

Voturi împotrivă? Nu sunt.

Abțineri? Nu sunt.

Deci, în unanimitate, acest amendament a fost adoptat.

Supun acum votului art. 23 în ansamblu.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Voturi pentru?

Voturi împotrivă? 3 voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

Art. 24. La art. 24 nu avem niciun amendament respins, nu avem niciun amendament admis de cele două comisii.

Prin urmare, supun votului articolul în ansamblul său.

Voturi pentru? 189 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 41de împotrivă.

Abțineri? O abținere.

Vă mulțumesc.

Art. 25. La art. 25 avem un amendament respins semnat de doamna Aurelia Vasile.

Doriți să-l susțineți? Nu.

Tot la art. 25 avem un amendament semnat de domnul deputat Roman Gheorghe.

Nu dorește să-l susțină.

Un amendament semnat de domnul deputat Mircea Toader.

Nu dorește să-l susțină.

Un amendament semnat de domnul deputat Ioan Oltean.

Nu dorește să-l susțină.

Un amendament semnat de domnul senator Arcaș Viorel și de domnul deputat Cindrea Ioan.

Nu doresc să-l susțină.

Amendamentul de la nr. crt. 391, Grupul parlamentar al Alianței Politice PSD+PC, doriți să-l susțineți? Tot la art. 25.

Nu. Există un amendament admis în comisii.

Domnul Vasile Bleotu:

Stimați colegi, propun eliminarea amendamentului admis în Comisiiile pentru buget, finanțe din următoarele rațiuni: eu am votat și în cadrul comisiei împotriva acestui amendament întrucât se încalcă, printr-o lege ordinară, Legea bugetului de stat, legi de natură organică care privesc legislația muncii.

Noi nu putem îngrădi abordarea unor drepturi și stimulente materiale la unitățile cu capital integral sau majoritar de stat în condițiile în care acestea înregistrează profit.

Vă mulțumesc.

Din aceste considerente propun eliminarea amendamentului admis în comisii.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă mulțumesc, pentru această poziție.

Ministerul ?

Domnul Gheorghe Gherghina:

Poate să fie și eliminat.

Noi susținem forma inițiatorului.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Voturi pentru eliminarea acestui amendament?

Voturi împotrivă ? 1 vot împotrivă.

Abțineri? O abținere.

Vă mulțumesc.

Supun votului art. 25 în forma inițială.

Voturi pentru?

Voturi împotrivă? 1 vot împotrivă.

Abțineri?

3 voturi împotrivă și nicio abținere.

Art. 26 nu are nici amendamente respinse, nici amendamente admise de cele două comisii.

Prin urmare, supun votului dumneavoastră art. 26, în forma lui inițială.

Cine este pentru?173 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 3 voturi împotrivă.

Abțineri? Domnul deputat Stanciu se abține.

La art. 27 nu sunt nici amendamente respinse, nici amendamente care să fi fost susținute de comisii.

Supun votului dumneavoastră art. 27.

Cine este pentru?

Voturi împotrivă? Două voturi împotrivă.

Abțineri? O abținere.

Art. 27 a fost adoptat.

La art. 28 nu sunt amendamente. (Discuții la prezidiu)

Există un amendament respins al domnului deputat Eugen Nicolăescu.

Nu dorește să-l susțină.

Prin urmare, supun votului dumneavoastră art. 28, în forma lui inițială.

Cine este pentru? 176 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 138 de voturi împotrivă.

Abțineri? O abținere.

La art. 29 nu sunt amendamente. (Discuții la prezidiu)

Supun votului dumneavoastră art. 29.

Cine este pentru? 241 de voturi pentru.

Cu 241 de voturi pentru, art. 29 a fost adoptat.

La art. 30 nou există o propunere în cadrul amendamentelor respinse, care este semnată de domnul senator Marius Sorin Bota. (Discuții la prezidiu)

Începem cu Anexa nr. 3.

Domnule deputat Stanciu, vă rog.

Domnul Anghel Stanciu:

Doamnă președinte,

Onorat prezidiu,

Stimate doamne și stimați domni deputați și senatori,

Domnilor miniștri,

Astăzi, dimineață, înainte de a începe efectiv discutarea pe articole, am solicitat doamnei președinte, prin amabilitatea Regulamentului, o chestiune de procedură referitoare la modul în care ne vom desfășura activitatea pe întreaga zi.

Era vorba, doamnă președinte - și sper că vă amintiți -, de faptul că Legea bugetului de stat pe anul 2010, ale cărei articole s-au terminat acum, dorind să treceți la anexe, dacă nu greșesc eu, are un articol - art. 4 - care a avut două capitole: un capitol de amendamente admise în Comisiile reunite pentru buget, finanțe...

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Iertați-mă că vă întrerup, domnule deputat Stanciu, articolul a fost adoptat deja, și art. 4, și alin. (2) al art. 5.

Practic, am epuizat toate aceste lucruri.

Noi, vă reamintesc încă o dată, agreasem că venim în plen la ora 12.00.

Faptul că ați întârziat v-a adus probabil în situația să...

Domnul Anghel Stanciu:

Doamnă președinte, Vă rog să facem o pauză de consultări, să luăm stenograma.

Nu-mi amintesc ca dumneavoastră să fi luat amendamentele, să fi solicitat intervenție pe amendamentele respinse de la art. 4.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Am solicitat, domnule deputat Stanciu.

Domnul Anghel Stanciu:

Solicităm să ne fie adusă stenograma pentru a vedea, într-adevăr, dacă dumneavoastră ați solicitat intervenție la fiecare poziție, așa cum s-a făcut de regulă, și nu votul în bloc, votul comunist.

Pentru că bănuiesc că nu ați prins acele vremuri și nu vreți să le aduceți înapoi.

Solicităm o pauză de consultări pentru a ni se prezenta stenograma, în care să vedem că, într-adevăr, amendamentele de la art. 4, cele 343 de amendamente...

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Sigur că da, domnule deputat Stanciu.

Pe parcursul acestei zile vi se va pune la dispoziție această stenogramă, unde veți avea confirmarea.

Domnul Anghel Stanciu:

Doamnă președinte, noi înțelegem heirupismul dumneavoastră...

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Domnule deputat Stanciu, nu sunteți lider de grup să solicitați pauză de consultări.

Domnul Anghel Stanciu:

Sunt vicelider, doamnă președinte, dacă nu ați aflat până acum, și am acest drept, însărcinat de către liderul de grup.

Dacă vreți, faceți o pauză...

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Nu, părea că doamna deputat Aura Vasile este însărcinată.

Domnul Anghel Stanciu:

Doamnă președinte, faceți o pauză ca să ne aducă și însărcinarea în scris, dacă vreți.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă mulțumesc, domnule deputat Stanciu.

Sper să aveți seriozitatea...

Domnul Anghel Stanciu:

Vă rugăm să acordați această pauză și secretariatul să ne prezinte stenograma.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă mulțumesc mult.

Doamna Aurelia Vasile:

Doamnă președinte, Astăzi, în debutul lucrărilor, am hotărât - și știți foarte bine, pentru că dumneavoastră conduceați lucrările - ca art. 4 să fie reluat după ce terminăm ultimul articol din lege.

Acum s-a terminat ultimul articol din lege și trebuie să reluăm art. 4, în condițiile în care, așa cum s-a hotărât, trebuie să vedem raportul Comisiilor reunite pentru buget, finanțe, pe punctul care a fost retrimis.

Și, prin votul plenului celor două Camere, trebuia să aibă loc astăzi de dimineață această ședință.

Dorim să vedem raportul comisiilor reunite pe punctul care a fost retrimis la comisii.

Vom vota asupra acestui raport, după care continuăm art. 4, înainte de a trece la anexe.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă mulțumesc.

Am epuizat toate aceste lucruri.

Domnule deputat Toader, nu are rost.

Toți cei care au lipsit la momentul respectiv pot să consulte și înregistrarea video, și stenograma.

Trecem la Anexa nr. 3/01.

 

Doamna Aurelia Vasile (din sală):

Să vedem și noi raportul.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Consultați comisia, vă rog.

Administrația prezidențială - Anexa nr. 3/01.

Nu există amendamente respinse și nici amendamente admise de cele două comisii.

Prin urmare, supun votului dumneavoastră Anexa nr. 3.01.

Cine este pentru? 173 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 137 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu există nicio abținere.

Anexa nr. 3/01 a fost adoptată.

 

Doamna Aurelia Vasile (din sală):

Doresc să iau cuvântul pe procedură, doamnă președinte.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Aveți cuvântul, doamnă deputat Aura Vasile, pe procedură.

Doamna Aurelia Vasile:

Doamnă președinte, cred că ne induceți în eroare.

Am consultat Comisiile reunite pentru buget, finanțe, care m-au informat că nu au făcut niciun raport.

Înseamnă că nu și-au dus la îndeplinire sarcina dată de plenul Camerelor reunite.

Până vom da un alt vot în legătură cu ceea ce comisiile reunite trebuiau să facă, rămânem pe ceea ce am votat ieri, pentru că nu-mi aduc aminte să fi anulat ceea ce trebuia să facem.

Vă rugăm să rămânem în cadrul regulamentar, să încercăm ca toată activitatea parlamentară să o facem așa cum scrie în Regulamentul fiecărei Camere și în Regulamentul comun care, după cum mi-aduc aminte, sunt legi organice.

Spun încă o dată că ne-ați indus în eroare.

Nu s-a prezentat un raport.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă mulțumesc.

Trecem la Anexa nr. 3/02 - Senatul României.

Doamna Aurelia Vasile:

Doamnă președinte, nu se poate.

Dumneavoastră ce faceți cu noi?

Încă o dată solicităm o pauză pentru a putea să ne lămurim cu președinții celor două comisii.

S-a dat un vot.

Vă rog să respectați votul plenului, vot care a fost dat pe tot arcul parlamentar.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Doamnă deputat Aura Vasile, din păcate, în momentul acesta dumneavoastră blocați aceste lucrări pentru că aveți niște nelămuriri, pe care o să vă rog să le lămuriți consultând...

Doamna Aurelia Vasile:

Doamnă președinte, nu am nicio nelămurire.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă rog să nu mă întrerupeți și să mă lăsați să-mi termin ideea, pentru că eu nu v-am întrerupt pe dumneavoastră.

Aveți niște nelămuriri, blocați lucrările și adoptarea bugetului pentru simplul fapt că nu ați fost prezentă în sala de plen.

Plenul, în calitatea lui și în capacitățile lui totale, a dispus.

Doamna Aurelia Vasile:

Doamnă președinte, Pot să spun că nu în totalul capacităților sale a dispus, ci fraudând.

Am urmărit pe geamul și pe ecranul televizorului interior ceea ce s-a întâmplat... (Aplauze în sală în partea Grupurilor parlamentare ale PD-L)

Mulțumesc.

În continuare, am să spun că asistăm la un spectacol de umor și satiră și mi se pare normal să aplaudați așa ceva.

Vă spuneam că am urmărit ceea ce ați făcut în sală, până când am ajuns la plen, și nu s-a prezentat niciun raport al comisiilor reunite.

Doamnă președinte, vreau să vă spun că nu încercăm să tergiversăm sau să nu adoptăm bugetul, ci încercăm ca acești puțini bani - pentru că acest buget nu este construit pe creșterea veniturilor, ci pe cum să cheltuim sărăcia - să fie distribuiți corect: și pensionarilor, și agricultorilor, și sănătății, și învățământului, nu doar la două, trei ministere.

Revin și spun: dorim să vedem raportul comisiilor reunite.

Dacă nu există, dispunem să-l facă.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă mulțumesc.

Anexa nr. 3/02 - Senatul României.

Este un amendament admis susținut de cele două comisii.

Care este punctul de vedere al ministerului?

Vă rog, domnule secretar de stat.

Domnul Gheorghe Gherghina:

Din păcate, nu putem susține acest amendament, întrucât ar duce la creșterea deficitului.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă mulțumesc.

Supun votului dumneavoastră acest amendament.

Cine este pentru? 20 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 222 de voturi împotrivă.

Abțineri? 10 abțineri.

Amendamentul a fost respins.

Supun votului dumneavoastră Anexa nr. 3/02.

Cine este pentru? 171 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 137 de voturi împotrivă.

Abțineri? Două abțineri.

Anexa nr. 3/02 a fost adoptată.

Trecem la Anexa nr. 3/03 - Camera Deputaților.

Există un amendament admis.

Care este poziția ministerului?

Domnul Gheorghe Gherghina:

Ministerul nu susține amendamentul.

Propunem adoptarea în forma pe care a prezentat-o Guvernul.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Mulțumim.

Supun votului dumneavoastră amendamentul.

Cine este pentru? Nu sunt voturi pentru.

Voturi împotrivă? 182 de voturi împotrivă.

Abțineri? O abținere.

Amendamentul a fost respins.

Supun votului dumneavoastră Anexa nr. 3/03, proiectul de buget al Camerei Deputaților.

Cine este pentru? 318 voturi pentru.

Voturi împotrivă? Abțineri?

Cu unanimitate de voturi, Anexa nr. 3/03 a fost adoptată.

Trecem la Anexa nr. 3/04 - Înalta Curte de Casație și Justiție Există, de asemenea, un amendament.

Care este poziția Ministerului Finanțelor Publice?

Domnul Gheorghe Gherghina:

Nu susținem amendamentul.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Supun votului dumneavoastră acest amendament. (Discuții la prezidiu)

Cine este pentru? 15 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 167 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt abțineri.

Amendamentul a fost respins.

Există și un amendament respins.

Îl susține cineva? Nu este susținut.

Supun votului dumneavoastră Anexa nr. 3/04.

Cine este pentru? 172 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? Două voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt abțineri.

Anexa nr. 3/04 a fost adoptată.

Trecem la Anexa nr. 3/05 - Curtea Constituțională Vă rog, domnule senator.

Domnul Toni Greblă:

Doamnă președinte, Conform art. 18 din Regulamentul ședințelor comune, lucrările ședințelor comune sunt conduse alternativ de președintele Camerei Deputaților și președintele Senatului, asistați de doi secretari.

În această situație, vă rog să luați măsurile necesare pentru ca prezidiul ședinței comune să fie în formă completă.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă mulțumesc.

Am să-l rog pe domnul senator Meleșcanu, vicepreședinte al Senatului României, să revină în sală.

Am crezut că înțelegem cu toții micile pauze.

Până vine domnul senator Meleșcanu, domnule senator Pereș, vă rog să veniți la prezidiu.

Domnule deputat Márton Árpád, aveți cuvântul.

Domnul Márton Árpád Francisc:

Doamnă președinte,

Nu pot decât să reiterez aceeași problemă a mea de un an și ceva. În momentul când conduceți ședința Camerei Deputaților, atât dumneavoastră, cât și colegii nu observați că aici, la dreapta, mai există un grup parlamentar, Grupul parlamentar al UDMR, și este bine să observați cum se ridică niște mâini sau nu se ridică niște mâini.

Grupul nostru parlamentar este ignorat.

Azi, toată ziua, am fost ignorați.

Vă mulțumesc.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă mulțumesc și îi cer scuze domnului deputat Márton Árpád.

Îl rog pe domnul deputat Pardău, secretar al Camerei Deputaților, să fie atent.

Anexa nr. 3/05 - Curtea Constituțională Există un amendament admis.

Care este poziția ministerului?

Domnul Gheorghe Gherghina:

Nu susținem amendamentul comisiilor.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă mulțumesc.

Supun votului dumneavoastră acest amendament.

Cine este pentru? 65 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 167 de voturi împotrivă.

Abțineri? O abținere.

Amendamentul a fost respins.

Supun votului dumneavoastră Anexa nr. 3/05.

Cine este pentru? 172 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 41 de voturi împotrivă.

Abțineri? O abținere.

Anexa nr. 3/05 a fost adoptată.

Trecem la Anexa nr. 3/06 - Consiliul Legislativ Nu sunt amendamente.

Supun votului dumneavoastră această anexă.

Cine este pentru? 176 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 80 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt abțineri.

Anexa nr. 3/06 a fost adoptată.

Trecem la Anexa nr. 3/07 - Curtea de Conturi Există un amendament admis de cele două comisii.

Care este poziția ministerului?

Domnul Sebastian Teodor Gheorghe Vlădescu:

Suntem de acord cu acest amendament.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Supun votului dumneavoastră acest amendament.

Cine este pentru? 186 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? Nu sunt voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt abțineri.

Amendamentul a fost admis.

Există și un amendament respins retras.

Dorește cineva să-l susțină? Nu dorește să-l susțină nimeni.

Supun votului dumneavoastră Anexa nr. 3/07.

Cine este pentru? 193 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 50 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt abțineri.

Înțeleg că o parte nu participă la vot.

Anexa nr. 3/07 a fost adoptată.

Trecem la Anexa nr. 3/08 - Consiliul Concurenței Nu sunt amendamente respinse și nici amendamente admise.

Supun votului dumneavoastră Anexa nr. 3/08.

Cine este pentru? 187 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 64 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt abțineri.

Anexa nr. 3/08 a fost adoptată.

Trecem la Anexa nr. 3/09 - Avocatul Poporului Nu sunt amendamente.

Supun votului dumneavoastră Anexa nr. 3/09.

Cine este pentru? 268 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? Abțineri?

Cu unanimitate de voturi, Anexa nr. 3/09 a fost adoptată.

Trecem la Anexa nr. 3/10 - Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (Discuții la prezidiu)

Sunt amendamente respinse.

Dorește cineva să le susțină? Nu se susțin.

Sunt și amendamente admise - nr. crt. 25.

Care este poziția ministerului?

Domnul Gheorghe Gherghina:

Suntem de acord, îl susținem.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Și nr. crt. 26?

Domnul Gheorghe Gherghina:

Nu, nr. crt. 26 nu.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Supun votului dumneavoastră amendamentul de la nr. crt. 25.

Cine este pentru? 253 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 25 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt abțineri.

Amendamentul a fost adoptat.

Supun votului dumneavoastră amendamentul de la nr. crt. 26, nesusținut de Ministerul Finanțelor Publice.

Cine este pentru? Un vot pentru.

Voturi împotrivă? 239 de voturi împotrivă.

Abțineri? 4 abțineri.

Amendamentul a fost respins.

Supun votului dumneavoastră Anexa nr. 3/10.

Cine este pentru? 229 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 68 de voturi împotrivă.

Abțineri? Două abțineri.

Anexa nr. 3/10 a fost adoptată.

40 participă, și nu votează.

Am înțeles.

Anexa nr. 3/11 - Consiliul Național al Audiovizualului.

Avem un amendament respins.

Susține cineva acest amendament? Nu.

Avem și un amendament susținut de către cele două comisii.

Ministerul?

Domnul Gheorghe Gherghina:

Nu putem să-l susținem.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Am înțeles.

Supun votului dumneavoastră acest amendament.

Cine este pentru? 118 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 170 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

Mă scuzați.

Dacă nu-mi sesizează secretarul...

Din sală: Au votat și pentru, și la abțineri.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Deci ați votat și pentru.

Trei abțineri.

Amendamentul a fost respins.

Supun votului dumneavoastră Anexa nr. 3/11.

Cine este pentru? 182 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 100 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt abțineri.

Anexa nr. 3/11 a fost adoptată.

Anexa nr. 3/13 - Secretariatul General al Guvernului.

Dintre amendamentele respinse din această anexă dorește cineva să le susțină?

Înțeleg că domnul deputat Stanciu dorește să susțină un amendament, după care domnul deputat Munteanu.

Domnul Anghel Stanciu:

Doamnă președinte,

Onorat prezidiu,

Stimate doamne și stimați domni senatori și deputați,

Domnilor miniștri,

Eugen Nicolăescu lipsește, ca de obicei.

A, Excelență, scuzați-mă.

Doamnă președinte,

Stimați colegi,

Am venit cu multe amendamente care nu au întrunit consensul dumneavoastră.

Sper ca acest amendament să fie acceptat, pentru că, dincolo de susținerea mea, în mod normal și firesc, repet, este normal să aibă și susținerea Celui de sus, care vă ocrotește pe toți.

Dar mă refer la Cel de mai sus decât cel care vă ocrotește pe dumneavoastră, pentru că este vorba de Biserica Ortodoxă din satul Zaboloteni, comuna Trifești, județul Iași.

Noi solicităm, conform amendamentului de la nr. crt. 142, să suplimentăm cu 100 de mii de lei bugetul Secretariatului General al Guvernului pentru a putea, prin mecanismele specifice, ca acești bani să ajungă la biserică prin Secretariatul de Stat pentru Culte, care este în subordinea Secretariatului General al Guvernului, astfel încât acest locaș de cult, de reculegere pentru cetățenii din comuna Trifești, care - o să vă surprindă, stimați colegi de la PD-L - au primar de la PD-L.

Dacă veți vota și împotriva propriului dumneavoastră primar, înseamnă că vă tăiați baza și fundația Partidului Democrat Liberal.

Doamnă președinte, Deși Regulamentul precizează că președintele de ședință va vota ultimul, chiar voi închide ochii, ca să ridicați mâna prima pentru acest primar PD-L, care mi-a dat acest amendament și m-a rugat să transmit colegilor de la PD-L, să-i rog să-i acorde susținerea necondiționată a Domniilor Lor.

Vă mulțumesc.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Am înțeles.

La nr. crt. 142 era amendamentul dumneavoastră, pe care îl supun la vot.

 

Domnul Puiu Hașotti (din sală):

Cum se procedează cu susținerea amendamentelor?

Doamna Roberta-Alma Anastase:

În funcție de cine dorește să și le susțină, deoarece fiecare urmărește.

 

Domnul Ioan Munteanu (din sală):

Ați luat în dezbatere nr. crt. 115, apoi ați sărit la nr. crt. 142.

Nu mai înțelegem nimic.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Mă gândeam că urmăriți și dumneavoastră acest...

Cine este pentru? 137 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 161 de voturi împotrivă.

Abțineri? O abținere.

Amendamentul a fost respins.

Înțeleg că există o solicitare pentru a fi luat amendament cu amendament. (Domnul senator Toni Greblă solicită cuvântul.)

Dar ce s-a întâmplat? (Discuții aprinse în sală)

Domnul senator Petru Filip dorește să-și susțină amendamentul? Nu dorește.

Domnul senator Trifon Belacurencu dorește să-și susțină amendamentul? Vă rog, nr. crt. 115.

Domnul Toni Greblă:

Doamnă președinte, Vă rog să ne precizați clar și să stabiliți o modalitate de lucru cu plenul Camerelor reunite, pentru că în varianta în care dumneavoastră propuneți susținerea pe senatori, pe deputați, fără să urmăriți anexele, numerele și autorul, dacă doriți dumneavoastră, noi nu mai înțelegem nimic.

Din această cauză se creează confuzii.

Una dintre confuzii o voi ridica după ce se termină acest capitol, dar vă rog să aveți o modalitate coerentă de lucru pentru a putea și noi să urmărim desfășurarea lucrărilor și să intervenim atunci când trebuie.

Mulțumesc.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Și eu vă mulțumesc.

Și ieri am lucrat în același stil, adică cine dorește să-și susțină să vină să susțină, iar noi urmărim și votăm pe parcurs.

Dacă vreți să le trecem în revistă pe absolut toate celelalte, înțeleg că și aceasta este o modalitate de a trage puțin de timp, drept care haideți să nu mai pierdem timpul pe procedură și să pornim la drum și fiecare să-și susțină amendamentele.

Domnul Ioan Munteanu:

Doamnă președinte, Este vorba de procedură, și nu de tragere de timp.

Colega mea are nr. crt. 23 și nr. crt. 24, iar eu am de la nr. crt. 51 la nr. crt. 113, dumneavoastră începeți cu nr. crt. 190 și nr. crt. 114.

Explicați-mi și mie: tragem noi de timp sau dumneavoastră?

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Domnule deputat, Pornim de la nr. crt. 10. (Domnul deputat Varujan Pambuccian solicită cuvântul.)

Domnule deputat Pambuccian, vă rog să înțelegeți că începem cu amendamentele respinse, după care votăm amendamentele admise - și speram cu toții să fi înțeles chestia asta după două zile de lucrări -, apoi votul final pe anexă.

La nr. crt. 10 domnul senator Laurențiu Chirvăsuță dorește să-și susțină amendamentul? Nu.

Vă mulțumesc.

La nr. crt. 11 domnul senator Laurențiu Chirvăsuță dorește să-și susțină amendamentul? Nu La nr. crt. 12, 13, 14, 15, 16 domnul senator Laurențiu Chirvăsuță dorește să-și susțină amendamentele? Nu La nr. crt. 17 domnul deputat Marian Neacșu dorește să-și susțină amendamentul? Nu dorește.

La nr. crt. 18 domnul deputat Octavian Popa dorește să-și susțină amendamentul? Nu dorește.

La nr. crt. 19 domnul deputat Gelu Vișan dorește să-și susțină amendamentul? Nu dorește.

La nr. crt. 20 domnul deputat Constantin Militaru dorește să-și susțină amendamentul? Nu dorește.

La nr. crt. 21 nu dorește să-și susțină amendamentul.

La nr. crt. 22?

La nr. crt. 23, doamna deputat Luminița Iordache - Grupul parlamentar al Alianței Politice PSD+PC dorește să susțină amendamentul.

Vă rog, doamna Iordache.

Doamna Luminița Iordache:

Domnilor președinți,

Stimați colegi,

Nu avem bani pentru nimic: nici pentru mâncare, nici pentru pensii, nici pentru spitale, nici pentru școli.

Mă gândesc că poate se vor găsi bani pentru biserici, pentru ca acolo să intre oamenii să se roage pentru mântuirea noastră, a celor care suntem aici și nu reușim să facem nimic bine pentru ei sau măcar să schimbăm în puțin mai bine viața lor.

De aceea susțin în fața dumneavoastră aceste două amendamente ale mele, care se află la nr. crt. 23 și nr. crt. 24, prin care solicit suplimentarea bugetului cu suma de 150 de mii de lei pentru finanțarea picturii unei biserici din satul Rotăria, comuna Ciortești, județul Iași.

Construcția este nouă și a fost realizată cu greu din banii adunați numai de la enoriași și nu îi mai trebuie decât pictura.

Poate reușim să le oferim bucuria asta, chiar dacă au trecut sărbătorile.

Mai propun o suplimentare a bugetului cu suma de 300 de mii de lei pentru acoperișul unei biserici, Biserica Ortodoxă "Sfântul Arhidiacon Ștefan" din municipiul Iași.

Este singura biserică dintr-o zonă cu un areal destul de mare și ar fi bine, măcar atât, să reușim să-i ajutăm la finalizarea acoperișului, pentru că enoriașii sunt dispuși să mai contribuie cu bani, de unde au de unde nu au, pentru finalizarea construcției.

Vă mulțumesc în speranța că veți adopta aceste amendamente.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă mulțumesc.

Ați susținut două amendamente.

Supun votului dumneavoastră amendamentul nr. 23 susținut de doamna deputat.

Cine este pentru? 118 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 154 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nicio abținere.

Amendamentul a fost respins.

Supun votului dumneavoastră amendamentul nr. 24.

Cine este pentru? 118 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 154 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nicio abținere.

A fost respins și acest amendament.

Nr. crt. 25.

Domnul deputat Dușa dorește să susțină? Nu dorește să susțină.

Nr. crt. 26 - 30.

Domnul deputat Toader dorește să susțină? Nu dorește să susțină.

Nr. crt. 31.

Domnul deputat Zanfir Iorguș dorește să susțină?

Nu dorește să susțină.

Nr. crt. 32, nr. crt. 36.

Doamna deputat Brândușa Novac dorește să le susțină? Nu dorește să le susțină.

Domnul deputat Radu Eugeniu Coclici dorește să susțină amendamentul de la nr. crt. 33? Nu dorește să-l susțină.

Nr. crt. 34.

Domnul deputat Nicolae Rățoi dorește să susțină?

Nu dorește să susțină.

Nr. crt. 35.

Domnul deputat Rebenciuc dorește să susțină? Nu dorește să susțină.

Nr. crt. 37.

Domnul senator Ponta nu este aici.

Doamna deputat Niculesu și domnul deputat Damian nu sunt prezenți.

Dumnealor mai au un număr de amendamente pe care le-au susținut împreună de la nr. crt. 38 până la nr. crt. 47.

Nr. crt. 48.

Domnul senator Marian Valer sau domnul deputat Gheorghe Ciocan dorește să susțină? Nu dorește să susțină.

Nr. crt. 49, nr. crt. 50.

Același grup de mai înainte, format din doamna deputat Niculescu și domnul deputat Boabeș.

Nu susțin.

Domnul deputat Ioan Munteanu susține nr. crt. 51.

V-am descoperit.

Aveți cuvântul.

Domnul Ioan Munteanu:

Mulțumesc, doamnă președinte, că m-ați descoperit.

La nr. crt. 51, următorul amendament - Reparații și modernizare biserică și împrejurimi în valoare de doar 50 de mii de lei, doamnă președinte, pentru Parohia ortodoxă din localitatea Talpa, comuna Bârgăoani, județul Neamț, o parohie aflată într-o localitate mică, cu o populație care are venituri reduse și care are nevoie de sprijinul nostru.

Vă mulțumesc.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Domnule deputat, acesta este amendamentul de la nr. crt. 51.

Amendamentul de la nr. crt. 52 îl susțineți?

 

Domnul Ioan Munteanu (din sală):

Susțin toate amendamentele.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Supun votului dumneavoastră acest amendament.

Cine este pentru? 118 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 149 de voturi împotrivă.

Abțineri? O abținere.

Amendamentul a fost respins.

Amendamentul de la nr. crt. 52.

Domnul Ioan Munteanu:

Aceeași problemă, pentru 200 de mii de lei, de această dată Parohiei ortodoxe - și aș vrea să rețineți numele - "Sfinții Ioachim și Ana" din municipiul Piatra Neamț, municipiul lui "Pinalti", așa cum vă place dumneavoastră să-i spuneți, cuscru, cumătru cu mine, și nu ar fi rău să-l ajutați, pentru că este un ajutor pentru o biserică aflată în construcție, iar această sumă este strict necesară.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă mulțumesc.

Supun votului dumneavoastră acest amendament.

Cine este pentru? 118 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 152 de voturi împotrivă.

Abțineri? 3 abțineri.

Amendamentul a fost respins.

Domnule senator Bota, aveți cuvântul pe procedură.

Domnul Marius-Sorin-Ovidiu Bota:

Mulțumesc.

Doamnă președinte, vă rog să reluați votul și să numărați corect.

Nu ați făcut nici pauză de respirație și ați spus 118.

Mulțumesc.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Au fost numărați înainte, domnule senator, și în general nu număr eu, ci numără secretarii.

La nr. crt. 53 amendamentul este semnat de Comisiile permanente pentru administrație publică din Camera Deputaților și Senat.

La nr. crt. 54, domnul deputat Ioan Munteanu.

Domnule deputat, susțineți amendamentul?

Vă rog, aveți cuvântul.

Domnul Ioan Munteanu:

Ați avut dreptate, vă cer scuze.

La nr. crt. 54 propun colegilor noștri parlamentari un ajutor pentru Parohia ortodoxă din localitatea Bâra, comuna Bâra, județul Neamț, în valoare de 50 de mii de lei.

Este o parohie aflată într-o localitate în care oamenii au venituri reduse și au nevoie de sprijin de la bugetul statului pentru a face aceste lucruri.

Vă mulțumesc foarte mult.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Supun votului dumneavoastră amendamentul nr. 54.

Cine este pentru? 119 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 151 de voturi împotrivă.

Abțineri? O abținere.

Vă mulțumesc.

Amendamentul a fost respins.

Nr. crt. 55, domnul deputat Munteanu.

Mai bine vă mutați la tribună.

Domnul Ioan Munteanu:

Mă gândesc, dacă a venit și domnul prim-ministru...

Coboară puterea spirituală și în sfârșit primul amendament care va fi admis pe resursă financiară este următorul, pentru că este doar de 300 de milioane de lei vechi, ajutor pentru o parohie din localitatea Negrești, comuna Bâra, județul Neamț.

Domnule prim-ministru, Vă asigur că o să-i pun pe toți cetățenii din această localitate să se roage pentru sănătatea dumneavoastră și, dacă vreți, și pentru păstrarea funcției.

