Teodor Atanasiu
Teodor Atanasiu
Sittings of the Chamber of Deputies of February 23, 2010
Abstract of the sittings
Full-text of the sittings
Published in Monitorul Oficial no.22/05-03-2010

Parliamentary debates
Calendar
- Chamber of Deputies:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Query debates
for legislature: 2016-present
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996

Meetings broadcast

format Real Media
Video archive:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
You are here: Home page > Parliamentary Business > Debates > Calendar 2010 > 23-02-2010 Printable version

Sittings of the Chamber of Deputies of February 23, 2010

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.46 Teodor Atanasiu - declarație politică: "Dezastrul economiei românești realizat sub guvernarea Boc-Udrea, confirmat de ultimele date statistice";

 

Domnul Teodor Atanasiu:

"Dezastrul economiei românești realizat sub guvernarea Boc-Udrea, confirmat de ultimele date statistice"

Domnul Boc visa în anul 2009 la o creștere economică "modestă", spunea dumnealui pe atunci, "undeva în jur de 2%". La susținerea în Parlament a bugetului de stat pe anul 2009, același domn Boc a prezentat o mulțime de date pline de entuziasm bocian, promisiuni înălțătoare și, mai ales, liniștitoare pentru români. Nimic din cele clamate atunci de premier nu lăsau să se întrevadă dezastrul care avea să ne asalteze cu înverșunare, în fiecare lună a anului 2009: șomaj fulminant, recesiune din ce în ce mai galopantă și falimente în masă.

FMI a încercat să tempereze discret acest entuziasm sforăitor al premierului Boc, prin declarații de avertizare: FMI consideră proiectul de buget al Cabinetului Boc unul optimist și estimează că economia româneasca ar putea înregistra o recesiune în 2009. Niciuna dintre afirmațiile "hei-rup-iste" ale premierului Boc despre economia românească și evoluția acesteia în anul 2009 nu s-au adeverit până în prezent.

Deși premierul Emil Boc a insistat în tot anul 2009 pe ideea că totul este perfect în România, că ne merge din plin în domeniul economic și că nu avem niciun motiv de îngrijorare, utilizând cât se poate de des, în orice împrejurare televizată, tot felul de basme pentru copii, de genul că preferă să vadă "partea plină a paharului" în ceea ce privește recesiunea economică, în condițiile în care se întrevăd semne de redresare în lunile martie și aprilie, încasările la buget începând să crească, iar șomajul să se reducă. Aceasta este o declarație a domnului Boc din luna mai a anului 2009!

Mă întreb, acum după ce INS a dat publicității ultimele date statistice, în ce lume oare a trăit acest premier în anul 2009? Despre care "parte plină a paharului" ne vorbea domnul Boc dacă, atunci când nu era dumnealui premier, România a înregistrat în anul 2008 o creștere economică record, de 7,1%, mai mare față de avansul de 6% înregistrat în 2007, iar de când e dumnealui instalat în fotoliul de conducător al guvernului, economia românească se îndreaptă, cu o viteză fantastică, pe un tobogan al declinurilor, în toate domeniile.

Probabil, domnul Boc trăiește, împreună cu ai săi miniștri PD-L-iști, într-o Românie paralelă, perfectă, în care au parte numai de vise roz și realizări pompieristice pe hârtie sau în planuri, ce nu au nicio legătură cu România în care trăim noi, toți ceilalți cetățeni afectați de toate efectele crizei din ce în ce mai acutizate.

Aceasta este realitatea, domnule prim-ministru Boc: produsul intern brut a înregistrat în ultimele trei luni ale anului trecut o scădere de 1,5% în termeni reali comparativ cu trimestrul trei, astfel că economia României nu a ieșit din recesiune, pe întreg anul 2009 scăderea fiind de 7,2%. Față de aceeași perioadă a anului precedent, p.i.b.-ul a înregistrat o scădere de 6,6% conform datelor publicate în aceste zile de INS, și acestea sunt doar primele estimări pentru anul 2009.

Concluzia, din păcate, nu este una prea optimistă, deși premierul Boc debordează permanent de o fericire fără margini în ceea ce privește "fabuloasele" rezultate ale celor IV guverne boc-iene: România este încă în recesiune, iar rezultatele lunii ianuarie, din nefericire, domnule Boc, sunt destul de grave!

Postal address: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucharest, Romania saturday, 16 november 2019, 3:23
Telephone: +40213160300, +40214141111
E-mail: webmaster@cdep.ro