Domnul Cornel Ghiță: "Protecția copilului al cărui părinte este iresponsabil - măsuri ferme într-o nouă lege" Declarația mea de astăzi se referă la copiii care sunt neglijați de părinți pentru a pleca la muncă în străinătate. În prezent, din ce în ce mai mulți părinți care au venituri reduse pleacă în străinătate pentru un trai mai bun, lăsând copiii pe care îi au în grija bunicilor sau a unei mătuși. Acești copii suferă diferite schimbări, începând cu cele psihoafective și ajungând la schimbări de comportament. Astfel, în România s-a încurajat indirect infracționalitatea juvenilă, abandonul școlar, consumul de droguri și alcool, întrucât acești copii caută refugiu emoțional mai ales în aceste direcții. Mai mult decât atât, ei rămân fără un sprijin legal în cazurile în care au nevoie, spre exemplu, de consultații medicale specializate care se pot face numai cu acordul părintelui sau a tutorelui. Au existat multe cazuri în care părinții plecați în străinătate au trimis procuri legalizate prin care dau dreptul bunicilor sau persoanei în îngrijirea căreia a rămas copilul, să poată să-și dea acordul pentru diferite intervenții chirurgicale, fără ca ei (părinții) să cunoască situația reală a propriului copil și să poată lua decizii în cunoștință de cauză. Acești copii sunt lipsiți de o protecție socială specială. Deși avem o lege privind protecția copilului, respectiv Legea nr.272/2004, aceasta prezintă numai un cadru general. Pentru a proteja acești copii avem nevoie de o lege specială, iar acest lucru a fost inițiat de colegii PD-L din Senat, ce au propus o astfel de inițiativă. Consider că propunerea legislativă privind protecția copiilor ai căror părinți sunt plecați temporar în străinătate este binevenită, iar membrii Comisiei pentru muncă și protecție socială, înainte de a se uita cărui partid politic aparțin, ar trebui mai întâi să se gândească la copii. Această propunere urmărește o mai mare responsabilizare a autorităților locale, a persoanelor cu atribuții de asistență socială din localitățile unde se află acești copii. De asemenea, se stabilesc și obligații clare, sub sancționarea corespunzătoare în caz de nerespectare, menite să asigure o protecție efectivă a acelor copii ce sunt neglijați de proprii părinți. Consider că pentru acești părinți iresponsabili nicio sancțiune nu este suficient de dură, iar noua lege trebuie să fie fermă pentru a compensa inconștiența și imaturitatea acestor așa-ziși părinți. această propunere legislativă trebuie să fie susținută de toți și cu toții trebuie să facem un efort pentru promovarea și informarea oamenilor cu privire la existența unor astfel de măsuri. Trebuie să protejăm copiii, să luăm măsuri ferme în acest sens și să creăm baza legală pentru a-i putea sancționa pe cei care nu-și fac treaba - de a promova drepturile copilului conferite prin Convenția ONU.
|