Domnul Vasile Popeangă: "Reforma învățământului - pupat pe portofel" În adevăratul său sens, cuvântul reformă reprezintă o transformare (politică, economică, socială, culturală...), cu caracter limitat sau de structură, a unei stări de lucruri pentru a obține o ameliorare sau un progres. Actuala putere și-a arogat prerogativa de singură forță reformatoare a societății românești, însă, din păcate, reforma pe care o dorește acestei țări este numai după chipul și asemănarea sa, de preferat după chipul și asemănarea lui... Băsescu, fie el cu șuviță sau fără. Nu are importanță pentru nici un PD-L-ist sau slugă băsesciană independentă ori de altă natură că așa-zisa reformă duce țara de râpă, nu spre progres și civilizație! Nu are importanță că reformele pe care le propune sunt doar în favoarea celor care au portofelul ca purcelul, iar că omul de rând este tot mai marginalizat! Până și învățământul a fost contaminat de băsescianism! Astfel că, după chipul și asemănarea celui care se lăuda că preocupările sale școlare fundamentale erau chiulul și fumatul la budă, noua trâmbițată "reformă" a învățământului - cu ultima sa găselniță admiterea în învățământul liceal după portofoliu - a ajuns la concluzia că un elev competent într-un domeniu nu este cel care are cunoștințele necesare (atât cantitativ, cât și calitativ), ci acela care are "dosarul de cadre" mai bun sau (de ce nu?) în loc de portofoliu - portofel! Iată că, după o mare plagă a societății românești - comunismul - și a doua - băsescianismul - vine să strivească și ea acest popor, de parcă nu era suficientă criza economico-financiară. Nu era suficientă pauperizarea, acum se dorește musai și îndobitocirea totală a poporului - după manele și telenovele, iată că și învățământul trebuie măcelărit, ca până și tânăra generație să sufere consecințele reformei băsesciene. Și ca să fie reforma completă, tinerei generații i se interzic inclusiv drepturi constituționale, cum ar fi cel referitor la alocația copiilor. Când îi scazi posibilitățile materiale și posibilitățile unei educații de calitate, ce vrei, de fapt, să faci cu tânăra generație? Care este scopul adevărat al reformei băsesciene? Căci, pe an ce trece, calitatea învățământului românesc a scăzut dramatic, ajungând să nu mai avem nici măcar o instituție de învățământ superior în Topul celor 500 Shanghai! Cine, când și cum va răspunde pentru măcelărirea educației și pregătirii unei întregi generații? Căci se va ajunge, în baza noii pseudoreforme, ca un tânăr să ajungă într-un post-cheie fără să fi dat un examen de departajare în viața lui. Termini un liceu și o facultate pe "dosar de cadre", intri în serviciu și ești promovat pe carnet de partid și pe urmă te găsește ambiția să ai și pretenția să fii respectat de ceilalți.
|