Asta dacă mă auziți, dacă nu, mă opresc la sănătate.

Ascultați? Bravo! Napoleon sunteți.

Mulțumesc foarte mult.

Stimați colegi, vă rog să începem cu amendamentul care prevede o sumă foarte mică...

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Că mai aveți vreo 50 de amendamente.

Nu sunt probleme.

Supun votului dumneavoastră amendamentul nr. 55.

Cine este pentru? 121 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 154 de voturi împotrivă.

Abțineri? O abținere.

Vă mulțumesc.

Amendamentul a fost respins.

Dau cuvântul domnului deputat Ioan Munteanu pentru a susține amendamentul de la nr. crt. 56.

Domnul Ioan Munteanu:

Doamna președinte,

Domnule prim-ministru, Poate este o problemă cu Biserica Ortodoxă.

Următorul amendament vi-l propun pentru o biserică romano-catolică din județul Neamț, din localitatea Rediu, comuna Bâra, iar suma este tot mică.

Domnule prim-ministru, de la consilierii dumneavoastră, 500 de milioane de lei vechi dăm la o biserică, ajutăm un sat, oameni care nu au venituri, sunt săraci și îi plângem împreună.

Îmi amintesc că în campaniile electorale tare ne erau dragi cei care conduc și Biserica Ortodoxă, și Biserica Romano-Catolică.

Haideți să-i ajutăm!

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă mulțumesc.

Supun votului dumneavoastră acest amendament.

Cine este pentru? 121 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 153 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

Amendamentul a fost respins.

Îl invit la microfon pe domnul deputat Ioan Munteanu pentru a susține amendamentul de la nr. crt. 57 și pentru a încerca să înduplece plenul.

Domnul Ioan Munteanu:

Sper, domnule Toader.

Pe cuvântul meu dacă nu sper! Pentru asta vin.

Uitați-vă și dumneavoastră, doamnă președinte.

Vă reamintesc, stimați colegi, câți lideri ai partidelor politice, mai ales cele parlamentare, se deplasează toamna în pelerinaj.

Dar nefiind în județul Neamț moaștele Sfintei Paraschieva, avem o biserică, Biserica "Sfânta Cuvioasă Paraschiva".

Am zis: "Domnule, hai să mă refer la asta, pentru că vrea o sumă mai mică, nu vrea cât vrea Iașiul."

În localitatea Căușeni, comuna Boghicea, județul Neamț, doar 300 de milioane de lei vechi. 30.000 de lei, domnule prim-ministru.

Din sală: Dă din buzunarul dumitale!

Domnul Ioan Munteanu:

Să știți, domnule coleg, că uneori fac și eu ca și dumneavoastră gesturi, dar de o anumită mărime.

Nu-mi permit să fac pentru toate aceste biserici.

Dar observația dumneavoastră este corectă.

Ați văzut ce frumos v-am vorbit?

Haideți, poate vă îndurați și dați votul.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă mulțumesc.

Supun votului dumneavoastră acest amendament.

Cine este pentru? 125 de voturi pentru.

Să știți că două voturi le-ați luat de la PD-L.

Voturi împotrivă? 151 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nicio abținere.

Amendamentul a fost respins.

Domnule deputat Ioan Munteanu, susțineți amendamentul de la nr. crt. 58? Noi putem considera că le susțineți pe toate.

 

Domnul Ioan Munteanu (din sală):

Dacă reușesc să trec unul, mă opresc.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Promiteți?

Domnul Ioan Munteanu:

La cel mai mic pe care reușesc să-l trec, mă opresc.

Continuăm.

Dacă reușesc să trec unul de valoare mică, vă promit că nu mai ies.

Dacă nu, 60.

 

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Dau cuvântul domnului deputat Ioan Munteanu pentru a susține amendamentul de la nr. crt. 58.

Domnul Ioan Munteanu:

Reparații pentru Biserica Ortodoxă din localitatea Nistria - Slobozia, comuna Boghicea, județul Neamț.

Valoarea: 30.000 de lei.

Aceeași motivație.

Cred că, de altfel, se înțelege că aceste biserici se află în regiunea în care Uniunea Europeană a pus o ștampilă - "cea mai săracă din UE".

Poate vă gândiți că ne privesc cei de sus și trece acesta.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Supun votului dumneavoastră amendamentul de la nr. crt. 58.

Cine este pentru? 124 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 158 de voturi împotrivă.

Abțineri?

Amendamentul a fost respins.

Nr. crt. 59, domnul deputat Ioan Munteanu.

Tot încearcă.

Domnul Ioan Munteanu:

Sprijin pentru reparații la Parohia ortodoxă "Pogorârea Sfântului Duh", localitatea Boghicea, comuna Boghicea, județul Neamț, în valoare de 30.000 de lei.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă mulțumesc.

Supun votului dumneavoastră acest amendament.

Cine este pentru? 120 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 149 de voturi împotrivă.

Abțineri? 4 abțineri.

Și acest amendament a fost respins.

La nr. crt. 60, domnul deputat Ioan Munteanu.

Domnul Ioan Munteanu:

Reparații în valoare de 30.000 de lei pentru Parohia ortodoxă "Sfinții Petru și Pavel".

Îi rog pe cei din dreapta care poartă aceste frumoase nume să voteze "pentru", că tot nu mă va ajuta foarte mult, dar pentru ei, gândindu-se ce nume duc în spate.

Vă mulțumesc foarte mult.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă mulțumesc.

Supun votului dumneavoastră acest amendament.

Cine este pentru? 124 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 153 de voturi împotrivă.

Abțineri? O abținere.

Vă mulțumesc.

Amendamentul a fost respins.

Pe procedură, vă rog.

Domnul Adrian Solomon:

Mulțumesc, doamnă președinte.

Pentru a-l ajuta pe domnul Munteanu să-și tragă sufletul, vreau să vă aduc în atenție o eroare materială, pe care o pot confirma cei de la Comisiile pentru buget, finanțe, și anume că două amendamente depuse de mine la această anexă nu se regăsesc.

Vă rog să îmi permiteți să le și dau citire.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

O să cer secretariatului să ia act de ceea ce ați spus dumneavoastră și să corecteze eroarea materială.

Domnul Adrian Solomon:

Mulțumesc, doamnă președinte.

Pentru cei care nu știu, sunt Adrian Solomon, deputat de Vaslui, ales în Colegiul uninominal nr. 4, Bârlad.

Vreau din partea dumneavoastră puțin ajutor, și anume să dăm către Protopopiatul Bârlad suma de 300.000 de lei pentru a-și ridica un sediu nou.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă rog să vă susțineți acest amendament la poziția la care este precizat.

Domnul Adrian Solomon:

Nu are nicio poziție, doamnă președinte.

Nu are nicio poziție, lipsește cu desăvârșire din lista amendamentelor respinse, dar comisia confirmă că eu le-am depus.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Bun. Atunci prezentați-l și îl supunem la vot.

Domnul Adrian Solomon:

Pentru stenogramă, reiau.

Vreau 300.000 de lei pentru Protopiatul Bârlad, pentru ca să se repare clădirea existentă sau - de ce nu? - să se ridice alta nouă.

Trebuie spus că această clădire în care funcționează în acest moment Protopiatul Bârlad este o clădire monument istoric categoria B, este improprie locuirii și cei care stau acolo sunt în pericol permanent.

Sper ca și domnul senator PD-L

Pintilie Vasile, dacă este în sală, să dea măcar Domnia Sa votul, fiindcă este coleg de colegiu cu mine.

Vă mulțumesc.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Supun votului dumneavoastră acest amendament.

Voturi pentru? 130 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 153 împotrivă.

Abțineri? O abținere.

Vă rog, domnule deputat.

Mai aveți un amendament?

Domnul Adrian Solomon:

Mai am un amendament, care se referă la alocarea a 200.000 lei pentru Parohia "Sf.Dumitru" din Bârlad.

Trebuie să spun că această parohie a beneficiat și anul trecut de aceeași sumă, prin Legea bugetului, dar, onor specialiștilor din Comisia pentru monumente istorice, părintele-paroh de la biserica Sf.Dumitru a fost purtat pe drumuri un an de zile ca să afle în decembrie că îi lipsea o ștampilă pe timbru, cum ar spune o sintagmă celebră, "Clasic românesc".

De aceea, v-aș ruga pe toți care erați anul trecut în coaliție și știți despre ce este vorba, poate anul acesta îl lăsăm pe părintele de la biserica Sf.Dumitru din Bârlad să-și repare biserica, nu de alta, dar pictura stă să cadă în capul enoriașilor și atunci vom fi cu toții vinovați.

Iar domnul secretar de stat Lemeny poate notează undeva și nu-l uită pe părintele de la Biserica "Sf.Dumitru".

Vă mulțumesc.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Supun votului dumneavoastră acest amendament.

Voturi pentru? 125 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 154 de voturi împotrivă.

Abțineri? O abținere.

La nr. crt. 61, domnul deputat Munteanu.

Chiar v-am simțit lipsa. 61?

Domnul Ioan Munteanu:

S-a respins.

Vedeți, doamna președinte, ce corect lucrez cu dumneavoastră, întrucât mă chemați atât de frumos la microfon.

Vreau să spun că, în timp ce colegul meu își prezenta amendamentele, m-a sunat Preafericitul și Sfințitul Robu și mi-a spus că, din acest moment, ochii îi stă pe noi.

Atât vă spun.

Feriți-vă și începeți să aprobați!

Începem cu una romano-catolică.

Mai avem, domnule Toader.

Probabil că știți că cea mai mare încărcătură spirituală, vrem-nu vrem, se află în județul Neamț.

Cel mai mare număr de mănăstiri, schituri, biserici și tot ceea ce înseamnă...

Așadar, 100.000 de lei pentru Parohia Romano-Catolică din localitatea Slobozia, comuna Boghicea, județul Neamț.

Ia să vedem, apelul făcut de Prea-Fericitul Daniel și Excelența Sa, IPS Robu, are vreo importanță sau nu?

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Supun votului dumneavoastră.

Voturi pentru? 110 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 151 de voturi împotrivă.

Abțineri? O abținere.

A fost respins amendamentul.

Nr. crt. 62.

Susțineți? Sigur.

Domnul Ioan Munteanu:

Și domnul Voinescu mi-a spus: "Forțează, forțează timpul, ca și noaptea, poate fi un sfetnic bun". (Discuții.)

Tot pentru parohie romano-catolică, Preasfânta Inimă a lui Isus, din localitatea Boghicea, comuna Boghicea, județul Neamț, doar 50.000 de lei.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă mulțumesc.

Vă pierdeți din susținători, domnule Munteanu.

Voturi pentru? 90 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 139 de voturi împotrivă.

Abțineri?

Nr. crt. 63.

Susțineți?

Din sală: Nu vă mai susțin oamenii. (Râsete, discuții)

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Pierdeți din votanții dumneavoastră.

Domnul Ioan Munteanu:

Stimați colegi, haideți să facem o înțelegere.

Vin de multe ori.

Haideți, aprobați-mi unul micuț și nu mai vin. (Râsete, discuții)

Un sprijin pentru Biserica Parohiei Ortodoxe din comuna Cuci, comuna Bozieni, județul Neamț.

Nu mai spun motivațiile amendamentului, sunt aceleași pentru toate amendamentele, ca să nu vă răpesc mult din timp.

Din sală: Ce sumă?

Domnul Ioan Munteanu:

Am uitat. Are dreptate colegul meu: 30.000 de lei.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Da, normal.

Supun votului dumneavoastră amendamentul.

Voturi pentru? 80 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 157 de voturi împotrivă.

Abțineri?

Din sală: Procedură.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Domnul deputat Uioreanu, procedură.

Îmi întrerupeți întâlnirile cu domnul Munteanu.

Domnul Horea Dorin Uioreanu:

Vă mulțumesc, doamna președinte.

Până enunț problema pe procedură, dânsul își mai poate pune ordine în lucrurile prea sfinte cu lăcașuri.

V-aș ruga, doamna președinte, ca în momentul în care se discută un amendament al unui coleg, să fie întrebat, înainte de a fi votat, și ministerul de resort.

Este o procedură pe care trebuie să o duceți la îndeplinire.

Vă mulțumesc.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Este amendament respins și de aceea la amendamente respinse nu am întrebat ministerul... decât la început... la amendamente pe care nu le susține.

Domnul Ioan Munteanu, avem până la nr. crt. 114 tot amendamentele dumneavoastră.

Domnul Ioan Munteanu:

Stimați colegi, răbdare.

Sprijin în valoare de 30.000 de lei pentru biserica Parohiei Ortodoxe din localitatea Crăiești, comuna Bozieni, județul Neamț.

Doamna președinte, haideți să vorbim cu Ministerul Finanțelor Publice să nu se întâmple ceea ce spuneam ieri.

Chiar niciun amendament? Eu înțeleg că acelea admise a fost lege să nu treacă niciunul.

Dar poate din respinse luăm vreo două-trei.

Chiar ar fi o surpriză plăcută pentru noi.

Trec doar cele de la Curtea Constituțională, pentru că acolo știm că o decizie mai mică este pentru cei din opoziție, o decizie mai importantă - de exemplu validarea alegerilor - este pentru ceilalți. (Rumoare, discuții, vociferări)

Trec amendamentele de la STS, că toți avem telefoane...

Hai, poate trece unul și de aici.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Supun votului dumneavoastră amendamentul de la nr. crt. 64.

Voturi pentru? 71 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 169 de voturi împotrivă.

Abțineri? Una.

Amendamentul a fost respins.

Nr. crt. 65.

Pauză? Vă dau o pauză...

Domnul Ioan Munteanu:

Ei, și când mă gândesc că urmează Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale să vedeți acolo câte amendamente am.

Nu vreți să mă ajutați să colaborăm frumos.

Un sprijin în valoare foarte mică, dar 30.000 de lei, pentru Parohia Ortodoxă din localitatea Iucșa, comuna Bozieni, județul Neamț.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă mulțumesc.

Supun votului dumneavoastră.

Voturi pentru? 70 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 171 de voturi împotrivă.

Abțineri? Două.

Nr. crt. 66.

Susțineți.

Domnul Ioan Munteanu:

Stau aici să-i număr pe cei din dreapta să văd dacă sunt 169.

Sunt egali cu noi, dar noi 70, ei 169!?

Reparații pentru biserica Parohiei Ortodoxe din localitatea Băneasa, comuna Bozieni, județul Neamț.

Nu are legătură cu Băneasa pe care zburați dumneavoastră, stimați colegi.

Doar 30.000 de lei.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă mulțumesc.

Voturi pentru? 70 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 166 de voturi împotrivă.

Abțineri? Trei.

Nr. crt. 67.

Sau trecem la nr. crt. 114?

Domnul Ioan Munteanu:

Sunt colegi și din județul Neamț și mă gândeam că, de data aceasta, poate mai crește numărul.

Mă adresez și lor, dacă nu, pe cruce, ca să nu spun pe toacă!!

Reparații pentru biserica Parohiei Ortodoxe din localitatea Corduni, comuna Corduni, județul Neamț, în valoare de 30.000 de lei.

Ia să vedem.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Voturi pentru? 74 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 163 de voturi împotrivă.

Abțineri? 4.

Nr. crt. 68.

Domnul Ioan Munteanu:

Domnule Pardău, dacă acolo sunt 169 și eu am 6.000 km de la Piatra-Neamț la dumneavoastră, la Suceava....

Reparații pentru biserica Parohiei Ortodoxe din localitatea Simionești, comuna Corduni, județul Neamț, în valoare de 30.000 de lei.

Cei de la Neamț, senatorii și deputații de la PD-L și independenții, diseară sunteți pe toate posturile de televiziune locale și în presa scrisă de mâine.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Supun votului dumneavoastră amendamentul de la nr. crt. 68.

Voturi pentru? 89 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 159 de voturi împotrivă.

Abțineri? Trei.

Nr. crt. 69.

Să știți că mai are până la nr. crt. 114.

Domnul Ioan Munteanu:

Trecem la o parohie romano-catolică, poate încet-încet scăpăm una. 100.000 de lei pentru Parohia din localitatea Pildești, comuna Corduni, județul Neamț.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Supun votului dumneavoastră.

Voturi pentru? 82 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 160 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

Nr. crt. 70.

Susțineți, domnule deputat Munteanu? Sau nr. crt. 71...

Încercam să vă păcălesc.

Domnul Ioan Munteanu:

Reparații pentru biserica Parohiei Ortodoxe Sf.Treime din localitatea Doljești, comuna Doljești, județul Neamț în valoare de 50.000 de lei.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Supun votului dumneavoastră amendamentul.

Voturi pentru? 63 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 166 de voturi împotrivă.

Nr. crt. 71.

Susțineți?

Domnul Ioan Munteanu:

Domnule Pardău, data viitoare puneți cifrele corect.

Oricum sunteți mai mulți.

Am fost și eu secretar și am ochiul format cam câți sunt în sală și trebuie să recunosc că procedam uneori ca domnii Pardău și Voinescu.

Reparații pentru biserica Parohiei Romano-Catolice.

Le pun alternativ că poate se îndură cineva. 50.000 de lei pentru Parohia din localitatea Buhonca, comuna Doljești, județul Neamț.

Haideți să trecem un amendament, pe care îl vreți dumneavoastră, și nu mai vin pentru restul.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Supun votului dumneavoastră amendamentul.

Nu mai votează oamenii - vedeți? - au obosit! (Rumoare, discuții)

Voturi pentru? 59 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 152 de voturi împotrivă.

Nr. crt. 72 îl susțineți?

Domnul Ioan Munteanu:

Nu mă deranjează faptul că sala este mai goală în partea aceasta.

Nu este nicio problemă dacă numărul de voturi este mai mic.

Știu că una din obligațiile parlamentarilor este să formuleze amendamente la Legea bugetului, fie de stat, fie de asigurări sociale.

Noi o facem.

Că ele sunt stabilite clar că nu trec, este alt subiect.

Eu am obligația să-mi susțin munca pe care am făcut-o.

Reparații pentru biserica Parohiei Romano-Catolice din localitatea Buruienești, comuna Doljești, județul Neamț, 100.000 de lei.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Supun votului dumneavoastră amendamentul.

Voturi pentru?

78 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 153 de voturi împotrivă.

Abțineri? Două.

Amendamentul a fost respins.

Nr. crt. 73.

Domnul Ioan Munteanu:

Totuși, eu cred că, până la final, nu vom lua în derâdere toate aceste amendamente.

Reparații pentru biserica Parohiei Romano-Catolice din localitatea Rotunda, comuna Doljești, județul Neamț, în valoare de 50.000 lei.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Supun votului dumneavoastră amendamentul.

Voturi pentru? 89 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 153 de voturi împotrivă.

Abțineri? O abținere.

Nr. crt. 74.

Domnul Ioan Munteanu:

Vreau să fac o precizare, doamnă președinte, că aceste amendamente au fost admise de Comisiile reunite pentru administrație publică și le mulțumesc celor doi președinți, inclusiv doamnei Sulfina Barbu care este din Neamț.

Reparații pentru biserica Parohiei Ortodoxe, cu hramul Sf.Dimitrie, poate îi mai sensibilizez, din comuna Gâdinți, județul Neamț, 50.000 de lei.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă mulțumesc.

Supun votului dumneavoastră amendamentul.

Voturi pentru? 76 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 163 de voturi împotrivă.

Abțineri? Două.

A fost respins.

Nr. crt. 75.

Domnul Ioan Munteanu:

50.000 de lei pentru Parohia bisericii Romano-Catolice "Trupul Domnului", localitatea Gherăiești, comuna Gherăiești, județul Neamț.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Supun votului dumneavoastră amendamentul.

Voturi pentru? 76 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 134 de voturi împotrivă.

Abțineri? O abținere.

Nr. crt. 76.

Domnul deputat Munteanu îl susține.

Domnul Ioan Munteanu:

Reparații pentru biserica Parohiei Romano-Catolice "Sf.Tereza" din localitatea Tețcani, comuna Gherăiești, județul Neamț, în valoare de 50.000 de lei.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Supun votului dumneavoastră amendamentul.

Voturi pentru? 81 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 159 de voturi împotrivă.

Abțineri? Două.

A fost respins.

Nr. crt. 77.

Domnul Ioan Munteanu:

30.000 de lei pentru Parohia Ortodoxă din localitatea Gherăiești, comuna Gherăiești, județul Neamț.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă mulțumesc.

Supun votului dumneavoastră amendamentul.

Voturi pentru? 62 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 163 de voturi împotrivă.

Abțineri? Două.

Nr. crt. 78.

 

Domnul Anghel Stanciu (din sală):

Procedură.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Procedură.

Dar până vine domnul deputat Stanciu, susțineți-vă dumneavoastră amendamentul.

 

Domnul Ioan Munteanu:

Întâi procedura...

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Bine.

Puneți-vă un pahar cu apă, deși...

Domnul Anghel Stanciu:

Doamnă președinte,

Onorat prezidiu,

Stimate doamne și stimați domni deputați și senatori,

Domnilor miniștri, "Festina lente".

Doamna președinte, pentru că sunt acolo, în spatele sălii, niște suspiciuni s-au înregistrat în stenograme și care trebuie eliminate, v-aș ruga să luați act că de cinci-șase voturi, voturile pentru, împotrivă și abținerile se situează în mod constant sub 236.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Nu participă la vot.

Sunt în sală, dar nu participă la vot...

Domnul Anghel Stanciu:

Doamnă președinte, când spuneam eu minciunile astea, matale spuneai adevărul.

Acum e invers. (Discuții, rumoare, vociferări.)

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Domnule Stanciu, cred că am venit aici să ne respectăm...

Domnul Anghel Stanciu:

Ne respectăm, dar...

Doamna Roberta-Alma Anastase:

...în acest sens. Sunt oameni în sală...

Domnul Anghel Stanciu:

Doamnă președinte, să știi că și eu am același debit verbal ca și matale.

Nu este posibil ca să încalci tot Regulamentul în picioare, că matale ești președinte.

Uite că vom face și acțiuni să te dăm jos. (Discuții, rumoare, vociferări.)

Nu?

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Haideți, domnule Stanciu, reveniți la subiect.

Domnul Anghel Stanciu:

Rog colegii să bată și din picioare, nu numai din mâini. (Discuții, rumoare, vociferări.)

Doamnă președinte, În calitate de vicelider atestat și cu însărcinarea domnului lider, v-aș ruga totuși să aveți bunăvoința și amabilitatea, ca de fiecare dată, să verificați dacă această chestiune, pe care dumneavoastră ați precizat-o, este corectă, în sensul că noi suntem în cvorum, dar unii colegi nu votează.

De aceea, v-am ruga, la solicitarea unui vicelider, să verificați cvorumul.

Vă mulțumesc pentru atenție.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Domnule Stanciu, am purtat această discuție împreună cu colegii mei, sesizând, în nenumărate rânduri, că o parte din colegi nu votează.

Suntem în cvorum, vă asigur și sper să vă și liniștiți în acest fel.

Nr. crt. 79.

Domnul Ioan Munteanu:

Doamna președinte,

eu nu fac prezența.

Chiar dacă rămân cinci oameni, eu îmi citesc amendamentele.

Poate reușesc.

Reparații pentru Biserica Parohiei Ortodoxe din localitatea Bătrânești Spiridonești, comuna Icușești, județul Neamț, în valoare de 30.000 de lei.

Eu reamintesc din când în când doar atât: cele două comisii de specialitate au admis aceste amendamente.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă mulțumesc.

Vă supun la vot.

Voturi pentru? 87.

Voturi împotrivă? 155.

Abțineri? 2.

Amendamentul a fost respins.

Amendamentul de la nr. crt. 80.

Susțineți, domnule deputat Munteanu? Vă rog.

Domnul Ioan Munteanu:

Vă solicit în acest amendament 30.000 de lei pentru Parohia Ortodoxă din localitatea Bălușești, comuna Icușești, județul Neamț.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă mulțumesc.

Vă supun la vot.

Voturi pentru? 86.

Voturi împotrivă? 154.

Abțineri? 2.

Amendamentul a fost respins.

Nr. crt. 81.

Domnul Ioan Munteanu:

Reparații pentru Biserica din localitatea Mesteacăn, parohie ortodoxă, comuna Icușești, județul Neamț, în valoare de 30.000 de lei.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă supun la vot.

Voturi pentru? 85.

Voturi împotrivă? 153.

Abțineri? 3.

Amendamentul a fost respins.

Nr. crt. 82. (Discuții în sală)

Domnul Ioan Munteanu:

Ți-ai aranjat treburile, nea Puiu, de asta mă lași acum din brațe.

Îți spun eu.

 

Domnul Puiu Hașotti (din sală):

Merge un drept de replică la "nea Puiu"?

Domnul Ioan Munteanu:

Merge... la domnul Hașotti.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Nu a pronunțat numele.

Vă rog...

Domnul Ioan Munteanu:

30.000 de lei pentru Parohia Romano-Catolică din localitatea Bălușești, comuna Icușești, județul Neamț.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă supun la vot.

Voturi pentru? 75.

Voturi împotrivă? 161.

Abțineri: 3.

Amendamentul a fost respins.

Nr. crt. 84. (Domnul senator Toni Greblă solicită cuvântul.)

Pe procedură?

Domnul Toni Greblă:

Doamna președinte,

Stimați colegi, După cum ați observat, eu m-am abținut la vot și sigur că simt nevoia să ofer explicații asupra votului, pentru a nu se crea confuzie într-o anumită parte a grupurilor parlamentare.

Având în vedere faptul că al nostru coleg nu a explicat suficient de argumentat nevoia de reparații pentru acel obiectiv și nu a indicat nici sursa, m-am văzut obligat să mă abțin de la vot.

Mulțumesc.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă mulțumesc.

Nr. crt. 85. Domnule deputat Ioan Munteanu, amendamentul de la nr. crt. 85 îl susțineți?

 

Domnul Ioan Munteanu:

Nr. crt. 84.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

84. Dacă ziceți dumneavoastră... Da.

Domnul Ioan Munteanu:

A avut prioritate procedura, prin domnul senator Greblă, și nu puteam să nu mă opresc.

Nr. crt. 84.

Reparații în valoare de 30.000 de lei pentru Parohia Ortodoxă "Sf. Dumitru" din localitatea Oniceni, comuna Oniceni, județul Neamț.

Mă rog pentru sănătatea domnului senator Hașotti.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Voturi pentru? 50.

Voturi împotrivă? 159.

Abțineri? 3.

Amendamentul a fost respins.

Nr. crt. 85.

Domnul Ioan Munteanu:

Mă adresez acum Sfinților Împărați Constantin și Elena de la Parohia din Valea Enei, comuna Oniceni, județul Neamț.

Doar 30.000 de lei.

Să vedem, este cineva Constantin și Elena în partea aceasta?

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Voturi pentru? 48.

Voturi împotrivă? 153.

Abțineri? 3.

Amendamentul a fost respins.

Nr. crt. 86.

Vă rog, domnule deputat Ioan Munteanu.

Domnul Ioan Munteanu:

Văd că nu merge cu Constantin și Elena.

Să vedem cu Mihail și Gavril. "Sfinții Mihail și Gavril", Parohia Ortodoxă din localitatea Poiana Humei, comuna Oniceni, județul Neamț - doar o sumă de 30.000 de lei.

Stimați colegi senatori și deputați, vă rog să aprobați acest amendament.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Voturi pentru? 60.

Voturi împotrivă? 154.

Abțineri? 2.

Amendamentul a fost respins.

Nr. crt. 87.

Domnul Ioan Munteanu:

Așadar, Regulamentul e clar.

Cei care nu votează totuși fac parte din cvorum.

Așa este, doamna președinte? Dacă totalizați cifrele, nu e în regulă.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Sigur că da și știți foarte bine că, în primul rând, au cedat colegii dumneavoastră.

Domnul Ioan Munteanu:

Era o întrebare retorică, nu...

Domnule senator Hașotti, în calitate de lider și de om care, sigur, o să mă ajutați de data aceasta, vă rog să sprijiniți acest amendament de la nr. crt. 87, de doar 30.000 de lei la Parohia Ortodoxă din localitatea Pâncești, comuna Pâncești, județul Neamț.

Stimați colegi, vă rog, poate vă gândiți totuși să treceți un amendament astăzi.

Mai am multe.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Voturi pentru? 64.

Voturi împotrivă? 151.

Abțineri? 3.

Amendamentul a fost respins.

Domnul senator Hașotti, drept la replică.

Domnul Puiu Hașotti:

Mulțumesc, doamna președinte.

Voi fi foarte scurt.

Distinsul nostru coleg, domnul deputat Munteanu, mi-a pronunțat numele de trei ori.

Eu l-am sprijinit.

Am să vă spun însă două lucruri.

Bag seama că dumneavoastră ați căzut în misticism și nu e bine.

Aici e o instituție care nu știu cum se împacă cu Dumnezeu, dar cel mai important, domnule deputat, este următorul lucru: degeaba v-ați pus bine cu toți sfinții dacă nu v-ați pus bine cu Zeus.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă mulțumesc.

Nr. crt. 88.

Domnul Ioan Munteanu:

Reparații în valoare de 30.000 de lei pentru Parohia Ortodoxă din localitatea Holm, comuna Pâncești, județul Neamț.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Voturi pentru? 78.

Voturi împotrivă? 156.

Abțineri? 2.

Amendamentul a fost respins.

Nr. crt. 89.

Domnul Ioan Munteanu:

La nr. crt. 89, amendament aprobat de cele două comisii de specialitate este următorul: reparații pentru Biserica Parohiei Ortodoxe din localitatea Ciurea, comuna Pâncești, județul Neamț, în valoare de 30.000 de lei.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă mulțumesc.

Voturi pentru? 43.

Voturi împotrivă? 154.

Abțineri? 3.

Și acest amendament a fost respins, domnule Munteanu, dar sunt convinsă că la nr. crt. 90...

Domnul Ioan Munteanu:

Vreau să fiu corect cu dumneavoastră.

Nu insist pe numărul de voturi, dar vă asigur și vă dau cuvântul meu de onoare că nici din partea asta n-o să votați decât jumătate și se spune corect cifra, iar din partea cealaltă, din stânga, domnul senator Cornel Popa numără numai mâinile ridicate.

Dacă unul nu e atent, la revedere.

Mulțumesc pentru sprijin, stimate coleg.

Mergem înainte.

Nr. crt. 90 - reparații în valoare de 30.000 de lei pentru Parohia Ortodoxă din localitatea Patricheni și Tălpălăi, comuna Pâncești, județul Neamț.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Voturi pentru? 82.

Voturi împotrivă? 154.

Abțineri? 2.

Amendamentul a fost respins.

Nr. crt. 91.

Domnul Ioan Munteanu:

La nr. crt. 91, amendament admis de către cele două comisii, reparații pentru Biserica Parohiei Ortodoxe "Sf.Dumitru" din localitatea Poienița, comuna Poienari, județul Neamț, în valoare de 30.000 lei.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă supun la vot.

Voturi pentru? 83.

Voturi împotrivă? 153.

Abțineri? 3.

Amendamentul a fost respins.

Nr. crt. 92.

Domnul Ioan Munteanu:

Amendamentul de la nr. crt. 92, admis de către cele două comisii: reparații în valoare de 30.000 de lei pentru Biserica Parohiei Ortodoxe "Sfinții Mihail și Gavril" din localitatea Poienari, comuna Poienari, județul Neamț.

La urmă o să fac un amendament pentru toți sfinții, poate trece.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Voturi pentru? 84.

Voturi împotrivă? 152.

Abțineri? 7.

Amendamentul a fost respins.

Nr. crt. 93.

Îl susțineți, domnule Munteanu? Vă rog.

Domnul Ioan Munteanu:

Nu vreau să șicanez, vedeți, sunt politicos, nu stau mult aici, așa că, doamna președinte, îmi fac treaba.

Un alt amendament admis de către cele două comisii, tot pentru o parohie ortodoxă, care se numește "Sfinții Mihail și Gavril", localitatea Săcăleni, comuna Poienari, județul Neamț, în valoare de 30.000 de lei.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Voturi pentru? 83.

Voturi împotrivă? 154.

Abțineri? 4.

Amendamentul a fost respins.

Amendamentul de la nr. crt. 94.

