Valeriu Ștefan Zgonea
Valeriu Ștefan Zgonea
Sittings of the Chamber of Deputies of March 30, 2010
Abstract of the sittings
Full-text of the sittings
Published in Monitorul Oficial no.44/09-04-2010

Parliamentary debates
Calendar
- Chamber of Deputies:
2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003 2002
2001 2000 1999
1998 1997 1996
Query debates
for legislature: 2016-present
2012-2016
2008-2012
2004-2008
2000-2004
1996-2000
1992-1996

Meetings broadcast

format Real Media
Last meetings
04-11-2019 (joint)
Video archive:2019 2018 2017
2016 2015 2014
2013 2012 2011
2010 2009 2008
2007 2006 2005
2004 2003
You are here: Home page > Parliamentary Business > Debates > Calendar 2010 > 30-03-2010 Printable version

Sittings of the Chamber of Deputies of March 30, 2010

  1. Declarații politice și intervenții ale deputaților:
  1.41 Valeriu Ștefan Zgonea - declarație politică privind "«Estimările optimiste» ale guvernării Băsescu-Boc";

 

Domnul Valeriu Ștefan Zgonea:

«"Estimările optimiste" ale guvernării Băsescu - Boc»

Guvernarea Băsescu - Boc are toate șansele să câștige un loc fruntaș în categoria "Comici vestiți ai ecranului", într-o țară în care nimic nu este ceea ce pare a fi.

În toamna anului trecut, în plină campanie electorală, candidatul Băsescu anunța, lăcrimând de emoție, că ieșim din criză. Acum, președintele Băsescu spune că poporul se lamentează cam mult și fără rost, criza e o tristă realitate și e normal ca șomajul să crească de la o zi la alta, nu se știe până când.

Premierul Boc a subliniat, în multe rânduri și cu multă convingere, că Legea unică de salarizare înseamnă o adevărată reformă și nici un salariu nu va fi mai mic decât a fost. Profesorii au ieșit acum în stradă, arătându-ne fluturașul de salariu pentru a demonstra că au fost mințiți. Salariile dascălilor au fost ciuntite cu simț de răspundere, în numele crizei și al reformei. În același timp, salariile "nesimțite" ale clientelei politice au rămas la fel de mari.

Guvernul Boc nu ratează nicio categorie socio-profesională. Medicii, funcționarii publici și agricultorii protestează, la rândul lor, împotriva măsurilor adoptate de guvernanți. Pensionarii au ajuns la capătul răbdării și au ieșit în stradă, cerând mărirea punctului de pensie. Numai în acest an, puterea de cumpărare a pensionarilor a scăzut cu cel puțin 15 %.

120 de mii de salariați din sectorul public vor fi disponibilizați, dar guvernanții nu au nici o strategie de reinserție profesională.

Guvernul PDL joacă "alba-neagra" cu alocațiile copiilor și cu impozitul forfetar. Emil Boc și miniștrii din cabinetul său promiteau că nu vor introduce noi taxe și impozite. După impozitarea bonurilor de masă și coplata în sănătate, urmează impozitul pe terenul de sub casă, pe băncile din Cișmigiu, pe trotuarul din fața blocului și pe aerul pe care îl respirăm.

Cred că nu e ușor să le spui mereu oamenilor minciuni, fără nicio reticență. Dar la domnul Boc minciunile curg natural, fără inflexiuni, fără temeri. Guvernanții nu le numesc minciuni, ci "estimări optimiste". Chestie care ține de interpretare, de subtilități lingvistice.

În seria "estimărilor optimiste" se înscrie și raportul oficial anual privind strategia României de integrare economică în Uniunea Europeană, trimis recent Comisiei Europene. Raportul care a ajuns la Comisia Europeană este subțire, și la propriu și la figurat. La propriu, pentru că are doar 85 de pagini. La figurat, pentru că Guvernul Boc a scos din Programul de Convergență scenariul de risc, în care vorbea despre un șomaj de 9% și de o creștere economică de puțin peste 0%. Capitolul "Riscuri fiscale și bugetare" a dispărut cu totul în drum spre Bruxelles.

