Mircea-Gheorghe Drăghici
Mircea-Gheorghe Drăghici
Sittings of the Chamber of Deputies of February 16, 2010
Abstract of the sittings
Full-text of the sittings
Published in Monitorul Oficial no.18/26-02-2010

Parliamentary debates
Calendar
- Chamber of Deputies:
2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
2002 2001 2000
1999 1998 1997
1996
Query debates
for legislature: 2016-present
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996

Meetings broadcast

format Real Media
Video archive:2020 2019 2018
2017 2016 2015
2014 2013 2012
2011 2010 2009
2008 2007 2006
2005 2004 2003
You are here: Home page > Parliamentary Business > Debates > Calendar 2010 > 16-02-2010 Printable version

Sittings of the Chamber of Deputies of February 16, 2010

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
    1.1 Mircea Gheorghe Drăghici - declarație politică privind "Pactul național pentru promovarea Programului național de autostrăzi";

Domnul Mircea Dușa:

Bună dimineața!

Deschidem ședința dedicată declarațiilor politice și astăzi vom începe cu Grupul parlamentar al PSD.

Are cuvântul domnul deputat Drăghici.

Domnule deputat, aveți microfonul.

Domnul Mircea Gheorghe Drăghici:

Mulțumesc, domnule președinte.

Stimați colegi,

Declarație politică privind "Pactul național pentru promovarea programului național de autostrăzi".

Vă supun atenției astăzi un proiect în interesul fiecărui român. De aceea, vă invit să ne unim forțele într-un pact național care să promoveze legea autostrăzilor, un document cu care suntem datori unei țări întregi.

Convinși că dezvoltarea infrastructurii reprezintă proiectul public numărul unu în România în următorii 10-20 de ani, conștienți de faptul că România este o țară care se confruntă în momentul de față cu riscuri majore, întrucât sistemul de autostrăzi este slab dezvoltat, preocupați de riscul ca decalajul față de țările membre ale Uniunii Europene să crească din cauza interesului scăzut față de sistemul de transporturi, îngrijorați de perspectiva că, fără drumuri dezvoltate, economia va fi în derivă, iar criza va produce efecte greu de contracarat, convinși că fără o intervenție decisă și coerentă, riscăm ca strategia autostrăzilor să fie doar o bucată de hârtie, fără rezultate directe vizibile, invit toți reprezentanții partidelor politice să susțină Pactul pentru promovarea programului național de autostrăzi.

Având în vedere atât necesitatea construcției de autostrăzi în România, cât și transparența și răspunderea utilizării banilor publici în mod judicios, se impune elaborarea unui cadru legislativ și declararea Programului național de autostrăzi drept prioritate națională.

Acest program trebuie să fie unul continuu care să țină cont de resursele bugetare, de disponibilitatea instituțiilor de finanțare internaționale de a se implica în acest program, cât și de programele negociate de țara noastră cu Uniunea Europeană. Programul trebuie să fie unul cu continuitate indiferent de culoarea politică a Guvernului sau a deținătorului portofoliului de ministru al transporturilor, pentru ca România să aibă credibilitate în negocierile financiare internaționale menite să asigure finanțarea.

Programul vine să completeze prevederile Legii nr.203/2003 care aprobă liniile directoare și criteriile după care trebuie dezvoltată infrastructura în România, precum și asigurarea interoperabilității cu infrastructura europeană. În cadrul negocierilor cu Uniunea Europeană la Capitolul 9 - Politica în domeniul transporturilor, unul dintre subiectele de discuție a fost reprezentat de convenirea viitoarei rețele transeuropene de transport pe teritoriul României.

Infrastructura definită mai sus va putea asigura o dezvoltare echilibrată a României, va facilita accesul din zonele izolate și periferice ale țării către marile noduri de circulație și economice.

Programul național de autostrăzi va conduce, în mod inevitabil, la realizarea unui buget multianual pentru acest domeniu. Resursele vor fi constituite din alocări de la bugetul de stat, fonduri de la Uniunea Europeană, finanțări de la instituții financiare internaționale, precum și din mediul privat, utilizând parteneriatul public-privat pentru acele sectoare în care traficul este ridicat și care prezintă astfel un apetit investițional al mediului privat. Prezentul program este estimat la aproximativ 22.901,33 milioane euro și cuprinde aproximativ 2.458,8 km.

Vârful de sarcină bugetară va fi realizat între anii 2012-2016 și în nici un an din cei zece, cheltuiala minimă de la buget nu va scădea sub cifra de un miliard de euro. Programul presupune investiții anuale medii de 2 miliarde de euro, iar în perioada de vârf de sarcină va fi în jur de 3 miliarde de euro anual. Rambursarea creditelor, cât și plățile aferente contractelor de parteneriat public-privat, în marea lor majoritate, se vor face după 2020, fiind încheiate contracte pe termen lung.

În concluzie, strategia presupune cheltuieli pentru perioada proiectelor până în anul 2020, finanțate prin: buget, aproximativ, 7234,6 milioane euro; parteneriat public privat, aproximativ 6723 milioane de euro; instituții financiare internaționale, aproximativ 7588 milioane de euro; de la Uniunea Europeană, aproximativ 3785 milioane de euro. Prin finanțarea alocată de la buget se înțelege: încasări din taxe și tarife (vigneta), alte încasări din contractele de concesiune, chirii, penalizări și credite de la băncile comerciale.

Este un proiect pentru toți românii. De aceea vă rog să semnăm Pactul pentru promovarea programului național de autostrăzi și să promovăm o lege, pe care toți românii o doresc și o așteaptă de atâta amar de vreme.

Și o să depun la președinții grupurilor parlamentare atât proiectul de lege, cât și anexele aferente.

Vă mulțumesc.

Domnul Mircea Dușa:

Mulțumim.

Postal address: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucharest, Romania monday, 17 february 2020, 8:43
Telephone: +40213160300, +40214141111
E-mail: webmaster@cdep.ro