Domnul Ioan Munteanu:

Un alt amendament admis de către cele două comisii de specialitate: reparații pentru Biserica Parohiei Ortodoxe din localitatea Luțca, comuna Sagna, județul Neamț, în valoare de 30.000 de lei.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Voturi pentru? 83.

Voturi împotrivă? 153.

Abțineri? 2.

Amendamentul a fost respins.

Amendamentul de la nr. crt. 95.

Domnul Ioan Munteanu:

Un alt amendament admis de către comisiile de specialitate:

reparații pentru Biserica Parohiei Ortodoxe "Sf.Nicolae" din localitatea Sagna, comuna Sagna, județul Neamț, în valoare de 30.000 de lei.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Voturi pentru? 43.

Voturi împotrivă? 152.

Abțineri? 3.

Amendamentul a fost respins.

Nr. crt. 96.

Domnul Ioan Munteanu:

Un alt amendament admis de către cele două comisii de specialitate, pentru Parohia Romano-Catolică din localitatea Sagna, comuna Sagna, județul Neamț, în valoare de 30.000 de lei.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Voturi pentru? 81.

Voturi împotrivă? 155.

Abțineri? 2.

Și acest amendament a fost respins.

Nr. crt. 97.

Domnul Ioan Munteanu:

Amendament admis la cele două comisii: reparații pentru Biserica Parohiei Romano-Catolice din localitatea Vulpășești, comuna Sagna, județul Neamț, în valoare de 30.000 de lei.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Voturi pentru? 81.

Voturi împotrivă? 154.

Abțineri? 2.

Amendamentul a fost respins.

Nr. crt. 98, amendament formulat tot de domnul deputat Ioan Munteanu.

Domnul Ioan Munteanu:

Amendament admis la comisiile de specialitate: reparații în valoare de 100.000 de lei pentru Biserica Parohiei Romano-Catolice "Sfinții Petru și Pavel" din localitatea Traian, comuna Săbăoani, județul Neamț.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Voturi pentru? 82.

Voturi împotrivă? 154.

Abțineri? 2.

Și acest amendament a fost respins.

Nr. crt. 99.

Domnul Ioan Munteanu:

Prin acest amendament solicit suma de 100.000 de lei pentru reparații la Parohia Romano-Catolică din comuna Săbăoani, o localitate cu 12.000 de romano-catolici.

Mă îndrept spre partea aceea, poate reușesc.

Vreau să vă spun că poate este unicat în țară.

Nu există niciun creștin ortodox în această comună, care totuși este din colegiul meu și cu rezultate foarte bune.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Voturi pentru? 65.

Voturi împotrivă? 157.

Abțineri? 3.

Amendamentul a fost respins.

Nr. crt. 100.

Domnul Ioan Munteanu:

Mă uit tot la UDMR, poate am vreo șansă.

La aceeași comună, altă parohie romano-catolică, comună mare, 12.000 de romanocatolici, reparații în valoare doar de 100.000 de lei.

Stimați colegi, vă rog să aprobați acest amendament pentru această comunitate romano-catolică.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Voturi pentru? 65.

Voturi împotrivă? 153.

Abțineri? 4.

Amendamentul a fost respins.

Nr. crt. 102.

Domnul Ioan Munteanu:

Hai să ne întoarcem și la ortodocși.

Reparații în valoare de 30.000 de lei pentru două Biserici ale Parohiei Ortodoxe din localitățile Stănița și Cicirea, din comuna Stănița, județul Neamț.

Precizez că aici locuiește și o familie de maghiari.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Voturi pentru? 72.

Voturi împotrivă? 164.

Abțineri? 4.

Amendamentul a fost respins.

Nr. crt. 103.

Domnul Ioan Munteanu:

Amendamentul este admis în cele două comisii de specialitate.

Este vorba de reparații pentru două Biserici ale Parohiei Ortodoxe din localitățile Todireni și Poienele Oancei, comuna Stănița, județul Neamț, în valoare de 30.000 de lei.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Voturi pentru? 83.

Voturi împotrivă? 157.

Abțineri? O abținere.

Amendamentul a fost respins.

Nr. crt. 104.

Domnul Ioan Munteanu:

Domnule Popa Cornel, vedeți că mai am un vot.

A venit domnul Ilie Sârbu și am nevoie de votul dânsului.

La biserici votează domnul Sârbu, nu? Votați la biserici, nu?

Precizez că amendamentul este admis în cele două comisii de specialitate.

Reparații pentru două Biserici ale Parohiei Ortodoxe din localitățile Ghidion și Veja, comuna Stănița, județul Neamț, în valoare de 30.000 de lei.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Voturi pentru? 85.

Voturi împotrivă? 157.

Abțineri? 3.

Amendamentul a fost respins.

Nr. crt. 105.

Domnul Ioan Munteanu:

Doamna președinte,

am înțeles că domnul deputat, domnul rector Popa Florian, v-a convins să treceți un amendament acum, spre final, și parcă am oareșce elan să-l citesc repede, un amendament admis de către cele două comisii.

Valoarea este de 100.000 de lei, și suma este pentru Biserica Parohiei Romano-Catolice din localitatea Tămășeni, comuna Tămășeni.

De asemenea, vă rog să vă amintiți de inundațiile care au trecut de mult timp când, aici, au fost distruse 460 de case.

Cred că este un amendament care, prin bunăvoința Ministerului Finanțelor Publice, poate fi acceptat.

Este o sumă rezonabilă, de bun-simț, și chiar este o treabă serioasă.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Supun la vot.

Voturi pentru?

87 de voturi.

Voturi împotrivă?

149 de voturi.

Abțineri?

3 abțineri.

Amendamentul de la nr. crt. 105 a fost respins.

Nr. crt. 106.

Domnul Ioan Munteanu:

Am o întrebare.

Domnule secretar de stat Gherghina, dacă vă pun numele dumneavoastră la o biserică, la o parohie, trecem amendamentul? Nu.

Atunci, să las treaba așa cum a dat-o Dumnezeu!

Pentru Parohia Romano-Catolică din aceeași localitate, care a avut de suferit foarte mult după inundații, unde și domnul președinte Traian Băsescu a fost de cel puțin 5-6 ori, a stat de vorbă cu foarte mulți oameni, are nevoie de un sprijin de 100.000 de lei pentru localitatea Adjudeni, comuna Tămășeni.

Și domnul ministru Borbely a fost acolo.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Supun la vot.

Voturi pentru.

87 de voturi.

Voturi împotrivă?

148 de voturi.

Abțineri?

O abținere.

Amendamentul de la nr. crt. 106 a fost respins.

Nr. crt. 107.

Domnul Ioan Munteanu:

La nr. crt. 107 este un amendament admis în cele două comisii de specialitate, reunite, și este vorba de reparații pentru Biserica Parohiei Ortodoxe din localitatea Valea Ursului, comuna Valea Ursului, județul Neamț, în valoare de 30.000 de lei.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Voturi pentru?

87 de voturi.

Voturi împotrivă?

152 de voturi.

Abțineri?

O abținere.

Amendamentul de la nr. crt. 107 a fost respins.

Nr. crt. 108.

Domnul Ioan Munteanu:

La nr. crt. 108 este un alt amendament admis în cele două comisii de specialitate reunite.

Este vorba de reparații în valoare de 30.000 de lei pentru Parohia Ortodoxă din localitatea Bucium, comuna Valea Ursului, județul Neamț.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă mulțumesc.

Supun la vot.

Voturi pentru?

87 de voturi pentru.

Voturi împotrivă.

151 de voturi împotrivă.

Abțineri?

7 abțineri.

Amendamentul de la nr. crt. 108 a fost respins.

Nr. crt. 109.

Domnul Ioan Munteanu:

Doamna președinte,

fac o constatare.

Deja au început să apară abțineri din partea dreaptă, semn că au început să creadă în Dumnezeu!

Este vorba de reparații în valoare de 30.000 de lei pentru Parohia Ortodoxă din localitatea Chilii, comuna Valea Ursului, județul Neamț, amendament admis în cele două comisii de specialitate.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Supun la vot.

Voturi pentru?

87 de voturi pentru.

Voturi împotrivă?

156 de voturi împotrivă.

Abțineri?

4 abțineri.

Amendamentul de la nr. crt. 109 a fost respins.

Nr. crt. 110.

Domnul Ioan Munteanu:

Amendament admis în cele două comisii de specialitate.

Suma aprobată este de 30.000 de lei, este vorba de reparații pentru Biserica Parohiei Ortodoxe din localitatea Giurgeni, comuna Valea Ursului, județul Neamț.

Mircea, mâna sus!

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Supun la vot.

Voturi pentru?

88 de voturi.

Voturi împotrivă?

154 de voturi împotrivă.

Abțineri?

O abținere.

Amendamentul de la nr. crt. 110 a fost respins.

Nr. crt. 111.

Domnul Ioan Munteanu:

Vin la lucruri la care poate vă sensibilizăm, pentru o cantină socială aflată în curtea Parohiei Ceahlău din comuna Ceahlău, unde se află și stațiunea Durău.

Este un puternic centru ecumenic, poate cel mai puternic din România.

De aceea e obiceiul să-și scrie carte mitropolitul Moldovei, Patriarhul României.

Suma este de 600.000 de lei.

Amendamentul a fost admis în cele două comisii de specialitate.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Supun la vot.

Voturi pentru?

83 de voturi pentru.

Voturi împotrivă?

154 de voturi împotrivă.

Abțineri?

3 abțineri.

Amendamentul de la nr. crt. 111 a fost respins.

Nr. crt. 112.

Domnul Ioan Munteanu:

Cred că domnul senator Mocanu trece de la abțineri la vot pentru.

Bravo! Bravo! Tot e un lucru bun! Unde nu ar fi făcut și colegii dumneavoastră așa, că ar fi fost admise! He-he!

Amendament admis în cele două comisii de specialitate.

Suma este de 50.000 de lei pentru reparații la Biserica Parohiei Ortodoxe din localitatea Talpa, comuna Bârgăoani, județul Neamț.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Supun la vot.

Voturi pentru?

82 de voturi pentru.

Voturi împotrivă?

157 de voturi împotrivă.

Abțineri?

O abținere.

Amendamentul de la nr. crt. 112 a fost respins.

Nr. crt. 113 și am ajuns la final și Dumnezeu să ne ierte.

Domnul Ioan Munteanu:

Dreptate aveți, Dumnezeu să vă ierte, doamna președinte!

Dreptate aveți! Așa-i, Cornel?

Îl întreb și pe domnul secretar de stat Gherghina, crede în Dumnezeu? E ultimul amendament admis de către cele două comisii de specialitate.

Da, domnule senator, am înțeles, poate vă conving.

E ultimul amendament pe care îl citesc, nu mai citesc niciunul cu bisericile.

E vorba de 200.000 de lei pentru o parohie aflată în construcție, este în municipiul Piatra Neamț, într-un cartier în care veniturile populației sunt foarte mici și cer sprijinul dumneavoastră, și cred că și domnul secretar de stat m-a ajutat.

Aveți grijă, pe fiecare ne urmărește!

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Supun la vot.

Voturi pentru?

90 de voturi pentru.

Voturi împotrivă?

149 de voturi împotrivă.

Abțineri?

O abținere.

Amendamentul de la nr. crt. 113 a fost respins.

Nr. crt. 114 nu este susținut.

Domnul senator Petru Filip nu-l susține.

Nr. crt. 115, domnul senator Belacurencu este?

Vă rog.

Domnul Trifon Belacurencu:

Doamna președinte,

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Domnilor miniștri,

Amendamentul meu vizează anexa în discuție, grupa 59, art.12.

Prin acest amendament, am propus să fie alocată suma de 2 680 mii lei, din care, partea cea mai importantă, de 2 500 mii lei, este pentru Episcopia Tulcii.

Constatând importanța acestui amendament, cele două comisii pentru administrație, în ședința reunită, au adoptat cu unanimitate de voturi acest amendament.

Stimați colegi, aș dori să vă reamintesc că noua Episcopie a Tulcii a fost înființată de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 2004 și și-a început activitatea în 25 martie 2008

când, prin bunăvoința Consiliului Județean Tulcea, a primit ca sediu clădirea unui fost spital din municipiul Tulcea.

Pentru consolidarea, mai ales, dar și pentru amenajarea sediului, element de strictă necesitate pentru desfășurarea activității bisericești și misionare în această parte a țării, încărcată de istorie, ca și alte zone din țară, de cultură bisericească și națională, a fost întocmită o documentație de consolidare și amenajare a sediului.

În octombrie 2008, a avut loc licitație de adjudecare a lucrării în valoare totală de 6.000.000 lei.

Actualmente, restul de executat este de aproximativ 5 200.000

de lei.

Iată de ce am cerut, am propus ca măcar o parte din suma necesară să fie alocată prin bugetul pe 2010.

De asemenea, stimați colegi, alături de episcopie, am propus și un număr de patru biserici care să primească sume simbolice, după cum urmează:

  • Biserica Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril, orașul Măcin, suma de 550 mii lei;
  • Biserica Sfânta Treime în Jijila 2, suma de 550 mii lei;
  • Biserica Sfântu Dumitru, Jijila 1, suma de 30 mii lei;
  • Biserica Sfânta Treime, Greci 3, suma de 50 mii lei.

Am insistat să prezint amendamentul, din respect față de enoriașii Episcopiei Tulcii.

Vă mulțumesc.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă mulțumesc.

Supun la vot.

Voturi pentru?

83 de voturi pentru.

Voturi împotrivă?

154 de voturi împotrivă.

Abțineri?

O abținere.

Amendamentul de la nr. crt. 115 a fost respins.

Nr. crt. 116.

Vă rog, domnule deputat Ciocan.

Domnul Gheorghe Ciocan:

Doamna președinte,

Stimați colegi,

Amendamentul pe care vi-l prezint pentru credincioșii din județul Satu Mare este foarte important și am toată încrederea în dumneavoastră că o să fiți de acord cu mine, ca să alocăm pentru cele patru parohii din județul Satu Mare, respectiv:

Parohia din comuna Certeze, suma de 2.000 mii lei, Parohia din Negrești-Oaș, suma de 2.000 mii lei, Parohia din Bârsăul de Sus, suma de 2.000 mii lei, Biserica din Carei, Satu Mare, suma de 2.000 mii lei.

V-aș ruga să fiți de acord măcar cu o parte din acest amendament, sunt bani pentru reparații la Biserica din comuna Certeze, unde 4.000 de credincioși, duminică de duminică, sărbătoare de sărbătoare, sunt prezenți la această biserică și aș vrea să vă spun cu durere în suflet că o parte din acoperiș este stricat, iar atunci când sunt intemperii sigur că îi plouă pe credincioși.

Am toată convingerea în dumneavoastră că o să fiți de acord cu acest amendament.

Vă mulțumesc.

Doamna Roberta Alma Anastase:

Supun la vot.

Voturi pentru?

88 de voturi pentru.

Voturi împotrivă?

152 de voturi împotrivă.

Abțineri?

2 abțineri.

Amendamentul de la nr. crt. 116 a fost respins.

Nr. crt. 117.

Amendamentul de la nr. crt. 117, domnul deputat Mihai Apostolache nu este prezent.

La nr. crt. 118, domnul deputat Bogdan Cantarigiu nu-l susține.

La nr. crt. 119, domnul deputat Dan Motreanu nu este prezent.

La nr. crt. 120, domnul deputat Dușa nu este prezent să-l susțină.

La nr. crt. 121, domnul deputat Eugen Nicolăescu nu este prezent.

La nr. crt. 122, domnul senator Vasile-Cosmin Nicula este prezent.

Vă rog.

Domnul Vasile-Cosmin Nicula:

Doamna președinte,

Domnule președinte de ședință,

Încep susținerea amendamentelor pentru bisericile din județul Hunedoara, cu alocarea sumei de 250 mii de lei pentru continuarea lucrărilor de construcție a Bisericii Ortodoxe din Basarabasa, Protopopiatul Brad, județul Hunedoara.

Menționez că această sumă este necesară pentru continuarea lucrărilor de construcție întreruptă din cauza lipsei de fonduri.

 

(Conducerea ședinței este preluată de domnul vicepreședinte al Senatului Teodor-Viorel Meleșcanu)

Domnul Teodor-Viorel Meleșcanu:

Vă mulțumesc.

Supun la vot amendamentul de la nr. crt. 122.

Cine este pentru?

89 de voturi pentru.

Voturi împotrivă?

151 de voturi împotrivă.

Abțineri?

O abținere.

Amendamentul de la nr. crt. 122 a fost respins.

La nr. crt. 123, vă rog, domnule senator.

Domnul Vasile-Cosmin Nicula:

Domnule președinte de ședință,

Fac referire la Anexa 3/13 - Secretariatul General al Guvernului și solicit alocarea sumei de 1,5 milioane de lei pentru continuarea lucrărilor de construcție a Bisericii Ortodoxe Brad III

Micro din județul Hunedoara.

Menționez că această sumă este necesară pentru continuarea lucrărilor de construcție întreruptă din cauza lipsei de resurse financiare.

Domnul Teodor-Viorel Meleșcanu:

Vă mulțumesc.

Vreau să precizez, pentru colegii care vor să adopte o decizie în legătură cu acest amendament de sprijin că este vorba de 150.000

de lei noi, adică 1.500.000.000 de lei vechi.

Supun la vot amendamentul.

Cine este pentru?

83 de voturi pentru.

Voturi împotrivă?

153 de voturi împotrivă.

Abțineri?

O abținere.

Amendamentul de la nr. crt. 123 a fost respins.

Nr. crt. 124, îl susțineți? Vă rog să veniți la microfon.

Domnul Vasile-Cosmin Nicula:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Fac referire tot la Anexa 3/13 - Secretariatul General al Guvernului și solicit alocarea sumei de 50.000 de lei pentru continuarea lucrărilor de construcție a Bisericii Ortodoxe din satul Buceș, Protopopiatul Brad, județul Hunedoara.

Această sumă este necesară pentru continuarea lucrărilor de construcție întreruptă tot din cauza lipsei resurselor financiare.

Domnul Teodor-Viorel Meleșcanu:

Vă mulțumesc.

Supun la vot acest amendament?

Cine este pentru?

87 de voturi pentru.

Voturi împotrivă?

154 de voturi împotrivă.

Abțineri?

O abținere.

Amendamentul de la nr. crt. 124 a fost respins.

Nr. crt. 125 se susține? Vă rog să veniți la microfon.

Domnul Vasile-Cosmin Nicula:

Domnule președinte, Secretariatul General al Guvernului, Anexa 3/13.

Solicit alocarea sumei de 150.000 de lei pentru continuarea lucrărilor de construcție a Bisericii Ortodoxe Fornădia, a domnului deputat Laurențiu Nistor, Protopopiatul Brad, județul Hunedoara.

Această sumă este necesară pentru că au lipsit fondurile, iar lucrările au fost întrerupte în mandatul trecut de un primar al domnului deputat.

Domnul Teodor-Viorel Meleșcanu:

Vă mulțumesc.

Supun la vot amendamentul.

Cine este pentru?

76 de voturi pentru.

Voturi împotrivă?

151 de voturi împotrivă.

Abțineri?

O abținere.

Amendamentul de la nr. crt. 125 a fost respins.

Nr. crt. 126 se susține.

Vă rog să poftiți la microfon.

Tot la Fornadia?

Domnul Vasile-Cosmin Nicula:

Domnule președinte, Fac referire tot la Anexa 3/13 - Secretariatul General al Guvernului și solicit 150.000 de lei pentru continuarea lucrărilor, de data aceasta, la Biserica Ortodoxă din Fornădia, județul Hunedoara, și tot din cauza lipsei de fonduri lucrările au fost întrerupte.

Domnul Teodor-Viorel Meleșcanu:

Vă mulțumesc.

Supun la vot.

Cine este pentru aprobarea amendamentului?

87 de voturi pentru.

Voturi împotrivă?

150 de voturi împotrivă.

Abțineri?

O abținere.

Amendamentul de la nr. crt. 126 a fost respins.

Nr. crt. 127, domnule senator vă rog să-l susțineți, că e localitatea în care m-am născut eu, la Criscior.

Domnul Vasile-Cosmin Nicula:

Domnule președinte, Ținând cont de faptul că nu sunteți străin de acele locuri, probabil veți solicita colegilor liberali să vină în sală să susțină acest amendament propus de mine, amendament care face referire tot la Anexa 3/13 - Secretariatul General al Guvernului.

Solicit alocarea sumei de 2 400.000 de lei pentru continuarea lucrărilor de construcție a Bisericii Ortodoxe Schit Criscior, Protopopiatul Brad, județul Hunedoara.

Solicit această sumă pentru că lucrările au fost întrerupte din cauza lipsei fondurilor financiare.

Domnul Teodor-Viorel Meleșcanu:

Vă mulțumesc, domnule senator, că v-ați gândit și la noi.

Supun la vot amendamentul.

Cine este pentru?

Rog inclusiv pe domnul senator Hașotti să voteze pentru.

91 de voturi pentru. 92 de voturi pentru, cu domnul senator Hărdău.

Vă mulțumesc.

Voturi împotrivă?

149 de voturi împotrivă.

Abțineri?

2 abțineri.

Amendamentul de la nr. crt. 127 a fost respins.

Nr. crt. 128 se susține? Vă rog să poftiți la microfon.

Domnul Vasile-Cosmin Nicula:

Domnule președinte, Anexa 3/13 - Secretariatul General al Guvernului.

Solicit alocarea sumei de 1.000.000 de lei pentru continuarea lucrărilor de construcție a Bisericii Ortodoxe Deva VI, Protopopiatul Deva, județul Hunedoara.

Menționez că această sumă este necesară pentru continuarea lucrărilor de construcție întreruptă din cauza lipsei fondurilor financiare.

Vă mulțumesc.

Domnul Teodor-Viorel Meleșcanu:

Vă mulțumesc.

Supun la vot amendamentul.

Cine este pentru?

87 de voturi pentru.

Voturi împotrivă?

149 de voturi împotrivă.

Abțineri?

O abținere.

Amendamentul a fost respins.

Nr. crt. 129 se susține? Procedură? Vă rog.

Domnul Vasile-Cosmin Nicula:

Domnule președinte, Constat că nu avem cvorum în sală, am experiența sălii din mandatul trecut și, în calitate de vicelider al Grupului parlamentar al Alianței Politice PSD+PC din Senat, solicit apel nominal.

Domnul Teodor-Viorel Meleșcanu:

Vă mulțumesc.

Vă rog să nu plecați, voi ruga secretarii de ședință să verifice mai întâi cvorumul, după care vom lua o decizie.

Până atunci, vă rog să vă susțineți amendamentul de la nr. crt. 129. (Discuții la prezidiu)

Rog secretarii să verifice prin apel nominal existența cvorumului.

Vă propun să începem cu Camera Deputaților.

Domnul Dumitru Pardău:

- Adomniței Cristian Mihai - absent
- Albu Gheorghe - prezent
- Alecu Valeriu - prezent
- Almăjanu Marin - prezent
- Amet Aledin - prezent
- Ana Gheorghe - absent
- Anastase Roberta-Alma - prezentă
- Andon Sergiu - absent
- Andronache Gabriel - prezent
- Anghel Florin-Serghei - prezent
- Antal István - prezent
- Antochi Gheorghe - prezent
- Apostolache Mihai-Cristian - absent
- Ardeleanu Sanda-Maria - prezentă
- Arion Viorel - prezent
- Atanasiu Teodor - absent
- Avram Marian - prezent
- Axenie Carmen - prezentă
- Balan Ioan - prezent
- Balcan Viorel - prezent
- Banu Mihai - absent
- Barbu Sulfina - prezentă
- Barna Maria-Eugenia - prezentă
- Bădălan Eugen - prezent
- Bădulescu Adrian - prezent
- Bănicioiu Nicolae - absent
- Bărbulescu Daniel-Ionuț - prezent
- Bejinariu Eugen - prezent
- Berci Vasile - absent
- Béres Ștefan-Vasile - absent
- Blaga Iosif -Veniamin - prezent
- Bleotu Vasile - prezent
- Boabeș Dumitru - absent
- Bobeș Marin - prezent
- Bode Lucian Nicolae - prezent
- Boghicevici Claudia - prezentă
- Boiangiu Victor - prezent
- Boldea Mihail - prezent
- Borbély László - prezent
- Bordeianu Dan - prezent
- Bostan Emil - absent
- Bot Octavian - prezent
- Botiș Ioan Nelu - prezent
- Boureanu Cristian Alexandru - absent
- Brătianu Matei-Radu - prezent
- Brînză William Gabriel - prezent
- Buciuta Ștefan - prezent
- Bud Nicolae - prezent
- Buda Daniel - prezent
- Buda Viorel-Vasile - absent
- Budurescu Daniel-Stamate - prezent
- Buhăianu Obuf Cătălin Ovidiu - prezent
- Buican Cristian - absent
- Burcău Doina - prezentă
- Burlacu Cristian-Ion - absent
- Burnei Ion - prezent
- Buta Sorin Gheorghe - prezent
- Calimente Mihăiță - absent
- Canacheu Costică - prezent
- Cantaragiu Bogdan - prezent
- Cazan Mircea-Vasile - absent
- Călian Petru - prezent
- Călin Ion - prezent
- Cărare Viorel - prezent
- Cherecheș Cătălin - absent
- Chircu Doinița Mariana - prezentă
- Chirilă Constantin - prezent
- Chiriță Dumitru - prezent
- Chisăliță Ioan-Narcis - prezent
- Chițoiu Daniel - prezent
- Chiuariu Tudor Alexandru - absent
- Cindrea Ioan - prezent
- Ciobanu Gheorghe - prezent
- Ciocan Gheorghe - prezent
- Cionca-Arghir Iustin-Marinel - prezent
- Ciucă Liviu-Bogdan - absent
- Ciuhodaru Tudor - prezent
- Coclici Radu-Eugeniu - prezent
- Coroamă Gheorghe - prezent
- Covaci Dorel - absent
- Cristea Victor - prezent
- Cristian Horia - prezent
- Croitoru Cătălin - absent
- Damian Ioan - prezent
- Dascălu Constantin - prezent
- Derzsi Ákos - absent
- Dobre Ciprian Minodor - prezent
- Dobre Cristina-Elena - absentă
- Dobre Victor-Paul - prezent
- Dolineaschi Andrei - absent
- Donțu Mihai-Aurel - absent
- Dragomir Gheorghe - absent
- Drăghici Mircea-Gheorghe - absent
- Drăghici Sonia Maria - absentă
- Drăgulescu Iosif-Ștefan - prezent
- Dugulescu Marius-Cristinel - prezent
- Dumitrache Ileana-Cristina - absentă
- Dumitrescu Cristian-Sorin - absent
- Dumitrescu Liana - prezentă
- Dumitrică George-Ionuț - prezent
- Dumitru Georgică - prezent
- Dumitru Ion - absent
- Dușa Mircea - prezent
- Edler András-György - prezent
- Erdei-Dolóczki István - prezent
- Farago Petru - prezent
- Farkas Anna Lili - prezentă
- Fenechiu Relu - prezent
- Firczak Gheorghe - absent
- Florea Damian - absent
- Florescu Adrian - prezent
- Frunzulică Doru-Claudian - absent
- Fuia Stelian - prezent
- Gabor Gheorghe - prezent
- Ganț Ovidiu Victor - prezent
- Gavrilescu Grațiela Leocadia - prezentă
- Geantă Florian-Daniel - prezent
- Georgescu Filip - absent
- Gerea Andrei-Dominic - absent
- Gheorghe Tinel - prezent
- Gherasim Vasile - prezent
- Ghiță Cornel - prezent
- Ghiță-Eftemie Stelian - prezent
- Ghiveciu Marian - prezent
- Giurgiu Mircia - prezent
- Gliga Vasile-Ghiorghe - absent
- Göndör Marius/Sorin - prezent
- Gorghiu Alina-Ștefania - prezentă
- Gospodaru Gabriel-Dan - prezent
- Grama Horia - prezent
- Grosaru Mircea - prezent
- Gurzău Adrian - prezent
- Gust-Băloșin Florentin - prezent
- Hogea Gheorghe - prezent
- Holban Titi - prezent
- Holdiș Ioan - prezent
- Horj Pavel - absent
- Hrebenciuc Viorel - prezent
- Iacob-Strugaru Stelică - prezent
- Ialomițianu Gheorghe - prezent
- Iancu Iulian - absent
- Ibram Iusein - absent
- Iftime Dragoș-Adrian - prezent
- Ignat Miron - prezent
- Ionescu George - prezent
- Iordache Florin - prezent
- Iordache Luminița - prezentă
- Iorguș Zanfir - prezent
- Irimescu Mircea - prezent
- Itu Cornel - prezent
- Jipa Florina-Ruxandra - absentă
- Jolța Nicolae - absent
- Kelemen Atila Béla Ladislau - prezent
- Kelemen Hunor - prezent
- Kerekes Károly - prezent
- Korodi Attila - prezent
- Kötö Iosif - prezent
- Lakatos Petru - prezent
- Leșe Doru-Brașoan - prezent
- Liga Dănuț - prezent
- Longher Ghervazen - prezent
- Lubanovici Mircea - prezent
- Luca Ciprian Florin - absent
- Lup Mircea-Silvestru - prezent
- Lupu Mihai - prezent
- Macaleți Costică - prezent
- Manda Iulian-Claudiu - prezent
- Manolescu Oana - prezentă
- Marian Dan-Mihai - prezent
- Marin Mircea - prezent
- Marinescu Antonella - absentă
- Martin Eduard-Stelian - absent
- Márton Árpád Francisc - prezent
- Máté András Levente - prezent
- Mazilu Constantin - absent
- Merka Adrian Miroslav - prezent
- Militaru Constantin-Severus - prezent
- Mircovici Niculae - prezent
- Mitrea Manuela - absentă
- Mocanu Adrian - absent
- Mocanu Vasile - prezent
- Mocioalcă Ion - prezent
- Moldovan Carmen-Ileana - prezentă
- Moldovan Emil Radu - absent
- Morega Dan-Ilie - absent
- Motreanu Dan-Ștefan - prezent
- Movilă Petru - prezent
- Munteanu Ioan - prezent
- Mustea-Șerban Răzvan - prezent
- Nassar Rodica - prezentă
- Năstase Adrian - absent
- Neacșu Marian - prezent
- Nechifor Cătălin-Ioan - prezent
- Neculai Marius - prezent
- Negoiță Robert-Sorin - absent
- Negruț Clement - prezent
- Nica Dan - prezent
- Nica Nicolae-Ciprian - prezent
- Nicolăescu Gheorghe-Eugen - prezent
- Nicolicea Eugen - prezent
- Niculescu Duvăz Bogdan - absent
- Niculescu-Mizil-Ștefănescu-Tohme Oana - absentă
- Nistor Laurențiu - prezent
- Niță Constantin - prezent
- Nițu Adrian Henorel - prezent
- Nosa Iuliu - prezent
- Novac Cornelia-Brândușa - prezentă
- Oajdea Vasile-Daniel - prezent
- Olar Corneliu - prezent
- Olosz Gergely - prezent
- Oltean Ioan - prezent
- Oprea Gabriel - prezent
- Oprișcan Mihai Doru - prezent

 

(Conducerea ședinței este preluată de doamna președinte Roberta-Alma Anastase.)

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Domnule secretar Pardău, eu cred că deja putem constata că suntem în cvorum.

O să vă rog ca, de acum înainte, să încercăm să ieșim pe rând, să nu mai existe suspiciuni.

Domnul vicepreședinte Meleșcanu mi-a comunicat că am rămas la nr. crt. 129.

Domnul senator Nicula dorește să susțină amendamentul? Nu este în sală.

Nr. crt. 130, domnul senator Nicula.

Nu este în sală.

Până la nr. crt. 135 inclusiv erau amendamente ale domnului senator Nicula care nu le mai susține.

De asemenea nr. crt. 136, 137

până la 141.

La nr. crt. 142, domnul deputat Anghel Stanciu a susținut amendamentul.

La nr. crt. 143, domnul deputat Stanciu.

Dorește să susțină amendamentul? Nu este în sală.

La nr. crt. 144, domnul deputat Nicolăescu.

Dorește să susțină amendamentul? Nu.

La nr. crt. 145, domnul deputat Toader.

Dorește să susțină amendamentul? Nu.

La nr. crt. 146 domnul deputat Leșe.

Dorește să susțină amendamentul? Nu.

