Ioan Stan
Ioan Stan
Ședința Camerei Deputaților din 9 martie 2010
Sumarul ședinței
Stenograma completă
publicată în Monitorul Oficial, Partea a II-a nr.30/19-03-2010

Dezbateri parlamentare
Calendarul ședințelor
- Camerei Deputaților:
2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002 2001
2000 1999 1998
1997 1996
Interoghează dezbaterile
din legislatura: 2020-prezent
2016-2020
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996
Monitorul Oficial
Partea a II-a:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003 2002

Transmisii video

format Real Media
Ultimele ședințe (fără stenograme încărcate):
24-02-2021
17-02-2021 (comună)
Arhiva video:2021 2020 2019
2018 2017 2016
2015 2014 2013
2012 2011 2010
2009 2008 2007
2006 2005 2004
2003
Pentru a vizualiza înregistrările video trebuie să instalați programul Real Player
Sunteți în secțiunea: Prima pagină > Proceduri parlamentare > Dezbateri > Calendar 2010 > 09-03-2010 Versiunea pentru printare

Ședința Camerei Deputaților din 9 martie 2010

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.88 Ioan Stan - aspecte din viața sucevenilor;

Intervenție consemnată conform materialului depus la secretariatul de sedință

 

Domnul Ioan Stan:

Sunt unul dintre cei care, departe de a fi indiferenți la ce se întâmplă în locurile de unde au plecat spre a ajunge aici, mă informez permanent asupra vieții sucevenilor mei, pentru că despre viața cetățenilor județului meu vreau să vă spun câteva lucruri, conștient că și la dumneavoastră acasă ar putea fi la fel.

Potrivit Oficiului Registrului Comerțului Suceava, în primele 11 luni ale anului 2009, 3035 de firme și-au suspendat activitatea, alte 900 au depus cerere de radiere voluntară, încă 166 au depus cereri de dizolvare voluntară, iar peste 600 de firme se află în procedură de insolvență la Tribunalul Suceava.

Din aceeași sursă aflăm că, în aceeași perioadă, și-au închis porțile aproximativ 4119 agenți economici. Unii au cerut suspendarea activității pentru că nu au fost în stare să plătească impozitul forfetar, alții au cerut radierea voluntară sau dizolvarea voluntară.

În situația în care la începutul anului 2009 funcționau în județ circa 22.000 de agenți economici, un calcul simplu ne arată că unul din șase a dispărut în primele 11 luni ale anului.

Pe scurt, patronii acestor firme și-au lăsat baltă afacerile socotind că mai bine stai degeaba decât să muncești degeaba.

Nici cifrele de mai sus și nici motivele ce au determinat atare situație nu sunt vorbe goale. Anul 2009 cu "binefacerile" legislative oferite de gândirea, dacă nu vi se pare prea mult spus, domnului Pogea și a celor ce i-au cântat în strună, a fost în măsură să schimbe radical această trăsătură a vieții economice în județul meu.

Și cum ar fi putut fi altfel dacă față de aceeași perioadă a anului 2008, cele câteva repere oferite la începutul intervenției mele au reprezentat creșteri spectaculoase.

Iată argumentele:

  • 265 de suspendări de activitate a firmelor în 2008, 3035 pe 11 luni în 2009, adică o creștere de 1045%;
  • 354 de radieri voluntare în 2008, 900 în aceeași perioadă de 11 luni în anul 2009, adică o creștere de 154%;
  • 20 de dizolvări voluntare în 2008, 166 în perioada similară a anului 2009, deci o creștere de 730%.

Această îngrijorătoare statistică nu se oprește aici. Ea se prelungește în primele luni ale anului 2010 cu efecte devastatoare asupra forței de muncă ocupate în aceste firme.

Și nu cred că mă poate socoti cineva panicard, câtă vreme în doar două săptămâni, ultimele din luna februarie, au intrat în evidențele Agenției Județene de Ocupare a Forței de Muncă 676 de șomeri. Iar pentru această lună au fost notificate alte 390 de disponibilizări colective, numărul total de notificări ajungând la 3420.

Una peste alta, rata șomajului în județul Suceava se apropie de 5%, în evidențele AJOFM aflându-se circa 12.000 de șomeri, din care doar jumătate beneficiază de indemnizații.

Sper că nu va avea nimeni cruzimea să mă atenționeze că sucevenii sunt, din acest punct de vedere, inferiori față de "realizările" naționale care înregistrează o creștere constantă a ratei șomajului de la 4,1 la 8,1 din octombrie 2008 până în ianuarie 2010.

Și să mai aflăm că, potrivit datelor Agenției Naționale de Ocupare a Forței de Muncă, în anul 2009, au fost înregistrate 1.068.282 de intrări în sistemul de șomaj, dintre care 802.684 au fost intrări noi rezultate din disponibilizări colective și absolvenți care nu și-au găsit loc de muncă.

Sunt suficiente motive de îngrijorare cu privire la posibilitatea de a-ți câștiga în mod cinstit existența, de cele mai multe ori, nu numai pentru tine, ci și pentru familie. Adică și pentru cei care sunt amenințați de recalcularea pensiilor, de rămânerea fără alocații, de coplata serviciilor medicale, de scumpirea consumurilor casnice de energie și gaz, de scumpirea medicamentelor și de mai cine știe ce se pregătește.

În acest context, senina sfătoșenie a domnului ministru Șeitan care declara recent că deși va mai fi înregistrată o oarecare creștere a numărului de șomeri până la sfârșitul anului, nu crede că numărul acestora va ajunge la un milion, așa cum s-a estimat inițial, îmi calcă sufletul în picioare și mă face să caut cu disperare un răspuns pentru cei ce mă așteaptă acasă cu soluții.

Știind că "somnul rațiunii naște monștri", realizez că tot ce pot să fac deocamdată este să "strig" atât de mult și atât de tare încât neam să mai poată dormi careva la Guvern ori la Cotroceni!

Adresa poștală: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, București luni, 1 martie 2021, 9:35
Telefoane (centrala): (021)3160300, (021)4141111
E-mail: webmaster@cdep.ro