Domnul Liviu-Bogdan Ciucă: "Despăgubirea deponenților la CEC" Legea nr.146/2007 reglementează despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la Casa de Economii și Consemnațiuni CEC-SA în vederea achiziționării de autoturisme Dacia. Din păcate, aceste prevederi au omis persoanele care, având posibilități materiale mai limitate, au depus sume mai mici la CEC, sume pe care le-au transferat la Banca Română pentru Dezvoltare, în vederea achiziționării unui autoturism din producția internă. Acest transfer nu a afectat ordinea înscrierii la întreprinderea de distribuție. Mutarea banilor de la CEC la BRD s-a făcut având în vedere faptul că, la data respectivă, BRD era singura unitate din țară care acorda credit pentru achiziționarea unui autoturism. Este necesară eliminarea discriminării pentru persoanele care și-au transferat sumele de bani la BRD, considerând că este de datoria statului român să acorde drepturile tuturor persoanelor prejudiciate în acest caz, cu atât mai mult cu cât aceste persoane figurează și Statutul Asociației Păgubiților de Autoturisme din România. Această reparație s-ar putea face prin modificarea Legii nr.146/2007 privind despăgubirea persoanelor fizice care au constituit depozite la Casa de Economii și Consemnațiuni CEC - SA în vederea achiziționării de autoturisme Dacia. În acest sens, am adresat mai multe întrebări și interpelări Ministerului Finanțelor Publice pentru reglementarea situației, dar de fiecare dată răspunsul a fost evaziv și insuficient argumentat, fără nicio speranță pentru deponenții de bună-credință, care de ani și ani își așteaptă drepturile ce li se cuvin.
|