La nr. crt. 147 domnul deputat Grama Horia.

Dorește să susțină amendamentul? Da.

Domnul deputat Grama.

Domnul Horia Grama:

Doamna președinte,

La Anexa nr. 3.13 - Secretariatul general al Guvernului, am un amendament privind alocarea sumei de 200.000 de lei pentru construcția unui pod în comuna Barcani, județul Covasna.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Supun votului acest amendament.

Voturi pentru? 76 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 193 voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

Amendamentul a fost respins.

Nr. crt. 148.

Domnul deputat Grama, vă rog.

Domnul Horia Grama:

Doamna președinte,

Stimați colegi, În acest amendament se propune alocarea sumei de 1 200 de mii de lei pentru înființarea unei rețele de canalizare și stații de epurare în satele Zăbrătău și Crasna, comuna Sita Buzăului, județul Covasna.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Voturi pentru? 125 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 187 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

Amendamentul a fost respins.

Nr. crt. 149.

Domnul deputat Anghel Stanciu dorește să susțină amendamentul? Da.

Domnul Anghel Stanciu:

Doamna președinte,

Onorat prezidiu,

Stimate doamne și stimați domni deputați și senatori,

omnilor miniștri și Domnule Nicolăescu, care nu este atent,

Avem un amendament foarte interesant la nr. crt. 149, amendament care are în vedere o comună cu un nume aparte - este vorba de comuna Coarnele Caprei din județul Iași -, o comună care are primar liberal și pe care încearcă distinșii colegi de la PD-L să-l atragă de partea domniilor lor.

Sursa de finanțare este Fondul de rezervă al Guvernului, iar suma este destinată finalizării rețelei de canalizare a acestei comune.

Suma este în valoare de 500.000 de lei.

Menționăm că acest amendament a fost aprobat de Comisiile reunite pentru administrație publică, organizarea teritoriului și protecția mediului, una dintre acestea fiind condusă de distinsa doamnă președinte Sulfina Barbu.

Sperăm să obținem voturile distinșilor noștri colegi de la PD-L în sprijinul comunei Coarnele Caprei.

Vă mulțumesc.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Voturi pentru? 120 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 183 de voturi împotrivă.

Abțineri? O abținere.

Amendamentul a fost respins.

Nr. crt. 150.

Domnul deputat Anghel Stanciu dorește să susțină amendamentul? Da.

Înainte, pe procedură, dacă-i dați voie, domnul senator Nicula.

Domnul Vasile-Cosmin Nicula:

Doamna președinte,

Am o rugăminte la dumneavoastră și fac apel la bunăvoința dumneavoastră, de data aceasta, și solicit revenirea la Anexa nr. 3/13 - Secretariatul general al Guvernului, nr. crt. 129.

Menționez că s-a întrerupt apelul nominal, eu am fost afară, după colegii mei, să-i chem în sală și de aceea s-a sărit peste cele 4 amendamente pe care le mai am de susținut.

Aș face referire la amendamentul de la nr. crt. 129, solicitarea alocării a 4.000 de mii de lei pentru Episcopia Devei și Hunedoarei, o episcopie nou înființată, care are nevoie de sediu și de spații pentru a-și desfășura activitatea.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Eu sper că înțelegem cu toții că responsabilitatea noastră nu este aceea de a ne aduce colegii în sală, dar, pentru că oricum l-ați susținut, supun votului și nr. crt. 129.

Voturi pentru? 125 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 191 de voturi împotrivă.

Abțineri? O abținere.

Amendamentul a fost respins.

Nr. crt. 150.

Domnul deputat Anghel Stanciu dorește să susțină amendamentul? Da.

Domnul Vasile-Cosmin Nicula:

Vă mulțumesc pentru bunăvoință.

Sper ca reprezentanții Guvernului să ia în considerare Hunedoara și Episcopia județului Hunedoara, pentru ca, într-un viitor apropiat, printr-o ședință de Guvern, să poată aloca aceste fonduri necesare funcționării acestei episcopii.

Vă mulțumesc.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă mulțumesc și eu.

Nr. crt. 150.

Domnul deputat Stanciu.

Domnul Anghel Stanciu:

Mulțumesc, doamna președinte.

Onorat prezidiu,

Stimate doamne și stimați domni deputați și senatori,

Domnilor miniștri,

Nu mai spun "domnule Nicolăescu", s-a supărat, dar o să-i treacă.

La nr. crt. 150 se propune alocarea a 3 300 de mii de lei pentru extinderea alimentării cu apă din satele Tabăra, Buruienești, Traian, Soloneț din comuna Bivolari a județului Iași.

Acest amendament a fost admis de cele două Comisii pentru administrație publică, organizarea teritoriului și protecția mediului și el este necesar spre a se îmbunătăți condițiile de viață ale locuitorilor din aceste sate.

Nu cred că, ținând cont de prevederea din Constituție în care se precizează că Guvernul este dator să asigure condiții de viață civilizată românilor, va fi neaprobat de către colegii noștri din Senat și Camera Deputaților.

Cer numai apă, ori apă cred că le putem da, doamna președinte, din Fondul de rezervă al Guvernului, care se pare că are suficient.

Vă mulțumesc.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Voturi pentru? 119 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 179 de voturi împotrivă.

Abțineri? O abținere.

Amendamentul a fost respins.

Nr. crt. 151.

Domnul deputat Anghel Stanciu.

Din sală: Nu-l mai susține.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Nu-l mai susține.

Vă mulțumesc.

Nr. crt. 152.

Domnul deputat Grama Horia.

Domnul Horia Grama:

Doamna președinte,

Stimați colegi, Amendamentul meu se referă la județul Covasna.

Este vorba în special de zona românească, zona Întorsurii Buzăului și propun alocarea unei sume de 3 900 de mii de lei pentru canalizare menajeră și stație de epurare în comuna Hăghig, județul Covasna.

Solicit și sprijinul colegilor mei de la UDMR pentru acest amendament.

Mulțumesc.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Voturi pentru? 120 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 179 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nicio abținere.

Amendamentul a fost respins.

Nr. crt. 153.

Domnul deputat Grama.

Domnul Horia Grama:

Același județ, Covasna, aceeași zonă.

Se propune alocarea sumei de 500 de mii de lei pentru "Bază sportivă, comuna Sita Buzăului județul Covasna".

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Voturi pentru? 123 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 173 de voturi împotrivă.

Abțineri? O abținere.

Amendamentul a fost respins.

Nr. crt. 155.

Domnule deputat Grama, îl susțineți?

Nr. crt. 154 a fost acum? Nu?! Vă rog, nr. crt. 154.

Domnul Horia Grama:

Pentru același județ se propune alocarea sumei de 650 de mii de lei pentru construcția unui pod peste pârâul Târlung, comuna Dobârlău, județul Covasna.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Voturi pentru? 119 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 183 de voturi împotrivă.

Abțineri? 3 abțineri.

Amendamentul a fost respins.

Nr. crt. 155.

Domnul deputat Grama, vă rog.

Domnul Horia Grama:

Mai încerc o dată pentru județul Covasna.

Se propune alocarea sumei de 690 de mii de lei pentru baza sportivă în comuna Hăghig, județul Covasna.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Voturi pentru? 125 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 179 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

Amendamentul a fost respins.

Următorul amendament.

Domnul deputat Ciprian Dobre dorește să-l susțină? Nu.

Domnul deputat Ioan Țintean ? Nu.

Domnul deputat Toader Stroian ? Nu.

Domnul deputat Victor Surdu ? Dorește să susțină amendamentul de la nr. crt. 174? Vă rog.

Domnul Raul-Victor Surdu-Soreanu:

Doamna președinte,

Stimați colegi,

Domnilor miniștri,

Amendamentul meu se referă la o zonă binecuvântată de Dumnezeu, unde, în anul 1476, au fost "tupilați" moldovenii care au mai scăpat de masacrul turcesc din dimineața zilei de 26 iulie, în Bătălia de la Valea Albă, Războieni.

Acolo sunt vreo 800 de familii ortodoxe care trăiesc în bună pace cu franciscanii catolici, dar care n-au biserică ortodoxă, iar de la 1476 sunt supărați pe Ștefan cel Mare.

Datorită Înalt Prea Sfințitului Teofan, anul trecut, în ziua bătăliei, s-a sfințit temelia bisericii.

Am solicitat o suplimentare.

S-au cheltuit până acum peste 120 de mii de lei, bani donați de cetățeni, și ortodocși, și catolici.

Am cerut o suplimentare, cu 2 880

de mii de lei, pentru a termina biserica în acest an și pentru a "catifela" sufletele celor 800 de familii de ortodocși și pentru a le șterge supărarea față de Ștefan cel Mare, care n-a făcut o biserică în această localitate.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Voturi pentru ? 128 de voturi pentru.

Voturi împotrivă ? 175 de voturi împotrivă.

Abțineri ? 2 abțineri.

Amendamentul a fost respins.

La nr. crt. 175 mai aveți un amendament.

Îl susțineți?

Domnul Raul-Victor Surdu-Soreanu:

Vă rog să-mi permiteți, din respect pentru locuitorii acestui sat, să fac o corectură: nu se cheamă Oșloveni, se cheamă Oșlobeni, a fost scris aici greșit, comuna Botești, județul Neamț.

Am solicitat o suplimentare cu 400 de mii de lei, pentru biserica din această localitate.

Până acum s-au cheltuit pentru această biserică peste 300 de mii de lei.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Voturi pentru? 126 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 173 de voturi împotrivă.

Abțineri? O abținere.

Amendamentul a fost respins.

La nr. crt. 176 aveți un alt amendament.

Domnul Raul-Victor Surdu-Soreanu:

Am solicitat, prin acest amendament, suplimentarea cu 2 800

de mii de lei a fondurilor necesare pentru terminarea bisericii ortodoxe din comuna Grumăzești, comună care a dat peste 11

oameni de seamă, dintre care doi sunt în lista patrimoniului universal.

Este vorba de entomologul Caragea și de Mihai Răvăruț, care a fost și rector al Universității din Iași.

Ca să nu vă mai spun că din acest sat sunt peste 500 de meseriași, mari cioplitori în piatră și în lemn, plecați în toată lumea, care construiesc biserici.

De asemenea, cred că 20% din căciulile din rasa de oi Karakul, pe care le purtăm noi, și hainele de blană pe care le poartă doamnele sunt făcute tot de meseriașii din această comună.

Măcar senatorii și deputații de Neamț, măcar domnul deputat Vainer... Colegiul nr. 6, pe care l-am și botezat "Colegiul Ștefan cel Mare", are trei deputați.

Comunitatea evreilor și comunitatea machedonilor au primit cele mai multe voturi în Colegiul nr. 6 din județul Neamț.

De asemenea, ca și domnul deputat Ioan Munteanu, am și vreo trei sute și ceva de voturi UDMR în colegiul acesta.

Vă rog frumos, aveți curaj!

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Mulțumim.

Cine este pentru? 131 de voturi pentru.

Cine este împotrivă? 178 de voturi împotrivă.

Cine se abține? 2 abțineri.

Amendamentul a fost respins.

Domnul deputat Ioan Oltean nu susține amendamentul.

Doamna deputat Sonia-Maria Drăghici nu susține amendamentele.

Domnul deputat Mocanu Vasile susține amendamentul de la nr. crt. 182.

Domnul Vasile Mocanu:

Mulțumesc mult, doamnă președinte.

Stimați colegi, La amendamentul de la nr. crt. 182, alocarea sumei de 1.000.000 de lei pentru continuarea lucrărilor de investiții la obiectivul "Biserica Pogorârea Duhului Sfânt" din orașul Târgul Frumos, județul Iași.

Investiția este începută în anul 2000.

Întreruperea lucrărilor duce la degradarea lucrărilor începute și neterminate.

Vă mulțumesc.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Cine este pentru? 126 de voturi pentru.

Cine este împotrivă? 169 de voturi împotrivă.

Cine se abține? O abținere.

Amendamentul a fost respins.

Domnul deputat Rățoi Nicolae dorește să-și susțină amendamentele? Nu dorește.

Domnul deputat Ion Rotaru dorește să-și susțină amendamentele? Nu.

Domnul deputat Cristian Buican nu dorește să-și susțină amendamentele.

Domnul deputat Ionuț Stroe nu dorește să-și susțină amendamentul.

Domnule senator Corlățean, doriți să vă susțineți amendamentul? Vă rog, aveți cuvântul pentru a susține amendamentul de la nr. crt. 202.

Domnul Titus Corlățean:

Doamnă președinte,

Stimate colege și stimați colegi,

Prezint un amendament care se referă la o comunitate brașoveană, și anume la Lunca Câlnicului, județul Brașov.

Se propune suplimentarea bugetului Secretariatului General al Guvernului cu suma de 20 de mii de lei, deci 200 de milioane de lei vechi pentru Biserica Ortodoxă "Sfinții Împărați Constantin și Elena", din parohia pe care am menționat-o.

Câteva scurte comentarii.

De ce acest amendament? Este o comunitate săracă, iar biserica respectivă are o misiune creștină și o misiune socială în același timp, acordând asistență românilor, maghiarilor, germanilor și romilor care trăiesc în această comunitate.

Înainte de a prezenta acest amendament, discutând cu cetățenii de acolo, mi-au spus un lucru foarte simplu: "Ani de zile ne-am făcut datoria față de stat, ne-am plătit taxele și impozitele la buget.

Întrebarea este când va întoarce statul acest sprijin și către comunitatea noastră?"

Vă adresez această întrebare și mă adresez senatorilor și deputaților de Brașov, în primul rând, pentru că nu este un buget extraordinar de împovărător, dar este un buget important pentru această mică comunitate.

De aceea, vă îndemn să votați acest amendament și vă mai îndemn la un test de democrație, până la urmă, pentru că un Parlament care respinge pe bandă rulantă amendamentele opoziției este un Parlament cenușiu.

Mulțumesc.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Cine este pentru? 128 de voturi pentru.

Cine este împotrivă? 169 de voturi împotrivă.

Cine se abține? O abținere.

Amendamentul a fost respins.

Amendamentul de la nr. crt. 203 este susținut tot de dumneavoastră, domnule senator.

Domnul Titus Corlățean:

Mulțumesc parlamentarilor brașoveni de la PD-L, care nu au votat amendamentul precedent.

Amendamentul de la nr. crt. 203 este similar.

Se propune alocarea sumei de 30 de mii de lei pentru finalizarea construcției Bisericii "Sfinții Împărați Constantin și Elena" din cartierul Tohan Blocuri din Zărnești.

Este o biserică care contează foarte mult pentru acest cartier, de asemenea, sărac, din Zărnești.

Vă îndemn la mai multă deschidere și la un spirit progresist, votați acest amendament.

Mulțumesc.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Cine este pentru? 131 de voturi pentru.

Cine este împotrivă? 151 de voturi împotrivă.

Cine se abține? Nicio abținere.

Amendamentul a fost respins.

Domnul senator Ion Toma își susține amendamentul?

Nu-l susține.

Domnul senator Chivu nu susține amendamentele.

Domnul deputat Botiș nu susține amendamentele.

Doamna deputat Grațiela Gavrilescu nu susține amendamentele.

Domnul deputat Virgil Pop nu susține amendamentele.

Domnule deputat Valeriu Steriu, vă susțineți amendamentul?

Vă rog, aveți cuvântul, pentru a susține amendamentul de la nr. crt. 231.

Domnul Valeriu Andrei Steriu:

Se solicită suplimentarea bugetului alocat Secretariatului General al Guvernului cu suma de 300 de mii de lei, pentru reabilitarea bisericii din satul Pietriș, comuna Baldovinești, județul Olt.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Cine este pentru? 120 de voturi pentru.

Cine este împotrivă? 149 de voturi împotrivă.

Cine se abține? Nu sunt abțineri.

Amendamentul a fost respins.

Vă rog să susțineți amendamentul de la nr. crt. 232, domnule deputat Steriu.

Domnul Valeriu Andrei Steriu:

La amendamentul de la nr. crt. 232 solicit suplimentarea bugetului alocat Secretariatului General al Guvernului cu suma de 200 de mii de lei, pentru reabilitarea bisericii din satul Călui, comuna Călui, județul Olt.

Sursa de finanțare:

Fondul de rezervă bugetar la dispoziția Guvernului.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Cine este pentru? 127 de voturi pentru.

Cine este împotrivă? 141 de voturi împotrivă.

Cine se abține? Nu sunt abțineri.

Amendamentul a fost respins.

Susțineți amendamentul de la nr. crt. 233, domnule deputat?

Domnul Valeriu Andrei Steriu:

La amendamentul de la nr. crt. 233, Anexa nr.3/13/02a Secretariatul General al Guvernului, se solicită suplimentarea bugetului alocat Secretariatului General al Guvernului cu suma de 300 de mii de lei pentru reabilitarea bisericii din satul Băleasa, comuna Găvănești, județul Olt.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Cine este pentru? 129 de voturi pentru.

Cine este împotrivă? 147 de voturi împotrivă.

Cine se abține? Nu sunt abțineri.

Amendamentul a fost respins.

Domnule deputat Steriu, vă rog să prezentați amendamentul de la nr. crt. 234.

Domnul Valeriu Andrei Steriu:

La amendamentul de la nr. crt. 234 se solicită suplimentarea bugetului alocat Secretariatului General al Guvernului cu suma de 300 de mii de lei, pentru reabilitarea bisericii din satul Broșteni, comuna Găvănești, județul Olt.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Cine este pentru? 127 de voturi pentru.

Cine este împotrivă? 148 de voturi împotrivă.

Cine se abține? Nu sunt abțineri.

Amendamentul a fost respins.

Vă rog să susțineți amendamentul de la nr. crt. 235.

Domnul Valeriu Andrei Steriu:

La amendamentul de la nr. crt. 235 solicit suplimentarea bugetului alocat Secretariatului General al Guvernului cu suma de 300 de mii de lei pentru reabilitarea bisericii din satul Găvănești, comuna Găvănești, județul Olt.

Sursa de finanțare:

Fondul de rezervă bugetar la dispoziția Guvernului.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Cine este pentru? 127 de voturi pentru.

Cine este împotrivă? 144 de voturi împotrivă.

Cine se abține? Nu sunt abțineri.

Amendamentul a fost respins.

Vă rog să susțineți amendamentul de la nr. crt. 236.

Domnul Valeriu Steriu:

Prin acest amendament solicit suplimentarea bugetului alocat Secretariatului General al Guvernului cu suma de 300 de mii de lei, pentru reabilitarea bisericii din satul Găvănești, comuna Găvănești, județul Olt.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Cine este pentru? 128 de voturi pentru.

Cine este împotrivă? 149 de voturi împotrivă.

Cine se abține? Nu sunt abțineri.

Amendamentul a fost respins.

Vă rog să susțineți amendamentul de la nr. crt. 238.

Domnul Valeriu Andrei Steriu:

Prin amendamentul de la nr. crt. 238 se solicită suplimentarea bugetului alocat Secretariatului General al Guvernului cu suma de 300 de mii de lei, pentru reabilitarea bisericii din satul Oboga de Mijloc, comuna Oboga, județul Olt.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Cine este pentru? 127 de voturi pentru.

Cine este împotrivă? 149 de voturi împotrivă.

Cine se abține? Nu sunt abțineri.

Amendamentul a fost respins.

Vă rog să susțineți amendamentul de la nr. crt. 239.

Domnul Valeriu Steriu:

Prin amendamentul de la nr. crt. 239 solicit suplimentarea bugetului alocat Secretariatului General al Guvernului cu suma de 500 de mii de lei, pentru construirea unei capele în comuna Călui, județul Olt.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Cine este pentru? 127 de voturi pentru.

Cine este împotrivă? 143 de voturi împotrivă.

Cine se abține? Nu sunt abțineri.

Amendamentul a fost respins.

Amendamentul de la nr. crt. 240, al doamnei deputat Carmen Axenie, nu se susține.

De la nr. crt. 242 până la nr. crt. 327 sunt amendamente ale deputaților aparținând majorității parlamentare, care nu doresc să le susțină.

Amendamentul de la nr. crt. 328 este al domnului deputat Vasile Mocanu.

Doriți să-l susțineți? Nu.

Amendamentele de la nr. crt. 329 până la nr. crt. 348 sunt amendamente ale deputaților PD-L, care nu doresc să le susțină.

La fel și în continuare.

Amendamentul de la nr. crt. 357 este al domnului deputat Stan Ion.

Dorește să-l susțină? Nu.

Sunt amendamente ale deputaților PD-L în continuare.

Există o serie de amendamente care, din eroare, au fost puse la o altă anexă, dar care țin tot de Secretariatul General al Guvernului. (Discuții la prezidiu)

Domnul senator Mircea Geoană nu este prezent în sală.

Îmi cer scuze, este prezent.

Doriți să susțineți amendamentul? Nu doriți.

Domnul deputat Tîlvăr Angel nu dorește să susțină amendamentul. (Discuții la prezidiu)

Este vorba despre Anexa nr.3/27, Ministerul Culturii și Patrimoniului Național.

S-au amestecat și de la Departametul Cultelor și de aceea...

Sunteți domnul Tîlvăr?

Domnul Ion Călin:

Sunt Ion Călin, doamnă președinte.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă rog să-mi spuneți numărul curent.

Domnul Ion Călin:

Este nr. crt. 4, Anexa nr.3/27, Ministerul Culturii și Patrimoniului Național.

Departamentul Cultelor era odată acolo și văd că a mers pe vechea structură.

Doamnă președinte și domnilor miniștri, Până acum am văzut că trec pe bandă rulantă respingerile.

Poate, totuși, fiind și o biserică rătăcită la patrimoniul național, o aprobăm.

Este vorba de sprijinirea bisericii ortodoxe de la Ocolna, comuna Amărăștii de Jos.

Vreau să spun că acest sat este un sat compus numai din romi și are aproximativ 1 100 de locuitori.

Aceștia sunt locuitorii acestui sat.

Am început construcția unei biserici acum doi ani.

Poate-i sprijinim cu 300 de mii de lei pentru a finaliza această biserică.

Fac un apel la Guvern, la Ministerul Finanțelor Publice și la dumneavoastră pentru a aproba acest amendament.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Cine este pentru? 126 de voturi pentru.

Cine este împotrivă? 141 de voturi împotrivă.

Cine se abține? Este o abținere.

Amendamentul a fost respins.

Domnul deputat Tîlvăr Angel nu susține amendamentul.

Vă rog, doamnă deputat Aura Vasile.

Doamna Aurelia Vasile:

Doamnă președinte, V-am rugat de mai multe ori să ne indicați numărul curent de pe bandă.

Dumneavoastră ați trecut la o altă anexă, fără să terminăm cu Secretariatul General al Guvernului.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

V-am spus, doamnă deputat Aura Vasile, nr. crt. 4 de la anexa care privește Ministerul Culturii și Patrimoniului Național, o parte dintre amendamentele respinse, legate de culte, dintr-o eroare, au fost introduse în această ...

Doamna Aurelia Vasile:

Doamnă președinte, Pentru a nu ne încurca, vă rugăm să mergem pe fiecare amendament în parte, pentru a putea să urmărim.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Asta și facem.

Doamna Aurelia Vasile:

Sunt deja câteva sute pe care le-ați sărit așa, dintr-o hârtie.

Sunt colegii noștri care au amendamente.

De la trei sute și ceva ați sărit deja la altă anexă.

Vă propun să mergem în ordinea cronologică a cifrelor.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Doamnă deputat Aura Vasile, am urmărit.

Sunt cele ale PD-L-ului.

Nu le țineți grija, că o țin ei.

Nu este nicio problemă.

 

Doamna Aurelia Vasile:

Sunt multe ale colegilor din PSD.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Nu sunt.

Dați-mi un exemplu.

I-am întrebat pe toți.

Am luat chiar foaie cu foaie.

Vă rog să mă înțelegeți.

Dacă-mi găsiți un amendament care nu a fost susținut...

(Discuții la prezidiu între doamna deputat Roberta-Alma Anastase, președinta Camerei Deputaților și doamna deputat Aurelia Vasile)

Am găsit și volumul 2, de la amendamentul aflat la nr. crt. 441 încolo - sunt amendamente pe Culte.

Până la nr. crt. 513 sunt amendamente ale parlamentarilor PD-L.

PD-L are amendamente până la nr. crt. 546.

La nr. crt. 546 este un amendament al domnului deputat Nicolae Păun.

Nu-l susține.

Amendamentul de la nr. crt. 547 nu se susține.

Amendamentul de la nr. crt. 548 nu se susține.

Amendamentul de la nr. crt. 549 se susține? Se susține.

Vă rog, domnule deputat.

Domnul Adrian-Miroslav Merka:

Amendamentul de la nr. crt. 549 face și subiectul amendamentului de la nr. crt. 29.

Prin eroare materială, s-a copiat suma în această anexă.

Se va prezenta la amendamentul admis de la nr. crt. 29.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Solicit secretariatului să consemneze acest lucru.

Amendamentul de la nr. crt. 583, este al domnului deputat Radu-Costin Vasilică, din partea PSD, se susține? Nu se susține.

Sunt amendamente ale PD-L în continuare.

Domnul deputat Mircea Drăghici, din partea PSD, nu dorește să susțină amendamentul.

Domnul deputat Nechifor Cătălin? Nu dorește să susțină amendamentul.

Domnul deputat Florin Iordache nu dorește să susțină amendamentele.

Are mai multe amendamente.

Domnul senator Cristinel Marian Bîgiu nu dorește să susțină amendamentele.

Domnul deputat Ialomițianu nu dorește să susțină amendamentul.

Domnul deputat Ioan Munteanu nu dorește să susțină amendamentul de la nr. crt. 599.

Amendamentele de la nr. crt. 601 până la nr. crt. 633 nu se susțin.

Mulțumim.

Domnul deputat Adrian Mocanu dorește să-și susțină amendamentul? Nu dorește.

Domnul senator Ion Toma dorește să-și susțină amendamentul? Nu dorește.

Amendamentul de la nr. crt. 656 nu se susține.

Amendamentul de la nr. crt. 657 nu se susține.

Urmează din nou domnul deputat Zătrean, din partea PD-L.

Domnul senator Sorin Bota nu dorește să susțină amendamentul de la nr. crt. 661.

Nr. crt. 662.

Domnul senator Avram Crăciun nu susține amendamentul.

Domnul senator Gavril Mîrza nu dorește să susțină amendamentul.

Domnul deputat Nicolicea nu dorește să susțină amendamentul.

La nr. crt. 682 nu se dorește susținerea amendamentului.

La nr. crt. 683 nu se dorește susținerea amendamentului.

Urmează Grupul parlamentar al PD-L.

La nr. crt. 687 domnule deputat Vasile Popeangă doriți să susțineți amendamentul? Vă rog.

Domnul Vasile Popeangă:

Mulțumesc, doamna președinte.

Intru și eu în jocul de vot împotrivă, de aceea voi prezenta amendamentul care propune suplimentarea bugetului Secretariatului General al Guvernului, la Capitolul 67.01, Titlul 59, Alte cheltuieli, art. 12, cu suma de 500.000 de lei și îmi permit să dau citire tuturor lăcașelor de cult și sumelor ca votul să fie pentru toate aceste șapte lăcașe de cult.

Primul se referă la Biserica Ortodoxă Sfântul Nicodim cel Sfințit din localitatea Târgu-Jiu.

Suma propusă este de 100.000 de lei.

Al doilea se referă la Biserica Ortodoxă "Nașterea Maicii Domnului" din satul Drăguțești, comuna Drăguțești, 130.000 de lei.

Al treilea este referitor la Biserica Ortodoxă "Sfinții Voievozi" din comuna Drăguțești, 30.000 de lei.

Al patrulea se referă la Biserica Ortodoxă "Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril", satul Cârbești, comuna Drăguțești.

Al cincilea este referitor la Biserica Ortodoxă "Sfinții Împărați Constantin și Elena" din localitatea Romanești, municipiul Târgu-Jiu.

Al șaselea se referă la Biserica Ortodoxă "Adormirea Maicii Domnului", din comuna Dănești, județul Gorj, 40.000 de lei.

Al șaptelea locaș de cult este referitor la Biserica Ortodoxă "Sfinții Împărați Constantin și Elena", orașul Rovinari, județul Gorj cu 100.000 lei.

Mulțumesc mult de tot.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Și eu vă mulțumesc.

Supun votului dumneavoastră primul amendament.

Cine este pentru? 123 de voturi pentru.

Cine este împotrivă? 148 de voturi împotrivă.

Cine se abține? Nicio abținere.

Amendamentul a fost respins.

Amendamentul de la nr. 688 este semnat de reprezentanții Grupului parlamentar al Minorităților Naționale.

Doriți să-l susțineți?

Nr. crt. 689, se susține? Grupul parlamentar al Minorităților Naționale nu dorește să susțină acest amendament.

Nr. crt. 690, domnul deputat Vlădoiu.

Domnul Aurel Vlădoiu:

Doamna președinte,

Domnilor miniștri,

Este vorba de ansamblul Mănăstirii Hurezi, monument înscris în patrimoniu UNESCO, care necesită lucrări de restaurare.

Este vorba de corpul de chilii, Bolnița Mănăstirii Hurezi, este vorba de "Schitul Sfinții Apostoli" "Sfântul Ștefan".

Pentru acest monument de mare valoare din zona Horezu, solicit suma de 2 miliarde de lei.

Vă mulțumesc.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Supun votului dumneavoastră acest amendament.

Cine este pentru? 131 de voturi pentru.

Cine este împotrivă? 149 de voturi împotrivă.

Cine se abține? Nu sunt abțineri.

Amendamentul a fost respins.

Vă mai susțineți celelalte amendamente?

Domnul Aurel Vlădoiu:

Doamna președinte,

Am susținut amendamentele de la nr. crt. 691, nr. crt. 692, nr. crt. 693 și nr. crt. 694, sunt toate pe Ansamblul Mănăstirii Hurezi.

Nr. crt. 695.

Este vorba de Sfânta Mănăstire Dintr-un Lemn, biserică de mare valoare care este închisă din cauza restaurării.

Vreau să vă spun că la Palatul Brâncovenesc de la Mănăstirea Dintr-un Lemn, se lucrează din 1992.

Am făcut două pariuri cu doamna ministru Mona Muscă și cu ceilalți miniștri.

De trei ori până acum am trecut la recepție, nici până în acest moment nu este finalizat acest Palat Brâncovenesc de mare valoare.

Solicit suma de 500.000 de lei pentru Sfânta Mănăstire Dintr-un Lemn, comuna Frâncești, județul Vâlcea.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă mulțumesc.

Amendamentul de la nr. crt. 696 îl susțineți? Da.

Și 696.

 

Domnul Aurel Vlădoiu (din sală):

Pe toate.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Ideea era să le supun la vot.

Amendamentul de la nr. crt. 690 l-am votat.

Supun votului dumneavoastră amendamentul de la nr. crt. 691.

Cine este pentru? 126 de voturi pentru.

Cine este împotrivă? 148 de voturi împotrivă.

Cine se abține? O abținere.

Amendamentul a fost respins.

Supun votului dumneavoastră amendamentul de la nr. crt. 692.

Cine este pentru? 123 de voturi pentru.

Cine este împotrivă? 145 de voturi împotrivă.

Cine se abține? O abținere.

Amendamentul a fost respins.

Supun votului dumneavoastră amendamentul de la nr. crt. 693.

Cine este pentru? 124 de voturi pentru.

Cine este împotrivă? 144 de voturi împotrivă.

Cine se abține? Nicio abținere.

Amendamentul a fost respins.

Supun votului dumneavoastră amendamentul de la nr. crt. 694.

Cine este pentru? 125 de voturi pentru.

Cine este împotrivă? 141 de voturi împotrivă.

Cine se abține? Nicio abținere.

Amendamentul a fost respins.

Supun votului dumneavoastră amendamentul de la nr. crt. 695.

Cine este pentru? 127 de voturi pentru.

Cine este împotrivă? 142 de voturi împotrivă.

Cine se abține? O abținere.

Amendamentul a fost respins.

Nr. crt. 696. Vă rog.

Domnul Aurel Vlădoiu:

Este vorba de Biserica cu hramul "Sfântul Nicolae", fostul schit "De Sub Piatră", comuna Costești, județul Vâlcea, monument istoric de mare valoare.

