Domnul Nicolae Păun: Asistăm în ultima vreme la relansarea unei campanii cu o ușoară, dar transparentă tentă de rasism și xenofobie din partea ziarului Jurnalul Național la adresa etniei pe care o reprezint în Parlament, prin care se solicită Guvernului Boc să impoziteze... țiganii! Sigur că - pe fond - sunt de acord cu faptul just ca toate veniturile obținute de toți cetățenii României să fie impozitate, inclusiv cele ale minorității rome și nu numai... Sunt de acord, totodată, și cu faptul că aceeași "grijă" a finanțiștilor Guvernului trebuie să se manifeste față de acel număr restrâns de cetățeni români care dețin averi uriașe nejustificate, care au și un comportament opulent și sfidător în același timp. Sunt de acord și cu impozitarea veniturilor nedeclarate ale unor artiști, indiferent de culoarea lor, ca de altfel și cu impozitarea la valoarea reală a bunurilor unor înalți funcționari publici, venituri ale cărora sunt mai mult sau mai puțin la vedere - am în vedere chiar șpaga dată la lăutari și cea dată înalților funcționari! Sunt, de asemenea, de acord să fie impozitat traficul de influență - care în SUA este reglementat și deci și taxat, existând instituția așa-numită a lobby-ului și legea cu același nume. Sunt, de altfel, de acord să se impoziteze prostituția - întocmai ca în Polonia - și chiar și cerșetoria, așa cum sunt de acord să se impoziteze mita dată oamenilor care sunt plătiți de stat să aplice legea. Sunt pentru impozitarea - la adevărata valoare - a transferurilor de jucători din fotbal, precum și a jocurilor de noroc din înalta societate dâmbovițeană, în care se pierd și se câștigă sume care ar face să pălească un salariat de rând. Sunt și pentru impozitarea veniturilor reale obținute din vânzarea unor obiecte de artă românești care iau calea străinătății. Dar pentru ca toate acestea de mai sus să se realizeze este necesară voință politică și un cadru legal adecvat. Nu pot însă să fiu de acord cu atitudinea unor trusturi de presă care nu au curajul să abordeze în condiții temeinice o temă ca aceea a veniturilor neimpozitate și forma cea mai potrivită de combatere a evaziunii fiscale, atacând această problemă amatorist, unilateral și chiar xenofob. Dacă se dorește cumva să se scoată-n evidență că-n România se trăiește prost pentru că palatele țiganilor nu sunt impozitate și că se dă șpagă la lăutari, atunci - în mod categoric - ne aflăm pe o pistă greșită !...
|