Creșterea economică pentru anul în curs pare scoasă din burtă. În privința măsurilor necesare reducerii deficitului bugetar, ele nu există! De ce? Pentru că Guvernul PDL nu are ce să prezinte. Guvernarea Băsescu - Boc nu are idei, nu are viziune, nu are nicio strategie.

Comisia Europeană a analizat raportul și, așa cum era de așteptat, nu a fost prea impresionată de estimările domnului Boc, care credea că poate să-i păcălească pe europeni. Imediat, Comisia a atras atenția că țintele privind șomajul, inflația și deficitul bugetar pentru 2010 sunt mai degrabă nerealiste. Mai mult decât atât, scenariul Guvernului în care România va avea o creștere economică de 1,3 % din p.i.b. anul acesta, și de până la 3,7% în 2012, pare bazat pe "presupuneri ușor favorabile". Iată cât de elegant se exprimă europenii atunci când spun că Guvernul Boc ori minte, ori este rupt de realitate. În ambele variante, traducerea este simplă: actualul Guvern este incapabil să ia decizii pentru binele românilor, să scoată țara din criză și să asigure stabilitate economică. Este un guvern incompetent și iresponsabil, care își bate joc de români, un Guvern care nu a înțeles nimic din lecția crizei economice.

Premierul Boc se poate lăuda cu o performanță greu de atins: știe ce vor românii, fără să-i întrebe. Dacă oamenii protestează, înseamnă că sunt dezinformați sau nu au înțeles că guvernanții au grijă de ei. Regulile dialogului social sunt simple: nu e timp de discuții, prim-ministrul își impune punctul de vedere dând cu pumnul în masă.

Îmi permit să îi transmit domnului Boc un scenariu pesimist: cu această guvernare, România riscă să rămână în criză încă un an sau doi.

Și încă o veste:

Domnule Boc, s-au redeschis "magazinele de vise" pe care le-ați închis la sfârșitul lunii februarie. Și-au refăcut stocurile, au adus droguri legale, mai puternice și mai periculoase decât cele pe care le-ați interzis prin OUG nr.6/2010. Să-l anunțați și pe ministrul sănătății, care nu are habar de redeschiderea acestor "magazine".

România este pe locul patru în Europa la comercializarea pe internet a substanțelor psihoactive. Guvernul nu are o politica de prevenire a consumului acestor substanțe și tratează subiectul cu maximă superficialitate.

Am inițiat, împreună cu colegii mei, două propuneri legislative menite să combată comercializarea și consumul de droguri. Prima propunere privește modificarea și completarea Legii nr.143/2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri. Domnul Boc a apreciat că nu este necesară reglementarea, pentru că se ocupă Guvernul de această problemă. S-a constituit un grup de lucru la Ministerul Sănătății, în care au intrat reprezentanți ai mai multor instituții implicate în activitatea de control al substanțelor stupefiante și psihotrope, și rezultatul s-a concretizat în Ordonanța de urgență amintită. Trecerea a 36 de plante și substanțe în ilegalitate nu a rezolvat nimic. Acum se vând - în magazine ori la colț de stradă, pe internet, în școli și în cluburi - droguri mai puternice, dar care nu se află pe lista celor interzise prin lege.

Cea de-a doua propunere legislativă pe care am inițiat-o urmărește modificarea și completarea Legii nr.339/2005 privind regimul juridic al plantelor, substanțelor și preparatelor stupefiante și psihotrope. Proiectul de lege a fost înaintat Senatului și urmează a fi dezbătut. Aștept cu interes, și de această dată, punctul de vedere al Guvernului. Punctul de vedere al șefului statului este cunoscut. În septembrie anul trecut, Comisia prezidențială pentru analiza riscurilor sociale și demografice propunea, într-un raport lansat în prezența președintelui României, dezincriminarea consumului de droguri și legalizarea "sexului comercial". Să fie acestea printre măsurile de combatere a crizei economice și a șomajului? Care sunt "estimările optimiste" ale Guvernului Boc în acest sens?

Postal address: Palatul Parlamentului, str.Izvor nr.2-4, sect.5, Bucharest, Romania monday, 11 november 2019, 22:02
Telephone: +40213160300, +40214141111
E-mail: webmaster@cdep.ro