Lucrările au fost demarate în anul 2008, iar dacă nu continuăm lucrările se alege praful de acest monument de mare valoare, din comuna Costești.

Pentru această lucrare solicit suma de 100.000 de lei.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Susțineți și celelalte amendamente? Susțineți-le și apoi le supun la vot.

 

Doamna Aurelia Vasile (din sală):

Nu este corect așa.

Supuneți-le la vot după susținere pe fiecare în parte.

Fiecare înseamnă altceva.

Din sală: Vot, vot.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Amendamentul de la nr. crt. 697 l-ați susținut?

Doamna Aurelia Vasile (din sală):

Doamna președinte,

Am cerut cuvântul pe procedură, da?

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Am înțeles, voi merge pas cu pas.

Supun votului dumneavoastră amendamentul de la nr. crt. 696.

Cine este pentru? 127 de voturi pentru.

Cine este împotrivă? 139 de voturi împotrivă.

Cine se abține? Nicio abținere.

Amendamentul a fost respins.

Dau cuvântul doamnei deputat Aurelia Vasile pe procedură.

Doamna Aurelia Vasile:

Doamna președinte,

Cred că ar fi interesant ca reprezentantul cultelor, cel care teoretic ar trebui să spună ce și cum, să ne spună dacă are nevoie de ceea ce noi solicităm pentru că discutăm de niște lucruri extraordinar de importante.

Este vorba de patrimoniul național, sunt obiective pe care colegii noștri le au în colegiu și dorim să ne spună și dânsul care este situația și care este punctul său de vedere legat de acest subiect.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă mulțumesc.

Domnul secretar de stat nu dorește să intervină.

Nr. crt. 697 domnul deputat Vlădoiu.

Vă rog.

Domnul Aurel Vlădoiu:

Este vorba de Sfânta Mănăstire Sărăcinești din județul Vâlcea.

Vreau să informez colegii că în urmă cu un an a fost preluată de la consiliul județean, era un cămin de bătrâni, este o mănăstire de mare valoare, patrimoniul istoric, și solicit 200.000 de lei pentru restaurarea chiliilor de la acea mănăstire.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Supun votului dumneavoastră amendamentul de la nr. crt. 697.

Cine este pentru? 123 de voturi pentru.

Cine este împotrivă? 142 de voturi împotrivă.

Cine se abține? Nicio abținere.

Amendamentul a fost respins.

Nr. crt. 698.

Vă rog.

Domnul Aurel Vlădoiu:

Poate voi avea o veste mai bună.

Este vorba de Biserica "Buna Vestire" din comuna Pietrari, Schit Climent, fost mare episcop al Râmnicului, de asemenea, biserică de patrimoniu, și pentru care cer suma de 200.000 de lei pentru restaurarea acestei sfinte mănăstiri.

Vreau să spun că domnul Lemeni a fost în județul Vâlcea, cunoaște aceste sfinte mănăstiri în amănunt și cred că va fi de acord să ajute, mai ales că în urmă cu câteva zile Vâlcea a fost ridicată la rang de arhiepiscopie, Este unul dintre cele mai frumoase județe cu cele mai multe monumente istorice, de aceea cred că domnul Lemeni ne poate da un ajutor.

Vă mulțumesc.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Și eu.

Supun votului dumneavoastră amendamentul de la nr. crt. 698.

Cine este pentru? 123 de voturi pentru.

Cine este împotrivă? 142 de voturi împotrivă.

Cine se abține? Nicio abținere.

Amendamentul a fost respins.

Nr. crt. 699.

Vă rog.

Domnul Aurel Vlădoiu:

Este vorba de Biserica "Sfinții Voievozi" și "Sfântul Vasile", din Orașul Horezu, satul Covrești, biserică de patrimoniu, unde sunt necesare intervenții de urgență pentru consolidare și pentru restaurare.

De asemenea, solicit suma de 500.000 de lei.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Supun votului dumneavoastră amendamentul de la nr. crt. 699.

Cine este pentru? 126 de voturi pentru.

Cine este împotrivă? 145 de voturi împotrivă.

Cine se abține? 2 abțineri.

Amendamentul a fost respins.

Nr. crt. 700.

Vă rog.

Domnul Aurel Vlădoiu:

Este Biserica cu hramul "Nașterea Maicii Domnului" din comuna Costești, satul Bistrița, acolo unde îl avem și pe Grigorie Decapolitul care ocrotește întreaga Oltenie.

Este nevoie de restaurarea acestei sfinte biserici, lucrare de patrimoniu pentru care solicit suma de 100.000.000 de lei.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Supun votului dumneavoastră amendamentul de la nr. crt. 700.

Cine este pentru? 125 de voturi pentru.

Cine este împotrivă? 150 de voturi împotrivă.

Cine se abține? Nicio abținere.

Amendamentul a fost respins.

Nr. crt. 701.

Domnul deputat Iuliu Nosa, dorește să susțină? Nu.

Din sală: Are amendament.Vrea să-l susțină.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Domnul Iuliu Nosa? Vă rog.

Domnul Iuliu Nosa:

Doamna președinte,

Stimați colegi, Până acum am văzut ce am obținut la solicitările pe care le-am făcut pentru biserici.

Domnule Lemeni, știți la fel de bine ca și mine și ca o parte din colegii din sală că în Sălaj, în urmă cu doi ani, a luat ființă Episcopia Sălajului, care, în acest moment, are sediul administrativ într-o fostă garsonieră.

Renunț la ceea ce am solicitat pentru lăcașurile de cult și vă solicit să fiți de acord cu alocarea unei sume de 200.000 de lei pentru amenajarea unui sediu administrativ corespunzător pentru această episcopie.

Vă mulțumesc mult.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Și eu.

Supun votului dumneavoastră amendamentul de la nr. crt. 701.

Cine este pentru? 132 de voturi pentru.

Cine este împotrivă? 140 de voturi împotrivă.

Cine se abține? 2 abțineri.

Amendamentul a fost respins.

La nr. crt. 702 amendamentul este semnat de domnul senator Marian Rasaliu, după care la nr. crt. 706 este amendamentul semnat de domnul deputat Aurel Vlădoiu.

Domnule Vlădoiu, doriți să susțineți?

Domnul Aurel Vlădoiu:

Este vorba de Biserica cu hramul "Intrarea în Biserică a Maicii Domnului", din orașul Horezu, de asemenea tot biserică de patrimoniu, pentru care este nevoie de o sumă de bani pentru consolidarea și acoperirea cu tablă din cupru a acestei biserici.

Solicit suma de 200.000 de lei.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Supun votului dumneavoastră amendamentul de la nr. crt. 706.

Cine este pentru? 125 de voturi pentru.

Cine este împotrivă? 139 de voturi împotrivă.

Cine se abține? O abținere.

Amendamentul a fost respins.

Domnule deputat Vlădoiu doriți să susțineți amendamentul?

Domnul Aurel Vlădoiu:

Este vorba de Centrul Eparhial Râmnicu Vâlcea, repet, este una dintre cele mai frumoase eparhii din județ, este nevoie de o sumă de bani pentru restaurarea chiliilor, a unei clopotnițe și a unei bolnițe de mare valoare.

Solicit suma de 10.000 de lei.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Supun votului dumneavoastră amendamentul.

Cine este pentru? 125 de voturi pentru.

Cine este împotrivă? 141 de voturi împotrivă.

Cine se abține? O abținere.

Amendamentul a fost respins.

Nr. crt. 708. Vă rog.

Domnul Aurel Vlădoiu:

Este vorba de cea mai valoroasă mănăstire din această zonă.

Este vorba de Sfânta Mănăstire Arnota, unde doarme somnul cel de veci un mare domnitor, Matei Basarab.

Solicit o sumă de bani pentru restaurarea chiliilor și, de asemenea, a unui paraclis.

Suma este în valoare de 500.000 de lei.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Supun votului dumneavoastră amendamentul de la nr. crt. 708.

Cine este pentru? 122 de voturi pentru.

Cine este împotrivă? 147 de voturi împotrivă.

Cine se abține? O abținere.

Amendamentul a fost respins.

Nr. crt. 709. Vă rog.

Domnul Aurel Vlădoiu:

Amendamentul se referă la construirea unei biserici noi în comuna Măldărești, județul Vâlcea.

Este o comună istorică în care avem Culele de la Măldărăști.

Biserica de acolo este din patrimoniu și oamenii doresc o bisericuță pentru ei, pe care am demarat-o în anul 2009 și pentru a cărei finalizare solicit suma de 200.000 de lei.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Supun votului dumneavoastră amendamentul de la nr. crt. 709.

Cine este pentru? 122 de voturi pentru.

Cine este împotrivă? 144 de voturi împotrivă.

Cine se abține? 3 abțineri.

Amendamentul a fost respins.

Nr. crt. 710. Vă rog.

Domnul Aurel Vlădoiu:

La nr. crt. 710 este vorba de reabilitarea și consolidarea unei biserici cu hramul "Adormirea Maicii Domnului" din comuna Costești, județul Vâlcea, lucrare demarată în anul 2007 și pentru a cărei finalizare mai avem nevoie de 100.000 de lei.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Supun votului dumneavoastră amendamentul de la nr. crt. 710.

Cine este pentru? 122 de voturi pentru.

Cine este împotrivă? 143 de voturi împotrivă.

Cine se abține? 3 abțineri.

Amendamentul a fost respins.

Nr. crt. 711. Vă rog.

Domnul Aurel Vlădoiu:

Este vorba de biserica cu hramul "Buna Vestire" din Horezu, strada Olari-Danie, județul Vâlcea, de asemenea, biserică construită aproape în întregime de către oamenii acestei localități, dar pentru finalizarea ei mai avem nevoie de suma de 200.000 de lei.

Este cea mai renumită localitate de olari din România și poate înțelegem că este nevoie să-i ajutăm cu această sumă de bani pentru a finaliza această biserică din orașul Horezu.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Supun votului dumneavoastră amendamentul de la nr. crt. 711.

Cine este pentru? 122 de voturi pentru.

Cine este împotrivă? 144 de voturi împotrivă.

Cine se abține? 2 abțineri.

Amendamentul a fost respins.

Nr. crt. 712. Vă rog.

Domnul Aurel Vlădoiu:

Reabilitarea și consolidarea bisericii cu hramul "Cuvioasa Parascheva și Sfântul Nicolae" din satul Marița, comuna Vaideeni.

De asemenea, biserica este construită în proporție de 80% cu sprijinul direct al cetățenilor.

Pentru finalizare poate ne ajută domnul secretar de stat Lemeni cu suma de 100.000 de lei.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Supun votului dumneavoastră amendamentul de la nr. crt. 712.

Cine este pentru? 125 de voturi pentru.

Cine este împotrivă? 142 de voturi împotrivă.

Cine se abține? O abținere.

Amendamentul a fost respins.

Nr. crt. 713. Vă rog.

Domnul Aurel Vlădoiu:

Este vorba de Sfânta Mănăstire Surupatele din comuna Frâncești, județul Vâlcea, construită de Maria Brâncoveanu, de asemenea monument istoric de mare valoare.

Am demarat o acțiune foarte importantă acolo pentru restaurarea chiliilor și a sfintei mănăstiri.

Vreau să vă spun că lucrările sunt realizate și este nevoie de un sprijin financiar de 100.000 de lei.

Această sfântă mănăstire este o bijuterie și cred că înțelegeți apelul meu de a da un ajutor concret pentru această sfântă mănăstire.

Vă mulțumesc.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Supun votului dumneavoastră amendamentul de la nr. crt. 713.

Cine este pentru? 127 de voturi pentru.

Cine este împotrivă? 141 de voturi împotrivă.

Cine se abține? 2 abțineri.

Amendamentul a fost respins.

Domnule Bleotu Vasile, doriți să susțineți amendamentul?

Nr. crt. 714.

Domnul Laurențiu Florin Coca:

Mulțumesc, doamna președinte.

Este vorba de Parohia Momotești "Sfânta Treime" din municipiul Drăgășani, județul Vâlcea.

Are nevoie de 100.000 de lei, sumă necesară pentru reabilitarea lăcașului de cult.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Supun votului dumneavoastră amendamentul de la nr. crt. 714.

Cine este pentru? 119 voturi pentru.

Cine este împotrivă? 142 de voturi împotrivă.

Cine se abține? 2 abțineri.

Amendamentul a fost respins.

Nr. crt. 715. (Domnul deputat Valeriu- Ștefan Zgonea solicită cuvântul).

Vă rog.

Domnul Valeriu-Ștefan Zgonea:

Doamna președinte,

domnilor secretari, dragi colegi, V-am auzit de foarte multe, ori de dimineață și până acum, când ați solicitat punctul de vedere al ministrului de resort și dumneavoastră, doamna președinte, nu ați vrut să-l dați.

Vă rog să vă uitați în Regulamentul 􀀀edin􀀀elor comune ale Senatului 􀀀i Camerei Deputaților, la art. 24 alin (2), să-l coroborați cu art. 9 din același Regulament și să vă duceți după aceea la art. 140, alin (2)

din Regulamentul Camerei Deputaților și să înțelegeți că cererea unui parlamentar este obligatorie pentru dumneavoastră ca președinte de ședință și trebuie să cereți ministrului de resort să fie prezent și să motiveze orice cerere pe care deputatul sau senatorul o are.

Deci vă rog frumos de câte ori un coleg parlamentar solicită punctul de vedere al ministrului de resort să coroborați art. 24 alin (2) cu art. 89 și cu art. 140 alin (2) din Regulamentul Camerei Deputaților și să permiteți ministrului sau secretarului de stat care răspunde de această problemă să-și exprime punctul de vedere la cererea parlamentarului.

Vă mulțumesc.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Doamna Daniela Nicoleta Andreeacu secretar general al Guvernului este prezentă aici.

Dacă doriți, puteți să interveniți, doamnă.

Doamna Daniela Nicoleta Andreescu - secretar general al Guvernului României:

Din punctul nostru de vedere nu putem susține amendamentele.

Nu avem fonduri suficiente.

După cum știți, se va încerca ulterior prin hotărâre de Guvern să se găsească posibilități așa cum s-a convenit.

Nu avem altă soluție.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă mulțumesc.

Nr. crt. 716 nu se susține.

Nr. crt. 715. Vă rog.

Domnul Laurențiu Florin Coca:

Este vorba de Catedrala "Adormirea Maicii Domnului" din municipiul Drăgășani, județul Vâlcea.

Avem nevoie de suma de 200.000 de lei necesară pentru construcția clopotniței.

Doamna președinte,

Cu respect vă rog să-l rugați pe reprezentantul cultelor, pe domnul Lemeni, dacă tot am venit aici cu amendamente, cu sute, cu sute, în ceea ce privește bisericile să ne spună și nouă...

Trebuie să dăm și noi o explicație, pentru că la noi se uită toată țara astăzi, să spunem de ce nu putem ajuta cu bani puțini aceste biserici.

Vă mulțumesc frumos.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Tocmai vi s-a dat o explicație de către ordonatorul principal de credite și cred că putem să cerem la fiecare amendament, dar tot aceeași explicație primiți.

Supun votului dumneavoastră amendamentul de la nr. crt. 715.

Cine este pentru? 127 de voturi pentru.

Cine este împotrivă? 140 de voturi împotrivă.

Cine se abține? Nicio abținere.

Amendamentul a fost respins. Vă rog.

Domnul Emilian-Valentin Frâncu:

Mulțumesc, doamna președinte.

A fost vorba de o eroare materială.

Nu s-a trecut la bisericile din județul Vîlcea un amendament propus de mine.

Este vorba de o solicitare de suflet pe care o adresez tuturor parlamentarilor.

Primul-ministru liberal I.Gh.Duca, știți bine, a preferat să fie consecvent, să apere democrația, poate că noi nu am fi fost acum aici, cu prețul vieții a semnat scoaterea în afara legii a "Gărzii de Fier".

La trei săptămâni după acest gest el a fost asasinat în gara Sinaia.

El își doarme somnul de veci în bisericuța din Urșani, de lângă Horezu, monument istoric de grad A, monument istoric de 300 de ani cu o pictură murală de o valoare inestimabilă.

Vă rog dragi colegi, pentru ca această pictură să nu fie degradată este nevoie de suma de 100.000 lei, gândiți-vă, un miliard lei vechi pentru acoperișul acestei biserici.

Vă rog din suflet să vă aplecați și cu înțelepciune să căutăm pe ici pe acolo să salvăm ce se poate salva.

Domnul secretar de stat Lemeni știe situația de acolo.

Au fost fonduri pentru refacerea picturii, dar este păcat ca aceste fonduri să se piardă din cauza faptului că acoperișul nu putea fi renovat.

Mulțumesc.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Și eu vă mulțumesc.

Supun votului dumneavoastră acest amendament.

Cine este pentru? 131 de voturi pentru.

Cine este împotrivă? 145 de voturi împotrivă.

Cine se abține? Nicio abținere.

Amendamentul a fost respins.

Doamna Maria-Eugenia Barna, vă rog.

Amendamentul de la nr. crt. 717.

Doamna Maria-Eugenia Barna:

Vă mulțumesc, doamnă președinte.

Stimați colegi, amendamentul pe care l-am formulat se referă la o serie de lăcașuri de cult din Colegiul nr. 4 Timișoara.

Mă refer la o serie de obiective noi care sunt în construcție și sper să fiu în ton cu propunerea premierului care spunea că trebuie să finalizăm obiectivele care se află în faza finală, respectiv 80-90% din investiție.

Am solicitat suma de 100.000 de lei pentru Biserica Ortodoxă Română Timișoara-Fabric Vest, Timișoara-Fabric Est, Timișoarazona Tipografilor, Biserica Ortodoxă Română Timișoara-Fabric Calea Lugojului, Biserica Ortodoxă Română Timișoara-Muzeul Satului, Biserica Ortodoxă Română Timișoara-Viile Fabric și Biserica Ortodoxă Română Timișoara-Fabric "Hramul Sf.Ilie".

Sper ca și colegii mei din celelalte partide, deputați ai județului Timiș, să mă susțină în acest demers.

Doamnei secretar de stat, doresc să-i atrag atenția ca repartizarea sumelor prin hotărâre de Guvern să se facă în funcție de stadiul de finalizare al investițiilor, astfel încât dumneavoastră, ca ordonator de credit, să aveți în vedere acest principiu.

Vă mulțumesc.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Voturi pentru? 124 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 143 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

Amendamentul a fost respins.

Domnul Corneliu Grosu dorește să susțină amendamentele.

Nr. crt. 724? Domnul senator Belacurencu nu este în sală.

Din sală: Este.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

A! Domnul Belacurencu? Care amendament e? (Discuții.)

Nu dorește să susțină.

Nr. crt. 725.

Domnul deputat Mîrza.

Domnul Eugen Bejinariu:

Doamnă președinte, este o eroare materială.

Toate amendamentele au fost depuse de toți parlamentarii Grupului parlamentar al Alianței Politice PSD+PC, dar în material este trecut numai domnul Mîrza.

Prin urmare, dați-mi voie să susțin eu amendamentele. (Rumoare, discuții)

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Nu, domnule Iancu, îmi pare rău.

Nu am făcut excepție pentru nimeni și, ca să fiu sinceră, nu cred că este o eroare materială. (Râsete, discuții)

Domnul Eugen Bejinariu:

Este o eroare materială.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Toți parlamentari de Suceava să nu fie înscriși?! Haideți, măcar să nu apelăm la tertipuri din acestea, care sunt destul de simpatice, dar...

Domnul Eugen Bejinariu:

Nu este vorba de simpatie.

Chiar a fost depus și de mine, și de domnul Stan, și de domnul Cătălin Nechifor.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

... și dintr-o eroare materială nu au fost... !

Domnul Eugen Bejinariu:

A fost trecut numai domnul Mîrza.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Aduceți-mi copie după depunerea acestor amendamente la comisie.

Domnul Eugen Bejinariu:

Trebuie să mă duc la Comisia pentru buget, finanțe și voi găsi și materialul depus de noi, doamnă președinte. (Rumoare, discuții)

Eu cred că nu puteți să-mi interziceți dreptul de a-mi susține un amendament al unui coleg de-al meu.

Chiar dacă e trecut doar el! (Rumoare, discuții)

Dar, încă o dată spun: a fost depus și de mine.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Domnule Iancu, eu sunt de acord să susțineți amendamentele pe care le-ați depus dumneavoastră. (Râsete, discuții)

Domnul Eugen Bejinariu:

L-am depus, v-am spus.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Domnul Mîrza?

Domnul Eugen Bejinariu:

Nu am redactat eu materialul, doamna președinte.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

E important cine a depus acele amendamente.

Domnul Eugen Bejinariu:

Doamnă președinte, îmi dați voie să susțin amendamentele?

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Domnule Iancu, facem în felul următor: dumneavoastră vă duceți și...

Din sală, mai multe voci: Se numește Bejinariu. (Râsete, discuții)

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Domnule Bejinariu! Mă scuzați.

Domnul Eugen Bejinariu:

Sunt deputatul Bejinariu, dacă cumva nu mă...

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Mă scuzați.

Domnule Bejinariu, facem în felul următor...

Domnul Eugen Bejinariu:

Da.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Eu vă promit că mă întorc la aceste amendamente, dacă mi le aduceți semnate de dumneavoastră.

Acum trecem la nr. crt. 735.

Domnul Zoicaș.

Domnul Eugen Bejinariu:

Vă mulțumesc, doamna președinte pentru dreptul la cuvânt pe care mi l-ați dat și pe care ni-l dă și Regulamentul, și legea...

Dumneavoastră conduceți ședința, sigur, și nu puteți...

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Dacă veniți cu ele semnate...

Domnul Eugen Bejinariu:

Voi merge acum la comisie, voi vorbi cu președintele comisiei, domnul deputat Viorel Ștefan, și îl voi ruga să scoată amendamentele depuse de mine și de colegii mei, vi le aduc și ne întoarcem la aceste puncte.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Perfect.

Vă mulțumesc din suflet pentru înțelegere.

La nr. crt. 741 domnul deputat Nicolăescu nu dorește să susțină.

Domnul deputat Ioan Țintean nu dorește să susțină.

Doamna deputat Adriana Săftoiu nu dorește să susțină.

Domnul deputat Horea Uioreanu nu dorește să susțină.

Domnul senator Belacurencu la nr. crt. 724.

Domnul Trifon Belacurencu:

Doamnă președinte, la nr. crt. 724 este același amendament care se referă la Episcopia Tulcii.

Este o insistență din partea Comisiilor pentru buget, finanțe.

V-aș ruga să-l supuneți din nou la vot.

Vă mulțumesc.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Voturi pentru? 118 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 149 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

Amendamentul a fost respins.

Vă rog, doamna deputat Vasile.

Doamna Aurelia Vasile:

Doamnă președinte, experiența zilei de ieri a arătat că atunci când ne-am opus fără niciun fel de cauză - ca să nu folosesc alte cuvinte! - împiedicând un coleg de-al nostru cu fel de fel de tertipuri să-și susțină amendamentele, prin ieșirile la dezbaterile pe procedură, s-a pierdut mult mai mult timp.

Vă rog să mă credeți că pe tot ce s-a trimis la Comisiile reunite de buget, finanțe, chiar dacă a fost un singur deputat, s-a adăugat Grupul parlamentar al Alianței Politice PSD+PC.

Este o eroare materială în cazul Sucevei.

Vă rog să-l lăsați pe domnul deputat Bejinariu să susțină amendamentele, pentru că și el a participat la aceste amendamente, fiind un județ cunoscut cu foarte multe lăcașuri de cult și foarte multe nevoi pentru a le putea întreține.

Consider, în continuare, că este o eroare materială.

Ați mai considerat, în cursul zilei de astăzi, că este posibil așa ceva.

Sper că nu-l împiedicați numai pentru că este președinte al Consiliului județean domnul Flutur.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă mulțumesc pentru această declarație politică.

Nr. crt. 880, doamna senator Elena Mitrea dorește să susțină? Nu.

Domnul senator Arcaș Viorel nu dorește să susțină.

Nr. crt. 887. Domnul senator Badea Viorel-Riceard nu dorește să susțină.

Domnul senator Stănișoară nu dorește să susțină.

Domnul senator Florin Constantinescu la amendamentul de la nr. crt. 908, nu dorește să susțină.

Nr. crt. 906. Doamna Silistru nu dorește să susțină.

Domnul deputat Nechifor Cătălin-Ioan la nr. crt. 919, nu dorește să susțină amendamentul.

Domnul deputat Ioan Oltean nu dorește să susțină amendamentul.

Domnul senator Ion Toma nu dorește să susțină amendamentul.

Domnul deputat Aurel Vlădoiu și domnul senator Coca Laurențiu Florian.

Nr. crt. 926.

Domnul Aurel Vlădoiu:

Este vorba despre Parohia Bereni cu hramul "Sf.Nicolae" din comuna Prundeni, județul Vâlcea, pentru care solicităm suma de 50.000 de lei pentru finalizarea lucrărilor.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Voturi pentru? 114 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 138 de voturi împotrivă.

Abțineri? Două.

Amendamentul de la nr. crt. 926 a fost respins.

Nr. crt. 927.

Tot dumneavoastră îl susțineți.

Domnul Aurel Vlădoiu:

Este vorba despre Biserica "Sf.Mihail și Gavril" din comuna Laloșu, județul Vâlcea, pentru care solicit suma de 150.000 de lei.

Este o comună foarte importantă din acest județ, fiindcă în 1907 a izbucnit răscoala țăranilor.

Țăranii de acolo doresc un ajutor de la noi pentru această sfântă biserică.

Vă mulțumesc.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Voturi pentru? 114 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 137 de voturi împotrivă.

Abțineri? Două.

Amendamentul a fost respins.

Nr. crt. 928, domnul deputat Nicolae Bănicioiu nu dorește să susțină amendamentul.

Nr. crt. 929, domnul deputat Pop Georgian nu dorește să susțină amendamentul.

Nr. crt. 923, domnul senator Sorin-Constantin Lazăr nu dorește să susțină amendamentul.

Nr. crt. 941, domnul deputat Silvestru Mircea Lup nu dorește să susțină amendamentul.

Din sală: Nr. crt. 931.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Nr. crt. 931.

Domnul deputat Culiță Tărâță.

Domnul Culiță Tărâță:

Vă mulțumesc, doamna președinte.

Este vorba despre Biserica "Sf.Petru și Pavel" din orașul Roznov, județul Neamț pentru care solicităm 50.000 de lei.

Prezint toate amendamentele? Vă mulțumesc.

Biserica Dragova din comuna Cândeșcu cu hramul "Sf.Constantin și Elena", 50.000 de lei.

Biserica cu hramul "Sf.Dumitru" din satul Iucșa, comuna Bozienii de Jos, 300.000 de lei.

Vă mulțumesc.

 

(Conducerea ședinței este preluată de domnul Teodor-Viorel Meleșcanu, vicepreședinte al Senatului.)

Domnul Teodor-Viorel Meleșcanu:

Vă mulțumesc, domnule deputat.

Voturi pentru? 116 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 137 de voturi împotrivă.

Abțineri? Una.

Amendamentul a fost respins.

Stimați colegi, cu acesta am încheiat amendamentele în legătură cu bisericile care figurau în anexă la Secretariatul General al Guvernului. (Rumoare, discuții)

 

Doamna Aurelia Vasile (din sală):

Mai avem.

Domnul Ana...

Domnul Teodor-Viorel Meleșcanu:

Ce amendament? Ce număr este?

Domnul Gheorghe Ana:

Domnule președinte,

Stimați colegi,

Este vorba despre o eroare materială.

Am depus amendament, împreună cu alți trei colegi...

Domnul Teodor-Viorel Meleșcanu:

Am înțeles.

Vă rog să-l susțineți.

Domnul Gheorghe Ana:

Anexa 3/13 Secretariatul General al Guvernului - Capitolul 5001, Grupa 59, Titlul X - Alte cheltuieli.

Este vorba despre sume solicitate pentru trei monumente istorice de importanță națională.

Este vorba...

Domnul Teodor-Viorel Meleșcanu:

Stați puțin.

Unde era depus?

Domnul Gheorghe Ana:

La Secretariatul General al Guvernului Anexa 3/13/02.

Solicit 2.000.000 de lei pentru Mănăstirea Dealu, comuna Aninoasa, monument istoric, Mănăstirea Nucet, Biserica Cornești și Parohia Ortodoxă Pucioasa II.

Sunt trei din patru monumente istorice de importanță națională pentru care solicit acordarea sumei totale de 2.000.000 lei.

Vă mulțumesc.

Domnul Teodor-Viorel Meleșcanu:

Vă mulțumesc.

Supun votului dumneavoastră amendamentul.

Voturi pentru? 116 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 135 de voturi împotrivă.

Abțineri? Două.

Amendamentul a fost respins.

Vă propun acum să trecem la Anexa 3/27 Ministerul Culturii și Patrimoniului Național.

Întrucât o serie de colegi știau că la acest minister sunt și cultele au depus amendamente pentru bugetul de la Ministerul Culturii și Patrimoniului Național.

Cred că este corect ca să le luăm pe toate care privesc biserici și mănăstiri și să încheiem capitolul.

În materiale voi ruga ca acelea pe care le citim și le dezbatem să fie trecute la Secretariatul General al Guvernului, sigur, ca amendamente respinse.

Dacă vă uitați pe Anexa nr. 2 - amendamente respinse - de la Ministerul Culturii și Patrimoniului Național prima propunere figurează la nr. crt. 4.

Este vorba despre o biserică din satul Ocolna, județul Dolj.

Domnul senator Dan-Mircea Geoană susține amendamentul? Nu.

Nr. crt. 5. Este vorba despre finalizarea unui lăcaș de cult, Biserica "Sf.Mihail și Gavril" din comuna Milcovul.

Domnul deputat Angel Tîlvăr, aveți cuvântul.

Domnul Angel Tîlvăr:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Este nevoie de 150.000 de lei pentru finalizarea construcției lăcașului de cult, pentru construcție și reabilitare, întrucât se află într-o stare deplorabilă.

Vreau să menționez faptul că deja s-au investit anumite sume de bani în acest lăcaș, dar este nevoie să fie terminat.

Domnul Teodor-Viorel Meleșcanu:

Vă mulțumesc.

Voturi pentru? 115 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 133 de voturi împotrivă.

Abțineri? Una. Amendamentul a fost respins.

Nr. crt. 6. Domnul deputat Tîlvăr. Biserica "Sf.Împărați Constantin și Elena".

Domnul Angel Tîlvăr:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Este vorba despre alocarea sumei de 200.000 de lei la Capitolul bugetar 67.01 pentru continuarea lucrărilor la biserica "Sf.Împărați Constantin și Elena"

din comuna Milcovul.

Vă mulțumesc.

Domnul Teodor-Viorel Meleșcanu:

Vă mulțumesc.

Voturi pentru? 116 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 133 de voturi împotrivă.

Abțineri? Două.

Amendamentul a fost respins.

Nr. crt. 7. Biserica "Sf.Mihail și Gavril".

Domnul Tîlvăr.

Domnul Angel Tîlvăr:

Solicit suma de 100.000 de lei pentru continuarea lucrărilor la Biserica "Sf.Mihail și Gavril" din comuna Ciorăști, satul Mihălceni, deoarece în acest moment lăcașul este decopertat și este nevoie urgentă de aceste sume de bani.

Vă mulțumesc.

Domnul Teodor-Viorel Meleșcanu:

Vă mulțumesc.

Voturi pentru? 115 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 132 de voturi împotrivă.

Abțineri? Două.

Amendamentul a fost respins.

Nr. crt. 8.

Nu este biserică.

La nr. crt. 12. Nu.

Este cămin cultural.

Mergeți în jos și veți vedea în final, înainte de nr. crt. 13, că se susține și amendamentul la Capitolul "Cultură, recreere și religie pentru continuarea obiectivului de investiție la Catedrala "Sf.Cuvioasă Parascheva" din Focșani.

Este un amendament mai mare, din care eu am relatat pe scurt.

Domnul deputat Cristian-Sorin Dumitrescu și domnul Angel Tîlvăr.

Vă rog, domnule deputat Tîlvăr.

Domnul Angel Tîlvăr:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Solicităm 5.000.000 de lei pentru continuarea obiectiului de investiții Catedrala "Sf.Cuvioasă Parascheva" din Focșani.

Menționez că valoarea totală a investiției este de circa 10.000.000

de lei, dar până la finele anului 2009 s-au finalizat lucrări în valoare de 4.000.000 de lei.

În județul Vrancea nu există un lăcaș de cult cu statut de catedrală, în scopul înființării Episcopiei Vrancei.

Vă solicit alocarea acestor sume de bani.

Vă mulțumesc.

Domnul Teodor-Viorel Meleșcanu:

Vă mulțumesc.

Voturi pentru? 116 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 131 de voturi împotrivă.

Abțineri? Două.

Amendamentul a fost respins.

Dacă greșesc ceva, vă rog să-mi atrageți atenția.

Trecem la nr. crt. 33 - Biserica Ortodoxă "Sf.Nicolae" și Biserica "Sf.Varvara" din municipiul Brad, județul Hunedoara.

Nr. crt. 33, nr. crt. 34, nr. crt. 35, nr. crt. 36, domnul deputat Laurențiu Nistor este prezent? Nu este.

Nr. crt. 37, domnul deputat Resmeriță.

Este în sală?

Construirea Bisericii cu hramul "Adormirea Maicii Domnului", oraș Uricani, Hunedoara.

Nr. crt. 37.

Domnul Cornel-Cristian Resmeriță:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Solicităm suma de 1,5 milioane lei pentru construcția Bisericii Ortodoxe "Adormirea Maicii Domnului", oraș Uricani, județul Hunedoara.

Vreau să vă aduc la cunoștință că este singura biserică în construcție pe o rază de 100 km.

Vă mulțumesc.

Domnul Teodor-Viorel Meleșcanu:

Vă mulțumesc.

Voturi pentru? 117 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 137 de voturi împotrivă.

Abțineri? Două.

Amendamentul a fost respins.

Nr. crt. 38.

Domnul deputat Resmeriță.

Parohia Ortodoxă Vulcan, centrul vechi, municipiul Vulcan.

Domnul Cornel-Cristian Resmeriță:

Solicităm suma 300.000 de lei pentru proiectare și fază de început a lucrărilor pentru construcția Bisericii Parohia Ortodoxă Vulcan, centrul vechi, municipiul Vulcan, județul Hunedoara.

Domnul Teodor-Viorel Meleșcanu:

Vă mulțumesc.

Voturi pentru? 116 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 132 de voturi împotrivă.

Abțineri? Una.

Amendamentul a fost respins.

Nr. crt. 39.

Domnul deputat Resmeriță.

Reabilitare și modernizare Biserica Baptistă "Sfânta Treime", Lupeni, municipiul Lupeni, județul Hunedoara.

Domnul Cornel-Cristian Resmeriță:

Vă mulțumesc.

Solicităm suma de 150.000 de lei pentru obiectivul: "Reabilitare și modernizare Biserica Baptistă "Sfânta Treime, Lupeni, județul Hunedoara".

Avem nevoie de această sumă pentru reabilitarea acoperișului acestui lăcaș de cult.

Vă mulțumesc.

Domnul Teodor-Viorel Meleșcanu:

Vă mulțumesc.

Voturi pentru? 117 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 138 de voturi împotrivă.

Abțineri? Una.

Amendamentul a fost respins.

Nr. crt. 40.

Vă felicit.

Sunteți un adevărat om care crede în ecumenism.

Este vorba despre Biserica Penticostală.

Domnul Cornel-Cristian Resmeriță:

Vă mulțumesc.

Toate bisericile sunt importante.

Solicităm o sumă de bani pentru reabilitarea și modernizarea Bisericii Penticostale Lupeni, municipiul Lupeni, județul Hunedoara.

Solicităm 150.000 de lei pentru lucrări de reparații.

Vă mulțumesc.

Domnul Teodor-Viorel Meleșcanu:

Vă mulțumesc.

Voturi pentru? 115 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 133 de voturi împotrivă.

Abțineri? Una.

Amendamentul a fost respins.

Nr. crt. 41.

Iată că a venit și rândul Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea.

Domnul Cornel-Cristian Resmeriță:

Reabilitare și modernizare Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea, Lupeni, municipiul Lupeni, județul Hunedoara.

Solicităm 50.000 de lei pentru lucrări de reparații.

Vă mulțumesc.

Domnul Teodor-Viorel Meleșcanu:

Vă mulțumesc.

Voturi pentru? 112 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 136 de voturi împotrivă.

Abțineri? Două.

Amendamentul a fost respins.

Nr. crt. 43.

Biserica Ortodoxă din Gepiu.

Comisia pentru drepturile omului, culte și problemele minorităților naționale.

Domnul deputat Sorin-Ioan Roman.

Vă rog, domnule deputat.

Domnul Sorin-Ioan Roman:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Da. Se solicită suma de 200.000 de lei pentru Biserica Ortodoxă din Gepiu care are dreptul să se ridice la un standard demn pentru un lăcaș de cult și vă rog pe toți colegii să sprijiniți acest amendament.

Domnul Teodor-Viorel Meleșcanu:

Voturi pentru? 121 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 135 de voturi împotrivă.

Abțineri? O abținere.

Amendamentul a fost respins.

Nr. crt. 44.

Biserica din Mărțihaz, de la Mădăraș.

Vă rog, domnule deputat Roman.

Domnul Sorin-Ioan Roman:

Solicităm 200.000 de lei pentru biserica din localitatea Mărțihaz, comuna Mădăras, bani necesari pentru lucrări de reabilitare.

Domnul Teodor-Viorel Meleșcanu:

Vă mulțumesc.

Voturi pentru? 123 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 136 de voturi împotrivă.

Abțineri? Una.

Amendamentul a fost respins.

Nr. crt. 45.

Sunt trei biserici adventiste din Batăr, județul Bihor.

Domnul deputat Roman.

Domnul Sorin-Ioan Roman:

Se solicită suma de 150.000 de lei necesară pentru reabilitarea celor trei biserici adventiste din comuna Batăr, județul Bihor.

Domnul Teodor-Viorel Meleșcanu:

Vă mulțumesc.

Voturi pentru? 119 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 133 de voturi împotrivă.

Abțineri? Una.

Amendamentul a fost respins.

Nr. crt. 46.

Finalizarea bisericii ortodoxe din Grădinari, comuna Drăgănești, județul Bihor.

Domnul deputat Roman.

Domnul Sorin-Ioan Roman:

Solicităm suma de 150.000 de lei pentru finalizarea acestei construcții care trenează de mai mulți ani.

Domnul Teodor-Viorel Meleșcanu:

Voturi pentru? 123 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 131 de voturi împotrivă.

Abțineri? Una.

Amendamentul a fost respins.

Nr. crt. 47 este din categoria monumente.

Nu intră în categoria biserici.

Va fi tratat la monumente.

Nr. crt. 48 - capelă în cimitirul localității Cefa din județul Bihor.

Amendamentul aparține tot domnului deputat Roman.

Vă rog.

Domnul Ioan-Sorin Roman:

Vă mulțumesc.

Aici se solicită suma de 700.000 de lei pentru realizarea unei capele în cimitirul localității Cefa din județul Bihor.

Domnul Teodor-Viorel Meleșcanu:

Vă mulțumesc.

Cine este pentru? 122 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 133 de voturi împotrivă.

Abțineri? Două abțineri.

Amendamentul a fost respins.

Trecem la nr. crt. 58 - reabilitarea Bisericii, din secolul al XVIII-lea, cu hramul "Sfântul Nicolae", comuna Valea Danului, 60.000 de lei.

Amendamentul a fost propus de domnul senator Mircea Diaconu.

Nu este prezent, nu se susține.

 

Domnul Victor Socaciu (din sală):

Am eu un amendament la nr. crt. 51.

Domnul Teodor-Viorel Meleșcanu:

Aveți dreptate, dar nu e biserică.

Este vorba de bani pentru susținerea activităților...

Vă rog să mă scuzați.

Nr. crt. 51.

Vă rog să veniți să prezentați amendamentul.

Domnul Victor Socaciu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Înainte de a citi amendamentele mele, aș vrea să vă atrag atenția că Ministerul Culturii și Patrimoniului Național are bugetul cel mai mic, probabil, din Evul Mediu până astăzi, un lucru regretabil.

Și chiar dacă manelele susțin oamenii politici, nu uitați, domnule Prigoană, mai ales, cultura română trebuie susținută cu bani publici, bani pe care acest Guvern ar trebui să-i aloce cu generozitate culturii române.

În acest sens, solicit suplimentarea bugetului Ministerului Culturii și Patrimoniului Național, la capitolul 67.01, intitulat "Cultură, recreere și religie", la titlul "Bunuri și servicii", cu suma de 500.000 de lei.

O nimica toată, în fond.

Suma este însă absolut necesară pentru o minimă susținere a programelor și proiectelor culturale.

Mulțumesc.

Domnul Teodor-Viorel Meleșcanu:

Mulțumesc, domnule Socaciu.

Cine este pentru acest amendament? 134 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 135 de voturi împotrivă.

Abțineri? O abținere.

Amendamentul a fost respins.

Trecem la nr. crt. 58.

 

Domnul Victor Socaciu:

Amendamentul de la nr. crt. 52 este tot al meu.

Domnul Teodor-Viorel Meleșcanu:

Ce este? Este pentru Programul Național de Restaurare.

Vreți să-l susțineți? Restaurare a ce? Biserici?

Bine. Amendamentul de la nr. crt. 52.

Vă rog frumos, domnule Socaciu.

Domnul Victor Socaciu:

Și aceleiași majorități neostile și, bineînțeles, responsabile îi cer să fie atentă la această cerere: suplimentarea bugetului Ministerului Culturii și Patrimoniului Național, la același capitol 67.01, intitulat "Cultură, recreere și religie", suma fiind necesară pentru derularea Programului Național de Restaurare și este vorba de 10.000 de mii de lei.

Domnul Teodor-Viorel Meleșcanu:

Vă mulțumesc, domnule Socaciu.

Cine este pentru? 123 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 134 de voturi împotrivă.

Abțineri? O abținere.

Amendamentul a fost respins.

Sărim la nr. crt. 57.

Dacă greșesc ceva, îmi atrageți atenția, nu e o problemă, ne întoarcem.

Este vorba tot de capitolul "Cultură, recreere și religie".

Autorul amendamentului este doamna Cornelia Brândușa Novac, deputat PD-L.

Se susține? Nu se susține.

Trecem la nr. crt. 58 - reabilitare biserică din comuna Valea Danului.

Autorul amendamentului este domnul senator Mircea Diaconu.

Nu este prezent.

Nr. crt. 59. (Domnul senator Titus Corlățean solicită cuvântul pentru susținerea amendamentului de la nr. crt. 59.)

Amendamentul de la nr. crt. 59 nu se referă la biserică.

Este vorba de Cetatea Râșnov.

Este la monumente istorice, la Ministerul Culturii și Patrimoniului Național, nu-l discutăm aici.

Domnul Titus Corlățean:

Cu înțelegerea domnului președinte, foarte scurt.

E un amendament prin care se solicită alocarea a 65.000 de lei pentru restaurarea monumentului istoric "Cetatea Râșnov".

Atrag atenția că este un amendament cosemnat și de colegul deputat Gabor Gheorghe, de la PNL, și de colegul senator Marian Iulian Rasaliu, de la PD-L, toți fiind brașoveni.

Este urgent să alocăm un anumit buget pentru simplul motiv că fostul client al cetății, care a beneficiat de serviciile cetății, o firmă comercială, a distrus, pur și simplu, cetatea.

Anul trecut s-a prăbușit un zid și, de asemenea, un balcon.

E nevoie de o intervenție urgentă.

Suma nu este mare și vă adresez rugămintea să susțineți, împreună cu colegii mei pe care i-am menționat, acest amendament.

Mulțumesc. (Discuții la masa prezidiului)

Domnul Teodor-Viorel Meleșcanu:

Mulțumesc foarte mult.

Cine este pentru? (Domnul deputat Gheorghe Gabor solicită cuvântul.)

Vă rog, domnule deputat Gabor.

Domnul Gheorghe Gabor:

Mulțumesc, domnule președinte.

Domnule președinte, stimați colegi, Susțin acest amendament, care, de fapt, este un amendament comun, formulat de către reprezentanți a trei partide: Partidul Democrat Liberal, Partidul Social Democrat și Partidul Național Liberal.

Eu cred că trebuie să adoptăm acest amendament.

Nu este vorba de o sumă mare, este vorba de Cetatea Râșnov și cred că o știți cu toții din filmul "Nemuritorii".

Poate vom rămâne și noi nemuritori pe zidurile cetății dacă vom vota pentru adoptarea lui.

Vă mulțumesc.

Domnul Teodor-Viorel Meleșcanu:

Și eu vă mulțumesc.

Sper ca Grupul parlamentar al PNL și Grupul parlamentar al PD-L să se asocieze la această inițiativă.

Vă solicit să vă exprimați prin vot.

Cine este pentru amendamentul prezentat de domnul senator Corlățean? 137 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 152 de voturi împotrivă.

Abțineri? Două abțineri.

Amendamentul a fost respins.

Trecem la nr. crt. 60 - continuarea și finalizarea lucrărilor de conservare a picturii Mănăstirii "Sfânta Treime" din județul Gorj.

Autorul amendamentului este domnul Toni Greblă, senator și președinte al Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări din Senatul României.

Vă rog să vorbiți de la microfonul central.

Domnul Toni Greblă:

Mulțumesc, domnule președinte.

Înainte de toate, dați-mi voie să-mi exprim bucuria că pot să îmi prezint amendamentele sub președinția dumneavoastră.

Domnul Teodor-Viorel Meleșcanu:

Vă mulțumesc foarte mult.

Sunt onorat, domnule senator.

Onoarea e a mea.

Mulțumesc.

Domnul Toni Greblă:

Am avut două amendamente și vă spun că am rămas surprins.

Comisiile pentru cultură, artă, mijloace de informare în masă ale Camerei Deputaților și Senatului le-au respins.

Am rămas surprins pentru că, dacă le-aș fi supus unui referendum, dacă aș fi avut această putere, în mod sigur 90% din cei care ar fi participat la referendum ar fi apreciat că aceste amendamente sunt foarte bune.

Am găsit și explicația, în final, pentru faptul că ele au fost respinse.

Au fost trecute greșit la Ministerul Culturii și Patrimoniului Național, care, între timp, pierduse componenta de culte.

În mod normal, amendamentele ar fi trebuit să fie la Secretariatul General al Guvernului.

Cred că această inadvertență a contribuit decisiv la respingerea amendamentelor, motiv pentru care eu voi prezenta primul amendament și cred că, respectând și Regulamentul ședințelor comune ale Senatului și Camerei Deputaților, ar trebui să solicit, mai întâi eu, să fiți de acord să retrimitem amendamentul la comisiile de specialitate, pentru ca, de data aceasta, să fie examinat la locul potrivit - poate atunci soluția ar fi altfel -, după care să reluăm în plen dezbaterea.

Dați-mi voie să vă prezint primul amendament.

Este vorba de continuarea și finalizarea lucrărilor de conservare-restaurare a picturii murale de la Biserica Mănăstirii cu hramul "Sfânta Treime", monument istoric din secolul al XVI-lea.

Sursa de finanțare este Fondul de rezervă la dispoziția Guvernului, iar suma solicitată este de numai 300.000 de lei.

Așa cum am spus, domnule președinte, vă solicit să supuneți la vot mai întâi propunerea de retrimitere la comisii și, în funcție de...

Domnul Teodor-Viorel Meleșcanu:

La ce comisii, domnule senator?

Domnul Toni Greblă:

Pentru că a fost examinată nepotrivit.

Domnul Teodor-Viorel Meleșcanu:

La ce comisii doriți s-o trimitem?

Domnul Toni Greblă:

La Comisiile pentru administrație publică, organizarea teritoriului și protecția mediului, pentru că este vorba de Secretariatul General al Guvernului, apoi la comisiile de specialitate.

Domnul Teodor-Viorel Meleșcanu:

Am înțeles.

Vă mulțumesc foarte mult.

Stimați colegi, domnul senator Greblă solicită mai întâi, întrucât nu a fost examinat de Comisiile pentru administrație publică, organizarea teritoriului și protecția mediului, care aveau în competență Secretariatul General al Guvernului, un vot pentru retrimiterea la comisii a acestui amendament, ca să fie analizat.

Cine este pentru retrimiterea la comisii? 127 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 153 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

Nu s-a aprobat retrimiterea la comisii.

O să supun la vot amendamentul, cu permisiunea dumneavoastră.

Supun la vot amendamentul domnului Toni Greblă, care figurează la nr. crt. 60.

Cine este pentru? 127 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 154 de voturi împotrivă.

Abțineri? O abținere.

Amendamentul a fost respins.

Trecem la nr. crt. 61.

Este vorba de terminarea lucrărilor de renovare la Biserica cu hramul "Sfântul Ioan Botezătorul", Parohia Rădinești, Protopopiatul - foarte bine cunoscut - din Filiași.

Vă rog, domnule senator Greblă.

Domnul Toni Greblă:

Domnule președinte,

Stimați colegi, Nu aș vrea să repet conținutul amendamentului, pentru că v-a fost expus de domnul președinte de ședință.

Vreau numai să vă spun că suma solicitată este de numai 300.000 de lei și contez, dincolo de sprijinul politic al colegilor mei, pe sprijinul parlamentar al colegilor din Gorj și din Dolj, pentru că e o lucrare de care vor profita în primul rând aceste județe.

Mulțumesc.

Domnul Teodor-Viorel Meleșcanu:

Și eu vă mulțumesc.

Cine este pentru amendamentul prezentat de domnul senator Greblă? 129 de voturi pentru.

Cine este împotrivă? 152 de voturi împotrivă.

Abțineri? O abținere.

Vă mulțumesc.

Amendamentul a fost respins.

Doamna Aura Vasile, vă rog urmăriți-mă, pentru că sar la nr.crt. 67.

Să nu fi scăpat ceva între timp.

Este vorba de un amendament al domnilor deputați Mădălin Voicu și Florin Costin Pâslaru.

Sunt în sală? Nu. (Domnul senator Toni Greblă solicită cuvântul pentru susținerea amendamentului de la nr. crt. 62.)

Domnule senator Toni Greblă, vă rog.

Este vorba de biserica cea nouă din Parohia Ceauru, comuna Bălești, Protopopiatul Târgu-Jiu.

Vă rog, domnule senator.

Domnul Toni Greblă:

Cât de frumos le susțineți dumneavoastră, domnule președinte, astfel încât nu îmi mai rămâne decât să vă spun că amendamentul ar privi o sumă tot de 300.000 de lei și sunt convins că și votul va fi reeditat ca la celelalte două amendamente.

Mulțumesc.

Domnul Teodor-Viorel Meleșcanu:

Vă mulțumesc și eu.

Supun la vot amendamentul domnului senator Toni Greblă.

Cine este pentru? 128 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 149 de voturi împotrivă.

Abțineri? Două abțineri.

Amendamentul a fost respins.

Trecem la nr. crt. 67.

Este vorba de consolidare, restaurare, modernizare și amenajare muzeu.

Vă spuneam, autori sunt domnii deputați Mădălin Voicu și Florin Costin Pâslaru.

Sunt prezenți? Nu sunt.

Trecem la nr. crt. 68.

Este o propunere pentru Biserica "Sfinții Argangheli", monument istoric din Țânțăreni.

O să-l rog pe domnul senator Toni Greblă, dacă dorește, să susțină amendamentul.

Domnul Toni Greblă:

Aici este vorba și de interferența culturilor și, ca să nu mai piardă vremea toți colegii, n-o să mai solicit retrimiterea la comisie.

O să vă solicit direct votul, cu aceeași mențiune, că este vorba de județele Dolj și Gorj.

300.000 de lei este valoarea lucrărilor necesare pentru a fi restaurat acest monument.

Mulțumesc.

Domnul Teodor-Viorel Meleșcanu:

Vă mulțumesc foarte mult.

Cine este pentru? 127 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 153 de voturi împotrivă.

Abțineri? Două abțineri.

Amendamentul a fost respins.

Trecem la nr. crt. 74, dacă nu mai aveți altceva.

Este vorba tot de Cetatea Râșnov.

De data aceasta sunt mai mulți colegi autori.

Se propune suplimentarea bugetului Ministerului Culturii și Patrimoniului Național.

Nu sunt prezenți inițiatorii, deci nu are cine să susțină amendamentul.

Trecem la nr. crt. 77.

Este vorba de finalizarea lucrărilor de construcție a așezămintelor culturale și pentru unități de cultură, pentru reabilitarea Protopopiatului Reșița, județul Caraș-Severin.

Domnule deputat Ioan Chisăliță, vă rog.

Domnul Ioan-Narcis Chisăliță:

Mulțumesc mult, domnule președinte.

Este vorba de suma de 200.000 de lei, o sumă foarte mică în comparație cu suma necesară pentru reabilitarea acestui protopopiat.

Domnul Teodor-Viorel Meleșcanu:

Vă mulțumesc foarte mult.

Supun la vot.

Cine este pentru? 127 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 149 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

Amendamentul a fost respins.

Trecem la nr. crt. 78.

Este vorba de Biserica din Măureni.

Domnul Ioan-Narcis Chisăliță:

Este vorba de suma de 500.000 de lei.

La această biserică s-a început construcția, fiind necesară o sumă de 800.000 de lei, însă noi solicităm suma de 500.000 de lei și sper să fie votat acest amendament.

Domnul Teodor-Viorel Meleșcanu:

Vă mulțumesc foarte mult.

O să supun la vot amendamentul.

Cine este pentru? 124 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 151 de voturi împotrivă.

Abțineri? Două abțineri.

Amendamentul a fost respins. (Domnul deputat Ion Mocioalcă solicită cuvântul.)

Pe procedură? Vă rog.

Domnul Ion Mocioalcă:

Mulțumesc, domnule președinte.

Dintr-o regretabilă eroare materială, pe care eu i-o imput domnului președinte Viorel Ștefan, un amendament al nostru, care vizează Catedrala din Caransebeș, nu apare în lista amendamentelor respinse.

Este vorba de suma de un milion de lei, pe care...

Domnul Teodor-Viorel Meleșcanu:

Nu se poate, e inacceptabil!

Domnul Ion Mocioalcă:

Eu v-o semnalez aici, e datoria mea, pentru că eu am făcut amendamentul, dar, nu știu din ce cauză, nu apare la amendamente respinse.

Mulțumesc.

Domnul Teodor-Viorel Meleșcanu:

Suntem cu toții de acord, dacă confirmă domnul Viorel Ștefan, să supunem la vot acest amendament.

Este vorba de Catedrala...

Îl susțineți sau îl propuneți? L-ați susținut, da?

Domnul Ion Mocioalcă:

Da, susțin amendamentul și vă rog să-l supuneți la vot, domnule președinte.

Domnul Teodor-Viorel Meleșcanu:

Supun la vot amendamentul privind Catedrala din Caransebeș, care, dintr-o eroare materială, nu a fost prins în anexă.

Cine este pentru? 128 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 149 de voturi împotrivă.

Abțineri? Două abțineri.

Amendamentul a fost respins.

Vă propun să trecem la nr. crt. 79.

Domnul deputat Marian Florian.

Este vorba de Biserica "Adormirea Maicii Domnului" din satul Livadea, comuna Vărbilău, județul Prahova.

 

Domnul Marian-Florian Săniuță:

Domnule președinte, mă numesc Marian Florian Săniuță.

Domnul Teodor-Viorel Meleșcanu:

Sunteți pus pe pagina cealaltă, domnule Săniuță.

Ca și la partid, depinde unde te pune pe listă.

Știți cum e.

Domnul deputat Săniuță, coautor al amendamentului.

Vă rog.

Domnul Marian-Florian Săniuță:

Domnule președinte, vă mulțumesc.

Să știți că sunt chiar autor.

Ori aveți o problemă cu mine în această seară?

Domnul Teodor-Viorel Meleșcanu:

Vai de mine!

Domnul Marian-Florian Săniuță:

Vă mulțumesc.

Domnule președinte, stimați colegi, Permiteți-mi să solicit suplimentarea bugetului Ministerului Culturii și Patrimoniului Național cu suma de 1.000 de mii de lei pentru reparații capitale la Biserica "Adormirea Maicii Domnului", satul Livadea, comuna Vărbilău, județul Prahova, și sper, domnule președinte, să dați un semnal pozitiv pentru încheierea acestei zile de miercuri, 13, care va intra în istoria parlamentarismului nostru, și prin neacceptarea acestui amendament, ca miercurea neagră pentru bisericile din România.

Vă mulțumesc.

Domnul Teodor-Viorel Meleșcanu:

Vă mulțumesc foarte mult.

Vreau să subliniez că împreună cu doamna Roberta Anastase suntem alături de această propunere a domnului deputat Săniuță privind biserica din județul Prahova, dar sunt obligat să o supun la vot.

Cine este pentru amendament? Adăugați două voturi, doamna Anastase și cu mine. 123 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 151 de voturi împotrivă.

Abțineri? 4 abțineri.

Amendamentul a fost respins.

În continuare sunt amendamente privind cămine culturale și nu le discutăm acum.

Sunt cămine culturale, sunt la capitolul cultură.

Asta chiar ar merita! Domnul deputat Aurel Vlădoiu este aici?

Domnule Aurel Vlădoiu, haideți, susțineți răscumpărarea imobilului "Cula Greceanu" din Măldărești, care este una dintre cele mai frumoase clădiri de patrimoniu, cel mai frumos monument de arhitectură...

Domnul Aurel Vlădoiu:

Doamna președinte Roberta Anastase, Domnule președinte Meleșcanu...

Din sală: La ce poziție?

Domnul Aurel Vlădoiu:

Știe domnul Meleșcanu.

Nu mai știu eu.

Vin cu un amendament foarte...

Domnul Teodor-Viorel Meleșcanu:

Este nr. crt. 110.

Domnul Aurel Vlădoiu:

Este vorba de răscumpărarea imobilului "Cula Greceanu" din comuna Măldărești, județul Vâlcea, fiind un monument istoric de categoria A.

Cula a fost dată foștilor proprietari.

Este nevoie de o sumă de 1 400 de mii de lei pentru a răscumpăra acest locaș de cea mai mare frumusețe din zona Olteniei de sub munte.

Vă mulțumesc și vă rog să votați pentru această sumă de bani, foarte mică pentru valoarea acestui important monument istoric.

Vă mulțumesc.

 

(În acest moment conducerea ședinței este preluată de doamna președinte Roberta-Alma Anastase.)

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Voturi pentru? 124 de voturi pentru Voturi împotrivă? 156 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

Amendamentul a fost respins.

Nr. crt. 121.

Nu este susținut de nimeni.

Nr. crt. 128, 129 nu sunt susținute.

Nr. crt. 138, autor domnul deputat Bănicioiu.

Dorește să susțină? Nu.

Nr. crt. 140.

Îl susține cineva? Nu.

Nr. crt. 143.

Domnul Zisopol nu dorește să-l susțină.

Nr. crt. 144, de asemenea.

Toate celelalte sunt propuse de domnul deputat Zisopol.

Domnul deputat Longher Ghervazen, de asemenea, nu dorește să susțină amendamentele.

Domnul deputat Ștefan Buciuta dorește să susțină?

Vă rog.

Este vorba de amendamentul de la nr. crt. 167 și de cel de la nr. crt. 168.

Doriți să susțineți doar amendamentul de la nr. crt. 168?

Domnul Ștefan Buciuta:

Vă mulțumesc, doamna președinte.

Dragi colegi, Aș vrea să vă aduc la cunoștință că în această seară este Ajunul Anului Nou al ucrainenilor, sârbilor, rușilor lipoveni, grecilor și eu sper că o să-mi faceți un cadou și o să aprobați amendamentele mele pentru a renova, pentru a determina reparații la niște biserici ortodoxe ucrainene, care aparțin Patriarhiei Române.

Vă aduc la cunoștință că și Vicariatul Ortodox Ucrainean aparține Patriarhiei Române.

Vă rog să susțineți suplimentarea sumelor alocate pentru Biserica Ortodoxă Ucraineană "Sfinții Apostoli Petru și Pavel" din municipiul Reșița, cu suma de 450.000 de lei, ca să fie terminată.

Se construiește de mult timp și consider că e cazul să fie finalizată.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Nr. crt. 167 și nr. crt. 168, corect?

Domnul Ștefan Buciuta:

Da, și acum amendamentul de la nr. crt. 168:

Biserica Ortodoxă "Sfinții Apostoli Petru și Pavel" din municipiul Suceava, unde e nevoie de 60.000 de lei.

Vă mulțumesc și sper că o să votați pentru.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă mulțumesc.

Supun la vot nr. crt. 167.

Voturi pentru? 118 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 144 de voturi împotrivă.

Abțineri? 3 abțineri.

Amendamentul de la nr. crt. 167 a fost respins.

Supun la vot amendamentul de la nr. crt. 168.

Voturi pentru? 118 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 143 de voturi împotrivă.

Abțineri? 6 abțineri.

Amendamentul de la nr. crt. 168 a fost respins.

Amendamentul de la nr. crt. 185.

Domnul deputat Dumitrescu nu dorește să-l susțină.

Domnul deputat Resmeriță dorește să susțină amendamentul de la nr. crt. 186.

Domnul Cornel-Cristian Resmeriță:

Vă mulțumesc.

Cerem alocarea sumei de 1 500.000 de lei pentru construcție Biserică Ortodoxă "Adormirea Maicii Domnului", orașul Uricani, județul Hunedoara.

Suma este necesară pentru a finaliza această lucrare de investiții.

Vă mulțumesc.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă mulțumesc.

Voturi pentru? 117 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 138 de voturi împotrivă.

Abțineri? 3 abțineri.

Amendamentul a fost respins.

Amendamentul de la nr. crt. 187, vă rog.

Domnul Cornel-Cristian Resmeriță:

Vă mulțumesc.

Construcție biserică ortodoxă - Parohia Ortodoxă Vulcan, centrul vechi, municipiul Vulcan, județul Hunedoara.

Solicităm suma de 300.000 de lei.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Voturi pentru? 119 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 139 de voturi împotrivă.

Abțineri? O abținere.

Amendamentul de la nr. crt. 187 a fost respins.

Amendamentul de la nr. crt. 199.

Domnul Laurențiu Nistor dorește să-l susțină? Nu dorește.

De asemenea, amendamentele de la nr. crt. 200, 202, 203, 204, 205, 206.

Domnul deputat Ciprian Florin Luca, amendamentele de la nr. crt. 207, 208 și 209.

Le susțineți?

Domnul Ciprian-Florin Luca:

E vorba de alocarea sumei de 10.000 de lei pentru Biserica Ortodoxă cu hramul "Înălțarea Domnului", satul Brusturi, comuna Hălmagiu, județul Arad.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Voturi pentru? 112 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 142 de voturi împotrivă.

Abțineri? O abținere.

Amendamentul de la nr. crt. 207 a fost respins.

Amendamentul de la nr. crt. 208, vă rog.

Domnul Ciprian-Florin Luca:

E vorba de alocarea sumei de 15.000 de lei Bisericii Ortodoxe cu hramul "Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril", satul Tălagiu, comuna Pleșcuța, județul Arad.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Voturi pentru? 111 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 153 de voturi împotrivă.

Abțineri? O abținere.

Amendamentul de la nr. crt. 208 a fost respins.

Amendamentul de la nr. crt. 209, vă rog.

Domnul Ciprian-Florin Luca:

E vorba de alocarea sumei de 30.000 de lei Bisericii Ortodoxe cu hramul "Cuvioasa Parascheva", satul Groșeni, comuna Archiș, județul Arad.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Voturi pentru? 114 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 152 de voturi împotrivă.

Abțineri? O abținere.

Amendamentul de la nr. crt. 209 a fost respins.

Amendamentul de la nr. crt. 210, vă rog.

Domnul Ciprian-Florin Luca:

E vorba de Biserica Ortodoxă Groșeni, filia Bârzești, comuna Archiș, județul Arad, suma de 30.000 de lei.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Voturi pentru? 112 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 151 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

Amendamentul de la nr. crt. 210 a fost respins.

Amendamentul de la nr. crt. 211, vă rog.

Domnul Ciprian-Florin Luca:

Sper ca acum să am mai mult noroc.

E vorba de alocarea sumei de 20.000 de lei Bisericii Ortodoxe cu hramul "Buna-Vestire", comuna Gurahonț, județul Arad.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Voturi pentru? 112 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 155 de voturi împotrivă.

Abțineri? Două abțineri.

Amendamentul de la nr. crt. 211 a fost respins.

Amendamentul de la nr. crt. 212, vă rog.

Domnul Ciprian-Florin Luca:

Alocarea sumei de 10.000 de lei Bisericii Ortodoxe cu hramul "Pogorârea Sfântului Duh", satul Crocna, comuna Dieci, județul Arad.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Voturi pentru? 111 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 155 de voturi împotrivă.

Abțineri? O abținere.

Amendamentul de la nr. crt. 212 a fost respins.

Amendamentul de la nr. crt. 213, vă rog.

Domnul Ciprian-Florin Luca:

Aici știu sigur că domnul senator Meleșcanu va fi alături de mine.

E vorba de alocarea sumei de 15.000 de lei Bisericii Ortodoxe cu hramul "Sfântul Vasile cel Mare", satul Cuied, comuna Buteni, județul Arad.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Voturi pentru? 114 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 154 de voturi împotrivă.

Abțineri? Două abțineri.

Amendamentul de la nr. crt. 213 a fost respins.

Amendamentul de la nr. crt. 214, vă rog.

Domnul Ciprian-Florin Luca:

Alocarea sumei de 10.000 de lei Bisericii Ortodoxe cu hramul "Înălțarea Domnului", comuna Ignești, județul Arad.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Voturi pentru? 114 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 154 de voturi împotrivă.

Abțineri? 3 abțineri.

Amendamentul de la nr. crt. 214 a fost respins.

Amendamentul de la nr. crt. 215, vă rog.

Domnul Ciprian-Florin Luca:

E vorba de alocarea sumei de 20.000 de lei Bisericii Ortodoxe Bochia, filia Secaci, comuna Beliu.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Voturi pentru? 114 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 156 de voturi împotrivă.

Abțineri? 4 abțineri.

Amendamentul de la nr. crt. 215 a fost respins.

Amendamentul de la nr. crt. 216, vă rog.

Domnul Ciprian-Florin Luca:

E vorba de alocarea sumei de 15.000 de lei Bisericii Ortodoxe cu hramul "Sfântul Mare Mucenic Gheorghe", satul Luncșoara, comuna Hălmăgel, județul Arad.

Domnule Gheorghe Ciobanu, sper să fiți de acord.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Voturi pentru? 114 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 153 de voturi împotrivă.

Abțineri? Două abțineri.

Amendamentul de la nr. crt. 216 a fost respins.

Amendamentul de la nr. crt. 217, vă rog.

Domnul Ciprian-Florin Luca:

E vorba de suma de 25.000 de lei, alocată Bisericii Ortodoxe cu hramul "Sfânta Parascheva", comuna Moneasa, județul Arad.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Voturi pentru? 115 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 154 de voturi împotrivă.

Abțineri? Două abțineri.

Amendamentul de la nr. crt. 217 a fost respins.

Amendamentul de la nr. crt. 218, vă rog.

Domnul Ciprian-Florin Luca:

E vorba de alocarea sumei de 25.000 de lei Bisericii Ortodoxe cu hramul "Adormirea Maicii Domnului", satul Prăjești, orașul Sebiș.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Voturi pentru? 115 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 154 de voturi împotrivă.

Abțineri? 3 abțineri.

Amendamentul de la nr. crt. 218 a fost respins.

Amendamentul de la nr. crt. 219, vă rog.

Domnul Ciprian-Florin Luca:

E vorba de alocarea sumei de 50.000 de lei Bisericii Penticostale din satul Aldești, comuna Bârsa, județul Arad.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Voturi pentru? 114 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 153 de voturi împotrivă.

Abțineri? Nu sunt.

Amendamentul de la nr. crt. 219 a fost respins.

Vă mulțumesc.

Mergem mai departe.

Amendamentul de la nr. crt. 236.

Domnul deputat Cristian Sorin Dumitrescu nu dorește să-l susțină.

Doamna senator Elena Mitrea nu este prezentă în momentul de față.

Domnul Ciprian Nica, amendamentele de la nr. crt. 269 și 270

dorește să le susțină?

La nr. crt. 269? La nr. crt. 269 - demararea lucrărilor de construcție a capelei mortuare la bisericile din satele Muncelu și Straoane de Jos, comuna Straoane, județul Vrancea.

Domnul Nicolae-Ciprian Nica:

Vă mulțumesc, doamna președinte.

Este vorba de o sumă de 100.000 de lei pentru demararea lucrărilor în satul Văleni, unde a ars biserica veche, care a fost monument istoric, iar locuitorii din acel sat au nevoie de un locaș de cult.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Voturi pentru? 114 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 154 de voturi împotrivă.

Abțineri? O abținere.

Mai avem și amendamentul de la nr. crt. 270, care se referă la construcția unei biserici în satul Văleni.

Domnul Nicolae-Ciprian Nica:

Vă mulțumesc.

Este vorba tot despre suma de 100.000 de lei, pentru construcția unei biserici într-un sat care nu a avut niciodată biserică, locuitorii de aici trebuind să se deplaseze în jur de 40 de km.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Voturi pentru? 112 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 149 de voturi împotrivă.

Abțineri? O abținere.

Amendamentul de la nr. crt. 270 a fost respins.

Amendamentul de la nr. crt. 288.

Domnul deputat Viorel Hrebenciuc nu este prezent.

Amendamentul de la nr. crt. 289, de asemenea.

Amendamentele de la nr. crt. 290 și nr. crt. 291.

Domnul deputat Amet Aledin nu dorește să le susțină.

De asemenea, amendamentele de la nr. crt. 292, 293, 294 și așa mai departe.

Amendamentul de la nr. crt. 299.

Domnul deputat Ghiveciu Marian nu dorește să-l susțină.

Amendamentul de la nr. crt. 307.

Domnul senator Cordoș dorește să-l susțină? Nu dorește.

Domnul senator Sergiu Nicoalescu...

Dumneavoastră la ce număr curent doriți?

Vă rog, poftiți, amendamentul de la nr. crt. 307, domnul senator Alexandru Cordoș.

Domnul Alexandru Cordoș:

Vă mulțumesc, doamna președinte.

Doamnelor și domnilor senatori și deputați,

Este vorba de susținerea câtorva lucrări pentru județul Cluj și mă refer la continuarea lucrărilor pentru Parohia ortodoxă "Pogorârea Sfântului Duh", din Zorilor, Cluj-Napoca.

Suma necesară este de 20.000 de lei.

Apoi, sunt 37 de lucrări, dacă pot să le citesc, care...

Au fost prinse toate la același punct?

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Da, sunt toate prinse în același punct.

Domnul Alexandru Cordoș:

Da, și atunci vom vota separat?

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Nu, nu, toate sunt la același număr curent.

Domnul Alexandru Cordoș:

Am înțeles.

  • Continuarea lucrărilor pentru Parohia ortodoxă "Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul", Huedin 3, localitatea Huedin, județul Cluj. Suma necesară este de 50.000 de lei;
  • Realizarea instalației de încălzire și achiziționare centrală termică la Parohia ortodoxă "Sfântul Gheorghe", Poiana, localitatea Turda, 25.000 de lei;
  • Continuarea lucrărilor la Parohia ortodoxă "Sfântul Nicolae", localitatea Valea Ierii, care, așa după cum cunoașteți, în urmă cu doi ani a fost mistuită de un incendiu. Suma este de 100.000 de lei;
  • Continuarea lucrărilor la Biserica Ortodoxă "Sfânta Troiță" din localitatea Feleacu, județul Cluj, 50.000 de lei;
  • Continuarea lucrărilor la Catedrala Ortodoxă "Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril", localitatea Turda, județul Cluj, 20.000 de lei;
  • Continuarea lucrărilor la Biserica "Adormirea Maicii Domnului", localitatea Turda, suma de 20.000 de lei;
  • Realizarea instalației de încălzire la biserica din localitatea Dângăul Mare, comuna Căpușu Mare, județul Cluj, 10.000 de lei;
  • Reparații la Biserica Penticostală "Filadelfia" din localitatea Turda, județul Cluj, suma de 10.000 de lei;
  • Extindere la Adăpostul pentru persoane vârstnice "Sfântul Daniel" din localitatea Turda, județul Cluj, suma de 200.000 de lei;
  • Continuarea lucrărilor la Mănăstirea "Mihai Vodă" din localitatea Turda, județul Cluj, suma de 300.000 de lei;
  • Continuarea lucrărilor la Mănăstirea "Sfântul Ilie" din localitatea Băișoara, județul Cluj, suma de 300.000 de lei;
  • Continuarea lucrărilor la Mănăstirea "Adormirea Maicii Domnului", localitatea Nicula, județul Cluj, suma de 300.000 de lei;
  • Continuarea lucrărilor la Parohia ortodoxă "Băi", localitatea Turda, județul Cluj, suma de 20.000 de lei;
  • Continuarea lucrărilor la Parohia Greco-Catolică Huedin, localitatea Huedin, județul Cluj, suma de 10.000 de lei;
  • Construire capelă mortuară Aiton, comuna Aiton, județul Cluj, suma de 107.000 de lei;
  • Construire capelă mortuară Rediu, comuna Aiton, județul Cluj, suma de 100.000 de lei;
  • Construire cămin cultural, sat Rediu, comuna Aiton, județul Cluj, suma de 50.000 de lei;
  • Reamenajare cămin cultural...

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Am să vă rog să nu introduceți și căminele culturale.

Nu e nevoie să citiți și căminele culturale.

Domnul Alexandru Cordoș:

Da, mulțumesc.

  • Renovarea bisericilor din satul Beliș și satul Bălcești, comuna Beliș, județul Cluj, suma de 200.000 de lei;
  • Construire capelă, comuna Cășeiu, județul Cluj, suma de 50.000 de lei;
  • Executare instalație de încălzire centrală la bisericile din satele Pădureni, Feiurdeni și Satu Lung, comuna Chinteni, județul Cluj, suma de 90.000 de lei;
  • Cămin Cultural Urca, comuna Viișoara, județul Cluj, suma de 500.000 de lei.

Sursele de finanțare au fost precizate aici: Fondul de rezervă la dispoziția Guvernului, bugetul Ministerului Culturii și Patrimoniului Național și Secretariatul General al Guvernului.

Vă mulțumesc.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă mulțumesc.

Supun la vot amendamentul de la nr. crt. 307.

Voturi pentru? 110 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 158 de voturi împotrivă.

Abțineri? Două abțineri.

Amendamentul de la nr. crt. 307 a fost respins.

Amendamentul de la nr. crt. 315, domnul senator Sergiu Nicolaescu.

Nu dorește să-l susțină.

Amendamentul de la nr. crt. 339.

Domnul deputat Petre Petrescu dorește să-l susțină?

Am sărit ceva? Care?

Vă rog, amendamentul de la nr. crt. 334.

Domnul Iulian-Claudiu Manda:

Doamnă președinte,

Stimați colegi, Se propune suplimentarea bugetului Secretariatului General al Guvernului, pentru reparații capitale la biserica din comuna Terpezița, sat Căciulatu, cu suma de 150.000 de lei noi.

Sursa de finanțare este Fondul de rezervă la dispoziția Guvernului.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Voturi pentru? 112 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 159 de voturi împotrivă.

Abțineri? Două abțineri.

Amendamentul de la nr. crt. 334 a fost respins.

 

Domnul Iulian-Claudiu Manda:

Pot să citesc și cămine culturale?

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Nu, intră la capitolul referitor la Ministerul Culturii și Patrimoniului Național, iar Secretariatul de Stat pentru Culte este la Secretariatul General al Guvernului.

Amendamentul de la nr. crt. 339.

Domnul deputat Petre Petrescu nu dorește să-l susțină.

Domnul Iulian-Claudiu Manda:

Cu bunăvoința dumneavoastră, doamna președinte, voi susține tot eu, pentru că inițiator este și Grupul parlamentar al Alianței Politice PSD+PC, Dolj.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

De acord.

Domnul Iulian-Claudiu Manda:

Se propune suplimentarea bugetului Secretariatului General al Guvernului cu suma de 200.000 de lei pentru finalizarea Bisericii Ortodoxe din satul Busu, comuna Grecești.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Voturi pentru? 113 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 158 de voturi împotrivă.

Abțineri? Două abțineri.

Amendamentul de la nr. crt. 339 a fost respins.

Amendamentul de la nr. crt. 340 , vă rog.

Domnul Iulian-Claudiu Manda:

La amendamentul de la nr. crt. 340 se propune suplimentarea bugetului Secretariatului General al Guvernului cu suma de 50.000

de lei noi, sumă necesară pentru finalizarea Bisericii Smadovicioara, comuna Secu.

Doamnă președinte, am și o intervenție pe procedură.

Se poate ști și punctul de vedere al reprezentantului Guvernului?

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă rog, punctul de vedere al reprezentantului Guvernului.

Domnul Gheorghe Gherghina:

Nu susținem.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Voturi pentru? 113 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 158 de voturi împotrivă.

Abțineri? 3 abțineri.

Amendamentul de la nr. crt. 340 a fost respins.

Amendamentul de la nr. crt. 341, vă rog, domnule Manda.

Domnul Iulian-Claudiu Manda:

Prin amendamentul de la nr. crt. 341 se propune suplimentarea bugetului Secretariatului General al Guvernului cu suma de 500.000 RON, sumă necesară pentru pictura Bisericii Izvor din comuna Șimnicu de Sus, județul Dolj.

Aș mai avea totuși o rugăminte.

Domnul secretar de stat Gherghina ne spune tot timpul că nu se poate și că nu susține.

Poate ne spune și reprezentantul Secretariatului de Stat pentru Cultură, poate dânsul are un alt punct de vedere.

Vă mulțumesc.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Voi solicita un punct de vedere, dar în final Ministerul Finanțelor Publice este cel care decide.

Voturi pentru? 113 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 157 de voturi împotrivă.

Abțineri.

Nu sunt.

Amendamentul de la nr. crt. 341 a fost respins.

Amendamentul de la nr. crt. 342, vă rog.

Domnul Iulian-Claudiu Manda:

Amendamentul de la nr. crt. 342.

Se propune suplimentarea bugetului Secretariatului General al Guvernului cu suma de 300.000 de lei noi, sumă necesară pentru construirea unei biserici în satul Milești, comuna Șimnicu de Sus, județul Dolj.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă mulțumesc.

Supun la vot.

Voturi pentru? 113 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 158 de voturi împotrivă.

Abțineri? 3 abțineri.

Amendamentul de la nr. crt. 342 a fost respins.

Amendamentul de la nr. crt. 361.

Domnul deputat Dorel Covaci dorește să-l susțină?

Nu mai puteți, pentru că nu e și Grupul parlamentar al Alianței Politice PSD+PC. (Replică neinteligibilă din sală)

Acolo era.

Noi tocmai asta am votat, amendamentul de la nr.crt. 343.

Domnul Iulian-Claudiu Manda:

Nu cred că am citit eu nr. crt. 343.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

De acord.

Deci susțineți și amendamentul de la nr. crt. 343.

Domnul Iulian-Claudiu Manda:

Și nr. crt. 344; cel puțin în foile mele, poate dumneavoastră aveți altele.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Nr. crt. 344 se referă, încă o dată...

Domnul Iulian-Claudiu Manda:

Restaurare culă... Este o terminologie folosită de biserică, doamna președinte.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Bine.

Nr. crt. 344.

Domnul Iulian-Claudiu Manda:

Și nr. crt. 343 nu-l mai citesc?

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Ba da, vă rog.

Domnul Iulian-Claudiu Manda:

Deci cu care încep?

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Nr. crt. 343.

Domnul Iulian-Claudiu Manda:

Vă mulțumesc.

Se propune suplimentarea bugetului Secretariatului general al Guvernului cu 400 de mii de lei, sumă necesară pentru finalizarea construcției bisericii din satul Belot, comuna Sopot, județul Dolj.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Voturi pentru ? 120 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 161 de voturi împotrivă.

Abțineri ? O abținere.

Amendamentul a fost respins.

Nr. crt. 344, domnule deputat Manda.

Domnul Iulian-Claudiu Manda:

Nr. crt. 344.

Se propune suplimentarea bugetului Secretariatului General al Guvernului cu 500 de mii de lei, sumă necesară pentru consolidarea și restaurarea Culei din satul Brabova.

Menționez că are și studiu de fezabilitate și proiect tehnic.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Voturi pentru ? 112 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 158 de voturi împotrivă.

Abțineri ? Nu sunt.

Amendamentul a fost respins.

O să vă rog, domnule deputat Manda, să susțineți și amendamentul de la nr. crt. 345, pentru că vizează o clădire de patrimoniu.

Domnul Iulian-Claudiu Manda:

Vă mulțumesc, doamna președinte.

Înainte de a susține acest amendament, i-aș ruga și pe colegii parlamentari PD-L de Dolj să se exprime prin vot sau să-și explice votul, pentru că cetățenii din județul Dolj sunt foarte interesați de toți parlamentarii din județul Dolj.

La nr. crt. 345 se propune suplimentarea bugetului Secretariatului General al Guvernului cu 800 de mii de lei, sumă necesară pentru restaurarea Casei Macedonski.

Menționez că și aici există studiu de fezabilitate și proiect tehnic și cred că n-ar fi o sumă foarte mare.

M-ar interesa și punctul de vedere al Guvernului.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă mulțumesc.

Doamna secretar general, vă rog.

Doamna Daniela Nicoleta Andreescu:

Nu putem să fim de acord cu amendamentul.

Nu există resursă bugetară în acest moment.

Ne pare rău.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Voturi pentru ?

Vă rog, domnule deputat.

Domnul Iulian-Claudiu Manda:

Aș avea o intervenție.

Dacă vom dovedi că există instituții unde bugetul este mult prea mare și mult prea umflat, o să fiți de acord să luăm din acele surse?

Doamna Daniela Nicoleta Andreescu:

Bugetul are o proiecție bugetară și nu sunt fonduri.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă mulțumesc.

Voturi pentru ? 112 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 158 de voturi împotrivă.

Abțineri ? Nu sunt.

Amendamentul a fost respins.

La nr. crt. 361, domnul deputat Dorel Covaci dorește să susțină amendamentul?

Vă rog.

Aveți două amendamente, nr. crt. 361, nr. crt. 362, și mai aveți și nr. crt. 364.

Domnul Dorel Covaci:

Mulțumesc, doamna președinte.

Stimați colegi, vă propunem alocarea sumei de 700 de mii de lei pentru continuarea construcțiilor la Biserica ortodoxă din Făget, construcție începută în anul 2001 și care are nevoie de această sumă pentru a nu se degrada lucrările făcute până acum.

La nr. crt. 362 este vorba despre reabilitarea complexului monahal de la Românești, comuna Tomești, fiind prima construcție a primului Patriarh al României, Miron Cristea, suma fiind de 200 de mii de lei.

De asemenea, la nr. crt. 363 este vorba despre reabilitarea complexului monahal Fârdea din comuna Fârdea.

Iar la nr. crt. 364 este vorba de reabilitarea complexului monahal din comuna Tomești, satul Luncani.

La nr. crt. 365 este vorba de construcția mânăstirii Dobrești, comuna Bara, iar suma propusă este de 500 de mii de lei.

Vă rugăm, prin votul dumneavoastră...

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Și la nr. crt. 365 și 366 este vorba tot despre o mănăstire și o biserică.

Domnul Dorel Covaci:

Da.

Și, de asemenea, biserica din comuna Bathausen, iar suma este de 200 de mii de lei.

Vă mulțumesc.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Și eu vă mulțumesc.

Supun votului.

Nr. crt. 361.

Voturi pentru ? 113 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 156 de voturi împotrivă.

Abțineri ? Nu sunt.

Amendamentul a fost respins.

Nr. crt. 362.

Voturi pentru ? 114 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 153 de voturi împotrivă.

Abțineri ? Nu sunt.

Amendamentul a fost respins.

Nr. crt. 363.

Voturi pentru ? 114 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 153 de voturi împotrivă.

Abțineri ? Nu sunt.

Amendamentul a fost respins.

Nr. crt. 364.

Voturi pentru ? 114 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 153 de voturi împotrivă.

Abțineri ? Nu sunt.

Amendamentul a fost respins.

Nr. crt. 365.

Voturi pentru ? 114 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 154 de voturi împotrivă.

Abțineri ? Nu sunt.

Amendamentul a fost respins.

Nr. crt. 366.

Voturi pentru ? 114 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 154 de voturi împotrivă.

Abțineri ? O abținere.

Amendamentul a fost respins.

De la nr. crt. 371 urmează amendamente ale domnului deputat Adrian Năstase până la nr. crt. 376.

Nu este prezent.

De la nr. crt. 377 la nr. crt. 406, deci până la final, sunt amendamentele domnului deputat Adrian Merka, care nu dorește să susțină amendamentele respinse.

Intrăm acum pe amendamentele admise?

Vă rog.

Domnul Sorin Constantin Stragea:

Sunt Sorin Stragea, deputat de Timiș, Colegiul nr.7 Lugoj.

S-a produs o eroare materială pe care domnul președinte poate să o confirme.

Am trei amendamente în legătură cu aceste biserici și solicit de la Secretariatul General al Guvernului suma de 200 de mii de lei pentru reabilitarea fațadei Bisericii "Adormirea Maicii Domnului"

din Lugoj, care este un monument istoric de gradul A, cu 250 de ani vechime.

A doua solicitare se referă la "Execuție pictură interioară Biserica "Învierea Domnului" din Lugoj".

Este o construcție nouă, care pe 5 iulie 2008 a fost sfințită de Prea Fericitul Daniel.

A treia solicitare se referă la reabilitarea Bisericii baptiste "Harul" din Lugoj.

Pentru toate cer câte 200 de mii de lei.

Mulțumesc.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă mulțumesc.

Voturi pentru ? 115 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 154 de voturi împotrivă.

Abțineri ? O abținere.

Amendamentul a fost respins.

Avem și două amendamente admise de către comisiile reunite la Anexa 3/13/02 - Secretariatul General al Guvernului.

Comisia nu dorește să susțină.

Ministerul ?

Este vorba de Anexa 3/13/02 nr. crt. 28, la amendamente admise.

Doamna Daniela Nicoleta Andreescu:

"Se suplimentează bugetul cu 40.000 de mii de lei...", la acesta vă referiți?

Susținem amendamentul admis de comisiile reunite prin care se majorează bugetul Secretariatului General al Guvernului cu suma de 40.000 de mii de lei.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Supun votului, iată, Guvernul susține acest amendament.

Voturi pentru ? 328 de voturi pentru Voturi împotrivă ? 1 vot împotrivă.

Abțineri ? Nu sunt.

Al doilea amendament este la nr. crt. 29.

Doamna secretar general, vă rog.

Doamna Daniela Nicoleta Andreescu:

Susținem, doamna președinte.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Este susținut, de asemenea.

Voturi pentru ? 324 de voturi pentru.

Voturi împotrivă ? 4 voturi împotrivă.

Abțineri ? Nu sunt.

Există și o eroare materială pe care domnul deputat Pambuccian dorește să o corijeze.

Vă rog să precizați pentru stenogramă.

Domnul Varujan Pambuccian:

Doamna președinte, a fost o eroare în momentul în care s-a redactat articolul respectiv și, în felul acesta, o parte din el a ajuns la amendamente respinse, la un amendament respins care era similar cu ce este aici.

Aici nu este amendamentul complet.

Este o chestiune tehnică.

Colegul meu, domnul deputat Merka, poate să vă explice mai mult sau îl reparăm în momentul redactării formei finale.

V-aș ruga, dacă se poate, să citească domnul deputat Merka pentru stenogramă.

Sau să îl reparăm în momentul redactării finale?

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Prefer să îl citească pentru stenogramă, ca să avem clarificat acest lucru.

Domnul Adrian-Miroslav Merka:

La nr. crt. 29, amendamente admise, se inserează, înainte de "Se propune reformularea lit. a) astfel:", următorul text: "Se propune suplimentarea cu suma de 5.000 de mii de lei de la suma de 65.000 de mii de lei la 70.000 de mii de lei, la Anexa 3/13/02a Secretariatul General al Guvernului, capitolul 67.01 "Cultură, recreere și religie", titlul X: "Alte cheltuieli", grupa Titlul 59 art. 4, Sprijinirea organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale, altele decât cele care primesc subvenții de la bugetul de stat", după care urmează textul amendamentului de la nr. crt. 29 din anexa cu amendamente admise.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă mulțumesc mult că ați făcut aceste precizări.

Cu aceasta am încheiat dezbaterea și pe amendamentele respinse și pe cele adoptate de Comisiile pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital.

Vă supun votului Anexa 13 care vizează bugetul Secretariatului General al Guvernului.

Voturi pentru ? 176 de voturi pentru.

Voturi împotrivă? 125 de voturi împotrivă.

Abțineri ? Nu sunt.

Trecem la următoarea anexă, care vizează bugetul Ministerului Afacerilor Externe.

La Ministerul Afacerilor Externe avem 6 amendamente respinse.

La nr. crt. 1 Comisiile pentru politică externă din Senat și Camera Deputaților.

E susținut acest amendament? Nu.

Nr. crt. 2 ? Nu este susținut.

Nr. crt. 3? Nu este susținut.

Nr. crt. 4? Nu este susținut.

Nr. crt. 5? Vă rog, domnule deputat.

Domnul Daniel Stamate Budurescu:

Doamna președinte,

Domnule președinte,

Amendamentul meu este pur tehnic.

Nu cer absolut niciun ban.

Solicit doar intrarea în legalitate.

Poate că și asta costă.

Conform Legii nr. 330/2009, lege pe care Guvernul și-a asumat răspunderea, privitor la salarizarea unitară, intrată în vigoare la 1 ianuarie 2010, sporurile acordate prin legi sau hotărâri ale Guvernului și, după caz, indemnizațiile de conducere se introduc în salariul de bază atât pentru personalul de execuție, cât și pentru funcțiile de conducere" Am citat din art. 30 alin " (1) al acestei legi.

În anexele care ni s-au prezentat există atât salariul de bază, cât și alineate cu salarii de merit, indemnizații de conducere, spor de vechime și altele, care, conform legii, de la 1 ianuarie, trebuiau introduse în salariul de bază, deci ele trebuiau să dispară.

Motivarea pe care am primit-o la Comisia pentru politică externă a fost că bugetul a fost întocmit în luna octombrie și n-au mai avut timp, n-au știut să facă aceste modificări, pentru că legea a fost aprobată în noiembrie.

Respingerea de la Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital spune că includerea sporurilor și indemnizațiilor prevăzute în anexa la Legea nr. 330/2009 nu e posibilă decât după ce ordonatorii principali de credite fac reîncadrarea personalului, conform art. 30 din lege.

Asta înseamnă clar că, într-adevăr, aceste sporuri trebuie incluse - așa spune legea - de la 1 ianuarie 2010, dar că nu s-a putut respecta legea, pentru că ordonatorii principali de credite nu au respectat legea, probabil, la rândul lor, neputând să respecte legea din cauza normelor de aplicare neredactate de către Ministerul Finanțelor Publice.

Faptul că nu se respectă o lege este ceva obișnuit, din păcate, la noi, nu e nici prima, nici ultima.

Problema este că în buget apare o lege care nu se aplică de la 1 ianuarie 2010 și apar o serie de alineate care, prin noua lege, au fost abrogate.

Există un număr de peste 150 de legi de salarizare, de acte normative care explicitau și sporurile respective, și care au fost abrogate odată cu intrarea în vigoare a acestei legi.

De la domnul secretar de stat Gherghina am aflat, în afară de repetatele "Nu se poate!", o sintagmă excelentă, și anume, era vorba de acea rigoare juridică, "Bugetul se face pe baza legilor aprobate!".

Sunt complet de acord.

Per a contrario, probabil că bugetul nu se face pe baza unor legi abrogate.

În acest caz avem o lege care nu se aplică, cu toate că trebuia să se aplice de la 1 ianuarie 2010, în schimb, se aplică niște legi care au fost abrogate tot de la 1 ianuarie 2010.

Art. 78 din Constituție prevede intrarea în vigoare a unei legii.

Așteptăm să vedem ce o să fie.

Vă mulțumesc.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Și eu vă mulțumesc.

Ministerul Finanțelor Publice.

Domnul Gheorghe Gherghina:

Nu susținem amendamentul.

Tocmai, legea prevede să le avem separate pentru a putea face reîncadrarea potrivit Legii nr. 330/2009.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă mulțumesc.

Supun votului acest amendament.

Voturi pentru ? 114 voturi pentru.

Voturi împotrivă ? 152 de voturi împotrivă.

Abțineri ? 17 abțineri.

Amendamentul a fost respins.

Următorul amendament nu este susținut.

Nu există amendamente admise de către cele două comisii.

Prin urmare, vă supun votului Proiectul de buget al Ministerului Afacerilor Externe, Anexa 14 în integralitate.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Voturi pentru ? 179 de voturi pentru Voturi împotrivă? 116 de voturi împotrivă.

Abțineri ? Nicio abținere.

Vă mulțumesc.

Trecem la dezbaterea următoarei anexe care vizează bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului.

Amendamente respinse.

Nr. crt. 7.

Dorește cineva să susțină?

 

Doamna Aurelia Vasile (din sală):

Susține, susține !

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Domnul deputat Ion Călin sau domnul senator Mircea Geoană.

Domnul deputat Ion Călin că pe domnul senator Mircea Geoană nu îl văd.

Vă rog.

Domnul Ion Călin:

Doamna președinte,

Stimați colegi,

Am trecut la un nou ordonator principal de credite și, cred eu, poate cel mai important pentru ce înseamnă autoritățile administrației publice locale, colegiile noastre uninominale și, de ce nu, beneficiarii, cei care ne-au ales și ne-au trimis în Parlament.

De aceea, doamna președinte, cred că, pe procedură, trebuie să vedem cine este prezent din partea Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului.

Domnul secretar de stat Andreica. Da. Mereu de serviciu.

Mulțumim.

Doamna președinte,

Stimați colegi,

Pentru orașul Dăbuleni, propun un amendament pe care cred că mai toți colegii vor să-l susțină.

Cine n-a mâncat un pepene de Dăbuleni, poate cel mai bun, brand-ul nostru național?

Să suplimentăm la Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, la Capitolul 7001 grupa 65 Titlul XI: "Cheltuieli aferente programelor cu finanțare rambursabilă", cu suma de 4.000

de mii de lei, pentru Canalizare și stație de epurare în orașul Dăbuleni, județul Dolj.

Cum bine știți, programul nostru de integrare în Uniunea Europeană presupune ca aceste servicii, acest grad de confort să fie asigurat și pentru sate, nu numai pentru orașe.

Sunt convins că voi avea sprijinul dumneavoastră.

Vă mulțumesc.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Voturi pentru ? 103 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 147 de voturi împotrivă.

Abțineri ? Nu sunt.

Amendamentul a fost respins.

Nr. crt. 8.

Domnul Ion Călin:

Doamna președinte,

Stimați colegi,

Propun suplimentarea aceluiași capitol de la Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului pentru Canalizare și stație de epurare în comuna Ghercești, cu 3.000 de mii de lei.

Sunt convins că acest amendament va fi aprobat, că este o sumă mai mică.

Mulțumesc.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Voturi pentru ? 112 de voturi pentru Voturi împotrivă? 151 de voturi împotrivă.

Abțineri ? O abținere.

Amendamentul a fost respins.

Nr. crt. 9.

Domnul Ion Călin:

Doamna președinte,

Stimați colegi, Aici am un set de lucrări, sunt în număr de 7, a cărui sumă se ridică la 6 150 de mii de lei și vizează, sigur, mai multe tipuri de lucrări, fie că e vorba de cămine culturale, fie că e vorba de alte lucrări în cele 7 comune din Colegiul nr. 10.

Sunt convins că acestea, totuși, vor fi aprobate.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Voturi pentru ? 115 voturi pentru Voturi împotrivă? 152 de voturi împotrivă.

Abțineri ? Nu sunt.

Amendamentul a fost respins.

Nr. crt. 10.

Domnul Ion Călin:

Doamna președinte,

La nr. crt. 10, amendamente respinse, la același ordonator de credite, propun suplimentarea bugetului cu suma de 4 500 de mii de lei, pentru săli de sport în comunele Amărăștii de Jos, Malu Mare, Cârcea și Mârșani, comune mari, cu peste 5.000 de locuitori și este nevoie de asemenea obiective.

Sunt convins că voi avea și sprijinul colegilor de la PD-L și UDMR.

Mulțumesc.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Și eu vă mulțumesc.

Voturi pentru ? 115 voturi pentru.

Voturi împotrivă? 155 de voturi împotrivă.

Abțineri ? Nu sunt.

Amendamentul a fost respins.

Nr. crt. 11.

Doriți să-l susțineți ?

Domnul Ion Călin:

Prin acest amendament propun suplimentarea bugetului pentru același ordonator de credite, Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, cu suma de 1.000 de mii de lei pentru asfaltarea unui drum comunal, DC 91, în comuna Drăgotești, sat Buzduc, pentru care nu găsim de aproximativ patru ani de zile, după inundațiile de acum patru ani, și este impracticabil pentru locuitorii de acolo.

Sunt convins că vom găsi înțelegere.

Mulțumesc.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Și eu vă mulțumesc.

Cine este pentru? 114 voturi pentru.

Cine este împotrivă? 151 de voturi împotrivă.

Cine se abține? Nu sunt abțineri.

Amendamentul a fost respins.

Domnule deputat, vă rog să vă susțineți amendamentul de la nr.crt. 12.

Domnul Ion Călin:

Pentru același ordonator principal de credite am propus suplimentarea bugetului cu 4.000 mii lei pentru construirea în orașul Dăbuleni a unui bazin de înot, pentru că am reușit, în ultimii cinci ani, să facem o sală de sport și vrem să echipăm acest oraș și cu un bazin de înot.

Vă mulțumesc.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Cine este pentru? 115 voturi pentru.

Cine este împotrivă? 156 de voturi împotrivă.

Cine se abține? Nu sunt abțineri.

Amendamentul a fost respins.

Vă rog să susțineți amendamentul de la nr.crt. 13, domnule deputat.

Domnul Ion Călin:

Deși acest amendament este la nr.crt. 13, la același ordonator de credite, sunt convins că putem să infirmăm o zicală românească, că este cu ghinion, și vă propun suplimentarea cu 450 de mii de lei pentru obiectivul "Amenajare bază sportivă" în același oraș, Dăbuleni.

Dacă tot este european, hai să-l ducem și la standardele europene.

Vă mulțumesc.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Cine este pentru? 114 voturi pentru.

Cine este împotrivă? 154 de voturi împotrivă.

Cine se abține? Nu sunt abțineri.

Amendamentul a fost respins.

Vă rog să vă susțineți amendamentul de la nr.crt. 14.

Domnul Ion Călin:

Doamnă președinte,

Stimați colegi, La amendamentul de la nr.crt. 14, amendamente respinse, propun suplimentarea bugetului Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului cu 8 600 de mii de lei pentru realizarea unor obiective extrem de importante, aș putea spune principalul element al vieții, care este apa, pentru alimentare cu apă în comuna Mârșani, în Castranova și, bineînțeles, în Amărăștii de Sus, județul Dolj.

Vă mulțumesc.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Cine este pentru? 112 voturi pentru.

Cine este împotrivă? 157 de voturi împotrivă.

Cine se abține? Nu sunt abțineri.

Amendamentul a fost respins.

Vă rog să vă susțineți amendamentul de la nr.crt. 15, domnule deputat.

Domnul Ion Călin:

La amendamentul de la nr.crt. 15, doamnă președinte și stimați colegi, propun suplimentarea bugetului Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului cu suma de 6 300 de mii de lei pentru realizarea unui serviciu extrem de important, cum este acela de canalizare și stație de epurare, pentru comuna Malu Mare și Ghindeni, județul Dolj.

Vă mulțumesc.

 

(Conducerea ședinței este preluată de domnul senator Teodor-Viorel Meleșcanu, vicepreședinte al Senatului)

Domnul Teodor-Viorel Meleșcanu:

Vă mulțumesc și eu.

Cine este pentru? 115 voturi pentru.

Cine este împotrivă? 156 de voturi împotrivă.

Cine se abține? Este o abținere.

Amendamentul a fost respins.

Trecem la amendamentul de la nr.crt. 16.

Vă rog, domnule deputat Ion Călin.

Domnul Ion Călin:

Domnule președinte, Sunt convins că dumneavoastră sunteți mână bună pentru colegiul meu și, probabil, și colegii din partea dreaptă a sălii.

La amendamentul de la nr.crt. 16, amendamente respinse, pentru același ordonator principal de credite, propun suplimentarea bugetului la acest ordonator cu suma de 3 700 de mii de lei pentru construirea de poduri pe pârâul Teslui, în comuna Drăgotești, județul Dolj, pentru a facilita accesul la drumul județean.

De la inundațiile de acum trei ani și jumătate, mai multe sate din comuna Teslui sunt izolate de drumul județean și încerc să rezolvăm pentru oamenii de acolo aceste facilități cu două podețe într-o sumă, ați văzut, destul de rezonabilă - 3 700 de mii de lei.

Sunt convins că am acordul dumneavoastră.

Vă mulțumesc.

Domnul Teodor-Viorel Meleșcanu:

Vă mulțumesc și eu.

Cine este pentru? 116 voturi pentru.

Cine este împotrivă? 163 de voturi împotrivă.

Cine se abține? Nu sunt abțineri.

Amendamentul a fost respins.

Domnul deputat Marian Neacșu este prezent?

Trecem la amendamentul de la nr.crt. 17.

Domnule deputat Marian Neacșu, vă rog să vă prezentați amendamentul.

Domnul Marian Neacșu:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi, Vă propun, la Anexa nr. 3/15 - Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, repartizarea, în cadrul sumei alocate pentru investiții, sumei de 100 de mii de lei, destinată finanțării obiectivului "Extindere iluminat public cartier pepinieră către municipiul Slobozia, județul Ialomița".

Domnul Teodor-Viorel Meleșcanu:

Vă mulțumesc.

Cine este pentru? 114 voturi pentru.

Cine este împotrivă? 158 de voturi împotrivă.

Cine se abține? Nu sunt abțineri.

Amendamentul a fost respins.

Îl rog pe domnul deputat Neacșu să-și susțină amendamentul de la nr.crt. 18 - "Iluminat public la Slobozia".

Domnul Marian Neacșu:

Mulțumesc, domnule președinte.

Se propune repartizarea, în cadrul sumei alocate pentru investiții, a sumei de 100 de mii de lei, destinată finanțării obiectivului "Iluminat public cartiere noi Slobozia către municipiul Slobozia, județul Ialomița".

Domnul Teodor-Viorel Meleșcanu:

Vă mulțumesc.

Cine este pentru? 115 voturi pentru.

Cine este împotrivă? 159 de voturi împotrivă.

Cine se abține? Este o abținere.

Amendamentul a fost respins.

Trecem la amendamentul de la nr.crt. 19.

Tot Slobozia, "Încălzirea populației și prepararea hranei".

Vă rog, domnule deputat Neacșu.

Domnul Marian Neacșu:

Vă mulțumesc.

Se propune repartizarea, în cadrul sumei alocate pentru investiții, a sumei de 100 de mii de lei, destinată finanțării obiectivului "Extindere rețea gaze naturale Slobozia către municipiul Slobozia, județul Ialomița".

Domnul Teodor-Viorel Meleșcanu:

Vă mulțumesc.

Cine este pentru? 114 voturi pentru.

Cine este împotrivă? 160 de voturi împotrivă.

Cine se abține? 2 abțineri.

Amendamentul a fost respins.

Trecem la amendamentul de la nr.crt. 20 - "Extindere rețea gaze naturale în cartierul din pepinieră".

Vă rog, domnule deputat Neacșu.

Domnul Marian Neacșu:

Se propune repartizarea, în cadrul sumei alocate pentru investiții, a sumei de 150 de mii de lei pentru obiectivul "Extindere rețea gaze naturale cartier pepinieră către municipiul Slobozia, județul Ialomița".

Domnul Teodor-Viorel Meleșcanu:

Vă mulțumesc.

Cine este pentru? 112 voturi pentru.

Cine este împotrivă? 159 de voturi împotrivă.

Cine se abține? O abținere.

Amendamentul a fost respins.

Trecem la amendamentul de la nr.crt. 21 - obiectivul "Unități aferente platformei industriale pentru IMM-uri din Slobozia".

Vă rog, domnule deputat Neacșu.

Domnul Marian Neacșu:

Vă mulțumesc, domnule președinte.

Se propune repartizarea, în cadrul sumei alocate pentru investiții acestui minister, a sumei de 400 de mii de lei pentru obiectivul "Unități aferente platformei industriale pentru IMM-uri către municipiul Slobozia, județul Ialomița".

Domnul Teodor-Viorel Meleșcanu:

Vă mulțumesc.

Cine este pentru? 111 voturi pentru.

Cine este împotrivă? 159 de voturi împotrivă.

Cine se abține? O abținere.

Amendamentul a fost respins.

Îl invit pe domnul deputat Neacșu să-și susțină amendamentul de la nr.crt. 22 - "Iluminat public în comuna Mărculești".

Vă rog, domnule deputat.

Domnul Marian Neacșu:

Vă mulțumesc.

Stimați colegi, Se propune repartizarea, în cadrul sumei alocate pentru investiții, a sumei de 90 de mii de lei pentru obiectivul "Extindere rețea de iluminat public în comuna Mărculești, județul Ialomița".

Domnul Teodor-Viorel Meleșcanu:

Vă mulțumesc.

Cine este pentru? 110 voturi pentru.

Cine este împotrivă? 167 de voturi împotrivă.

Cine se abține? O abținere.

Amendamentul a fost respins.

Trecem la amendamentul de la nr.crt. 23 - "Extinderea rețelei electrice în cartierul Zona Lac".

Vă rog, domnule deputat Neacșu.

Domnul Marian Neacșu:

Vă mulțumesc.

Se propune repartizarea, în cadrul sumei alocate pentru investiții, a sumei de 300 de mii de lei pentru obiectivul "Extindere rețea electrică de joasă tensiune în cartierul Zona Lac din partea estică a satului de centru Valea Ciorii către comuna Valea Ciorii, județul Ialomița".

Domnul Teodor-Viorel Meleșcanu:

Vă mulțumesc.

Cine este pentru? 114 voturi pentru.

Cine este împotrivă? 167 de voturi împotrivă.

Cine se abține? 2 abțineri.

Amendamentul a fost respins.

Trecem la amendamentul de la nr.crt. 24 - "Electrificarea la Săveni".

Aveți cuvântul, domnule deputat Neacșu.

Haideți să electrificăm și Săveniul.

Domnul Marian Neacșu:

Domnule președinte, electrificăm Iadul mai degrabă, pentru că, se pare că, de la această tribună trebuie să lăsăm orice speranță.

Se propune repartizarea, în cadrul sumei alocate pentru investiții, a sumei de 392 de mii de lei pentru obiectivul "Eficientizarea și modernizarea sistemului de iluminat public în comuna Săveni, județul Ialomița".

Mizez pe votul dumneavoastră.

Domnul Teodor-Viorel Meleșcanu:

Mulțumesc.

(Conducerea ședinței este reluată de doamna deputat Roberta- Alma Anastase, președintele Camerei Deputaților)

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Cine este pentru? 116 voturi pentru.

Cine este împotrivă? 168 de voturi împotrivă.

Cine se abține? 2 abțineri.

Amendamentul a fost respins.

Trecem la amendamentul de la nr.crt. 25, care va fi susținut de domnul deputat Drăghici.

Domnul Mircea-Gheorghe Drăghici:

Mulțumesc, doamnă președinte.

Vreau să precizez din start că sunt amendamente de lucrări șantiere deschise, aferente Ordonanței Guvernului nr. 7/2006, și dacă Parlamentul ar fi adoptat amendamentul prin care se votau criteriile, nu ar mai fi fost cazul să susțin 129 de amendamente în această seară.

Cum lucrul acesta nu s-a întâmplat, vă propun amendamentul de la nr.crt. 25 - "Canalizare în comuna Albești de Argeș și stație de epurare în satele Albești-Pământeni și Albești- Ungureni" în valoare de 2 216,67 de mii de lei, având în vedere faptul că este un proiect în derulare, stadiul fizic de execuție este de 65% și are beneficiari 3 951 de locuitori.

În felul acesta s-ar rezolva problemele de mediu și de sănătate pentru cei 3 951 de locuitori.

Mulțumesc.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Și eu vă mulțumesc.

Cine este pentru? 119 voturi pentru.

Cine este împotrivă? 169 de voturi împotrivă.

Cine se abține? Nu sunt abțineri.

Amendamentul a fost respins.

Trecem la amendamentul de la nr.crt. 26.

Vă rog, domnule deputat Drăghici.

Domnul Mircea-Gheorghe Drăghici:

La amendamentul de la nr.crt. 26 se face referire la comuna Albești de Muscel și prevede investiție pentru canalizare și epurarea apelor uzate menajere de 1 318,99 de mii de lei.

Se adresează unui număr de 3 200 de locuitori și are stadiul fizic de execuție - 45%.

Cu siguranță că acolo, fiind și zonă turistică, se impune această investiție și am convingerea că colegul meu, deputatul PD-L Buda Sorin, va vota alături de tot Grupul parlamentar al PD-L pentru acest amendament, având în vedere că este în colegiul Domniei Sale.

Și primarul, și consiliul local sunt de culoare politică PD-L.

Vă rog să votați.

Mulțumesc.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă mulțumesc și eu.

Cine este pentru? 124 de voturi pentru.

Cine este împotrivă? 169 de voturi împotrivă.

Cine se abține? Nu sunt abțineri.

Amendamentul a fost respins.

Trecem la amendamentul de la nr.crt. 27.

Vă rog, domnule deputat Drăghici.

Domnul Mircea-Gheorghe Drăghici:

Amendamentul face referire la comuna Berevoiești și investiția se numește "Reabilitare, modernizare sistem de distribuție de apă potabilă în valoare de 205 mii lei", având un stadiu fizic de execuție la 80% și prevede și înlocuirea vechiului sistem de alimentare cu apă.

Vor beneficia de această investiție 3 210

locuitori, care vor avea un regim de calitate corespunzătoare a apei, cu bunăvoința dumneavoastră.

Vă rog să susțineți acest amendament.

Mulțumesc.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Cine este pentru? 111 voturi pentru.

Cine este împotrivă? 167 voturi împotrivă.

Cine se abține? O abținere.

Amendamentul a fost respins.

Trecem la amendamentul de la nr.crt. 28.

Domnul Mircea-Gheorghe Drăghici:

Amendamentul de la nr.crt. 28 se referă la comuna Bascov din județul Argeș și este vorba de extindere canalizare satele Bascov, Scheau, Valea Ursului, în valoare de 1046,6 de mii de lei.

Proiectul este în curs de finalizare, așa cum spuneam, pe Ordonanța Guvernului nr. 7/.

Stadiu fizic - 90%, populație - 5 867 de locuitori.

Sursa:

Fondul de rezervă al Guvernului.

Având în vedere numărul mare de locuitori care ar putea beneficia de această investiție, sunt convins că veți vota acest amendament.

Vă mulțumesc.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Cine este pentru? 112 voturi pentru.

Cine este împotrivă? 172 voturi împotrivă.

Cine se abține? Nu sunt abțineri.

Amendamentul a fost respins.

Trecem la amendamentul de la nr.crt. 29.

Vă rog, domnule deputat.

Domnul Mircea-Gheorghe Drăghici:

Amendamentul de la nr.crt. 29 face referire la comuna Băbana, județul Argeș.

Investiția se numește "Canalizare menajeră și stație de epurare în comuna Băbana".

Valoarea: 2 345 de mii de lei.

Motivația este îmbunătățirea infrastructurii de bază pentru o populație de 2 100 de locuitori.

Proiectul este în derulare pe Ordonanța Guvernului nr. 7/2006.

Stadiul fizic - 45%.

Sursa de finanțare: celebrul Fond de rezervă al Guvernului.

Vă mulțumesc.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Cine este pentru? 113 voturi pentru.

Cine este împotrivă? 173 de voturi împotrivă.

Cine se abține? Nu sunt abțineri.

Amendamentul a fost respins.

Trecem la amendamentul de la nr.crt. 30.

Vă rog, domnule deputat Drăghici.

Domnul Mircea-Gheorghe Drăghici:

Amendamentul de la nr.crt. 30 face referire la comuna Bogați, județul Argeș și are denumirea investiției "alimentare cu apă în satul Suseni".

Este vorba de 1 611,77 mii lei.

Este proiect în derulare cu stadiu fizic - 30% și va avea drept beneficiari 1 002 locuitori.

Sursa de finanțare:

Fondul de rezervă la dispoziția Guvernului.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Cine este pentru? 115 voturi pentru.

Cine este împotrivă? 172 voturi împotrivă.

Cine se abține? O abținere.

Amendamentul a fost respins.

Trecem la amendamentul de la nr.crt. 31.

Vă rog, domnule deputat Drăghici.

Domnul Mircea-Gheorghe Drăghici:

Amendamentul de la nr.crt. 31 face referire la comuna Boteni, județul Argeș.

Investiția este de canalizare menajeră în sistem centralizat.

Valoarea: 2 263 mii lei.

Proiectul este în derulare, executat în proporție de peste 50%, beneficiari - 2 300 de locuitori.

Această investiție poate rezolva problemele de mediu și de sănătate în zonă.

Sursa de finanțare:

Fondul de rezervă la dispoziția Guvernului.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Cine este pentru? 110 voturi pentru.

Cine este împotrivă? 172 voturi împotrivă.

Cine se abține? O abținere.

Amendamentul a fost respins.

Trecem la amendamentul de la nr.crt. 32.

Domnul Mircea-Gheorghe Drăghici:

Amendamentul de la nr.crt. 32, pe lista de amendamente respinse, face referire la comuna Buzoiești, județul Argeș.

Denumirea investiției: "Alimentare cu apă potabilă în satul Buzoiești și Cornățel".

Valoare: 492,85 mii lei.

Este vorba de un proiect în derulare pe Ordonanța Guvernului nr. 7/2006.

Stadiu fizic de realizare: 95%.

Populație deservită: 1 600 de locuitori.

Sursa de finanțare:

Fondul de rezervă la dispoziția Guvernului.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Cine este pentru? 114 voturi pentru.

Cine este împotrivă? 174 de voturi împotrivă.

Cine se abține? Nicio abținere.

Amendamentul a fost respins.

Trecem la amendamentul de la nr.crt. 33.

Domnul Mircea-Gheorghe Drăghici:

Amendamentul de la nr.crt. 33 - comuna Căteasca, județul Argeș.

Denumirea investiției: "Alimentare cu apă a comunei Căteasca".

Valoare: 151 de mii de lei.

Proiectul este în derulare, spre finalizare.

Stadiul fizic: 96%.

Populație deservită: 3 751 de locuitori.

Sursa de finanțare:

Fondul de rezervă la dispoziția Guvernului.

Am rugămintea, doamnă președinte, să aflăm și punctul de vedere al Guvernului, pentru că nu am auzit până acum punctul de vedere al acestui minister la niciun amendament.

Vă mulțumesc.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Cine este pentru? 117 voturi pentru.

Cine este împotrivă? 173 de voturi împotrivă.

Cine se abține? Nicio abținere.

Amendamentul a fost respins.

Mai susțineți amendamentul de la nr.crt. 34? Vă rog, domnule deputat Drăghici.

Domnul Mircea-Gheorghe Drăghici:

Da, îl susțin cu mare drag, pentru că este vorba de județul de unde provin.

La amendamentul de la nr.crt. 34 este vorba de comuna Cepari, construirea a trei poduri pe drumul Cepari-Sendrulești- Cărpeniști-Morăști.

Valoarea investiției: 201 mii lei.

Proiectul este în derulare, spre finalizare.

Stadiul fizic: 98%.

Populație deservită cu această investiție: 1 764 de locuitori.

Sursa de finanțare:

Fondul de rezervă la dispoziția Guvernului.

Insist, doamnă președinte, să aflăm un punct de vedere al Guvernului, vizavi de aceste amendamente.

Măcar la un amendament să ne răspundă sau să ne precizeze poziția dumnealor.

Mulțumesc.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă rog să prezentați punctul de vedere al Guvernului, domnule secretar de stat.

Domnul Ioan Andreica - secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului:

Doamnă președinte,

Doamnelor și domnilor deputați și senatori,

La bugetul pe care-l avem în acest moment, nu putem susține acest amendament. În perspectivă, o să ținem cont la ordinea de priorități.

Mulțumesc.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Cine este pentru? 116 voturi pentru.

Cine este împotrivă? 174 voturi împotrivă.

Cine se abține? Nu sunt abțineri.

Amendamentul a fost respins.

Trecem la amendamentul de la nr.crt. 35.

Domnul Mircea-Gheorghe Drăghici:

Amendamentul de la nr.crt. 35 - comuna Coșești, județul Argeș.

Investiție: "Canalizare apă menajeră și stație de epurare pentru satele Coșești și Petrești".

Valoarea investiției: 173,89 de mii de lei.

Proiectul este în derulare pe Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 7/2006.

Stadiul fizic: trecut de 80%.

Populație deservită: 2 058 de locuitori.

Sursa de finanțare:

Fondul de rezervă la dispoziția Guvernului.

Vă mulțumesc.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Cine este pentru? 113 voturi pentru.

Cine este împotrivă? 169 de voturi împotrivă.

Cine se abține? O abținere.

Amendamentul a fost respins.

Trecem la amendamentul de la nr.crt. 36.

Domnule deputat, puteți să stați la tribună.

Domnul Mircea-Gheorghe Drăghici:

La tribună este locul dumneavoastră, doamnă președinte.

Locul meu este în sală.

La amendamentul de la nr.crt. 36 este vorba de comuna Corbi.

Investiția: "Reabilitarea și modernizarea sistemelor de alimentare cu apă și canalizare a localităților Cobșor, Stănești, Corbi și Poduri".

Valoarea investiției: 1 826,19 mii lei.

Observați faptul că amendamentele sunt foarte pertinente.

Sunt investiții în derulare pe Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 7/2006.

În acest caz, populația care va beneficia de aceste îmbunătățiri este în număr de 3946 de locuitori, stadiul fizic 75%.

Dacă am fi votat aici criteriile de alocare a resurselor financiare în teritoriu, toate aceste amendamente, în această seară nu-și aveau sensul.

Îmi pare rău, eu voi continua să le susțin.

Sursa, Fondul de rezervă la dispoziția Guvernului.

Dorim să auzim punctul de vedere al Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă mulțumesc.

Supun votului dumneavoastră acest amendament.

Cine este pentru? 117 voturi pentru.

Cine este împotrivă? 171 de voturi împotrivă.

Cine se abține? Nicio abținere.

Amendamentul a fost respins.

Amendamentul de la nr. crt. 37, domnule deputat, nu-l mai susțineți?

Domnul Mircea-Gheorghe Drăghici:

Nu l-aș mai fi susținut dacă ar fi trecut amendamentul legat de criteriile de alocare a resurselor financiare.

În acest context mă văd nevoit să susțin punctual fiecare investiție.

Dărmănești, județul Argeș, canalizare menajeră și stație de epurare în satele Dirmănești și Valea Rizii, valoare 3 074,16 mii lei, proiect în derulare, beneficiari peste 1 500 de locuitori, rezolvă probleme de mediu și sănătate generate de evacuarea necontrolată a dejecțiilor.

Sursa de finanțare - Fondul de rezervă la dispoziția Guvernului.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Supun votului dumneavoastră acest amendament.

Cine este pentru? 111 voturi pentru.

Cine este împotrivă? 172 de voturi împotrivă.

Cine se abține? Nicio abținere.

Amendamentul a fost respins.

Amendamentul de la nr. crt. 38.

Domnul Mircea-Gheorghe Drăghici:

Amendamentul de la nr. crt. 38, localitatea Dobrești, județul Argeș, poduri din beton armat din Dobrești, comuna Dobrești, valoare 407, 9 mii lei, proiect în derulare, stadiul fizic peste 55%, populație beneficiară 1844 de locuitori.

Sursa de finanțare Fondul de rezervă la dispoziția Guvernului.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Supun votului dumneavoastră acest amendament.

Cine este pentru? 116 voturi pentru.

Cine este împotrivă? 169 de voturi împotrivă.

Cine se abține? Nicio abținere.

Amendamentul a fost respins.

Amendamentul de la nr. crt. 39.

Domnul Mircea-Gheorghe Drăghici:

Amendamentul de la nr. crt. 39, comuna Domnești, județul Argeș, - știu că este un județ drag domnului ministru Gherghina și aștept să facă lobby pentru aceste amendamente -, investiție reabilitare și modernizare a sistemelor de alimentare cu apă și canalizare pentru localitățile Nucșoara, Corbi, Domnești și Pietroșani, în valoare de 2 407,25 mii lei.

Motivația este uzura avansată a vechiului sistem, populație beneficiară 3 206 locuitori, stadiul fizic de realizare este de 55%.

Sursa de finanțare este Fondul de rezervă la dispoziția Guvernului.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Supun votului dumneavoastră acest amendament.

Cine este pentru? 114 voturi pentru.

Cine este împotrivă? 168 de voturi împotrivă.

Cine se abține? Nicio abținere.

Amendamentul a fost respins.

Amendamentul de la nr. crt. 40.

Domnul Mircea-Gheorghe Drăghici:

Amendamentul de la nr. crt. 40.

Este vorba de comuna Dâmbovicioara, județul Argeș, investiția - Alimentare cu apă în comuna Dâmbovicioara, satele Ciocanu și Dâmbovicioara, cătunele Valea Urdii, Dealul Sasului și Muchea -, valoare 74,25 mii lei, proiect în derulare spre finalizare, stadiul fizic de realizare, atenție!, 97%, populație beneficiară 520 de locuitori.

Ați văzut că suma este doar de 74,25 mii lei, o sumă mică.

Sursa de finanțare este Fondul de rezervă la dispoziția Guvernului.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Supun votului dumneavoastră acest amendament.

Cine este pentru? 116 voturi pentru.

Cine este împotrivă? 161 de voturi împotrivă.

Cine se abține? O abținere.

Amendamentul a fost respins.

Amendamentul de la nr. crt. 41.

Domnul Mircea-Gheorghe Drăghici:

Amendamentul de la nr. crt. 41, comuna Dragoslavele, județul Argeș, investiție, - Modernizare și extindere sistem de alimentare cu apă - valoare 892 mii lei, proiect în derulare spre finalizare, stadiul fizic de realizare 96%, populație beneficiară 2 500 de locuitori.

Sursa de finanțare:

Fondul de rezervă la dispoziția Guvernului.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Supun votului dumneavoastră acest amendament.

Cine este pentru? 114 voturi pentru.

Cine este împotrivă? 172 de voturi împotrivă.

Cine se abține? Nicio abținere.

Amendamentul a fost respins.

Amendamentul de la nr. crt. 42.

Domnul Mircea-Gheorghe Drăghici:

Amendamentul de la nr. crt. 42, comuna Hârtiești, județul Argeș, investiție - Canalizare menajeră în sistem centralizat -, valoare 998,2 mii lei, proiect în derulare cu stadiul fizic de realizare 65%, beneficiari peste 2 110 locuitori, rezolvă probleme de mediu și sănătate în comună.

Sursa de finanțare:

Fondul de rezervă la dispoziția Guvernului.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Supun votului dumneavoastră acest amendament.

Cine este pentru? 116 voturi pentru.

Cine este împotrivă? 172 de voturi împotrivă.

Cine se abține? Nicio abținere.

Amendamentul a fost respins.

Amendamentul de la nr. crt. 43.

Domnul Mircea-Gheorghe Drăghici:

Sper că nu v-am plictisit.

Din sală: Ne-ai plictisit!

Domnul Mircea-Gheorghe Drăghici:

Atâta timp cât transparența în legătură cu alocarea fondurilor nu este dorită, vom continua să le enumerăm punctual.

Amendamentul de la nr. crt. 43, comuna Izvoru, investiția - Alimentarea cu apă a comunei Izvoru, valoare 351, 8 mii lei, este vorba de proiectul în derulare spre finalizare, stadiul fizic de realizare 90%, populație deservită 2 662 de locuitori.

Sursa de finanțare:

Fondul de rezervă la dispoziția Guvernului.

Dacă am plictisit pe cei din dreapta pot merge acasă, nu este nicio problemă.

Mulțumesc.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Supun votului dumneavoastră acest amendament.

Cine este pentru? 117 voturi pentru.

Cine este împotrivă? 172 de voturi împotrivă.

Cine se abține? Nicio abținere.

Amendamentul a fost respins.

Amendamentul de la nr. crt. 44.

Domnul Mircea-Gheorghe Drăghici:

Amendamentul de la nr. crt. 44, comuna Lunca Corbului, județul Argeș, investiție, - Alimentare cu apă potabilă în satele Pădureți, Cătane, Ciești, Mârghia de Jos, Mârghia de Sus, valoare 201 mii lei, proiect în derulare spre finalizare, stadiul fizic de realizare 97%, populație deservită 1 926 de locuitori.

Sursa de finanțare Fondul de rezervă la dispoziția Guvernului.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Vă rog, să ne spuneți poziția ministerului.

Vă rog, microfonul la minister.

Domnul Ioan Andreica:

Vreau să asigur pe domnul deputat că toate lucrările care au stadiul fizic de realizare avansat, unde trebuie un rest mic de executat, vor fi cuprinse în programul anului 2010.

Sper ca marea majoritate din cele enumerate de dumneavoastră să intre în programul anului 2010.

Mulțumesc.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Și eu vă mulțumesc.

Supun votului dumneavoastră amendamentul cu nr. crt. 44.

Cine este pentru? 118 voturi pentru.

Cine este împotrivă? 174 de voturi împotrivă.

Cine se abține? Nicio abținere.

Amendamentul a fost respins.

Amendamentul de la nr. crt. 45.

Domnul Mircea-Gheorghe Drăghici:

Vizavi de punctul de vedere al Guvernului, dați-mi voie să afirm că noi am căutat să instituim o regulă.

Dacă nu ați dorit și faceți promisiuni pentru anul 2010, eu mă îndoiesc că va fi ceva cu, cel puțin până în trimestrul IV, investițiile cu stadiul fizic de realizare de peste 90% finanțate, pentru că după ce PSD+PC a ieșit de la guvernare, în județul Argeș s-au deschis șantiere noi pe Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 7/2009 și nu s-au mai alocat sume pentru cele deja deschise și aflate în stadiul de finalizare.

Deci, dați-mi voie să nu cred.

De aceea a și venit PSD-ul cu acel amendament legat de regula alocării surselor financiare în teritoriu.

Amendamentul de la nr. crt. 45, comuna Mălureni, județul Argeș, - Alimentare cu apă, satele Mălureni I și Mălureni II, Bunești și Zărnești I, valoare 1 734,56 mii lei, proiect în derulare, stadiul fizic de realizare 60%, populație deservită 3 036 de locuitori.

Sursa de finanțare:

Fondul de rezervă la dispoziția Guvernului.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Supun votului dumneavoastră acest amendament.

Cine este pentru? 117 voturi pentru.

Cine este împotrivă? 174 de voturi împotrivă.

Cine se abține? Nicio abținere.

Amendamentul a fost respins.

Dau cuvântul doamnei deputat Aurelia Vasile. Vă rog.

Doamna Aurelia Vasile:

Mulțumesc, doamna președinte.

Socotind că a fost o zi lungă, chiar foarte lungă, în condițiile în care nu a fost nici pauză de masă, vă rog să ne acordați acum un timp de consultare pe care, grupul meu parlamentar, îl va folosi și pentru a bea un pahar cu apă, cu bunăvoința dumneavoastră.

Deci, solicităm timp de consultare.

Doamna Roberta-Alma Anastase:

Mi se pare întemeiată această solicitare.

În același timp, trebuie să vă mulțumesc pentru această zi lungă și obositoare, și pentru modul în care am colaborat.

Vă propun ca mâine dimineață să ne vedem la ora 10.00, pentru că Senatul a decis ca la ora 9.00 să aibă o sesiune extraordinară, așa încât ne vom revedea în plen comun mâine la ora 10.00.

Vă mulțumesc. O seară bună!

Ședința s-a încheiat la ora 20.34.

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București miercuri, 22 ianuarie 2020, 5:06
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro